Vineri dimineață și-a prins degetul mare într-un sertar. Dramă mare circa un minut, a trebuit să pup la foc automat unghiuța, se ne asigurăm că nu se face neagră.
Vineri la prânz a căzut din cireș la grădiniță (nu e glumă, chiar s-a urcat în cireș să prindă singura cireașă coaptă care scăpase nemâncată), s-a lovit de scândura care e folosită drept loc de aterizare pentru tiroliană. Nu știu cât de mare a fost drama, dar înțeleg de la educator că măricică.
Ce știu e că acum coapsa ei arată așa. Nu am văzut în viața mea o vănâtaie atât de mare.
Sâmbătă dimineață a căzut de pe scaunul pe care se urcase să-și ia din dulap un tricou de anul trecut.
La prânz a alunecat pe trei picături de apă de pe gresie și s-a întins lată pe podea, direct pe burtă, și-a învinețit un obraz.
Apoi înainte de somn s-a așezat pe un scaun care i-a tăiat un sfert de bucă (toți ne așezăm pe scaunul ăla de zece ori pe zi, n-are nimic în neregulă).
Înainte să ieșim la plimbare și-a prins degetul mic sub ușă.
Acum două săptămâni a căzut cu bicicleta peste un stâlp și și-a zdrelit spatele.
Zilele trecute a căzut de pe trotinetă și și-a făcut țăndări un cot, are o coajă acolo groasă cât coaja de copac.
Are tibiile și brațele pline de vânătăi și coji. Cade de pe scaun în timp ce mănâncă. Se răstoarnă cu bicicleta fără să se împiedice de nimic. O dată a împins un cărucior și în secunda următoare, zăcea întinsă lată pe burtă, nimeni n-a priceput ce s-a întâmplat acolo.
Pe nas încă i se mai văd copcile de acum doi ani, când și-a retezat până la os o bucată de pe piele în suportul de hârtie igienică.
Nu știu cum e la voi, dar noi sigur avem în familie o aventurieră. Sau poate e doar împiedicată. Cert e că nu ne mișcăm de colo colo fără betadină, plasturi și cremă pentru cicatrici.
Ugh, cunoastem. Inca nu la asa scara, ca e mai mica a mea. Incerc sa o las sa faca nebunii si sa fie curajoasa, dar de multe ori ajung sa urlu prin parc „uita-te la ce faaaaci!!!”. Ca se apuca de catarat ceva inalt si vede o pasarica aude un copil se misca o frunza la 1km departe etc si eu sa o dau pe fibrilatii cum o vad ca nu e atenta deloc.
O Doamne! cred ca personajul Miruna are ceva si din Sofia, nu doar din tine. Va pupam
Daca ti se pare si pentru o clipa ca aceste accidente nu sunt din pura neatentie sau graba, nu ezita sa o duci la un medic neurolog. Paza buna trece primejdia rea.
Cred ca exagerati! Unii copii, ca si unii adulti de altfel sunt mai impiedicati . Si eu sunt asa, chiar si la varsta asta. Cum sa duci copilul la neurolog ca a cazut de pe bicicleta si se catara in copaci?
Se numeste copilarie si nu se trateaza la neurolog!
intentia mea nu este sa exagerez si nu are legatura cu faptul ca un copil se catara in copaci, ci cu impresia ca un copil este impiedicat sau cade din picioare. pe cand aveam vreo 10 ani mama mea a observat ca ma impiedicam mai des cu un singur picior. m-a dus la medic unde mi s-au verificat reflexele – mi-amintesc si acum ce surprinsa eram sa vad cum ciocanelul imi facea piciorul sa se miste fara vointa mea – nu imi mai amintesc detalii, insa stiu ca a fost un control neurologic, iar in urma analizelor prescrise de medic s-a dovedit ca aveam un deficit sever de potasiu si magneziu, care imi afecta nervii periferici si musculatura. s-a rezolvat cu injectii la vremea aceea si nu au mai revenit. despre asta era vorba.
@ Lila : exact asta voiam sa spun si eu, ce poate strica un consult medical? Dar cat bine poate face un consult medical facut la timp!!!
