Lesa scurtă a parentingului strict și sever sfârșește prin a-i împiedica pe copii să ajungă prea bine-n viață. Dintr-un studiu realizat de curând de cercetătorii de la Universitatea Pittsburgh și pe care îl găsiți AICI reiese clar că genul acesta de parenting afectează negativ relațiile copiilor (felul în care își fac și își tratează prietenii) și nivelul lor școlar. Copiii educați cu strictețe se implică de timpuriu în relații sexuale și au o mai mare șansă (de fapt, neșansă) de a deveni delincvenți. Autorii studiului îi îndeamnă pe părinți să se gândească de două ori înainte să-și trateze copiii ca pe soldați pe front. Copilăria nu este și nu ar trebui să fie tabără de corecție sau câmp de antrenament.
Parentingul sever/strict înseamnă, pentru autorii studiului, țipat la copil, palme la fund, bătăi de toate felurile, jigniri, umilințe, amenințări și pedepse ca metode de a controla copilul și de a-l face să se supună părintelui.
Studiul a avut aproape 1.500 de subiecți (dintre care până la final au rămas 1.000), elevi pe care cercetătorii i-au urmărit timp de 9 ani, de la vârsta de 13 ani. Au discutat cu ei despre felul în care sunt crescuți, despre relațiile cu părinții, despre situațiile în care ai lor îi agresează fizic și verbal. Alte teme de interes au fost relațiile cu colegii și prietenii, comportamentul antisocial, sexualitatea.
Concluzia studiului este că cei educați cu strictețe de părinți cărora le scăpau frecvent vorbe grele și palme se îndepărtează de ai lor, nu țin mai deloc cont de regulile impuse acasă și petrec tot mai mult timp cu gașca. De aici, pasul următor duce, în cele mai multe cazuri, la asumarea de riscuri de tot felul. Fetele sunt predispuse la începerea timpurie a vieții sexuale, în vreme ce băieții încep să fure sau să se implice în bătăi. Din punct de vedere școlar, și ei, și ele se duc la vale pe tobogan.
Practic, e primul studiu în care poveștile de viață ale copiilor sunt folosite pentru a evalua legătura dintre felul în care sunt educați și ce se alege de ei din punct de vedere social, școlar și interpersonal.
Parentingul sever slăbește interesul copiilor față de școală pentru că, fiind hărțuiți, certați, abuzați mai mereu, energia, interesul, preocuparea lor nu mai ține de ce și-ar dori să facă sau să obțină în viitor. Nu se mai gândesc la fel fel de adulți vor să devină când grija lor principală e să scape basma curată încă o zi și încă o zi. Și pentru că nevoile emoționale nu le sunt satiusfăcute de cei care ar trebui să fie principalele figuri de attachment din viețile lor, ei își vor căuta validarea dinspre gașcă, colegi, prieteni. Iar aici e loterie.
Lipsa parentingului sever nu înseamnă neapărat parenting iresponsabil, în care copilul face ce vrea, când vrea. Parenting responsabil, în urma căruia există cele mai mari șanse de a vedea copii adaptabili, curioși, dornici să învețe, echilibrați, siguri pe ei, capabili să ia decizii bune singuri, se bazează pe limite stabilite cu răbdare, explicații și discuții, respect reciproc și iubire mărturisită.
Nu așa:
Sursa foto: părinte care strigă la copil via Shutterstock.com
Cand eram mica, de fapt pana am locuit cu ai mei, nimic din ce faceam nu era bine. Cand eram racita, de ce tusesc sau de ce imi sterg nasul. Cand ma durea ceva, de ce plang ca o proasta etc.
Pai ai de muncit sa scoti astea din subconstient ceva fantastic, si tot am senzatia ca ma voi duce cu unele dupa mine cand oi pleca din lumea asga. Si asa e, esti prea concentrat sa scapi de cearta, ocara, nu ai vreme si de altele. Eu am invatat foarte bine ca voiam sa scap de saracie, dar asa plin imi simt paharul emotional, foarte repede ma supar sau ma afecteaza diverse. Nu am fost un copil batut, dar am niste traume din copilarie pe care le regasesc in viata de adult. Ma surprind la birou cand cineva greseste ca ma fac mica si astept scandalul cu inima stransa… Si apoi imi amintesc ca nu mai am 5 ani. Sau 6, cred ca atata aveam cand mi-a trecut prima oara prin gand sa ma sinucid. Copil crescut doar cu abuz psihic, injuraturi si blesteme din partea mamei, cu tata alcoolic, dar nu batut, nu vreau sa stiu altii cum sunt….
