ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ŞI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
M-am gândit să scriu despre experiența sarcinii și a nașterii primului meu bebeluș pentru a ajuta viitoarele mămici să își depășească măcar un pic teama legată de sarcină și de momentul nașterii.
Înainte de a rămâne însărcinată, pentru că am lombosciatică, eram terifiata la gândul că voi purta 13-15 kg după mine și că va trebui să și nasc. Dar să va povestesc cum a fost de fapt.
Ne-am dorit amândoi bebeluș. Prima data când am încercat în perioadă fertilă a venit și cu prima reușită. 2 liniuțe pe test, yey, bucurie mare că o să avem bebeluș. Mă tot gândeam cu ce medic să nasc și unde să nasc. La început m-am gândit să merg la privat, dar toată lumea din jur m-a sfătuit să merg la stat că e mai bine, că dacă intervin complicații tot acolo ajung. Mi-am găsit un medic la stat despre care am aflat din surse total diferite că e bun, vine la naștere, numai cuvinte de laudă despre el.
La început doar soțul gătea pentru că eu vomam tot: cireșe, iaurt, biscuiți, porumb fiert etc. Pe la 4 luni răul a încetat. M-am dus la gimnastică prenatală pntru durerile de spate, drept urmare am început să mă simț extraordinar și spatele nu mă durea mai deloc. Am mers până în săptămâna 30 când mi-au apărut varice în zona inghinală, iar doctorul meu mi-a recomandat repaos. Nici la serviciu nu am mai mers. Din săptămâna 30 până la sfârșit am stat acasă și m-am odihnit, am dormit foarte mult, mai spălam un vas și niște haine dar cam atât. Pe măsură ce sarcină evolua, eu încercam să fiu cât mai calmă și m-am gândit că în momentul nașterii voi vedea ce am de făcut. Până la urmă stările de anxietate și frică nu ajută pe nimeni.
Joi seara am început să pierd dopul gelatinos. Arată exact ca un mucus cu sânge. Am citit pe internet că de la pierderea lui până la naștere poate dura între câteva ore și o săptămâna, așa că nu m-am agitat. Duminică seara la 23:45 eram pe canapea cu soțul și am simțit ca și cum aș fi primit un pumn în col. Când m-am ridicat toată pijamaua s-a udat, și inclusiv când am mers la baie am udat tot. Bagajul era pregătit, am făcut duș frumos și am plecat cu soțul la spital. Pe drum nu era nimeni, ceea ce m-a bucurat foate tare pentru că am ajuns repede. Ne-a deschis o infirmieră, m-a cazat într-o sală de travaliu. Peste 10 minute a venit încă o fată, ea avea contracții de duminică de la 10 dimineața. A venit medicul de gardă, m-a consultat și a zis că colul este foarte posterior, adică orientat spre în sus, după care medicul a plecat. Apoi au început contracțiile.
Moașa care era pe tură ne-a zis să dormim, noi eram vai de capul nostru de durere, nu mai știam cum să stăm. M-am bucurat că nu eram singură în sala de travaliu, pentru că contracțiile deveneau tot mai dureroase. Mă schimbam foarte des pentru că apa curgea din mine ca la robinet. După o vreme colega de salon a zis că ea nu mai poate, o întreb dacă să chem pe cineva, ea îmi zic că da. În sala medicilor moașa dormea dusă, am trezit-o, era deja ora 4. 4 ore în care se putea petrece orice cu noi.M-a consultat ea, dar tot ținea degetele acolo și eu simțeam că o face fără rost, mă durea așa că am întrebat-o :” Și totuși de ce mă chinuiți așa?”. Și-a scos degetele și mi-a zis că îmi pune branula și îmi bagă glucoză pe venă. I-am zis că nu am nevoie pentru că mă simt bine, nu vreau branula, nu vreau glucoză. A zis că ea trebuie să îmi pună branula că trebuie, că ea își riscă serviciul. Nu m-a mulțumit răspunsul ei, când a băgat acul mi-a spart vena și sânge n-a ieșit. A zis că îmi pune branula mai târziu, fără nimic în ea. Ulterior mi-am dat singură seama că în timpul expulziei nu poți ține mâna să îți monteze nimeni branule. Dar ea n-a știut să explice. M-a întrebat dacă vreau clismă, am zis că nu. Apoi am întrebat pe un grup de mămici care m-au sfătuit că e mai bine cu clismă, așa că am acceptat. Senzația de mers la baie + contracție e una foarte foarte nasoală, dar după a fost mai bine într-adevăr.În tot acest timp contractile se intensificau.
