Trei ani de fluture

Acum trei ani pe vremea asta mă topeam de dorul tău, deși nu te văzusem niciodată. Mă sufocam sub burta rotundă, abia mergeam de colo colo, o ridicam cu greu pe sora ta, și de fiecare dată când făceam asta, mă temeam c-o să te scap din greșeală, că o să ieși din cocon prea devreme.

Îmi amintesc perfect cum stăteam întinsă în pat pe-o parte, zâmbind ca proasta pe întuneric. 16 iulie, aproape de miezul nopții.

Mă gândeam atunci că nu mai am răbdare încă trei săptămâni până la termen, că eu te vreau în brațele mele pe loc, că mi-e ciudă pe mâinile mele prea scurte, care nu reușeau să-mi cuprindă burta cu tine în ea. Cea mai frustrantă îmbrățișare imposibilă din lume.

Îmi jucau degetele de la picioare de nerăbdare să te văd, să te miros, să te adorm.

A doua zi de dimineață, am simțit primul semn. Carnea mea pornise la dans, după ce tu îi dăduseși semnalul. Oasele mele trosneau, ligamentele moi se lungeau, uterul pregătea să scoată la lumină fluturele. I-am spus Sofiei:

– Cred că azi o să-l cunoaștem pe fratele tău!

Mi-a simțit nerăbdarea și mi-a iertat-o. Știa că și pe ea am așteptat-o la fel. A rămas acasă cu tata, în așteptarea noastră. M-am dus bucuroasă să nasc, urma să-mi cunosc băiețelul!

Pe seară erai deja în brațele noastre. Mic, mov, cu pleoapele trasparente, atât de slab că nici nu te simțeam pe piept. Exact ca un fluture. Fără pic de grăsime pe corp, cu pielea marmorată, liniștit și frumos.

Au trecut trei ani și încă mă uimesc de fiecare dată când te văd. Acum ai fălci semisfere, ai pumni pufoși ca niște bezele, ai pielea albă și ochii vii, mereu în căutare de mine. Lipit de mine, mult mai lipit ca sora ta. Dependent, mult mai dependent ca ea. Dar și când o să te desprinzi…

Îmi spui mereu că sunt minunată. Frumoasă. Că sunt cea mai iubită din lume. Apoi îi spui și tatălul tău exact la fel. Ești generos (nu și cu mâncarea, desigur). Cald. Moale. Aprig la mânie. Isteț. Rapid. Foarte atent și prezent.

Ai urmat-o orbește pe sora ta până ai decis că poți și tu, poate mai bine ca ea. Acum o înfrunți de la înălțimea celor 95 de cm și ești de neclintit. Admir asta și mă bucur că ai ajuns aici singur, fără ajutorul meu.

La mulți ani, puiul meu, carne din mine, bunul și viul meu. Te iubesc, te iubim, ai pus în familia noastră sufletul care lipsea.

Îți doresc noroc și răbdare cu lumea asta care nu va fi mereu cum suntem noi acum. Îți doresc curaj și putere, să zbori și să schimbi lumea cu iubirea și generozitatea ta! Îmi doresc să nu pierdem niciodată firul acesta care ne leagă, care vibrează când ne depărtăm prea mult, care ne ajută să știm unul despre altul tot ce contează.

Îmi pare rău, atât de rău că nu mai e și tata aici să te vadă, să-ți cânte la chitară și să te aplaude când dansezi, să-ți explice lucruri și să te facă să râzi. L-ai fi iubit pe tata. El sigur te iubea pe tine. N-o să uit niciodată felul în care te ținea în brațe, adormit, și-ți spunea în șoaptă: Lasă că te faci tu mare, Creionașule, o să le-arăți tu lor cum se face treaba asta numită viață! El clar nu s-a priceput prea bine la asta, dar tu, tu ai un dar. Tu ești băiețelul nostru fluture. Lumea te vede și zâmbește.

La mulți ani, Ivan! Te strângem în brațe în fiecare zi, suntem aici pentru tine orice-ar fi, ești o minune de om!