Sunt nervoasă. Obosită. Nu mai găsesc putere să mă adun. Îmi sar nervii pe pereți din orice. Țip la soț. Țip la copil. Țip la câine. Mă împiedic de lucruri prin casă. Scap chestii din mână. Mi se îngrașă părul și trupul. Mi se rup unghiile. Dorm puțin și prost. Îmi ies bube și riduri. Mă simt vinovată pentru toate astea, așa că sunt și mai nervoasă. Se adună frustrările una peste alta ca paginile unui roman prost care nu se mai termină. Alunec, cad, nu mai știu de ce să mă prind, nu am putere să mă trag la suprafață. Văd, înțeleg ce mi se întâmplă, dar nu mă ajută deloc că înțeleg. Alunec, simt că alunec pur și simplu și nu reușesc să mă ridic.
Primesc acest mesaj de câteva ori pe zi, de la femei diferite. Aud acest mesaj la fiecare eveniment pe care îl fac, în București sau în țară. Vă văd. Vă văd, vă înțeleg și vă întind o mână puternică, să vă prindeți de ea.
Ce să fac? întreabă multe, enorm de multe femei. Unele mă întreabă pe mine, altele întreabă pe grupuri, pe prietene, pe soț, pe terapeut, pe Dumnezeu sau tavanul.
Uite, eu pot să-ți spun ce am făcut eu când am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare. După ce am strigat la copiii mei de-am crezut că ne vor crăpa urechile tuturor, exact atunci, în clipa aceea, am stat să mă uit bine la ce simt. La cât de milă îmi era de mine, de Ioana mică, la cât de ciudă îmi era pe copiii mei că ei primesc atâtea de la părinții lor, deși eu am primit atât de puțin la vremea mea.
Acela a fost momentul meu zero. De acolo am început să mă agăț de mine ca să mă scot la lumină.
Mi-am dat seama că vreau să fiu bine și asta e mai important decât că trebuie să fiu bine. Mi-am dat MIE ce-mi doream. M-am dus o dată pe lună să-mi fac unghiile. M-am dus o dată pe lună să-mi fac părul. Mi-am cumpărat rochii roșii la reducere. Mi-am cumpărat pantofi cu toc la reducere. Mi-am aruncat, din nou, hainele negre și gri. Am reînceput să citesc literatură. M-am dus la terapie. Am tras aproape câteva femei și m-am arătat lor, iar ele m-au primit, apoi s-au arătat și ele și ne-am ridicat una pe alta. Am plâns mult, uneori de față cu copiii. Le-am explicat cât de greu îmi e uneori, pentru că și Ioana mică, copilul din mama lor, are nevoie de iubirea mea, așa cum au și ei nevoie. Iar ei înțeleg și mă ajută. Despre asta o să mai scriu, vreau să fac un articol separat, știu că o să vă fie de folos.
Ce vreau acum să subliniez e asta: nu te mai simți vinovată că vrei să fii tu bine. Nu poți oferi altora ceva ce tu nu ai. Și cel mai simplu e să-ți oferi întâi ție, pentru că te cunoști cel mai bine, ești mai aproape de tine decât oricine altcineva. N-ai nevoie de mult. 5 minute azi, 10 mâine. Timp cu tine, sincer, fără frică de durere, fără vină. Fă orice te ajută să te simți bine frumoasă, bună, demnă de iubire.
A trecut mai bine de un an de la momentul meu zero. Sunt mult, mult mai bine. Am ieșit din vârtej și sunt în siguranță, departe de el. Și scriu și vorbesc despre asta neîncetat, ca să vă întind și vouă o mână.
Sunteți minunate! Frumoase, deștepte, luptătoare, demne de iubire!
Acum câteva zile am avut un eveniment despre și pentru femei la Pitești, alături de Otilia Mantelers, care este prietena mea. Am vorbit mult despre asta în fața a peste 200 de femei care ne priveau și ne ascultau, unele dintre ele fără să respire. O să povestesc și despre asta curând.
Aș vrea să mulțumesc brandului care ne-a susținut în acest demers al nostru la Pitești, LONCOLOR, și să vă ofer un voucher de discount la câteva dintre produsele lor, pe eMAG.
LONCOLOR EXPERT Oil Fusion este vopseaua de păr cu uleiuri 100% naturale, fără amoniac, care garantează o culoare intensă și de durată și de un păr cu aspect sănătos. Combinația de uleiuri de măsline, jojoba, migdale și sâmburi de struguri pentru o textură plăcută și o ținută impecabilă a firului de păr. Masca pentru păr LONCOLOR EXPERT Oil Fusion cu ulei de argan inclusă în setul de colorare este destinată îngrijirii părului proaspăt vopsit, care devine mătăsos și ușor de pieptănat.
Un alt produs de vopsire a părului acasă este LONCOLOR EXPERT AOE-TechTM (Ammonia Odor Encapsulation) cu uleiuri din germeni de grâu și extract de curmal, ingrediente care ajută la intensificarea frumuseții părului. Această vopsea oferă avantajele colorării permanente cu amoniac a părului si reduce semnificativ mirosul acestia.
