Duminică am avut cu copiii ceea ce se numește un accident de tobogan: ne-am dat toți trei deodată pe un tobogan de piatră, și, din prea mult entuziasm, la o curbă ne-am dezechilibrat și ne-am rașchetat cu pielea de peretele încins din piatră. Copiii au scăpat cu zâgrieturi minore, eu însă am rămas fără un strat de piele măricel pe un genunchi, pe cot și pe degetul mic. Ustura ca naiba, așa că ne-am dus repede la farmacie să luăm un spray calmant pentru genul ăsta de accidente, ne-am dat, ne-am consolat cu câte-o înghețată, apoi ne-am văzut de ale noastre (joacă, plimbare, cumpărături).
Apoi a venit vremea somnului de prânz. Ne-am băgat toți trei în pat, întuneric, poveste etc. Sofi a adormit rapid, după ce și-a cântat singură un cântecel. Ivan însă…
Să vedeți. El are acest obicei să pipăie piele de om, alta decât a lui, ca să adoarmă. Mângâie, explorează, pișcă încetișor, până când îl ia somnul. În mod normal n-am o problemă cu asta, însă în ziua cu pricina, omulețul mă trăgea de lipsa de piele. I-am spus ușurel o dată, de două ori, el, tot mai adormit, uita bietul că pe mumă-sa o ustură locurile rănite de-i dădeau lacrimile.
Și am ajuns în acel punct în care știam că mai are puțin și adoarme. Și că dacă îi spun iar să nu mă mai pigulească acolo, o să se enerveze și o să dureze mult mai mult să adoarmă. Știam că mai are nevoie doar de câteva secunde să adoarmă și apoi puteam evada pe balcon la un pahar cu apă minerală rrrrece. În același timp, mă durea, nenică, mă durea și când trăgeam aer în piept, d-apăi când mă pipăia ăsta micul cu degețelele lui pufoase și somnoroase.
Și ca să vedeți cât de nebune-s mamele uneori, n-am zis nimic. Am răbdat tortura numărând în gând până la zece de câteva ori, inspirând adânc (și nezgomotos), ca să-mi câștig mai rapid porția de libertate.
Știu, pentru cineva care n-a adormit niciodată un copil mic, poate fi dovadă clară de probleme la mansardă. Dar voi, mamele, mă înțelegeți, nu?
Și voi stați amorțite sub bebeluși, cu vezica gata să plesnească, în poziții în care altfel nici generos plătite de soț n-ați poposi mai mult de câteva secunde, cu telecomanda sau un vapor din lego înfipt în coaste, moarte de foame și de sete, orice numai să doarmă angelic puiul, nu?
Sursa foto: copil dormind via Shutterstock.com
O, da. Eu cred ca uneori pretul linistii la mandarda se masoara si in alte sacrificii: lasat pete sa se infiga in tesatura, doar fiindca alegi sa nu sari, spart farfurii, doar fiindca alegi o clipa in plus cu ochii altundeva, din astea. Noi, mamele, te intelegem perfect.
Vindecare usoara. In ritmul asta, va trebui Robo sa-si ia liber de la job sa adoarma pruncul de pranz toata saptamana.
Daaa, am invatat sa stranut pe silentios (dupa ce la primul meu stranut puica semi adormita s-a speriat groaznic) si sa ma folosesc de respiratie pentru a-mi calma vreun acces de tuse. Dar hei, am deprins doua skilluri noi. Yey me!
OOo da! Mai nou, puiul mare, un pic mai mic ca Ivan al tău, adoarme si el pe carne de om la prânz (după îndelungi rugăminti ale mamei). Nu asta ar fi partea nasoala, ar fi chiar fain dacă în camera alaturata nu ar fi un pui de 8 luni care mișună pe acolo și așteaptă să iasă mama din camera… Pfff, durerea fizică e una, dar sa vezi stresul zilnic de a nu pati ceva bebelinul cat culc pe carne de om toddlerul.
Nu, nu reușesc nicicum sa îi culc la aceeași oră.
Si la mine e la fel. Eu il las pe cel mare la tv si il culc pe cel mic. Dupa ce adoarme cel mic ma duc si l culc pe cel mare. Amandoi adorm leganati pe piciore, ca sa reusesc sa i culc repede.
O da! Umar amortit, mana nu se mai simte, nevoie urgenta la baie…Bifate toate doar ca sa doarma puiul.
Acelasi obicei il are si fiimiu. Stiu ca la tine doarme tatasu cu el, dar la mine mai mult eu. Am momente cand mi se ridica parul in cap, nu mai suport. Al meu e mare iubitor de ureche:))) doar daca ascund urechea trece la piele sau par. Abia astept sa treaca faza asta
Oooo, daaa! Picea mea tot e foaaaarte tactila, pana nu-mi masoara fiecare milimetru din piele nu adoarme. Cel mai amuzant si enervant deopotriva cand incearca sa-si indese mainile la mine in maneci, ca sa ma pipaie 🙂
Domnisoara mea la 3 ani ma pipaie pe sani. Vrea sa simta sanul langa ea, sa il mangaie, sa fie intr-o anumite pozitie pentru ca ” e bebe”. Nu o mai alaptez de un an dar sanii tot ai ei sunt. Si da, nici eu nu ma misc, nu respire mai tare, nu stranut pana nu adoarme ea.
Acum parca s-au mai imputinat episoadele, dar cand erau bebelusi nu stranutam, ma abtineam fortat de la crizele de tuse etc etc. Numai mamele stiu (si tatii, desi al nostrum sforaie inainte sa adoarma copiii).
Da… Si acum la 5 ani ma pipăie 🙂 locurile preferate de piscat sau scarmanit sunt alunitele. Cel mai mult ii place iarna când am mânecă lunga la bluza de pijama. Își baga mana prin mânecă mea pana ajunge la urmar. Mai pleacă mama dacă poți…
Din câte ştiu eu e bine ca alunițele să fie lăsate în pace. Nu pişcate, nu zgândărite.
Si a mea are o alunita pe care o mangaie, pisca, etc. Am fost la dr si a zis ca nu are ce sa-i faca rau alunitei. Am sa merg mai des la control ca fetita nu pare sa renunte. Si nu cauta alunita numai cand adoarme ci ori de cate ori are un disconfort fizic sau psihic.
Al meu are o fixatie cu buricul:)) Sa isi indese degetele in buricul meu pana adoarme:))
oh, nu stiu daca as rezista la asta…
Am meu se juca cu parul, mi-l rasucea in mana si tragea de el de mama-focului, tot timpul adormea cu cateva fire de par inclestate in pumn. Noroc ca nu mi l-a smuls pe tot.
Subscriu cu buricul!
