Articol scris de Corina Poptean, blogger pe Recomandcudrag.ro
Dacă nu învăţăm nimic din Colectiv, mâine poate avea loc un alt Colectiv.
Asta spune Emma Bărăscu, supravieţuitor Colectiv, într-un interviu pe care l-am citit aici.
Sâmbătă am fost la un spectacol pentru copii. Era o premieră, iar sala era pliiină. Mulţi adulţi, şi mai mulţi copii. Am intrat în sală, ne-am aşezat pe locurile pentru care aveam bilete şi am aşteptat începerea spectacolului. Cand sala s-a umplut şi locurile de pe scaune s-au ocupat, mi-am zis că gata, în sfârşit începe. N-a fost să fie. În stânga mea, pe culoarul de lângă perete au început să apară scaune în plus, pe care se aşezau părinţi și copii.
M-am ridicat şi mi-am făcut loc printre scaune şi perete ca să pot ieşi. Am avut noroc şi am găsit-o chiar pe organizatoarea spectacolului.
– Bună ziua, aici pe culoar au apărut nişte scaune care blochează accesul la stingătoarele de pe perete, dar şi ieşirea, îi zic eu.
– A, nu vă faceţi griji, scaunele vor dispărea la începerea spectacolului, zice dumneai.
Merg înapoi împăcată că totul e sub control. Aiurea, spectacolul a început şi scaunele au rămas tot acolo, blocând ieşirea. Am urmărit mai departe spectacolul, deşi ar fi trebuit să mă ridic şi să plec.
Am ajuns acasă şi, încă indignată de ce s-a întâmplat, am trimis un mesaj conducerii teatrului în care a avut loc spectacolul. Le-am relatat toată întâmplarea şi vreme de două zile nu am primit nici un răspuns.
Am plecat cu reclamaţia mea mai departe către ISU. În caz că aveţi nevoie să reclamaţi vreo situaţie de acest gen o puteţi face, în mod oficial aici.
La scurt timp după ce am trimis reclamaţia către ISU, am primit şi răspuns de la managementul teatrului. Iată-l:
“Bună ziua! Ne cerem scuze pentru răspunsul întârziat însă am preferat să aşteptăm şi să aflăm care a fost situaţia reală în dimineaţa zilei de sâmbătă. Aceasta a fost o situaţie unică, deoarece nu vindem bilete peste capacitatea maximă a sălii indiferent de context. Sistemul de vânzare nu permite acest lucru. Cu toate acestea, sâmbătă, înainte de începerea spectacolului, părinţii care au achiziţionat bilete au venit însoţiţi de mai mulţi copii decât numărul biletelor achiziţionate. După lungi discuţii în care personalul Teatrului a încercat să le explice părinţilor în cauza că este imposibil să se accepte accesul în sală fără un bilet, aceştia au insistat vehement, cu atât mai mult cu cât grupurile de copii erau supravegheate de câte un singur tutore. Pentru a evita ca toţi acei copii fără bilet să rămână nesupravegheaţi pe durata spectacolului, personalul Teatrului Elisabeta a hotărât să facă o concesie şi să suplimenteze scaunele din sală. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi sperăm cu nu v-am periclitat savurarea spectacolului, cu siguranţă aceste situaţii nu se vor mai repeta. Vă garantăm că am luat deja măsurile necesare pentru a evita astfel de situaţii pe viitor. Mulţumim pentru feedback şi pentru înţelegere!”
Buuun, deci mi s-a explicat că au avut nişte oameni care nu au plătit bilet, dar au insistat VEHEMENT să intre şi na, ce puteau să facă decât să îi lase. Cu riscul siguranţei unei săli pliiine cu copii.
Înainte de a trage concluzii şi a ridica degetul justiţiar către conducerea teatrului şi a organizatorilor, vreau să vă spun că nu este numai “vina” lor. Este a noastră, a tuturor. În cazul de faţă, a noastră, a adulţilor din sală, a celor care au acceptat să fie aşezaţi pe scaune, blocând astfel culoarul, a celorlalţi care au văzut şi nu au spus nimic sau nici măcar nu au observat, poate nici nu s-au gândit.
Trebuie să fim atenţi, asertivi, dar mai ales precauţi. Treaba asta nu depinde de “cineva” care să vină şi să facă ceva, să rezolve cumva. Oricât de mult ne va lua să pricepem, adevărul e că (şi) de data asta depinde de noi toţi. TOŢI.