Cititoarele blogului primesc 30% reducere la comandarea de pe eMAG a oricărui produs LONCOLOR AOE Tech sau LONCOLOR Oil Fusion, cu acest voucher: 3388-7273-8465-3217
Campania este valabilă până pe 21 februarie și reducerea se cumulează cu reducerile existente pe site.
Mulțumesc, LONCOLOR! Curaj, doamnelor, primiți mâna care vi se întinde!
Credit foto preview: femeie împlinită via Shutterstock.com
Un topic atat de important! Cred ca noi femeile avem in ADN sa ii prioritizam pe altii inaintea noastra pana in momentul in care ne iese pe nas si pe gura totul. And that’s when the growth begins. Momentul zero, vorba Ioanei…
Hmmm, eu zic ca pt mamele foarte frustrate 5min la coafor este egal cu 0. Ceea ce conteaza este sa accepti situatia pe care tu ai ales o.Eu am cantarit f bine situatia inainte sa fac copilul nr2. Am ajutor? Nu, atunci imi permit o bona? Nu, atunci cum ma pot descurca cu2copii mici? Nimeni nu te pune sa ramai gravida daca nu vrei(exceptie accidentele), nimeni nu te pune sa te sacrifici pt copii. Asa ca fiti responsabile dc ati ales sa fiti mame si nu mai plangeti dupa10min la coafor. Eu prefer sa stau in casa cu bb si sa traiesc viata pe care eu mi am ales o.
Auch! Asta da lipsa de intelegere si empatie! Daca tu nu traiesti astfel de experiente, minunat! Perfect! Dar lasa, te rog, argumentul asta, e pueril! Inebunesc cand il aud! Daca v-au trebuit copii, cresteti-i fara sa scrasniti din dinti. Unele mamici au mare nevoie de intelegere si sprijin, iar replicile tale pot doar sa adanceasca sentimentele de vinovatie.
E dur cum a spus-o Cinderella si mamele nu au nevoie sa audă asra.. dar… sunt de acord ca trebuie gândit foarte bine înainte sa faci copii( si primul, si al doilea si al treilea etc). Eu tot cântăresc daca o sa mai fie bebe nr 2.. daca am eu disponibilitatea emoțională si ajutorul practic pentru asta… unii mi-au spus ca sunt egoista ca nu vreau un frate sau o sora pentru bebe 1. Eu zic ca egoista as fi sa il fac si pe urma sa ma plâng cat imi e de greu… ca orice alta decizie in viața si apariția copiilor trebuie cântărită ff bine. Pentru ca e greu, e f greu sa crești copii intr-un mod frumos. Da, e minunat dar al naibii de greu.
Corect!!! Eu mi.am dorit foarte mult 2 copii, am și sunt fericita pt asta dar totodată foarte obosita psihic și uneori chiar acele 10 minute la coafor fac diferența
acesta este genul de comentariu care nu face bine nimanui in afara de cel care-l emite. ba mai mult, el face femeile sa se simta SI MAI RAU CU ELE. articolul acesta este despre acceptare si sustinere intre femei. tu te sustii si te aplauzi doar pe tine
Bine punctat, printesa!
Am vrut al doilea copil, stiam ca nu voi avea ajutor sau, cel putin, nu asa de mult pe cat ar trebui; imi asum decizia luata, ma bucur de minunile mele, dar asta nu inseamna ca nu visez la o cina doar cu sotul sau o iesire cu fetele. Iar „10 minute la coafor” (la modul general) reprezinta gura de oxigen necesar fiecarei mamici.
Cu o chestie are dreptate. După o sesiune de coafor masaj epilat relax etc, când te întorci acasă și vezi aceeași nebunie, parcă mai rău îți vine să-ți iei lumea-n cap.
Cu restul nu sunt de acord. Nici sa te încui în casă nu e sănătos și nici nu ai de unde sa știi dinainte cât de ușor sau greu va fi..
Eu cred ca uneori mamele nici nu vor sa accepte ajutor, ca altcineva, tatăl de pildă va face lucrurile un pic altfel decât ele, dar dacă ii lasă copiii o ora vor fi ok. Eu ii trimit în parc, la cumpărături, la joaca și doua ore, în weekend, fac ce vreau, un dus lung și o manichiura sau curățenie. Și curățenia poate fi terapeutica. În fond, pe mine ma deranjează mai mult ca e dezordine și nu am timp de aranjat, spălat, făcut mâncare, decât ca nu am fost la coafor luna asta. Fiecare cu cel doare, trebuie sa fim cinstite cu noi și sa rezolvam problema de la sursa pe care o simțim noi.
m-ati omorat cu coaforul. era doar un exemplu. poti pune film in loc. sau sala. sau cofetarie. ideea e sa iti faci tie cadouri fara sa te simti vinovata.
