Articol scris de Ramona Dănăilă, blogger pe www.parinticalatori.ro
De curând, ne-au întrebat prietenii care sunt aspectele mai puțin roz din excursiile noastre cu Albert. Și, cum într-un an și jumătate am vizitat deja împreună vreo douăzeci de țări pe trei continente, avem de unde povesti pățanii trăite pe meleaguri străine.
Le-am rememorat cu mult haz, cu toate că atunci sigur aveam inima cât un purice. Avem ceva experiență ca turiști, însă responsabilitatea a devenit mult mai mare de când plecăm prin lume în trei. Dar, până la urmă, ce rămâne cel mai proaspăt în minte sunt chiar aceste situații-limită în care te-ai depășit pe tine și ai reușit să treci cu bine peste.
– Îți mai amintești când am rămas blocați cu mașina în noroi, pe drumul neasfaltat din Argentina? începe tati.
Normal că îmi aminteam, e de departe cea mai „la limită” situație trăită de când călătorim cu copilul.
Eram plecați în Argentina pentru o lună, Albert n-avea niciun an:- un sejur la care visam de mult timp și pe care îl planificasem până la ultimul detaliu, timp de șase luni. Toate se legau… trebuia să schimbăm cinci zboruri interne, traversând țara de la nord la sud și înapoi, să închiriem o mașină cu care să străbatem 3000 km pe Ruta 40, să vedem opt orașe și să schimbăm vreo zece cazări, pe unde ne opream.
Eram pe la partea cu „3000 km pe Ruta 40” într-o mașină mică, închiriată, prin stepa imensă din Câmpia Patagoniei. Aici nu plouă decât extrem de rar, dar, când plouă, se spune că o porțiune de drum rămas neasfaltat se transformă într-un mlăștiniș cu argilă roșie și lipicioasă, în care mașinile se afundă fără cale de ieșire până nu reapare soarele.
Avusesem, totuși, noroc de zile senine, fără pic de nor, pe acest drum pustiu, fără localități, fără alte mașini și fără semnal telefonic pe sute de kilometri distanță. Mai aveam cam 300 km de la ultima cazare până în punctul final, unde trebuia să predăm mașina și de unde aveam zbor spre următoarea destinație.
Urma să trecem chiar prin zona neasfaltată, când s-a pornit o ploaie pe care oamenii locului o consideră furtună. Aveam două opțiuni: rămâneam la cazare și pierdeam biletul de avion, iar de aici restul excursiei se anula, sau riscam și porneam la drum, sperând că zvonurile despre starea acestuia erau hiperbolizate. Am ales varianta a doua – erau prea multe lucruri în joc și o zi de întârziere ar fi dus la pierderea zborurilor și a cazărilor următoare, mașina nu ar fi fost returnată la termen, pe scurt situația s-ar fi complicat prea mult pentru cât ne-am fi permis cu bebe după noi.
După puțin timp, ajungeam la zona de drum problemă. Situația părea sub control.
„- Cred că ne-am făcut prea multe griji”, ne spunem. Înaintăm cu grijă, iar fețele încep să ni se mai descrețească, ba chiar mai facem și câte o glumă, amuzați de încordarea de până atunci. Până când… vedem primele mașini împotmolite. Simțim cum roțile se mișcă mai greu, par că se afundă sub pietrișul rămas doar la suprafață, în timp ce dedesubt pământul roșiatic se transformase într-un nămol greu… Inima ni se face mică, ne dăm seama că pericolul nu dispăruse. Cu câteva slalomuri și cu accelerația până la fund, reușim să depășim porțiunea asta. Eram din nou pe drum pietruit. Răsuflăm ușurați.
Situația se repeta, însă. Câteva încercări asemănătoare, până când norocul nu ne-a mai surâs. Roțile au refuzat să se mai învârtă, mașina s-a oprit și am rămas blocați în mijloc de stepă, în toiul furtunii, cu un vânt tăios, departe de orice contact uman… Unde era vara de până atunci? În câteva ore totul se schimbase.
Evident, am încercat tot ce ne-a venit în minte… de la toate manevrele posibile, fără succes, la împins mașina, doar-doar am putea-o scoate de unde se încăpățânase să rămână. Ne-am ales doar cu noroi până la genunchi și cu mașina afundată, noi fiind epuizați. Rămăsesem fără soluții, iar Albert își pierduse răbdarea și dădea semne de foame. Ce mai era de făcut?…
Cineva sus, însă, avea grijă de noi. Pe drumul pustiu, unde vedeai câte o mașină din oră în oră, apare un 4×4, tăind în două mlăștinișul. După o secundă de ezitare, ne dumirim și facem semne disperate. Un argentinian amabil coboară și ne ajută să punem mașina pe urmele brăzdate de roțile lui imense.
– Rămâneți pe urmele astea, ne spune zâmbind.
Eram salvați. Am ajuns la timp și la biroul de închirieri și la porțile de îmbarcare, iar sejurul nostru a continuat așa cum îl planificasem.
– Dar o cazare de cinci stele cu jacuzzi outdoor și o vedere impresionantă către munți, pe când mai planificăm? glumesc eu în continuare. Nu de alta, dar ultima oară piticul a avut alte planuri și ne-a făcut o febră de „doar” 40 grade, cu frisoane și tot tacâmul. Vă dați seama cât ne-am putut bucura de locația, de vis de altfel, unde ne cazasem.
– Hi hi hi, confirmă și Albert, parcă amintindu-și de noaptea cu pricina din Ushuaia, la capăt de lume.
Noroc de trusa medicală fără de care nu plecăm niciodată la drum, de asigurarea făcută în țară și de recepționista ce a apelat cea mai bună clinică din oraș. S-a dovedit că nu era nimic grav, doar o problemă digestivă pe fondul schimbărilor alimentare date de noile locuri, diferite de mediul de acasă. De altfel, a trecut la fel de repede cum a apărut. Dar o experiență ca asta nu se uită ușor.
Cert e că orice plecare vine cu riscuri la pachet. Unele mai mari, altele mai mici, în funcție de zonă, civilizație, distanță, perioada anului… și lista ar putea continua. Important e să ne luăm ceva măsuri preventive, să ne păstrăm calmul și să știm oricând la cine putem apela în caz de nevoie.