Am acolo si niște mici buburuze (alunițe țuguiate) din timpul sarcinii si le zgarma cu unghiuța.
Altfel ma mângâie blând pe mâini si pe burtica 🙂
Fara i doiala ca aproape toate mamele inteleg. Fie-mea butona cand era mai mica. Adica sugea la un san si dc nu burona la celalalt nu adormea. Tortura pura, dar decat sa dureze inca o ora adormitul…
Da, da asta se intampla si la mine si incerc sa o redirecționez dar dupa cateva secunde revine si o ia de la capat
O da ,de nenumarate ori. Dar ce te faci cand crezi ca doarme profund si vrei sa evadezi iar in momentul in care crezi ca totul este bine incepe si plange ca pleci :)) Baiatul meu are 20 de luni si de nenumarate ori mi-a facut asemenea gesturi „dragute” in timp ce mie imi exploda vezi :))
Puiul doarme fix cum a fost invatat. Toate aceste suferinte sunt „educate”. Sa nu le ridicam la rang de martiraje. Un copil poate fi invatat sa doarma in patul lui, eventual cu o jucarie pe care o ciupeste timp in care mama isi vede de treburi. Cold nu? Mai degraba benefic pentru viitorul amandurora. Un bebe se naste cu capacitatea de-a adormi singur. Si nu, nu are memorie intra-uterina, deci nu, nu doreste sa reintre in uterul mamei 😛
Comentariul asta contine intentionat atat de multe lucruri gresite ca sa ne provoace sa luam foc pe toate celelalte opt mii de femei prezente aici acum?
Printesa, pe mine nu m-a provocat, m-a facut doar sa bufnesc in ras. Imi place cum STIU ei oamenii, ma, daca copilu se naste si cu ce se naste adica memorie/nememorie intrauterina, STIU ei ca ala micu, un mister pentru cei mai savanti dintre savanti, are abilitatea X sau Y la 3 zile de cand respira prin plamani si nu prin buric. Si ca TRE’ si POA’ sa fie invatati. Asa cevaaa :))
Sa revin la realitatea majoritatii si anume ca eu am invatat sa manuiesc telecomenzi, telefoane, perne, pahare cu degetele de la picioare :)) Am invatat sa nimic nu ustura mai tare ca niste sfarcuri crapate, nici taietura de deget cu hartia. Hashtag REZIST pentru oricate minute libere dobandite ulterior! I totally feel you! Are 3 ani jumate si adoarme cu mine, eu adorm cu el, sotu adoarme in sufragerie cu House of cards pe pauza asteptandu-ma :)) partea buna? Dormim toti devreme, mult, asa ca la 6 dimineata noi doi suntem treji, vedem si filmul, facem si-un sport/sex depinzand de mood…Dupa ce ne-am frustrat aproape un an ca nu putem sta noaptea dupa ce adoarme copilul, am decis sa facem si noi nani de la 10 :)))
Nu credeti in stiinta? Cat de postmodern! Cititi cateva studii. inainte sa va „dati cu parerea” ca o experta auto-declarata. Zona din creier respnsabila de memorie nu functioneaza in conditii anaerobe. Bine insa c-aveti o viata confortabila, restul ce mai conteaza?
Eliza, din micimea mintii si existentei mele iti dau un sigur sfat: sexul ajuta ENORM in orice conditii. Eu chiar cred ca ajuta chiar si sa citesti cu alti ochi articole, bloguri si comentarii :))) Este dovedit stiintific :)))
Eu zic că probabilitatea ca o femeie care nu doarme cu copilul în pat sa aibă o viaţă sexuală activă este mult mai mare decât la cele care nu şi-au lasă copiii să doarmă singuri.
Touche! 🙂
A priori: printre cele opt mii de femei, va mai citesc, indirect, si barbati, ca simtiti nevoia sa impartasiti si cu noi 🙂
Tata de gemeni, baieti, varsta curenta 3 ani si 3 luni. Petrecut timp cu ei de la nastere si pana acum, tinand cont ca am privilegiul de a lucra de acasa.
Am avut norocul de un doctor pediatru extrem de bun, de la care am invatat:
– imbraca copilul cum te imbraci tu (asa evitam sa fim printre cei care in zilele de primavara umplu parcurile de caciuli, veste, vestoane, geci, fulare, etc.
– invata-l de la nastere cu zgomot in timpul zilei (muzica), liniste in orele de somn (pentru a-i seta bioritmul.
– nu il culca in pat cu tine (au patuturi separate, cu jucariile de plus favorite).
Concluzii dupa 3 ani si 3 luni:
– culcatul si la pranz, si noaptea dureaza intre 5 si 10 minute, in functie de cat de multe mangaieri inainte de somn distribuim.
– radio in surdina tot timpul, „snooze” dupa 30 de min.
– copii dorm in orice conditii (galagie in alte camere, intrat peste ei in camera, iesit, deschis dulapuri, etc, ei DORM).
Concluziile trase dupa compararea experientei proprii cu cele expuse in articol (concluzii limitate, fireste, sunt doar un barbat, nu pot intelege complexitatea intrinseca a simbiozei demarate intra-uterin intre mama si fat):
– nu copii au probleme, ci parintii.
– cineva capabil de o analiza freudiana a parintilor ar descoperi ceva reminescente din copilarie, cand probabil la fel ca cei din generatia noastra au mai stat cu cheia de gat, si au avut limitata ca timp atentia din partea parintilor.
– copilul are nevoie de o rutina, si parintii sunt cei care i-o oferta. Cum este aceasta, depinde de parinti, daca cel mic stie ca trebuie sa adoarma leganat, tinut in brate, lipit de sanul mamei sau in propriul patut cu jucaria favorita in mana, el asa va fi.
Sfat pentru „helicopter moms” actuale sau in devenire: copii nu sunt un hobby, si ca parinte binele copilului trebuie sa primeze, chiar atunci cand trebuie sa faci alegeri dificile.
Stiu ca da bine postura de victima, dar mi se pare de un masochism exchibitionist in aces caz, si va faceti rau voua, copiilor, si viitoarelor mame care vor considera ca asa este normal. NU ESTE.
eu inteleg sa suport durerea cand il nasc sau cand il hranesc, de exemplu. dar sa imi provoace durere prin gesturi devenite rutina lui de somn chiar nu as indura. ii crestem cu empatie, dar eu nu inteleg cum ii invatam despre ea, cum ii invatam sa fie empatici cand ii lasam, cu un stoicism demn de o cauza mai buna, sa ne ciupeasca, sa ne traga de sani, sa ne smulga firele de par sau ce mai scriau fetele pe aici, doar pentru ca nu stim/vrem/putem schimba rutina de somn? rezonez cu perspectiva unui tata aici prezent. 🙂
altul care a aterizat astazi prima data aici si al carui pacat major nu e ca simte nevoia sa ne impartaseasca instant cele 3 lucruri pe care i le-a spus lui un pediatru si care l-au transformat intr-un tata de succes, ci ca nu sesizeaza o auto-ironie.
dar ma bucur ca citesc blogul si barbati.