EXACT cum zicea Ioana, unele femei nu vor sa accepte ajutor, temandu-se ca „cineva” le va eticheta drept incapabile. Pai daca mama a putut cu 3, eu de ce nu pot cu 1?? Si pe mine ma deranjeaza ca nu imi acord mie putin timp(tanjesc sa termin o carte de ma doare ficatul :)) ) sau sa fac o cina mai complicata, ca pe vremurile dinainte de copil( ador sa gatesc) sau sa ma intind la sala cu o sauna dupa…De cand mi-am dat voie sa-mi doresc lucruri doar pentru mine, cumva si timpul a devenit mai generos cu mine. Am un singur copil si-un sot care ma ajuta DACA ii cer. Niciun barbat nu te va da afara pe usa sa te oblige sa vezi un film sau sa-ti tunzi bretonul…Trebuie sa ceri lucrurile astea. Ma bucur ca Printesa a scris despre asta 🙂
Al meu mă dă afară . Când ies cu prietenele, le scrie lor pe watsapp sa nu îmi de-a drumul mai devreme de 3 ore.
Dar l-ai publicat:))). Nu stiu daca Cenusareasa noastra nu a vrut sa zica altceva, dar i-a iesit nasol. Pot sa va spun ca acceptarea faptului ca viata noastra s-a schimbat ireversibil, in sensul ca nu mai este a noastra,poate fi temelia unei stari de bine. Dupa nasterea primului copil am experimentat toate frustrarile posibile, caci dintr-o diva, plina de succes in plan profesional, iubita de sot intr-un mod manifest, m-am transformat intr-o grasa cu burta, nespalata pe par, nemachiata, ridata, obosita, imbacsita de rutina. Simteam ca sunt captiva si ca fiica mea mi-a luat tot, ca nu voi mai avea timp niciodata pentru mine, sa ies in oras, cu fetele, cu sotul, sau sa stau relaxata, fara griji, sa citesc, sa vad un film.Timpul a trecut, mi-am revenit partial si, din intamplare, am ramas insarcinata din nou. Sunt din nou grasa si obosita la extrem. Doar ca acum nu mai jinduiesc dupa libertate, caci, da, mi-am pierdut-o definitiv si nu lipsa trandavelii la cafenea sau a plimbarilor prin lume ma ucidea, ci faptul ca nu mai eram un om liber. Imi iubesc copiii mai mult decat pe mine si stiu ca voi trai pentru ei si ma simt bine cu asta. Cu sau fara cafele. Stiu ca nu voi mai dormi niciodata fara griji, ca trebuie sa pun micul dejun si ca trebuie sa imi fac programul de…respirat, spalat pe dinti, chestii de astea de lux, in functie de copii. Si nu ma mai deranjeaza, nu ma mai zbat. Am acceptat, am ales, sunt fericita asa. E greu, mai ales cand vezi ca sotul nu si-a pierdut libertatea, sau nu in aceeasi masura, ca nu este indispensabil. Dar acceptarea, acomodarea la noul format al sufletului meu, la noul meu eu, m-a ajutat sa imi gasesc echilibrul. Aleg in fiecare zi sa fiu prizoniera iubirii pentru copiii mei, pentru ca, desi imi permit, nu le angajez bona sau bone, interne, externe, etc. Aleg sa traiesc cu si pentru ei. Sau poate nici nu pot altfel, nu stiu. Iubirea pentru ei este coplesitoare si, ca orice iubire, uneori doare. Copiii vor creste, eu voi avea mai mult timp, am sa merg din nou la job, am sa alerg cu limba scoasa spre gradi, casa, am sa muncesc ca sa imi ridic fundul la loc si am sa fiu fericita asa, un pic mai ridata, mult mai batrana, mai grasa, mai putin imbracata de firma, dar cu doi copii pe care ii iubesc. Am suferit cam un an dupa viata pierduta, dar, cand i-am regasit gustul, mi-am dat seama ca, de fapt, nu era asa grozav si ca, de fapt, daca fi-mea e la bunici o zi, nu am chef nici de citit, nici de cafele si ca lesinez de dor (ok, doua zile:). Poate asta o fi vrut sa spuna si Cinderella.
Nu ai inteles nimic Cinderella! e foarte usor sa judecam, empatia ta este egala cu 0.
Nu poti cere asta tuturor. Suntem femei diferite, personalitati diferite, cu trairi diferite, cu educatie diferita si trecut diferit. Ce tie iti face tie bine, mie nu imi face. Coaforul este doar o idee… Mi-e imi face bine un film bun, un serial bun, etc. vazute in liniste, cu un bol de seminte intr-o mana sau unul de alune, poate o inghetata… ?
Un pic cam dur nu crezi? Poti sa ai numai un copil sau poti sa nu ai nici unul si sa totusi sa fii pusa in situatia in care sa nu te mai simti bine in pielea ta si sa fii frustrata de ce se intampla in viata ta – articolul este in special pentru mame pentru ca este blogul de asa natura.
Te felicit in cazul in care tu poti sa stai in caza cu bebe si sa traiesti viata pe care ti-ai ales-o fiind pe deplin fericita, dar putina empatie nu strica – s-ar putea sa ai si tu nevoie de ea la un moment dat.