– Am putea aminti și de țânțarii din Sri Lanka, nu?
– Pe asta o lăsăm pe data viitoare, zâmbesc eu liniștită.
Mi se pare stupid sa pleci cu copil mic, sa te pui in situatii de genul. Oricum o faci pt tine, nu pt copil. Lor le place rutina si oricum nu si va aminti nimic.
Nu e chiar așa. Chiar dacă nouă ni se pare că nu le ajută la nimic, călătoriile chiar schimbă percepții și ajută imens în evoluția copiilor, încă de la naștere. Nu e nevoie să își amintească, ci doar să aibă capacitatea de învățare. Și cu asta toți ne naștem.
Cât despre riscuri, acestea există peste tot, chiar și în confortul casei noastre, iar soluția să îi ferim de ele nu cred că e să nu plecăm cu cei mici nicăieri, până cresc mari. E ca o punere în paranteză atât a vieții părinților cât și a lor, timp de mai mulți ani, limitându-le dreptul la cunoaștere și frumusețea descoperirii lumii.
Un alt motiv pentru care vei primi multe comentarii negative este invidia. Sa nu uitam ca majoritatea parintilor in Romania de abia isi permit sa cumpere pampersi d-apai sa mai si calatoreasca prin Argentina.
E vorba in primul rand de mentalitate nu de posibilitatile financiare. Stiu foarte multi oameni cu posibilitati care de la 2-3 concedii pe an au ajuns la 0 dupa ce au devenit parinti. Unii cred ca nu este bine sa mergi cu avionul daca ai copil, altora le e frica sa nu se imbolnaveasca.
Si oricare din variante sunt corecte, in fond. Fiecare are dreptul sa aleaga ce e mai bine pentru copilul sau, fara a ingradi altuia dreptul de a alege acelasi lucru, insa; cu atat mai putin de a critica si a descalifica pe cel de langa tine care nu gandeste la fel.
Ne place sa credem ca fiecare parinte e bine intentionat cu copilul sau si alege ce considera ca e mai bine pentru cel mic. Dar parerile sunt impartite pe acest subiect si de aici parerile diferite, exprimate uneori prea transant.
Cum ajuta, mai exact? Vorbeste mai repede, merge mai repede daca este luat in nu stiu cate calatorii pana la 2 ani? Probabil va referiti ca se adapteaza mai usor la schimbare. Nici macar asta nu cred, mai degraba tine de firea copilului, daca e mai linistit sau nu. Si repet, copiii au nevoie de rutina, se simt in siguranta, mai ales ca lumea lor e in continua miscare, o data cu achizitiile. Riscurile sunt mult mai mici acasa, nu cred ca trebuie sa aduc argumente aici. Orice calatorie vine cu oboseala, doar ca noi ne ducem si ne intindem in pat. Copiii de ce sunt obligati sa doarma in carucioare, sisteme de purtare, in zgomot sau soare etc? Mie ca adult nu mi ar placea sa fiu obligata sa dorm pe unde apuc, insa eu pot alege si mi asum oboseala pt ca ma aleg cu ceva din vacanta aia, imi ofera o satisfactie. Si nu, nu am scris tot ce e mai sus din invidie, invidie ca ce? Dimpotriva imi plac calatoriile si am calatorit ceva inainte de copil si o voi face din nou, insa nu cu copilul la varste mici. Ce sunt 2, 3 ani dintr o viata de om…asa ca am rabdare.
Cricket, cred ca tu omiti esenta calatoriilor cu copiii….statul IMPREUNA, ca familie, undeva unde place SI parintilor, ca sa zic asa 🙂 adica eu daca merg zilnic in acelasi parc si ma dau in aceeasi tiribomba copilului ii va placea, insa eu voi ajunge in maxim 2 saptamani plictisita si morocanoasa…la fel si daca merg la Mamaia si la Sinaia 3 ani de zile in concediu doar ca sa pastrez rutina! Cand parintii sunt fericiti, si copiii sunt fericiti, pe chestia asta pot paria! Noi am mers la Milano, orasul nostru de suflet, impreuna cu baietelul cand avea vreo 2 ani maxim. I-a placut zborul, i-a placut catedrala, STIE ca e-n alta tara….vrea sa invete italiana. Am fi mers mai devreme de 2 ani ai lui daca ne permiteam financiar, insa ne-am cumparat casa si cu asta au venit alte prioritati financiare. Copilul nu a dormit niciodata nici in soare, nici in ploaie, nici spanzurat in sisteme de purtare, nici in carucior…am mers frumusel inapoi la hotel pentru somnul de pranz si gata. Daca avem masina inchiriata, facem un traseu mai lung si doarme comod in scaunul de masina rabatat corespunzator…2-3 ani dintr-o viata de om sunt ca oricare alt an dintr-o viata de om, daca esti sanatos! Adica ti-o traiesti asa cum iti place. Nimeni nu vrea sa demonstreze nimic luandu-si copiii in calatorii, sunt ferm convinsa de asta, ii iau fiindca nu s-ar bucura altfel.
Intr-adevar, armonia familiei e data de fericirea fiecarui membru in parte si noi credem, la fel ca tine, ca niste parinti frustrati nu pot creste un copil fericit, doar oferindu-i stabilitate, rutina, siguranta si ce se mai crede ca e nevoie pentru o dezvoltare armonioasa a celor mici.
Evident, nicio experienta nu merita sacrificiul sigurantei copiilor sau punerea lor in situatii de risc, dar nu despre asta era vorba in acest articol.
Ne bucuram ca faceti parte din categoria parintilor ce isi doresc sa isi creasca copiii aratandu-le lumea si va asteptam la noi pe blog sa mai povestim despre calatorii in familie!
