ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE ANONIME CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
O să vă spun o poveste. Rurală. Deși cred că dragostea părinților față de propriii lor copii ar trebui să se manifeste la fel, indiferent de mediul din care provin. Aici, în satul unde locuiesc, aproape de Cluj, puține lucruri trec neobservate de „ ochii lumii”, deși adevăratele drame se consumă în spatele ușilor adesea închise față de orice formă de ajutor din exterior. Ele îmi sunt vecine. Eu sunt martor obiectiv a tot ce se întâmplă.
Poate dragostea bunicii să înlocuiască dragostea de mamă?
Până în urmă cu câțiva ani păreau o familie perfect normală, în care ea, L. , mamă și bunică, reușea să salveze cum nu se putea mai bine aparențele. Să-i spunem Bunica. Relația cu propriul soț nu mai funcționa de multă vreme, căsătoriți doar în acte, el într-o casă, ea în cealaltă, dar ce conta asta din moment ce fiica lor, măritată în casa părinților cu un om venit de departe, îi aducea pe lume o nepoată și apoi, câțiva ani mai târziu încă una? Motivul perfect de bucurie pentru orice bunică.
Cea mare e blândă, alintată, dulce, moale, cea mică energică, isteață, îndrăzneață. Două surori blonde, frumoase, diferite ca fire, dar ambele crescute mai mult sub mâna bunicii. Ce se întâmplă când bunica preia cumva rolul mamei și face tot ce-ar trebui să facă aceasta pentru fetele ei? Absolut orice ține de îngrijirea unui copil. Când bunica ține în brațe copila bolnavă, iar mama doarme fără absolut nicio grijă? Când tot ea merge la lucru, întreține o gospodărie așa cum se obișnuiește prin zonă, cu vite, porci, găini și tot ce e necesar? Și plătește datoriile fiicei pe la magazinele din sat. Cu ajutorul fiului plecat la muncă în străinătate reușește să renoveze casa în care locuiesc cu toții. Mai puțin soțul Bunicii, exilat în casa cealaltă, care e tot a lor, dar unde nimeni nu investise nimic de cel puțin douăzeci de ani. Nici relația dintre părinții fetelor nu merge cum ar trebui, ea susține că l-a luat „din milă”, om sărman, venit nimeni nu știe exact de unde. Și îl înșeală. Dar ce contează asta când Bunica salvează totul în ochii satului? Sau cel puțin așa i se pare ei.
Și apoi, totul s-a schimbat…
În urmă cu trei ani devotata Bunică a primit cea mai grea lovitură din viața ei. D., fiica ei, printr-o clauză a testamentului lăsat ei de un anume bunic, o alungă din casa unde până de curând au locuit cu toții. Ea e nevoită să se mute dincolo, să lase în urmă casa renovată. Soțul într-o cameră, ea în cealaltă.
A plâns mult atunci, au plâns și fetele. Fata cea mare, T., simte cel mai mare șoc din întreaga ei existență. „ Trandafirașul”, așa cum o alinta bunica atunci când o trezea să meargă la școală, se simte dintr-o dată singură, fără grija mâinilor protectoare de până atunci. Dintr-o existență exagerat de cocoloșită, la 11 ani nu se îmbrăca singură, se trezește brusc la realitate. O realitate mult prea dură ca să o poată pricepe. Mama o lovește. Cea mică nu înțelege foarte multe, dar o zi întreagă își duce haine cu plasa la bunica. Să se mute acolo. Mama o amenință. O lovește și pe ea. Bunica imploră iertarea față de propria-i fiică, ea nu acceptă, susține că mama „i-a făcut cel mai mare rău pe care i-l putea face în întreaga ei viață.”
De la dragoste de bunică la site-uri porno
Timpul a trecut de atunci. Mama nu le lasă să își viziteze bunica decât „ programat”. Atunci când servesc masa. Le lovește în continuare. Nu gătește. Imediat după plecarea Bunicii a renunțat la toate animalele din gospodărie. T. a devenit între timp adolescentă, una fragilă din punct de vedere emoțional, fizic dezvoltată prea mult în raport cu vârsta ei, refugiată din când în când în brațele bunicii. Cea mică e o copilă zburdalnică, talentată la dans și la cântat, extrem de isteață, cu replici care te lasă mască. Dar întreg potențialul ei nu e valorificat înspre nimic pozitiv. Și în căutare de foarte multă afecțiune. Mama nu o îngrijește, nu o ajută la școală, o lovește în continuare. Singura formă de grijă este aceea de a le cumpăra dulciuri. Din momentul în care a învățat să scrie și a avut acces la un telefon cu internet n-a fost decât un pas spre accesarea de site-uri pornografice. Are aproape nouă ani. Mama nu face altceva decât să râdă.
Ambele fete, mai ales T., au ajuns în punctul în care moartea mamei lor ar însemna o formă de eliberare. T. vorbește despre moarte cu o ușurință care pe mine mă cutremură. Mama a devenit, în viziunea lor, „ aia”, „ cioara”, „ ea”, „ mă-ta”, iar tatăl „ el”. Un fel de tiran, care le controlează mereu ca nu cumva să ajungă la bunica fără să le fi dat voie. Nevoia de afecțiune a fetelor este evidentă. Imensă. Bunica le oferă în continuare o masă caldă, gătită bine, bunica face temele cu cea mică. Încearcă să o ajute atâta cât poate.
