Cred că asta e întrebarea pe care o primesc cel mai des la evenimentele cu public, dar și în privat. Îmi imaginez că privit de departe, pare fie din cale-afară de greu, fie din cale-afară de amuzant, ambele variante fiind adevărate în egală măsură.
Ce răspund eu de fiecare dată e așa: la noi, pentru că diferența între copii e destul de mică (2 ani și 3 luni), a fost foarte greu și oarecum amuzant în primul an cu amândoi, așa și-așa în următorul, iar acum este deja mult mai ușor și super mega amuzant. Să vă explic și de ce cred eu că se întâmplă asta.
Primul an e mai degrabă greu, pentru că ai de iubit și de îngrijit doi bebeluși de vârste diferite.
În primul an cu doi copii mici, e greu pentru că ai, practic, doi bebeluși. Cel mare regresează, cum e normal, la stadiul de bebeluș, pentru a primi și el toată atenția și iubirea mamei. E limpede pentru toată lumea, dar mai ales pentru ei, că nou-născutul are nevoie mai multă și mai mare de mama, copilul mai mare fiind lăsat să se mai descurce și singur, chiar dacă are doar doi ani. Așa că cel mare se simte și se comportă și el ca cel mic, ca să oblige mama să se ocupe și de el la fel de atent ca de cel mic. Dacă începuse să facă la oală, revine la scutec. Vrea la sân. Are nevoie să stea mult în brațe. Plânge mai mult. Refuză să mănânce singur. Vrea tot ce primește și cel mic, deși poate, de ceva vreme, nu mai avea nevoie chiar de toate, devenise ceva mai independent și mai dornic să exploreze de unul singur.
Așa că biata mamă de doi copii mici are acum doi bebeluși, unul abia născut, altul de doi ani, care vor mereu aceleași lucruri în același timp și în exclusivitate, asta în timp ce unul dintre ei are deja alt program (doarme doar o dată pe zi, nu de cinci ori, ca bebelușul adevărat), alt program de masă și alt meniu, alte nevoi de joacă și de plimbare. De aici și greul.
Gestionabil, dacă mama are măcar puțin ajutor să mai strângă prin casă și să facă ceva de mâncare cât ea se ocupă de bebeluși, dacă există un sistem de purtare care să permită alăptatul și adormitul celui mic în timp ce mama se joacă sau merge în parc cu cel mai mare, încredere că greul va trece, sprijinul lui tati, care poate prelua el ocazional copiii, pentru ca mama să n-o ia razna cu tot greul.
După doi ani însă, lucrurile se schimbă mult. Cel mic progresează repede, ei doi colaborează, se joacă mult împreună.
De ce este mult mai ușor după ce cel mic face doi ani? Pentru că acum e rândul lui să se ia după cel mare. Regresiile celui mare pentru a îl imita pe cel mic încetează după o vreme, el revine la progresele lui și face altele, a înțeles noua dinamică a familiei, îi e deja clar că este la fel de iubit, fratele mai mic s-a dat și el jos din brațele mamei, egalitatea e restabilită, așa că el își poate vedea liniștit de devenirea proprie. Iar cel mic, fermecat de câte știe să facă cel mare, îl imită, iar mama are acum de a face cu doi copii de vârsta celui mare.
De exemplu, cel mic al nostru mănâncă singur de la 1 an și-un pic, Sofia la 2 ani și jumătate încă aștepta să fie servită cu lingurița. Vorbește mai bine ca ea, a învățat să numere și să citească cifrele de la 2 ani, Sofia abia acum, la aproape 5, le învață, odată cu el. E la fel de cooperant și de dornic să ajute ca ea. Mă înțeleg perfect cu amândoi, sunt foarte cooperanți și simpatici, se joacă mult împreună, mă ajută la curățenie și la întins rufe, la bucătărie și la aranjat haine. Diferențele între ei sunt tot mai mici, și fizic și din punct de vedere al dezvoltării.
Mai avem, desigur, și scene de gelozie, mai ales că acum cel mic nu se mai lasă oprimat ca anul trecut pe vremea asta. Ține la lucrurile și opiniile lui, iar cea mare începe să cedeze tot mai des, dacă el are argumente pe care i le expune.
Îi privesc ca la teatru și-mi vine să-i pup de numa’, dar nu vreau să le stric dinamica. Îi las să termine ce au de făcut ei doi, apoi mă bag între ei și îi smotocesc și-i pup de le merg fulgii! Egal le merg!