Ca sa enumar doar cateva din schimbarile pe care le-am observat noi la copilul nostru datorita calatoriilor – a devenit mult mai sociabil, mai independent, mai curios si mai putin lipit de parinti, dupa excursia in Argentina a inceput sa manance carnita, ceea ce inainte nu voia deloc, in timpul excursiei din Barcelona a facut primii pasi, atras de porumbeii din Placa Catalunya, in Sri Lanka a inceput sa iubeasca orezul pentru ca l-a descoperit in tot felul de combinatii si gusturi… astea fiind doar cateva imbunatatiri vizibile pe langa restul care se inmagazineaza in memoria lui (inactiva, poate, momentan), dar care il va ajuta sa isi formeze personalitatea si perceptiile asupra vietii pe viitor: ca lumea nu e peste tot la fel ca in mediul in care ne nastem si crestem, ca diferentele de rasa, culoare, religie, obiceiuri sau cultura trebuie cunoscute si acceptate, ca lumea e mare si diversa etc. etc. etc.
Dar, bineinteles, blogul nostru sau acest articol nu sunt „o munca de convingere” ca ceea ce facem noi e bine si restul nu, e doar punctul nostru de vedere, expunerea experientelor noastre si o mana de ajutor intinsa celor care vor sa traiasca la fel si nu stiu cum, celor care vor sa plece in concediu cu copilul si au nevoie de sfaturi sau celor care vor sa descopere o destinatie si vor mai multe detalii despre ea. Ca de exemplu, noua ne-ar fi fost mult mai util sa putem citi undeva despre drumul din Patagonia inainte sa ajungem acolo, dar, pentru ca nu am gasit aceste informatii, a trebuit sa ne confruntam singuri cu situatia si sa ii facem fata.
Ce „capacitate de invatare” ar putea avea un copil de cateva luni?
Tweety, daca nu ar avea capacitate de invatare, un copil, oricat de mic ar fi, ar stagna la nivelul cu care se naste… ori el invata sa te priveasca, sa zambeasca, sa se ridice, sa isi recunoasca parintii, sa gangureasca etc. etc. etc. Asta numai din ce observam noi, dar cate mai invata ei si fara sa ne dam noi seama… Intrebarea ta nu prea isi avea rostul, sincer.
Total de acord!!!
Măi, dar ce funny sună ţânţarii din Sri Lanka și călătoria cu un copil mic. Musai trebuie să ne dezvălui să ne tăvălim de râs, nu alta.
Lasa, ca ne-am tavit de ras la comentariul tau :))))).
Te-ai ” tavit ” rău?
Te asteptam pe blogul nostru daca ti-am starnit curiozitatea 🙂 Cat despre ironii, sunt si ele bine primite daca au argumente viabile in spate.
O vai doamne ce parinti moderni.
Cat de cool trebuie sa fie sa pleci in 18 luni in douj de tari cu un copil care de abia se tine pe el. Super asa vreau si eu sa traiesc.
Scuze…mi se pare super stupid
Stupid mi se pare sa intelegi ca articolul promoveaza un mod de viata. Nu calatoresti cu cei mici, e foarte ok, nu te condamna nimeni. Altii insa care poate fac asta, poate vor gasi utile povestile din el. Mi se pare trist stilul asta neaos de a ne exprima frustrările prin atacuri la ceilalti. De asta, esuam ca natie…hai ca filozofez si nu e asta intentia :))) la cat mai multe calatorii fara peripetii din acestea!!
Multumim pentru parere si pentru urari! Cat despre filosofie, o pastram pentru un articol mai potrivit cu aceasta tematica 🙂
Articolul nu s-a vrut a fi un exemplu de „asa e cool sa traiesti”, nici de a influenta alte familii sa traiasca la fel. A fost un articol „tip confesiune”, o experienta pe care noi am trait-o si, poate, daca am fi avut unde citi despre asta inainte, am fi putut-o evita sau gestiona mai bine. Poate unora le va fi, candva, de folos, poate altii o vor considera inutila. Dar, din nou, cel mai usor e sa punem etichete. Daca sunt si rautacioase, cu atat mai bine.
Ce articol fain, Ramona! Si cu umor, dar si cu multe detalii despre cine sunteti voi! Mi-a placut mult!
Sectiunea asta cu bloggeri e in topul preferatelor mele, Printesa! Dupa articolele cu Ivan si Sofia :).
Multumim mult, Natalia! Ne bucuram ca ti-a placut si te asteptam in continuare la noi pe blog 🙂
Vă felicit pentru că încercați să vă păstrați stilul de viață odată cu apariția copilului. Pentru cine nu își dă seama și doar comentează răutăcios , este un efort imens să planifici și să duci la capăt cu bine o călătorie mai lungă cu un bebe mic. Statul acasă sau la un all inclusive, este varianta simplă, dar infinit mai plictisitoare.
Multumim pentru aprecieri, Diana si te mai asteptam la noi pe blog sa povestim despre calatoriile cu cei mici in locuri interesante! Intr-adevar, o calatorie mai lunga necesita o pregatire riguroasa in prealabil, dar pasiunile nu se mai resimt ca efort, se transforma in placere. Oricum, fiecare are dreptul sa aleaga propria varianta in care se simte cel mai confortabil si, in fond, toate sunt corecte atat timp cat isi ating scopul.
Ma asteptam la comentarii negative la un astfel de articol pentru ca in Romania exista mentalitatea invechita ca un copil trebuie tinut in casa. Am prieteni care au considerat concediul de maternitate o sansa sa viziteze destinatii exotice dar fara bebelus normal ca „e prea mic si nu-si aduce aminte nimic”. In realitate Singapore e mult mai fun fara un plod dupa tine, corect.
Tare mi-as dori sa inteleaga toti parintii ca este foarte usor sa calatoresti cu un copil mic. Doarme in carucior, avion, masina, etc, mananca lapte sau mancare de copii care se gaseste oriunde si daca se imbolnaveste aveti avantajul unor sisteme de sanatate civilizate si spitale care chiar au medicamente si dezinfectanti pe stoc spre deosebire de acasa.
Noi l-am carat pe al nostru peste tot de la 3 luni. Si daca acasa facea fitze la somn, in avion sau masina a dormit lemn.