Ioana – mi-a mers direct la suflet articolul asta – noi am decis sa ne mutam inapoi in orasul natal acum cateva luni, tocmai pentru ca simteam ca nu mai am timp sa fac chestii numai pentru mine ( acelasi lucru era valabil si pt colegul de camera ;)) Acum suntem mult mai bine, mai linistiti, mai fericiti si ne bucuram mult mai mult de timpul petrecut in 3 sau in 2 in diferite combinatii.
Nu mi se pare un argument tocmai înțelept. Da, daca poți sa trăiești asa perfect, insa imi este greu sa cred ca ești pe deplin împăcată cu tine… sa nu fie doar ceea ce crezi si nu ceea ce simți cu adevărat…
Daca las la o parte judecata,cred ca pot sa inteleg punctul tau de vedere. Lamentarile mai vin si de la comoditate,daca pana la 30-35 (varsta la care apare in ziua de azi primul copil) ai belferit-o facand ce vrei si cum si cand vrei,e un soc un copil,te scoate din zona de confort. Noi traim intr-o lume in care e incurajata grija excesiva de propria persoana,sa iti faci orice moft tie,sa te simti cat mai bine tu. Cand apare copilul,in primii 2 ani de viata ,cam el e centrul preocuparilor,ceea ce pt femeia moderna e motiv de angoasa,depresie,nervi. Spirit de jetfa nu prea mai are nimeni,ca nu ni se cultiva niciodata,e chiar un concept perimat. Nu zice nimeni ca e usor sa fii mama,dar si o tii intr-o vaicareala…parca e cam mult.Stiu placa terapeutilor cu traumele din copilarie, dar nu e singura vinovata. Nu am intalnit terapeut care sa zica un adevar brut: „egoismul si comoditatea te-au adus pe la mine”,ca astea sunt molimele secolului. Nu ingrijitul copilului e greu (copii se nasc si sunt crescuti de cand a fost creata lumea),ci iesitul din comoditatea anterioara.
Sincer, nu cred ca vreun terapeut poate sa spuna asa ceva, pentru ca pur si simplu nu e adevarat. Comoditatea nu este o problema, ci un simptom. Terapetul care ar spune asa ceva ar fi complet neprofesionist si n-ar avea prea multi clienti.
Comoditatea e simptom a ce?E adevarat nu ar avea clienti,ca in veci nu s-ar duce cineva la o persoana care ii spune adevarul.Si atunci cand sa afle omul cine e cu adevarat? Cand moare? Atunci e prea tarziu…
Iti recomand o spovedanie sincera,ca sa vezi diferenta intre cele 2 perspective.
Poate fi simptom al anxietatii.
Probabil ca nici eu nu sunt prea empatica daca inteleg ceea ce vrea sa spuna Cinderella. Ideea e ca exista destule persoane care se plang constant de situatii pe care le pot schimba, dar nu le schimba. Doua lucruri nu le poti schimba in lumea asta: parintii pe care ii ai si copiii pe care i-ai facut, dar chiar si in cazurile astea se pot gasi solutii pentru imbunatatirea unor situatii care te nefericesc in relatia cu ei. In rest, poti schimba job, sot, prieteni, tara in care stai, meseria, kilogramele etc.
Daca ai o nemultumire, te ascult, te incurajez, te ajut sa gasim solutii, te asigur ca nu esti nebun(a) daca mergi la psiholog, ba chiar recomand sa mergi, mananc cu tine un kilogram de prajituri. Dar cand vad ca nu faci nimic-nimic pentru a iesi din starea aia, ci doar te plangi non-stop si te complaci luni sau chiar ani de zile, cu toata parerea de rau, dar nu mai pot empatiza. Evident ca oamenii care fac asta au o problema mai adanca ce nu-i lasa sa ia masurile care mie mi se par atat de simple, sunt constienta de asta, dar mai mult de atat nu pot sa fac pentru ca nu sunt terapeut. In plus, firea mea este pe sistemul „ok, te-ai impiedicat, te-ai lovit si te doare, plangi un pic, e normal; dupa care te ridici, te scuturi si mergi mai departe.” Te ajut sa te ridici si sa mergi mai departe, dar nu pot sa ma uit la tine cum stai jos la nesfarsit. Nu pot pentru ca nu inteleg atitudinea asta, nu pentru ca as fi rea si nu vreau. Poate doar mai transanta.
PS. Si eu am o chestie pe suflet pe care o taraganez de multa vreme, dar nu stie nimeni. I-am spus o data celei mai bine prietene si atat. Pana nu ma hotarasc sa fac ceva in sensul asta, n-are rost sa deschid acelasi subiect de cate ori vorbim.
Eu cand eram acasa cu copilul si imi venea sa ma urc pe pereti am inceput sa merg la sala de 2-3 ori pe saptamana. Mergeam dupamasa/seara, cand venea sotul de la servici. Nu sunt o fire sportiva, dar ora aceea departe de casa in care eram doar eu si ma concentram doar pe mine mi-a facut foarte bine. In plus, faptul ca faceam sport m-a ajutat si sa ma simt mai impacata cu corpul pe care l-am avut dupa sarcina. In final mi-a facut foarte bine, am depasit momentul greu si am ramas cu un obicei sanatos in anii ce au urmat. Poate experienta mea ajuta pe cineva.
Bv Dana! Si eu m am gândit la sala! Din fericire, nu ca sa ma detașez de casa si copil pt ca sunt norocoasa câștigătoare a celui mai cuminte copil ( momentan..) si a celui mai empatic si înțelegător soț, ci pentru a da kg jos puse in timpul sarcinii. Însă, din păcate, nu ma pot duce la sala pt ca alăptez..si e destul de Fomista pitica, nu știi când o apuca..tu cum ai făcut cu sala?
Am mers la sala cand avea un 1 si ceva si deja nu mai alapatam. Intr-adevar daca bebe e mai mic e mai problematic. Eu am avut noroc de o sala foarte aproape de casa, ajungeam repede si nu lipseam de acasa mai mult de o ora, o ora si un pic. Dar cand era baiatul mic si mai plecam de acasa, ma mulgeam si lasam o portie de lapte pe care o putea da tata sau bunica. La noi a mers si asa. Ajuta mult sala la psihic, pe de o parte dai jos niste kg, pe de alta parte vii acasa cu energie si endorfine 🙂 Doar sa nu exagerezi, ca inteleg ca poate sa scada lactatia de la efort intens.
Buna, imi permit sa ma dau putin cu parerea despre sport si lactatie 🙂 Sportul, efectuat corect(aveti grija la ligamente si incheieturi, ele sunt mai relaxate in primele luni dupa sarcina si favorizeaza accidentarile), nu influenteaza lactatia. Ideal este sa nu te apuci de sprinturi si cycling. Fa exercitii cu greutatea corpului, bicicleta eliptica, yoga, pilates, bosu te vor ajuta enorm! Ai grija sa mananci suficient si sa te odihnesti(cand, daca poti cu bebe mic, evident 🙂 ). Scopul nu este sa slabesti in primul an dupa ce nasti mai mult decat ai putea fara sport, scopul este tonifiere, buna dispozitie si cresterea increderii in sine. Bafta!
Buna! Si eu am apelat la sala de cand bebe avea 5-6 luni. Face minuni la psihic. Mai ales ca, in cazul meu, las doi pitici acasa (2,7 ani si 9 luni). Iar bebe mic poate papa un iaurt, un fruct daca nu e mami acasa.
Ma regasesc pe deplin in acest articol. De cateva luni incoace trag foarte tare cu bebelusa pentru ca efectiv se trezeste de zeci de ori pe noapte, ziua nu doarme mai mult de 20-30 de minute si nici nu am parte de ajutor din partea nimanui. Sunt atat de obosita incat nu ma mai recunosc, sunt nervoasa tot timpul si nu ma simt deloc bine. Ajuta articolele tale Ioana, ma fac sa sper ca vor veni vremuri mai bune.
Te inteleg perfect, Gina! Sotul meu lucreaza f mult, cateodata plecat in delegatii. Copilul meu este cel mai bun lucru din viata mea. A venit accidental dar l am iubit mai presus de cuvinte de cand am aflat. In 2 ani am mers cu sotul meu maxim 3 ore la 2 nunti si de cateva ori la controale medicale (fara copil).
Singura, fara prea mult ajutor din partea sotului, si cu un terorist mic pe cap. Aaaaa… si lumea care te judeca orice ai face 🙂
Nu stiam ca pot sa iubesc atat de mult, ca poate exista atata iubire care parca nu mai are loc in mine, dar au fost momente f grele. Am plans mult, am tipat la el de am zis ca or sa vina vecinii peste noi.
Este f greu sa fii obosita (la 2 ani inca are f multe nopti in care se trezeste din ora in ora sau mai des), sa trebuiasca sa gatesti, curatenie si restul si sa fii toata zen.
Mi a placut f mult articolul, trebuia scris mai demult :))
Multumesc , Ioana ! Încă o dată ai pus pe hârtie gândurile mele . Aș fi vrut să spun , noastre ! Dar , na ! Nu toată lumea rezonează … după cum se vede mai sus ?…
Și apropo ! LONCOLOR e o vopsea super mișto ( dacă îmi permiteți ;))) :pp ) .
Și eu visez la o vacanța cu soțul meu . Doar eu și el, singuri ca doi fluturași , fara treziri nocturne ( în afara de sex , na !! ) și cu dimineți relaxate la o cafea pe o terasa în Barcelona … sau Paris … eheeee !! Vise , taică !! ??❤??
