Copiii au nevoie de somn, mult și de calitate. Părinții au și ei nevoie de somn, măcar 6-7 ore pe noapte, chiar și întrerupt. În multe, foarte multe familii, somnul când copiii sunt mici este o mare sursă de frustrare și de conflict. La început, e normal ca bebelușii să doarmă foarte agitat, întrerupt, foit, mai mult ziua, mai puțin noaptea. În timp însă, aceste lucruri se reglează, cu răbdare și cu o rutină potrivită, copiii încep să doarmă tot mai mult noaptea. Unii însă se trezesc de multe ori pe noapte până după doi, sau chiar trei ani, indiferent că sunt alăptați sau nu. Întreaga familie are de suferit, copilul este foarte obosit, agitat peste măsură, energic, nu te înțelegi cu el, e furios și greu de mulțumit, părinții sunt epuizați, nimic nu funcționează. Alți copii se trezesc noaptea și stau treji cu orele, spre disperarea tuturor. Alții refuză să adoarmă la ore rezonabile, pentru că sunt deja prea obosiți (dar părinții nu-și dau seama de asta).
Un copil obosit nu crește cum trebuie, nu se simte bine, nu se bucură de viață, nu se dezvoltă nici emoțional, nici cognitiv la potențial maxim, întreaga familie e extenuată și nimeni nu se bucură de viață astfel.
Uneori, problemele legate de somn sunt cauzate de așteptările nerealiste ale părinților (sunt proaspete mame care se așteaptă ca un bebeluș de două luni să doarmă deja toată noaptea, se poate întâmpla și asta, dar sunt mai degrabă execepții, majoritatea copiilor de câteva luni se trezesc de multe ori pe noapte). Alteori, problema este un program prost de somn, obiceiuri care nu ajută (de exemplu, privitul la desene animate înainte de culcare, mese bogate în zaharuri, fumat în cameră, gălăgie, temperatură nepotrivită în dormitor) și oboseala deja cronicizată. Toate acestea se pot rezolva în câteva săptămâni, cu sprijinul unui somnolog care vă poate ajuta să indentificați problemele și să le eliminați rapid. Pentru asta este nevoie însă ca părintele să-și dea seama că are nevoie de ajutor și să apeleze la el.
Alteori, problema poate fi una de natură medicală. Unii copii nu se odihnesc bine pentru că au diverse probleme de sănătate (apnee, adică episoade în somn în care copilul nu respiră, tot felul de alergii și intoleranțe, somnabulism, carențe), și aici e foarte important să cereți ajutorul unor medici pentru a identifica exact problema și a aplica imediat tratamentul.
Vorbim foarte mult despre ce mâncăm, cum mâncăm, ce punem în farfurie, câte proteine, ce culori, roşu, verde, morcov, legume, fructe, sunt emisiuni de televiziune despre cum să le aranjăm mai frumos şi cum să fie cât mai sănătos. Dar somnul e la fel. Are aceeaşi importanţă. – Mihaela Oros, pediatru somnolog
Un copil obosit nu crește cum trebuie, nu se simte bine, nu se bucură de viață, nu se dezvoltă nici emoțional, nici cognitiv la potențialul lui, întreaga familie e extenuată și nimeni nu se bucură de viață astfel.
Dacă simțiți că cel mic nu se odihnește destul, dacă dinamica familiei e afectată de lipsa de somn, e posibil să puteți primi ajutor de la un medic specialist. Pentru a vă ajuta să vă dați seama în ce categorie de situație dintre cele de mai sus vă aflați, am realizat un interviu cu un medic pediatru supraspecializat în somnologie și pneumologie, Mihaela Oros, care conduce La Regina Maria singura clinică multidisciplinară de somnologie pediatrică din România. Am vorbit despre multe aspecte legate de somnul celor mici, doamna doctor mi-a răspuns la obiect. Este somnul în brațe sau în cărucior odihnitor? Ce facem în episoadele de pavor nocturn? E adevărat că dacă punem copilul în pat mai devreme, se trezește mai târziu dimineața? Care este ora de culcare optimă pentru copil și cum facem să o implementăm? Ce efecte are asupra dezvoltării copilului lipsa de somn mult și bun?
Aveți mai jos interviul video, iar sub el, varianta extinsă, în scris. La final am pus detalii despre Clinica de somnologie pediatrică Regina Maria, pe care v-o recomand cu încredere, se află în Băneasa, București, are medici de multe specialități, inclusiv psihologi și psihiatri, o cameră de observare a somnului cu senzori și camere, pentru ca specialistul somnolog să vadă ce anume nu funcționează bine în somn.
Inteviu cu dr. Mihaela Oros, medic pediatru somnolog
Cum ne dăm seama dacă somnul foarte agitat şi fragmentat al copilului are o cauza fizică, o boală sau poate doar un disconfort, ori pur şi simplu aşa doarme el? Vorbim despre un copil cu multe treziri pe noapte la vârste înaintate, adică un copil de 2-3 ani care încă se trezeşte de 5, 6, 7 sau 8 ori pe noapte.
În momentul în care lucrurile acestea într-adevăr persistă, în momentul în care ele au expresii şi peste zi, adică cel mic este fie hiperactiv, fie agitat, fie nu te mai înţelegi cu el, fie somnolent, deşi la copiii mai mici nu apare somnolenţa, sau când aceste treziri provoacă un dezechilibru în familie, dau peste cap un pic şi somnul părinţilor, iar aceştia devin obosiţi, când toate acestea se întîmplă şi devin prea mult, atunci poate e bine să vedem cum putem face să putem ajuta.
Pavorul nocturn. Cum e bine să intervenim când copilul se trezeşte şi începe să ţipe în timpul somnului? Cum putem interveni şi ce putem face pentru a rări aceste episoade?
Pavorul nocturn e o problemă care apare de fapt în dezvoltarea copilului. Pe măsură ce copiii cresc, intră în contact şi au această dezvoltare, pot să apară aceste modificări în timpul somnului. Pavorul nocturn este caracterizat în esenţă tocmai prin lipsa trezirii cu adevărat, copilul nu îşi recunoaşte părinţii, părinţii văd că el nu e treaz, că ţipă şi plânge. De fapt, pentru copil acest moment nu e cu adevărat o problemă, mai greu este pentru părinţi să vadă copilul trecând prin aceste stri, ţipând, plîngând, transpirând. Există şi aici abordări diferite. Pare că cea mai bună este de a nu trezi copilul, tocmai pentru a nu prelungi acest moment. Trebuie să fim acolo, dar nu neapărat să îl trezim. Pe de altă parte, trebuie lucrat la momentele din timpul zilei care pot să întreţină aceste treziri. Ce e nou în viaţa copilului, dacă s-a schimbat ceva… Există factori stresanţi, factori de anxietate uneori, fie la copil, fie la părinţi. O problemă poate fi şi rutina de somn, trebuie văzut dacă somnul are o durată suficientă, dacă cel mic nu e prea obosit. Lucrurile acestea trebuie şi ele uşor reglate pentru ca pe timpul zilei să putem lua măsuri să prevenim apariţia problemelor pe timp de noapte.
Putem liniști cumva somnul agitat al copiilor, după ce am eliminat şi rezolvat eventualele motive medicale?
Depinde şi de vârstă. La sugari e normal să se trezească, să se foiască, de aceea aceste modificări trebuie puse întotdeauna în contextul vârstei. De multe ori aşteptarea părinţilor nu corespunde cu vârsta copiilor. Noi ne aşteptăm, ca părinţi, ca un copil să adoarmă, să înţeleagă imediat că noaptea e pentru somn, un somn lin şi legat, iar ziua ne jucăm. Copiii foarte mici, sugarii pînă la 2-3 luni, nu prea pot face asta. Ei sunt mici, ciclurile de somn sunt scurte. Aşa că ei se trezesc, dar în mod normal. Se foiesc, dar în mod normal. Trebuie să fim acolo să îi liniştim. La copiii mai mari trebuie să vedem ce întreţine această foială. Pot fi inclusiv factori de mediu. Nu trebuie să uităm de lucrurile acestea şi poate părea redundant să vorbim mereu de rutina de somn. Doarme suficient de multe ore copilul? În ultimii ani, viaţa noastră de zi cu zi deja nu mai asigură aceste lucruri atât de normale şi fiziologice. Părinţii se întorc de la muncă, cei mici se bucură, se joacă şi atunci se prelungeşte ora de adormire şi asta determină în timp scurtarea duratei somnului şi calitatea. Deci să ne uităm la asta în primul rând, ultimele ore înainte de somn să nu fie prea agitate, să nu ne jucăm prea alert cu copilul, să nu îl expunem la lucruri care să îl stimuleze prea mult. Să nu uităm nici de mediu. Să nu fie prea cald în casă, în camera în care doarme, să nu fie fum de ţigară, care se ştie că este un perturbator cunoscut al somnului.
Este adevărat că dacă îl culcăm pe copil mai târziu se trezeşte mai devreme şi dacă îl culcăm mai devreme doarme mai mult?
N-aş zice că neapărat se întâmplă aşa. Dacă se culcă prea târziu, copiii pot fi prea obosiţi, dacă sunt prea obosiţi, atunci somnul lor e agitat, întrucât creierul nu mai funcţionează bine când e agitat, nu se mai linişteşte şi atunci recuperează neapărat dimineaţa, dimpotrivă, poate fi chiar mai obosit.
Există efecte negative ale adormitului copiilor legănaţi, în braţe, în cărucior? Somnul în mişcare este, pentru copil, la fel de odihnitor ca cel în pat?
În general, nu. Acestea sunt de fapt asocieri de somn. Ca să reuşească să adoarmă, copiii mici fac asocieri şi noi, vrând-nevrând, ajutăm la formarea acestor asocieri, în dorinţa de a linişti copilul. Legănăm, dăm suzetă, braţe, picioare, scaunul de maşină. Toate acestea sunt asocieri de somn. Prelungind folosirea acestora, nu ajutăm copilul să înveţe să adoarmă singur. De aceea este bine să punem copilul la somn când e somnolent, dar încă nu total adormit. Apoi, mişcările acestea chiar pot să împiedice de fapt un somn liniştit. Iar legănatul acesta, cât e el de lin? Sunt studii în care s-a văzut că mişcarea aceasta a bebeluşilor cu capul dintr-o parte în alta chiar poate să producă leziuni, căci creierul se loveşte de cutia craniană în timpul unui legănat puternic şi constant. Revenind un pic, somnul în sine nu va fi mai odihnitor. Pentru câteva ore de mers cu maşina e cu totul altceva. Sau în parc, când adoarme în cărucior. Dar pe măsură ce cresc copiii, trebuie să desfacem asocierile pentru ca ei să adoarmă singuri şi pe cât posibil în pat, că şi noi dormim tot în pat, nu în scaun de maşină, legănaţi sau în cine ştie ce poziţie.
Care e vârsta ideală pt a muta copilul să doarmă singur în camera lui şi a încerca să îl ajuți să adoarmă singur? Cum putem face tranziţia cât mai uşoară?
Există multe opinii în acest sens şi nici nu ştiu dacă e bine să trasăm nişte repere atât de clare precum vârsta ideală, ca să nu ne raportăm apoi la ce zicem, că aşa e musai să facă toată lumea. Unii copii adorm foarte repede singuri în camera lor, iar părinţii sunt foarte relaxaţi cu asta. Vedeţi, ne întoarcem mereu la discuţia despre tandem. Nu este copilul, e copilul în familie, cu părinţii şi bunicii, de aceea nu putem vorbi despre lucruri foarte punctuale, totul depinde de copil, de cum se dezvoltă. E vorba şi de dinamica familiei, orice vârstă e potrivită când lumea e pregătită pentru a face pasul acesta.