Un tata, n-as fi scris asta daca n-ai fi fost rautacios.
analiza aia freudiana ar putea intr-adevar sa descopere ceva reminiscente din copilarie, este ceea ce scrie autoarea blogului cam 1 data la 2 luni, dar tu ai zis-o asa, cu superioritate rautacioasa.
De ce esti rautacios, Un tata?
de ce in loc sa zambesti la un articol care se cheama „mama nebuna” (asta e primul semn de auto-ironie, corect?), tu vii aici si dai cu barda ca parintii au probleme din copilarie?
DA, in foarte multe cazuri parintii au probleme nerezolvate din copilarie care se activeaza cand au ei insisi copii.
E vina lor ca au aceste probleme, insa? Unii nici nu-si dau seama de ele.
Asta trebuie sa facem, sa dam cu barda, sau sa incercam sa intelegem macar, daca nu sa ajutam?
de ce esti rautacios fara macar sa fi fost provocat, ma, romanule?
Nu stiu daca-ti dai seama, Robo, dar ai raspuns mai rautacios decat un tata care si-a exprimat o parere diferita in mod civilizat.
Ba chiar deloc. Superior ca din avion nu inseamna civilizat. Daca nu a injurat nu inseamna ca e civilizat.
Robo are dreptate, Printesa tot zice si tot povesteste si explica fix chestiile pe care le arunca el aici din balcon.
Plus ca pe bune, chiar comparam asa copii? Toata lumea stie ca exista oameni care daca sunt treziti din somn noaptea adio, mai adorm dupa cateva ore. De ce nu ar exista si copii care se comporta diferit decat gemenii lui?
Multumesc, n-am vrut sa raspund eu pt ca realmente m-am saturat sa tot aud ca daca folosesti cuvinte decente esti automat civilizat indiferent ce mesaj transmiti.
Poti sa fii cel mai mare magar si sa te exprimi numai in cuvinte impecabile la fel cum poti sa fii cel mai mare sufletist si sa te exprimi numai in obscenitati.
Robo, cu ceva timp in urma scriai pe blog acest lucru:
„da, ai voie sa spui orice doresti.
dar asta nu inseamna ca altii trebuie sa fie de acord sau sa trateze cu menajamente ceea ce spui.”
Te-ai razgandit sau cum? Tocmai tu, care esti deseori rautacios, ii faci observatie omului de mai sus?
Nu vad care e legatura.
Eu l-am intrebat de ce e rautacios fara motiv, nu am zis nicaieri ca nu ar fi trebuit sa spuna ce crede.
Iar acel „fara menajamente” se refera la a ataca ideea, nu persoana. Ori tipul asta a venit aici si a inceput sa-si dea cu presupusul despre problemele autoarei, adica a atacat persoana, ceea ce e mizerabil, de fapt.
PS: cand tu ai scris ca oamenii care sunt impotriva casatoriilor homosexuale sunt niste gay refulati, ai atacat ideile? Nu ti-ai dat si tu cu presupusul despre problemele unor oameni necunoscuti?
Am să răspund la propoziţia:
„Superior ca din avion nu inseamna civilizat”.
Unii dintre noi, prin prisma ocupației, suntem obişnuiţi să ne exprimăm într-un anumit fel.
Eu trebuie să mă controlez ca să nu mă exprim ca într-o adresă oficială atunci când nu e cazul.
Total de acord cu Ada
Sunt mama de fetite gemene, 3 ani și 3 luni. Deși ma regăsesc de multe ori în postura celor care și-au expus sacrificiile când vine vorba de somnul copiilor, mi-au plăcut comentariile Elizei și ale unui tata… La prânz fetele mele dorm separat, de multe ori nici nu au același program de somn pentru ca una dintre prințese nu vrea sa doarma și îmi spune de fiecare data: „nu-mi place dormitul”, dar dacă reușesc sa o adorm (dansând), ar dormi uneori și 3 ore, cealaltă printesa adoarme f ușor în pat, dacă o mângâi în timp ce ea se joaca la buricul meu sau la cot… Seara ne băgăm toate 3 în pat, eu între ele și le spun povesti. Dorm cu ele în pat, când erau mici dormeam în aceeași camera dar fiecare în patul ei, dar de la 1 an și vreo 3 luni, dormim împreună. Îmi place și mie la fel de mult ca și lor sa dormim impreuna, dar sunt de acord și cu variantele expuse de Eliza și de un tata. Prin urmare, mai citesc blogul doar când îmi trimite cineva un articol care i s-a părut interesant pt ca am observat ca dacă „ai intrat în casa Ioanei” cum se exprima o cititoare infocata și îndrăznești sa ai alta părere, efectiv ești atacat de persoane pe care nu le cunoști și care nu contează pt tine… Asa ca prefer să-mi petrec altfel timpul pe care îl am când dorm fetele, decât sa ma încarc cu răutățile altora…
Robo, probabil ceva din articol i-a activat trecutul si a simțit sa ne împărtășească părerea lui.. un mecanism de apărare. Oricum sfaturile pediatrului nu sunt rele?Probabil ultimul cu dormitul in patul propriu vine din motive de siguranța dar co-sleeping-ul are avantaje dovedite științific oricum. Dar sa o faci safe…
Da, sfaturile sunt bune, eu le aplic de la primul copil fara sa mi le fi spus nici un pediatru, le-am descoperit singur.
Daca el crede ca de-aia dorm usor copiii lui, ca a aplicat acele 3 sfaturi, e doar un alt idiot care isi acorda credit sie insusi pentru ceea ce e de fapt rezultatul norocului.
Copilul meu cel mare a dormit singur inca din prima luna, iar copilul cel mic nu a dormit singur mau mult de 1 ora niciodata, desi am facut exact aceleasi lucruri cu el ca si cu cel mare.
Tu nu ataci persoana când spui ca omul este idiot….
Insistenta ta e plictisitoare, serios.
Nu, nu atac la persoana, nu am atacat pe nimeni la persoana in viata mea.
Atac la persoana inseamna sa folosesti detalii personale, din viata privata a cuiva, or, eu intotdeauna atac exclusiv ideile exprimate public de oameni. Ideile, nu detaliile din viata lor personala, chiar daca le expun public si pe acestea.
Spre deosebire de domnul in chestiune, care a gasit potrivit sa-si dea cu parerea despre viata personala a autoarei.
