În seara asta, Sofia și-a închis portiera mașinii peste degete. Nu am văzut exact ce s-a întâmplat, ea se dă jos din mașină singură de multe luni deja. Mă îndreptam spre portiera din dreptul lui Ivan când am auzit un urlet sfâșietor, iar Sofia era neagră la fața. Ea are spasmul hohotului de plâns, așa că înainte să aflu de ce urlă m-am asigurat că nu leșină de plâns. Abia după câteva secunde am înțeles și am și văzut degetul mic tot alb. Peste alte câteva secunde, sânge. Sofia urla, Ivan începuse și el.
Am intrat pe pilot automat. Știam cât de tare o durea, mi-am zdrobit și eu două degete în ușa unui lift și am crezut că leșin de durere două săptămâni la rând. Am pus-o înapoi în mașină, i-am vorbit calm, am sunat medicul ortoped pediatru (Raluca Damean la Regina Maria, v-o recomand din tot sufletul).
– Ce fac, unde mă duc?
Era 7 seara.
– La Grigore Alexandrescu, ei au gardă pe ortopedie. Mergi la dr. Stanciu, cu încredere.
Nu, nu acolo. Nu vreau să aud de spitalul ăsta. Sofia urla în spate, degetul se făcuse albastru. Ivan urla și el. Soțul blestema în dreapta. I-am lăsat acasă pe băieți, am luat o pungă de spanac din congelator, bateria externă, o carte pentru Sofia și am pornit spre spital. Sofia urla, eu îi vorbeam calm. În mod ciudat, eram calmă. Mă gândeam mereu că s-ar fi putut întâmpla mult mai rău.
– Spune-mi o povesteeee, una nouăăăă… striga ea cu degetul pe punga de spanac.
I-am spus povestea de când mi-am prins eu degetele la lift, am povestit amuzată cum nu reușeam să mă îmbrac cu atela aia mare și cum nu am avut cum să mă țin în metrou de bară și m-am prăvălit peste o doamnă. Râdea de mine și plângea de ea.
Am ajuns repede la spital și când am intrat în curte m-a luat cu transpirații. Ea urla. Am intrat în secția de urgențe ortopedie, erau acolo doar încă vreo trei familii. Am dezbrăcat-o și ne-am așezat pe un scaun, să îi citesc. Ne-au lăsat să intrăm primele, Sofi era cea mai mică și părea cel mai grav lovită. Am mulțumit, am intrat în cabinet, ne-a preluat imediat dr. Stanciu, glumeț, simpatic, radiografie, făcută și ea într-un minut, trimisă pe ecranul medicului instantaneu. Oasele întregi. Pf, măcar atât. Sofi obosise să mai plângă.
Am mers la pansat. Betadină. Mercurocrom. Pansament umed cu rivanol. A plâns încetișor cât au pansat-o cu răbdare, lipită de mine.
Apoi, atelă. S-a supărat să afle că va trebui să o poarte multe zile, până degetul se vindecă. Am pornit spre casă, cu indicație de nurofen la nevoie și control peste trei zile.
În drum spre mașină, cu geaca pusă pe un umăr și căciula mea pe cap, îmi zice:
– Auzi, mami, să știi că eu o să mai port multe din astea.
– Ce, puică rănită?
– Adele din astea la mâini și picioare.
– Atele, marmoto, și oricum, aoleu, ce plan mai e și ăsta?
– Mami, poate ai uitat că eu vreau să mă fac o mare cățărătoare? Dacă o să mă cațăr, sigur o să mai și cad. Și sigur o să-mi rup ceva. Noroc cu adelele astea…
Am râs puțin. Apoi i-am spus că îmi pare rău că a durut-o așa de tare. Apoi ea mi-a zis:
– Mami, dar nu m-a durut așa de tare, să știi. Mai tare m-a durut atunci când m-a lovit fetița aia la unghie. Mai știi?
– Nu, ce fetiță?
– Dar și-a cerut scuze, mami, așa că totul a fost OK.
Eram wtf wtf eu era să mor de durere când am pățit ceva similar, țin minte și acum durerea, aveam pe atunci vreo 22 de ani. Ea zice că a fost mai rău cândva când eu nici nu știu că s-a lovit, și că e pregătită pentru următoarele, că deh, viața trebuie trăită, n-a fost așa rău, și oricum, există adele din astea care ne fac din nou bebeluși dependenți de mami, mami spală-mă pe mâini, îmbracă-mă, ia uite, nu mai pot merge la grădi… totul e bine când la final adormi zâmbind, cu o mână bandajată proptită în sus, de perete.
Cam așa. Puternici ei, nu noi. Adică și noi, dar parcă tot mai mult ei.
Sursa foto: fetiță cu gips via Shutterstock.com
Offff saracuta, insanatosire grabnica si rabdare voua….
Al meu e inca mic, dar tare mi-e frica de astfel de accidente….eu ma panichez, lesin daca vad sange….offff…
Va imbratisez pe amandoua!!!
