Cele două lucruri care (încă) mă supără în relația cu copiii și ce fac cu ele

43 comentarii

1. Eu am o problema, una mare. Am un baietel de 2 ani si 8 luni si o fetita de fix un an. Baietelul ii arunca in cap fetitei in fiecare zi cate ceva. Cum sa fac sa nu scot flacari pe nas? Nu ma pot controla, nu e vorba ca o ignora, ca nu se joaca impreuna, ca nu stau numai imbratisati, ci ma deranjeaza ca o loveste fizic. Ce sa fac?

   • Si eu am aceasta intrebare, tot 1,8 ani diferenta, doar ca fetita e mai mare si mereu ii mai da cu cate ceva in cap, si din senin asa

   • O fi vorba de ceva gelozie?

   • Nu cred că aveți ce face. Gelozia e normală între frați și cu cât o să îi obligați să se înțeleagă, cu atât mai rău o să fie. Cel mare se va simți întotdeauna nedreptățit dacă luați mereu apărarea celui mic, mai ales în momentele în care cel mic e agresorul. Deocamdată e devreme la dumneavoastră, dar se va ajunge și acolo.

     Vă spun asta din perspectiva de soră mai mare a unui frate cu un an jumătate mai mic. Toată copilăria (și când zic toată copilăria, zic până pe la 14 ani) ne-am certat și ne-am bătut uneori la modul cel mai crunt (cu mușcat până la sânge, cu aruncat pietre în cap etc.). Nimic, nimic din ce au încercat părinții noștri să facă nu a funcționat. Nici vorba bună, nici cearta, nici bătaia.

     Cu cât ne forțau mai mult unul spre celălalt cu texte de genul „sunteți frați, trebuie să vă iubiți și să vă înțelegeți”, cu atât mai rău era. Nu poți forța pe cineva să iubească o altă persoană, în nici un fel de relație. Mai mult, când ai mei nu mai rezistau psihic și ne certau sau ne altoiau, nu făceau altceva decât să înrețină conflictul între noi, pentru că evident că cel care și-o lua îl vedea pe celălalt vinovat și de acolo un nou conflict.

     Nu a ajutat nici faptul că am fost nevoiți să împărțim o cameră până am plecat eu la facultate. Inevitabil ne băgam fiecare în lucrurile celuilat, unul voia să învețe și altul să se joace dau mai știu eu ce și de acolo pac, conflictul.

     Pentru mine, venirea lui pe lume a fost echivalentă cu „nu am fost de ajuns”. Cea mai veche amintire pe care o am este mutarea mea, imediat după nașterea fratelui meu, în „patul mare”, pentru că el e bebe și trebuie să stea în pătuț. Faptul că lui i se lua mai mereu apărarea pentru că era mai mic nu a ajutat cu nimic, dimpotrivă, a accentuat gelozia. Pe de altă parte, a avut și el momentele lui de gelozie când eu primeam anumite lucruri pentru că eram mai mare sau când ai mei mă trimiteau să-i iau notele de la directorul școlii pentru că nu aveau încredere în el.

     Desigur, dracul nu a fost chiar atât de negru, aveam momentele noastre în care ne înțelegeam, mai ales atunci când era vorba de „complotat”. Dar conflictul nu s-a stins până când nu am fost destul de mari să avem o viață cât de cât separată, cu interese proprii, prieteni proprii. Cât timp am fost împinși să ne înțelegem, să ne jucăm împreună, să facem aceleași activități, am fost în constantă competiție.

     E greu când diferența dintre frați este mică. Pare o idee bună la prima vedere, dar asta cu „o să aibă un prieten de joacă” poate funcționează dacă frații sunt de același sex… nu știu, la noi nu a funcționat. Și e nasol de tot să tratezi fratele mai mare (atunci când diferența dintre cei doi e atât de mică) ca pe un garant al bunei înțelegeri. „Tu ești mai mare, trebuie să fii înțelegător” nu funcționează la diferențe de vârstă așa mici, pentru că, guess what, și fratele mai mare tot mic e și nivelul de dezvoltare psihică dintre cei doi nu e chiar atât de mare.

     Acum, la 30+ ani, ne înțelegem foarte bine și diferența mică de vârstă ne ajută să avem aceleași interese și același mod de gândire. În plus, faptul că ne-am pierdut mama în adolescență ne-a unit, un fel de noi împotriva tuturor. Dar în copilărie a fost de multe ori urât și cred că amândoi am avut momente în care ne-am dorit ca celălalt să nu fi existat.