De la ce vârstã putem elimina somnul de prânz ?
Somnul de prânz e necesar la copiii mici pentru că ei nu îşi pot face numărul de ore de somn doar pe timpul nopţii, iar să stea toată ziua treji e prea mult pentru creierul lor. Nu rezistă atât de mult. Pînă pe la 3-4 ani există acest somn de prânz. Undeva după 4-5 ani mai pot renunţam, dar depinde, din nou, de nivelul de dezvoltare al copilului. Unii copii mai au şi la 6 ani acest somn de prânz, dar mai scurt, e adevărat. Alţii după 3-4 ani îi vezi că sunt deja în formă pe durata zilei, ce-i drept mai rar. Să zicem că 4-5 ani ar fi, în medie, vârsta la care pot renunța la somnul de prânz.
Cum ne dăm seama care sunt cauzele unui somn atipic la copii? Să zicem că doarme mai puţin, mai agitat, mai întrerupt… De unde ştim dacă ceva e în neregulă, care sunt semnele că trebuie să mergem la un specialist?
Revine această punere în contextul vârstei. Dacă e un copil mic, sugar sau de 1-2-3 ani, este normal. Dacă vorbim de un copil şcolar care doarme ziua când ar trebui să aibă activităţi şi somnul de noapte ar trebui să fie suficient, deja situaţia e alta. Aşadar, trebuie să ne uităm la contextul vârstei. Mai trebuie să fim atenţi dacă problemele persistă. Mai trebuie văzut dacă cel mic nu reuşeşte în mod constant să adoarmă singur seara sau durează foarte mult adormirea, dacă se trezeşte foarte des în timpul nopţii. Deci în momentul în care apare această repetitivitate (de mai mult de trei ori pe săptămână, mai mult de trei luni) şi se pare că lucrurile nu intră de la sine pe un făgaş normal al vârstei. De asemenea, există şi semne de zi: dacă respectivul copil e agitat, somnolent, hiperactiv, nervos. Dacă sunt aceste lucruri trebuie văzut de unde vin şi ce se poate face.
Multe mămici folosesc white noise la copii mici, pentru a-i linişti, pentru a prelungi somnul sau e evita trezirile dese. Ce părere aveţi despre acest white noise, există studii?
Cred că sunt foarte folosite, mulţi copii răspund bine la tot felul de zgomote şi se liniştesc. E un mare ajutor pentru părinţi a găsi o modalitate de a linişti copiii în acest fel. Pe de altă parte, nu neapărat toţi copiii răspund la fel. Acelaşi zgomot poate să îl liniştească pe un copil şi să îl sperie pe altul. E bine să nu generalizăm şi, ca părinţi, să nu avem aceeaşi aşteptare. Dacă pe un copil foehnul îl linişteşte, pe altul poate să îl sperie şi asta nu e neapărat o problemă, pur şi simplu sunt doi copii diferiţi. În lumea medicală în general nu se vorbeşte mult despre white noise şi nu sunt neapărat promovate aceste metode de liniştire cât, mai degrabă, se recomandă a ajuta copilul să se liniştească singur, dar asta după vârsta de 3-4 luni. Dar white noise sunt într-adevăr un mare ajutor pentry mulţi părinţi.
Cât de mult afectează somnul copilului prezenţa de electronice in cameră, router wi-fi sau alte intrumente care emit şi recepţionează?
Sunt două aspecte aici care, pentru că sunt tot mai frecvente, au început să fie şi studiate. Prezenţa în sine, prin eventuale zgomote care se produc sau luminiţele care rămân aprinse pe parcursul nopţii, daca sunt prea multe sau prea puternice pot interfera cu sinteza de melatonină, acest hormon care ne ajută să intrăm în starea de somn. Al doilea aspect este că tehnologia interferează cu somnul copiilor pentru că e folosită. Dacă ei au în camera lor televizor, telefon sau altă formă de tehnologie, ea îşi pune amprenta asupra calității și cantității somnului lor. Ei se uită la televizor, folosesc calculatorul sau telefonul şi practic îşi micşorează în acest fel durata somnului. Deci din ambele puncte de vedere cumva tehnologia ne ajută în viaţa de zi cu zi, dar pentru copii poate să interfereze cu durata şi calitatea somnului.
Ce efecte are asupra unui copil adormitul la desene animate? Înţeleg că e o metodă foarte practicată.
Da, nu e neapărat şi cea mai bună. Televizorul şi desenele animate sunt, desigur, printre preferatele copiilor, dar ele au, totuşi, mesajele lor. În timpul nopţii, creierul restaurează corpul, toată energia de care noi avem nevoie a doua zi, muşchii, toate organele, dar şi sintetizează şi ajută la consolidarea memoriei, la învăţare şi, bineînţeles, ulterior, pe partea socială. Procesând toate acele informaţii pe care el le ia chiar înainte de somn… somnul e afectat, procesul ce refacere e afectat. Creierul copilului e foarte plastic, e ca plastilina, e impregnat de tot ce vede peste zi, de tot ce aude. Surprinzător sau nu, uitîndu-se la desene animate adoarme poate mai uşor, deja devine o asociere şi intră în rutina de somn, dar și calitatea somnului şi ulterior aceste conexiuni din timpul nopţii nu sunt neapărat de cea mai bună calitate. Iar faptul că se uită la încă un desen animat micşorează durata somnului, deci este o deprivare foarte subtilă de somn la copii.
Am observat ce efecte are deprivarea de somn asupra mea: nu am poftă de mâncare, nu mă pot concentra, ameţesc, nu mai văd bine, am dureri de cap. Uneori copiii dorm puţin, din diverse motive. Deprivarea de somn are efecte la fel de dramatice și asupra corpului lor ?
Sunt efecte importante. Acum contează şi dacă sunt pe o durată scurtă – mergem într-o excursie sau copilul e răcit şi nu doarme bine câteva zile, atunci nu e o problemă, copilul va recupera. Când ele sunt pe durată lungă şi nu se mai reglează de la sine, atunci pot să aibă impact. Cum copiii sunt în dezvoltare, impactul acesta e uneori încadrat ca fiind o caracteristică a vârstei: copilul e agitat, dar zicem că aşa e el. Dar, de fapt, o jumătate de oră în plus pe o săptămână se adună câteva ore de somn în plus şi de fapt poate să ajute. Această agitaţie ce determină? O reacţie a mediului, a părinţilor, la şcoală. Dacă respectivul copil e mai mare, nu învaţă, memoria lui e afectată, de asemenea capacitatea de învăţare şi socializare. Devin lucruri importante, mai ales dacă sunt zi de zi. În plus, copiii hiperactivi sau mai activi pot fi încadraţi la un moment dat ca problematici, încadraţi într-o altă patologie, când de fapt ei au doar nevoie să doarmă mai bine, mai multe ore şi calitatea un pic mai bună. Deci lucrurile sunt în legătură. Cred că cel mai simplu e dacă facem analogia care nu e deloc forţată, ci aşa e: somnul este o necesitate fiziologică de bază. Pentru că nu o vedem, ni se pare că nu e acolo, că nu e importantă, că avem lucruri mai importante de făcut. Auzim şi vorbe cum ar fi „Lasă că o să dormi toată viaţa” sau „Dormi pe tine”, „Trece viaţa pe lângă tine”. E ca şi cum am spune că nu mâncăm pentru că pierdem timpul. E exact acelaşi lucru. Mâncarea, somnul, respiraţia, apa sunt necesităţi fiziologice de bază, noi fără ele nu putem funcţiona, nu le putem substitui cu nimic, oricât ne-am dori. Efortul de a conştientiza, pe care îl faceţi şi dumneavoastră cu acest interviu, efortul de a ajuta ca lucrurile acestea să fie înţelese în adevăratul lor sens şi fără a cădea în exagerări, e important. E important şi ca în fiecare zi să ne calibrăm activitatea şi viaţa. Viaţa e agitată, programul e cum e, copiii sunt la şcoală, la grădiniţă, dar trebuie să ne amintim, să ne motivăm să ne culcăm. Că e important. E ca şi cu mâncarea. Vorbim foarte mult despre ce mâncăm, cum mâncăm, ce punem în farfurie, câte proteine, ce culori, roşu, verde, morcov, legume, fructe, sunt emisiuni de televiziune despre cum să le aranjăm mai frumos şi cum să fie cât mai sănătos. Dar somnul e la fel. Are aceeaşi importanţă.
Capitolul despre somn şi alăptat e unul foarte spinos. Este alăptatul o cauză a unui somn mai agitat, a unor treziri mai dese?
Este clară premisa că alăptatul este un lucru foarte bun şi laptele de mamă este cel mai bun pentru bebeluş. Însă pe durata alăptării se formează această asociere între primirea sânului şi adormirea bebeluşului. Se formează atât pentru copil, cât şi pentru mamă. Pe măsură ce copilul creşte, aceste asocieri odată formate pot să persiste. La ce mă refer: copilul se trezeşte un pic noaptea în mod normal, căci nu reuşeşte încă să regleze ciclurile de somn şi să aibă un somn consolidat, iar mama linişteşte copilul foarte repede cu sânul şi atunci aceste asocieri persistă. N-aş putea să spun vreodată că trebuie să alegem. Dar e important să înţelegem această asociere. Copilul se trezeşte şi aşteaptă sânul într-un moment când deja, după 6-7 luni de vârstă nu mai are deja nevoie de masă de noapte. Încercarea trebuie să fie să îl ajutăm să înveţe să doarmă singur. Sigur că deja în acest moment devine un efort, inclusiv pentru mamă, obişnuită fiind să facă într-un fel, să adoarmă copilul într-un fel. Nu e uşor, dar trebuie un mesaj consistent, adică nu se întîmplă de azi pe mâine. Dar dacă ne propunem acest lucru, în câteva zile sau săptămîni copilul deja are posibilitatea de a face această achiziţie, adică momentul de adormire să nu mai fie legat de momentul alăptării, cumva ele să fie separate. Adică să primească masa de lapte şi apoi, uşor adormit, să fie pus în pat sau aşezat lângă mamă, dar fără momentul strict al alăptării, să nu mai adoarmă la sân adică. Trebuie uşor-uşor separate aceste două momente. Aşteptarea ar fi ca atunci când se trezeşte pe timpul nopţii să nu mai aibă nevoie de sân. Pentru că de fapt asta se întâmplă: în momentul în care se trezesc noaptea, copiii, nereuşind să adoarmă singuri, au nevoie de acelaşi mod de a adormi cu care adorm seara sau pe parcursul zilei. Exact ce ziceam mai devreme: unii adorm legănaţi, alţii adorm cu suzeta, alţii adorm la sân. Desfăcând această legătură, cumva aşteptarea e şi pe timpul nopţii să readoarmă singur, fără sân.
Care sunt indiciile că copilul nostru nu se odihneşte suficient?