Hahaha. Sa se ia de mana cu printul meu din dotare. Cea mai de neinteles faza a fost cand asteptam pe cineva in fata blocului. Si deodata a disparut de langa noi. Am crezut ca e in spatele nostu, de unde. Cazuse. Stand in picioare langa noi. Nici pana in ziua de azi nu imi explic cum. La scoala s-au saturat profesorii sa imi explice cum si de unde a cazut azi. Imi spun doar: vanataie noua :). Anul trecut in tabara, in ultima seara la discoteca s-a dezorientat din cauza luminilor stroboscopice si a intrat in fuga cu fruntea intr-un perete, din intertie l-a aruncat pe spate si a dat si cu ceafa de jos: doua zile sub observatie la spital. Acum a mai crescut si trebuie sa aven grija in jurul lui ca am inceput sa am eu vanatai. Se joaca cu bete, ma trezesc cu unul in ochi, burta, peste picioare, se joaca cu mingea, trebuie sa merg cu casca de bicicleta pe langa el, se joaca singur, tot peste picooarele, capul, burta, spatele meu nimereste cumva.
Și eu care credeam ca a mea e împiedicata și mereu vanata! La grădiniță toată lumea e cu ochii pe ea. Prinde viteza și nimeni nu știe dacă se oprește la timp sau se lovește de tot ce îi iese în cale. În parc, doar ea e capabila sa meargă pe bicicleta uitandu-se după o rata și sa intre în singurul om pe o raza de 100m.
E veșnic vânătă pe picioare și pe spate, mereu are julituri pe mâini și barba.
Nici nu vreau sa mă gandesc cum va fi în vara asta deoarece își dorește sa meargă cu rolele….Ne abonam la Baneocin și plasturi 🙁
Speram la cât mai puține lovituri și la fel va dorim și vouă!
Eu am fost așa toată copilăria. Juliturile vin la pachet cu distracția (noi chiar ne distram, stăteam toată ziua pe-afară fără mami și tati după noi). Am supraviețuit. Acum mă mândresc cu „semnele de bună purtare” :)))
cea mai tare faza e uneori cand stam cu totii la masa si fiecare baga in liniste la ghiozdan si deodata Sofia incepe sa urle… pentru ca si-a muscat limba in timp ce mesteca.
Cunoastem. La noi cel mic isi musca frecvent degetul cand mananca direct cu mana 😀
dada, se intampla si asta des! :)))
Asa-i si mandra mea. Nu mai are milimetru pe frunte sau pe fata care sa nu fi cunoscut vreo vanataie din aia nasoala. Cand a implinit un anisor avea fruntea umflata si un ochi vanat. In fotografia de la ziua ei are o fata de copil maltratat.. de mor de ras numai cand o vad. Vanatai pe coaste si picioare.. deja sunt la ordinea zilei. Plange nevoie mare din orice julitura, de zici ca ii iese cine stie ce pe acolo, iar in 2 minute uita si zburda iar catre alt obstacol. La 2 ani si jumatate a dat cu buza & nasul intr-o scara si si-a facut o ditamai taietura la baza nasului. Sange siroi.. am fost la chirurgie, crezand ca si-a spart si nasul. A scapat numai cu un semn. Initial, dat fiind ce se tot impiedica din senin, am fost si pe la neurolog, sa vedem daca e totul in regula. Se pare ca e doar neatenta. De anul acesta a inceput si geamanul ei cu asa ceva, chiar acum 2 saptamani a dat cu fruntea de o scara la gradi (scara rea, nu s-a dat la o parte din fata lui…) si are acum 2 copci fix intre sprancene. Ce-i drept, semne pe fata el inca nu avea. Mi-e groaza de vacanta asta… si au numai 4 ani si jumatate…
Eu pana la vreo 26-27 de ani eram plina de vanatai, pentru ca ma loveam de toate colturile de masute si birouri pe care le prindeam, saream din pat direct in picioare, ma aruncam pe toate scaunele. Nu stiu cum am reusit sa scap fara traume majore in copilarie (aveam totusi rani in genunchi aproape tot timpul. M-am linistit doar pentru ca am facut hernie de disc.. altfel cred ca ma prindea varsta de 80 de ani tot asa. Copiii mei vad ca sunt mai atenti. Zmeul cel mare (7 ani) de la 3 ani face chestii care ii fac pe spectatorii ocazionali sa inghete de spaima. Zmeoaica cea mica (5 ani) nu are atata elan dar parca are mai multe vanatai (totusi n-o ajunge nici pe departe pe Sofia).