2. Ciocolata! Daaaaaaa, ciocolata !!!!!!!

   • Subscriu !! Ciocolata , ciocolata !!! ?

3. Felul ăsta al tău de-a scrie… Delicios!
   Te citesc cu atâta drag, să știi… ?

4. Si daca nu sunt doar 2, ci sunt muuulte, si nu ai bani de terapie, desi esti constient de problema, dar nici nu identifici butoanele care declanseaza starile de furie si enervare?!
   Oooof!

   • exista variante de terapie gratuita, daca imi dai un email iti pot trimite ceva contacte.

     desi parerea mea e ca terapia functioneaza mai bine cand ii oferi timp SI bani. daca ai bani de benzina si de cafea, ar trebui sa gasesti bani si de terapie, nimic nu e mai important ca asta.

   • Ioana, tu ce fel de terapie ai facut? Si eu as vrea sa merg dar in psiholigie is atatea curente…mi-e teama sa nu schimb zece psihologi pana dau de unul bun.

     Din ce am citit din articolele tale para ca ai facut o terapie care m-ar putea interesa. Nu am nevoie de nume de psiholog ca oricum nu-s in tara, curentul ma intereseaza daca e nunul anume.

     mersi mult!

   • Am trimis email. Multumesc!

   • Buna prinyesa urbana spuneai mai jos de terapii ma poti Ajutaa cu un ne de tel mail la ramonaping@Yahoo.com

5. Si eu as vrea un contact pentru terapie gratuita. Am facut ceva iarna trecuta, am reusit sa imi infranez cele mai urate porniri dar din motive financiare m-am oprit. Si pe mine ma enerveaza teribil rautatile celui mare (5) catre cea mica (3). Desi eu sunt sora mai mare la randul meu, mi se ridica parul in cap si simt ca imi pocneac venele cand fac asta. Ma mai enerveaza cand le spui sa se opreasca din ceva si parca nu aud. Ciocolata ajuta…dar am ajuns la 80 kg. Trebuie sa gasesc alta metoda 🙁

6. O, daaaa, ciocolata?

7. Hai sa fiu, din nou, Gica Contra … copilul mic este mereu descris ca un inger, ceea ce nu e asa, vrea mereu sa faca ce face cel mare desi inca nu poate, iar cel mare trebuie neaparat, chiar daca nu vrea, sa-l invete cum sa faca. Trebuie sa aiba rabdare cu fratele mai mic chiar si cand nu are, cand are treaba de unul singur.

   Uitati ca si cel mare tot copil este, indulgentele se opresc de cele mai multe ori la cel mic (nu vezi ce mic e?), pentru cel mare sunt doar reprosurile.

   Ii explici ca esti furioasa pentru ca $#@%^ adica pentru ca cel mic l-a deranjat cand nu avea chef de el. Ce concluzie va trage? De cate ori i se explica celui mic ca nu trebuie sa-l deranjeze pe cel mare de cate ori are chef? (vai, dar cum, cand e asa mic si dulce?)

   Daca cel mic ar fi batut la cap/invatat sa-l lase in pace pe cel mare, ca e prea mic pentru anumite activitati etc ce-ar fi?

   • Bineinteles ca si cel mare tot copil e, de fapt, si cel mare in cazul nostru e tot un copil mic, si la fel de tare ma activez si cand cel mic il agaseaza pe cel mare, eu ma activez de partea celui care mi se pare ca e nedreptatit (in majoritatea cazurilor, la noi e cel mic, dar se intampla si invers). Cel mic nu trebuie neaparat batut la cap sa-l lase in pace pe cel mare, pentru ac observa si singur ca strategia lui nu functioneaza, din reactia celuilalt.

     Cum spuneam, aici sunt problemele noastre, ale adultilor, de ne simtim obligati sa intervenim, altfel, ei se descurca foarte bine. Acum intervin doar daca vreunul e in pericol fizic (dar da, ma enervez mai des de-atat).:)

   • Pai, poate e faptul ca si tu erai agresata de cineva mai mare cand ai fost mica.

     La fel e si la mine… pentru ca si eu agresata in copilarie…

   • @ Cristina: Cred ca ai dreptate, mama mea a tinut mereu cu sora mea mai mica, eu trebuia sa fiu responsabila si matura in decizii, ceea ce mi-a facut mult rau in dezvoltarea mea emotionala. Ca adult m-am gandit de multe ori de ce a fost asa de nedreapta, la un moment dat am gasit si raspunsul: mama a fost cel mai mic din 4 frati, probabil a fost in copilarie agresata de fratele/surorile ei si de aceea a fost trup si suflet pentru sora mea mai mica.

     Nu ma ajuta foarte mult sa descopar ca am fost „a nimanui” in conditiile in care am avut si mama si tata (tata lucra in deplasare, venea doar sambata si pleca duminica cam toata copilaria mea) dar macar am gasit o explicatie 🙁

     Din acest motiv nu am mai facut un al doilea copil, nu am putut suporta o eventuala nedreptate fata de copilul deja nascut, si sunt mereu foarte atenta la statutul primului copil in familiile prietene. Acest statut este de cele mai multe ori ingrijorator, parintii nu-si dau seama cat de partinitori sunt.

8. Asta cu frecusurile între ei e groaznică!!! La multe m-am mai adaptat și eu, dar la tachinari și lovituri între ei iau foc. Aceeași nedumerire o am și eu: ce butoane se apasă?!? Nu știu de unde să prind firul și e pentru prima dată când mă gândesc serios la terapie. Pur și simplu mă simt copleșită și depășită de situație uneori! 🙁

   • mi se pare destul de evident ca atunci cand copiii tai arata lipsa de empatie unul fata de suferinta celuilalt sunt niste chestii principale (butoane): frica ta ca nu o sa se iubeasca niciodata, ca esti neputincioasa si faci ceva gresit, ca tu esti responsabila de relatia lor si poate ai stricat totul. Si copilul din tine care la randul lui a simtit nedreptati, lipsa de empatie a celorlalti, respingerea, mai ales daca ai avut frati ai ramas cu niste rani care se activeaza in situatii similare.

9. Minunat scris! Dupa citit mult si terapie, incerc si eu sa fiu cat mai constienta si atenta la mine, sa ma observ si sa nu reactionez cand imi sunt atinse butoanele. La punctul 2 poate ajuta si sa te gandesti ca, de cand ne nastem, ne este dat sa trecem prin anumite situatii. Astfel fiecare copil simte la un moment dat rana de nedreptate, de respingere etc. eu ma gandesc ca oricat as incerca sa previn eu, copilul meu va trece cumva prin ce ii e dat sa treaca: va fi si nedrept si nedreptatit, va respinge si va fi respins si tot asa. Ce pot face e sa fiu acolo langa ea sa o ascult si sa o alin, evident cu interventii cand e vorba de vilenta fizica majora:)
   Sa fim sanatosi si bine cu noi! Te imbratisez, Ioana, o zi minunata sa ai!

10. Partea cu băgatul un gura: eu am ajuns la concluzia ca de la un punct încolo e o problema senzorială. Am un copil ce ducea la gura orice, încă o face la aproape noua ani. Am avut și accidente din cauza asta. Am zis ca așa e ea, ca așa sunt majoritatea copiilor dar tind sa cred ca deja acolo e o problema ce trebuie cumva remediata (am citit, am idei, aplic unele și pare mai bine). M-am gândit ca e o problema când a apărut celălalt copil, care nu a avut niciodată in mai bine de doi ani acest obicei. A dus la gura dar in limite rezonabile, acum chiar întreabă ( măcar din priviri) dacă e bine sa facă asta. Am fost foarte stresată fiindcă, atunci când mai ai alți copii in casa, inevitabil exista piese mici de lego, mărgeluțe, papucei de păpușa, oricât ai încerca sa păstrezi ordinea. Am constatat ca nu le duce in gura,nu e interesată decât rar de acest lucru. La plimbare, de unde eram obișnuita acum ceva ani sa fiu înarmată cu șervețele umede, gel dezinfectant, chiar și apa și săpun, acum pur și simplu le consider optionale. Referitor la trasul de timp și cerutul de explicații la orice acțiune: am trecut prin asta și la fel, am încercat sa fiu calma, am așteptat cât era nevoie etc. Am impresia ca acest lucru s-a întors împotriva mea, dar mai mult a ei. E greu când ajunge la școala, când lucrurile chiar nu se comentează. La Gradi a avut parte de un alt fel de educație, tot blândă, dar școala e altceva și primește minusuri pe banda dacă ” comenteaza”. Acolo nu se așteaptă încă 5 minute sa termine copilul activitatea, nu se așteaptă nici măcar sa își termine ciorba din farfurie: la ora fixa ii ridica. Îmi pare rău ca nu am dat o educație mai „militărească”,viața reala cam așa e.

11. pentru mine articolul este extrem de emotionant.