Așa că da, e greu la început, dar trece, și apoi e super fascinant și amuzant și plin de apreciere și iubire și recunoștință, astfel încât greul acela de la început e absolut neglijabil (acum, că am trecut de el). 🙂
PS: Poza e de aseară, când își citeau unul altuia povești în engleză (chipurile).
Mai am de așteptat jumătate de an….bebe face 6 luni mâine. ..diferența dintre ei de 2 ani si 4 luni
Ei, nu astepta, enjoy the ride! 🙂
La multe lunite si ani înainte! ?
Te urmăresc cu drag, sunt mamica de fetita 1 an si 3 luni si de curand am aflat ? ups ca vom fi iar parinti suntem panicati foc insa mi-ai ridicat moralul sper sa facem fata??. Pupici si la mai multe articole ❤️
Sunt sigură că ai dreptate! Eu sunt mândră mama de un pusti de 2 ani și 3 luni și încă un bebe de 3 luni. Uneori e greu, dar alteori nu e chiar asa. Celui mare îi place sa se joace și singur, cel mic sta și în pătuț… Cumva o scoatem la capăt! Într-adevăr, sunt gemeni în perioada asta :)), dar când văd cât îl iubește cel mare pe cel mic îmi dau seama ca am ales corect.
Good to know, multam! Cam asa banuiam si eu ca e, doar ca in termeni ceva mai grafici. La noi diferenta va fi de vreo 3.6 ani si sunt entuziasmata si panicata in masuri egale.
Hugs!
SUPERB!! Diferenta dintre cele doua comori ale mele este de 3 ani jumata. Insa cea mica este mult mai dezvoltata decat primul. A facut totul mai repede decat primul. Si este mai rea decat primul 😛 .
Dar se iubesc, si inca mai vor un frăţior sau frăţioară(aşa le zice cea mică). De la mine nu vor mai primi, dar verisori vor avea. Si sper sa le fie substituent.
Imi mai doresc enorm inca un copil. Fetita are un an. Dar sotul e tot timpul plecat, bunicii nu au treaba cu nepotica, asadar ajutor zero. Ma mai gandesc si la serviciu, ca o pauza de 4 ani e enorma. E asa de complicat…
Noi am mers pe principiul just do it. :))
Ce te invidiez!!!!!!As vrea sa am curaj pt al doilea copil,dar fara prea mult ajutor din alta parte(decat de la tati care merge si la serviciu) e greu,foarte greu.Si ceasul biologic ticaie……..
2 minunății,diferenta de 9 ani și 8luni între ele, cea mică are 4 luni,o iubire cum rar mi-a fost dat să văd(între fetițe)se topesc una după cealaltă.,ne descurcăm cum putem(tati lucrează,de dimineața până seara ). Uneori mai apare câte un dor:”mami mi-e dor să ne uităm amândouă la ceva,sau mami mi-e dor să mergem noi doua undeva…”dar rar???,dar este foarte bine
Primul nostru baiat face 4 ani in 2 saptamani, iar al doilea face maine o luna! Cel mare la gradi, cel mic acasa cu mine. Cel mare il iubeste de nu mai poate pe cel mic, daca ar putea l-ar cara cu el peste tot. Nu e gelos, cel putin nu inca.
Cum e la noi? Super frumos si muuult mai usor ca prima data. Traiasca sitemul de purtare, care e mana cereasca, dupa cum ai spus si tu, imi da ocazia sa am grija de cel mare fara sa urle cel mic. Momentan totul e roz, ma descurc de minune, am ajutorul sotului mai mult decat prima data, sunt muult mai relaxata si asta se vede. Parca si ei simt ca eu sunt bine cand ma ajuta si stam toti impreuna, sunt obisnuita acum si cu nesomnul deci nu mai cad lata seara. Cel putin pana acum e mai mult frumos decat greu la noi. Va doresc tuturor bafta mea:)
Aceeasi distanta si la noi doar ca fata cea mare este la stadiul rasfat maxim. Se ocupa mai mult bunicii de ea. De abia astept sa mi revin cu fortele si sa ma ocup si de ea
Noi avem un băiețel de 2 ani și 6 luni și două fetițe gemene de 3 luni, să vedeți distracție. Nu vă speriați, nu e așa „îngrozitor” cum sună, suntem tare norocoși, micuțul s-a comportat surprinzător de bine (deși am avut și noi problema cu scutecul) și, da, greul e neglijabil.