De la 2 ani in schimb la noi vacantele s-au transformat in cosmar, au inceput fricile si obsesia de control si orice schimbare in program se lasa cu un tantrum dar tot nu am stat acasa. Ne-am adaptat si acu ne petrecem vacantele intr-un singur loc si incercam sa creem o rutina. Sper ca dupa 5, 6 ani sa incepem sa exploram iar lumea ca ni s-a cam acrit sa tot stam la piscina 🙂
Asta am decis si noi, sa stam intr un singur loc. Cu un copil de 1- 2 ani care are tantrumuri, inca la diversificare, consider ca un all inclusive este cea mai buna varianta. Noi am fost in turcia si nu regretam nici un moment.
Felicitari! suntem convinsi ca ati facut cea mai buna alegere pentru copilul vostru si atat timp cati toti sunteti fericiti cu decizia luata e perfect!
Desigur, oricand poti gasi o cale de mijloc intre fericirea copiilor si cea a parintilor, nu spune nimeni ca ele coincid sau ca cei mici mostenesc neaparat pasiunile parintilor. Dar aceste lucruri nu pot fi descoperite stand in casa, e nevoie sa experientezi macar o data ca sa iti dai seama daca se poate si a doua oara sau schimbi abordarea. Din fericire, noi am fost norocosi pana acum sa avem un copil care nu a dat semne de nemultumire, care a fost vizibil fericit intr-o tara noua, cu oameni noi, cu experiente noi in jur si caruia nu am simtit nicio secunda ca ii facem rau plimbandu-ne impreuna prin lume. Daca lucrurile ar fi stat altfel, in mod sigur nu am fi intins coarda si nu l-am fi fortat sa fie cum vrem noi. Asta nu inseamna ca celelalte abordari sunt gresite, fiecare isi cunoaste cel mai bine copilul si aplica metodele care i se par cele mai potrivite in cresterea lui.
Ce viata palpitanta!! Deja imi imaginam situatia, amuzanta de altfel, ca povestire….cand o si traiesti e ingrijoratoare.
Felicitari pt curajul vostru a de calatori oriunde in 3, in mod cert, atat voi cat si bebe ati invatat si descoperit multe in calatoriile voastre. Inteleg ca faceti totul f planificat si calculat….mie nu-mi iese, numai cand imi amintesc cate am carat dupa noi pt 2 zile la munte, si cat a plans in masina pe drmul de intoarcere…renunt la orice plan si aleg comoditatea rutinei. Insa e plictisitor, ce povestesti tu suna extraordinar, am primit un imbold sa las deoparte fricile si sa-mi plimb baietelul. Multumesc.
Si ignora comentariile rautacioase, toate pleaca din invidie, durere si frustrare caci nu sunt posibilitati pt o astfel de viata la nivel general. In Romania cu atat mai putin.
Insa putem calatorii si avea experiente frumoase fiecare dupa posibilitati. In cele din urma important e sa fie impreuna familia.
La cat mai multe calatorii fara patanii grave….
Multumim pentru aprecieri si incurajari, Mona! Sigur vei descoperi si tu cand e momentul cel mai potrivit sa iesiti alaturi de cel mic din rutina si sa ii aratati si lucruri noi. E doar o problema de timp, la un moment dat isi va dori el singur mai mult, cu siguranta 🙂 Pana atunci, intr-adevar, cel mai important e timpul petrecut in familie, indiferent unde se intampla asta!
Felicitari! Si noi am profitat de cic si am plecat de 5 ori cu avionul in acest an, de 4 ori cu bebe. A fost super si nu regretam nimic.
Din pacate o sa primesti multe comentarii negative fiindca romanii considera ca femeia dupa nastere trebuie sa se ascunda in casa si sa nu mai iasa de acolo pana nu este clasa intai copilul. Si sa evite alti copii, sa nu iasa din casa decat la nevoie etc altfel se imbolnaveste.
Nu cred ca e vorba doar de invidie…hai sa nu mai bagam argumentul asta mereu.
Si noi calatorim in 3 de cand s-a nascut fetita, dar chiar ne gandim de doua, trei ori inainte sa alegem o destinatie.
Ok, sunt complet de acord ca e important sa calatoresaca de mica, dar nu am dus-o in locuri prea indepartate, necesitand mai mult de 10 ore de zbor si doua corespondente, asta pina la trei ani. Si am ales tari bine echipate (infrasctructura, spitale, mancare), cu o clima ok, sa nu ne facem probleme suplimentare. Da, Argentina suna bine, dar noi am optat de exemplu pt Canada. Zbor mai scurt, drumuri super, fara tantari periculosi sau altele…si doar coasta estica, sa nu facem mii de kilometri cu masina.
Precizez ca avem si ceva familie in America de Sud, dar chiar nu mi s-a parut momentul potrivit deocamdata.
In concluzie, calatorit cu copilul-da, dar nu oriunde, macar pina la 3 ani. Eu personal, chiar nu vreau anecdote cu copilul.
Atitudine de nota 10.
Suntem de acord cu tine, Elsa. Clar te gandesti de 2-3 ori inainte de a alege o destinatie. Dar pot sa iti zic ca Argentina are spitale foarte ok (dupa cum povesteam am si fost intr-unul), mancare chiar mai buna si mai sanatoasa ca la noi, pentru ca aproape totul e produs local si exista extrem de multe exporturi si alea foarte scumpe, iar cu infrastructura noastra e greu sa concurezi…
Nicio problema, ajungem si in Canada anul viitor, cu incurajarile tale suntem chiar si mai nerabdatori. Cert e ca nu exista o singura destinatie sigura unde poti merge, iar peste tot in fond traiesc copii si unii chiar foarte bine si poate mai sanatos ca la noi.
Exact, CIC-ul e foarte darnic din acest punct de vedere, iti ofera si timp cu copilul si timp de plimbat, daca stii cum sa il folosesti in favoarea ta. In rest, fiecare il poate folosi cum crede ca e mai bine pentru mama/tata si copil, nu e o regula general valabila de „asa e bine” si „asa nu”. Noi am ales sa il folosim in acest mod si va felicitam ca ati facut la fel!„
Intotdeauna am admirat oamenii capabili sa faca lucruri de care eu nu as avea curajul sa ma apropii.
Felicitari si nu luati in seama comentariile rautacioase. Daca voi sunteti fericiti si copilul e fericit si familia e unita. Asta este tot ce conteaza.