12. Pfuai, asta cu asteptarile noastre fata de ei cand sunt mici….pe mine la inceput m-a coplesit dependenta ei de mine si ma frustram maxim cand nu dormea cand vroiam eu si etc., credeam ca asa pot sa detin controlul si o sa ma ajute (a ajutat doar sa ma frustrez si mai tare). Am invatat sa “let it be” si altfel ne-am conectat dupa momentul ala 🙂

13. Frumos articol, noi avem una bucata de 21 luni și încă una pe drum 🙂 Deci vom vedea cum va fi, cu diferența de fix 2 ani între ei.
    Un singur lucru as adauga la discuția de după. Am învățat ca e de preferat sa evita formulările de genul „de ce ai făcut asta” și sa le înlocuim cu „ce te-a determinat sa faci asta”. „De ce” este acuzator, pe când a doua varianta muta presiunea de pe persoana întrebata pe factorul extern determinant.

14. Cta ti-a luat sa ramai doar cu astea doua? A mea are 2,5 ani si inca am impresia ca am mai multe… Ma lupt cu el, incerc sa le depistez si integrez. Si ma intreb zilnic cum sa fac sa nu o stric. 🙂

    • Hm cam trei ani.

15. Sa-mi controlez furia indreptata catre cei mai dragi oameni e cel mai greu lucru pe care stiu ca-l am de facut 🙁 E nasol rau. Eu am incercat sa discut cu maica-mea, sa ii arat lucrurile care m-au „stricat” din pricina comportamentului ei, ca sa nu continue si acum, la 60 de ani sa procedeze identic. Tot ce reusesc este s-o fac sa se simta jignita si neapreciata pentru tot efortul de a-mi procura lapte la 3 dimineata si a-mi spala scutecele zilnic. Inca n-am ajuns la terapie, insa abia astept sa imi fac timp. O sa iasa ceva dragoni…M-as duce doar pentru copiii mei, sa nu-i „gresesc” cum m-a gresit mama pe mine din prea multa incredere ca ceea ce face ea e 100% bine. Multumes pentru articol, vine dupa un weekend greu cu un copil bolnav. Iar cu copilul bolnav imi e CEL mai greu sa relationez :((

16. Bună Prințesă! Mulțumim pentru articol-foarte util. Mă bucur să aflu că ciocolata ajută….deși nu îmi este clar care din ele? Cea torcăitoare cu blană sau minunea dulce cu multe calorii?

    Mă întrebam dacă ai putea să faci o listă cu cele mai importante cărți de parenting pe care le-ai citit sau măcar să ne spui cum anume le alegi – ai vreo editură sau vreo colecție preferată?

    • O sa fac un articol despre asta, in mare sunt cam astea: toate cartile lui Irvin Yalom, Alfie Kohn, Jesper Juul Copilul tau competent, Aletha Solter, Larry Larry Jack Cohen Retete de jocuri, Gáspár György Copilul invizibil, Conceptul Continuum, Nu exista copii rai de Janet Lansbury

    • Buna : ) Laura Markham nu e pe lista? Multumesc

    • Multumesc printesa! Ma apuc de comandat!

17. Fiica mea si la 9 ani juma mai baga deegtul in gura (i se misca niste dinti, se joaca cu ei 😀 ). Ridic din umeri, nu ii zic nimic, eventual ii scot mana din gura si ea incepe sa rada, ca stie de ce (doar discutaram multe).

    In rest, fac tot ce pot sa o accept asa cum e. E lectia mea de viata si motorul imbunatatirii mele.

18. Chiar vroiam sa te intreb ce faci cand mergi cu copiii la baie? In alta parte decat acasa. Stergi colacul, ii zici sa nu se aseze? Pana cand au folosit olita portabila?

    • in vacante, in tren si avion folosim olita portabila pe post de colac. ivan face oricum din picioare, nr 2 inca nu a facut decat acasa sau la hotel. pe sofia fie o tin eu in brate peste toaleta, fie pun fasii de hartie pe colac si o asez asa.

19. Mi-a mers direct in inima si in creier. Si eu tot cam pe acestea le am, de fapt, punctul tau 2 este punctul meu 0. Dar cu exercitiu, merge in cele mai multe din cazuri sa reactionez ok. Multumesc, Ioana ca esti! Imbratisari!

