Mă întreba cineva ieri cum de-mi spun copiii atât de des te iubesc. În primul rând, eu nu cred că există prea mult te iubesc, pentru nimeni. Nu există efecte adverse și studii care să documenteze pericolele iubirii în exces și ale declarațiilor repetate. Nu e ca la mâncare: domle, și ce e bun strică dacă exagerezi.
Toți avem nevoie să auzim cât mai des că suntem iubiți. Asta ne face să ne simțim valoroși, importanți, prețioși, puternici, iubiți, ne dă aripi, siguranță și putere. Orice-ar fi, cineva e mereu aici lângă mine și totul va fi bine dacă suntem împreună.
Copiii nu cunosc cenzura. O învață de la noi, în timp. Ei trăiesc acum și aici, se manifestă așa cum simt, spun ce le trece prin cap și prin suflet. Le vine, o zic. Iar eu pescuiesc toate declarațiile lor, le dau valoarea corectă: Doamne, omul pe care-l iubesc cel mai mult pe lume mă iubește și nu se teme s-o spună în gura mare oricând și oricui, am căutat asta toată viața mea, ce fericire trăiesc!.
Eu le spun alor mei că-i iubesc tot timpul. De multe ori într-o zi. Le-o spun dimineața, când le văd fățucile alea șifonate la trezire. Le-o spun la micul dejun, când mă privesc încă buimaci pe deasupra iaurtului cu cereale. Le-o spun când ne despărțim dimineața, când ne revedem peste câteva ore, în parc la joacă, seara când îi spăl și înainte de culcare. Le spun că îi iubesc, că o să-i iubesc orice-ar face, că sunt minunați și buni și calzi, pentru că sunt!
Pentru ei, a spune te iubesc e la fel ca a spune mi-e sete sau foame sau ia uite, plouă afară. O simt, o spun.
Și nu, nu-s răsfățați, nu mi se urcă în cap, nu fac ce vor ei. Pentru că a ști că-s iubiți și a respecta regulile sunt lucruri diferite. Nu fac lucruri fără să mă întrebe dacă au voie. Dacă le spun NU, acceptă asta, uneori se supără, alteori nu. Nu deranjează. Nu sunt răi cu alții, niciodată. Au avut momente de agresivitate față de alții, dar doar pentru că n-au știu să reacționeze altfel, nu pentru că au vrut să facă rău. Acum au mai crescut și nu mai fac. Acceptă limitele (pe unele le mai contestă uneori, e normal, au nevoie să își manifeste independența) tocmai pentru că se știu iubiți, pentru că știu că eu le spun NU din iubire, pentru că vreau să fie în siguranță și pentru că vreau să fie adulți responsabili, cu respect față de alții, de lucruri și de natură.
Uneori se supără. Strigă. Cer lucruri absurde. Se opun fără un motiv real. Înțeleg, și eu mai fac asta. E normal. Nu-i vreau supuși, îi vreau rezonabili și sinceri. Îi iubesc tot timpul și ei știu asta, simt asta, sunt siguri pe asta.
Așa că spuneți-le, nu riscați nimic, dimpotrivă. Veți primi înapoi bucuria lor, liniștea lor, iubirea lor completă, dorința lor de a vă mulțumi, acceptarea lor că le sunteți îndrumători de încredere. Nu presupuneți că știu că-i iubiți și fără să le spuneți, uneori acțiunile noastre arată exact contrariul și ei au nevoie de plasa asta de siguranță ca să se dezvolte frumos. Au nevoie să știe că iubirea noastră e sigură, că nu e nevoie să lupte pentru ea. E nevoie să lupte pentru dreptate, pentru jucării și atenție, pentru prieteni și bani, pentru succes și pentru peformanță, au nevoie să lupte ca să fie acceptați, dar iubirea noastră pentru ei ESTE, orice-ar fi.
Spuneți-le asta!