Tuturor celor prezenți în sală, conducerii teatrului şi organizatorilor le propun un mic exerciţiu de imaginaţie: ce s-ar întâmpla în caz de incendiu, cutremur sau ceva asemanător? Şi cum ar reacţiona? Este localul dotat cu ce trebuie în caz de incediu? Sunt suficiente ieşiri, hidranţi? Ambulanţele ar ajunge în timp util sau ar sta în trafic? Ce ar face în caz de cutremur? Lista poate continua.
Închei aşa: “Dacă nu învăţăm nimic din Colectiv, mâine poate avea loc un alt Colectiv, poate nu va fi incendiu, ci cutremur, ori o defecţiune a vreunei instalaţii, sau orice, sincer, pentru că nimeni nu merge la un concert ca să treacă printr-o tragedie, ori mai rău…” – Emma Bărăscu.
#MieImiPasă
Sursa foto: Colectiv via Shutterstock.com
Dar despre părinții care au venit cu mai mulți copii decât aveau bilete, ce părere aveți ? Mie mi se pare nesimțire.
Cazul Colectiv nu are ce cauta în descrierea evenimentului, puteați sa va ridicati dar v-ați complăcut și acum comentați aiurea.
Salutare Maria, inainte de Colectiv nu m-as fi gandit niciodata la astfel de lucruri, nu le-as fi luat in seama. Cazul Colectiv este mentionat tocmai pentru ca m-a facut sa constientizez astfel de situatii. M-am ridicat si am semnalat neregulile, nu m-am complacut. Si nici dupa incheierea spectacolului nu m-am complacut, am facut reclamatii si sesizari.
Ai dreptate Corina!
De apreciat că ați semnalat problema, apoi ați continuat făcând o sesizare. Ceea ce nu înțeleg deloc, cu atât mai mult cu cât aveți cazul Colectiv în minte, este cum ați putut să riscați să ardeți de vie dumneavoastră și poate și copilul dumneavoastră atâta timp cât era un spectacol pentru copii. Sesizarea este binevenită astfel încât teatrul să plătească pentru nebunie și pentru nepăsare și să ofere siguranță celor care doresc să se bucure de spectacol. Minunat! Totuși, ce v-ar fi putut ține într-un loc în care puteați muri în caz de incendiu?! Sesizarea dumneavoastră, bănuiesc, a fost ceva de genul ” A fost grav ce ați făcut, stimate director, dar impresionant spectacol „.
Salutare LS, pai in prima instanta mi-au spus ca la inceperea spectacolului vor disparea scaunele si m-am linistit. Apoi a inceput spectacolul si scaunele erau tot acolo, iar eu am continuat sa stau pe scaun. E un lucru pe care mi-l reprosez acum, dar cu siguranta stiu ce am de facut data viitoare daca voi mai fi pusa intr-o situatie asemanatoare. Sesizarea mea nu a avut nimic de a face cu cat de bun a fost spectacolul, a tinut doar de siguranta salii. Articolul nu este unul acuzator, ci de constientizare. Spectacolul a fost foarte bun, oamenii aia au muncit mult sa ne ofere un spectacol pe cinste, dar asta nu are nimic de a face cu siguranta tuturor. E ok, invatam cu totii din asta, nimeni nu-i perfect.
Era evident că nu vor lua scaunele, unde să le pună dacă sala era full?! Doar nu lăsau oamenii pe scaune suplimentare să vadă și ei scena, apoi îi scoteau din sală, căci locuri nu mai aveau de unde să dea.
Nesimțire răspunsul directorului, ca și cel al organizatoarei.
Oricum, sper ca data viitoare să te ridici și să pleci, nimic nu merită să îți riști viața, degeaba este un spectacol bun și ei muncesc pentru el, în asemenea situații au obligația în primul rând să ofere siguranță, cu atât mai mult cu cât sunt în mare parte copii.
Eu nu m-am gandit niciodata ce s-ar întâmpla dacă… Probabil as fi adultul din sală care se bucura ca a prins loc si care abia așteaptă sa inceapa piesa… 🙁
wow, daca mai multi adulti ar fi ca tine si sa ridicam intrebari….Bravo!
Eu nu am inteles niciodata regulile astea. Voi intreba pe vecinul ofiter la pompieri si incepem si noi o ‘ploaie’ de sesizari pe tema data…
Pana acum faceam remarci pentru produsele expirate, la astea ma pricep.
Bravo pentru ce? Că a ridicat degetul ” să bată obrazul” că așa nu se face, apoi s-a așezat comod pe scaun și a aplaudat liniștită?! Lucrurile nu se fac doar trăncănind și dându-ne deștepți doar cu vorbe și plângeri, ci cu fapte. Eu nu stau acolo dacă lucrurile rămân așa și sun la ISU. Nu a fost doar un caz după tragedia Colectiv când oamenii au sunat și a venit ISU de urgență să oprească totul și să sancționeze.