După asta am primit minge, am stat pe ea în sala de nașteri direct, cu bebe monitorizat în continuu. Mi-a montat și branula fără nimic în ea. Pe la 6 a venit alt medic, aveam dilatație cam 6-7 cm, și a zis că doar jumate din membrane s-au rupt. Mi-a explicat că trebuie să le spargă și pe restul, că travaliul să avanseze mai repede. N-am simțit nimic. La 7 s-a schimbat tura, a venit altă moașa, pâinea lui Dumnezeu. Când a predat moașa de noaptea, i-a zis celeilalte că eu nu vreau glucoză, nu vreau nimic, la care cea nouă i-a zis:” O să vina domnul doctor și vedem ce spune.” A venit moașa nouă la mine, a inceput să mă maseze pe spate în zona lombară, parcă îmi mai lua din durere. Apoi mi-a explicat cum trebuie să respir pe expulzie. Pe la 8 a venit doctorul meu, l-am așteptat ca pe Dumnezeu. Aveam dilatație 8-9 cm când a ajuns el. Mi-a zis:”O să ai senzația că te trece treaba mare și mică, să nu îți faci griji de asta acum, e perfect normal!”. Încă un pic și aveam dilatație 10 cm, mai trebuia doar ca bebe să coboare, să se angajeze pe canal. M-a întrebat medicul dacă vreau să stau pe găleata, am zis că da dar n-am mai putut coborî de pe masa de naștere. A mai durat 2-3 contracții, bebe a coborât, am început să împing de îmi ieșeau ochii din cap nu altă. Numai vocea domnului doctor o auzeam, parcă eram într-un film. Îmi zicea”acum schimbăm aerul”, moașa îl întreba dacă să îmi pună glucoză, el a zicea că da, zicea că bebe e bine. El mă masa cu antebrațul pe burtă, ea modela vaginul să vină bebe mai ușor. Am împins, am împins și am auzit:” La următoarea contractie împingi și iese copilul!”. Ce ușurare. La 8:50 Lucas a venit pe lume, mi l-au pus în brațe moale și cald, apoi l-au luat. Infirmiera m-a spălat cu apa caldă, a fost o senzație foarte plăcută după naștere. Mi-a zis domnul doctor: „Acuma o să te cos, îți fac anestezic și sper să nu simți nimic”. Chiar n-am simțit decât că mă cosea. M-am mutat de pe masă pe o targă și m-au dus în salon, 2h m-a masat soțul pe burtă, și de aici încet încet am început să îmi revin.
Am tras câteva concluzii în urma experienței ăsteia:
1. Omul sfințește locul. Nu contează unde naști, la stat sau la privat cât timp cei care sunt cu ține te ajută să naști și știu ce au de făcut.
2. Medicul evaluează starea ta și a bebelușului în permanență, să fie totul bine.
3. Nu recomand nimănui să nască acasă. Lucrurile pot să decurgă din foarte bine în foarte rău dintr-o secundă în alya, nu merită să riști viață ta și a copilului tău pentru că e mai comod să stai acasă, și dacă se întâmplă ceva rău să regreți că n-ai mers la spital.
4. Ai tot dreptul să refuzi proceduri medicale cu care nu ești de acord din diferite motive, dacă nu ți se explică clar de ce ai nevoie de ele.