Sursa foto: copil iubit via Shutterstock.com
Cred ca „prea mult te iubesc” nu se refera la efecte adverse, ci la faptul ca ar putea deveni o banalitate. Pentru generatia noastra a spune „te iubesc” era ceva deosebit, care se facea doar in momente deosebite. Cam ca portelanurile bune, lenjeria de pat noua si apretata si salata boeuf :). Noi acum ori nu mai avem portelanuri bune, ori le folosim mereu, nu mai apretam, iar salata boeuf o mancam oricand ne e pofta. Si e bine asa! Dar era bine si atunci, avea un alt farmec! Mie acum, desi le spun des copiilor „te iubesc”, mi-ar veni greu sa le spun parintilor, asa intr-o zi obisnuita. Pentru ei asta e ceva ce se spune cand intri intr-o operatie grea sau pleci la capatul lumii, in niciun caz ceva ce merge in aceeasi fraza cu „papa-ti supa” :). Cred ca se trage de la rusinea atasata lucrurilor nepotrivite. Rusinea e buna in sine! Doar ca noua ne e rusine sa spunem „te iubesc”, sa mergem la ginecolog sau sa refuzam ceva ce nu ne dorim (cum ar fi nuntile, ca tot e sezon :)). Bine ar fi sa vad oameni rusinati sa minta, sa arunce gunoaie, sa fure, sa incalce regulile din trafic, etc.
Si la noi retinerea asta in a spune tot timpul „te iubesc” vine si din teama de banalizare. Nu mi-as dori ca te iubesc-ul nostru sa se transforme in i`m sorry-ul american, unde am tras un i`m sorry si gata, totul se sterge cu buretele. Pe principiul ti-am dat cu parul in cap dar ti-am zis i`m sorry si gata, ce te mai plangi? Si noi ne declaram iubirea, dar nu chiar asa, tot timpul :). Ne giugiulim si ne dragalim si ne alintam cu tot felul de apelative, din „iubirea mea” si „puiuc” nu ne scoatem, dar pe „te iubesc” incercam sa il tinem pentru momentele in care e nevoie de o declaratie atat de puternica. Pana la urma fiecare acorda cuvintelor valoarea pe care o considera.
asta e ca si cum te-ai retine din a fi fericit, ca daca esti fericit des, nu te mai bucuri de fericire. 🙂
nu cred ca faceti bine. ccred ca e foarte trist sa auzi rar te iubesc si cred ca e minunat sa te bucuri de el cat mai des, si sa-l spui, si sa-l auzi.
Nu e chiar asa :). In familia noastra fericirea se simte, nu vine conditionata de cuvinte. Iar cuvintele au fiecare incarcatura lor. Asa cum folosim mai multe tonuri atunci cand vorbim, tot asa folosim cuvinte cu incarcaturi diferite, in functie de moment, situatie. E cam ca la bebelusi: ei se simt iubiti si protejati, chiar daca nu inteleg cuvintele. Adica fericirea si iubirea nu e conditionata de cuvinte. In fine, asta e sistemul nostru, in care noi ne simtim cel mai bine. Pentru fiecare functioneaza altceva. Si atata timp cat e bine, .. e bine! 🙂
Măi si eu le spun de cate ori pot „te iubesc” si mancam din farfuriile cele mai faine (nu le tinem pentru cand avem musafiri) si ii imbrac cu hainele care imi plac cele mai mult si afara si de cate ori am ocazia sa fac ceva deosebit pentru familia mea o fac, pentru ca fiecare zi trebuie sa fie speciala si sa ne simtim minunat ❤
Aveti mare dreptate!Sa spui mai ales copiilor Te Iubesc,sa auzi din gura lor indiferent de ce vârstă au (fetita mea 3 anișori iar băiatul meu 17 ani),este o binecuvântare de la Dzeu pentru toti.Felicitări pentru articol! Eu va iubesc?