Mai ales dacă e nervos ziua! A se odihni suficient are două valenţe: număr de ore, deci cantitativ, şi, dacă facem analogia cu mâncarea, cât mănâncă, cât doarme, şi calitatea somnului, cât de bine doarme. Poate sta în pat 10 ore, dar dacă se trezeşte din oră în oră nu mai e un somn de calitate. Asta mai ales la copiii mai mari. Sugăreii, copiii mici pot, cum spuneam, să se trezească în mod natural. Deci dacă se întâmplă acest lucru, cantitativ şi calitativ, copiii, în funcţie de vârstă, vor începe ca peste zi să fie mai nervoşi, mai agitaţi, nu te mai înţelegi cu ei, te întrebi ce au, că parcă au devenit alţi copii. Dacă merg la grădiniţă, putem avea feed-back de la educatoare că parcă i s-a întâmplat ceva copilului, că nu se mai înţelege nimeni cu el. La şcoală, la fel. Nu mai poate să facă faţă. Sau poate apărea şi starea aceea de somnolenţă. Apar probleme de învăţare, de memorie. Deci sunt o mulţime de semne de peste zi. Acum trebuie să ne uităm şi la cauzele organice pentru care copiii se pot trezi noaptea, cauze medicale pe care încercăm să le eliminăm primele. De exemplu, un copil poate avea o problemă repetitivă de somn cum ar fi sforăitul. Dacă un copil sforăie, nu e fiziologic. Dar de multă ori aveam această impresie. Ne spunem că şi tata, şi mama, şi bunica şi toată casa sforăie, deci dacă sforăie şi cel mic e în regulă, e semn că e din familie. Nu e fiziologic ca un copil să nu respire bine, căci sforăitul asta ne arată, că nu respiră bine. Iar asta se întâmplă numai în somn, că ziua nu observăm nimic. Deci dacă sfăoăie şi mai face şi pauze de respiraţie se perturbă caliutatea somnului, deci ziua avem semnele de care vorbeam, dar cauza e în altă parte. Avem şi semne de noapte şi semne de zi, iar dacă ceva ne atrage atenţia în mod repetitiv e mai bine să vedem dacă e ceva fiziologic, ceva în vârstă sau trebuie să facem ceva.
Alte motive medicale pentru care somnul nu e cum trebuie?
Sunt multe, unele încadrate ca afecţiuni sau tulburări de somn: pavor, somnambulism. Ele nu sunt neapărat probleme de sănătate dar ajung să perturbe atât de mult calitatea somnului copiilor şi a părinţilor încât devin ulterior probleme în acest sens. Sunt şi unele afecţiuni de multe ori genetice, cum spuneam şi de apneea în somn. Un alt exemplu ar fi narcolepsia, rară în esenţă dar care rămâne toată viaţa. Peste zi, cei care au afecţiunea sunt brusc foarte somnolenţi, au accese de somnolenţă şi nu ştii unde te apucă, poate la volan, oriunde. Trebuie să înveţi să gestionezi în primul rând, cât să dormi, să nu pleci obosit. Copiii care au această afecţiune trebuie lăsaţi să se odihnească un sfert de oră la şcoalã sau grădiniţă, cât să îşi revină.
Cunosc multe cazuri de copii care se trezesc noaptea şi ajung să stea câteva ore treji. Vor să se joace, nu sunt obosiţi. Ce putem face şi care e motivul?
Nu cred că e ceva care se întâmplă brusc. Copilul se trezeşte, părinţii încearcă să îl liniştească şi aşa, uşor-uşor, ajung să transforme noaptea în zi. Totul poate pleca de la o anxietate, de la o teamă cum ar fi această teamă de întuneric. Aceste frici sunt cumva normale, ele apar în dezvoltarea copiilor la vârsta preşcolară. E foarte important cum le gestionează atât ziua, cât şi noaptea, când se trezesc. Când ei încep să se trezească, noi venim, şi uite-aşa trece jumătate de oră, o oră, două, şi cumva copiii nu mai adorm pentru că noi am perpetuat această trezire. În momentul când să trezesc, să nu încercăm să transformăm noaptea în zi. Să nu ne jucăm cu ei, să nu îi luăm în altă cameră, să nu îi punem la televizor, să nu mărim lumina.
Cât de important este să culcăm copilul devreme și la program, în fiecare zi la ora 8 seara, de exemplu?
Nu ştiu neapărat dacă ora 8, dar dacă se întârzie după ora 9 deja copilul nu mai recuperează. Deci după ora 9 seara deja devine cam târziu. Este bine să ținem cont și de programul de peste zi al copiilor: dacă aceștia nu au dormit peste zi, în funcție de vârsta copiilor, mai ales dacă sunt copii care merg la grădiniță, pentru ei poate fi important să adoarmă cât mai devreme, uneori chiar înainte de ora 20.
Rutina de somn e unoeri înţeleasă ca un interval de multe ore înainte de somn. În realitate, rutina de somn înseamnă jumătate de oră, un sfert de oră înainte de culcare. E important ca activităţile de dinaintea somnului să fie cât mai liniştite tocmai pentru a ajuta intrarea în această stare. Seara e mai bine să citim o poveste decât să se uite la desene animate în acea jumătate de oră de dinainte de somn.
Ce facem dacă în perioada în care e în plină adaptare la toaletă şi se mai întâmplă să aibă noaptea accidente şi să ude patul. Trebuie să îl trezim şi să îl ducem la toaletă o dată pe noapte? Îl lăsăm să se ude? Cum procedăm din punct de vedere al somnului?
Din punct de vedere medical, copiii pînă la 5 ani pot avea asemenea scăpări. E vorba de dezvoltarea întregului ax ce permite apoi controlul urinar pe durata nopţii. Trainingul la oliţă e undeva şi o chestiune culturală, fiecare familie are o perspectivă asupra acestui proces. Enurezisul nocturn ca diagnostic se pune după 5 ani dacă îi trezim noaptea nu e neapărat de folos pentru că e posibil să nu fie fiziologic pregătiţi să aibă acest control şi noi forţăm cumva lucrurile. Aşadar pînă la 5 ani pot să mai apară scăpări fiziologice.
Adaug mai jos și câteva informații culese de la conferința de presă de deschidere a clinicii de somnologie:
Somnul ne repară pe noi, adulţii, iar pe copii îi ajută în procesul de creştere. Tulburările de somn au semne de zi şi de noapte. Semne de zi: copilul nu poate adormi, se trezeşte, e agitat, are dureri de cap, răceşte des (pobleme de imunitate, căci imunitatea se construieşte în timpul somnului), pobleme de memorie. Dacă simptomele depăşesc 2-3 săptămâni, poate fi vorba de o problemă. Un semn de noapte este sforăitul, care poate fi benign sau poate avea în spate o problemă de respiraţie.
Tulburările de somn sunt frecvente la copii, dar în unele cazuri ele sunt provocate de unele boli/afecţiuni, care trebuie diagnosticate ca atare şi tratate.
În acest scop, la clinica de somnologie Regina Maria, prima secţie de somnologie pediatrică din România, se găsesc cadre medicale şi aparatură neinvazivă pentru a veni în sprijinul micilor pacienţi și al părinților lor. Clinica include o așa-numită parte de zi, cu diverse cabinete de consultații pe specialităţi pentru că, de exemplu, o durere de cap poate fi de apanajul psihologiei pediatrice sau al ORL-ului, plus zonă de proceduri, zonă de recoltări etc. Zona de noapte este formată din patru rezerve dispuse pe partea mai umbrită a clinicii. Aici se fac investigaţiile de somn. Trebuie spus că nu toţi copiii care ajung la consultaţie în cadrul clinicii ajung să facă aceste investigaţii, căci la consultaţie poate reieşi că motivele pentru problemele lor de somn sunt unele foarte simple şi nemedicale. Poate li se trage de la prea mult stat la TV, de la ora de somn nepotrivită, de la dinamica familiei. De aceea se stă de vorbă mai întâi cu părinţii şi cu copilul (dacă are vârsta potrivită) şi apoi se stabileşte de ce tip de consultaţie de specialitate este nevoie.
Cauzele problemelor de somn pot ţine şi de mediu, de anxietate, de reflux, de alergii, după ce eliminăm astfel de posibile cauze trecem la investigaţiile de somn, care presupun montarea de electrozi (cu cât sunt mai mulţi, cu atât vom primi mai multe informaţii) şi culcarea copilului într-una dintre camerele special amenajate în clinică. În camera alăturată, specialiştii monitorizează totul, dacă pică vreun electrod, ei vor primi acest semnal şi se pot duce să îl lipească la loc. Copiii care ajung să facă această investigaţie sunt foarte cooperanţi, ei înţeleg că e spre binele lor. Chiar dacă somnul din clinică nu e fix ca cel de acasă, e suficient ca pe parcursul investigaţiei să surprinzi ceva, pentru că în asemenea tulburări vorbim despre modele repetitive şi sunt şanse mari să le surprinzi chiar şi într-un somn diferit faţă de cel de acasă (când eşti în mediul tău şi nu ai electrozi pe tine). Mai trebuie spus că şi în aceste condiţii speciale somnul îşi respectă ciclurile.
Concluzia mea (după aproape șase ani de somn întrerupt, după mers cu ei la mulți medici, Sofia a suferit de reflux și asta a împiedicat-o să doarmă noaptea până la două luni, Ivan e genul foarte agitat, și acum, după trei ani, încă se mai trezește noaptea și doarme foarte foit) este că problemele de somn nu sunt o boală inventată, e necesar să existe ajutor de specialitate pentru copii și părinți.
Studiile la nivel internaţional arată că 25%-30% dintre copii pot avea la un moment dat o tulburare de somn, și multe dintre ele se perpetuează și la maturitate, dacă nu sunt tratate la timp.
Detalii despre clinica de somnologie pediatrică Regina Maria găsiți AICI.
Nu tratați cu ușurință acest aspect, e foarte posibil ca o oră de somn în plus pe zi pentru copil să facă o diferență majoră în viața voastră!
Pe de altă parte, dacă în viața familiei voastre oboseala nu e o problemă, deși somnul e puțin și/sau întrerupt, atunci n-ar trebui să vă faceți griji. Medicii și specialiștii intervin doar la solicitarea noastră, când noi considerăm că avem o problema. Nu cred că e benefic să ne raportăm la norme și teorii câtă vreme pentru noi lucrurile funcționează (chiar dacă altfel ca în cazul majorității).
Sursa foto: copil foarte obosit via Shutterstock.com
Am citit jumatate din articol. Si as vrea sa adaug ceva: fiecare copil e unic, fiecare om e unic. Si i-am zis asta si lui doamna dr Oros (primul pediatru al bebelusei mele, daca citeste atunci ii transmitem salutari!! 😀 ).
Am cunoscut copii care nu dorm decat 5-6 ore pe noapte si adulti in jur de 4-5 ore. Fiica mea (si mai stiu vreo 2 copii asa) nu mai doarme la pranz de la 2 ani.
Asa ca normele astea nu ne ajuta.
Absolut adevarat, vad in jurul meu numai cazuri diferite. Copilul meu a dormit putin si prost pana spre trei ani, cu mine in pat. Nu a facut nici o diferenta intre primul an cand am alaptat si ulterior, cand a cerut noaptea lapte praf pana dupa trei ani. Apoi s-a reglat de la sine. Deci nu putem generaliza. In plus, in alte tari (Belgia, de exemplu), copiii nu mai dorm deloc din anul doi de gradi. Fetita mea a trebuit sa se adapteze la asta cand ne-am mutat aici, mai ales pt ca sta la scoala pana la ora sase, cand ajung eu de la servici sa o iau.
sigur ca fiecare copil e diferit, dar experienta unui medic include mai multe cazuri decat cunoastem noi. mi se pare absolut in regula ca un specialist sa faca o medie, mai ales ca, de obicei, i se cere sa se refere „in general” la o situatie sau alta. mi s-a parut f utila partea despre relatia dintre un somn insuficient cantitativ/calitativ si copilul agitat, care poate, eventual, sa primeasca si un diagnostic gresit. m-a ajutat si partea despre copilul care nu doarme cum trebuie si problemele de la scoala. plus partea despre cum poate fi ajutat copilul sa invete sa doarma singur. felicitari!