Și fratele meu a avut o ”adelă hipstărească” recent. L-au operat la un deget și pe post de atelă au folosit o seringă tăiată în două pe lungime. Am râs, deși era de plâns. Și când s-a dus să îi schimbe pansamentul, medicul l-a trimis la farmacie să își cumpere plasture special pentru că ei nu aveau… Recuperare ușoar și rapidă! 🙂
Haha, eu toata copilaria mi-am dorit sa-mi rup o mana sau un picior, mi se parea super tare sa umbli cu bandajul ala enorm dupa tine. Nu mi s-a indeplinit dorinta, dar pe cuvant ca nu-mi pare rau. :))
Nu cred ca este aceeasi persoana, insa eu cunosc un dr. Adrian Stanciu, medic pediatru si asistent universitar la spitalul Marie Curie. Acum mai bine de 10 ani ne ducea mama pe mine si pe fratele meu la dansul, extrem de bun in meseria sa si cu un umor deosebit, ii plac foarte mult copiii. Din pacate foarte greu se ajungea la dansul fiindca avea extrem de multi pacienti. Cel mai adesea noi mergeam la cabinetul privat, unde lucra in weekenduri. Pentru cine are nevoie de un medic pediatru extrem de competent, il recomand cu caldura.
Si noi am patit asta,doar ca vinovata sm fost eu nu fetita. Noroc cu elasticitatea copiiilor cand sunt asa mici ca nu a avut nimic rupt. Si am patit si cu unghia. Mergea cu bicicleta si s-a dezechilibrat si in cadere si-a ras unghia de peretele unei case. A plans putin pana cand a vazut plasturul cu desene. Dragii de ei cate patesc.
Nu i-a trecut spasmul pana la varsta asta?? Si noi l-am descoperit pe la 1,2 ani si medicii ne-au spus ca pe la 3-4 ani dispare. Astept sfaturi legat de cum ai gestionat situatia in toata perioada asta. Eu sunt super speriata. Insanatosire grabnica Sofiei.
salut, nu, am scris aici: https://www.printesaurbana.ro/2017/05/cand-plang-prea-tare-unii-copii-inceteaza-sa-mai-respire-fac-spasmul-hohotului-de-plans.html
Am păţit-o şi eu cu băieţelul (4 ani) în vară, şi-a închis uşa peste ambele degete. A fost horror, i s-au inflamat în secunda următoare! I-am pus gheaţă şi i-am dat o doză de Nurofen când am văzut că nu mai poate duce durerea. Asta m-am gândit eu că îl poate ajuta, nu ştiu cât de ok a fost. Apoi am aşteptat să vedem ce se întâmplă. Din fericire, nu am ajuns la spital, degetele sunt în regulă acum. Dar am tras o sperietură straşnică. Îmi amintesc cât de tare mă durea şi pe mine când mi le prindeam în uşa bunicilor. Nu am eu multe amintiri de la 3-4 ani, dar astea sunt printre primele! :)))
Sanatate multa si recuperare rapida!
Dar de ce nu G Alexandrescu? Recunoc nu am fost deloc acolo, nu a fost nevoie pentru ca nu au fost cazuri grave. Dar de ce este un No No?
https://www.printesaurbana.ro/2015/08/tratament-uman-pe-factura.html
Of of..am si eu un sportiv de 5.8 ani cu „ adele„ puse ieri pentru fractura de radius….
vai, sanatate!
Multumim. Sanatate si Sofiei:)
OMFG, e absolut groaznic:( Eu am trantit usa peste degetele sotului, am crezut ca-mi ia capul (si pe buna dreptate!) si o zi mai tarziu am inchis usa peste ale mele. Horror 🙁
Avea 2,5 ani când și-a închis usa de la mașina peste degetul arătător și dacă v-as putea arată poze nu ați putea crede cum arata. Am mers la medic, am făcut radiografie si ne-am bucurat si noi ca si voi ca erau oasele întregi. I-a căzut unghia iar durerile cred ca au fost groaznice. A durat cam jumătate de an sa se refacă unghia și degetul. Asta după ce in iarna anterioară, când avea aproape 2 ani, și-a trântit un scaun pe degetul mare de la picior și am trecut prin aceleași chinuri. Sper sa nu mai avem astfel de accidente … sunt groaznice. Multă sănătate!
Inteleg sperietura asta de care ati avut parte, deși prin ce am trecut noi a fost un pic diferit. I s-a dizlocat un os din cot ca s-a lasat cumva pe o parte in mana. Oricum, parintii vad situatia diferit decat ei. Off.. sănătate!!
Baiatul meu de 8 ani a cazut de pe bara de batut covoare și și-a fracturat femurul, din data de 18 septembrie e la pat și într-o zi ce ne spune, apropo de viata merita traiatqa, să stiți că eu nu prea ar mai trebui să mă duc acolo afară, că mă atarge bara și mă urc iar pe ea. Chiar dacă e conștient că i-a fost greu să stea atât în pat… rămâne o provocare.
Sănătate multă!
Buna ziua, am citit articolul dvs. Sunt de aceeasi parere dna dr Damean Raluca este cea mai buna. De curand am fost cu cea mica la dansa si nu mai am nr de tel. Nu stiu cum l-am pierdut si nu mai pot da de dansa si trebuie sa vorbesc cu dna despre evolutia fetitei mele. Mentionez ca nu sunt din Bucuresti si nu pot sa ma duc mereu la dansa. Ma puteti ajuta cu un nr de tel? Multumesc mult si astept un raspuns indiferent de situatie. E-mail ancutacaciulan@gmail.com