Magia zborului cu balonul

La 7 dimineața, piloții baloanelor se adună pentru ședința de dimineață. Se zboară? Depinde de temperatura aerului, dacă e prea cald, baloanele nu se ridică. De viteza vântului. Prea mare, devine periculos. De direcția vântului. Nu putem avea 17 baloane aterizând prin oraș.

Știți, când zbori cu balonul nu ai control unde te duce. Asta e una dintre părțile minunate. Te lași în voia vântului și te bucuri de ce ți se așterne. Doar că trebuie să ai și unde ateriza în siguranță… Dacă vântul te duce peste oraș sau în munți sau peste apă, nu e bine.

Noi, cei care ne dorim să zburăm cu balonul, vreo 50 de zgribuliți, așteptăm decizia piloților. Sunt 4 grade pe câmp la Baia Mare.

– Le vezi pe fetele în bluză? mă întreabă unul dintre fotografi.
– Da, ies abur din ele, săracele…
– Clar e primul lor an la festival. Ia uite-i pe cei de anul trecut: geci de iarnă, mănuși, căciuli…

Ei sunt mai nerăbdători. Ei ȘTIU cât de minunat e să zbori.

Pentru mine e primul an. Întâmplător, sunt îmbrăcată bine. Am ghetele ude de rouă. Tremur, dar nu de frig. Mi-e frică. Sunt îngrozită de înălțime. Zbor des cu avionul, de zeci de ori pe an. Dar cu balonul… Sunt îngrozită, dar mai mult decât frică mi-e dorință să zbor.

– Se zboară! strigă Loredana dintre piloți, care au decis că da, putem să decolăm azi. Hai, la treabă!

Echipajele baloanelor pornesc spre mașini. 17 rulote se aliniază pe câmp, unele lângă altele. Alerg spre ele, vreau să văd tot, să înțeleg tot.

Primele ies din rulote nacelele din nuiele. Mici. Doamne, ce mici sunt! Câți om încăpea în ele? O să am și eu loc în vreuna? Piloții și ajutoarele lor montează cadrul, lămpile mari și grele pentru gaz. Buteliile sunt fixate în corzi în colțurile nacelei. Se testează lămpile cu gaz. Flăcări portocalii urcă spre cer, chiar când soarele răsare de după pădure. Mă cutremur. Nu mai e mult. Nu mai pot da înapoi. Nici nu vreau.

Baloanele sunt desfășurate rapid pe iarba udă. Arată ca niște draperii imense, moi, flasce. Sforile lor se leagă strâns de nacele, culcate acum la pământ.

Începe gonflarea. Ventilatoare uriașe suflă aer cald în materialul umed. Încet încet, baloanele se umflă pe câmp ca gogoșile în tigaie. În câteva minute, se ridică drepte ca niște ciuperci colorate de soare. Nu-mi pot lua ochii de la ele. Sunt uriașe și freamătă, încercând să se elibereze spre cer. Sunt ancorate încă.

Loredana începe să ne împartă în nacele. Fiecare pilot e întrebat câte persoane poate lua, în funcție de condițiile atmosferice, de dimensiunea pasagerilor și de dimensiunea nacelei. Unii iau un om, alții doi, alții trei sau chiar patru.

Eu nimeresc la Sergiu Zavulan, din Chișinău. E tânăr și face multe glume. Am nevoie de glume, să râd ca să nu plâng. Ne urcăm pe rând în nacelă, ne așezăm în picioare unde ne spune el. Pe margini, ținându-ne de sfori sau de nacelă. În jurul nostru, baloanele încep să se ridice în liniște. Unii plutesc de câteva minute. Mă uit în sus cu capul dat pe spate. Sunt atât de frumoase!

Când revin cu ochii spre pământ, văd că pluteam și noi. Fără zgomot, fără balans, pluteam. Ne-am ridicat lin, dar repede. Curând eram la 500 de m înălțime. Aceeași imagine pe care o văd atât de des din avion, dar acum încet, fără zgomot, într-o pace pe care nu o pot descrie.

Din când în când, zgomotul flăcării care încălzește balonul și pe noi îmi aduce aminte cât de puțin control avem.