In plus, in cazul de fata era un „daca… atunci e idiot” acolo.
Habar n-am cum e in realitate, de aia am pus „daca”.
In afara de asta, persoanele care folosesc ele mai intai atacul la persoana pierd dreptul de a nu fi atacate ele insele la persoana. Ar fi si culmea sa le fie respectat acest drept pe care ele nu il respecta altora.
Robo, tu scrii mai multe comentarii decat mine aici, deci tu esti mai insistent 🙂
Tu cand scrii pe internet „nu esti nici pe departe o persoana atat de buna pe cat te crezi” ataci ideile?
Au mai fost persoane care au scris comentarii rautacioase. Am intrebat-o pe Ioana de ce le aproba. Mi-a raspuns ca le da oamenilor ocazia sa se exprime asa cum sunt. Daca pe posesoarea blogului nu o deranjeaza comentariul Unui tata, de ce te deranjeaza pe tine? Nu scriai tu ca nu e normal ca un om sa fie deranjat de niste cuvinte pe ecran, scrise de un strain?
Comentariul scris de doamna de mai jos la un articol de pe blog este atac la persoana?
„Mintea prostului e odihnita si nu o vei intelege in veci!
Ce poti sa pricepi de la pupatorii de moaste? Ca fix astia au votat! Daca nu poti sa intelegi de ce un om sta ORE in frig si ploaie sau canicula, ca sa pupe un cosciug, de ce ai incerca sa intelegi de ce nu suporta homosexualii?
Niciodata sa nu incerci sa intelegi un om prost. Nu ai cum.”
Ca nu te-am vazut sa iei atunci atitudine, deci il aprobi.
@Andreea, nu te mai obosi. Sotul princiar este implicat in moderarea comentariilor si cateodata comenteaza si de pe contul printesei, deci nu stii niciodata cu cine vorbesti.
Nu am comentat nici macar o singura data de pe contul Ioanei, in aproape 10 ani.
Nu am comentat nici macar o singura data aici cu alt nume decat ‘Robo’.
Minti cu nerusinare.
gay reprimati voiam sa scriu, scuze, nu refulati
Ce s-a intamplat cu „copiii”? Uf, nu inteleg problema asta cu i-urile.
Bravo!
Doar ortografic mai pierdeti cate un „i”,dar felicitari ptr curaj si luciditate.
Semnat,mama elicopter in tratament.
Eu chiar te invit sa o înveti pe fi-mea de 4 luni sa adoarmă si sa doarmă jos si nu pe carne de om, in timpul zilei. Si asta fara sa plângă, cu plâns ma descurc si eu, adica sa o las sa plângă pana lesina.Mi-ai face o mare favoare, as avea si eu timp sa manânc macar.
Nu se lesina de la plans, stati linistita. Trebuie sa transmiteti ideea ca patutul nu e o pedeapsa. Pusa in patut si alintata, dar nu luata in brate. Trebuie consencventa ca sa invete niste tipare. Plansul nu e cel mai groaznic lucru care se poate intampla unui copil. Daca inabusim fiecare scancet privam copilul de capacitatea de-a se auto-linisti -atat de valoroasa mai tarziu. Fix de la 4 luni am inceput si noi invatatul. Acum doarme 2 somnuri pe zi fara plans+ un somn de noapte de 8ore. Ti-as recomanda ceva literatura in domeniul, asta daca nu consideri ca deja le stii pe toate 🙂
In sfarsit! Cineva cu capul pe umeri.
Din experienta mea de mamica proaspata.de.fetita de 5 luni confirm ca se poate si in patutul ei fara auto martiraje. Si pentru mamicile panicate, nu cu plans ci cu mangaieri, muzica in surdina etc.
Sa nu ne mai sacrificam pe altarul mamiciei si sa crestem copii independenti nu co-dependenti.
Cu o conditie – sa nu aveti pretentii de afectiune mai tarziu din oartea lor. Lsasati-i sa se invete sa se descurce singuri de mici si asa vor face. Singuri. Cand sau de greu in loc sa ceara ajutor se vor retrage in bula lor.
Asta cu dormitul pe tine e o etapa. La noi a trecut de la sine pe la vreo 5 luni. Ziua nu dormea decat de noi, iar noaptea fara probleme in patut. Nu stiu de ce facea diferenta asta.
As mai adauga doar ca nu se martirizeaza nimeni pe aici. Se cheamă auto ironie.
Si eu te-as invita sa citesti despre stresul toxic. ?
Asta nu inseamna ca este si un bebelus fericit. Desigur ca putem sa il punem in patutul lui cu jucaria, sa o ciupeasca pana ii sar toti fulgii, sa roada si eticheta daca vrea, poate sa si planga pana adoarme in timp ce noi ne vedem de ale noastre. Se poate orice si se pare ca inca se cresc copiii asa, dar mie imi este mila de acei copii si da sunt de LAUDAT mamele care SUNT langa copii, ci nu doar cele care exista pe langa ei.
Facem un test? Oricine o vede spune ca e cea mai fericita fetita. Somnul adanc e secretul unei stari de bine. Nu piele de om la somn. Din nou, documentati-va din studii stiintifice.
O mama de LAUDAT este aceea care isi educa copilul intr-o fiinta echilibrata si BUNA.
Nu aceea care are impresia ca face nshpe sacrificii ne-necesare 😉
„Oricine o vede spune ca e cea mai fericita fetita.”
Sa mai aduc in discutie sinuciderile urmate de „Vai dar parea asa de fericita, nu as fi zis…”. Plus ca se stie ca depresivii poarta o pancarda si plang pe strada, se vede pe ei .. vezi sa NU.
As pune pariu ca n-ai copii:))))))))) si daca ai , imi pare rau de tot pt ei, poti sa ii aduci la mine, ii adorm eu , doar sa nu mai stiu de copii tristi,singuri,abandonati si lasati sa planga pana la epuizare , pt ca dansele „mamele” au treaba. Daca nu ai si urmeaza sa ii faci , iti doresc unul care sa nu doarma si sa nu se lase nici dupa 6 saptamani de plans la el in patut! Cold nu?:)))
Hahaha! Imi place tare de tine printesa, iti citesc cu drag postarile, dar imi place si Eliza. Sigur ca se va inflama lumea, asa cum s-ar fi inflamat, de pilda, daca ai fi spus ca asteptai sa iesi la un pahar de bere rrrece, ca era mai fun, dar Doamne fereste, ce o sa zica mamicile ?
Depinde de copil. Primul copil a dormit de la 2 saptamani de viata singur in camera lui cu toate usile deschise etc. Evident ca, mare fiind, spre 7 ani deja, doreste sa fie mangaiat la culcare si iubit si spus povestea etc dar e ok daca dupa cele 15-30 minute de tandrete este lasat singur.
