Majoritatea meselor noastre „în oraș” arată ca mai jos.
Printre jocuri, cărți, mobile și papuci de casă. Pentru că cel mai des ieșim la masă chiar la noi acasă. 🙂
Păi da, pentru că dac-ar fi să ieșim în oraș pe cât de des și-ar dori copiii, nu mi-ar ajunge banii să achit toate notele de plată, mai ales că ei se respectă și comandă mereu numai fructe de mare și mușchi de vită. Mai ieșim din când în când la câte-o ciorbă la un restaurant adevărat, dar cel mai adesea luăm masa în oraș la noi acasă. Eu le prezint meniul, ei își aleg, pregătim împreună, Sofia pune masa, Ivan se asigură că ne spălăm toți pe mâini și pune apă în pahare, eu pun mâncarea în farfurii, mâncăm elegant cu un deget în sus, povestim ce-am mai făcut, apoi ei plătesc nota de plată cu pupici și declarații siropoase și ne băgăm cu toții în pat la somn.
Recunosc că foarte rar aranjez masa așa frumos ca-n poze. Adică… cine are timp de așa ceva? De obicei îmi consum toate resursele (care nu-s nici ele prea multe) în a ține masa curată și conținutul farfuriilor sănătos. Rareori nimeresc farfurii de aceeași culoare pentru toți patru sau tacâmuri din același set. Din fericire, nimeni de la noi din casă nu este preocupat de acest aspect. Totuși, se întâmplă uneori să avem oaspeți la masă. Să fim opt sau zece sau chiar optsprezece, iar eu să nu am în ce să le pun de mâncare. Ehee, uite de-asta avea mama un dulap plin cu două servicii complete de 12 persoane, pe care e drept că nu-l vedeam la față decât o dată pe an, dar ce mândră era când reușea să umple masa cea mare cu veselă asortată!
Așa că mi-am propus să investesc și eu în asta la un moment dat! Până atunci, o să vă povestesc cum puteți câștiga seturi frumoase de farfurii cochete (ca cele din pozele mele de mai sus), cumpărând orice produs de la Edenia Foods.
Și ca să vă inspir, am filmat pentru voi trei rețete simple realizate cu legume, sănătoase și gustoase, pe care le vor iubi și cei mai mofturoși copiii.
De exemplu, biscuiții cu spanac (noi consumăm acest spanac de la Edenia) și telemea sunt ceruți la noi o dată pe săptămână. Nici nu se simte spanacul, deși se regăsește în cantități mari în biscuiți! Atenție însă, aveți nevoie de un aparat de făcut gaufre din cele subțiri. Dacă nu aveți le puteți face și în tigaie, fără ulei, întindeți forme subțiri cu lingura și le coaceți pe ambele părți. Important e să le lăsați să se usuce fără să le puneți unele peste altele, ca să rămână crocanți, altfel se înmoaie. Rămân buni, dar biscuiții trebuie să fie crocanți! 🙂 Aveți rețeta mai jos.
A doua rețetă este una de paste cu broccoli, foarte simplă, am gustat-o prima oară în Italia și mi-a plăcut mult. E gata imediat! Broccoli este cel congelat Edenia, de aici.
Cea de a treia rețetă, cod pe pat de ciuperci (acestea sunt), durează ceva mai mult, dar este savuroasă! Codul de Atlantic este acesta.
Folosesc des produse Edenia (legume, pește și puișorul Coquelet de Bretagne), iar zilele astea mi-am umplut congelatorul cu multe produse dintre ale lor, pentru că au o campanie foarte simpatică: pentru orice produs Edenia cumpărat (inclusiv cele semipreparate și produsele de patiserie, foile și plăcintele), puteți înscrie bonul în site-ul campaniei Edenia Foods pentru a câștiga săptămânal unul dintre cele trei sute de seturi de farfurii frumoase (ce cele din pozele de mai sus și de mai jos) sau, la finalul campaniei, o bucătărie amenajată pentru voi, în casa voastră, de minunata Adela Pârvu. Campania ține până pe 26 noiembrie!
Sunt multe premii, aveți șanse mari să câștigați chiar mai multe seturi de trei farfurii, câte unul pentru fiecare membru al familiei, dacă luați mai multe produse, fiecare pe câte-un bon și le înscrieți pe toate în concurs.
Regulamentul oficial al campaniei este acesta.
Foarte multe rețete bune și rapide găsiți și pe site-ul Vitrinacuidei.ro
Poftă bună, musai să încercați biscuiții cu spanac! 🙂
Biscuitii aia par asa de usor de facut, aproape ca m-as incumeta si eu sa-i fac (daca as avea voie). Poate nu mi-ar iesi maro…
Dar o forma de fagurasi nu merge in loc de aparatul ala?
sigur ies buni, dar vor iesi mai grosi, mai pufosi, nu asa subtiri si crocanti. dar sigur vor fi buni!
Biscuitii ma tenteaza sa ii incerc! Pana acum am facut decat varianta dulce!
Si noi tot biscuitii ii incercam imediat, imi plac mult si ciupercile folosite la decorarea mesei, daca se poate de unde le-ai achizitionat? Multumim pentru retete
Ciupercile din fetru sunt de la Zara Home.
codul ala m-a convins! zi-mi, te rog, ciupercile sunt conservate, nu? asa mi s-a parut din imagini, dar intreb ca sa fiu sigura. multumesc.
nu, congelate, la punga. Edenia. 🙂
mda, ochi de vultur, ce sa zic…:-)))))
buna, imi poti spune ce aparat de vafe ai?
hello, al nostru e luat de la Lidl acuuum multi ani, a fost 49 de lei atunci.
Cum e aparatul de facut gaufre? Vreun pont in alegerea lui?
Noi avem unul de la Lidl, ieftin. Excelent, nu e nevoie de vreun aparat scump, ies gaufre si dulci si sarate cu aproape orice aparat 🙂
Printesa, cred ca data limita e in decembrie, nu?
Ai idee unde gasim un aparat asa?? Toate sunt pt gaufre groase. Suna minunat reteta de biscuiti, neaparat vreau sa o incerc.
al nostru e de la lidl si cred ca am.vazut si la Kaufland. 🙂
Noi luam des de la Edenia, lasagna, fish fingers, snitele de curcan, chiar sunt f bune si fetitei ii plac mult. Eu am incredere in produsele lor. Cat despre legume congelate, Jamie Oliver m-a convins ca sunt la fel de gustoase. Are el o reteta cu broccoli si conopida la cuptor si a facut-o cu legume proaspete si apoi cu legumele congelate si arata ca nu se simte diferenta.
Ce bine arata biscuitii. Sigur ii fac si eu in curand 🙂
Si pestele cu legume tot bine arata, dar cine sa-l faca?!?! :))
[…] o reteta minunata de biscuiți la care mi-a rămas gândul. Ii găsiți pe pagina Prințesei Urbane https://www.printesaurbana.ro/2017/10/cel-mai-des-iesim-la-masa-acasa-concurs.html (nu i-am încercat încă dar revin cu poze când o voi face). […]
A gasit cineva, pe unde, aparat de facut waffe/gaufre subtiri si crocante si nu groase si pufoase, asa cum se gasesc peste tot? Multumesc!
al nostru e de la lidl
Stiu, ai mai spus. Ma gandeam ca are si altcineva vreo recomandare. La lidl cine stie daca si cand mai aduc.. 🙁
Excelent articol!!