De cate ori vad sau aud de parinti de gemeni, primul meu gand este ‘vai, saracii’ 🙂
Ma gandesc la cat mi dau de furca statul cu un copil energic si plin de chef de explorat, probabil ar fi greu de tot cu doi la aceeasi varsta.
Toti cei cu gemeni sau macar 2 copii de varste diferite aveti admiratia mea netarmurita.
Si cat e de frumos cu doi copii mici, atat de frumos incat e molipsitor. Va apreciez si va admir.
So, there is hope! Ce bine!
La noi diferența e de 2 ani și 9 luni aproape și până să plec să mă internez de Crăciun la București, nu statusem fără cel mare decât câteva ore din zi: cât mă duceam la serviciu sau seara în vreun week-end când mai aveam și noi vreo nunta, vreun botez. Fără tati a tot stat, că e plecat des câte o săptămână in delegație. Deși îi era foarte dor de el.
La scurt timp după ce m-am întors acasă cu cel mic, cel mare vrea să adoarmă și seara , și la prânz numai cu mine
Pare gestionabil din descrierea ta.. ne-am tot gândit si noi.. dar pentru moment ne e foarte bine in 3 si cred ca acolo rămânem..
Nu exista o reteta. Eu am frate, sotul e singur la parinti. Amandoi am avut copilarii fericite. Cu plusuri si minusuri. Sotul isi aminteste foarte mult de plimbari/jocuri alaturi de parinti, eu imi amintesc doar tampeniile faciute cu frate-miu si nimic mai mult. Cumva parintii erau acolo, ca-mi mai amintesc uneori cum ne-a pescuit taica-miu din mare ca incepusera sa ne ia un curent si ne ducea asa usor usor fara ca noi sa observam ca ne aruncam in cap in valuri…Eram mereu imbracati, spalati, mancati :))) dar nu-mi amintesc prezenta alor mei fiindca imi amintesc prea multe facute cu frate-miu :)) Pe de alta parte, sotul are o relatie mai apropiata cu ai lui, eu sunt mai detasata. Repet, nu exista reteta. Ce stiu sigur este ca maica-mii i-a fost foooooaaaarte greu cu noi :)) Eu imi doresc mai multi copii, am deja unul, fiindca vreau casa plina de Craciun, sa fie galagie, sa vina nepotii, sa ma duc sa imi ajut copii cand oi imbatrani, sa am la cine ma gandi, cum zice mama 🙂 Greul e gestionabil, cum zice cineva mai sus 🙂
Ieri m-am întrebat de mai multe ori de ce nu l-am facut e al doilea mai repede. Diferenta de varsta intre baieti e de doi ani jumate. Nu a fost multa gelozie nici la început sau am gestionat noi situatia ok, nu stiu. Cert e ca ieri au fost adorabili toata ziua. Cel mare nu a fost la gradinita, in mod excepțional si ne-am întâlnit cu o prietena cu alti doi copii de vârste apropiate. S-au jucat foarte frumos copii cei mari, ne venea să-i strângem si să-i pupăm dar i-am lăsat sa se joace.
Câteva perle ale copilului meu mai mare. Toate de ieri, dar asa e de obicei.
– Mama, eu mă duc in fata caruciorului, sa stau cu M, sa nu plângă.
– Eu sunt mai fericit acum cand e si M cu noi.
– Mama, spune-i lui M ca asta e nu, nu, nu.
– M, tu te joci cu asta, e pentru tine. Eu mă joc cu lego asta.
– M tu esti bebezila, dărâmi casa. (Un joc pe care l-am jucat mai de mult, unul construia, celălalt darama, ca deh, bebe darama, asa măcar nu se supara fratele mai mare, ca doar e joc. Eh, acum fratele mai mare initiaza jocul asta, mai ales cand vede ca ala mic tot darama.)
– Mergem la munte, eu, tu, tata si M.
Isi amintește cand era bebe in burta, cand am fost la spital, el a venit cu tata si bunica si l-au vazut pe bebe si mereu îmi povesteste. Uneori îmi si zice ca el nu era fericit cand aveam burta mare, dar acum e fericit ca e M aici.
Cand era bebe mai mic, problema nu era atât gelozia cat faptul ca bebe nu făcea nimic, nu era interesant, oricat incercam eu să-l includ in activitati. De când a mai crescut si cel mic, 10 luni acum, lucrurile s-au schimbat. In bine.
Eu nu știu cum să îi citesc în engleză… Adică să îi citesc o propoziție și apoi să îi traduc sau cum?
Nu ii traduci, ii citesti doar in engleza, in timp ce el urmareste desenele.