Teoria e minunata. Dar practica celor 2 copii (plimbati zilnic 4 ore, fara televizor/tableta, baita calda, citit povesti, poezii, cantat, exclus fumat, tipat, mall, excitanti alimentari, gen zahar, cacao, in fine, respectata buchia cartii la milimetru), mi-a aratat ca lucrurile pe teren stau altfel. Sistemul nervos in formare, eruptia dentara, sau cine stie ce, fac sugarii si copiii mici pana la 3 ani sa se trezeasca de 2-9 ori pe noapte. Sigur ca nu aprindem lumina, sigur ca evitam vorba, eventual cantam in soapta, dar tot se trezesc. Nu stiu cum e cand nu se respecta regulile descrise mai sus. Ideea e ca nu trebuie sa avem asteptari nerealiste. Pana la 2 ani nu avem nopti. Dupa 2 ani incepem sa dormim. Prost, dar dormim 5-7 ore, uneori legat:). Stiu ca sunt si exceptii, copii care de la maternitate au dormit de la 21.00 la 7.00. O fi bine, rau, nu stiu. Eu nu i-am lasat sa planga, dar cine a fcut treaba asta cand s-a intors de la maternitate, a dormit fara probleme. Cica primele 10 nopti a plans:((…mie mi se pare prostie, cruzime, dar bebelusul acela poate o fi avut de castigat, pt ca, intr-adevar doarme perfect toata noaptea. Cel mai rau e sa fii zombie de nesomn, sa te impleticesti prin casa si sa o auzi pe maica-ta, in fiecare dimineata, spunand „dar nu inteleg de ce nu doarme?” , astfel incat tu sa crezi ca e ceva nasol cu tine sau cu copilul tau. Nu e nimic nasol. Asa sunt bebelusii. Nu dorm. Asta e. Trebuie sa acceptam ideea si sa vedem cum supravietuim, adica cu dormim 1 ora macar pe zi. Da, ne mor neuronii, da, uitam tot, se sterg ani intregi, da, devenim femei frustrate care tipa si reproseaza ca ele duc greul. Si e ok, avem voie. Daca asta e pretul ca sa ai un bebelus care adoarme macar cu sanul in gura, sau leganat, fericit, e ok. Sincer, m-am saturat de iluzii. Nasc dezamagiri.
Doamne…cât de mult ma regăsesc in ceea ce ai scris aici ??.foarte adevărat .eu(mama de bebe6luni și 2sapt) nu mai știu de somn nici de zi nici de noapte??♀️(zombi?).adoarme doar la sân ,cu feonul deschis(doar ziua).iar noaptea din ora in ora se trezește ,caută țiți ,papa puțin poi se adoarme iar o ora(caz fericit doua)și tot așa pana dim.daca nu ii dau sân plangeee de trezește tot blocul??♀️.adevarat spui”teoria e minunata”.iar când mai auzi mama/soacra :da ce are fata ta!??♀️?.multa rabdareeee și bebei sănătoși va doresc (vom trece peste toate??)
Multumesc frumos Ioana si Doamna doctor! Pentru mine, este un interviu valoros si la timpul potrivit. Apreciez foarte mult abordarea si sfaturile Doamnei doctor. Recomand calduros somnul de 11-12 ore noaptea la copii. Baietelul meu este foarte energic, iubaret si cooperant, e odihnit. Va asigur ca in casa noastra televizorul nu sta aprins niciodata, iar desene priveste dimineata inainte de gradi cam 15 minute, ocazional mai mult.Ma regasesc in 2 dintre situatiile abordate: baietelul meu de 4 ani, desi are un somn linistit, are polipi si sforaie, planuim operatia in primavara, si am si o fetita de 1 an jumate care asociaza somnul cu alaptatul, si se trezeste de peste 5 ori pe noapte. Lucrez la disociere, prima noapte.
Draga Ioana, iti citesc articolele dar nu comentez pentru simplul motiv ca nu am timp suficient. Coincidenta face ca in ultimele zile m-am tot gandit la somnologii noi aparuti in Romania care sfatuiesc parintii disperati sa doarma si ei cateva ore legate. Am intrat pe un grup chiar, (Parentaj si somn cu blandete sau ceva de genu) si am citit exact aceleasi sfaturi generale. Totul ambalat cu mult respect si attachment parenting si tot ce vrem noi sa auzim: nevoile copilului, ale familiei, sunt luate in seama…
Si eu stiu cat de informata si bine intentionata esti, si tocmai de asta am si vrut sa-ti scriu. Poate ti-a scapat, poate nu, nu stiu. Dar as vrea sa stiu care e parerea ta. Pentru mine toata chestia asta cu somnologia e suspecta rau de tot. Citez din articol:
„În general, nu. Acestea sunt de fapt asocieri de somn. Ca să reuşească să adoarmă, copiii mici fac asocieri şi noi, vrând-nevrând, ajutăm la formarea acestor asocieri, în dorinţa de a linişti copilul. Legănăm, dăm suzetă, braţe, picioare, scaunul de maşină. Toate acestea sunt asocieri de somn. Prelungind folosirea acestora, nu ajutăm copilul să înveţe să adoarmă singur”
De ce dumnezeu ar trebui sa invatam copilul sa adoarma SINGUR??? in general, carui adult ii place sa adoarma singur?? nu preferam si noi, la fel ca si copiii, sa ne cuibarim langa un corp cald, care sa ne mangaie sau sa ne tina in brate inainte sa adormim?
De ce dumnezeu ne inchipuim ca noi adultii trebuie sa ii „invatam” sa adoarma pe copii? ar trebui sa ii invatam sa si respire? sa si manance? nu sunt astea nevoi primare? exista vreun copil care a devenit adult care nu a invatat sa adoarma si sta treaz ziua si noaptea?
la fel ca si la potty training (controlul sfincterelor) – antrenam copiii sa faca ceva ce oricum vor face singuri, atunci cand ei sunt pregatiti!
Din punctul meu de vedere nu doar personal, ci si profesional (pentru ca din pacate se pare ca studiem in aceleasi directii eu cu somnoloagele, dar practica difera de la cer la pamant) – aceste metode, oricat de blande si frumos ambalate ar fi ele, ignora nevoia copilului mic de contact fizic cu adultii si raspunde nevoiii disperate a adultilor de a dormi mai mult… nevoie complet valida, fara nici o indoiala. Dar cred ca noi adultii, avem mai multe resurse de a ne indeplini nevoile, fara sa ajungem la a ignora o nevoie primara a copilului si a-l invata si pe el sa-si ignore aceasta nevoie, evident, cu metode foarte blande si respectuoase…
Alt citat: „Copilul se trezeşte şi aşteaptă sânul într-un moment când deja, după 6-7 luni de vârstă nu mai are deja nevoie de masă de noapte. Încercarea trebuie să fie să îl ajutăm să înveţe să doarmă singur. Sigur că deja în acest moment devine un efort, inclusiv pentru mamă, obişnuită fiind să facă într-un fel, să adoarmă copilul într-un fel.”
„dupa 6-7 luni nu mai are nevoie de masa de noapte.” Dar marja asta e ff mica!! Cum dumnezeu stie doamna pediatru care e nevoia de hrana a copilului meu??? Nu sunt eu, ca mama, in masura sa stiu MAI BINE decat ea si decat orice carte pentru ca sunt EU cea care e in contact permanent cu copilul??
Apoi, doamna pediatru ignora in totalitate si comite aceeasi greseala enorma pe care o comite personalul medical neinformat in alaptare: sanul e MULT mai mult decat hrana. Eu indraznesc sa spun (tot dpdv profesional) ca sanul = hrana doar 10%. Restul de 90% e contact fizic, placere fizica si emotionala, dezvoltare neuronala, sistem imunitar. Fara contact fizic frecvent, creierul nostru NU se dezvolta!! asta e basic knowledge in domeniul asta… Si nu putem oferi contact fizic ziua, si sa il retragem noaptea pentru ca asta inseamna ca ignoram nevoile copilului. Mai ales in cazul famiilor unde mama lucreaza ziua. Deci copilul sta departe de corpul mamei ziua, si noaptea cand in sfarsit are ocazia sa se reconecteze, pac – tre sa doarma singur. Ce dezastru pentru acel copil!!
Si daca era cumva usor sa-i bag sanul in gura copilului si sa adoarma imediat, acum chiar si momentul somnului se transforma intr-un efort – pt ca intr-un final, ne vom atinge scopul: copilul sa doarma singur, copilul sa doarma singur (in discursurile somnologilor asta pare sa fie o mantra).
Pai si asa e greu sa fii parinte atent si respectuos, e cumplit de greu sa incerci sa raspunzi nevoilor imense ale copiilor… ni se mai ia si ocazia asta de a simti placere atunci cand stai culcusat langa corpul moale al copilului, cand ii dai san si adoarme linistit, si adormi si tu cu el? Adica nimeni nu simte aceasta placere?? e asa un calvar si un infern sa adormim cu copilul, sau sa il leganam, sa ii cantam, sa il mangaiem pe spate ca sa adoarma??
In domeniul meu, numim asta (aceste practici incurajate de somnologi) violenta INVIZIBILA. e la fel de perversa ca practica virgula companiilor de lapte praf care promoveaza alaptarea… ceva da cu virgula iar efectele negative sunt atat de greu de cuantificat si masurat, incat e mai usor sa le ignoram.
Binenteles ca exista familii in care sunt probleme reale de somn. Dar din ce am citit in interviu, in prezentarea altei somnoloage si pe grupul de sfaturi de somn, sfaturile sunt generale, cumva tintesc spre un public foarte larg. Si nu, publicul foarte larg nu are probleme reale de somn. Dormim putin noi parintii, e drept, copiii se trezesc des, e drept…dar asta nu e patologie si nu trebuie rezolvata cu un antrenament, oricat de bland ar fi el.
Alte motive pentru un somn agitat ar mai fi si o nastere traumatica, o mama depresiva, o stare de stres si agitatie in casa. Pentru motivele astea tot antrenamentul recomanda doamna pediatru sau pur si simplu ignora aceste motive? Pentru ca nu le-am vazut mentionate pe nicaieri, nici in cuvintele ei, nici in celelalte surse deja amintite.
Ma intereseaza foarte mult parerea ta, te rog sa primesti cuvintele mele (scandalizate in unele locuri) nu ca o critica la adresa ta, ci ca o reactie din burta, a mea… efectiv am un nod in stomac cand ma gandesc la tema asta si la noile antrenamente care sa dezvete cat mai rapid copiii ca tre sa faca totul singuri, nu cumva sa fim noi deranjati in viata noastra de adult.
Iti trimit o imbratisare tocmai din Chile,
Andra
Buna, Andra! Printre altele, inteleg din comentariul tau ca a invata/ajuta copilul sa doarma singur e o forma invizibila de violenta. Acelasi lucru e valabil si pt mersul singur, mancatul singur, scrisul singur, mersul la toaleta singur etc.? Multumesc
Buna Maia, nu, nu asta am vrut sa spun. Merci ca ma ajuti sa-mi clarific ideile care uneori ies mai dezorganizat din mintea mea inspre tastatura 🙂
In dezbaterea asta, ca in orice discutie, pentru a nu ne limita doar la a ne „bate” in opinii si a castiga „batalia”, avem nevoie sa mergem dincolo de generalitati. Pe mine nu ma intereseaza sa castig argumentul, sa arat cat sunt eu de desteapta si cat e de limitata doamna pediatru… Mai ales ca nu mai am bebelusi, am ideile de crestere a copiilor cat de poate de clare, in fine, nu mai sunt in etapa de maternitate in care sa mai am nevoie sa apar X sau Y baricade.
” a invata/ajuta copilul sa doarma singur e o forma invizibila de violenta”. Nu, binenteles ca nu e!! totul DEPINDE de la caz la caz. de varsta copilului dar mai ales de nevoile lui. si aceste nevoi le putem generaliza pe de o parte – adica majoritatea bebelusilor de 1 an au nevoile cutare. Dar, nu ne putem opri doar la generalizare. Tre sa ne uitam si la bebelusul ala particular, cu nevoile lui particulare. Si mie mi se pare ca atat doamna pediatru cat si celelalte persoane experte in somn infantil pe care le-am mai citit, generalizeaza.
Ce pun eu sub un mare semn de intrebare este: au nevoie copiii sa fie invatati sa doarma, sa manance, sa-si controleze sfincterele?? Si nu am nevoie sa obtin un raspuns de la nimeni, pentru ca eu am stat multa vreme cu aceste intrebari pana cand am gasit raspunsul potrivit pt mine si familia mea.
Intentia mea e sa las intrebarile astea in aer… sa fie luate si gandite si intoarse pe toate partile de catre alti parinti.
In cazul nostru da, noi ne-am luat de-o grija cand am inteles ca atunci cand copilul e pregatit, el va invata singur. sa manance, sa mearga, sa scrie, sa-si controleze sfincterele. Am deja un copil de 5 ani jumate care a invatat singur toate astea. Nu pt ca e vreun geniu, ci pentru ca toti copiii sunt capabili sa invete singuri o multime de chestii atunci cand le sunt asigurate conditii propice (ma refer aici la siguranta emotionala).
In atelierele mele pt parinti, dau mereu exemplul asta: copilul e ca un boboc de floare. eu parintele sunt un gradinar: am grija de sol, pun apa, alung daunatorii si apoi am incredere totala ca acel boboc va inflori. NU cand vreau eu, nu cand „trebuie”, nu cand spune „expertul” ca a venit momentul. Ci la momentul perfect pt boboc. In gradina mea am tufe de trandafiri pe care le-am observat cu copiii – cand multi trandafiri erau in floare, altii erau boboci micuti. Erau trandafirii in floare mai „buni” sau mai „rai”, mai „avansati” sau mai „intarziati” decat bobocii?
Si daca eu ca gradinar, grabesc procesul de maturizare a bobocului, si il deschid cu forta…bobocul se deschide. dar ii cad petalele. In schimb, daca am incredere totala, voi astepta cu rabdare…si intr-un final, boboculs e va deschide la timpul potrivit pt EL.
la fel si cu somnul, si cu mancatul, scrisul, etc.
Sper ca am reusit sa aduc claritate in ideile mele si in discutia noastra.
Andra, ai scris la incepu ca nu comentezi pentru ca nu ai timp, dar totusi ai scris un intreg roman 🙂
Dar mi se pare ca gresesti, pe copii ii invatam, in ritmul lor si la momentul potrivit, sa manance, sa umble, sa vorbeasca, sa isi recunoasca si gestioneze sentimentele etc., nu invata singuri si de capul lor toate acestea, ci ne au pe noi alaturi sa ii ghidam, de ce ti se pare absurd sa ii ajutam si sa invete sa doarma? Tocmai pentru ca e o nevoie fiziologica, e normal sa poata face asta singuri, nu inseamna deloc ca nu ne ocupam de ei, ba chiar din contra (facand o paralela, acuma e „la moda” sa lasi copilul sa manance singur in loc sa ii dai cu lingurita, nu e chiar asa de diferit de a-l sprijini sa poata adormi in loc de a-l legana sa adoarma)
Alina, buna. Da, m-am referit la faptul ca nu comentez niciodata articolele Ioanei desi le citesc. De data asta mi-am facut timp, am stat vreo ora sa redactez mesajul pe la 12 noaptea, pt ca mi s-a parut f important. Ma intereseaza sa particip la aceasta dezbatere pentru ca lucrez si studiez in domeniu, la fel ca doamna doctor.
Sunt de acord cu tine. Asa e, ii invatam, ii ghidam, le aratam. Dar una e asta, si alta e antrenamentul, de oricare ar fi el, bland sau alt eufemism pt a fi politically correct pt noua generatie de parinti AP. Este atat de subtila diferenta incat e ff greu de reperat. Eu fix asta fac in munca mea, stau cu lupa si ma uit la detalii la care nimeni nu se uita in general, cum ar fi trairile unui bebelus in primul an de viata.
Eu am o fetita de 9 luni, si da, este adevarat ca un bebelus daca il inveti de mic (eu si sotul am inceput rutina dormitului de la 2 luni deja) merge, functioneaza, la inceput am avut o pernuta de dormit (gen cuibusor care imita uterul mamei), era mereu in ea iar acea perna in patutul ei. Dupa care incepi asa: pt ca se simtea intr-un fel protejata de peretii pernei , am pus-o pe la 2 luni jumatate in patul ei, nu a mers , evident, am infasat-o in scutec elastic doar in partea de sus, dormea perfect. Ideea e ca stateam langa patut cand plangea,normal ca nu intelegea de ce sta singura acolo si tot asa , te mai duci o iei in brate cand plange, mai pui un cantecel la carusel sa priceapa ca acela este locul ei de somn. De la 3 luni adoarme singura , eu mai stateM 10 min sa-i cant pana cand am simtit ca o deranjez si cu asta, pur si simplu are acelasi program zilnic iar sacul de dormit este un semn ca e timpul somnului. De la 8 seara la 7 dimineata neintrerupt. Si a crescut perfect , a fost si prematura insa am respectat sfaturile pediatrului meu care mi-a zis (fara lampa in camera care vegheaza aiurea si distrage copilul de la somnul de calitate). Concluzia este:cu rabdare totul este posibil!
Buna, Andra,
Incerc sa o iau pe rand, sper sa nu imi scape nimic esential. Cred ca faci o confuzie intre a adormi singur si a dormi singur. Noi, oamenii, adormim singuri in sensul ca nu ne face nimeni ceva sa adormim, nu ne canta nimeni, nu ne leagana sau ne mangaie cineva si acesta este modul sanatos de a adormi, ca sa nu fii dependent de cineva ca sa poti adormi. Tu ca adult adormi singur si daca dormi cu cineva in pat, doar ca acel cineva nu sta sa te adoarma noaptea la loc cand te trezesti, pt ca da, se intampla sa ne mai trezim si noi (mai rar decat copiii), si adormim singuri la loc repede, pentru ca stim cum. copiii, majoritatea, nu se nasc cu aceste abilitati si e bine sa le deprinda, pentru binele lor, pentru evolutia lor, si nu e nimic crud in a sta langa copilul tau si a-l indruma sa incerce sa adoarma singur la loc, fara interventia altcuiva. se numeste evolutie si independenta de care toti au nevoie, pentru ca de asta si invata sa mearga, sa manance, ca la un moment dat sa nu mai fie una cu mama lui.
eu stiu ce spui tu, e plin de „somnologi” cu cursuri facute pe internet care merg acasa la oameni si le muta mobila prin casa sau mai stiu eu ce sfaturi le dau, insa eu nu despre ei am scris si nu cu ei am vorbit. eu am vorbit cu un medic adevarat, care intamplator este si un om extrem de onest, cald, o femeie si o mama atasata, care nu se agata de un trend ca sa faca bani.
ma enerveaza foarte mult aceasta asociere extremista a alaptatului sinonim cu iubirea absoluta. poti iubi un copil absolut, ii poti oferi sprijin, confort, orice vrei tu, zi si noapte, si fara sa fie alaptat intruna, serios, nu este nici un capat de lume si nici cel mai important lucru daca un copil nu e alaptat. poate fi perfect iubit si protejat si fara lapte de mama. as vrea sa nu mai punem aceasta presiune oribila ca daca nu alaptezi pana la 3-4 ani copilul, il privezi de aia 90% orice primeste el la san in afara de lapte.
da, medical vorbind, copilul nu mai are NEVOIE de lapte noaptea. are nevoie sa se asigure ca esti acolo, dar asta se poate intampla si fara sa-l pui la san, DACA si numai DACA simti ca acest trezit de zeci de ori pe noapte te afecteaza. Daca nu, foarte bine, alaptat nonstop pana la loc comanda.
Nu stiu, mie mi se pare foarte limpede si la obiect mesajul acestui medic si nu inteleg de ce o parte anume a audientei insista sa scoata din context cate-o fraza si sa-mi aduca aminte de sleep training imediat ce vine vorba despre sfaturi de la un medic despre somnul copilului.
Da, somnul este esential. Imi scriu o gramada de mame care alapteaza 1, 2 sau chiar 3 copii deodata, distruse de oboseala dupa zeci de treziri pe noapte, care se tem sa intarce chiar si bland, pentru ca stiu de pe grupuri de alaptare ca intarcatul e moartea, ajung sa isi loveasca copiii si sa strige la ei (e de inteles, sincer, nu spun ca e scuzabil, dar cand esti epuizat nu ai nici un fel de control si poti chiar muri de oboseala), in cazurile astea, pe bune, ce e de facut? ce-si va aduce aminte copilul ala de 3 ani? o sa-i reproseze maica-sii ca i-a dat lapte praf sau ca il palmuia de trei ori pe zi, pentru ca biata femeie nu-si mai deosebea mana de picior?
Nu e vorba despre a nu fi deranjati, Andra, nu stiu de unde ai scos chestia asta si mi se pare foarte obositor. E vorba despre copii si parinti care nu functioneaza corect, ale caror relatii sunt distruse de oboseala, care nici macar nu-si dau seama de unde vine. Si daca nu esti intr-o astfel de situatie, inteleg de ce pare un moft. Eu am fost si crede-ma, am simtit pericol de moarte.
Si eu sunt foarte obosita. Nu intr-atat cat sa innebunesc si sa imi lovesc copiii, dar intr-atat cat sa confund dimineata cu seara. V-ati cam infipt in Andra, dar ea nu a facut decat sa spuna un punct de vedere. Contrar, e drept, cu al dnei doctor, dar civilizat. Simt ca rezonez insa cu Andra si vreau sa va impartasesc din experienta proprie:fetitei mai mari i-am scos lapte cu pompa pana la 1 an si 3 luni, nu am vrut sa ii dau lapte oraf, ea nu sugea bine, aveam un reflex de ejectie prea puternic pt ea. A fost un efort crunt si da, din iubire turbata, am stat cate 3 ore pe zi cu pompa la san ca sa o alaptez, chiar si in aceasta forma. Era infiorator de greu insa noaptea, se trezea si o plimbam toata noaptea in brate, nu voia biberonul cu laptele meu, nu stiu ce voia. Cel mic are 1 an si 3 luni si e la san. Se trezeste de 4 ori, suge cate 5 min, adoarme. Si eu la fel, imediat si bustean. Concluzia mea:sanul este prietenul somnului si nu dusmanul lui.
scuze, Andra, nu am vrut sa fiu ațoasă, am scris pe fuga pentru ca am vrut sa raspund la toate aspectele mentionate de tine si aveam doar cateva minute inainte sa se trezeasca cei mici. pe mine dezbaterea ma bucura si ma oftic ca uneori in scris tonul suna aiurea, se intelege altfel. iti respect opinia si argumentele.
la fel si pe ale tale, Sabina! peace!
Ioana, stai cat se poate de linistita. am inteles perfect energia care te misca pe tine. Am atat de multa incredere in tine incat mi-ar fi foarte greu sa iau personal vreun cuvant de-al tau. Fix asta mi se intampla si mie in scris: uneori tonul meu suna aiurea si agresiv, si mi-e tare greu sa gasesc cuvintele perfecte care sa exprime cu respect punctul meu de vedere ferm. Mai ales la 12 noaptea, dupa o zi cu copiii, casa si munca.
am pus ghilimele unde ai scris tu, iar eu am raspuns dedesubt.
„Incerc sa o iau pe rand, sper sa nu imi scape nimic esential. Cred ca faci o confuzie intre a adormi singur si a dormi singur. ”
Da, ai dreptate, recitind azi comentariul meu si gandindu-ma la ce am scris, am realizat ca am folosit ambele expresii de ca si cum ar fi aceeasi actiune. Cu toate astea, am realizat acum – recitind raspunsurile doamnei doctor ca SI EA face aceeasi confuzie!! si poate de aici si lipsa de claritate, ambiguitatea mesajului ei… mie inca nu mi-e clar mesajul si fix in punctul asta am vrut sa atrag atentia. atunci cand mesajul e vag, ambiguu, fiecare cititor scoate ce vrea el. Nu mi-e clar nici macar carui public de adreseaza… sunt asa multe ambiguitati in exprimarea ei…
De asemenea, desi acum mi-am dat seama de confuzia mea, totusi imi mentin parerea. atat Adormitul cat si Dormitul cu cineva drag langa mine imi face somnul mai linistit. Se intampla de multe ori ca partenerul meu sa lucreze noaptea tarziu si de multe ori il astept, ca sa ma bucur de cateva minute de imbratisari cu el inainte sa dormim. iar in putinele dati cand nu am putut dormi impreuna, am simtit patul gol.
Cred ca suntem multi adulti asa, nu? Sunt convinsa ca sunt si adulti care nu au nevoie de asta. La fel cum sunt copii care au nevoie si care nu au.
„Noi, oamenii, adormim singuri in sensul ca nu ne face nimeni ceva sa adormim, nu ne canta nimeni, nu ne leagana sau ne mangaie cineva si acesta este modul sanatos de a adormi, ca sa nu fii dependent de cineva ca sa poti adormi. ”
De ce nu putem fi dependenti de cineva ca sa putem adormi? Care e problema cu asta? si fix acest aspect cred ca e cel mai arzator… cumva ne e teribil de frica de aceasta dependenta a copiilor. Si daca adoarme acum cu mine, la fel va fi si la 5 ani, si la 9 si la 10? Si daca privim frica asta in fata, intr-adevar credem ca daca un copil intre 0 si 2-3 ani este adormit de un adult, nu va reusi niciodata sa adoarma singur mai tarziu?
„Tu ca adult adormi singur si daca dormi cu cineva in pat, doar ca acel cineva nu sta sa te adoarma noaptea la loc cand te trezesti, pt ca da, se intampla sa ne mai trezim si noi (mai rar decat copiii), si adormim singuri la loc repede, pentru ca stim cum. copiii, majoritatea, nu se nasc cu aceste abilitati si e bine sa le deprinda, pentru binele lor, pentru evolutia lor, si nu e nimic crud in a sta langa copilul tau si a-l indruma sa incerce sa adoarma singur la loc, fara interventia altcuiva. se numeste evolutie si independenta de care toti au nevoie, pentru ca de asta si invata sa mearga, sa manance, ca la un moment dat sa nu mai fie una cu mama lui.”
sunt de acord cu tine, legat de evolutie si independenta. Dar independenta asta nu o pot dicta si organiza eu ca adult. Copilul o va asuma cand e EL pregatit. unii la 1 an, altii la 2-3, altii la 5-6.
Si de asemenea, se subintelege ca dependenta e „rea” si independenta e „buna”. Eu spun ca nu sunt nici rele nici bune. Ambele sunt procese normale, naturale, care pot pune probleme atunci cand sun grabite sau incetinite. In numele independetei s-au trimis si se trimit bebelusi de 8-9 luni la cresa uneori…. sau copii de 2-3 ani la gradi. ( folosirea motivului asta de a deveni independent pentru a-ti institutionaliza copilul sau a-l antrena in niste deprinderi imi ridica semne mari de intrebari)
„eu stiu ce spui tu, e plin de „somnologi” cu cursuri facute pe internet care merg acasa la oameni si le muta mobila prin casa sau mai stiu eu ce sfaturi le dau, insa eu nu despre ei am scris si nu cu ei am vorbit. eu am vorbit cu un medic adevarat, care intamplator este si un om extrem de onest, cald, o femeie si o mama atasata, care nu se agata de un trend ca sa faca bani.”
Nu am nici cea mai mica indoiala de bunele intentii ale doamnei. Sa stii ca nu ma indoiesc nici de bunele intentii ale mamelor care fac cursuri pe internet si se specializeaza intr-o tematica. Eu personal am 5 ani de cand studiez doar la distanta, ca sa pot concilia si maternitatea si profesia si pasiunile mele.
De asemenea nu ma indoiesc nici de bunele intentii ale unui parinte care de exemplu isi loveste copilul…. Nici un parinte nu isi propune sa-si maltrateze si violenteze copilul. Majoritatea coplesitoare dintre noi ne propunem sa fim oameni buni, solidari, corecti, onesti.
Dar drumul spre iad e pavat cu bune intentii… Si parintii nostri, cand ne pedepseau si ne umileau, le aveau!! in numele iubirii si grijii se fac ravagii emotionale. Am deja o cazuistica de istorii de viata destul de mare si iti marturisesc ca nu cred ca se poate face un film de groaza care sa arate intr-o lumina reala grozaviile, torturile si abuzurile la care am fost supusi in copilariile noastre.
In plus, a fi „medic adevarat” nu stiu exact ce inseamna pentru tine. Eu vad tot felul de medici adevarati, cu diplome si ani de studii, care fac si ei ravagii. stiu asta in detaliu pentru ca lucrez in domeniul violentei obstetrice si al maternitatii – titulatura de medic nu-mi ofera nici o garantie, mie cel putin. Cuvintele alese, exprimarea, claritatea – astea in schimb imi dau semnale daca sa am incredere sau nu in acea persoana. Ori citind cuvintele doamnei, nu am gasit suficienta claritate incat sa am incredere in ea.
„ma enerveaza foarte mult aceasta asociere extremista a alaptatului sinonim cu iubirea absoluta. poti iubi un copil absolut, ii poti oferi sprijin, confort, orice vrei tu, zi si noapte, si fara sa fie alaptat intruna, serios, nu este nici un capat de lume si nici cel mai important lucru daca un copil nu e alaptat. poate fi perfect iubit si protejat si fara lapte de mama. as vrea sa nu mai punem aceasta presiune oribila ca daca nu alaptezi pana la 3-4 ani copilul, il privezi de aia 90% orice primeste el la san in afara de lapte.”
DA DA DA, sunt in totala sintonie cu tine. Ma surprinde ca asta ai inteles din cuvintele mele, pentru ca nu asta a fost intentia mea cand le-am scris.
nu m-am referit la alaptat in argumentul meu, ci la nevoia primara de contact fizic indelungat. Indiferent ca alaptam sau nu, bebelusul si copilul in primii 2-3 ani de viata are nevoie de acest contact fizic prelungit. Evident ca alaptatul faciliteaza asta, pt ca atunci cand suge si extrage lapte, copilul e si in contact fizic, deci impusti doi iepuri. Dar daca nu e alaptat, tocmai, se face si MAI NECESAR acest contact!
Atunci cand devenim constienti de aceasta nevoie importanta, putem da biberonul cu lapte praf in asa fel incat sa implinim aceasta nevoie. Nu lipsa alaptatului e problema.
Daca avem si o mama care lucreaza ziua, atunci se complica si mai tare lucrurile pt copil: e departe fizic de mama ziua, iar suptul la adormire sau leganatul sau tinutul in brate ii implinesc nevoia care peste zi nu i-a fost indeplinita. Dar din punctul de vedere al doamnei doctor, aceasta asociere somn – supt sau leganat sau tinut in brate nu e in regula…
„Da, somnul este esential. Imi scriu o gramada de mame care alapteaza 1, 2 sau chiar 3 copii deodata, distruse de oboseala dupa zeci de treziri pe noapte, care se tem sa intarce chiar si bland, pentru ca stiu de pe grupuri de alaptare ca intarcatul e moartea, ajung sa isi loveasca copiii si sa strige la ei (e de inteles, sincer, nu spun ca e scuzabil, dar cand esti epuizat nu ai nici un fel de control si poti chiar muri de oboseala), in cazurile astea, pe bune, ce e de facut? ce-si va aduce aminte copilul ala de 3 ani? o sa-i reproseze maica-sii ca i-a dat lapte praf sau ca il palmuia de trei ori pe zi, pentru ca biata femeie nu-si mai deosebea mana de picior?”
Da, iti dau dreptate in ceea ce vezi. Si eu vad aceleasi lucruri, atat in Romania cat si in Chile. Mame distruse de oboseala, chinuite de vina si culpe de tot felul, fara ajutor, zapacite si ele de oceanul de info coplesitor din care nu mai stiu ce sa aleaga.
In cazurile astea putem face o multime de chestii pentru a le ajuta si sustine, dar nu in detrimentul copiilor. Exact aici e buba!! Ca pare ca in tabloul asta de familie nevoile adultilor le exclud pe cele ale copiilor si invers, adica atunci cand se pun in prim plan nevoile copiilor, avem ca rezultat mame care se autoflageleaza cu alaptare si alte chestii… E o barbarie asta!!
Dar tabloul pe care il propun eu e ca nevoile TUTUROR sunt la fel de importante. Si ca eu, ca mama rupta in doua de oboseala de 5 ani jumate de alaptat (vorbesc de mine) am si eu dreptul sa dorm, sa fiu ingrijita, sa nu ma martirizez in numele AP-ului si altor drapeluri materne… Dar ca adult, am o multime de strategii sa fac asta!! Nu am nevoie sa imi antrenez copilul sa adoarma si sa doarma singur!!!
pot sa ma odihnesc ziua, sa renunt la treburile casnice si sa le deleg, sa cer ajutor de la familie, sa angajez femeie la curat si gatit. sa renunt la a face o mie si una de chestii si sa imi fixez prioritati. sa realizez ca perioada asta e trecatoare si sa ma plang pe umerii prietenilor. ba chiar pot ajunge f departe cu cautarea de strategii noi, pt a-mi satisface nevoile MELE de adult: imi pot reorganiza intreaga viata, pot alege un job part time, pot conveni cu partenerul sa lucreze de acasa el, ma pot reprofila ca sa am un job foarte flexibil si sa pot lucra oriunde in lume m-as afla….
asta e o mica lista din strategiile mele personale. Sunt sigura ca noi adultii putem gasi si mai multe. Dar sa pretind de la un copil de 1-2-3 ani sa (a)doarma singur (atunci cand imi arata ca NU e preferinta lui) inseamna sa pretind de la copil sa imi satisfaca mie nevoia de somn, in detrimentul nevoiii lui de contact, leganat, supt etc. Atunci cand in tabloul de familie au loc doar unele nevoi in detrimentul altora se numeste violenta invizibila. Exercitata cu blandete, binenteles. (te rog sa-mi scuzi ironia, nu ma pot abtine – vine din amaraciunea mea cand constat cu fiecare copilarie in parte la care am acces, cat de putin sunt luate in seama nevoile copiilor).
