Ne jucam de-a restaurantul. Eu eram clientul flămând, Sofia era chelner și bucătar și șef de restaurant (dar și de hotel, căci pe parcursul jocului și-a dat seama că ar face mai mulți bani dacă cei care mănâncă la ea ar avea și unde să se culce după aceea, cu burțile pline), iar Ivan era câinele meu (cred că puteți ghici cine a făcut castingul pentru acest joc, vă dau un pont, NU a fost Ivan).
După ce cu greu am obținut un scaun și pentru câinele meu (patronul restaurantului a vrut mai întâi să-l lege în curte, apoi a vrut să mi-l îndese sub masă, eu însă am insistat că am un câine civilizat, care poate sta cuminte la masă fără să bălească în farfurie), am cerut un meniu, să comand ceva de mâncare.
– Omletă din ouă de omidă, aveți? Poftesc la așa o omletă pufoasă.
– N-avem, zice Sofia descumpănită.
– Ou fiert de dinozaur, aveți?
– Nu…
Deja mai avea puțin și plângea.
– Bine, atunci spuneți-mi ce aveți.
S-a luminat și a început să turuie:
– Avem ouă ochi, ouă omletă, dar de găină, nu de dinozaur sau de omizi, avocado felii, telemea, roșii și baghetă de la brutărie.
– Perfect, vreau din toate. Și pentru câinele meu ce aveți?
– Ham, rostește și Ivan singura replică ce i-a fost încredințată de mastermindul scenetei, soră-sa.
– Ăăă, niște oase din ciorba de ieri, zice Sofia, simțindu-se, evident, foarte generoasă.
– O omletă și pentru el, ai vrea o omletă, nu-i așa, cățelușule? și îl mângâi pe cap, iar el dă să mă lingă pe mână (e un cățel foarte bun, a exersat mult, primește des acest rol).
Sofia se face că notează totul pe un caiețel, apoi ne aduce niște foi de colorat și creioane, cum primește și ea la unele restaurante, apoi dispare în bucătăria improvizată.
Colorez cu cățelul meu, ne mai plângem de foame, trag cu urechea la bucătăreasa noastră. Moșmondește prin grămada de jucării de lemn și plastic, să-mi pregătească platoul de mic dejun, și comentează preocupată.
– Telemea, roșii proaspete, omletă, bagheta caldă…
Apoi, liniște. Mai trec câteva minute.
– Alo, domnule chelner, ați adormit acolo? Ne e foame, mai așteptăm mult?
După o nouă pauză, apare Sofia cu o moacă vinovată.
– Mă apucasem să pregătesc, mami, dar apoi mi s-a făcut poftă…
– De mâncarea noastră imaginară???
– Da, suna așa de bine ce ziceam, avocado ăla și bagheta… așa că am mai stat puțin acolo să gust din ele…
– Ham! a improvizat Ivan, pesemne ar fi gustat și el, păcat că ea l-a informat scurt că mâncarea imaginară s-a terminat și că oricum cățeii nu au voie la masă ca oamenii.
Apoi a vrut să fie ea cățel, și Ivan a plimbat-o în lesă prin toată casa, în timp ce ea mai făcea un pipi imaginar la colțul cuierului, mai alerga după pisică (cea reală), mai aducea o jucărie pe care i-o aruncam eu.
Și mă întreabă lumea dacă nu mă plictisesc să mă tot joc cu copiii. Păi pot?
Sursa foto: fetiță jucându-se de-a bucătarul via Shutterstock.com
Esti minunata, m-am binedispus de dimineata. Sa-ti traiasca trupa de teatru !
Pofta asta..la noi e grava treaba cu mancarea. Si pentru cartea „Mami, e gata?” trebuie sa mi aleg un moment bun de citit ,altfel risc sa ajungem direct in bucatarie sa gatim ceva de acolo 🙂
Eu dacă as fi trăit scena asta cu copii mei, nu as fi reușit sa o descriu ca așa umor. ???
Mvai :)) si pe-al meu l-a apucat bucatareala imaginara! Lesin dupa el. Imi face inghetata cu gandaci, si tocanita cu caca :)))) Nu mi-am exprimat NICIODATA dorinta pentru aceste feluri de mancare, ma jur! Este haios rau. Cum gaseste o casuta in parc, cum se transforma in restaurant!
Ups, caca inca nu mi s-a oferit, hai ca nu e tarziu…
Roxana, copilul tau nu radiaza de desteptaciune. Serios, este o diferenta intre hazliu si tolomac.
wow, cata rautate asa gratuit! Cat de frustrat sa fii sa intri pe un blog, la un articol funny si sa jignesti un necunoscut doar asa, ca sa fie? Get a life!
Roxana, copilul tau radiaza de inteligenta emotionala. Glumele de toaleta sunt perfect normale si chiar necesare, uneori dezamorseaza niste frustrari din copilaria mica legate de renuntarea la scutec/ trecerea la olita. Faci o treaba grozava urmandu-i jocul!
da’ mai acusi, in vreo 2 ani asa, sa te astepti si sa primesti din astea in farfurie. Si a trebuit sa mananc! a amestecat legume, fructe, un biscuite inmuiat in cine stie ce apa, si niste zahar pudra scurs de la o cutie cu rahat de la magazinul turcesc.
Am mancat.
Minunați, sunteți minunați
Ca sunteti minunati asta o stiu de dinainte sa va fi vazut si pe viu:) Citind despre jocul asta insa m-a mai linistit faptul ca Eva mea nu e singura care face pe catelul si vrea sa ii arunc mingea sau sa ii pun lesa (nu are frati, nu merge la gradi, avem doar caine si pisica si toate exemplele vin de acolo, insa vin des acuzata de tata si de buni ca nu e normal sa latre copilul asa la 4 ani!)
Ha, fie-mea grohaie ca porcul. A speriat niste doamne aflate la cumparaturi in Lidl cand a grohait langa ele. Or fi zis ca a-nviat porcul din galantar.
Hahahaha! Super tare! 😀
hahaha, genial!