ahh, ce bine suna asta…simt in nari mirosul Barcelonei…
Dar ce te faci când vrei un copil și apar doi odată!?!?… ca în cazul meu:))) nu ai cum sa renunti la unul, deci mergi mai departe. Pt mine momentul în care abia la 3a eco am aflat ca sunt 2 a fost unic și minunat și asa am vrut sa rămână și dupa ce ei se nasc și am reușit, după 2 luni de nesomn în care simțeam ca o iau razna, chiar și cu bona, după 2 luni în care parca am pierdut momente din viata bebelușilor mei, am citit un articol în care zicea ca mamele vor fi fericite din momentul în care se vor conforma cu gândul ca asta ins sa fii mama, nopți nedormite și a2a zi sa o iei de la capăt cu forte noi și pt mn asa a fost, din acel moment mi-am schimbat gândirea și acum noaptea când bebe se trezește plângând nu ma mai enervez ca sunt moarta de somn și el plânge sau pur și simplu nu are chef sa doarmă, îl iau în brate, îl pup și ii zic cuv care știu ca pe el îl fac sa rada și asa ma joc cu el pana îl ia somnul, câteodată durează și 3ore, dar asta e alta poveste :))) și într-adevăr mersul la salon sau shopping-ul ajuta foarte mult și dacă nu ai timp ia-l pe bebe cu tn în scoica sau poți face shopping online
Eu am fost odata cu el la cinema 🙂 l-am luat pe la ora 1 ziua, cand lumea normala era la birou, si eram eu si 2 doamne pensionare la un film romantic. Copilul a dormit de n-a avut aer iar eu m-am simtit priceless datorita arogantei facute. Si eu am aflat la ecografie ca vor fi doi, asa socata am fost ca am scos sotul in oras sa-i dau vestea ca sa evit o scena :)) N-a fost sa fie doi, a ramas unul pana la ecografia de 3 luni, insa pentru cateva saptamani am fost mama de doi 🙂 Te pup!
Momentul meu de respiro cu 2 pui de 4 ani si 1 an jumatate este o carte buna seara la culcare,un film cu fetele si un pahar de vin/cidru cu sotul din când in cand.Suntem puternice chiar daca ne plângem si nu avem solutii ptr tot ce tine de mâncare,casa,copii.
Indiferent ca ai 1 sau 2 sau 3 copii importante sunt trei lucruri: sa primesti ajutor, sa nu te izolezi si sa iti faci timp pentru tine.
Ca timp pentru tine inseamna privit pe geam si numarat frunzele dintr-un copac, daca asta iti face tie placere si te relaxeaza, aia trebuie sa faci.
Ajutorul nu depinde de tine dar daca ti se ofera, accepta-l.
Am lasat cel mai important lucru la sfarist: nu te izola. Continua sa iti vezi prietenele, familia, colegii si orice persoana care te face sa te simti bine.
Copiii nu sunt mici o vesnicie, lucrurile nu merg decat spre mai usor. Cresc, spun lucruri amuzante, iti ofera si iti accepta dragostea si te fac mandra.
O sa ne trezim intr-o zi si o sa oftam cand o sa vedem bebelusi pentru ca ai nostri vor fi mari si manutele alea mici vesnic agatate de noi o sa ne lipseasca enorm.
Curaj!
Daaa si eu am doua minuni una de 4 ani alta de 1 anisor acusi in martie.. Si da este greu dar si frumos eu ma bucur si cand merg la wc si am vizitatori sau baia cand ne bagam toti, eu si copii si i scoate tatii pe rând si rămân si eu in cada se raceste apa ce i drept dar punem alta.. Ori ii trimit in parc la cumparaturi si fac o baie in tihna.. La par ajung la cuafor ca destul stau cu el prins si shopingul chiar si pt copii si mai puţin pt tine.. Da sunt terapii.. La fel cum bine mersi Poti iesi la o cafea cu o prietena.. O mamicile de la gradi.. O citii.. Aveam cartea ta printesa si nu reuseam sa o termin.. Am lasat copii cu tatii si am iesit la o gura de aer doar a mea si am terminat o.. Daca vrei se pote gasi timp si pt tine.. Trebuie doar sa vrei..
Sa nu te simti vinovata exact cum spui tu , ca daca i lasi o ora cu tati o buni e o tragedie.. In fond daca tu nu esti bine nici cu cei de care au atata nevoie de tine nu te Poti purta ca atare..
eu tocmai am descoperit saptamana asta un lucru esential pentru viata mea, poate momentul meu zero, daca il pot numi asa. nu am copii inca, nu sunt casatorita, am 33 ani si o multime de prietene si 4 surori mai mici pentru care am fost toata viata mama. pana si pentru propria mama am fost mama uneori. in fine, am descoperit ca MERIT SA PRIMESC TOT CEEA CE DARUIESC! asta va fi motto-ul meu de acum inainte, am inteles perfect ideea articolului pentru ca si eu toata viata am manifestat iubire materna pentru toti cei din jur si m-am trezit de nenumarate ori epuizata de cate lucruri faceam zilnic pentru altii..a fost alegerea mea, uneori constienta, nu ma plang, insa am nevoie de aceleasi lucruri, de timp al meu, de o manichiura, de o prajitura, de un film, ca sa ma pot reincarca si rasfata, sa nu ma simt golita si neglijata pentru ca daca eu nu ma observ, daca eu nu ma ingrijesc, nu ma respect, nu ma iubesc si nu ma vad frumoasa, nu o va face nimeni. garantez pentru asta, a trebuit sa ajung la 33 ani sa ma vad cu adevarat dupa ce am fost invizibila pentru cei din jur..asa ca, multumesc Ioana pentru un articol superb, il dau mai departe prietenelor care au nevoie de el. si iti repet, TE IUBESC!