Sunt sigura ca sunt copii carora le place sa (a)doarma si sa doarma singuri. Dar majoritatea covarsitoare a fiintelor umane prefera sa (a)doarma acompaniati as spune eu. E posibil sa ma insel binenteles, nu vreau sa declar asta ca un adevar absolut.
„Nu e vorba despre a nu fi deranjati, Andra, nu stiu de unde ai scos chestia asta si mi se pare foarte obositor. E vorba despre copii si parinti care nu functioneaza corect, ale caror relatii sunt distruse de oboseala, care nici macar nu-si dau seama de unde vine. Si daca nu esti intr-o astfel de situatie, inteleg de ce pare un moft. Eu am fost si crede-ma, am simtit pericol de moarte. ”
Da, te cred, pentru ca si eu am fost in pericol de moarte…asta era senzatia mea, nu ca traiesc, ci ca supravietuiesc. Am ajuns la colaps, burn out, terapie, tot tacamul. Si am invatat sa fiu extrem de atenta cu nevoile mele si sa nu le ignor. si toata logistica vietii noastre a devenit extrem de complicata…era mai usor sa ignoram unele nevoi decat sa cautam strategii pt a le implini pe toate. E al naibii de greu!! ne-a luat doi ani sa implementam strategia de a avea un calendar in casa pt a ne randui cu joburile (amandoi lucram freelance). Ne-a luat luni bune de discutii si gandit daca sa ducem copilul la 2 ani la gradi pt ca NOI eram satui de stat cu 2 copii acasa non stop. Apoi, cand am gasit gradi ideala unde sa fie iubit si sprijinit copilu, era al naibii de scumpa. Deci alte discutii si strategii sa vedem cum indeplinim atatea nevoi, in acelasi timp.
Sunt convinsa ca tu ai luat deciziile cele mai bune pentru voi – si o spun nu ca sa fiu si eu politically correct si politicoasa. Ci chiar sunt convinsa de asta.
Putem iesi castigatori cu totii, nu e nevoie sa antrenam copilu sa doarma singur ca sa-mi satisfac eu nevoia de odihna. sau cel putin, nu e singura strategie. sunt si altele, diferite. Asta era intentia din spatele romanului meu.
Respect! O mama adevarata!
Prin comentariul tau imi dau seama ca
1.ori nu ai copii
2. daca ai inseamna ca n au avut probleme cu somnul!
In rest, toate bune!
Ma bucur ca incep sa apara si la noi voci ale ratiunii. Am citit enorm in ultimul an si am aplicat multe din sfaturile d-nei doctor cu copilul meu. De la 4 luni adoarme singur in patutul lui, si doarme 11-12 ore. Pana pe la 4 luni adormea la san, pana intr-o seara cand l-am pus in patut semiadormit. Si surpriza, copilul meu s-a foit 5 minute (nu a plans) si a adormit. In urmatoarele seri la fel. A plans de cateva ori, am intrat in camera, l-am mangaiat, i-am vorbit, am incercat sa il linistesc dar fara sa il iau in brate. A functionat. Au fost si nopti in care nu s-a linistit singur, dinti, raceli, pusee, etc. L-am luat langa mine, am dormit imbratisati. Cand a trecut am reluat dormitul in patut, si s-a adaptat instant.
Nu incurajez „sleep training” extrem, dar cred ca obiceiurile bune obtinute in copilarie pot contribui la un somn linistit si in viata adulta. Si teama asta obsesiva sa nu lasam copilul sa planga mi se pare ipocrita. Daca copilul plange in scaunul de masina il iei in brate? Sau ii explici ca e pentru siguranta lui? Cand il iei de la locul de joaca si se tavaleste ca un diavol tazmanian il iei in brate si va intoarceti impreuna la groapa de nisip? Nu, ii explici ca trebuie sa mergeti acasa.
Am un copil de 2 ani care sta in scaun, nu se arunca in strada, nu baga mainile in cuptorul incins, tot tacamul. Si la 2 ani tot nu am cum sa renunt la san la trezirile nocturne pentru ca nu se linisteste cu NIMIC (crede-ma ca am incercat tot ce se putea incerca sub soare, cu toata blandetea si rabdarea din dotare).
Imi place cand cineva face un “experiment” cu un copil si are impresia ca l-a descoperit pe dumnezeu si ca ala e adevarul absolut.
Copiii sunt diferiti. E perfect ca la tine a mers de la 4 luni. La altii nu se linisteste copilul nici la mama, nici la tata, nici la nimeni in brate, doar la san.
Comentariile de genul asta pot face mamele carora nu le-a mers in acelasi fel sa se simta “less”, de parca ele nu stiu, ele nu pot, ele nu sunt de ajuns de mame, e vina lor, cand uite ca la altii se poate.. cand de fapt totul tine de copii si nevoile lor.
Eu zic sa o lasati mai moale cu generalizatul.
Dar da, dincolo de partea cu alaptatul care se aplica sau nu dupa caz, articolul mi-a parut bine punctat si de ajutor.
Uite, exact ce spunea Andra. Diferente greu de sesizat. Ceea ce descrie Maria este un sleep training, cu copil care plange si pe care il linistesti fara sa il iei in brate. Cum? Poti sa ii vorbesti mega bland, sa il mangai, el nu se opreste din plans decat atunci cand se convinge ca plange in zadar. O fi bine? Oare ii trece si „necazul” odata cu speranta de alinare? Nu cred. Copilul nu se linisteste, se resemneaza, ceea ce nu e ok. Nu are legatura cu scaunul de masina, cu mancatul, cu mersul, comparam mere cu pere. Si da, daca plange in scaunul de masina, opreste sotul meu masina, il iau un pic in brate, vad care e problema, papa, caca, somn, brate, dupa care il pun la loc. Daca plange, evident are o problema, i-o rezolv (inclusiv il adorm la san daca trebuie, il pun la loc apoi si nu il las sa racneasca pana vomita, pentru siguranta lui). Da, copile, ai voie, asa ziceai chiar tu, printesa. Ai voie brate. Pentru caatunci cand esti foarte mic, ai nevoie de brate.
maria a fost f fair si a zis ca nu e pt un sleep training extrem. nu e nimic greu de sesizat in ce-a scris. inteleg ca pt copilul ei functioneaza vorbitul si mangaierile. ca ii aduc alinare. tu spui ca, de fapt, nu e vb de alinare, ci de resemnare. cred ca fata de nici o mama care incearca sa faca ce e cel mai bine pt ea si copilul ei nu e corect sa vina cineva si sa-i spuna ceva gen „auzi, de fapt al tau inceteaza sa planga pt ca a renuntat sa mai spere ca-l vei ajuta si alina, nu pt ca ce faci tu functioneaza”.
Cum spuneam, am citit destul despre subiect inainte sa iau hotararea asta. Conform studiilor existente in momentul de fata, nivelul de cortizon (hormon al stresului), e foarte mic la copiii care trec prin sleep training. E infinitezimal in comparatie cu nivelul masurat la copii abandonati, supusi cu adevarat la abuzuri. Ultimele studii arata ca pana la 4-5 ani, atasamentul copiilor care au primit sleep training nu e cu nimic diferit de al celor care au adormit la …*insereaza orice metoda*. In schimb cei care au beneficiat de sleep training au dormit mai bine, si mamele lor la fel:) Sic:)) Nu consider ca-mi abandonez copilul, ci ca il ajut sa invete un skill esential in viata, care va contribui la bunastarea lui si a parintilor lui.
Pana la urma, fiecare mama face ce considera ca e mai bine pentru copilul ei, pentru ea, si pentru familia ei. Spre deosebire de cineva care comenta mai sus, eu nu adorm bustean dupa ce copilu suge de 10 ori pe noapte (si am facut-o si pe asta, am clarificat ca atunci cand copilul e bolnav, sau trece printr-o perioada dificila, am dormit cu el in brate). Daca copilul racneste pana vomita e clar ca are o problema mai mare decat somnul si are nevoie de interventia parintelui.
Of, e un subiect ultra sensibil….si noi mamele suntem ultra sensibile si asta e cat se poate de normal. Ce parere aveti daca toate, indiferent de pe care parte a dezbaterii vorbim, plecam de la premisa ca noi toate, toate mamele si de fapt toti parintii, ne dorim tot ce e mai bun pt copiii nostri si in fiecare moment facem tot ce putem mai bine?
asta e o premisa din comunicarea non-violenta si o propun pentru a reusi sa conversam fara sa ne violentam una pe alta si pentru a avea grija una de alta. dincolo de cine are dreptate sau nu, pentru mine e extrem de important sa protejam orice mama – mai ales pe aceasta platforma care promoveaza fix aceasta atitudine.
Copilul nostru are aproape 10l, de pe la 4l il leganam (cu white noise) si pt cele 2 somnuri de zi si pt cel de noapte. Ma declar vinovata ca eu l-am invatat leganat, atunci cand am vazut ca nu mai adormea la san seara. Ioana, ne poti descrie (poate intr-un articol viitor) cum ti-ai adormit tu copiii, cum i-ai ajutat sa adoarma singuri, cum ai scapat de leganat, eventual daca si cand i-ai intaelrcat ca sa doarma mai bine noaptea. Momentan nu stim cum sa procedam pt a implementa alta metoda decat leganatul, ne dor bratele, suntem obositi, dar continuam eroic. Stim teoria…cum ca nu sunt ok asocierile acestea gen san, leganat, dar sa ne sfatuiasca cineva cum sa ii adormim altfel pe pruncii nostri, noi am incercat de cateva ori sa il mangaiem, sa il masam pe spate, dar plange, fiind obosit cere odihna, pe care o asociaza cu san/leganat. Multumesc mult!
Andra, iubesc alaptatul si sa dorm cu fetita mea de 1 an si 7 luni. Totusi, cand citesc despre somnul prin asociere cu alaptatul, permiteti-mi sa expun o parere calificata. Nu este vorba despre a priva copilul mic de prezenta si dragostea mamei. Este vorba despre comfortul si somnul linistit al copilului si despre comfortul si un minim de somn al mamei, care sa poata functiona cat de cat. Copilasul care nu poate adormi fara sa fie la sanul mamei, nu da drumul sanului dupa 20 minute, draga doamna. Ce credeti ca se intampla cu mamelonul care este intr-un mediu umed si in continua frecare in gura bebelusului? Credeti ca pielea mai este intacta? Credeti ca mama merita sa urle de durere, ca iar i s-a crapat pielea? Cred ca sunteti foarte documentata dar ca va grabiti cu concluziile, pe cand doamna doctor asta pe care a intervievat-o Ioana a raspuns foarte clar si logic, de unde deduc eu ca are experienta specifica pe somnul bebelusilor.