Copiii nr 2 si 3 insa sunt complet diferiti de primul – gemeni. Ea e relativ impacata cu ideea ca trebuie sa doarma singura adica nu prea comenteaza. El in schimb, desi dormea cu cineva sau singur, se trezea de 10-20 ori pe noapte pana pe la 2 ani si jumatate. Nu neaparat de plans, doar de baut apa, imbratisat, verificare daca e cineva cu el sau nu in pat etc. Radar. 🙂 Acum, la 4 ani, cum ma ridic din pat noaptea sa ma duc la toaleta desi doarme profund ca un facut, in cateva minute incepe sa urle. Evident incepem sa rarim dormitul impreuna sau plec dupa ce adoarme.
Si uite asa 3 copii diferiti din aceleasi gene, crescuti la fel, purtandu-ne cu ei la fel, nu avem preferinte…doar asa …ca idee.
Haha domnita, mai citește un pic si vezi daca un bebe e intra-adevăr programat sa doarmă singur;) si cat de benefic e lucrul asta pentru dezvoltarea lui psihică si emoțională. Si pe urma mai scrie-ne un pic
Somnul nu „se invata”, dna Dia. Bebelusii dorm din primele ore, bebelusii dorm in pantec. Dezvoltarea psihica si emotionala are de-aface cu ce se intampla in timpul cat e treaz bebelica. Atunci investiti la maxim. Somnul e pentru odihna, ca sa pregateasca terenul unei dezvoltari armonioase. Citesc bucuroasa orice referinta. N-am gasit nici un studiu care sa dovedeasca ca dormitul impleticit duce la copii mai fericiti 😀 Am citit insa multe care zic ca privarea de somn adanc (cu faza REM) duce la OBOISEALA CRONICA, atat in randul bebelusilor cat si a mamicilor. Se ia deci un bebelus irascibil si o mamica rupta de oboseala. Cam cat de benefice psihic si emotional vor fi interactiunile lor ?
Eu vorbesc de co-sleeping si avantajele care vin asta. Nu înțeleg de unde „somn împleticit”. Atat eu cat si băiețelul si soțul dormim nopți întregi de cand avea bebe 2-3 saptamani.. avantajele co-sleeping-ului in literatura sunt destul de clare.. increased independence, less anxiety etc.
Si aici e un rezumat despre avantajele co-sleeping-ului..cu referințele studiilor. Si limitările de asemenea. De citit de către oricine care crede ca e ok ca bebe sa doarmă in camera lui singur de la naștere.. sau 2 luni.. sau 6..
https://www.healthychild.com/the-benefits-of-co-sleeping/
Co-sleeping-ul reduce de fapt faza de somn adânc si in felul asta se scade sindromul morții subite… asta in primul an de viața. Plus mamele care practica co-sleeping-ul au o calitate a somnului crescută comparat cu restul. Deci.. bineînțeles ca daca se pune bebelușul in camera lui, iti pui dopuri in urechi sa nu ii auzi plânsul poti dormi si 10 ore încheiate.
Banuiesc ca am suficiente mame in lista sa fi ajuns sa citesc articolul.. Dreptatea e undeva la mijloc. Pentru autoare sunt suficiente studii stiintifice in favoarea co-sleepingului si a atasamentului aratat fata de aia mici. Pentru Eliza sunt de asemeni o alta parte buna de psihologi ce recomanda somnul in patul lui pentru un somn adanc al pruncului si o gestionare mai buna a cuplului. Legat de asta se pare ca recomandarile pentru acest mod de viata a aparut o data cu industrializarea.. daca vrei iti caut articolul respectiv, parca de pe BBC.
Pentru autoare, le-ai cam dat prea multe degete alor mici. Te trage al mic de buba si #rezisti.. Pune limite si reguli. Ala mic are drepturi dar si tu ai.
Eliza, nevoia de afectiune a fiecarui copil e diferita. In plus sunt perioade in care are nevoie mai mult sau mai putin de tine. Asa ca daca il plasezi in patut pe unul care cauta cu disperare afectiunea o cam dai in bara.
In cazul meu cu primul a fost diferit in functie de perioadele varstei. De la 3 luni dormea lejer in patul lui toata noaptea dupa vreo 10-20 minute de discutii si cantece. Pe la 2 ani se culca singur dupa ce-si primea povestea. Cam pe la 4 ani avea multe momente in care nu te lasa sa pleci din camera pana nu adormea. Fracsu mai mic si-a facut somnul de noapte in primele trei luni doar pe mine. In timpul zilei dormea in patutul lui, dar noaptea se trezea imediat daca il puneai jos, chiar si langa tine. Dupa, a dormit in patul lui o buna perioada pana in prezent cand se trezeste in timpul noptii si adoarme in 2 minute in patul tau sau 20 de minute in patul lui cu tine langa. Asa ca depinde de cat de adormit esti si cat pretuiesti acele minute.
Deci pentru Eliza, se poate dormi si cu aia micii, nu trebuie sa disperi si sa-ti fie teama. Si nu e ceva gresit sau ei vor deveni niste mamaligi. Daca ai tai dorm fericiti in patul lor si ai reusit sa-i convingi fara prea mult stres, mai bine pentru cuplu. Dar pentru autoare.. c’mon, pune limitele alea.. gaseste modalitati in care dusul la culcare sa fie placuta pentru toti.
Vorba ta, numai cine n-a adormit un copil mic nu stie 🙂
In primul rand, inca din copilarie am groaza de tobogane de piatra. Am patit ceva similar cand eram mica. Nici nu stiam ca mai exista, nu-mi amintesc sa mai fi vazut.
In al doilea rand, ca sa adoarma copilul as sta in pozitii care l-ar face pe un cortosionist sau acrobat de circ negru de invidie. Al meu trebuie tinut in brate. Iarna e bine, vara este acelasi lucru cu a imbratisa o sobita dar n-am voie sa ma desprind. Pana nu adoarme nu ma misc 🙂
Daaa, nu-ti face griji, cu toate am facut-o. Oboseala crunta si alte nevoi fiziologice nesatisfacute gen un pipi maaare te imping sa faci cele mai nebunesti lucruri, doar-doar adoarme copilul. Stiu ca e plin de moralisti care zic ca nu trebuie aia si ailalta, inclusiv maica-mea care se vede ca si-a pasaportat unicul copil la bunici cand eu aveam cateva luni, deci nu m-a crescut efectiv, asa ca habar n-are ce inseamna. Eu le zic sa go fuck themselves pentru ca stiu si eu ca nu ar trebui sa aia si ailalta, dar, concret, cum sa fac sa-mi rezolv problema? A, nu stii nici tu? Atunci ia lasa sfaturile inutile ca nu ma ajuti deloc, din contra, mai rau ma scoti din sarite.