Nu cred ca e vorba de a te retine din a fi fericit, ci de faptul ca un lucru pe care il faci continuu nu te mai face la fel de fericit. Cam ca weekendul acum ca nu lucrez 🙂
Normal ca daca mama iti spune rar ca te iubeste, atunci cand totusi iti spune asta te face fericit, dar motivul pentru care te face fericit e fie ca iti spulbera o incertitudine, fie ai facut ceva care sa merite sa auzi asta.
Or, eu nu doresc nici ca copiii mei sa aiba incertitudini in legatura cu iubirea parintilor si nici sa primeasca „te iubesc”-ul cand merita, pt ca dragostea noastra pt ei vrem sa o vada ca fiind neconditionata.
Robo, eu iti inteleg punctul de vedere, dar (in ceea ce ma priveste) mi se pare ca pleci de la niste premise care nu sunt neaparat corecte: daca eu nu spun copilului (de zeci de ori pe zi) acest „te iubesc ” asta nu insemana ca el se indoieste de realitatea ca il iubesc. Copilul se simte iubit tot timpul (nu numai in cele 10 secunde in care i-as spune asta). In familia noastra sunt la foarte mare pret gesturile de afectiune, nu atat cuvintele explicite. Pupaturile, imbratisarile, jocurile tactile, chiar tonul folosit si apelativele. Fericirea copilului meu nu sta in 2 cuvinte. Dar asa cum ii scriam mai sus si Printesei, asta functioneaza foarte bine la noi. In alte familii poate functioneaza alt sistem- si e ok.
Eu nu cred ca mi-au spus ai mei vreodata „te iubesc” pana nu le-am zis eu acum mare… Si acum ma ia prin surpindere cand imi zice mama din proprie initiativa, fara sa-i zic eu. Si cred ca fratilor mei inca le e rusine sa o zica.
Toata lumea are nevoie de multe teiubescuri.
Incercam sa imi amintesc când mi-au zis părinții mei „te iubesc”. Mi-am amintit: absolut niciodata…
Prin contrast eu ii spun copilului meu de 400 de ori pe zi. Și el imi spune. Mai nou m-a întrebat ce inseamna „bezna”. Cred ca nu a înțeles că accentuează întunericul ci doar ca accentuează pentru ca imi spune cu atata foc: „te iubesc bezna” încât mai aman puțin explicația însemnătății cuvantului. ?.
Asa este, nu au cum sa strice prea multe te iubesc-uri. Noi ne certam care pe care iubește mai mult.
Si mie mi se pare sufocant sa aud prea multe ‘teiubesc’, ca si prea multe imbratisari. As prefera sa stau jos, sa-mi beau cafeau linistita, sa-mi mestec mancarea in liniste ca dovada de afectiune si iubire 🙂 Chiar ma scoate din sarite in anumite situatii! Pai de declaratii am eu nevoie? 🙂 Am nevoie de liniste si spatiu personal.
Mi se pare foarte frumos cum reusesti sa-ti pastrezi calmul, buna-dispozitie si resurse de rabdare la sfarsitul zilei. Foarte rar mi se intampla asa ceva.
Trist…
hm nu e trist, fiecare are spatiul lui personal si propria nevoie/toleranta la declaratii.
Daca zici ca e trist ca nu mai sunt calma si bine-dispusa la sfarsitul zilei, asa e, trist mi se pare si mie. Despre restul, nu stiu ce sa zic, nu am asociat asta cu tristetea.
Pai tu ai alt limbaj al iubirii, de aceea preferi alte manifestari 🙂 iti recomand cartea „Cele 5 limbaje ale iubirii”
Cat despre calm, buna-dispozitie seara si rabdare…am si eu zile cand mi se epuizeaza, dar ma reincarc, cu zambete, glume si cand le vad fetele copiilor 🙂
Daca mi se intampla sa nu ma reincar o perioada, e cazul sa analizez si sa fac schimbari in viata mea, in program, in activitati, in tot. Pentru asta este ce conteaza la finalul zilei.