E greu să naști? E foarte greu, ai senzația că te rupi în două, dar cu oamenii potriviți parcă tot greul e cumva mai ușor. Va doresc tuturor nașteri ușoare, bebelusi sănătoși și personal medical competent alături de voi.
Mama lui Lucas
Ce bine când totul se termină cu bine! Dilema stat vs. privat cred ca o au majoritatea mămicilor zilelor noastre. Iar ideea ca in caz de complicații tot la stat se ajunge este descurajatoare.
Dar eu mi-am dorit mult 3 lucruri ( intre timp s-au mai înmulțit): să asiste si tăticul, sa fie prezent medicul care mi-a urmărit sarcina si să fie bebe cu mine in permanență. Cum la stat asta nu era posibil, plus ca aveam 99% sanse sa nasc cu medicul de gardă si nu cu „al meu” am zis merg la privat si in cel mai rau caz ajung tot in situatia de a naste la stat cu medicul de garda. Si nu regret deloc. In cele 4 ore de travaliu moasa si sotul si fost cu mine, medicul a venit frecvent sa verifice cum sunt, a fost o atmosfera relaxare si calda si nu m-am simtit deloc uitată sau abandonată cum citisem sau imi povestise alte prietene. Mi-au pus fetita in brațe, au evaluat-o in încăpere cu mine si dupa 5 min a fost inapoi in brațele mele. Moasa m-a ajutat sa alaptez…
Intr-adevar omul sfințește locul dar diferențele intre experienta mea si a prietenelor pe care le-am vizitat la stat au fost enorme.
Asistentele la schimb veneau si se prezentau, cereau voie sa ia copilul in brate.
Sa ne trăiască puiutii si sa ne bucurăm de ei!
Perfect de acord cu faptul ca nu co teaza unde nasti…ci cum sunt oamenii care te asista…
Eu de cand am ramas insarcinata am zis ca nasc la privat..si cezariana..pt ca imi era frica de naturala..
Intre timp tarifele la spitalul privat au crescut considerabil peste noapte… si noi avand multiple cheltuieli cu apartamentul nou in care urma sa ne mutam…am decis..dupa ce m-am consultat cu amicele mele care au nascut fie la stat..fie la privat..ca nu se merita zecile de milioane in plus la privat. Nu stiu cum ar fi fost acolo..dar a fost ok si la stat..am dat peste oameni buni..majoritatea..
Avand iminenta de nastere prematura…datorita colului scurt..doctorita m-a sfatuit sa nasc natural..daca cumva bebe vine prematur…zicand ca e mai bine pentru el. O doctorita cam rece uneori..dar foarte buna…m-a internat 2 sapt…in sapt 34 pana la 36…si daca nu facea asta cred ca nasteam mai devreme..
La o sapt de cand m-am intors acasa..mi s-au fisurat membranele..si a doua zi..fix la 37 de sapt..mi s-a rupt si apa si am nascut natural…cu medicul de garda
..doctorita mea neavand timp aa ajunga datorita travaliului super scurt…1 ora jumatate..un baietel minunat de 3150 de g.
Nu stiam ce implica o nastere naturala..nu am vrut sa vad..sa ma documentez..m-am lasat dusa de val si a fost mai bine asa.
A durut groaznic…da..am.avut parte de travaliu scurt dar asta a insemant si contractii dureroase aproape fara pauze intre ele…de nu reuseam sa imi trag rasuflarea..
Nu ma asteptam sa doara atat…nu stiu daca as mai avea curaj si a doua oara..chiar zilele trecute in momentele de „atipire” am visat ca trebuia sa nasc iar..si imi era groaza…:(..
Vei avea curaj! Sănătate multa!!
Pe mine, care am o poveste a nasterii mai trista, ma ajuta foarte mult sa citesc despre nasteri mai rapide, mai usoare si, mai ales, in care ati simtit cu adevarat empatie din partea sotului si a personalului. Poate ar fi util (pentru alte [viitoare] mamici) sa mentionati si unde s-a intamplat. Multumesc!