Sub noi, căprioare aleargă. Iepuri fug în toate direcțiile. Trei cai sălbatici ne privesc cu uimire. Un uliu plutește la 100 de metri sub noi. Vedem de sus curțile curate, ordonate ale maramureșenilor. Copiii ne fac cu mâna. Șoferii ne claxonează a salut.

Trecem peste un râu, peste alte sate, peste pădure. Coborâm cât să atingem copacii.
– Vreți mai sus? ne întreabă Sergiu.
– Vrem! au răspuns ceilalți și pentru mine.

Am urcat la peste 700 de metri. Amețitor? Da. Terifiant? Normal. Liniștitor? Da. Frica mea devenise atât de mică în fața liniștii care ne înconjura încât m-am întors cu spatele să nu-mi vadă colegii de nacelă lacrimile.

Sergiu a găsit un câmp curat pe care să aterizăm. Ne-a spus ce avem de făcut pentru aterizare, era ceva vânt la sol. Ne-am apropiat lin, apoi nacela s-a târâit 100 de metri pe pământ, s-a înclinat și s-a răsturnat încet pe-o parte. Am coborât pe rând ca dintr-o mașină cu fundul în sus, în timp ce aerul cald ieșea cu viteză din balon pe lângă noi.

Alte baloane aterizau și ele în tăcere în jurul nostru. Pilotul își anunța echipajul unde să vină să ne recupereze. Eu îmi priveam ghetele pline de noroi și încă mă dezmeticeam din plutire.

Apoi, două zile și două nopți m-am gândit și am visat numai asta. Plutire și liniște. Este atât de incredibil să-ți poți învinge o frică atât de mare, să lase în urma ei atât de multă pace și bucurie…

Pânza e rulată și pusă în husa ei imensă, cât un balot mare de paie. Nacela adăpostește lampa de gaz, buteliile și sforile. Sunt cărate de 2-3 persoane în rulotă, apoi ne întoarcem cu toții în mașini, la punctul de decolare. Acolo urmează botezul ca începător în ale zborului, diploma, șampania, aplauzele și mulțumirile pentru pilot. După asta, visarea că foarte curând o să poți face asta din nou, vrei să zbori iar, să plutești iar.

A fost magic. Trebuie să încercați asta vreodată.

Festivalul bucuriei Maramureș Balloon Fiesta are loc la fine de septembrie, în Baia Mare. Notați-vă, urmăriți-i. E cel mai mare festival cu baloane de aer cald din România. Vin piloți din toată lumea, olandezi, englezi, polonezi, festivalul are și multe alte activități și un târg cu produse tradiționale, concerte, mâncare bună, zbor ancorat pentru copii (ei nu au voie la zborurile libere, e periculos). Costul unui zbor pentru un adult a fost de 330 de lei.

În România mai sunt alte două festivaluri de baloane cu aer cald, cel de la Iași, Magia Baloanelor, și cel de la Câmpia Cetății, în Mureș, tot în septembrie, în fiecare an. De asemenea, în Cluj puteți zbura contra cost tot timpul anului, cu programare în prealabil, la Wonderland. În București îl avem pe John Ballon. Prețurile zborurilor variază, le găsiți pe fiecare site în parte.

Felicitări, Loredana Ionescu, pentru organizare. A fost o muncă titanică, știu, te-am văzut acolo mereu, de la răsărit până la miezul nopții. Dar ți-a ieșit, a fost extraordinar! Abia aștept anul viitor. Am redescoperit un Maramureș cald, curat, senin, copiii și omul abia așteaptă să revenim! Am folosit în drumurile noastre un Mercedes Vito mare, pe care l-am condus atât de ușor, deși e mare, mare de tot. Am fi încăput acolo cu bagaje pentru un an, deși am avut doar un rucsac și o geantă mică. Foarte spațioasă și pe dinăuntru, de nu reușeam să le dau copiilor apa din față în spate, că nu ajungeau s-o ia! Ne-am simțit în siguranță mereu, ne-am deplasat rapid și lin inclusiv pe câmp când a fost nevoie, silențioasă și foarte ușor de condus. Mulțumim, ATP Motors Baia Mare pentru împrumut, ne-ar fi fost foarte greu fără ea!

Zburați cu balonul! Mergeți la festivaluri, să vedeți cerul plin de baloane! Este ceva ce nici o poză sau film nu pot reda cu adevărat!