Săptămâna trecută am mers la ședința semestrială educator-părinte, în care am aflat cum a evoluat Sofia în ultimele luni, cum e ea din punct de vedere emoțional, social și cognitiv, ce face, ce îi place, cum e la grădiniță.
Am aflat lucruri despre care n-aveam habar, mi s-au confirmat lucruri despre firea ei, m-am bucurat să aud că la grădiniță e preocupată de jocuri matematice, acasă foarte rar are inițiative în direcția asta. Scrie mult, asta face și acasă, a început să descopere plăcerea jocului cu literele. Dar cel mai mult la grădiniță inventează jocuri în care îi atrage și pe ceilalți, reușește să prindă în joc și câte zece colegi de vârste diferite, îi conduce, le dă roluri, ei se implică încântați, educatorul ei zice că sigur o să fie ceva șefă pe undeva, că are carismă și imaginație, e convingătoare și copiii o urmează de bună voie. Știam deja că respectă regulile și pe ceilalți, asta face dintotdeauna, și că are un acut simț al dreptății, vrea ca totul să fie egal și corect, la milimetru.
Ea are acum cinci ani și jumătate și nu merge la nici un opțional (o iau fie la prânz, fie la ora 4, după somnul de prânz, am încercat să o las la un opțional ales de ea, o dată pe săptămână, și singură a decis să renunțe după câteva luni, pentru că a decis că ne rămânea prea puțin timp împreună seara). Nici împreună nu mergem la nici un atelier, după-amiaza e timpul nostru liber, fie mergem în parc, fie în oraș sau la joacă acasă sau la prieteni. Timp liber liber! 🙂
Simt nevoia să stăm împreună și atât, fără structură și program, urăsc să stăm în trafic, așa că varianta de a o duce pe ea sau pe cel mic la pian, înot sau karate a tot fost amânată, și pentru că vreau să ne mai bucurăm de momentele astea de libertate înainte să înceapă școala, și din comoditate. Recunosc că mă simt vinovată uneori că nu duc copiii la cursuri și ateliere, știu că pentru ei se deschid acum tot felul de ferestre de învățare, poate e momentul potrivit să-și descopere talentul și pasiunea, iar eu îi țin cu mine ca o cloșcă. E drept că nici ei nu vor, pe Sofi o întreb mereu, mai zice că ar vrea una alta, dar când caut date concrete s-o înscriu, zice că ba nu, preferă să stăm împreună seara.
Așa că l-am întrebat pe educatorul Sofiei ce părere are despre asta. Greșesc că nu o duc la nimic încă? E deja târziu să se apuce de lucruri? El mi-a zis așa: că până la 6 ani, e foarte important cât mai mult timp de calitate cu părintele. Că acum se construiesc relația pe termen lung, atașamentul sigur și caracterul copilului, iar pentru ca relația să fie una solidă, e nevoie de mult timp investit în ea. Cum dimineața nu avem vreme deloc, ne rămân serile și weekendurile.
De la 5-6 ani însă, putem o dată sau de două ori pe săptămână să expunem copilul la câteva activități noi, chiar dacă nu toate îi plac. Orice experiență nouă îl ajută pe copil să se descopere, să își învingă o teamă, să crească, așa că sunt benefice și astfel de cursuri, câte vreme nu se întâmplă împotriva voinței copilului și cu înnebunirea completă a părintelui.
Așadar o să ne apucăm de ceva. Să fie oare înot? Muzică? Dans? E musai să merg cu amândoi deodată, pentru că nu avem unde-l lăsa pe micul Ivan, care oricum vrea și el să facă orice face sora mai mare… Of of, se termină curând vremea noastră de huzurie. cu trezit la opt în timpul săptămânii și program de voie seara. Nu sunt pregătită, prea repede s-a dus! 🙁
Sursa foto: atelier de pian via Shutterstock.com
Noi am avut o surpriza placuta cand am dus mezina de 3.5 ani la o lectie demo de balet si a vrut si fratele ei de 5.6 ani. Si acum fac balet amandoi, de placere, de 2 ori/sapt.
Fiecare familie are ritmul ei, al vostru pare mai linistit, ceea ce este super.
Am mai auzit de un baietel care a asistat la un curs de balet si i-a placut atat de mult incat a vrut sa danseze si el si s-a dovedit ulterior ca e foarte talentat pt balet si pasiunea lui a crescut in timp…e frumos cand copiii descopera de mici activitati sau sporturi care le plac foarte mult si care devin hobby-uri pt toata viata ? E bine si cand pot spune raspicat ca ceva nu le place si sunt lasati sa incerce altceva. Si e bine sa ramana timp si pt lenevit in pijamale, macar in week-enduri si in vacante!
Cred ca părerile sunt împărțite și nimeni nu deține adevarul. Dacă copilul merge la “optionale” doar de teama părintelui ca nu face destule atunci e o problema. Dacă copilul se simte epuizat, suprasolicitat și tot insista iarăși e o problema. Dar dacă nu le privești ca “optionale”, “activități extracuriculare” etc atunci nu văd vreo problema. La grădinița copilului meu, de exemplu, aceste optionale erau incluse in programul zilnic, toți copiii le făceau, nu era o pauza efectivă între o activitate și alta ci totul curgea oarecum natural. Chiar dacă exista profesor acesta se integra in peisaj iar educatoarele participau activ la aceste optionale Copiii alegeau ce și cât și cum fac. Mie mi se pare de exemplu importantă învățarea unei limbi străine. Stiu ca vârsta de achiziții maxime, fereastra de oportunitate cea mai mare este pana in 7 ani, după care exista declin ușor pana in 14 parca, la vârsta adulta fiind foarte greu de învățat o limba straina. Copila mea făcea la grădinița trei limbi străine și nu le încurca, nu era suprasolicitata, făcea totul cu bucurie. Evident ca nu le vorbește fluent dar a prins lucruri pe care nu le-ar fi prins mai târziu. Sportul mi se pare de asemeni esențial, la înot a mers cu plăcere de la 4 ani și încă mi se părea târziu. Muzica are roul sau, in fine, sunt multe de spus si făcut. Atât timp cat totul e făcut cu plăcere si deschidere. Fata mea a legat prietenii, a învățat sa lucreze in echipa, a cunoscut copii din diferite mediu sociale ( grădinița, fiind privată, a selectat oarecum). Am avut și experiențe neplăcute, am renunțat la ce nu era pentru ea/pentru noi.
Inot! Pentru amandoi. Ajuta din atat de multe puncte de vedere. Recomand clubul “Micii campioni”.
Mi-a mers direct la suflet articolul acesta! Nici fetita mea nu merge la niciun atelier, curs, etc. A mers o perioada la gimnastica pt copii, dar dupa o perioada a spus ca nu ii mai place si am retras-o! Am incercat si cu British Council, dar a fost un esec total… al lor, nu al copilului meu! Deseori sunt „aratata cu degetul” de prieteni, rude pt ca nu o duc pe fetita la pian, inot, engleza, robotica, si alte cateva sute de potentiale activitati! In schimb petrecem f muuult timp impreuna, acasa sau in oras, in excursii sau la bunici!
PS: Si fara toate aceste activitati este deja la grupa mare (pt ca avea aceasta nevoie) si se descurca perfect!
Ioana, hai sa spunem si din perspectiva familiei cu copii, dar si cu profesor de pian in casa. Sotul meu face pian cu copiii si sunt parinti care vor pian la 3 ani. Si le explica, cumva impotriva curentului din ro ca pur si simplu sunt lucruri care se fac mai tarziu…
Face acompaniament in gradi si e genul la care vine ba o fetita sa-i arate ce rochita i-a luat mami, ba un baietel sa-i spuna pe unde a mai fost plecat… se joaca si are lipici la copii, insa mereu spune ca lucrurile ar trebui sa stea putin altfel cand vine vorba de toata pleiada de cursuri pentru copii.
Hmm, cred ca e discutabil…
Cand activitati precum sport, dansuri, arte, exprimarea emotiilor s.a. nu sunt exploatate suficient in cadrul activitatilor de la gradinita (pentru ca sunt ore de optionale), atunci se mai fac si exceptii.
Prichindelul meu face doua dintre ele si este suuuuuper incantat si entuziasmat. Optionalul e motivul principal de trezit dimineata 🙂
Aceste ore sunt puse inainte de pranz, deci nu ne afecteaza programul. Doar bugetul…
De acord ca alte ateliere si activitati dupa gradinita mai pot astepta.
baiatul merge la inot, dar are colegi care in fiecare zi au cam doua „activitati” (ma scoate din sarite cuvantul asta). ma intreb si ma minunez cum si in ce fel ar trebui sa-mi organizez ziua ca sa faca si altceva in afara de inot. in mod normal, ziua i se imparte asa: scoala pana pe la 11.30, pe urma la joaca in parc, ajunge acasa, mananca, se mai joaca vreo ora cu lego, isi face temele, merge la inot pana la 19.30, pe urma acasa si asta-i ziua.
atelierele si alte activitati optionale mi se par o varianta buna de ajuta copilul s[ deschida ochii si pe alte chestii, sa cunoasca alti copii si adulti, sa afle lucruri noi despre el si interesele lui, sa faca alegeri. recunosc insa ca si pt mine a fost mai important sa stiu si sa stie ca are si ceva timp liber in care sa faca ce vrea el. sa se dea si cu fundul pe pamant daca asta i se arata. ma bucur insa ca orientarea asta spre sport a prins, pt caface treaba, dar se si distreaza cu colegii de la bazin, iar cand ajunge acasa, gata, poate uita de antrenament pana a doua zi, n-are „teme”, gen. :-))))
poate e un pic off topic, sa ma scuzati. 🙂
o amica de-a mea isi duce copila la cel putin 2-3 activitati pe zi. i-a bagat la gramada sarituri in apa, dans, escalada, actorie, desen si cate si mai cate. si o face doar ca sa-l puna la cheltuieli cat mai mari pe fostul sot, care locuieste in alta tara. au stabilit un buget pe care el il varsa lunar pt intretinerea fetei si ea vrea sa se asigure ca va cheltui totul pana la ultimul banut. e modul ei de a se razbuna cumva si cred ca nu intelege nici o secunda cat de mult are fata de suferit.
Exista un timp si pentru invatare dar cred ca mai important pentru puiul meu este sa ne construim o relatie pe principii solide de viata acum cat sunt pentru el modelul de referinta. Daca se va simti bine cu el insusi, cred ca altfel va fi si acumularea de informatii si modul in care va face fata situatiilor de viata, placute sau mai putin placute. Oricum, va sti drumul catre el si catre parinte pentru sprijin si punct de plecare intr-o noua descoperire.
Cred că cea mai bună variantă e să aibă în cadrul programului de la grădiniță ofertă de opționale. Noi am avut la începutul anului o listă întreagă cu descrieri mai mult sau mai puțin amănunțite și împreună cu copilul le-am discutat și a ales. Am avut o experiență nefericită când am încercat acum un an să îl trimitem la înot fără să fi discutat înainte în detaliu ce presupune și nu a acceptat când a ajuns acolo să intre în apă pentru că nu eram și noi. Acum dintre toate cele propuse la grădiniță a vrut la Robotică, de fapt jocuri de lego ceva mai structurate. Apoi am aflat cu mirare că a vrut să meargă și la Teatru și îi și place. La el contează și dacă merg ceilalți prieteni ai lui din grupă: la teatru în limba germană nu a vrut pentru că nu mergea nimeni de la el din grupă. Acum, după vârsta de 3 ani, cred că cea mai bună soluție e discutat cu copilul, când avea 2 ani le-am refuzat din start opționalele pe ideea că e totuși prea devreme
Fiica-mea are 4 ani si jumatate. Pana anul trecut se speria de muzica data tare. A vrut la dans, am mers si am plecat, ea plangand ca e muzica prea tare. Anul acesta am incercat din nou sa mergem la balet, a mers o data apoi a renuntat. Engleza invata la gradinita (ca e gradinita in limba engleza), artcraft face tot acolo, o singura data pe saptamana. Stiu copii care la varsta ei merg la cel putin doua optionale in afara gradinitei (ca fac si la gradinita).
Mi se pare obositoare plimbarea la diverse cursuri, atat pentru copii cat si pentru parinti. Daca mai fac si parintii o sala, de intretinere de intretinere acolo, adio timp impreuna. Prefer sa ne distram in parc, la plimbare sau acasa jucandu-ne. Cu timpul acesta dulce nu ne mai intalnim niciodata, zic sa profitam maxim.
In primii ani de scoala nu e neaparat o problema insa, de la un moment dat incolo, nu mai e chiar atat de usor sa gasesti timp disponibil pt activitati extra. Depinde mult de fiecare caz in parte (de copil, scoala, profesori… daca activitatile pe care le are de facut acasa pot fi organizate astfel incat sa-i ramana timp disponibil, pe langa cel de relaxare/ joaca si odihna). Ajuta mult daca alege activitati optionale organizate la gradinita/ scoala, se rezolva astfel problema legata de transport si timp pierdut in trafic.
Nu stiu cum se procedeaza cand copilul nu are o preferinta evidenta, in cazul nostru el este cel care si-a exprimat dorinta de a incerca diverse activitati (ba char a trebuit sa-l temperam la un moment dat, ca erau prea multe pe lista). Cu timpul, vazand cum se reduce timpul disponibil pt relaxare/ joaca, a ajuns singur la concluzia ca este necesar sa faca o selectie.
Acum (in clasa a V-a) mai are doar 2 activitati extra in program, ambele foarte dorite: tobele (pt care, btw, are o pasiune incepand cu varsta de 3-4 ani… de abia la 5 ani s-a ivit posibilitatea sa inceapa cursurile) si informatica (pt care am avut initial o reticenta, mi se parea ca-i la moda dar nu neaparat un plus la varste mici, a inceput abia anul trecut iar feedback-ul de la profesori ne incurajeaza sa-l lasam sa continue, chiar daca ceea ce tine de scoala ii ocupa mai mult timp in comparatie cu anii trecuti).
Eu il observ mult pe-al meu copil, are 3 ani si 9 luni. Ii place MULT joaca libera, cu copii mai mari, ii place optionalul de dans de la gradi si l-am retras de la cel de engleza fiindca se plangea ca profesoara ii tine pe scaunel si el se plictiseste tare. E o gradinita clasica, fara prea multa imaginatie, si cu toate ca acolo e-n siguranta si este un mediu bun, activitatile extra se fac stand pe scaunel, iar el detesta asta. L-as da la inot, are o energie seara de ma sperie! Mai ales ca se face noapte de la 17 si efectiv nu are unde sa si-o consume toata! Cred ca fiecare familie trebuie sa-si gaseasca propriul ritm in functie de copilul/copiii ei, iar ce spune Printesa sunt doar guidelines. In MEDIE copiii au nevoie in jur de 6 ani de optionale, insa fiecare trebuie sa vada ce/cat poate/isi doreste cel mic.
Experienta noastra: cand avea copila 4 ani si 9 luni am fost in vizita la o prietena (9 ani) care isi facea exercitiile la vioara. A cerut si ea vioara, a incercat una-alta si ne-a zis ca vrea si ea sa invete (simtisem deja in ea pasiune pentru muzica si pentru instrumentele cu corzi, dar nu am luat-o prea in serios). Ne-am gandit amandoi ca e prea mica pentru ceva asa riguros, mai asteptam. A insistat 6 luni (timp in care am dus-o la concerte de muzica clasica sa asculte, sa vada si sa simta muzica-arta) si am decis sa incercam. Am gasit un profesor foarte bun (si ca specialist in vioara, si ca pedagogie – Suzuki – si ca apropiere de copii), a inceput la 5 ani si 3 luni. Au trecut 8 luni de atunci si spunem acum cu convingere ca bine am facut sa avem incredere in ea: e un drum de descoperire extraordinar si pentru ea si pentru noi. Metoda dupa care studiaza cere prezenta mamei/tatalui la intalnirile cu profesorul (o data pe saptamana, 30 de minute), la fel si exercitiile in casa. E pasionata cu adevarat, desi au fost momente in care a fost usor dezamagita de partea tehnica si plictisitoare (dar atat de necesara). In perioada aceea o intrebam des daca vrea sa continue si imi zicea cu hotarare: DA! Acum canta piese intregi, merge cu drag la profesor si cu adevarat vioara e parte din viata ei: cand e trista o ia si canta, cand e bucuroasa, la fel, cand avem musafiri vrea sa le cante. In continuare mergem impreuna la concerte pentru ca ea vrea, cere, ii place. Show-ul lui Ara Malikian a fascinat-o si inspirat-o, viseaza sa il mai vada live cat de curand. Pentru noi toate astea sunt semne ca vioara e parte din viata ei, nu doar un optional/o activitate.
Dar mai e ceva esential in toata povestea asta: copila merge la gradinita doar de luni pana miercuri (si in zilele astea nu mai are nici o alta activitate in program), joia si vinerea stam impreuna. „Stam” e impropriu zis, pentru ca traim o viata normala cu facut mancare, cumparaturi, curatenie, jucat, citit, muzee, biblioteci, parcuri, intalniri cu alti prieteni, iesit in natura si chiar pierdut vremea prin casa – un timp asa de necesar pentru „recuperarea” copiilor. Iar jumatatea ei de ora de vioara saptamanala e vinerea dimineata, dupa o zi de relaxare, de reconectare cu ea insasi, cu mine, cu noi. Merge acolo relaxata, odihnita, cu chef si cu prima energie a diminetii. E singura eleva a profesorului cu care acesta se vede dimineata in timpul saptamanii si mi-a zis ca e o diferenta enorma de concentrare, de chef, de disponibilitate din partea copilului.
