1 iunie în parc cu copiii

Anul acesta este primul în care 1 iunie este zi liberă oficială! Datorăm această minune Radio Itsy Bitsy, care a mobilizat vedete, bloggeri, agenții de publicitate și parlamentari, a luptat și a câștigat Ziua Copilului zi liberă pentru noi, adulții, ca să putem sta cu ei! Mulțumim!

Dacă rămâneți în București, vă recomand un drum în parcul IOR, unde Itsy Bitsy alături de multe vedete și bloggeri organizează o mulțime de activități sportive, distractive, culinare și educative pentru copii și părinți.

Anul acesta eu nu voi fi prezentă, deși anul trecut am avut un eveniment atât de fain împreună aici în parc de 1 iunie! Imediat ce-am aflat că 1 iunie e zi liberă, am și făcut planul pentru patru zile de vacanță într-o cabană izolată la munte, unde să respirăm numai pădure, noi patru. Îmi pare rău că n-o să fiu alături de voi, dar mă bucur că voi veți fi împreună!

Aveți mai jos detalii despre eveniment, vă doresc distracție plăcută, abia aștept să văd multe poze cu copii fericiți să petreacă ziua lor cu mama și cu tata!

De la 10:00 dimineaţa, Parcul Al.Ioan Cuza (fost I.O.R.) se va transforma într-un uriaş loc de distracţie, în care fiecare familie va putea alege activităţile preferate, căci sunt pregătite surprize în zonele: Itsy Bitsy Show, Itsy Bitsy Joacă, Itsy Bitsy Creativ, Itsy Bitsy Sport, Itsy Bitsy Bebe, Itsy Bitsy Foto şi Itsy Bitsy VIP de la Foişorul de Lemn. Copiii şi părinţii se vor implica în activităţi pe alei, vor intra în direct la radio, în transmisiunile live de dimineaţă, chiar de pe scena Itsy Bitsy Show.

Pe scena Itsy Bitsy Show vor urca eroii preferaţi ai copiilor: Itsy, Bitsy, SuperZăpă şi Profesorul de Joacă Leon Magdan. Alături de ei vor veni artişti ca Virgil Ianţu, Marius Moga, actorul Marian Râlea, Gabriel Cotabiţă, Magicianul Bogdan Muntean şi chiar Maia Malancuş, câştigătoarea de la Vocea României Junior. Vor cânta şi vor dansa copii din cluburile: DeMogaCamp & Contrapunct, Grupul Miniton, Corul Liliput, Corul de Copii Radio, Şcoala de Joacă, Trouble Crew şi Mini Trouble, STEYsha School of Irish Dance, Clubul Davidans, Asociaţia pentru formare. Gazda serii va fi realizatoarea radio Ruxandra Rusan.

La Zona Itsy Bitsy VIP, care va fi în Foişorul de lemn, părinţii vor putea fi prezenţi la lansarea cărţii “Copiii ştiu… emoţiile sunt bune”, prima carte semnată de Virgil Ianţu. Vor putea afla de la actriţa şi realizatoarea radio Tily Niculae reţete creative pentru copii, din proaspăt lansata carte “Reţete sofisticate”.

Tot la Zona Itsy Bitsy VIP, mămicile vor invăţa de la realizatoarea TV Florentina Opriş cum pot face sport împreună cu cei mici, pentru a-şi recăpăta silueta după sarcină. Vedeta Roxana Iliescu, le va povesti apoi mămicilor cum pot să îşi păstreze feminitatea şi în rolul de mamă. Iar actriţele Ioana Ginghină şi Raluca Guslicov le vor arăta părinţilor şi copiilor idei de joacă inspirate din teatru.

Pentru că părinţii au susţinere de ani buni şi din partea mamelor blogger, aceştia au şansa de a-şi întâlni blogger-ul preferat la Foişorul de lemn. Distracţia în familie îmbracă cele mai diverse forme şi mamele blogger, alături de copiii lor, au ales să arate publicului prezent cele mai diverse activităţi, ca inspiraţie pentru timp de calitate părinte-copil. Vor fi prezente: Ana Nicolescu, Florina Badea, Miruna Ioani, Carmen Radu, Mihaela Dămăceanu, Amina Tomescu, Anca Gheorghe, Cristina Oţel, Dina Bento, Lucia Radu Simota, Bianca Timsa Stoicescu, Ana Maria Mitruş, Ioana Marinescu, Gabriela Maalouf, Alina Elena Golaes şi trainerul Otilia Mantelers.

Evenimentul Itsy Bitsy este realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti şi susţinut de AMS Rent A Car, Baby Dove, BCR, Caroli, Cris-Tim, Danonino, Fulga, Himalaya, Lego, Napoca, Play Park, Secom, Telekom.

Iată și programul activităților organizate de bloggeri.

Distracție plăcută împreună!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

2 comentarii

  1. Singura problema in IOR e ca azi noapte au dat cu insecticid care va ramane pe iarba 2-3 zile daca nu ploua. Just FYI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *