Sofi a intrat în colectivitate la trei ani și un pic. După o lună am schimbat grădința, compromisurile pe care le făcusem alegând acel loc s-au dovedit prea mari. Meniul nesănătos și schimbările dese de personal au zăpăcit-o pe Sofia, așa că am decis să căutăm altceva. Ne-am mutat la o grădiniță Montessori (nu am căutat neapărat una, dar aceasta a fost singura care a îndeplinit condițiile noastre esențiale) și aceasta s-a dovedit o alegere mai bună. Sofi merge aici de mai bine de doi ani și va mai merge încă unul, după care va intra la școală. Ivan va începe și el grădinița din septembrie, la aceeași grădiniță ca Sofia, dar într-o grupă paralelă (3-6 ani, el va avea atunci trei ani și două luni).
Am trecut prin multe în acești doi ani: boli (nimic grav, slavă Domnului), îndoieli, câteva conflicte, dar una peste alta, a fost bine, ne-a făcut bine și mie (aveam nevoie să mă desprind de ea puțin), și ei, avea nevoie de lumea ei, de prietenii ei, de secretele ei, de lumea ei fără mine. A învățat să respecte alți adulți, alte reguli, să se adapteze unui alt mediu, să se descurce, să-și poarte de grijă, să negocieze, să lupte cu frustrarea de a nu obține ce dorești, să aștepte.
Iată ce-am învățat în acești doi ani și jumătate despre copii și colectivitate.
Dacă aveți de ales, țineți copilul acasă cel puțin doi ani, trei, dacă puteți. Până la trei ani, copiii nu au nevoie de socializare, au nevoie de timp și de atenție unu la unu. Dacă nu aveți de ales, căutați o creșă cu oameni blânzi. Metoda de predare și sistemul sunt mai puțin importante. Esențial pentru un copil mic, care nu vorbește, care depinde mult de adultul de lângă el, este confortul emoțional, care îi poate fi oferit de persoane calme, calde, cu expriență și vocație, într-o grupă cu mai puțini copii.
Alegeți cu grijă grădinița, păstrând în minte criteriile cele mai importante, nu pe toate
Sunt șanse mici să găsiți locul perfect, acolo unde toate să se petreacă așa cum doriți. Să aibă și oameni calzi, cu metodă bună, și empatici, și super experimentați și mulțumiți de condițiile de lucru, și copii puțini, și aproape de casă, și cu preț mic, și cu camere, cu comunicare ideală cu managementul, cu meniu sănătos, curte mare și timp mult afară, programă brici și materiale noi și performante, cu o comunitate de părinți minunați și opționale strălucite, cu copii cooperanți și deloc agresivi etc. Unicorni nu există, nici grădinițe perfecte, nici la stat, nici la privat. La ceva va trebui să renunțați, alegeți cu grijă la ce!
Aveți încredere în copil
E normal să plângă o vreme, până se obișnuiește. Nu e normal ca după o lună, două, cinci de grădiniță să se agațe de voi cu mâinile și picioarele să vă implore să nu-l lăsați acolo. Dacă se întâmplă asta, probabil ceva e în neregulă cu locul sau oamenii aceia. Aveți încredere în copil, în mod normal în câteva săptămâni ar trebui să se adapteze, dacă totul e în regulă. E normal să mai verse câteva lacrimi când îl lăsați, e normal să o prefere pe mami, nu e normal să se lupte cu toate puterile lui să nu rămână acolo fără mami.
Insistați să aveți o acomodare treptată
Dacă personalul grădiniței vă impune să lăsați copilul din prima zi, că se descurcă ei, eu aș căuta instant altă grădiniță. Să ai pretenția de la un copil de doi sau trei ani să rămână singur printre străini din prima zi mi se pare crud și nu aș avea încredere în educatorii care practică asta. Părintele poate sta pe hol, pentru a nu deranja clasa, iar copilul poate ieși când are nevoie, pentru a se asigura că mami are încredere în locul acela, pentru a se desprinde treptat, în ritmul lui. În două-trei săptămâni ar trebui ca cel mic să nu mai aibă deloc nevoie de mami pe hol.
Păstrați back-up să stea cu copilul când se va îmbolnăvi, pentru că sunt șanse mari ca în primul an să stea mai mult pe-acasă
La noi a fost cu multe viroze și otite în primul an, Sofia a stat mai mult pe-acasă, a tras și cel mic odată cu ea. Se îmbolnăvea imediat cum o duceam la grădiniță, făcea otită, o țineam acasă 4-6 săptămâni, să se vindece complet, apoi o luam de la capăt. Nu a făcut altceva decât viroze respiratorii, urmate invariabil de otite. După operația de polipi de la 4 ani și jumătate, a fost mult mai bine (despre asta o să scriu separat). Cam toți copiii noi se îmbolnăveau în valuri, unii făceau bronșite, alții amigdalite, alții rămâneau doar cu muci și tuse. Alte tipuri de boli n-au fost, avem noroc de o grădiniță cu igienă bună și părinți responsabili, care nu aduc copii cu febră sau simptome grave (a fost un caz de varicelă, au fost și ceva viroze digestive, și un streptococ, Sofi a avut mononucleoză, însă ele nu au fost focare de boală pentru toată grădinița).
Pregătiți-vă voi sufletește
Dacă aveți îndoilei, dacă vă e teamă, dacă vă simțiți vinovate că duceți copilul la grădiniță sau la creșă, dacă vi se pare prea devreme, dacă nu sunteți pregătite, copilul va simți toate astea și se va comporta în consecință: nu vă va da drumul, va plânge, va refuza să se apropie de toată lumea, se va comporta astfel încât să vă valideze emoțiile, să fie de partea voastră, în plus, se va speria de panicile voastre.
Dacă ați decis să-l duceți în colectivitate, cu siguranță aveți motive întemeiate. Vorbiți cu cineva apropiat despre frici și griji, despre vinovăție. Eliberați-vă de angoase. Dacă aveți sufletul foarte greu, poate într-adevăr nu e momentul pentru grădiniță.
Găsiți un pediatru bun
Pentru noi, asta a fost esențial. Să nu trebuiască să stăm pe la urgențe cu copiii bolnavi, să putem suna și merge rapid la consult când era grav, să intervenim rapid cu tratamentul cel mai bun, să trecem peste boli cu bine și repede, fără complicații și traume.
Socializați cu colegii de grădiniță și în afara programului. Țineți legătura strâns cu ceilalți părinți, măcar cu o parte
La noi asta a ajutat enorm. Pentru că Sofi socializa greu, am creat un grup de părinți ai copiilor cu care ea avea afinități, am început să ieșim des la teatru, concerte, în parc, a ajutat foarte mult copiii, dar și pe noi, să ținem legătura strâns. Am discutat împreună diverse probleme de la grădiniță, am găsit soluții comune, am schimbat păreri și feedback, suntem mereu în contact.
Nu terorizați personalul grădiniței
Educatorii, asistenții și îngrijitorii au ca prioritate copiii, în timpul programului. Seara au nevoie de timp cu familia lor, de timpul lor liber. Nu asaltați cu telefoane și sms-uri oamenii, dacă ar face toți 25-30 de părinți asta, cred că ar fugi în lume bieții oameni. Păstrați regulile de comunicare impuse de staff-ul grădiniței, profitați de momentul în care duceți sau luați copilul pentru a mai întreba una alta, dar nu puneți presiune, nu cereți milioane de detalii irelevante, nu fiți agasanți, relaxați-vă, discutați cu copilul în joacă, aveți încredere în profesioniștii pe care i-ați ales.
Nu vă grăbiți să mutați copilul
Multe dintre lucrurile care vă deranjează la un moment dat la grădiniță se pot rezolva (nu vorbesc aici despre abuzuri ale angajaților grădiniței sau despre probleme legate de siguranță), ci de conflicte cu unii copii, chestiuni legate de program sau comunicare. Încercați să rezolvați amiabil lucrurile, cu ajutorul celorlalți părinți. Pentru copil, mutarea poate fi dificilă și nu mereu este o idee bună. Puneți adevăratul interes al copilului pe primul loc. Poate nu învață engleză în ritmul pe care vi l-ați propus, dar dacă e fericit, are prieteni acolo și o relație bună cu educatoarea, poate nu merită să îl mutați pentru atâta lucru (cunosc astfel de cazuri).
Înainte și după program petreceți mult timp de calitate cu copilul, lăsați-l pe el să aleagă programul
Vreme de 6 sau 8 sau chiar 10 ore, copilul respectă regulile și deciziile adulților din jur: mami îl lasă la grădiniță, educatorii decid programul și regulile jocurilor și activităților, apoi așteaptă să fie luat. Măcar seara să aibă control asupra propriei persoane, să se poată juca liber, singur sau cu prietenii, să poată alege ce să mănânce, în ce parc să mergeți și ce să faceți acolo. Nu încercați să compensați lipsa de timp împreună cu dulciuri sau cadouri, copilul nu are nevoie de ele, ci de voi, de prezența voastră caldă, activă, nu de o înghețată în mână și mami atentă la ecranul telefonului. Vorbiți despre ziua care se încheie, faceți planuri, iubiți-vă.
Puneți întrebările relevante
Nu contează așa mult cât a mâncat și cât a dormit, asta se reglează de la sine, va mânca mai mult sau mai puțin acasă, va fi mai obosit sau mai energic seara. Contează mai mult cum s-a simțit, cum a fost ziua lui, dacă a fost ceva care l-a supărat, dacă a aflat ceva extraordinar azi, dacă s-a jucat cu prietenii lui, dacă a avut momente mai dificile și cum le-a depășit. Genul de lucru pe care și voi l-ați povesti omului drag seara. Cât ați mâncat și cât ați dormit nu-i neapărat important…
Ascultați-i plânsul și frustrarea
Se întâmplă uneori ca după ce copilul a avut o zi bună la grădi, cu veselie și activități, când mami vine să-l ia, copilul izbucnește în plâns, iar ea crede că e de vină, că ea e sursa supărării. De fapt, când se întâmplă asta (foarte mulți copii fac așa în primul an de colectivitate), copilul se simte ușurat de faptul că în sfârșit se află în brațele cuiva în care are încredere 100%, care îi poate asculta și înțelege plânsul și frustrarea, pe care le-a ținut în frâu toată ziua în prezența străinilor. Și noi, adulții, avem nevoie de persoane foarte dragi pentru a ne arăta vulnerabilitățile! Ascultați-l, alinați-l, iubiți-l, oferiți-i timp și iubire. Nu vă grăbiți să-i distrageți atenția sau să trageți concluzia că e ceva în neregulă cu grădinița, copilul poate fi perfect adaptat și grădinița poate fi foarte potrivită, și copilului tot să îi lipsească mami, doar e persoana lui preferată din toată lumea!
Nu vă temeți să amânați intrarea în colectivitate dacă cel mic nu se adaptează
Uneori, o lună sau două pot face diferența între un copil pregătit și unul nepregătit. Dacă integrarea nu merge, dacă cel mic e foarte supărat și speriat să rămână, o variantă ar fi să luați o pauză și apoi să încercați din nou, după câteva săptămâni. Important e ca el să știe că este ascultat și înțeles, că e în siguranță și că mami decide luând în considerare nevoile lui.
Curaj, grădinița e o etapă normală în viața copiilor, și, dacă o alegeți bine la momentul potrivit, vă va aduce multe momente de bucurie și de dezvoltare firească, și vouă, și copiilor!
Sursa foto: copii la grădiniță via Shutterstock.com
Ma bucur ca ai mentionat sa se insiste pe acomodarea treptata. Am fost surprinsa cand am auzit-o pe Oana Moraru spunand ca, ea nu crede in acest tip de acomodare.Din punctul meu de vedere nu se poate altfel.
Nu stiu ce sa zic, nici eu nu cred in adaptarea lenta. A mea a fost data la gradi de la2ani jumate. A ramas de la inceput la program pana la16:00. Nu am stat cu ea dar am vb mult despre gradi.am lucrat de acasa si daca ma sunau cei de la gradi sa vin ca plange, as fi venit in2min dar nu a fost cazul. De multe ori copilul se adapteaza f repede insa parintele nu..
A venit la fix articolul acesta, imi da putin curaj. Baietelul meu are 3 ani si 4 luni si a inceput gradinita in urma cu 3 luni, a mers doar cateva zile pentru ca a fost mai mult racit. Primele doua zile a fost minunat, nu a plans, i-a placut. Din a treia zi a inceput sa planga si a plans mereu cat a fost acolo, nu disperat, dar plangea ca vrea la mami. Statea cate doua ore dupa care mergeam sa il iau. Am incercat sa aflu de ce a incetat sa ii mai placa acolo si nu am descoperit nimic, el spune doar ca nu ii place si ca vrea sa stea acasa la jucariile lui. Noi parintii suntem la serviciu in timpul zilei si el sta cu mama. Am luat o pauza pe perioada verii si din Septembrie ar trebui sa inceapa iar, dar atunci cand vorbim despre asta insista ca nu vrea sa mearga si incepe sa planga. I-am sugerat sa schimbam gradinita dar nici asta nu vrea. Am discutat cu educatoarea si directoarea gradinitiei iar ele spun ca unii copii se adapteaza mai greu si ca nu ar trebui sa fiu ingrijorata, sugereaza sa incepem din nou cu program scurt si asteptat pe hol. Eu presupun ca problema este ca el este obisnuit sa petreaca timp mai ales in preajma adultilor si sa beneficieze de toata atentia si ii este greu sa se adapteze. Este o etapa obligatorie din pacate caci locium intr-o alta tara decat Romania unde copiii trebuie sa inceapa scoala la maxim 4 ani (majoritatea incep la 3) si anul acesta de granita ar trebui sa fie etapa pregatitoare. Sper sa fie mai usor decat ma astept.
In aceeasi situatie suntem si noi. Am incercat adaptarea in aprilie, primele 4 zile a fost ft bine, a cincea a inceput sa se tina de mine scai. Am renuntat dupa 2 saptamani.
Acum in sept incepem iar dar cand discutam despre gradi, imi zice mereu ca nu vrea sa mearga sau ca vrea sa stau si eu acolo cu el.
Am mari emotii 🙁
Same here. 2 luni de stat cate o ora la gradi impreuna cu mami si baby brother pe care nu aveam cu cine sa-l las. Are 3 ani si 7 luni acu, din septembrie am informat-o ca tre sa ramana singura, nu spune nimic dar stiu ca ii e teama.
Ana, in ce tara locuiti?
Buna! Noi locuim in Emirate si teoretic at trebui sa meargă direct la școala dacă aleg sistem britanic dar vreau sa mai stea un an la nursery sa se acomodeze.
La noi a functionat sa o duca tati la gradinita, intr-o situatie aseamanatoare. Sofia avea 2 ani si jumatate la momentul respectiv, gradinita e din cea cu adaptare. La inceput o duceam eu si plecarea mea de acolo era o drama, mi se rupea sufletul sa o las, chiar si numai o ora, stiind ca ramane plangand. Cu tati n-a avut nici o treaba, pupic si imbratisare si gata – si asta in doar cateva zile – dupa ce eu m-am chinuit cateva saptamani. Cred ca depinde tare mult cine e persoana de atasament si pe cine simte mai sensibil la mici santaje, nu stiu ce sa zic, la noi insa a functionat. Acum pot sa o duc si eu si e absolut ok sa plec. Ajuta si sa ai si un ritual de plecare (pupic si imbratisare in cazul nostru, sa imi ajunga pentru toata ziua) si e important sa nu te „strecori”, sa stie exact cand pleci si sa ii explici cand vii inapoi sa il/o iei (mami vine dupa masa de pranz, dupa ce va intoarceti din curte, etc). Acum ii place gradinita tare mult, de o gramada de ori mai vrea sa stea cand e ora de plecare (program scurt insa). Bafta multa!
Articolul este foarte bun pentru oamenii cu venituri mari. Din păcate, observ mereu ca atunci cand scrii despre gradinite e ca si cum te-ai adresa exclusiv oamenilor cu multi bani. Acomodare treptata, meniu sanatos, joaca afara, acestea se întâmplă doar in gradinite private. Posibilitatea de a tine copilul acasa pana e el suficient de pregătit, la fel, doar oamenii cu bani destui isi permit (sau cei cu bunici ajutatori). Schimbarea grădinițelor, la fel, in principiu doar la privat merge. Interesant ar fi de expus ce ai face si cum ai incuraja părinții care isi dau copiii la gradinite de stat. Acolo e adevărata provocare.
Eu il duc de la 1 sept și va avea 1 an si 7 luni… e grupa baby. Din pacate nu pot sa stau cu el acasă ca incep munca și am ales asa pt ca nu am cu cine sa il las. Dar am inima cât un purice. El își dorește mult sa stea cu copii însă e mic si are nevoie de conectare … as vrea sa fie lucrurile altfel dar asta e situatia..
Am fost și eu în situația ta. Eram îngrozită, nu puteam dormi de stres, că se va simți abandonat acolo, așa mic fiind. Băiețelul nostru a început la 1 an și 8 luni, cu acomodare treptată. Am stat cu el în prima săptămână, toată ziua, la program scurt. Apoi am stat pe hol, știa că sunt acolo. S-a adaptat relativ ușor, a fost mai greu la somn pentru că era alăptat (încă este), dar la grădi s-a obișnuit în ritmul de acolo și doarme negreșit. Noi suntem foarte mulțumiți de adaptarea lui și el este fericit acolo cu colegii și educatoarele. Caută o grădiniță pe stilul vostru, lasă-ți timp de acomodare, înainte să începi serviciul și vorbește-i cu entuziasm de grădi, nu cu teamă.
Să fie cu bucurie! ?
Mi-a placut sfatul legat de terorizarea personalului:))). Asta pentru ca mereu am auzit de la prieteni ca sunt suparati ca nu le raspund cei de la gradinita de cate ori suna. Mereu le spun ca e mai important sa supravegheze copiii decat sa ii neglijeze ca sa raspunda unui copil.
La gradinita unde merge baietelul meu nu au camere de supraveghere, dar pun mereu poze pe grupul gradinitei.
Stiu ca unii parinti, care au copiii la gradinite cu supraveghere video, stau mereu cu ochii pe camere si cum li se pare ca ceva nu e ok, cum pun mana pe telefon si suna. Nu mi se pare ok, mai ales atunci cand nu se intampla ceva grav.
Noi nu avem voie sa sunam educatoarele, ci directoarea. Cu educatoarele putem vorbi doar miercurea programat. Mi se pare f civilizat asa
Si noi la fel. Daca dorim sa discutam cu educatoarea, programam o intalnire 1 la 1 dupa ce-si termina femeia treaba cu copiii. Altfel, orice discutie se poarta cu directoarea gradinitei(plati, meniu, doleante, suparari, cerinte diverse). Cu patroana gradinitei nu se poate discuta, adica ea vorbeste si tu asculti :)))) Din fericire este la fel de stricta si cu restul: mancarea copiilor, siguranta lor, curatenia, legalitatea gradinitei.
Bună. Și acomodarea fiicei mele a fost mai grea. Am întâlnit o doamna educatoare super drăguță și ne-a lăsat sa stam cu ea în clasa. O luna de zile a stat bunica cu ea. Exista speranța!
La ce gradinita imi puteti spune?
La grădinița fetiței mele ( în afara țării dar publică ), adaptarea la grupele de 2 și 3 ani se face treptat prima lună. Prima săptămână stau doar 50 de minute, apoi două ore, apoi 3 ore și jumătate, apoi 5 ore. De la 9 la 14.Sunt 18 copii în grupă și îi împart de exemplu în 3 grupe a cate 6 copii în perioada de adaptare.( Sa spunem A B și C) De la 9 la 10 vin de exemplu 6 copii din cei 18, apoi vin ceilalți 6 de la 11 la 12 și apoi cei 6 care au mai rămas de la 12 la 13.
În a doua săptămână amestecă grupele câte puțin din A cu B, A cu C, B cu C. Până în octombrie se cunosc copiii toți intre ei dar adaptarea s-a făcut treptat. Mi se pare ideal așa. Plus că și educatoare îi poate cunoaște mai bine individual la început fiind mai puțini.Mie mi se pare ideal așa
Cred ca depinde ce inteleg prin adaptarea asta lenta, pentru ca unii o duc la extrem, mi-a scris un cititor ca a stat 3 luni (parca) cu copilul la adaptare, in conditiile astea cred ca isi poate trece in CV, ca si voluntariat.
Nu zice nimeni sa arunci copilul peste gard si sa fugi, sa il bagi pe usa si sa o iei la fuga. In primul rand trebuie sa fii convins, ca parinte, ca este locul potrivit, sa il vizitezi de mai multe ori, inclusiv impreuna cu copilul, abia apoi te poti gandi la inscriere.
Eu am mers cu copilul la o gradinita, mai multe zile, la ora de stat afara a copiilor, cand a venit timpul sa il las acolo dimineata, n-am putut sa il dau jos din masina. Asa ca am plecat, iar in drum am oprit la o alta gradinita si ne-am uitat prin gard la copii (eu deja vorbisem cu invatatoare de aici, dar nu imi placea deloc curtea, mi se pare tare mica, erau vreo 5 copii, 2 erau ai directoarei), dar copilul a vrut sa intre acolo si sa ramana, avea 2.5 ani. L-am luat dupa 2 ore si era bucuros.
Asta nu inseamna ca n-a mai plans in alte dati, mai ales dupa week-enduri, nu inseamna ca nu am mai avut dimineti in care am stat 20 de minute acolo (cand s-a schimbat educatoarea), dar a fost un loc in care a simtit el sa mearga, eu am simtit ca invatatoarea e stapana pe ea si pe situatie.
Eu am mai scris si prin alte comentarii cu diverse ocazii. Baiatul meu il are pe NU in brate 🙂 NU vreau la gradi, NU vreau la doctor, NU vreau acasa, NU vreau la petrecea lui X…Trebuie dusa multa munca de convingere sa accepte initiavtive noi. Singurele activitati pe care le accepta cu bucurie este sa mergem la polimbare: parc, zoo, mall, Ikea, Metro, munte, mare. Plimbare si relaxare sa fie. Cu gradinita avem probleme dupa 1 an de mers aproape zilnic doar la jumatate de program. Pur si simplu NU vrea sa ramana acolo, ulterior rade, mananca, se joaca cu toti copiii, ba chiar are cativa prieteni apropiati(am observat asta la o zi de nastere). De dormit este atat de complicat incat am renuntat si doarme la bunica. Mi-am pus multe intrebari: daca l-am lasat prea devereme(2 ani jumate la vremea aceea), daca nu e gradinita potrivita chiar daca am intors-o pe toate partile si iese pe plus intotdeauna, daca e cineva acolo care-l sperie….El este foarte sincer, imi povesteste orice, il intreb SPECIFIC daca cineva tipa la el, daca il trage de manuta, daca daca daca…si-mi spune nu. Intr-adevar, cand ceva nu-i convine imediat imi spune(ca X l-a impins, ca Y a tras apa cand el nu se ridicase de pe toaleta :)) ) asa ca am speranta ca imi va spune si chestiile nasoale. Pur si simplu, fiind singur la parinti si singur la bunici si o fire sensibila si usor dificila din nastere, am tras eu concluzia ca sunt nazuri. Cu tot parentingul, cu toata dragostea, cu tot timpul petrecut cu el, cu toate cele, eu chiar cred ca unii copii sunt si pur si simplu nazurosi si incapatanati. Mai ales ca ne-a mirosit ca avem alternativa sa-l lasam la bunica si cel mai probabil profita din plin. Am inteles ca adolescenta e partea nasoala din avutul de copii, asa ca chill :))
Buna as vrea sa expun si eu niste idei poate ajuta pe cineva si experienta mea.
Baiatelul meu anul acesta merge la clasa zero si iarasi am un car de emotii la fel cum aveam in urma cu trei ani cand a inceput gradinita.
Ce vreau sa spun este ca in primul an mai mult de o luna plecam plangand spre servici si il lasam si pe el plangand si nu a fost deloc usor.
Recunosc este un copil rasfatat si alintat, este nepot unic la bunici, etc. dar acele zile pentru mine cel putin au fost foarte grele si da eu am trecut prin adaptarea lenta in ceea ce priveste gradinita copilului.
Nu stiam cum sa fac sa ajung mai repede la el dupa ora 16, dupa ce in prealabil in timpul zilei mereu ma gandeam oare ce o face, oare a mai plans, oare s-a linistit, etc.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu am trait aceste stari si recunosc ca nu este simplu deloc sa se adapteze un copil la ceva nou, chiar daca in prealabil s-a discutat destul de mult despre ce inseamna gradinita.
Socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ.
Copilul meu este într-o țară străină, nu cunoaște limba și e pentru prima dată la grădiniță. Îi place una dintre educatoare, grădinița, copiii dar fără mine nu vrea să stea. A stat în prima zi singur și vesel, s-a desprins imediat. A doua zi nu a mai fost chip să stea fără mine. S-a îmbolnăvit 2 săptămâni, iar acum am revenit. Ieri l-am lăsat 1 h și jumătate singur. A plâns la plecare, eu acasă, e lângă noi grădinița. A stat pe un scaunel trist până am venit eu. I-a făcut poză educatoarea, îmi venea să plâng atunci când l-am văzut. Astăzi din nou la grădiniță, doar că a plâns și mai tare , s-a agățat de mine când a venit educatoarea să îl ia și asta a fost tot. Am încercat să rămân acolo și să le cer o perioadă de acomodare în prezența mea, dar mi-au spus că pot rămâne doar 5 minute. Nu știu ce să fac. Vorbește frumos despre grădiniță, dar acolo plânge și rămâne trist. Ieri după 1 h și jumătate a fost epuizat. A dormit mult la prânz, seara la ora de nani a adormit imediat și deși noaptea se trezește să vină în camera noastră azi noapte a dormit neîntors. ( i-am făcut camera lui când am ajuns in Barcelona, a fost bucuros, când am pomenit de grădiniță, a început să vină noaptea la noi să dormim împreună. )
Nu știu ce să fac. Îl tot întreb de grădiniță, da vrea, dar cu mine, cu toate că știe că azi m-au dat doamnele afară din sală că nu am voie cu el și când a văzut că mă ridic a vrut și el să plece. Dacă sunt acolo cu el, eu lângă ușă jos și el în partea cealaltă a sălii, stând cu copiii, e fericit și participă la activități îndrumat de adult pentru că nu cunoaște limba. Ce să fac?! 🙁