A, si ca sa fim sinceri pana la capat: a mai incercat ceva arte martiale (nu i-a placut si mai ales a respins ideea de a merge de doua ori pe saptamana, dupa gradinita).
Concluzia noastra intermediara: am facut bine sa asteptam pana a cerut ea ceva, sa avem incredere in ea si sa traim „activitatea” asta ca pe o experienta a familiei (am invatat multe despre ea, despre noi si relatia noastra facand exercitiile in fiecare zi si acceptand zilele in care e prea obosita pentru ele), nu ca pe un ceva de pus in CV, nici ca pe un ceva facut sub presiunea societatii.
Din punct de vedere academic, gradinita la care merg copiii e ceea ce va doriti? Ii stimuleaza suficient, le pune mintea la incercare? Tot aud de gradinite waldorf/montessori la care copiii invata cel mult sa numere pana la 20 in 3 ani… ma interesa si parerea voastra, daca sunteri multumiti nu doar de joaca…
Oh, nu se pune problema, Ivan numara pana la 20 in cateva limbi dupa 2 luni de gradinita. Colegii Sofiei (cei peste 4 ani) sunt avansati fiecare pe ce ii place, unii sunt foarte buni la matematica, inclusiv cu cifre mari si operatii complicate, o fetita scrie cursiv de pe la 4 ani, majoritatea citesc. Invata o gramada de lucruri despre tot ce ii inconjoara, dar ce mi se pare mie cel mai important (pt ca nu am deloc pretentii academice de la gradinita, e timp de asta mai tarziu) este ca totul este in functie de curiozitatea si interesele lor, sunt stimulati sa intrebe, sa se descurce cat mai mult singuri, sa socializeze, sa ii sprijine pe cei mai mici, lucreaza mult cu mainile, individual si in grup, invata reguli si respect si sunt respectati, mie astea mi se pare esentiale pana la 6 ani. Dar da, fac si progrese academice, dar nu sunt fortati toti odata, fiecare in ritmul lui, in functie de interesele lui. Nu stiu cum e la Waldorf, la noi insa e asa.
Până să citesc tot comentariul tău, am crezut că primele patru rânduri sunt scrise ironic. Toate grădinițele fac activități atât de avansate acum sau doar cele particulare? Sau e o grupă pentru copii mai dotați decât media? Că partea cu scris cursiv, numărat, citit, calcule complexe îmi pare de clasele primare. Nu se vor plictisi când vor relua asta la școală în primii ani? Sau cum se procedează?
Nu întreb ironic, nici ca să judec, sunt sincer surprinsă pentru că de la părinții pe care îi am in jur nu am auzit că ar face copiii astfel de activități la grădinițele la care merg. Poate asta e programa normală și nu știu eu pt. că nu am copii încă și nu m-am lovit de asta. Sunt doar curioasă.
Buna, in sistemul Montessori copilul alege singur ce doreste sa faca, materialele le sunt puse la dispozitie pe rafturi si ei lucreaza cu ce doresc. Cei pasionati de cifre vor lucra multe activitati in zona asta, cei pasionati de colorat coloreaza, cei care descopera ca le place matematica au acces la multe materiale care ii invata, in joaca, unitatile, socoteli, cifre, ridicarea la cub si chestii mai complicate. Nu exista un program sau chestii dirijate de educator ca in gradinitele traditionale, unde educatorul ii pune pe scaune si toti copiii asculta sau fac ce zice educatorul. Sunt copii care nu scriu, nu citesc, nu socotesc, care prefera sa curete mere sau oua sau sa calce rufe sau sa dea cu matura, depinde ce ferestre de oportunitate li se deschid, ce interese au, cat de rapid progreseaza si asa mai departe. Copiii dicteaza ritmul si materiile asupra carora se apleaca, cu care exerseaza.
Si cand fac ceva care le place, fara presiune, avanseaza uimitor de repede in treaba cu pricina!
Ivan e pasionat de numarat, a invatat foarte repede sa numere in romana, de la Sofi, apoi in italiana de la o prietena, in engleza de la gradinita, ii place, nu i-a cerut nimeni…
„sunt avansati fiecare pe ce ii place”
e in functie de interesul copiilor, adica nu inseamna ca toti sunt asa avansati. probabil media e la fel ca la oricare alta gradinita.
insa intrebarea a fost „Ii stimuleaza suficient, le pune mintea la incercare?” iar raspunsul este „Da”.
mie cel mai mult imi place ca in fiecare saptamana au alta tema de discutie: despre anotimpuri, despre animale, despre plante etc saptamana trecuta au pus muraturi de exemplu.