Auzi, „stai cu morcovul în fund”, dar stai, nu pleci. Nu mai presupun că a riscat și viața unui copil, ci că pur și simplu a avut ea chef să vadă un spectacol pentru copii. Căci mintea mea nu poate concepe să riște mai mult decât propria-i viață.
Eu nu mai merg in cluburi de foarte mulți ani. În primul rând pentru că pana acum 2 ani se fuma si eu ajungeam acasa cu înțepături in plamani. Un al doilea motiv este că sufăr de claustrofobie. Aceasta se activează când este înghesuială si nu am cai de iesire usor accesibile. Acum vreo 4 ani am fost in el comandante la insistențele unei prietene care si-a facut ziua acolo. Accesul -singurul- era o scară îngustă in spirală care cobora la un subsol. Am stat fix o ora … foarte lunga. I-am explicat sărbătoritei ca mie imi e frica si am plecat. Am inotat intr-o mare de oameni timp de 10-15 minute luptandu-ma sa ies. Cand am auzit de Colectiv m-am gândit la minutele alea imaginandu-mi masa aia de oameni prin care m-am zbătut eu sa ies dar panicată bulucindu-se către o scară pe care începeau maxim 2 persoane o data. Cu indulgență si sub 50 kile persoana
Si m-am îngrozit. E vina si a celor care tin deschise asemenea capcane dar si a celor care le frecventeaza. Din pacate asa e… neglijenta ucide. Atat neglijenta altora cat si a noastra proprie.
Corina, te felicit pentru curajul de a ne povesti intamplarea ta. Pareri pro si contra vor fi mereu.
Legat de Colectiv, mi-am pierdut peste 15 prieteni atunci, la un moment dat am incetat sa-i numar, m-am asigurat ca ajung sa-i vad pe toti cei care erau inca in viata, prin spitalele din Bucuresti.
Tragedia de atunci nu poate fi descrisa prin cuvinte, mai ales de cei care au pierdut in acea noapte oameni dragi.
Post Colectiv, s-au schimbat multe… dar de fapt nu. Pentru ca, indiferent de sesizarile la ISU, inchiderile unor locatii mai mult sau mai putin potrivite pentru organizari evenimente, cel mai important lucru nu s-a schimbat: mentalitatea noastra, acel „las ca merge si asa”. Cand vom lucra aici, vom avea dreptul sa judecam comportamente.
Inca odata, Corina, felicitari pentru curaj. Completarea mea fata de articol e urmatoarea: as fi avut nevoie sa gasesc o descriere mai ampla a autorului. Si, intradevar, introducerea despre Colectiv a creat alte asteptari (poate ai fi putut sa o folosesti ca incheiere?).
Multumesc Razvan
Mie articolul mi se pare foarte sincer si realist. Pentru ca asa procedam de multe ori: nu „pierdem” un bilet pe care l-am platit pentru ceva ce sunt sanse foarte mici sa se intample, mai ales daca este si copilul implicat si doreste sa vada spectacolul respectiv. Dar cred ca nici fara copil nu sunt multi care se ridica si pleaca!
Nu stiu ce s-ar intampla daca am face-o.
Un lucru mi-a placut si parca m-a trezit: ca nu trebuie SA ASTEPTAM SA VINA CINEVA si sa schimbe lucrurile. Daca nu le schimbam fiecare dintre noi, inseamna ca ne complacem in situatia existenta iar restul sunt doar vorbe in vant…
Viața noastră și a copiilor noștri valorează mai mult decât un bilet, deci este imperios necesar să ne ridicăm și să plecăm; să anunțăm că dacă nu se remediază situația anunțăm autoritățile. Pe loc. Când plecăm avem dreptul de a ne cere banii înapoi. Nu e ca și când ducem înapoi o ciocolată din care am mușcat. ( Mi-e poftă de ciocolată. 🙂 )
Ce s-ar întâmpla dacă am face asta?! Păi, dacă suni pe loc la ISU, ( luăm situația de față ) oprește spectacolul. Există mari șanse ca data viitoare să se asigure că vor fi doar locurile din sală ocupate. Au fost mai multe cazuri în care s-a procedat la fel, oamenii au sunat, s-a intervenit rapid, totul a fost oprit. Urmatoarea dată când s-a reluat același spectacol s-au respectat normele de siguranță. Aș spune că siguranța e importantă mai ales când e vorba și de un copil. Dar nu numai. Pentru că ne distrăm, e bine, dar prima dată să ne asigurăm că suntem în siguranță.
„Daca nu le schimbam fiecare dintre noi, inseamna ca ne complacem in situatia existenta iar restul sunt doar vorbe in vant..” Se potrivește încheierea ta mesajului meu. Deci data viitoare facem ce trebuie, nu ne limităm la o reclamație online.
@ LS – Stii cum stau de fapt lucrurile? Intr-o sala plina, cu toate locurile ocupate, doar o singura persoana s-a ridicat in picioare si a facut CEVA, s-a gandit la ceva. Am facut tot ce am crezut eu ca pot sa fac la momentul respectiv. Daca nu a fost perfect, o sa fie poate, data viitoare.
Stand acasa si gandind “la rece” sigur ca stiu mai bine ce ar fi trebuit sa fac.
Ma bucur ca tu stii ce sa faci si vei face totul ca la carte daca vei fi pus/pusa intr-o situatie asemanatoare. De multe ori din spatele tastaturii suntem si curajosi si viteji si destepti.
Observ frustrarea ta, este ok, poate așa nu vei uita. Dar te asigur că eu am făcut deja asta la un spectacol, am chemat ISU și toată lumea și-a luat banii înapoi. Evident, s-a organizat din nou spectacolul după ceva timp, prietena mea s-a dus, eu am zis pas, Slavă Domnului, există suficient divertisment de calitate, timp să fie.
Ce m-a scos și pe mine din sărite la articolul tău?! Uite tocmai asta: ” am făcut ceva „, păi, nu prea ai făcut nimic care să conteze, a fost fix frecție pe picior de lemn. Siguranța o oferi nu cu un mail, ci cu acțiune la momentul potrivit, incendiul, cutremurul și ce ai mai scris tu în articol nu le ” treci ” cu bine făcându-ți planul să tragi de urechi pe cineva de-acasă. Reclamațiile ulterioare sunt pierdere de vreme pentru că dacă directorul trece de verificări, având totul amenajat și dotat cum trebuie, nu ai făcut nimic. De obicei, în timpul spectacolului/ concertului o gafează ei . Iar atitudinea de genul mi se pare jignitoare. Tu ești cea care din spatele monitorului știi de toate ” trebuie să fim atenți ,precauți ” bla-bla, ” le propun un exercițiu un mic exercițiu de imaginație, ce s-ar întâmpla în caz de incendiu ” etc. Păi, acasă ți-ai dat seama de toate astea și ne spui apoi plină de înțelepciune pe un blog cunoscut ce trebuie să facem și ce tragedie s-ar fi putut produce, toate astea după ce ai aplaudat liniștită.
Când am citit articolul tău, mi-a venit în minte una din scenele pe care le pățim in locurile publice cu copiii, atunci când ei știu întotdeauna ce e mai bine, dar sunt niște distruși de fapt. Știi tu, spre exemplu articolul Ioanei vizavi de controlul copilului in locurile publice https://www.printesaurbana.ro/2017/10/huo-nebuna-ce-esti-controleaza-ti-copilul-ce-l-lasi-sa-planga-asa.html
A nu, nici vorba de frustrare. M-am impacat cu ideea ca am facut ce am putut la momentul respectiv. Am facut ce am stiut, asa cum am simtit, fara inversunare.
Pacat ca tot ce ai inteles din articol e ca se vrea a fi despre mine si despre ce am facut eu. Mesajul textului este unul de constientizare pentru noi toti: organizatori, locatie, spectatori (inclusiv pt. mine). Atat.
Este adevarat ca si eu tot din spatele tastaturii scriu, ca altfel nu imi pot face publice textele, insa eu ma refeream la asumarea acestui lucru, cu nume si prenume.
Nu stiu cu cine am avut placerea sa conversez, dar iti multumesc pentru timpul acordat acestor comentarii.
Eu am sa inchei aici discutia deoarece am spus deja tot ce aveam de spus. Zi buna sa ai.
Eu nu am avut prieteni care să se afle în Colectiv în acea noapte nefastă, dar îmi amintesc cum stăteam lipită de tv pe programele de știri, sperând să nu se înmulțească numărul celor care au pierdut lupta. După acea noapte cred că mulți intrăm cu teamă în locurile supra-populate. Mentalitatea nu cred că este ceva care să se schimbe peste noapte. Trezirea aceasta a noastră va mai dura mult. Poate chiar cu pași mărunți, așa cum a făcut și Corina și povestind despre întâmplare, suntem mai aproape de a schimba acest „las’ că merge și așa”.
Eu cred ca s-a schimbat ceva. Multi dintre noi am devenit mai constienti de astfel de pericole. Multi dintre noi incercam sa nu ne mai expunem la ele si poate daca luam atitudine, pana la urma chiar se va schimba ceva mai mult decat la nivel de persoane.