Asta se întâmplă când lipsește dragostea de mamă
Ți-am povestit toate acestea, nu din perspectiva unui caz social, poate izolat, ci ca un exemplu al consecințelor pe care le aduce în viața copiilor lipsa unui lucru atât de natural de oferit. Și anume dragostea părintească. Oare câte asemenea mame nu conștientizează potențialul propriilor copii, nu le arată cea mai bună cale pe care le-ar putea-o da, nu se bucură de bucuriile lor? Poate o bunică să țină locul mamei? O femeie care atunci când a fost la vremea ei mamă nu și-a lăsat propria fată să-și găsească un drum al ei, i-a fost mereu pe urme, i-a sufocat orice încercare de independență. Instinctul matern este înăscut sau se dobândește cu timpul? „ Răul” pe care Bunica i l-a făcut de-a lungul vieții îi oferă o garanție pentru comportamentul absolut lipsit de grijă și de afecțiune față de cele două fete? Nu cred. Dar un lucru știu sigur: ceea ce avem mai important de oferit copiilor este dragostea, dar fără a le „ tăia aripile”. Sună a clișeu, dar realitatea ne dovedește de cele mai multe ori exact asta.
Le sunt apropiată fetelor, prin intermediul Bunicii, îmi sunt amândouă dragi și fiecare întâlnire cu ele mă pune pe gânduri. Personal am asistat, fără să vreau, la o scenă de ceartă în familie. De ură dezlănțuită. De înjurături și vorbe grele. Una în care fiecare membru îl urăște pe celălalt, în care singura care mai știe să iubească fetele este Bunica. Singura legătură de dragoste. Nu știu ce le va aduce viitorul, dar mi-aș dori să-și găsească o cale care să le împlinească, dincolo de traumele suferite în copilărie. Din cauza greșelilor adulților. De ce este dragostea atât de minunată și atât de greu de oferit uneori? Și ce înseamnă ea de fapt? Nu știu o definiție, dar văd ce înseamnă lipsa ei.
Sursa foto: bunica și nepoata via Shutterstock.com
O poveste trista: unii nu si-au traiat maternitatea la timpul ei.
O poveste de sufocare si ne-iubire de sine.
O poveste despre lipsa de respect si lipsa de echilibru interior.
Suntem la ‘Acces direct’? Cred ca am gresit site.ul.
Mi-a placut expresia: ‘martor obiectiv’
Da si mie mi se pare o telenovela. Apropos testamentele nu sunt recunoscute in Romania.
Testamentele sunt recunoscute in Romania, draga mea! Vezi Codul Civil 😉 Hai sa nu mai dezinformam daca nu ne pricepem 😉
Testamentele sunt recunoscute, insa mostenitorii rezervatari nu pot fi inlaturati de la mostenire nici prin testament, cum vedem prin telenovele. Se numeste drept succesoral, pentru a te putea informa inainte sa faci o remarca rautacioasa.
Grotesca situație. Mie morala povestii mi se pare faptul ca exista femei care n-ar trebui sa facă copii.Care îi fac pentru ca așa face toată lumea.
Din acest motiv, de familii disfuncționale, apar cazurile sociale, oameni care ajung dupa cateva generații la mila societății. Păcat…
Ok. Sunt frecvente situatiile de acest gen. O multime din mamele generatiei trecute au nascut copii fara sa devina mame pentru ca i-au oferit spre ‘adoptie’ bunicilor. Iar bunicile nu pot fi mame. Din tiparul acesta se nasc frustrari, reprosuri, suferinte adanci pe care nici cei implicati nu ar sti sa le explice limpede. Dar dincolo de ceea ce a fost gresit si nu se poate schimba, de neputinta dureroasa a unui grup de oameni care se mai numesc familie doar din cauza actelor de stare civila…. imi place sa cred ca orice suferinta poate primi si ar trebui sa aiba un sens si ca dintr-o astfel de incalceala de sentimente urate si dezechilibre pot rasari si oameni intelepti, pe care durerea i-a facut mai tari si mai profunzi. Si imi mai place sa cred ca uneori un astfel de om poate aduce lumina si ajuta la curatirea macar, daca nu vindecarea intregii familii. Ma intreb care ar fi conditiile pentru ca suferinta si greselile trecute sa se transforme in hrana unei iubiri autentice in prezent.
Condiţii pentru a depăsi astfel de traume din copilărie?
Inteligenţa este una dintre ele.
Poate cea mai importantă.
Educatia. Autoperfecționarea. Dar putin probabil ca si mama neprezenta in educarea copiilor proprii va fi cindva o bunica caita si grijulie. Pacat ca dragostea nu se intimpla la timpul potrivit
este absolut posibil…provin dintr-o familie cu o poveste grea si incalcita si noi fetele, 5 la numar, suntem usor, usor, fiecare in ritmul ei, pe acest drum al vindecarii noastre..dar e un proces care dureaza de ani buni si probabil intreaga viata..cu certitudine, generatia urmatoare nu va duce in spate aceste traume. 🙂
E greu.