Doamneeee…eşti monument de răbdare pentru mine! Din afară mi se pare insuportabil, dar ai dreptate, facem atât de multe lucruri greu de imaginat. Pentru că, ce să vezi ăştia micii sunt atât de inventivi, încât nu mai funcţionează „trucurile” date de „atotştiutori”. :)))
fiu-meu are aproape 10 ani, cand era bebelus habar n-aveam de skin on skin etc. iar instinctul nu m-a dus in zona asta – sa ii fiu copilului meu inclusiv perna. e drept si ca a fost cooperant, somnul din timpul zilei se consuma fara urlete, in pat, iar io apucam sa fac dus, sa mananc, sa citesc, sa butonez telecomanda etc. nu am cum sa stiu acum ce-as fi facut daca nu reuseam sa fac toate astea. probabil ca as fi indurat si eu pozitii / situatii care mai de care mai incomode, eventual dureroase, ca sa adoarma. probabil. dar cred ca as fi facut-o blestemand printre dinti, poate chiar plangand si acumuland resentimente. eu am nevoie sa fiu eu in regula cu mine ca sa fiu in regula pentru el. a! imi amintesc de un moment cand eram in cada si imi spalam parul, iar el s-a trezit si a inceput sa scanceasca. cred ca avea cam 4 luni. m-am gandit – ok, ies acum din cada cu sapun si sampon pe mine, naclaita, uda, poate si alunec pe gresie si dau cu capul de usa, sa fie treaba-treaba, pe urma (daca n-am crapat) ma duc sa picur spuma si apa peste el pt ca s-a trezit si imi semnalizeaza asta? hell, no. asta e, ma clatesc cat pot de repede, imi pun un prosop in cap pe urma ma duc. nu am stofa de mama selfless si tot e bine ca am stiut asta de dinainte sa se taie cordonul ombilical. si ca am avut bafta de un copil care nu mi-a fortat limitele din punctul asta de vedere.
In cazul meu F. doar cu manutele in parul meu adoarme. Ii repet mereu ca ma doare cand ma trage, dar asa ii place ei. M.am si tuns scurt ca sa mai scap, dar degeaba. Unde mai pui ca mereu imi smulge si cateva firicele.?
Asa cum i-am raspuns si Elizei mai sus, depinde de la copil la copil. Copilul nr 1 n-a avut probleme in a dormi singur, in a adormi doar cu noi dar de exemplu doar mangaiat pe frunte sau adormit in brate si pus in patut – pana pe la 1 an asa adormea de seara. Copiii nr 2 si 3 complet diferiti. Domnisoara nu a dormit legat 2 h la pranz decat dupa 2 ani de viata, fratii puteau dormi si 3-4…cel mare adormea la 10, dansa are ora normala – indiferent cat de obosita este sau cate activitati a avut sau cat a dormit la pranz – ora 23:00, chiar 24: 00 (adica sta pe intuneric de vorba cu sine insasi pana la 2 h ca sa adoarma)…asa cum noi parintii suntem diferiti asa sunt si ei.
Am adormit in diverse pozitii, cu diverse minusuri (vezica, membre contorsionate etc)…ca orice alta mama. E perfect natural si e atat de placut 🙂
Ce spray calmant folosesti pentru rani?
oximed sau cicatidrina spray. foarte bune!
Pipi cu copilul care adoarme sugand…
Eu am 3. Băieți. De 18 luni/bucata. Nu au dormit niciodată cu mine. Am „dormit” eu la ei în cameră. Pe podea, prin fotoliu… Pentru cei cu chef de ceartă, nu cred că autoarea se victimizează! Pînă şi eu, nemama, am amorțit aplecată pe pătuțul lui A ca să se joace cu părul meu pînă a adormit. Sau mîngîind-ul pe V pe fund pînă termina de cîntat şi adormea! Sau vorbind (prin somn de multe ori) lîngă patul lui T care nu vroia să mă scape din ochi. Cel puțin o dată pe săptămînă. Dar şi Eliza are dreptate, sorry! Iar super mamelor de internet care se grăbesc să-mi spună că băieții mei sunt nefericiți şi stresați le mulțumesc şi le informez că îmi consum de obicei 300% din resurse. Asta într-o zi bună!
Tripleti? Ai statuie de la mine:D.
A, da, cea mare adoarme smulgandu-mi parul din cap si cu cotul infipt in gatul meu, asa incat nu pot sa respir, inghit. Insa maica-mea nu m-a tinut deloc in brate, inventase dormitul „spatita on spatita”-acum inteleg, foarte comod pentru ea…dar, desi am acceptat, m-a facut foarte nefericita aceasta lipsa a bratelor.
Mândra mea de 6 luni doarme pe picioare si da din picioare că o morisca până adoarme și mai nimerește de multe ori sau cel mai adesea în cezariana și când mai am nevoie și la toaleta e perfect….
La fix a venit postarea ta! Asteptam cu o nerabdare „diabolica” sa se trezeasca C. si sa i tai unghiile „din carne”!:)) Cu ultimele puteri s a jucat de a „cat de putina piele de sfarc pot sa prind in unghii”!
Acum m am linistit, pt ca, din ce citesc, se poate si mai rau!?
O sa-i dau totusi cand se trezeste o medalie de Campion!
Fetita mea are un an si 11 luni. De cand s_a născut, ziua doarme la mine in brate. Adoarme leganata in timp ce ii cânt si o tin in brate pana se trezeste. Nu a fost mereu ușor, dar imi place sa o vad si sa o simt asa. Bebelusii cresc repede, mai tarziu ea nu va mai avea nevoie de acest lucru si mie imi va fi dor .
Eu inteleg ca bebelusii adorm greu, inteleg ca au nevoie de ajutor si mangaiere… Este perfect normal, si eu i-am oferit confort si alinare fetitei mele ori de cate ori a avut nevoie. Dar dupa 3 ani, de exemplu, cred ca poate e prea mult. Eu sunt convinsa ca orice copil la aceasta varsta intelege cum e sa te doara ceva si poate sa rezoneze cu asta. Daca un parinte de prescolar este dispus sa stea zilnic atata timp la adormire, plus seara, este mai mult convingerea parintelui ca face ce trebuie, sunt copii care renunta la somnul la amiaza dupa varsta asta, asadar nu e chiar o necesitate reala. Fetita mea a renuntat la somnul de amiaza la 3 ani si jumatate, mi-a fost clar ca nu avea nevoie de el cand stateam 90 de minute sa o adorm si dormea 50. In schimb, si-a reglat somnul de noapte , 12 ore incontinuu apoi. Insumat, mai mult decat inainte in 24 de ore. Admit, bebelusii si copiii pana in doi ani sunt inca fragezi si neajutorati adeseori, dar la 3 sau 4 ani cred ca vrem noi sa fim parinti buni, facand asta. Un copil de gradi, obosit, va adormi in general, daca nu, probabil nu ii este suficient de somn. Sigur, exclud zilele cu imbolnaviri, spaime si alte probleme.
depinde de copil, Sofia are 5 ani si inca are mare nevoie de somnul de pranz, de Ivan nu mai zic (3 ani). Nu adoarme foarte greu la pranz (uneori 10 minute, alteori 30), sa vedem dupa ce incepe gradi cum va fi.