Multumim pentru incurajari si aprecieri, Monica! Te asteptam si la noi pe blog pentru alte povesti din excursiile in familie 🙂
Hai ca acum sunt ca mosii aia din Muppets, am tot timpul ceva de carcotit (nu, imi place blogul, atfel nici nu as intra aici). Deci, la primul copil nici nu nimeream dusul, in fiecare zi, ce sa zic, am mai citit de oameni care au plecat in Alaska cu bebe, eu sunt la ani lumina. M-a surpins insa frecventa calatoriilor intr-o perioada asa scurta, banuiesc ca sunt facute cu avionul. Cantitatea de radiatii intr-un zbor peste ocean este echivalenta cu o radiografie (nu una la dinti), intrebati radiologul daca nu ma credeti.
Exact! S-a superradiat bebele asta de cand s-a nascut.
Sper ca e gluma. Refuz sa cred ca exista oameni in sec 21 cu acces la internet care cred ca te radiezi de la un zbor cu avionul.
Can nevasta mea era insarcinata aveam programat un sejur in Asia. Doi doctori diferiti din Germania ne-au recomandat la modul cel mai serios sa anulam din cauza radiatiilor pe care corpul le primeste in timpul zborurilor transcontinentale. Ne-au recomandat sa nu zburam mai mult de 4 ore. Sa inteleg sa medicii aia erau prosti si fara acces la internet?
Uite un studiu din UK care compara doza anuala de radiatii la care este expusa populatia obisnuita (2.7 mSv) cu un zbor transatlantic (0.08 mSv). In realitate doza de radiatii pe care populatia obisnuita o primeste de la materiale de constructii si scurgeri de radon din sol este mult mai mare decat un simplu zbor.
https://www.gov.uk/government/publications/ionising-radiation-dose-comparisons/ionising-radiation-dose-comparisons
Un drum cu transatlanticul dus – intors face cat o radiografie pulmonara
http://www.anpm.ro/efectele-radiatiilor-asupra-sanatatii-oamenilor
Pai atunci personalul de zbor si pilotii ar trebui sa moara toti de tineri? Va rog sa va mai informati pe subiectul asta. Radiatiile din avion ar trebui sa fie fix ultima problema cand zburam cu un bebelus.
Nu mor toti de tineri, dar nici nu se pesioneaza la 65 de ani ca oamenii obisnuiti ci mult mai devreme. La fel ca la medicii radiologi.
Orice medic cu un dram de cunoștințe iti va spune acelasi lucru, un zbor de 8h spre ex, fiind la înălțime mare iradiază cam cât o rx panoramică dentară, adica destul de mult. Haide să încercăm să ne informăm înainte să acuzăm.
Sunt radiatii, nu va contrazicem, dar unde nu sunt, de fapt? Nu traim nici intr-un mediu steril, nici fara pic de poluare sau de radiatii la noi in tara si niciunde de altfel… cat despre „frecventa calatoriilor intr-o perioada asa scurta”, daca vorbim de zborurile transatlantice n-a fost decat unul pana acum si doua spre Asia, unde timpul de zbor e mult mai scurt (la jumatate as spune). Cert e ca sunt tot felul de studii pe baza acestor radiatii din timpul zborului, iar concluziile ar fi ca nu sunt periculoase în echivalentul a 10 călătorii în jurul lumii. Mai avem pana acolo 🙂
Fetita noastra are un an si patru luni. Am fost de sase ori cu ea la mare, am vazut patru tari, am calatorit cu avionul, masina, trenul. Nu este usor, tine foarte mult de copil. Au fost cazuri cand era foarte obosita si imi parea rau ca am plecat asa departe cu ea. O singura data mi-a fost frica, pentru ca tot asa ajunsesem pe un drum neasfaltat. Deci nu este invidie cand spun ca un copil are nevoie de rutina si somn odihnitor in pat. Nu schimband mereu atmosfera, conditiile, mancarea, dormind in brate in avion.
Si totusi ati incercat si ati plecat si ati observat comportamentul micutei si ati putut trage concluziile. Ceea ce e foarte bine. Asemeneni am facut si noi, cu drumuri mai scurte la inceput, extinse treptat si asa am ajuns la concluzia ca piticului nostru ii place. Copiii sunt diferiti, nu exista un calapod general valabil de la nastere pana la varsta x pentru toata lumea, e clar ca toti au nevoie de somn, odihna, mancare, atentia parintilor, dar unii sunt mai adaptabili la schimbarile din jur, altii sunt mai legati de rutina de acasa, si in ambele cazuri e ok, atat timp cat se pastreaza armonia in familie.
Noi am fost plecați de câteva ori cu cel mic intre 1 an și 2 ani și ceva și de fiecare dată, fără excepție s-a îmbolnăvit la destinație.Am ajuns la urgență odată și medicul de acolo chiar ne-a recomandat in primii 2 ani sa nu îl scoatem la plimbare de sute de km.A fost obositor și din experiența consider că in primii ani mai bine stai in localitatea ta.Cu mici excepții, excursie de o zi, doua la pădure, munte etc.
In niciun caz nu as merge așa departe cu copilul.Mi se pare f riscant și obositor.
Și acasă se pot întâmpla multe pericole, da.Insa in astfel de vacante exotice riscul e înzecit fata de casă.
Cea mai urata experienta calatorind cu copilul a fost cand s-a imbolnavit rau in satul bunicilor in Romania. Cel mai apropiat spital era la 20 km distanta, semnal la telefon nu, salvarea nu urca pt ca drumul nu e asfaltat. Sa adaug ca singurul pediatru era usor senil, noroc ca medicul din urgenta a fost de treaba? A fost cea mai urata experienta din toate calatoriile de pana acum. Si in Thailanda aratau spitalele mult mai bine. Si totusi ne riscam si vizitam bunicii in fiecare an.
Si noi riscam cand vizitam bunicii :)))) cel mai apropiat spital este la 45 de km distanta…iar conditiil, va zic doar atat: localitatea Urlati, jud Prahova…brrrr
Localitatea Urlaţi este relativ aproape de Ploieşti, cu acces prin DN.
Să nu exagerăm.
