Acum o lună am mers la târgul de carte de la Frankfurt, care este cel mai mare târg de carte din lume! Sunt acolo milioane de cărți de la sute de edituri, am avut multe întâlniri, am răsfoit multe cărți, de unele m-am îndrăgostit pe loc!
Prima carte pentru copii pe care am văzut-o în prima zi de târg, la prima întâlnire, m-a lăsat fără suflare. Nu pricepeam o iotă, era în norvegiană, dar ilustrațiile m-au paralizat put și simplu. Cineva mi-a povestit textul în engleză, iar eu ziceam doar Doamne, ce carte frumoasă, Oh my God what a book! Am primit-o cadou de la agenția literară, atât de entuziastă m-au văzut!
Două săptămâni mai târziu a plecat la tipar varianta în română, tradusă de Carmen Langseth, editată de mine împreună cu editura Univers. Este o bijuterie, o minune de carte! Merge perfect pentru copii peste cinci ani! Este povestea Annei, o fetiță care iubește cărțile și care, ca să le salveze de la distrugere, vrea să le citeacă pe TOATE. După ce obosește și vrea să renunțe, primește o carte. Una specială. Care dă peste cap pe toată lumea. De ce și cum? Click play.
Am pus mai jos un clip cu ilustrațiile și un sumar al poveștii.
Lansarea are loc de la ora 18.00, la standul Editurii Univers (cum coborâți scările de la intrarea principală, la parter, imediat în stânga).
Fetița care voia să salveze cărțile este disponibilă la precomandă deja, costă 36.9 lei, are 60 de pagini, o vedeți aici. Se va livra pe 27 noiembrie, după târg. Dacă sunteți din București, vă invit la lansarea de vineri de la târgul Gaudeamus, să o vedeți de-adevăratelea. Este imposibil să nu vă placă!
Curând vei dormi și tu este un cântec de leagăn cu anotimpuri ilustrat de acelașiartist ca și Fetița, Lisa Aisato, o metaforă minunată cu desene fantastice, potrivită pentru copii peste 3 ani, puteți vedea ilustrațiile în clipul de mai jos. Traducerea aparține tot lui Carmen Langseth, căreia îi mulțumesc.
Cartea este disponibilă la precomandă, costă 32.9 lei, are 40 de pagini, format mare, o găsiți AICI.
Nu vreau să fiu Moș Crăciun este o poveste simpatică despre fiul lui Moș Crăciun, care nu dorește să se facă Moș Crăciun, pentru că nu-i place iarna. Este potrivită pentru copii peste 3 ani, adusă din limba germană de Marilena Iovu. Am pus detalii mai jos:
O puteți precomanda de AICI, are 40 de pagini, costă 29,9 lei.
Vă aștept vineri de la ora 18.00 la standul editurii Univers, să le descoperim pe toate trei împreună! Vă promit că merită!
Dacă nu sunteți din București sau nu aveți timp să veniți la târg, puteți comanda toate trei cărțile la pachet, aveți 20% discount cu voucherul UNICORN, prețul este foarte bun! Cumpărați acum pachetul, cu livrare după 27 noiembrie, costă 88.7 lei, la care se mai adaugă 9 lei transportul pentru România.
După 5 decembrie vor ajunge în librăriile din toată țara! Aștept cu mare nerăbdare feedbackul copiilor despre aceste cărți minunate!
Ce-mi faci tu mie? In curand voi locui, nu intr-un magazin de jucarii ci intr-o biblioteca. Abia le astept eu, nu mai zic pitica de 4 ani si jumatate care ma intreaba aproape in fiecare seara ‘Mama, ai o surpriza pentru mine?”. Surpriza insemana o carte noua pusa sub perna.
Deci la precomanda cu voucher este mai bun pretul decat la gaudeamus? Sa stim ce sa facem…
cred ca tot pe-acolo, posibil la gaudeamus sa fie o idee mai bun!
Asa ma gadeam si eu… suferim de sindromul „Halatul, halatul, cate e halatul???”
Primești sugestii de cărți? Îți putem trimite propuneri?
Sigur!
Pe ce email?
Am si eu o sugestie, Pupici pentru tatici, nu o mai gasesc nicaieri si tare mi-o doresc.
Nu stiu, oare e ok sa fie incurajati copiii sa creada in fiinte imaginare, precum Mos Craciun? Ce beneficiu le aduce?
copiii nu trebuie sa creada in fiinte imaginare ca sa se poata distra cu ele. Mos Craciun poate fi un personaj ca Alba ca zapada, zanele si spiridusii, personaje de poveste, rod al imaginatiei noastre, alaturi de care ne bucuram de magia unei povesti, fara sa fie necesar ca ei sa ii caute in lumea reala. copiii sunt foarte buni la asta!
mda, teoretic ai dreptate. Insa am intalnit un copil care cand nu stia ceva la matematica se ruga la Spiderman. Cred ca a investit personajul cu mult mai mult decat trebuia.
De aici si intrebarea mea. Una e un personaj fictiv gen Alba ca zapada, alta e sa crezi ca un mos gras cu barba alba iti aduce cadouri la fiecare sfarsit de an. Alba ca zapada = fictiv, exista doar in carti si filme, orice copil stie asta. Mos Craciun – exista, pentru ca exista cadourile, care sunt dovada palpabila a existentei lui. E ok sa fie incurajati copiii sa creada in existenta unui personaj care de fapt nu exista? Iar apoi, peste ani, sa fie confruntati cu realitatea, pe care noi de altfel o cunoastem inca de la inceput dar ii incurajam sa creada intr-un neadevar pentru ca…nu stiu exact de ce…?
parerea mea despre subiect https://www.printesaurbana.ro/2015/12/adevarul-despre-mos-craciun.html