A mea are de-abia 11 luni si isi infige unghiile in mine. Sunt plina de semne. Nu imi pare rau, as face orice numai sa doarma, dar de-abia astept sa adoarma singura. Ma oboseste peste masura.
Doamne, Ioana, am ras cu lacrimi.. si stiu, din proprie experienta, ca e de plans.. dar ai asa un haz in a povesti.. ca nu m-am putut abtine. 🙂 Al meu adoarme ziua doar in carucior, deci fac zeci de kilometrii.. partea buna e c-am dat jos tot ce-am pus pe parcursul sarcinii. 😉
Am si eu o intrebare: copiii astia cu rutine atat de complicate de adormire dorm la gradinita?
Felicitari un tata si Elizei pentru opiniile prezentate atat de obiectiv
Am și eu un comentariu la postarea asta și la câteva de dinainte, or fi ajuns în spam?
da! :-))) se face acum curatenie in spam, ca-s multe de salvat de acolo.
Prin faptul că le daţi voie copiilor să vă facă lucruri care vă produc durere/vă fac să vă simţiţi inconfortabil mi se pare că le încurajaţi lipsa de empatie.
Ce sa se reduca? Empatia abia incepe sa se dezvolte la varsta asta, si nu in somn!. Daca citim un studiu, doua, trei…nu devenim psihologi. Si chiar si in psihologia copilului sunt nenumarate directii de gandire. Ma asteptam insa ca cititorii unui asemenea blog sa dea dovada de EMPATIE si sa lectureze cu mintea deschisa si nu doar in dorinta de a pune etichete si a face comentarii rautacioase. Etica conversatiei: este ce spui adevarat, binevoitor si necesar?
Mi se pare clar că dvs. nu ştiţi definiţia empatiei. Vă sfătuiesc să vă uitaţi pe dexonline.
Pai da, exista studii peste studii si noi sa ne uitam pe dexonline? Zau asa, citeste din nou comentariul Simonei, e chiar simplu.
Ba chiar le lipseste empatia, nu se pot pune in locul Printesei sau al oricarei mame care alege sa stea in situatia asta, sa „indure” si sa vada cu acelasi umor ce a vazut si Printesa.
Daca vii si trancani despre ce grozavi sunt copiii tai care dorm singuri si cat de varza este celalalt ca nu a fost in stare sa nu ajungi in situatii de astea (never ever!) nu esti capabil de empatie.
Mira 2 nu s-a pronuntat impotriva co-sleepingului. Din cate inteleg, i se pare gresit sa ii tolerezi unui copil de trei ani sa te ciupeasca, sa iti provoace durere. Sunt studii care sa demonstreze ca un copil de trei ani are nevoie sa ii ciupeasca pe adulti, pt a se dezvolta armonios?
Cand primul meu copil avea un an, ma musca de umar, dar mai ales de abdomen. Aveam vanatai. Sotul meu radea de mine „daca iti vede cineva abdomenul, va crede ca eu te chinui”. I-am spus copilului frumos, i-am explicat ca ma doare, i-am stimulat mila, chiar am strigat odata la el de durere, nu a functionat nimic. M-am resemnat. Pe la un an si 3 luni a renuntat singur, dupa ce a invatat sa dea pupic. Dar cand avea 3 ani si sora lui un an si jumatate, el ma ruga sa il tin de mana la somnul de pranz. Seara ne imparteam, eu culcam fetita si sotul meu baiatul. Ziua eram singura cu ei. Am incercat cu tinutul de mana, fetita vedea si voia si ea, asa ca eu trebuia sa stau cate 30 de minute rastignita intre ei, sa il tin pe el de o mana si pe ea de o mana. Amorteam, imi era greu. Intr-o zi le-am spus „dragilor, nu mai pot sa va tin de mana, vom adormi impreuna in pat, dar fara mana. Stau cu voi, va cant, va mangai, dar mami nu mai poate sa va tina de mana, ma doare”. Baiatul a protestat „dar te rog, mami, eu nu pot sa adorm fara mana”. I-am dat un animal de plus in brate si din ziua aceea a adormit strangand jucaria, in timp ce eu eram langa ei, in pat.
Ca de obicei multe romanisme pe acest blog. Autoarea scrie un truism, unii au opinii distincte, sotul iese in aparare ( pasiv-agresiv), apoi fiecare cititor mai pasiv agresiv decat celalalt sare la comentarii…. O tema cu adevarat care ar fi putut schimba ceva ar fi fost Toboganul de piatra! Stau langa acel parc cu acel tobogan. O relicva a unor vremuri odioase. Acu’ doi ani o fetita a cazut de la jumatatea scarii…a venit salvarea, Smurd-ul. Noi parintii din zona am facut petitii peste petitii sa fie daramat. Inutil sa mai spun ca nu au ce cauta copii sub 10 ani si cu atat mai mult parinti cate se dau cu copii. Anul trecut un baiat din parc ramasese agatat de pantalon de ultima treapta si nu putea sa mai urce si nici sa mai coboare…si nimeni nu l-a auzit…si da, m-am urcat si l-am dat jos….Asta ar fi fost un subiect interesant, de interes si de impact!
Da, numai ca nu a fost vorba de toboganul din parcul floreasca, ci de unul dintr-un mall.
Ala din floreasca mi s-a parut periculos si mie.
Toboganul din Floreasca este inchis de ceva vreme, din cate stiu eu. Nu locuim in zona, nu mergem pe-acolo, am fost ultima oara acolo acum vreo 3 ani.
