Trăim într-o țară destul de neprietenoasă cu cetățenii ei. Avem trafic mult, poluare, legi care ne încurcă, taxe mari, venituri mici, conducători în care e greu să mai ai încredere. Suntem departe de vârful topului țărilor cu populații fericite. Cu toate astea, văd cu speranță schimbări în bine. Văd o generație care reacționează. Văd presă de investigație care se mișcă bine. Văd copii inteligenți, cu spirit și putere, văd asociații care luptă pentru mai bine. Cred că în alți 20 de ani vom fi mult, mult mai bine!
Cred că în două decenii vom avea mai mulți oameni care zâmbesc pe stradă, care se îmbracă mai colorat, care fac planuri de vacanță, care știu să aprecieze mai mult și să judece mai puțin. Vom urca în topul fericirii, sunt sigură! 🙂
Văd companii private care pun umărul și ele. Unele investesc în modernizarea școlilor, altele în cursuri de educație rutieră pentru copii, altele construiesc case pentru familii sărace, cumpără rechizite sau plătesc vizitele la doctor pentru copii lipsiți de posibilități, le duc haine, mâncare, jucării, și toate acestea ajută puțin câte puțin, iar eu scriu ca să le mulțumesc pentru aceste acțiuni și să le aduc recunoaștere.
Avem nevoie de sprijin, oricât am încerca noi, fiecare dintre noi, să facem mai bine pentru noi, pentru familiile noastre și pentru toată țara, e greu, suntem mici și avem puteri limitate. Companiile au nu doar mult mai multe resurse, dar au și puterea, mai mare ca a noastră, de a pune presiune, de a schimba legi și obiceiuri
Una dintre companiile care se implică în fiecare an este Orbit, care de trei ani donează către SOS Satele Copiilor România 1% din valoarea fiecărui pachet de Orbit cumpărat. Acum doi ani, Orbit a investit sumele donate în cursuri de igienă orală pentru 3.500 de copii din comunitățile defavorizate din Sibiu, București și Bacău. Anul trecut, 5.000 de copii au beneficiat de consultații stomatologice gratuite, cursuri de igienă dentară și kit-uri de îngrijire orală.
Anul acesta, banii vor merge către cursuri de dezvoltarea abilităților personale ale copiilor printr-un program ce are la bază tehnici de integrare socială susținute de asistenți sociali și firme specializate în programe informale de educație a copiilor. La finalul acestor cursuri, copiii vor căpăta abilităţi personale de comunicare, spirit de echipă și empatie. Speranța companiei este că se vor strânge fonduri de cursuri pentru 5.000 de copii.
Orbit e guma mea preferată, cumpăr cam un pachet pe săptămână. Copiilor le plac borcanele de plastic cu pernuțe Orbit, pe care le folosesc să-și păstreze comorile (borcanele albe, nu gumele). Dacă veți cumpăra și voi, să știți că 1% din valoarea oricărui pachet de gumă Orbit pe care-l luați în perioada 9 octombrie – 30 noiembrie 2017 va fi redirecționat către SOS Satele Copiilor. Mai multe detalii despre campanie găsiți pe www.daruieste-zambete.ro.
Sursa foto preview: copii ajutați via Shutterstock.com
Bravo lor! E bine ca se implica.
Si mie îmi plac companiile care se implică. Nu știu exact dacă este o tactică de marketing, dar atât timp cât dau și ceva înapoi…jos pălăria! 🙂
Nu-mi interpretati gresit mesajul, dar eu inca am aceeasi problema ca anul trecut pe vremea asta cand exista aceasta campanie – nu e ca si cum nu apreciez campaniile umanitare, toti cei care fac un bine oamenilor mai defavorizati sunt ingeri! Dar mintea mea nu poate intelege cum cu 1% din valoarea unui pachet de guma se pot strange niste sume considerabile. 1% din 40 de pachete de guma (de 2.50 RON fiecare) insumeaza 1 leu donat. Luminati-ma, nu sunt impotriva acestei campanii, nu o inteleg doar!
Este marketing. In plus donatiile pot merge pana la 3% din cifra de afaceri a unei companii sau pana la 20% din impozitul pe profit datorat statului, oricare din cele 2 limite este mai mica, aceea se aplica- statului nu ii place sa piarda prea multi bani. 🙂
Facand insa ceva ce atrage si atentia publica, le cresc un pic si vanzarile.
DAR este foarte bine ca fac, mie mi -a luat 2 ani sa il conving pe seful meu sa donam cei pana in 20% din impozitul pe profit datorat statului, suma a fost maricica zic eu, spre 25 000 euro. De frica, e nestiinta in primul an a refuzat vehement, abia l-am convins a doua oara. Asa ca bravo firmelor care aleg sa faca treaba asta.
Inseamna 1% din aproape 2 luni de vanzari pentru ei. Nu stiu valoarea actuala a pietei de guma de mestecat (dar cu siguranta e in jur de 7-10 mil eur/luna), din care share-ul Wrigley este peste 90%, iar Orbit e brandul lor cel mai bine vandut. Do the math, o sa-ti dea cu mult peste 40 de pachete ?. Eu estimez ca acesti 1% pt cele 2 luni de campanie inseamna cel putin 200 000 eur. Poate raspund ei cu niste date mai acurate, chiar sunt curioasa.