Sunt cazuri si cazuri.
Dupa cum spuneam, siguranta 100% nu este nicaieri, iar probleme pot aparea si la tine acasa si pete mari si tari. De ce ar fi inzecit riscul in vacantele mai indepartate? Sunt locuri unde traiesc, de asemenea, oameni, unde se nasc si cresc copii si, poate, unde lumea iti sare mai usor in ajutor. Conteaza sa stii la cine sa apelezi, ce sa faci in caz de urgenta si ce resurse ai la dispozitie. Despre asta e articolul, pe scurt.
O sa completez si eu lista comentariilor „rautacioase si invidioase”. Consider ca acest gen de concedii cu copii atat de mici sunt o mare dovada de iresponsabilitate din partea parintilor. In vaste zone nepopulate? Fara semnal la telefon? La mila Providentei? Daca nu ar fi aparut acel domn cu 4×4? Astea nu sunt riscuri calculate, ci doar imprudente. P.S. Posibilitatile financiare ale familiei mele sunt mult peste medie si am calatorit, atat inainte de avea copii, cat si dupa, in destinatii de care majoritatea au auzit doar la ora de geografie
PS ul e chiar tare:)))) in Palau ati fost? Ca la ora de geografie sigur nu s-a amintit de el:)))
Unii dintre voi doar atât puteți. Argumentul vostru suprem impotriva argumentelor celorlalti care nu sunt de acord cu voi este format din: sunteți invidioși+nu vă permiteți+sunteți înapoiați. Vanitate mai mare nu am întâlnit, și nici snobism. Asta sau sunteți prea uimiți că nu sunteți singurii care au călătorit sau metaforic singurii care au descoperit focul.
Uau, Ioana, dai accept chiar tuturor comentariilor?
Reiau ce am mai spus in alt comentariu: in acest articol tip „confesiune” principalele alibiuri sunt stapanirea de sine, calmul si identificarea unei solutii atunci cand ea trece chiar si in goana pe langa tine. Cat despre intrebari, daca nu trecea masina, plecasem oricum echipati cu apa, mancare, haine, rezervorul plin si ce mai aveam nevoie. Am fi pierdut avionul si restul sejurului, dar nu ar fi fost pagube de alta natura.
PS: nu discutam despre posiblitati financiare aici sau despre un concurs de destinatii impresionante atinse, ci doar despre un mod de viata in familie pe care fiecare il poate adopta sau nu, dupa cum alege.
Admir parintii care calatoresc mult cu bebe! Eu nu as pleca asa departe ca-s mai fricoasa :)) In rest, imi doresc sa calatorim in trei.
Multumim, Simona! Cu siguranta vei simti cand e momentul potrivit sa plecati si voi in trei, iar bebe iti va da semne daca e pregatit 🙂
Mai, nu știu ce sa zic, poate sunt eu mama-Bear, dar nu m-as baga la călătorii din astea cu un copil mic. 🙂 Mi se par prea riscante, dar nah, asa cred eu. 🙂
Pana pe la 14 luni am călătorit si noi destul si totul a fost ok. Apoi, când copchilul avea 18 luni am avut un zbor transatlantic de 17 ore. Eu sunt încă traumatizata de experiența. :)))) Dupa, călătorii de maxim 6 ore cu avionul. 🙂 In mașina nu am avut probleme niciodată. Ca un fapt divers, scaunul de mașina a fost singurul lucru pe care mi l-au cerut la spital la externare, au si venit jos cu noi sa verifice ca il avem instalat in mașina. Chestie standard, de altfel. 🙂
Exact, lucrurile se schimba cu varsta, asa ca de ce sa nu profitam de timpul cand cel mic colaboreaza si ii place, chiar daca ni se pare ca nu intelege? nu zice nimeni ca va si la fel pentru noi si in continuare, oricand isi poate schimba atitudinea si atunci, normal, ne readaptam. Important e sa fim maleabili si sa ne pliem astfel incat toata lumea sa fie multumita 🙂
Eu consider ca sunt foarte deschis si imi plac foarte mult calatoriile, dar nu as pleca cu un copil mic asa departe si in locuri fara o infrastructura adecvata. Copii mici au nevoie de rutina, iar al meu este dat peste cap de orice schimbare (o iesire mai tarzie in oras, mers in vacante etc). Ma alatur si eu celor care cred ca un copil mic nu o sa inteleaga prea multe dintr-o calatorie ca asta si doar reprezinta un factor de stress pentru parinti. Noi suntem mai comozi si am preferat sa il lasam cu bunicii de fiecare data cand am avut o mica iesire (pana acum), nici nu am vrut sa luam pe avion jumatate din casa dupa noi. Am preferat sa ne relaxam cu adevarat in vacanta, fara trezit de dimineata si cu stat in oras pana mai tarziu la un pahar de vin. Pe viitor avem de gand sa mergem si cu copii, dar deocamdata cred ca sunt prea mici.
Nu toți copii au nevoie de o rutină. A mea nu reușesc să îi fac nici una. Cunoscându-l pe Albert, bebe din poveste, pot spune că indiferent de locație părinții i-au păstrat rutina. Ramona felicitări pentru articol și la mai multe călătorii în continuare!
Multumim, Ana Maria! La fel va dorim si voua si sa avem parte de cat mai putine peripetii in calatoriile noastre!
Sigur, fiecare alege varianta cea mai potrivita pentru familia sa. Pentru noi a fost excursiile impreuna. Important e ca toata lumea sa se simta bine (si cei plecati in concediu, si copilul la bunici fara parinti aproape, si familiile care pleaca cu totii etc.). Nu este o regula general valabila, oamenii sunt diferiti, copiii la fel, familiile de asemenea.
ma, bravo lor. eu nu as face una ca asta niciodata, probabil nu`s asa o fire inclinata spre aventura in locuri exotice, dar admir curajosii care fac asta si cuplurile care desi au un copil mic continua sa faca ce le place.