Bună,
Sunt tăticul lui Lucas (cel din relatarea de mai sus) și aș fi preferat să fiu alături de mămică și de bebeluș, dar nu s-a putut. Am compensat cu faptul ca am fost în sala de așteptare, doar la câțiva metri și am avut grijă să nu îi lipsească mămicii nimic. Dar aș fi preferat să fiu într-un mediu prietenos, să văd tot ce se întâmplă în procesul nașterii și să primim sfaturi de la un personal calificat și cu experiență. Nu toate sfaturile primite după naștere au fost bune (gen alăptare maxim 20 de minute).
A fost alegerea mămicii să nască la stat și am respectat-o, am fost alături și după naștere de 2-3 ori pe zi, indiferent de orele de vizită sau portar. Am fost acolo, ca să mă asigur eu personal, că familia mea este tratată bine.
Mulțumesc totodată pentru informațiile, cărțile și starea de frumos de pe acest blog.
Vă doresc sarcini ușoare, bebeluși fericiți și multă fericire!
La noi s-a putut, financiar. Si atat. Am mers la privat, unde aveam salon alocat pentru travaliu. Insa el a dormit la propriu pe scaun langa mine. Moasa a fost o necioplita si, dupa ce sotul meu a plecat acasa pentru a manca (si dus a fost, chipurile acasa a mai adormit o tura, ca era obosit), m-a stresat teribil cu toate procedurile si numai nu m-a facut nebuna ca insist sa evit epidurala si ca vreau sa nasc natural dupa xspe ore de contractii la 5 minute. Sper ca in general alte femei sunt mai pretuite, macar in acele momente, sau macar pe banii lor. Si taticii mai putin empatici ar trebui sa-si dreseze empatia – pe mine toate astea m–au daramat. Chiar si acum, dupa aproape trei ani, nu reusesc sa imi revin. Nu cred ca am sa pot trece vreodata peste asa o dezamagire, ar fi trebuit sa fie cel mai frumos moment din viata mea. Am plecat de acasa razand printre contractii si m-am intors fericita ca s-a nascut fiul meu, dar cu inima pe jumatate lovita.
Nu toti barbatii au ceea ce trebuie ca sa asiste la asa ceva. Eu nici nu l-as testa pe al meu sa vad cum se descurca, nu mi-ar trebui sa fie nimeni in jurul meu in afara de personalul medical. Cred ca e bine sa-i cunoastem si sa stim la ce ne putem astepta de la ei si la ce nu.
Asta nu-i face barbati mai buni sau mai rai, important e cum se comporta in general.
Era vorba de travaliu. Si de perioada de lauzie in spital si acasa. Nu de nastere. Enfin, unele femei sunt mai intelegatoare. Mai ales cu barbatii. Altora…
cum stii dinainte daca un barbat are sau nu are ce trebuie ca sa asiste la o nastere?
nu ai cum sa stii pt ca e o experienta unica, nimic nu se compara cu ea.
chiar si daca e medic chirurg, cand e vorba de copilul lui tot s-ar putea sa se piarda cu firea.
problema este oricum irelevanta, pt ca daca nu rezista, poate sa plece din sala de nastere oricand (spre deosebire de mama :))
deci important nu e daca va rezista sau nu, ci daca isi doreste sau nu.
Pai de exemplu, sotului meu i se face rau chiar si daca se vorbeste despre sange, intepat de vene, daramite sa mai si vada de-adevaratelea. Deci daca ar aparea sange, l-am pierdut :))
In al doilea rand, nu are ceea ce se cheama „sange rece”, se panicheaza si se streseaza foarte usor, deci din nou nu stiu daca ar reusi sa ramana destul de calm incat sa nu ma agite mai rau decat as fi agitata deja.
E la fel de adevarat ca am fost in cateva situatii tensionate in care a reactionat foarte bine si mi-a fost sprijin, dar niciuna nu a avut vreo tenta medicala.