Lipsa asta de empatie de la mama probabil nu este innascuta. Daca nu are vreo afectiune specifica, este clar urmare SI a cresterii ei. Sunt destule bunici eroine care nu au fost parinti buni. Cunosc personal un asemenea specimen care, desi pozeaza in bunica anului, a reusit sa-si alieneze complet propria fiica.
Si nu e vorba de o fiica proasta sau ratata, este o femeie extrem de realizata, care insa si acum trage dupa ea ponoasele unei copilarii si adolescente teoretic OK, dar cu destule tare psihologice din cauza unui parinte prea pretentios, care nu a stiut sa-si aprecieze odrasla, sa o laude, cand era cazul etc.
Greseala cea mare probabil porneste mai departe, in mod normal o femeie este „programata” sa-si iubeasca progeniturile. Bun, exista si exceptii, gen maica-mea, dar alea sunt sincope intr-o lume de mame normale la creierii capului.
O foarte mare greseala este si aceea ca bunica sa devina mama.
FOARTE multe bunici considera ca sprijinul potrivit pentru proaspata mama este ca bunica sa creasca pruncul.
Nu, copilul are nevoie de mama in primul rand.
Bunica poate ajuta enorm daca preia din greul gospodariei, daca o ajuta pe mama cateva ore din cand in cand, cand are nevoie, dar nu sa creasca ea copiii.
Stiu ca pentru unele mame, ce-si revin cu greu din nastere, ar parea salutar sa se ocupe altul non-stop de copil. Sunt mame care se refac greu, unele sunt depresive. Dar acestea sunt cazuri disparate, cand e nevoie de mai multa implicare a altora in ingrijirea copilului, pana mama se poate ocupa din nou de copil.
Gospodaria este o mare povara, aici o bunica bine intentionata poate face minuni. Cat mama se ocupa de micut, bunica poate spala una-alta, pregati o mancare etc.
Mai este un aspect: sunt destule persoane de varsta a treia care au impresia ca, daca au scos un copil stiti voi de unde, detin adevarul absolut. Eu sunt satula de babe din astea, specialiste peste noapte in tot ce tine de puericultura si pediatrie, care-ti baga pe gat toate ideile lor de acum 50 de ani. Newsflash: suntem trecuti bine in alt mileniu, hai sa ne crestem totusi copiii fara unele aberatii in care se credea acum juma de veac.
Mama trebuie sustinuta psihic, apreciata pentru ce face, nu pastilata non-stop. O femeie care nu face niciodata bine in ochii altora, in curand se va sictiri si probabil ies minuni de genul.
Nu zic ca mama e curata ca cristalul, ca nu e cazul.
Dar din pacate aici sunt probabil mai multe aspecte pe care noi nu le stim.
Partea proasta este ca au 2 copii de suferit din cauza unor adulti batuti in cap 🙁
Eu nu am reusit deloc sa citesc articolul! M-am pierdut încă de la început. Tare greoi mi se pare de citit. Poate stau eu cu neuronii mai rau?.
Asa e. L am dus cu greu pana la capat. S-a vrut cum zicea cineva mai sus, o relatare a la acces direct sau ziar de can can.
am senzatia ca pe aici se afla niste mici Elsa….mie povestea mi se pare trist de reala….am trait una la fel de incalcita, dar reala!
Foarte dificil de urmarit povestea pentru ca nu are o structura foarte logica. Sincer nu ii vad rostul aici, nu prea are legatura cu blogul. Genul asta de drame pe care oamenii si le fac cu mana lor (absolut toti sunt de vina pt situatie, inclusiv bunica, din ce inteleg), se potrivesc bine la emisiunile de scandal, pe care nu vreau sa le urmaresc aici sau in alta parte
Fiecare înțelege și învață ce vrea din această poveste. Nu adulți sunt personajele principale ale acestei povești ci copiii care au de suferit din cauza lor, care cresc cu niște tare psihologice greu de vindecat la maturitate, intr-un mediu foarte toxic care lasă urme,pentru toată viața. E vorba mai mult despre abuzurile psihice la care sunt supuse fetele, la lipsa de afecțiune din partea părinților și o bunică care și-a sufocat nepoatele, probabil în încercarea inconștientă de a suplini dragostea părinților. Pentru mine,este o lecție de viață importantă, pentru atunci când voi avea copii. Depinde de capacitatea fiecăruia de a înțelege adevăratul mesaj al poveștii, care nu este can-can ci trista realitate
Nu inteleg de ce e rurala povestea. Pe de alta parte, nu picep neam cu ce a gresit bunica ocupandu-se de cele doua nepotele in conditiile in care fi-sa umbla prin sat cu dorul. Oi fi eu mai putin penetranta in ale psihologiei
Mi s-a rupt sufletul pentru ele, pentru ele toate…pentru fete, pentru bunica, pentru mama lor…sper ca intr-o zi toate sa fie traume iertate si depasite..Dumnezeu sa le ajute!