In pedagogie se stie de mult timp ca stilul autoritar este ineficient. La fel si cel permisiv. Cel mai potrivit este stilul autoritativ, adica ce scrie Ioana mai sus: blandete, explicatii, limite ferme.
Dacă pentru doar câteva minute ne-am pune în locul lor, al copiilor, cred că am realiza treaba asta natural. Dacă-i vezi pe copii nu ca pe un material ce trebuie schimbat/ educat/ crescut/ modelat ci ca pe niște OAMENI, așa, ca mine, ca tine, ca noi ăștia mari, probabil că nu am mai țipa, nu am încerca să-i controlăm tot timpul, nu i-am lovi, nu ne-am isteriza din orice greșeală pe care o fac, nu i-am condiționa mereu. E greu ca naiba, clar, mai ales dacă am fost crescuți așa și credem cu tăria că iată, „ce bine suntem/ n-am ajuns așa de rău”.
Despre de ce sunt convinsă că nici în pedagogie sistemul ăsta autoritar nu funcționează aș putea scrie o carte (mai ales că eu una încă am sechele).
Sincer, sunt cazuri si cazuri. Din pacate, la noi in tara sunt multe situatii in care copii sunt educati foarte strict si exista numeroase familii care au o gandire preconceputa de a educa dupa stilul vechi.
Ingrijorator este modul in care a inteles majoritatea parintilor moderni ca alternativa stilului vechi, cel sever si strict, este a lasa copilul sa faca ce doreste, cum, unde si cui doreste. Noua generatie va fi mai rea decat vechea, datorita lipsei oricaror limite impuse. Din nefericire doar asta vad in jur: copii lasati de capul lor si parinti preocupati de smartphone si aplicatii diverse, nicidecum educatia odraslei. In parc, la locul de joaca, aproape orice copil face ce-l taie capul fara niciun fel de indrumare: scuipa, loveste, tipa, urla, jigneste….comportament privit de parinti cu multa indulgenta si nepasare. Cel mai des comentariu pe care il aud este: are personalitate, este educat modern sa se dezvolte liber. Deci din pacate s-a trecut de la o extrema la alta, aceasta fiind chiar mai daunatoare decat prima.
Eu nu am auzit niciodata un parinte sa spuna asa ceva, in schimb periodic aud pe cineva care spune ca a auzit el parinti care spun asa ceva.
E un mic mister la mijloc.
Big like, Mona ! Si eu vad la fel. Si ma abtin sa generalizez pentru ca am intalnit si parinti care se implica foarte mult in educatia copiilor. Din pacate, acestia sunt foarte putini.
Mama mea spunea ca cea mai grea meserie din lume este cea de parinte.
Draga Robo, nu e niciun mister, te-as invita la firma mea, multinationala, intr-o pauza de pranz sa asculti corporatistii vb de copii lor, care au liber la orice. Pt ei limitele sau indrumarea parinteasca reprezinta o impunere care prejudiciaza liberul arbitru al odraslei. Poate tu intalnesti alt tipar de oameni, insa eu am intalnit genul asta deja prea mult peste tot unde ma duc. Ultima data duminica, eden park, locul de joaca: fetita de 3 ani care imi loveste de 2 ori copilul cu lopatica, fara nicio provocare. Baietelul meu se juca singur la 1 m de ea. La care mama ei ne zambeste si ne spune dezinvolt: are personalitate puternica de aceea loveste! Frumos, nu?
Și dvs Mona ce ați făcut atunci?
Eu una, dacă aş fi fost în locul Monei mi-aş fi luat copilul şi aş fi plecat.
În niciun caz nu i-aş fi atras atenţia copilului, şi probabil nici părintelui, ca să nu risc apariţia unei discuţii în contradictoriu care n-ar fi dus la nimic bun.
Si daca celalalt copil ar fi raspuns cu aceeasi ,,personalitate” puternica la lovituri ce s-ar fi intamplat? Ii lasam sa-si sparga capetele pentru ca, vezi tu, au personalitate?
De ce sa nu incerci o discutie cu parintele, o convorbire nu inseamna neaparat cearta si poate duce la schimbarea atitudinii parintelui prea permisiv. Altfel, cu o ocazie asemanatoare parintele va motiva la fel de dezinvolt loviturile pe care le aplica fetita lui.
Haaaa???!!!!