Cred ca daca stai cativa ani cu un om iti cam dai seama din ce material e facut si macar aproximativ cum ar reactiona in anumite situatii.
Decat sa-l iau cu forta in sala de travaliu si sa lesine sa dea de lucru personalului, mai bine sta cuminte pe hol sa fie fresh dupa, cand personalul medical cam dispare si as avea nevoie de prezenta lui in salon etc.
si mie mi se inmoaie genunchii daca vad pe cineva lovit la genunchi si nu pot sa privesc la TV nici un fel de interventie chirurgicala asupra fetei (in special nas si dinti)
cu toate asta, am asistat la 2 nasteri, ambele cu surprize, fara sa imi pierd sangele rece
nu e relevant, asta spun; experienta e unica si nu poate fi reprodusa, asa ca si reactia va fi unica
de fapt, eu nu am auzit nici un barbat care a asistat la nastere si a lesinat sau i s-a facut rau
cred ca e un cliseu din filmele americare rom-com
Pai, na, noi am fost si la cursuri lamaze si i-am spus de mai multe ori ca nu vreau sa asiste la nasterea pr-zisa, doar ca imi doresc foarte mult sa nasc natural si pentru mine conteaza sa nu fiu singura in travaliu. Putea sa spuna ca nu e in stare si chemam in ultima instanta o doula. Nu, nu i-a fost rau. Dupa ceva vreme cand am deschis subiectul a zis ca el nu prea e empatic si na…ce sa faca. A adormit saracul si eu il sunam ca proasta ca pana la urma a trebuit sa mi se faca cezariana. Da…dar nici dupa nastere n-a fost ok. A fost, a vazut scurt si pupat, si hai la sarbatoreala, printre altii cu o colega (atunci a fost fresh ca, deh, omul dormise bine). Si, de unde eu nici mama nu mi-am lasat-o sa vina in maternitate, ca era chestia noastra speciala, m-am trezit cu colega asta a lui – ca a vrut ea sa vina sa ii vada copilul si el s-a jenat sa o refuze. Si in fiecare zi el venea pe la 10-11, in conditiile in care vizitele, mai ales pt tatici incepeau pe la 8-9. Imi amintesc cum sotul colegei de salon s-a miluit sa-mi aduca apa dupa ce am fost adusa de la terapie intensiva si cum in ultima zi eu plangeam de „nepretuita”, iar colega plangea de „sufocata”. In fine, nu vreau sa umbresc povestea frumoasa din aceasta postare. Sper doat ca barbatii care ar citi ce am scris eu aici sa se gandeasca bine cum isi sustin sotiile/ partenerele in ceea ce ar trebui sa fie cel mai frumos eveniment al unei familii. Si la cum poate sa afecteze pasivitatea, egoismul sau lipsa de empatie. Si ca uneori poti sa faci rau chiar si sau anume nefacand nimic.