Asta inseamna copilarie adevarata! Tin minte ca mama se enerva de fiecare data pentru ca nu ma putea imbraca in rochitica cand ieseam pe undeva, din cauza juliturilor, bineinteles. Ma pricopseam cu cate una noua in fiecare saptamana.
??? subscriu si eu. Si am 31 de ani. Iar cel mare imi calca pe urme. E la fel de plin de vanatai.
same here, 27 ani. vesnic sunt vanata de la colturi de masute, clante de la usi, degete de la piciore distruse de tot felul de colturi. Pitica imi calca pe urme. 1 an jumate, plina de vanatai pe picioare si pe maini. si cucuie saptamanale. mai nou si zgarieturi.
Eu zic asa: daca la 5 ani cade din copac, de pe bicicleta sau cand se cocoata pe scaune sa ia lucruri din dulap nu e impiedicata, e clar aventuriera. Diagnostic 100% sigur :)) Personal nu am vazut nici un copil impiedicat care sa se urce in copaci…
Vânătaie asa mare (raportat la picior de adult, bineînțeles) am avut de la operație de fractura de femur. Deci, Wow!
A mea aventurieră nu se urca nici pe bordura fără sa ii fie frica. ?
Fiecare copil cu piticii lui, zic! ?
Recomand Cicalfate de la Avene, grabeste vindecarea, nu lasa cicatrici (ma rog, nu lasa unele prea mari…vindeca frumos), antibacterian.
Asa am fost eu, toata copilaria. Nu am avut nimic rupt (alea i le-am lasat lui frate-miu), dar coji, cojite si vanatai cat incape. 🙂 Faina copilarie am mai avut, as face totul fix la fel, daca as avea de ales. Am o tolba plina de aventuri si amintiri frumoase.
Cand era mica, sora-mea arata cam la fel. Plus o ditamai cicatricea in frunte de cand i-a venit leaganul in cap si i l-a spart (evident). Eu nu. Singura mea cicatrice e de la o isterica virgula care si-a infipt unghiile in fata mea ca nu am vrut sa ii dau mingea (mea) cu care ma jucam.
Fast forward vreo douajdeani, eu sunt o impiedicata, sor-mea e campioana mondiala (nationala, europeana etc) la karate, pe drum spre jocurile olimpice, face cross fit si lucreaza intr-un loc care pe mine ma oboseste doar cand ma gandesc la el.
There is always a silverlinning, vanataile trec 🙂
P.s.
Fiul nostru f calm si precaut,tot cadea asa aiurea impiedicandu-se in propriile picioare cand era obosit,capul spart in zona fruntii de cateva ori,copci;lovit si spart cu repetitie primul incisiv definitiv …pediatra a zis ca se va rezolva cu timpul,cand se va stabiliza mai bine echilibrul corpului.Era pana in 7 ani si dezechilibrul provenea din faptul ca arata ca un stick,adica f inalt si f slab.De obicei avea greutatea minima normala a varstei si inaltimea corrspunzatoare a 2-3 ani in plus.Dar nu avea inclinatii,nici macar abilitati sportive,insa am observat ca vin incet.
Am citit ceva pataniile Sofiei, a trecut prin cateva in ultimul timp ce-i drept. O sa aiba „amintiri din copilarie” cand va citi blogul mamei ei 😉
Chiar in week-end am convocat barbatul la o discutie si i-am propus sa ducem copilul mic la un consult, ca prea se impiedica, una doua se impiedica (adevarul ca nici cu mine nu imi e rusine), cum grabeste un pic pasul, cum da sa cada, am zis ca poate mergem la ortoped, desi nu cred ca se apuca sa il puna sa alerge pe holuri ca sa ii analizeze felul de a alerga…
Sotul insista doar ca nu a fost obisnuit sa alerge, dar pe mine ma iau durerile de cap numai cand ii vad picioarele pline de vantai si julituri. Cred ca o sa ii dau jambiere, cotiere…:)
Si eu eram la fel. Totii copii de pe strada ne alergam, jucam fotbal, turca, ne invarteam de nebuni, oho, cate si mai cate. Acum micuta mea a descoperit sertarele. Yeeee.