Multumim, Maddy! Fiecare om cu pasiunile lui, important e sa ni le crestem frumos si fara riscuri 🙂
Comentariu rautacios pe care mi-l asum !!! Nu-i duceti nicaieri pe copii, nu-i scoateti din rutina, numa asa puteti sa aveti niste copii „speriati de tren !!!” care nu socializeaza, nu vorbesc mare lucru, nu pot/nu se stiu adapta in nici o situatie ! Duceti-i numa in parcuri sa frece topogane jegoase si voi intretineti-va cu mame „de parc” .. perfecte cu copii perfecti !!! Fiecare cum crede si cat poate … eu mi-am pierdut speranta ca generatia copiilor nostrii o sa fie mai bine… cand in zilele noastre crestem niste „panselute de cristal” 🙁 !!!
Draga Ioana, o dam din lac in put! Eu n-am fost plimbata cand eram mica decat la bunica la tara, la mare in Mamaia(intotdeauna acelasi hotel si acceasi bucatica de plaja) si la munte la Lacul Rosu(intotdeauna aceeasi pensiune). Alor mei le placea CLAR rutina :)) Am frecat acelasi maidan de joaca cu aceeasi prieteni pana am ajuns la liceu. N-am fost un copil tampit, ba din contra! E adevarat, s-au schimbat vremurile, s-au deschis granitele, au romanii bani de mers in Thassos. Generatia copiilor nostri se schimba daca ne schimbam NOI, astia mari. Daca iubim copiii asa cum noi n-am fost iubiti, daca ii respectam asa cum noi n-am fost respectati…si da, daca le aratam de mici cat e lumea asta de mare o sa crestem generatii misto. Vad o inclinatie a comentatorilor inspre extreme: ori luam copilu’ in spinare pana-n Sri Lanka, ori il lasam la bunici pan’ la scoala generala.Cale de mijloc pare ca nu mai este. Calatoriile in afara sunt un fel de „nice to have” in educatia unui copil, in construirea unei relatii cu parintii, in formarea amintirilor. Unii stau mai prost cu nervii si organizarea si aleg sa fie stres free in concediu, altii sunt mai nomazi si merg cu cortul si rulota pana-n Australia, ca Dana Rogoz. Important este ca acel copil este fericit cu parintii, iar parintii sa isi ia masurile de siguranta necesare. Atat.
De acord! Fiecare alege pentru familia sa cum e mai bine, important e ca toata lumea sa fie multumita si timpul petrecut sa fie unul in folosul atat al copiilor cat si al parintilor. Fara influente, fara critici, fara jigniri, daca esti de o parte a ideii sau cealalta.
Am calatorit mult inainte de a avea copil si sunt pro-calatorii cu copilul. Am calatorit mult si cu el. Dar dupa ce am citit articolul mi s-a parut ca acesti parinti sunt iresponsabili. Nu au avut luat in considerare nevoile copilului si au mers pe noroc… Plus ca e super stresant …
Sunt de acord ca din calatorii invata sa interactioneze cu alte culturi si oameni diferiti, sa descopere natura si alte feluri de mancare. Dar toate acestea le poate face si la 300 km de casa la munte, sau intr-un loc mai sigur in Europa, nu la capatul lumii. De ce tocmai acolo?
Mi se pare un mare egoism din partea parintilor sa il duca tocmai acolo unde vroiau ei sa bifeze o tara pe lista de calatorii.
Copii se bucura de lucruri mult mai simple, si ar trebui sa re-invatam de la ei bucuria simplitatii si a vietii de zi cu zi. Noi ca adulti cautam in viata noastra aventura pentru ca nu suntem multumiti de noi insine si de viata noastra si nu mai vedem frumuseatea in jurul nostru.
Un articol parca scris (si) pentru astfel de comentarii: https://www.printesaurbana.ro/2017/11/nu-mai-judeca-pentru-ca-nu-stii-toata-povestea.html (multumim, Ioana!). In rest, fiecare are dreptul la propria parere si la propriile alegeri in viata.
dragi parinti calatori, 🙂
va felicit pt faptul ca ati gasit si aplicati un stil de viata care va implineste si va face fericiti. comentariile si reactiile negative n-au de ce sa va schimbe, peste noapte, preceptia despre ce va place. astept si alte relatari despre calatoriile voastre, ar fi pacat ca unele dintre reactiile de pe-aici sa va descurajeze.
va admir desi fac parte dintr-o categorie complet diferita, dar tot privita cam chioras in lumea asta mustind de perfectiune. sunt un parinte care, dupa ce a aparut copilul, a dorit sa calatoreasca la fel ca pana atunci, adica fara copil, doar cu partenerul. am plecat 3 saptamani in america, de ex, atunci cand copilul avea cam 1 an, ne place sa facem iesiri doar in doi sau cu alti prieteni, fie ca e vb de city breaks, de mers la concerte „afara” sau de plecari mai lungi. consideram ca ne face bine sa avem vacantele noastre, separate de cele in care mergem si cu copilul. pt noi asta a functionat si nu ne-ar fi priit altfel. nu cred ca atunci cand ai copii trebuie sa renunti la ce iti placea inainte si sunt convinsa ca m-as fi transformat intr-o acritura daca puneam pe „hold” chestiile pe care le doream, dar nu le puteam face sau nu simteam ca vreau sa le fac cu tot cu copil. va doresc sa aveti parte de cat mai multe calatorii asa cum vi le doriti voi. chiar daca n-o sa mai scrieti pe blogul ioanei, pe mine m-ati castigat de cititor al blogului vostru. 🙂
Iti multumim mult, Irina si te asteptam la noi pe blog sa povestim despre pasiunea comuna: calatoriile! Cu siguranta, perceptia noastra nu e schimba decat in functie de experientele proprii, in rest suntem deschisi la dezbateri si schimburi de pareri, in limitele decentei 🙂
Te felicitam pentru curajul de a iti urma si tu pasiunea alaturi de sotul tau si de a infrunta parerile contradictorii care, stim cu totii, exista oriunde. Important e ca voi si copilul vostru sa fiti multumiti de alegerile facute, sa va incarcati bateriile si sa va regasiti cu aceeasi pofta de viata care sa alimenteze armonia in familie!
Ce faina discutie! ce frumos articol! Nu stiam de voi, Parinti calatori! – v-ati gasit o fana!