Buna ziua, acum vin eu cu experienta unei cezariene la spital particular. A fost mai placut decat ma asteptam vreodata ca va fi o operatie! Prima operatie din viata mea… nu stiam cum o sa reactioneze corpul, ce inseamna durerea de genul asta si cum o voi suporta si gestions, insa a fost mult mai bine decat puteam sa sper vreodata!! Am decis impreuna cu medicul meu sa recurgem la cezariana din diferite motive ce tin de sanatate, dar si pt confortul meu psihic. Nu am tinut niciodata sa trec prin experienta nasterii naturale, pur si simplu o vedeam doar ca pe un moment dureros, asa ca am preferat sa detin cat de cat controlul. M-am prezentat la data stabilita frumos imbracata si machiata, dar cu emotiile de rigoare. La ora 10 am intrat in operatie, la 10.30 mi l-au pus langa mine pe bebe pentru prima intalnire, ne-am pupacit, la 11.30 s-a terminat totul si am ajuns la terapie intensiva. Operatia a decurs extrem de bine, de rapid si de emotionant incat nici timp de a-mi fi frica nu am mai avut. La TI mi l-au adus pe bebe de 3 ori, mi l-au pus la san si am incercat sa-l alaptez pe mititel, dar el era obosit si somnoros si a preferat sa doarma. Seara am ajuns in salon unde am cerut copilul cu mine. Asta este unul dintre marele avantaje ale privatului! A venit doctorita de la neonatologie si am insistat putin cu alaptarea. Mi-a dat o idee ff buna, aceea de a-l pune la piept, amandoi dezbacati pt a se forma legatura aceea speciala intre noi. Doamne, a fost pur si simplu minunat!! Am stat toata noaptea cu el pe pieptul meu, l-am privit, l-am mirosit si l-am mangaiat, baietelul meu perfect! Asistentele m-au laudat pt ce am facut, ca l-am tinut cu mine in salon pe toata perioada cazarii caci alte mame prefera sa se odihneasca si il dau la neonatologie. Am insistat sa nu i se dea lapte praf cu biberonul, insa i s-a dat putin cu siringa, de fata cu mine pentru ca inca la mine nu curgea nimic. A treia zi insa mi s-au intarit sanii si a trebuit sa folosesc pompa, acel colostru mult dorit a ajuns la baietel ( dat cu siringa). Asistentele, medicii, toata lumea de acolo a fost extrem de amabila si saritoare! Am refuzat calmantele deoarece imi amorteau picioarele ff tare, dar durerea nu a fost atat de mare pe cat ma asteptam. A doua zi, cand m-am dat jos din pat a fost mai dureros, dar cu cat mergeam mai mult prin salon, cu atat se diminua.
Am uitat sa precizez ca sotul meu a stat la usa salii de nastere si a vazut efectiv cum l-a scos pe bebe din burta, ulterior ducandu-l chiar el in brate la neonatologie ( lucru extrem de emotionant pt el).
Eu recomand tuturor nasterea prin cezariana la spital privat pentru ca a fost o experienta extrem de placuta, am ramas cu amintiri frumoase despre cel mai important eveniment al vietii mele de pana acum si al doilea copil ( daca il voi mai face) tot acolo il voi naste! Este minunat sa ai langa tine oameni saritori si binevoitori, sa vorbeasca frumos, amabil si mereu sa te intrebe cu ce te mai pot ajuta. La stat am auzit multe povesti urate la care pur si simplu nu am vrut sa fiu eu actorul principal. Nu regret nicio secunda alegerea facuta, nici cezariana! Am un baietel sanatos, vesel, activ, de 8 lunite, alaptat si diversificat, la nasterea caruia am simtit doar fericire pura, nealterata de mediul neprielnic din alte parti…
Eu am nascut tot la privat prin cezariana dupa vreo 15 ore de travaliu care nu avansa deloc caci nu aveam deloc dilatatie. La Metropolitan Hospital dupa operatie esti adusa direct in salon si stai cu bebe, nu mai stai la terapie intensiva. Sotul a stat zi si noapte cu noi in rezerva. Nasterea la stat e o loterie pura. Poate fi ok sau poate fi un dezastru. In cazurile in care partea financiara nu e o problema nu vad de ce nu am naste in conditii umane si civilizate la privat. Asta cu transferatul la un spital de stat in caz de probleme e un mit. Era poate valabil la inceputul aparitiei maternitatilor private. Acum sunt echipate sa faca fata si la situatii mai dificile.
Eu am avut parte de 2 experiente, ambele cezariana. Prima nastere la stat, a doua la privat. Diferenta de la cer la pamant intre ele, nu regret nicio clipa ca am ales sa nasc in privat, mai ales ca in orasul de provincie unde locuiesc eu tarifele nu sunt foarte mari la privat si…sa fim cinstiti, nici nasterea la stat nu e tocmai gratuita.