I-am spus baietelului meu ca fetita nu e nici prietenoasa si nici educata frumos de mama ei, sa nu stea sa fie lovit, sa vina langa noi. Si i-am spus manei ca personalitatea puternica a fetitei s-ar putea ca in viitor sa-i aduca si ei lovituri, poate alta data loveste un copil mai mare si agresiv. Nu a raspuns nimic, a devenit f ocupata cu telefonul din dotare…. Nu ai cu cine discuta, acesti oameni trebuie evitati, si ei, si copiii lor. Cel putin eu deocamdata asta fac.
copilul face ce vede acasa…. a trebuit sa recunosc asta ca sa pot ajuta copilul sa nu mai foloseasca anumite cuvinte, sa nu se mai scobeasca in nas, etc. toate astea pt ca EU le fac. Nu e usor sa ma despartesc de obiceiurile vechi si handicapante.
Studiul afisat este oarecum adevarat. Cel mai bun exemplu pe care mi-l dau, sunt eu. Am trait cu un tata extrem de strict, nervos mai tot timpul, incapabil de o oarecare apropiere sau intelegere fata de propriul copil. In momentul in care intram in casa, auzeam doar certuri, injuraturi, batai, reprosuri. Niciodata nu am fost buna de nimic, indiferent cat ma straduiam sa il fac mandru de fiica lui. M-am zbatut sa iau notele cele mai mari in scoala, la examene…mai tarziu sa ma angajez intr-un loc calumea. Nimic din toate acestea nu il satisfaceau.
Foarte tarziu mi-am dat seama ca asa nu merge, sunt o persoana care cauta aprobarea pe care nu o voi primi niciodata. Sunt nesigura pe mine, in capabilitatile mele, nu ma bucuram de propriile mele succese.
Inca nu sunt parinte, dar cu siguranta am constientizat importanta parenting-ului facut corect. Riscam sa crestem copii nefericiti, inadaptati, nesiguri pe ei etc. Casa parinteasca ar trebui sa fie drag inimii oricarui om, nu plina de regrete/frustrati si dorinta de a scapa de acolo cat mai rapid. Aveti grija de psihicul copiilor vostrii in primul rand.
Bună,
Este prima oara cand aleg sa las un comment la o postare, desi te citesc deja de aproape un an de cand eram insarcinata cu Rares (9 luni in prezent).
Gasesc revoltator faptul ca tot mai multi parinti aleg sa isi loveasca/ pedepseasca copiii crezand ca asta e modalitatea corecta de educatie. Sunt foarte putini cei care inteleg cum se face parenting-ul cu blandete. Din ce am observat se tinde spre o extrema sau o alta: 1. Parinti care lovesc si pedepsesc; 2. Parinti care isi lasa copiii sa faca absolut ce vor si sustin ” IL CRESTEM LIBER, ARE PERSONALITATE PUTERNICA, etc.” ( da ROBO, exista acesti parinti in parcurile pe care eu le frecventez cu cel mic, printre colegii mei din corporatie).
Cei din ultima categorie au inteles total gresit ideea de parenting axat pe copil si nevoile lui, considerand ca acesta poate face orice fara limita, fara explicatii. Copiii lor lovesc in parcuri, trag de par diverse persoane in restaurante, vin si plesnesc alte mamici si tatici (am patit-o eu ieri) smulg jucarii din mana copiilor mai mici, incearca sa dea foc cu bricheta (copil de 2 ani) unor hartii, toate acestea sub „stricta „supraveghere a mamei care nu se sinchiseste sa se opreasca din fumatul tigarii, vorbitul cu vecina, privitul in telefon.
Eu personal am fost crescuta ca si tine in dulcele stil moldovenesc ( si eu sunt tot din Piatra Neamt si cand ti-am vazut pentru prima oara poza am avut senzatia ca ne-am si cunoscut candva) cu pedepsele si corectiile de rigoare care nu au facut decat sa ma teansforme intr-un adult caruia ii este greu sa faca alegeri si carw acum decide sa nu aplice aceste metode pe propriul copil. E greu, recunosc. Suntem in faza in care prizele ii prezinta un mare interes si cred ca se duce la ele de 100 de ori pe zi. Insa de fiecare data ii spunem NU raspucat si ii distragem atentia. Functioneaza? Inca nu. Dar speram ca va invata. Recunosc ca imi vine foarte greu sa inabus impulsul de a-l plesni peste manuta(caci asta simt prima oara) insa stiu ca nu asta este solutia.
Mai multa rabdare asadar dragi mamici si incercati sa va scoateti din cap ideea ca acesti copii vor deveni rasfatati. Vor deveni, daca nu ati inteles ca le trebuie limite sanatoase, reguli care sa se muleze pe ritmul familiei dumneoavoastra.