Robo, si la gradinitele pe sistem clasic au saptamani cu diverse teme de discutii, si-al meu a pus muraturi,a facut pizza, din astea :)) Conteaza CUM le sunt predate astfel de lucruri….ce inteleg este ca Montessori le permite copiilor sa-si aleaga activitatea insa, daca sunt multi copii, cum se impart educatorii sa socoteasca/coloreze/numere/curete oua cu ei? Inteleg ca o vor face singuri eventually, insa cum tii pasul cu „pasiunile” fiecaruia dintr-o grupa de 25 cum sunt la grupele 3-6 ani Montessori? Al meu este lasat acasa sa faca orice-si doreste, el este pasionat de constructii si litere, dar acasa e gratis chestia asta…Stiu ca noi, balcanicii, intelegem greu cum e cu Montessori, insa daca eu n-as fi fost oarecum fortata sa invat inmultiri si impartiri, pai ma jur ca ajungeam pana la liceu fara sa le invat, asa tare mi-au displacut. Uneori e OK sa impingi usor copilul in a intelege/practica si chestii utile insa neplacute(poate). Coloratul nu e o astfel de activitate, fi-miu e varza la capitolul asta :))
nu stiu cum se impart educatorii, din ce am vazut as zice ca nu se impart pt ca nu e nevoie
stiu ca educatorii prezinta fiecare material tuturor copiilor o data, apoi fiecare copil il foloseste cand si cum doreste
materialele montessori sunt gandite asa incat sa nu aiba nevoie de multe instructiuni (nu prea se pot folosi decat intr-un anumit fel) iar ideea e ca copilul sa descopere singur
in afara de asta, de invatat cum sa le foloseasca mai invata si de la cei mari – asta ar fi unul din motive pt care la montessori sunt copii de varste diferite
acuma pe masura ce-ti explic tie imi dau si eu seama cat de misto e de fapt montessori – chestia aia cu incurajarea independentei copiilor nu e vorba in vant
uite chiar intrebarea ta „cum se impart educatorii sa socoteasca/coloreze/numere/curete oua cu ei?” este in paradigma in care educatorii fac lucruri impreuna cu copiii, or, nu este deloc asa – copiii „lucreaza” cea mai mare parte a timpului singuri, fara indrumare directa. (Exista si circle time, unde fac toti impreuna ceva gen povestit discutat etc)
La mine in oraș nu stiu dacă există astfel de grădinițe, e posibil, doar că nu am auzit de la părinții pe care îi cunosc, de aici și surprinderea mea. Ce-am auzit au fost mai degrabă păreri ale părinților cum că dacă învață copiii la grădiniță elemente de la școală prea multe sau prea avansate, se vor plictisi în clasele primare când se reiau scrisul, cititul, calculele până ajung toți la același nivel.
Mulțumesc pentru lămuriri, sună foarte fain!
Multumesc frumos pt raspunsuri. De abia a unceput in sistemul asta si am dubii ca dincolo de aspecte de cotidian/mediu inconjurator isi va bate capul cineva pe chestii mai complexe. Urmarim
Optionalele sunt pentru cine are bani, chef si timp de experimentat. Mi-am pus speranta in optionale gandindu-ma la mintea absorbanta, la o varsta mica, nu neaparat in a cauta performanta cat a planta o samanta, ca sa ma exprim poetic. Optionalele sunt momentele mele unu la unu cu iubita mea, cand ii vorbesc despre curaj, ma refer la inot, sau cand invatam impreuna la pian pentru a incerca sa ii arat cat de minunate sunt sunetele. Cele care sunt facute la gradinita, merg usor pentru ca e cu prietenele ei. Recomand optionalele ce sunt deja pasiunea parintele iar acesta doreste sa o insufle copiilor si nu ca o norma.
Inot recomand si eu. Noi mergem la casa victor pe emanoil porumbaru (e pe langa tratoria). E foarte misto si sportul, dar si instructorul. Si daca alegi lectii individuale, nu ai nici avalansa de copii, si stii ca iese cu ceva de la lectiile de inot!
ce interesant, ma uit si eu, multumesc!
la gradinita de stat la care merge baietelul meu se fac optionale in programul de dimineata; se face engleza, sah si vine teatrul de papusi o data la 2 saptamani; dupa program nu face altceva doar in parc si acasa