In fine, diferentele au fost majore si au facut ca cea de-a doua nastere sa se transforme in ceea ce-mi place sa numesc „noaptea mea magica”. Am nascut noaptea la ora 3, doctorita a venit de indata ce a fost sunata de medical de garda. Am nascut cu anestezie rahidiana (spre deosebire de nasterea la stat unde inca la noi se practica ca regula anestezia generala si doar exceptional cea rahidiana si cu efecte secundare in multe cazuri). Asta mi-a permis sa traiesc cea mai emotionanta experienta din viata mea, sa-mi simt copilul caldut si moale ca o painica proaspat scoasa din cuptor, sa-i aud primele scancete, sa-i mangai obrajorul cu obrazul meu. Am fost dusa imediat in salon, nu intr-un salon ATI, iar acolo ma asteptau deja bebe cu taticul lui. Sotul meu a ramas cu noi inca 2 nopti si asta ne-a fost de mare ajutor. Am fost incurajata sa alaptez, am fost incurajata sa mananc si sa ma mobilizez la 6 ore dupa nastere, ceea ce a facut recuperarea mult mai usoara. Spre deosebire, la stat m-au infometat, fiind dupa anestezie generala, am stat o zi si o noapte la ATI, unde sotul nu avea acces, copilul a fost separate, nu mi-a fost adus la alaptat si…incredibil, dar nicio asistenta nu m-a ajutat sa ma mobilizez. Abia spre seara a strigat efectiv o asistenta la mine sa ma misc, dar singura, I-am cerut ajutorul fiindca aveam dureri groaznice, dar m-a refuzat spunand ca n-am vointa. In fine, in privat am avut parte de o atitudine exemplara din partea personalului, de atentie deosebita, inclusiv femeile de serviciu curatau cat mai silentios sa nu te trezeasca, toata lumea se purta cum nu se poate mai frumos. At fi multe de spus, dar singurul lucru pe care l-as adauga e ca in maternitatea privata unde am nascut eu se incurajeaza „ora magica” si atingerea piele pe piele intre mama si bebe…am stat toata noaptea cu el asa si a fost cea mai minunata experienta a vietii mele. Nastere usoara si bebei sanatosi tuturor.
Bună seara, şi eu sunt foarte curioasă la ce spital de stat a născut mămica care a scris articolul. Purtarea personalului (masaj..), dotările (minge), etc.. mi se par mult peste ce am văzut şi auzit despre naşterea la un spital de stat.
Sper să ne poată împărtăşi această informaţie, eventual şi numele doctorului.
Mulţumim!
Este maternitatea Dominic Stanca din Cluj, dr. Ciprian Porumb.La privat lucreaza la Novogyn.
Am nascut la un spital din Germania. La ora 23 s-a rupt apa si au inceput contractii ft dureroase, dilatatie 2. Am cerut epidurala. Apoi am dormit bustean pana la 6 ( eram si eu si bebe monitorizati). La 6 aveam dilatatie 10 dar nu prea simteam contractiile, si bebe nu coborase. Mi-au oprit epidurala si mi-au zis sa ma plimb. Am dansat vals cu sotul meu pe coridor ( era muzica acolo). La 9 tineam copilul in brate. Sotul si mama mea au fost prezenti fiecate clipa.
Și eu am născut la spitalul Stanca și am avut parte numai de surprize plăcute. Profesionalism și dedicare la tot pasul, și nimeni nu se așteaptă să vii cu plicul, așa cum îmi imaginam. Eu nu am făcut-o, și am fost tratată foarte bine și așa. La polul opus se află, din ceea ce mi-a fost dat să cunosc până acum, spitalele private. O prietenă dragă nouă s-a sinucis recent și totul a pornit de la tratamentul rău, nepăsarea, indiferența celor de la spital și tot ceea ce a decurs de aici.. Prin urmare, aș recomanda oricând spitalul public în defavoarea celui privat..În plus, ajută mult să te afli printre alte mămici, să poți întreba oricând orice și să nu fii izolat, ținând cont de toate noutățile-unele dintre ele stresante-care vin odată cu nașterea.