Cand mama este bine, toata familia este bine! Asta este ceea ce am invatat eu si la noi functioneaza perfect. Aaa…dar am avut nevoie de vreo 8 ani ca sa invat asta :), acum va pup, plec la Pilates.
Cred ca cel mai bun lucru pe care il poate face o mama ajunsa in acest moment de oboseala si de furie cu care nu mai stie ce sa faca… este sa merga la terapie. La cursuri de dezvoltare personala. Sa investeasca in dezvoltarea ei si implicit a copiilor. Fetita mea are 10 ani si abia de un an am inceput sa imi dau seama ca toate actiunile si reactiile ei activeaza in mine fetita aceea ranita care nu a primit ce a avut nevoie inca da la concepere. Lucrez cu mine in fiecare minut si fac tot posibilul sa fiu atenta la nevoile copilului meu interior care are mare nevoie de iubire, de siguranta si sa fie tinuta in brate, asigurata ca nu o voi parasi niciodata si ca o iubesc si o accept exact asa cum e. E greu, e foarte greu….dar daca nu ar fi greu am face toti.
Va urez succes si nu uitati: cea mai importanta persoana din viata ta esti TU.
Pe mine toate astea m-au dus pe o cale gresita…mi-am inselat sotul.Asa am inteles eu in momentul acela de nebunie ca ma pot simti iar femeie…O mare greseala…E foarte greu sa fii mama chiar si pentru un copil.
Dar ce trist…ca te inteleg foarte bine. Uite, si eu am simtit ca vreau sa imi insel sotul. Cu un om care ar avea foarte multa nevoie de iubirea in care al meu calca bine cu bocancii. Si care ar aprecia tandretea si toate rahatelele romantice pe care le am de oferit. Nici macar n-ar fi o chestie sexuala. Vreau doar sa ii sarut sufletul dezbracat unui asemenea om. Dar stiu ca as neferici minim trei oameni. Si totusi nici nu-s sigura ca nevoia asta nu va recidiva – sunt atat de furioasa, obosita, frustrata, am strans atatea incat trei terapeuti n-au reusit sa ma ajute macar sa scot dracii de sub pres, daramite sa-i dezintegrez. Si da…am fost la terapeuti femei cunoscute si recomandate printre mamici de prin zona…Revenind, cu gandurile astea, pentru mine e ca si cum l-as fi inselat deja. Dar nu ma mai simt vinovata. Si atunci cand nu sunt furioasa, ma uit la el si ma intreb daca il mai iubesc sau doar mi-e mila si simt asa…o duiosie tampita. Asta si faptul ca avem un copil mic care nu stiu cum ar intelege un divort ma face sa mai stau si sa astept sa-si deschida cumva ochii. Si daca pana nu demult nu intelegeam de ce se tot inseala atatia in toate partile, acum aproape ca ii inteleg si plang pentru ei. Pentru cei care se simt nepretuiti si cauta sa ofere ceea ce acasa nu e apreciat. Asa, ca un exemplu…imagineaza-ti ca pregatesti frumos o cina, cu servetele si pahare de vin, poate o lumanare sau niste flori. Si sotul tau isi ia farfuria sa manance la laptop. Pe motiv ca nu prea poate manca fara sa „faca nimic” si nici n-a observat ca ai pus masa asa, da’ de ce n-ai zis ca vrei sa mancati impreuna? Mda. Sau daca totusi vede si se aseaza la masa, inevitabil te intreaba daca ai urmat reteta x de pe net, ca parca arata asa dar daca n-ai facut cum zice chef nushcare, na… hai sa-si adauge el oricum preventiv niste iuteala, sare, poate si niste parmesan…cu astea sigur iese mai bine. Asta e doar un exemplu „usurel”…alea grele tin de dormit linistit in cele mai nasoale momente (travaliu naspa, copil cu febra 40 timp de 4 nopti si eu nonstop treaza, etcetc)
Uneori exista romantism si altele dar cand vezi ca mereu e nemutumit, ca mereu incearca sa te schimbe, ca tipa la tine de fata cu copilul si te face proasta sau poate te mai ia si de par uneori…atunci cine mai esti tu? tu meriti mai mult…si nu il cauti pe Fat Frumos ci doar un el care sa iti dea atentie care sa te faca sa te simti iar femeie.si daca il gsesti intr-un moment ca asta trebuie sa fii foarte puternica ca sa nu inseli.eu din pacate nu am fost.
