Mereu ne grăbim, mami, de ce ne grăbim așa mereu?

Dis de dimineață, Sofia colorează la ea în cameră, Ivan se învârte printre picioarele mele în fața aragazului. Tati încă mai moțăie în pat, după o noapte întreruptă cu cel mic. Pun două ouă la fiert, unul la prăjit, lapte la încălzit pentru bolurile cu cereale, pâine la prăjit. La un moment dat, fără un cuvânt, Sofia vine, mă ia de un deget și mă conduce la canapea, unde se întinde și mă așteaptă să fac la fel.
– Vreau să mă cuibăresc pe tine, mami, îmi spune.

Mă întind pe canapea, se urcă pe mine ca atunci când era bebeluș, doar că acum e aproape cât mine. Închidem amândouă ochii. E caldă, părul ei miroase a pernă. Ivan se urcă și el pe canapea, la picioarele noastre, și-și face de lucru cu o carte.

– Mami, mereu ne grăbim. Niciodată nu prea mai stăm așa, doar să stăm și să ne ascultăm cum respirăm.

Are dreptate. Dimineața mereu pe fugă să nu întârziem la grădiniță și la serviciu, la prânz pe fugă să mâncăm și să ne culcăm, seara pe fugă să facem baie. Nu prea avem tihnă. Și încă n-a început școala, la anul să vezi, îmi vine să-i zic, dar nu-i zic.

– Ai dreptate, Sofi, mereu suntem pe fugă.
– Ar trebui să nu ne grăbim atâta, mami.
– Așa ar trebui. Dar oamenii mari nu prea știu să se oprească și să se bucure de ce au.
– De ce, mami?
– Nu știu. Poate pentru că au prea multe griji: să facă bani, să facă de mâncare, curat, să ducă la grădiniță copiii, să-i țină sănătoși și așa mai departe…
– Dar n-ar putea face asta mai încet?
– Presupun că ar putea, nu știu sigur. Și eu sunt mereu pe fugă, pentru că am prea multe de făcut.
– Atunci fă mai puține.

Să fac mai puține, atunci. Dar cum să fac eu mai puține, când am cinci inboxuri toate pline cu sute de mesaje de toate felurile, am sute de comentarii, zeci de evenimente, am atâta lume în jur, atâtea cărți, proiecte, îi am pe ei doi, și la timpul cu ei nu renunț, am de citit, am de recitit, de editat, de corectat, de desenat, de aliniat, de făcut mâncare, de filmat, de pus vase la loc, de spălat în lighean bluza de lână care nu merge la mașină, am de făcut liste de ziua mea și de Crăciun, am de iubit mici și mari, am de lansat și de corectat, și ea zice să fac mai puține… La ce să renunț?

Dar are dreptate. Are. Mai important e să stai așa unul peste altul, să asculți respirația unui om care te iubește, a cărui inimă bate tic tac odată cu a ta, să ridici ochii din oul prăjit și să zâmbești ochilor din partea cealaltă a mesei, unde se consumă un ou fiert.

– Da, iubito, o să fac mai puține.

Oul s-a răscopt în tigaie, dar nu m-am mișcat de-acolo. Am stat așa cu Sofia și cu înțelepciunea ei până când ea s-a plictisit și a fugit să-și aleagă rochia pentru grădiniță.

PS: Sâmbăta asta, pe 11, vă aștept în Sala Vieneză din Timișoara, la lansare minunată de carte. De la ora 10.30.
PS2: Vineri, pe 17 noiembrie vă aștept la lansarea cărții Împreună, cu Ema și Eric. Va fi caldă, abia sosită din tipar. Evenimentul începe la ora 17.00 și are loc la sediul Companiei de Librării București, Bd. Unirii nr. 10 (aproape de Casa Poporului).

Sursa foto: fetiță deșteaptă via Shutterstock.com