Si reuseste sa inteleaga? A invatat engleza? Te intreb pentru ca am si eu un bebe mic si as vrea sa incep sa ii citesc in engleza.
Ei, e mult spus ca a invatat engleza, trebuie ca unul dintre parinti sa vorbeasca exclusiv engleza cat e copilul foarte mic ca sa invete o a doua limba atat de repede. Stiu amandoi diverse cuvinte, sa numere, din astea. Mai e mult pana o sa pot spune ca da, au invatat engleza. 🙂 E timp.
Noi am folosit mult o carte cu cuvinte in ambele limbi. Primele mele 1000 de cuvinte in limba engleza. Dictionar ilustrat. Disney English – copiilor le-au placut mult de tot imaginile vesele si am profitat de ocazie sa le spun cuvintele in ambele limbi. Din nou, fara a face nimic fortat, ci in ritmul lor. Mi-a placut in special sectiunea de Sentimente, unde imaginile personajelor sunt foarte simpatice si chiar ajuta la identificarea diferitelor stari de spirit.
Da, asa mi se pare si mie, ca este timp mai mult decat destul. Dar vad asa o presiune in jurul meu, si pe internet dar si la cunoscuti- parinti care isi dau copilul la tot felul de cursuri- si la engleza, si la pian, si la balet, si la pictura si la inot, si la tot felul, ca sa nu zic de invatat sa scrie si sa citeasca din frageda pruncie. Mi se pare aiurea, dar in acelasi timp ma gandesc ca poate il privez eu pe al meu de ceva, poate ramane in urma. Nici nu stiu cum e mai bine. Voi ce parere aveti?
Eu sunt foarte relaxata, nu-i duc la nimic. :)) Nu zic ca asa e bine, dar ne bucuram de timp impreuna, e vreme pentru ateliere si cursuri ceva mai incolo.
Cel mai important este sa lasi copilul sa faca lucrurile in ritmul propriu. Degeaba il innebunesti cu diverse activitati si bietul de el nu are timp sa se bucure de copilarie. Fiecare are ritmul lui, de ce sa ii grabim atat? Zic si eu, ca oricum au un ritm mult mai agitat decat am avut noi. 🙂
Am sa iti scriu intr-o zi cum a fost cu trei, fiica avand 2 ani si 5 luni cand s-au nascut gemenii. Olimpiada… Dar acum este absolut delicios sa ii vad cum si-au gasit drumul.
Talida, ai un site extraordinar!!!!!!!!!!!!!!!!! Felicitari! Eu una am citit dintr-o rasuflare vreo 3-4 articole, am uitat si sa muncesc. Multumesc!!!!Multumesc pentru „the best possible thing you can do to have a good day is to wake up before your kids and attend to your own desires first” 🙂 Stiam eu ca am ceva de facut insa nu aveam ceva-ul asta formulat in cap 🙂
E greu,dar e frumos … Am două fetite ( diferența de vârstă 6 ani si 10 luni) ,pe care le ador. În timp ce eram însărcinată cu cea mică, am pregatit-o pe Bri ,în sensul că i-am spus că Eva îmi va ocupa mult bratele si atentia . Era pregătită oarecum după ce am născut ,dar avea momente când o simteam tristă ,iar eu plângeam pe ascuns ,de mila ei. Îi lipseau ieșirile noastre( cinematograf,patinoar,engleză,pictură,dans) si toate câte făceam altă dată împreună . Noroc că am prietene care se ofereau să o ia la un film sau unde stiau că-i face plăcere să meargă . Acum totul este ok . Numai când le privesc uit că am dormit doar 5 ore sau că am mâncat doar o dată în ziua aceea …….
Avem 3 copiii, toti sub 2 ani: baiatul cel mare de un an si 11 luni si gemenii (fata si baiat) de o luna.
Baiatul cel mare, desi mi se pare ciudat sa spun „cel mare” pentru ca si el este mic, este foarte gelos, cu crize de plans cand ii alaptez pe gemeni sau cand le fac baie.
Singurul regret este ca trebuie sa ma impart intre ei si fiecare primeste doar 1/3 din timpul alocat lor. Alerg de la unul la altul incercand sa pastrez echilibrul si sa nu-l neglijez pe niciunul prea mult. Sunt momente cand toti 3 plang si nu stiu pe care sa-l iau in brate mai intai.
Totusi este mai mult frumos decat dificil (e drept ca cei mici dorm mult acum) si sigur va fi si mai frumos dar si mai solicitant. Suntem pregatiti pentru o calatorie intetesanta.