Nici noi n-am auzit acest „te iubesc” de la parintii nostri, doar stim cu toatele cat asteptam ACEL „te iubesc” de la baiatul de care eram indragostite 🙂 poate si el ar fi zis mai usor daca il auzea de la ai lui si tot asa..dragostea se invata, se propaga, la fel ca si violenta. Ori ai un caracter puternic si alegi calea corecta, ori te duci cu valul…Eu ii zic baiatului meu te iubesc-uri de 100 de ori pe zi. Si-l pup pana cand imi zice: gata, mami, termina odata pupicii aia :)) Datorita lui am inceput sa le spun si alor mei „te iubesc-uri”, si lu frate-miu, si prietenei mele Elena 🙂 Face bine! Tuturor! Sa ploua cu „te iubesc-uri”!!!!!
Draga Ioana, pesemne ca tu esti o cititoare de ganduri 🙂 Chiar aseara imi spunea sotul ca prea des spune copilul nostru (care are cam varsta lui Ivan) ca ne iubeste si ca ajuns sa foloseasca aceste cuvinte ca pe o expresie banala, iar eu nu puteam sa concep ca e ceva gresit in asta – o spune cu atata bucurie si mereu in momente in care este foarte fericit – pentru ca ma vede dupa o zi in care am fost la munca, pentru ca facem impreuna lucruri care ii fac placere (citim, iesim afara la joaca atunci cand doreste el, etc), atunci cand vin in vizita bunicii…
Mama mea ne spunea mereu ca ne iubeste (simt ca si acum ne iubeste de acolo este, chiar daca fizic nu mai se afla printre noi), iar eu procedez la fel cu copilul meu – consider ca este un lucru minunat sa fii iubit iar a auzi acest lucru des este nu doar placut ci chiar vindecator, la fel ca imbratisarile mamei pentru puiul ei.
Copilul meu (9 ani), mi-a spus chiar zilele trecute, cand am avut o discutie despre sufletel (cand simte nevoia, stam de vorba si ne spunem cam ce mai avem pe sufletel – ce probleme avem, ce dorinte, ce nemultumiri) ca nu sunt de ajuns faptele si ca, desi nu e zi sa nu ii spun de cateva ori te iubesc, niciodata „nu ma satur de te iubesc-ca de ciocolata, mami!”
Nu vad deloc o problema in a spune o mie si unu de te iubesc daca asta iti aduce bucurie in suflet. Eu recunosc ca nu pot spune de atatea ori… pur si simplu ma simt ciudat sa ii spun copilului cand ii dau sa manance omleta sau ii schimb pampers ul ca il iubesc. In schimb ii zambesc, il pup si il imbratisez de foarteeee multe ori 🙂
Seara, copiii in paturile lor, intuneric si liniste si dintr-odata se aude:”mami?”, „da, iubita”, „te iubetc”. In fiecare seara. si ma simt minunat 🙂
Ne plimbam prin parc, cea mica de 3 ani vrea sa o tina amandoi aprintii de mana. Se opreste si ne spune” opliti-va, veau ta va tpun teva. Va iubetc!”
Ne topim cu totii.
Si intr-adecar ai nostril nu ne spuneau asta mai deloc si mi se facea ciuda cand vedeam in filme la tv cum parintii le spuneau copiilor te iubesc. Vroiam si eu. Mama inca nu ne spune, ne mai scrie pe whats’app uneori 🙂
Cat e de frumos cand puii tai iti spun te iubesc. Noi ne spunem des in gura mare sau la ureche „te iubesc mult mult de tot” si asta in toate limbile 🙂
Asta imi aduce aminte si de o carte extrem de frumoasa, versiunea originala e in franceza
http://parentingpatch.com/love-always-book-review/
https://www.youtube.com/watch?v=Wg2mdqTEWPA