20. TREBUIE sa povestesc si eu o faza in legatura cu bagatul mainilor murdare, evident, in gura. Eram la un resaurant, relaxati, in concediu, cu multe bunatati pe masa, savurand unul dintre putinele momente de liniste din acel concediu…cand domnisoara de 2.5 ani anunta in gura mare ca ea face caca. Bon! Incerc sa o conving ca toaleta restaurantului nu e cel mai potrivit loc si, daca mai rezista 20 de minute, va face la olita portabila, curata, intr-un loc retras si linistit. De unde, in general, era nevoie sa ii amintim noi sa mai goleasca instalatia, de data asta nu suporta amanare. Iau olita (care functioneaza si pe post de reductor), trag aer in piept (nu stiam ce vom gasi la toaleta :P) si mergem. Ii explic sa nu puna mana pe chestii, incerc sa ne atingem cat mai putin de decor, ma uit ingrozita la colacul deloc imaculat, il garnisesc cu muuulta hartie igienica, montez reductorul, o asez ca pe un bibelou pe tron si in secunda in care bucutele ating plasticul zice „Nu mai fac !”. Nu apuc sa zic 2 silabe din „Hai sa …. (mai aseptam !)”, se pune pe tipat si incordat de zici ca as fi adus-o cu forta acolo. Ea se zvarcolea mai sa cada cu totul in vas, eu nu mai stiam cum sa evit contactul tentaculolor agitate cu toate secretiile reale si imaginare, vizibile si invizibile de pe langa noi. Bineinteles, esec total, reuseste sa puna mainile pe singurii centimetri patrati de colac neacoperit de hartie, apoi pe bluza, apoi pe mine, se scurge jos de pe colac, lipindu-si toate hainele de vasul toaletei. Aman ca prin minune sa fac un atac cerebral, o scot din WC, o rog ma astepte in fata chiuvetei 2 minute, vorbesc intr-una cu ea prin usa, inventez un cantecel in care miscarea scenica presupunea mainile in aer si, complet neinspirat, ii spun pe ultima suta inainte sa ies: „Mami, ies imediat, nu pune mana pe nimic de pe langa tine. Ne spalam in curand amandoua pe maini.” Cu cel mai nevinovat si cristalin glascior o aud: „Doar pe dinteeee …?” Of course, am deschis usa toaletei si ea era cu gura deschisa si cu degetul aratator pe maseaua cea noua, cu tot pumnul in gura, cu ochii mari la mine, asteptand raspunsul meu…
    M-a luat durerea de cap doar povestind…ma duc sa uit la loc :))))

    • Doamne Sfinte! MADA_A, ma mir sincer cum ai reușit sa eviti atacul cerebral :))) Am simțit fiori reci (pe lângă hohotele de ras), in timp ce citeam comentariul tau :))
      Încă nu am avut întâmplări de genul cu pitica de 2,9 luni, deși are „potențial”; nu de alta, dar încă nu am prea scăpat de scutec.

    • pe vremuri nu aveam olita portabila. pe la 2 ani juma ne-a dus de 5 ori pe rand la toaleta, alerta falsa. 😀 😀 :D. Shit happens, acum sunt senina, a trecut 🙂

21. Eu am o fetita de un an jumate si o pisica. Bun, de cateva zile nu stiu ce are de se tot duce la litiera ei, mai exact la nisip si baga mana in el imprastie in toata baia, cred ca a si luat din el…acum trebuie sa tinem usa inchisa, dar ca tot omul mai si uiti. Si cand e liniste in toata casa ,ghici unde i galusca. I am explicat si cu frumosul si cu uratul ca nu are voie, dar nope nici urma sa numai umble acolo.

22. Sa zic, sa nu zic…nici cand cresc nu prea se termina sicanele intre frati :)), nici macar faza cu pus mana murdara pe la gura, pe fata
    Sunt momente cand efectiv imi vine sa imi iau campii cand ma gandesc ca acum merg singuri la toaleta si nu stiu cat de bine se spala, mananca singuri la scoala si, cel mai probabil, nu se spala pe maini.
    Inspir, expir…:)

23. Si cum faci cand ai sperat ca mainile acelea murdare nu vor duce la ceva grav, intre timp s-a ajuns la operatie la ambii ochi cu dureri destul de mari, o saptamana de hemoragie si multe cabinete oftalmologice umblate, iar obiceiul cu maini murdare peste toata fata nu dispare? Fumeg si rabufesc si sincer i.am zis si ei ca decat sa mai faca o operatie mai bine ma asculta tipand, ca am incercat tot ce mi-a trecut prin minte sa o dezvat, de la explicat bland la filmulete pe youtube

24. Am retinut faza cu aspiratorul, sper sa si functioneze. La noi dupa 90 sec vin alte 90 de sec si asa de vreo 5 ori dupa care sunt 0 sec. Sau cele 2 glasuri mici si firave se transforma in sirene de nici gandurile nu se mai aud.