Eu citesc de jumatate de ora si ma inspaimant! iubesc acest blog. ma intreb oare cum am crescut si dormit toate 5 fara sa fi primit atata atentie de la nimeni.. si nu, nu am copii inca, dar uneori ajunge sa-mi fie teama sa fac cand vad atatea probleme…
noi ne tinem de mana. Mda, si la 9 ani adormim tot asa copila 😀 . Ce altora li se pare povara, pt mine e normalitate, fiecare e diferit in firea lui. Daca am mult de treaba trimit tati, stie si ceva povesti noi 😉
Haha…să vezi: al meu pici de 3 ani jumate ( de când era mic )se joaca intr-una cu parul meu la somn. O intreaga smocaiala mai bine zis. Mă trage câteodată de câte un fir de după ureche de îmi vine să mor, nu alta, iar eu trebuie sa stau linistita , sa nu ii sara somnul :)) dar na, vorba ta: ce nu facem noi pt a adormi mai repede copilul/copiii.
La noi somnul a fost dintotdeauna cu probleme, de cum l-am adus de la maternitate. Adormea la san, dar cum il puneam in patut, cum se trezea. Mai reuseam sa-l culc in patut, dar rar si cu multe eforturi, uneori si 1 h dura. Asa ca a dormit cu mine in pat, nu mai puteam de oboseala. Am avut tot felul de perioade, dormit in ham ( cand ma asezam, se trezea) , leganat pe picioare ( dar cum opream leganatul se trezea), co-sleepind ( ii dadeam san acolo, apoi ieseam tiptil, dar nu dura somnul mai mult de 1 h) si cu mine in pat se trezea daca ma miscam. Eram frustrata ca nu doarme in patutul lui ca majoritatea copiilor. Mi-am comandat 3 carti de pe amazon de baby sleep training, am cautat infos pe net in romana si engleza, am intrebat in stanga si in dreapta, fara rezultat.
Cumva, la 8 luni a inceput sa doarma la el in patut fara ca eu sa mai incerc vreo strategie, dar doar noaptea, am incercat si ziua, insa se trezeste destul de repede pt suzeteala, asa ca doarme in bratele mele.
Cred ca este important de stiut ca fiecare este diferit, cumva cred ca ei isi seteaza momentele cand sunt pregatiti Nu stiu daca este o idee care imi place pt ca ma linisteste, dar cu toate astea nu voi inceta sa incerc sa-l culc la el in patut fara multe „artificii”.
Dragi parinti de copii mari si mici, cresterea unui copil nu se face conform unei retete universal valabile. Exista 7+ miliarde de persoane pe planeta asta, fiecare absolut unica (da, unica, chiar si gemenii, tripletii etc). Fiecare creste si isi creste copilul intr-un fel unic, chiar daca aplica o metoda de „parenting” sau alta.
Cele mai importante lucruri de tinut minte, dupa parearea mea, ar fi:
1. Prin blog, Ioana ne impartaseste momente din viata ei, nu ne obliga sa aplicam o metoda sau alta de parenting. E nevoie de mult curaj din partea cuiva sa lase pe altii sa „priveasca” dincolo de fereastra casei ei. Asa ca hai sa adoptam un limbaj civilizat in care sa ne descriem propriile aventuri, nu unul din care sa reiasa ca doar parerea noastra e buna.
2. Haideti sa nu mai aruncam cu pietre, nici in ea, nici in cei care au pareri diferite de ale noastre. Fiecare dintre noi ne urmam instinctul pe care Dumnezeu ni l-a dat in ceea ce priveste felul in care ne crestem copii. De exemplu, instictul meu mi-a spus cand fetita mea avea 8 luni, sa o duc si la un control o.r.l.,chiar daca pedriatrul imi spusese ca nu are nimic. Avea rosu in gat, in ureche si a fost o viroza atat de contagioasa ca ne-am imbolnavit si noi, parintii ei, si sora mea care venise intr-o vizita de cateva ore. Deci, nici un sfat primit de la ea nu mai este urmat in ceea ce priveste sanatatea fetei fara o a doua opinie. Am dat acest exemplu cu gandul la cele scrise de „un tata” (parca asa a semnat) in care spunea cum a urmat sfatul pediatrului privind felul in care isi culca copii. Bravo lui, are un medic care i-a dat un sfat care s-a potrivit pe stilul lor de familie si pe personalitatea copilului, nu un sfat general-valabil, ca nu toti copii sunt la fel.
3. Ar trebui sa fim mai deschisi si la alte opinii, nu sa citim doar acele articole/carti/studii despre un anumit subiect de parenting care (culmea) coincid doar cu parerea noastra. Asta nu duce la dezvoltare si aprofundare a unui domeniu, ci doar ne pune „ochelari-de-cal”. Vedem doar ce este inaintea noastra, pentru ca doar asta vrem. Abia dupa ce citim argumente si contra-argumente ale unei idei, putem sa alegem cum sa punem in aplicare in stilul nostru, ceva din ea, care se pliaza pe cerintele copilului. Si mai, ales sa facem asta cu toata dragostea, caci el/ea va simti daca actiunea aceea este facuta cu iubire, cu gandul la cresterea si dezvoltarea lui armonioasa, sau cu gandul la confortul nostru temporar.
4. Priviti cu luare aminte la viata voastra sa constientizati felul pozitiv sau negativ in care va afecteaza consecintele stilului de „parenting” ale parintilor vostri. Ceea ce ei credeau ca este cel mai bine pentru noi, la un anumit moment din viata, are acum efecte dezastruoase (sau poate invers, or fi si altii mai norocosi decat mine). La fel poate fi si pentru cei mici ai nostrii, doar ca vor trece 20-30 de ani pana sa vedem daca am procedat bine sau nu, in anumite privinte.
In concluzie, cred ca cuvintele rostite de noi au mare putere. Din proprie experienta, pot spune ca o persoana care critica in scris, critica si cu voce tare, in propria casa. Copilul este un imitator perfect, va face la fel. Eu una incerc sa tin cont de faptul ca acum cresc un adult in devenire. Deci, vreau sa inteleaga ca nu-i ok sa „dea” cu cuvinte in altii pentru a-si impune punctul de vedere.
Revenind la tema articolului, si eu am adormit cu ea in tot felul de pozitii, pana la 4 luni doar pe mine dormea. Pur si simplu din cauza ca se trezea instantaneau atunci cand o asezam in patut. Acum are 2 ani jumatate, inca o alaptez ca sa adoarma, nici nu vreau sa aleg o alta varianta care pentru mine ar fi o chinuiala, iar in ea ar naste sentimente de respingere. Doar ca m-am invatat minte: cand cerere lapte la pranz sau seara, mai intai beau apa, merg la toaleta, intotdeauna se intampla dupa masa, deci mancata sunt. Si dureaza cateva minute, timp in care reusesc sa citesc pe telefon ceva, si gata. Asta a functionat pentru noi (da, am citit si incercat si alte metode), eu sunt linistita, ea se simte iubita. Asta e etapa noastra acum.
Cand va creste, ne vom adapta.