Si noi calatorim. Din prima sapt. de viata am iesit cu copila afara si din ce in ce mai des si mai mult. Am mers si in concediu all inclusive (unu, gata) restul cu airbnb si cu cortul. Nu am parasit inca europa dar asta e decizia noastra ca inca avem multe de descoperit (niste paduri si rezervatii naturale de batut).
De departe cele mai faine concedii au fost cele cu cortul, unde copilul a interactionat si cu un lac, parau, padure, animale, copii din 3 tari, stat in iarba de la 7 dimineata a 9 seara, montat si demontat cort, gatit si pregatit mese in picnic, mers la ferme dupa mancare sau la magazinul satesc etc. – lucruri pe care nu le-ar fi vazut in confortul orasului nostru si nicintr-un caz intr-un all inclusive.
Acum avem 2 vacante pe an de cate 2-3 sapt. si daca s-ar putea as trai numai in vacante, dar mai tre si sa muncesc 😀 (asa zice seful). Se pot face vacante si modeste si scumpe, si aproape si departe, fiecare dupa libertatea si deschiderea mintii. Cu copilul, evident!!!
Umbland asa prin europa as mentiona seninatatea olandezilor, i-am vazut si pe plaja cu 4 copii (si nu, nu e obiceiul sa aiba si bona si menajera si bunica cu ei), dar si in camping cu 2-3-4 copii eventual si un caine, cu rulota. Inspirational pt mine, zic. Voi sunteti un pic ca ei.
Wow, suntem flatati de aceste aprecieri venite de la cineva cu asa o experienta de travel 😀 E foarte tare sa ai curajul sa pleci cu cortul, cproape de natura, cu copilul dupa tine cu atat mai mult, iar pentru el cu siguranta e o experienta nemaipomenita!
Noi n-am incercat inca o excursie de acest gen, dar cand va fi in plan stim unde sa apelam 🙂
Multumim si te asteptam la noi pe blog sa povestim impreuna despre frumusetea calatoriilor!
Dragut articolul si blogul vostru! Si noi suntem fani calatorii si ne-am asumat ceva riscuri cand am fost doar noi doi: Brazilia in timpul virusului Zika, India in plin sezon de malarie, Argentina in zone cu risc de febra galbena. In Cambodgia ne-am pricopsit cu o infectie alimentara pe care o tinem minte si acum?. Ne-am luat toate masurile de precautie si am planificat in detaliu, dar ne-am dus, pe barba noastra, ca sa zic asa. Acum cu copil cred ca as planifica si mai bine si as alege zone mai curate, dar as evita tari cu virusi sau unde se stie ca apa e nesigura. India, de exemplu, no way cu bebe.
Experienta unor cunostinte: bebe avea 2 luni cand s-au hotarat sa mearga in Canada la rude sa petreaca sarbatorile de iarna. Fetita, care acasa dormea perfect, acolo nu a reusit sa adoarma deloc – era extrem de frig afara, -30 de grade, aer ft. uscat in casa, nu a reusit sa se adapteze fusului orar, de scos afara la plimbare pt. adormit nu se putea, asa ca si-au luat alt zbor de urgenta si s-au intors dupa 2 zile acasa ?. A fost o experienta, au invatat din ea, acum isi gandesc si planifica mai bine excursiile, dar tot calatoresc mult cu copilul.
Deci depinde de fiecare, depinde si de copil, depinde si de destinatie.
Suna foarte interesant experientele voastre din calatorii, felicitari pentru curaj si pentru pasiunea pe care o cultivati atat de frumos! Multumim si noi pentru aprecieri si va asteptam la noi pe blog sa povestim despre calatoriile noastre!
mie mi se pare foarte fain să călătoreşti cu copilul, iar asta pentru că până la urmă esența călătoritului este de a descoperi, de a cunoaște, de a vedea și învața. iar când asta se întâmplă în familie, alături de părinți entuziasmați și dornici să împărtășească bucuria călătoritului cu copilul, pe cuvânt că nu găsesc nicio problemă în asta. sigur că totul se reorganizează în funcție de nevoile lui, sunt sigură ca toți cei care aleg sa călătorească împreună cu cei mici, fie că se duc la 30 km depărtare sau la 7000 km, gândesc totul astfel încât să le fie bine copiilor.
fetița mea este născută întro țară considerată exotică și nicidecum dintre cele mai dezvoltate din lume. călătorim împreună cu ea de când era foarte mică, prin împrejurimi sau mai departe și sunt unele dintre cele mai frumoase momente petrecute ca familie. și nici nu a fost vreodată în vreo situație riscantă (sau mai riscantă decât ar fi fost în românia). ține mult și de copil, evident, dar atâta timp cât toți membrii familiei se bucură de asta, mi se par niște experiențe binefăcătoare dezvoltării copilului.
Perfect de acord cu tine, Iulia! Ne bucuram ca impartasim aceleasi idei si te asteptam pe blogul nostru sa discutam mai multe despre calatoriile in familie si nu numai!
[…] ocazia de a publica pe site-ul său un guest post despre situațiile limită în călătoriile cu copiii, mulțumim Prințesei […]
[…] ml). Sunt și cazuri când au fost lucrul potrivit la momentul potrivit, așa cum a fost cazul în Ushuaia, pentru febra de 40°. Cert e că e bine să le avem și e bine să nu fie nevoie de […]
[…] am descoperit și eu adevărata frumusețe a plajelor – Evrika!). Am trecut atunci și prin experiențe mai tensionate, m-am confruntat și cu un episod mai serios de febră, dar m-am împrietenit și cu mâncarea cu […]
[…] aici am descoperit și eu adevărata frumusețe a plajelor – Evrika!). Am trecut și prin experiențe mai tensionate, m-am confruntat și cu un episod mai serios de febră, dar m-am împrietenit și cu mâncarea cu […]
[…] ml). Sunt și cazuri când au fost lucrul potrivit la momentul potrivit, așa cum a fost cazul în Ushuaia, pentru febra de 40°. Cert e că e bine să le avem și e bine să nu fie nevoie de […]
[…] ocazia de a publica pe site-ul său un guest post despre situațiile limită în călătoriile cu copiii mulțumim Prințesei […]