Saptamana trecuta am iesit din casa pana la supermarket, dupa 7 luni cu parul desfacut. Cu o seara inainte, puiul meu a adormit mai repede si am apucat sa.mi dau si mani si pedi + culoare. I FELT LIKE A QUEEN pana la colt. A fost asa o senzatie.ca am mai facut ceva si pt mine… a insemnat atat de mult….acum vreau sa imi schimb culoarea parului…dupa sa caut o sala 🙂 usor, usor revin 🙂
O, Doamne, cat pot sa va multumesc pentru impartasirea gandurilor voastre, credeam ca am innebunit doar eu pe lumea asta. Asa este cum spuneti voi, este greu si adesea te simti pe langa drum. Si eu trec printr-o perioada asemanatoare cand nu ma mai simt eu in nimic din ce fac, cand tip, cand la sot, cand la copil, cand ma omoara apoi remuscarile ca am tipat la amandoi si tot asa. Dar ies eu din asta. Azi am programare la salon de tatuat, tot despre mine si fi-miu e in tatuajul meu. Iar la intoarcere am de ridicat o carte despre managementul furiei. Nu de alta, dar TREBUIE sa fac ceva pentru mine, pentru noi. Curaj tuturor!
Foarte interesant articol. Mulţumesc pentru voucher.
Draga noastra Prințesa, pe cand un eveniment si la Calarasi? Stiu, este un oras mic si prea aproape de București, dar sunt convinsă ca s-am strânge foarte multe doritoare sa te vada si sa te asculte. Cat despre Otilia Mantelers… nu mai zic! Sunteti doua MINUNI!
Mi.ar fi prins bine sa citesc articolul imediat ce m.am trezit, poate as fi facut fata mai bine crizelor de dimineata. L.am citit la pranz, mi.a alinat sufletul, apoi am zis sa si actionez. Am bagat o invoire iar acum sunt in ceainarie, servesc un „feel good” si ma pregatesc pentru crizele de dupa gradi si de weekend. Multumesc Ioana, pentru articol si pentru ceai 🙂
Ce m a scos pe mine din astfel de situatii(dupa varsta de 1 an) au fost intalnirile cu alte mamici….si mersul la tot felul activitati.
Aproape in fiecare zi, mergeam cand la una dintre noi, cand la activitate sau in parc impreuna.
Astfel, nu m am simtit singura, si simteam ca ziua trece altfel…aveam contact cu adulti.
Eu…cu 2 fetite de 2a 10l si 1 an jumate, si acuma cu a treia sarcina in 28 saptamani sunt chiar fericita si ok…dar exista si momentele alea in care simti ca cedezi,ca nu mai rezisti. Si cand recunoastem asta nu e pentru a ne plange…ci pur si simplu ne ajuta sa vedem ca suntem ok si normale ca sunt si alte mame ca noi. Si da,am parte de ajutor din partea sotului,si a mamei mele si am si surori mai mici…si clar accept ajutorul(nu la treburi in casa,acolo nu??)
Multumesc pentru articol ma regasesc in el.momentul meu zero cand am descoperit ca baietelul meu nu aude ni l-am dorit din toata inima si a venit dupa ani de incercari.din fericire problema lui are solutie o sa ne pregatim in curand de implant cohlear.am e teama cumplita de ziua operatiei sper sa vina ziua cand va iesi si soarele pe strada noastra.concluzie:chiar daca as fi stiut ce se va intampla nu as fi schimbat nimic doar ca sa il am pe Rares in viata mea
Nu ma Mai simt isolata dupa Ce am citit acest articol. Atat de obosita si vinovata m- am simt it de atatea ori ca am ridicat vocea din cauza oboselii dincolo de cuvinte. Multumesc a venit la momentul potrivit
Sarcina si schmbarile din viata mi-au diminuat 2 parametri importanti: timp si bani.
Cand simt ca sunt nervoasa si ca ma invart ca apucata fara spor ( si asta ma frustreaza groaznic) ma apuc de sport. Nu am nevoie de bani, si 20-30min poate gasi oricine pt asta ( youtube-ul e plin de exercitii): miscarea e vitala pt tonus muscular, pt relaxare ganduri, pt irigare creier. De ex. asa am sinapsat: e iarna, unde e vitamina D? ia sa dau la toata famelia!
Tot asa am constientizat ca mamaia a putut cu 4 copii pt ca nu pierdea atata timp cu lucrurile partial utile din casa ( nu avea cateva sute de carti cum am si de care sunt atasata emotional – sst ca am mai luat una 😀 😀 , nu avea atatea oale si ulcele cate am eu, sau sutele de haine si milioanele de piese lego, si nici gasca de bloguri si emailuri de citit 😀 😀 ). M-am indreptat spre minimalist si viata s-o simplificat.
Bai eu nu am copiii dar nu stiu de ce ma simt ca si cum as avea. Pentru mine totul e greu si mi-e greata sa fac orice, curat, mancare, plimbare, sex, nu mai gasesc placere in nimic. Sunt obosita, parca am trait 100 de ani si m-am saturat de viata si astept sa mor. Habar nu am ce vreau si ce-mi doresc de la viata. In caz ca va intrebati am 31 ani. De fapt imi face placere sa citesc chestii de parenting, mai ales pe Ioana si Otilia. As vrea sa-mi gasesc o meserie/job care sa-mi placa si mi-a trecut prin minte si asta cu parentingul doar ca nu stiu de unde sa incep si unde sa termin si daca chiar vreau sa fac asta.