Trebuie sa aveți grija cu căzăturile. Știu ca asa sunt copiii. Am auzit de un caz la serviciu de operație la sold din cauza unei căzături ce nu a fost prea mult băgată în seama…
Pune-i cotiere, genunchiere, casca cand iesiti in parc…in casa poti sa ii dai casca jos:). Cred ca salvezi cateva drame, poate nu de tot, dar semnificativ. Nu sunt incomode, chiar sunt trendy, rotula ramane la locul ei…
Bine ca nu locuiti in vreo tara nordica…sigur erati luati in vizor de serviciile sociale 🙂
Scriam intr-un prim comentariu,bag seama netrimis,ca ma doare inima doar cand citesc.Si ca eu ca parinte al ei as incerca sa identific si elimin toate cauzele,inclusiv as merge la un psiholog.Poate cauta inconstient ceva,cere ceva,demonstreaza ceva…gen atentie exclusiva,compatimire ,arata ca e neinfricata,puternica comparativ cu stie ea cine etc
deocamdata fetita e in perfuzii, cu febra foarte mare. cand o vor stabiliza si dupa ce vor face operatia, sper sa fie timp si resurse si pentru psiholog.
Multa sanatate ii doresc, iar voua putere si toate resursele de care aveti nevoie in clipe ca acestea. Sa se termine totul cu bine.
Imi pare rau sa aud ca fetita a avut si febra si trece si printr-o operatie!Va doresc multa sanatate!
Si la noi este „dezastru”:
-cap spart la 1 an si 3 lumi(s-a impiedicat si a intrat in perete.El a scapat cu o vizita la spital si copci,eu cu un „adunat de pe jos”)
-buza sparta la 4 ani…se alerga la gradi
-arcada sparta la 6 ani…alunecat la piscina
-vanatai si zgarieturi…zilnic
Sa speram ca nu se intampla nicic grav ca accidente „minore” au toti piticii.
1 an si 3 luni
nu se intampla nimic grav
Scuze de greseli…graba
Da, parca il văd pe băiatul nostru peste câțiva ani… deja pana la 1an am șters nenumărate lacrimi datorate: limbii muscate (cu sânge, urme de dinti pe limba si tot tacâmul), degetelor prinse prin diverse sertare, dulapuri, etc), cucuielor, datului cu diverse părți ale corpului de colțuri. Copilul nu are stare si nici frica 🙂 in antiteza, cea mare e cea mai grijulie ființa de pe planeta, nu coboară/urca scări decât ținuta de mâna sau cand e un adult lângă ea (ea are 2 ani si 7 luni).
Nu e bine dar… Am un baiat (9 ani, in scurt timp 10) foarte curajos. Se catara, se da cu rolele, pennyboard, joaca fotbal etc. Vanataile nu sunt la ordinea zilei (desi nu e campion la atentie si prudenta) in schimb am bifat cateva vizite la ortopedie (minore) si doua ghipsuri, unul dublat de operatie. Plus multiple alte controale pentru ca bratul nu era drept, operatia fusese chiar deasupra cotului, informatii diverse de la medici, inclusiv ca bratul respectiv nu va creste si va trebui operat si pus surub in fiecare an….. ma rog, tremuraturi masive. Din fericire cativa ani mai tarziu am descoperit ca bratele au crescut in mod egal.
Fata insa, alt material. Atenta si prudenta. Asta nu o scuteste de vanatai pe picioare (trece una si apar alte trei), toate in curtea gradinitei. Si la ea s-a ajuns la copci in barbie, ca la un moment dat a alergat pe dale in papuci de plaja, in ciuda insistentelor mele sa nu alerge sau macar sa ma ia de mana. Deci si la copii atenti se intampla….
Buna, ce crema pentru cicatrici folosesti?
Cicaplast de la La Roche.
Multumesc, am si eu o candidata la inceput de drum, are 1 an si 7 luni, dar are la activ cateva bube.