Buna Anaeli,
Imi permit sa te tutuiesc, te rog sa o faci si tu, sper sa nu te deranjeze. Ce inseamna pentru tine „parere calificata”? Adica experienta ta personala? Sau lucrezi/studiezi in domeniul dezvoltarii copilului/alaptare/somn? Intreb ca sa am eu mai multa claritate asupra pozitiei din care vorbesti. Nu ca ar fi mai buna sau mai rea o anumita pozitie, ci pur si simplu pentru ca e important sa avem aceasta claritate atunci cand dezbatem o tema.
De exemplu, atunci cand vorbesc doar din perspectiva mea de femeie care alapteaza de 5 ani jumate si ca femeie cu prietene care au alaptat sau alapteaza copii de peste 1 an, imi este foarte greu sa cred ca mamelonul este ranit din cauza suptului la somn. Nu am auzit niciodata pana acum de asa ceva (la copii de peste 1 an) si nici eu nu am avut aceasta problema. Logica si informatiile pe care le am despre alaptare imi spun ca e posibil ca adevarata cauza sa fie pozitia de alaptare gresita sau felul in care copilul tine mamelonul in gura. Daca mamelonul doare DOAR cand copilul suge la somn, atunci clar e o problema cu FELUL in care suge, si nu are legatura cu asocierea san-somn.
Deci se rezolva problema punctuala, si atunci nu va mai aparea nevoia de a scoate sanul la somn. Pentru ca evident ca e o tortura pentru mama durerea si pielea ranita…Alaptarea NU e tortura, nu ar trebui sa fie. Din contra, e placere. Daca nu e placere, cautam ajutor, nu lipsim copilul de contactul fizic de care are nevoie.
Nu am nici o indoiala ca doamna doctor are experienta pe somnul bebelusilor. Eu pun la mare indoiala ca are experienta pe alaptare. Ori somn si alaptare la bebelusi si copii de 2-3 ani merg mana in mana, nu pot fi separate. Adica cineva care vrea sa devina expert pe somnul bebelusilor, AUTOMAT tre sa fie expert pe alaptare. Ori cuvintele doamnei doctor nu arata deloc asa…
Nu imi doresc sa arat cata dreptate am eu si cat de putina are doamna doctor. Vreau doar sa ridic niste semne de intrebare mari, pt cei dispusi sa (se) intrebe. Fiecare comentariu al meu e in acest spirit, al punerii la indoiala… hai sa privim din perspectiva bebelusului si al nevoilor sale, sa privim IN ACELASI TIMP si din perspectiva mamelor, parintilor obositi si chinuiti, si de abia apoi sa cautam solutii ca nevoile TUTUROR sa fie luate in seama. Senzatia mea e ca doamna doctor raspunde unor nevoi acute ale parintilor (aceea de a dormi fara sa se mai trezeasca noapte de nu stiu cate ori) si ignora subtil nevoile primare ale bebelusilor si copiilor, dovada fiind ca spune ca „deja, după 6-7 luni de vârstă nu mai are deja nevoie de masă de noapte. ”
eu am citit fraza asta si in cap mi-am zis: WTF???? si copilul meu de 2 ani care mananca o masa buna de lapte noaptea, el ce nevoi are?? ce sa mai zic de un bebe de 7-8-9 luni??
nici o persoana cu virgula cunostinte basic de alaptare nu ar spune asta. asa ca o fi studiat doamna somnologia…dar a ramas restanta la alte capitole care au legatura directa cu somnul si atunci isi pierde credibilitatea in ochii mei.
Dar fiecare e liber sa creada ce vrea, binenteles. Ne putem crestem copiii dupa credinte personale, in loc sa ii observam chiar pe ei, cu nevoile lor specifice, cam asta facem de mii de ani. Numai ca ma scoate din minti ca ambalam asta drept respect fata de copil. Ma refer la noi toti, me included… Nu tintesc spre nimeni in particular.
E foarte important pentru mine sa fiu cat mai clara in mesajul pe care vreau sa-l transmit, pentru ca fiind si eu mama, fiind si eu franta de oboseala uneori (de cele mai multe ori), ultimul lucru pe care mi-l doresc e ca mamele care citesc sa simta presiunea de a alapta atunci cand nu mai vor sau nu mai pot. Nu, in nici un caz nu scriu din pozitia activistei pro-alaptare pana la 18 ani. Scriu cu convingerea ca exista solutii in asa fel incat atat mamele sa fie odihnite si cu nevoi implinite, cat si copiii lor. Pentru a avea grija de mame, nu e nevoie sa ignoram sau sa minimizam sau sa patologizam nevoi si comportamente ale bebelusilor (asa cum cred eu ca o face doamna doctor). Putem avea grija de mame si de bebelusi in acelasi timp, solutii sunt. Doar fiti atenti cine va ofera aceste solutii si informati-va temeinic din mai multe surse.
Buna Ioana, iti spun cate ceva din experienta mea, poate iti foloseste. Trebuie sa stii ca sunt pentru dormitul cu copiii. Fetita mea are acum 1 an si 7 luni, inca se trezeste de cateva ori pe noapte pentru alaptat, dar sunt ok cu asta. La 10 luni, avea si ea 2 reprize de somn pe zi la 11 dimineata si pe la 3 dupa masa. Adormea pe pat la san sau cu biberonul in bratelele soacrei mele daca eu eram la serviciu. Nu o adormeam de regula dupa ora 4 pentru ca nu ar mai fi fost obosita seara la 8. Ziua eu nu o leganam si nu ii cantam la culcare, era obosita si i-a fost suficient sa fie la san. Soacra mea facea de amandoua. Seara, pun mare pret pe rutina, pentru a ii semnala copilului ca e timpul sa mergem la culcare. Sunt sigura ca stii despre ce este vorba aici. Am observat in comentariul tau ca te referi la voi. Sunt amandoi parintii in camera cand culcati copilul? Iti spun din experienta ca, in cazul nostru, e o miscare care nu functioneaza. Daca eu sunt in camera, eu trebuie sa adorm copilul, o prefera pe mama, e firesc la varsta asta. Sotul meu sau soacra mea o pot adormi pe micuta numai daca eu nu sunt prin preajma, plecata sau totusi in casa. Revenind la leganat, crezi ca ai putea incerca treptat, sa ii distragi atentia cu o noua asociere sustenibila pe termen lung, gen jucarie de plus preferata sau paturica preferata? Asta a functionat la fiul meu, are 4 ani acum, nu are efect la fetita. Mama si titi e tot ce isi doreste la culcare. Inca ceva in legatura cu asocierea sustenibila: unii copii, cum e si fiul meu, au placerea sa simta intre degete textura plusului sau a paturicii, dar mai ales a etichetei. Am vazut ca exista chiar si jucarii care au tot felul de etichete de jur imprejur, special pentru copiii amatori de asa ceva. Etichetele plusurilor de la gigantul suedez sunt apreciate in cazul nostru, sunt lungi si numai bune de foit intre degete. Iti doresc nopti odihnitoare curand!
foarte draguta prezentarea – adaug eu un detaliu de final – incercati sa o gasiti pe dna dr Oros in alta parte decat la regina maria, caci pentru o programare se gaseste loc peste 4-5 luni!!!
stiam ca nu mai e si in alta parte.
atunci din pacate, fie stam pe lista de asteptare de 4-5 luni (eu azi cand am sunat mi-au zis dupa 23.05), fie cautam ajutor in alta parte…
Buna seara, mamici si poate si tatici! am citit cu mare interes atat articolul cat si comentariile, pentru mine fiind un subiect fierbinte mai ales acum. este pt prima oara cand indraznesc sa particip la o discutie de gen, mai degraba sperand sa gasesc o farama de ajutor sau un licar de speranta. inteleg fiecare punct de vedere in parte dar simtirea mea fraternizeaza cu ideile tale, Andra. am un Luca de 2 ani si un Marc de 1 luna si jumatate. Nu m-a lasat sufletul sa il intarc pe Luca pana sa il nasc pe cel mic, in special pentru ca ritualul nostru de somn implica alaptat si adormitul la san, dormea cu mine si tati in pat. pentru noi alaptarea a fost cea mai minunata parte din bebelusia lui, pe langa faptul ca a fost (si este inca!) panaceu universal, a facut si mersul la nani o placere, mi s-a parut cea mai simpla metoda pentru mine si blanda si iubita de el. cu toate ca avea treziri dese in cautarea sanului se linistea cum isi atingea gurita de el. din pacate, am inceput sa regret ca nu am renuntat la minunatia noastra mai devreme, poate nu intarcat dar macar somnul sa fie rupt de asocierea cu tzitzi, mentionez ca laptele sanului nu mai constituie motiv de cerut tzitzi de ceva vreme, m-a convins in special faptul ca nu a vrut sa renunte la supt nici cand, pe parcursul ultimelor 2 trimestre de sarcina, am ramas treptat fara pic de lapte. Problema care ma macina, ma ofileste cu fiecare lacrima a puiului meu, e ca nu mai pot gestiona situatia de cand l-am nascut pe Marc, nu reusesc sa gasesc formula perfecta pentru binele amandurora. am incercat initial sa dormim toti 3 in continuare si bebe singur in sufragerie (asta pt ca am avut norocul ca spre deosebire de Luca, cel mic sa fie mult mai linistit si dormicios) – nu a functionat pt ca voia adormit in continuare la tzitzi si implicit lapticul de care avea nevoie Marc era pe post de somnifer pt Luca. daca ar fi adormit si gata nu ar fi fost o problema atat de mare dar pe langa faptul ca ii lua tot mai mult sa adoarma (timp in care de multe ori bebe mic cerea si el sa manance) se trezea deseori urland dupa tzitzi fara sa il pot convinge sa adoarma fara ea deci iar lapte supt in detrimentul bebeului plus timp mai mult de adormit pt ca simtea flux de lapte si nu mai readormea imediat ca inainte. acum suntem la capitolul tati il culca si doarme cu el iar eu in camera la bebe dar..nu pot sa exprim durerea cu care il privesc cum intinde mainile dupa mine tipand „maaami” de fiecare data cand il ia in dormitor la nani. ma doare extrem ca momentele dulci de mers la culcare, par sa fi devenit un cosmar pt el, il observ ca simte cand se apropie timpul de nani, atunci devine extrem de atent la fiecare miscare, e incordat, incearca sa ne atraga cat mai departe de dormitor, daca doar pronunt cuvantul „nani” fara sa dau semne ca am relua rutina noastra draga fuge plangand..totusi, de cum inchide tati usa dormitorului plansul e inlocuit destul de repede de intrebari despre mami..tati incearca si el cum poate mai bine sa il faca sa inteleaga si sa se linisteasca dar am senzatia ca adoarme pur si simplu resemnat, infrant de esec si cu mine si tzitzi in gand, il aud noaptea cum se trezeste plangand si ma striga. poate exagerez..poate ca e bine asa dar prin fiecare por transpir durere cand il aud. unde mai pui ca e si intr-o perioada de sforait si horcait cu niste mucozitati care nu ies, nu trec, nu cedeaza la nimic, situatie care dureaza de o luna si ceva. simt, asadar, ca imi supun copilul la chin suplimentar, desi sotul meu imi reproseaza ca sunt prea mamoasa si ca il cocolosesc, pt el e o victorie ca reuseste sa il adoarma fara niciun artificiu, in cel mai rau caz il tine cu capul pe pieptul lui. apreciez reusita pentru ca in felul asta ma pot ocupa de bebe pe timpul noptii si reusesc sa mai prind si somn, dar ce se intampla cu sufletul puiului? oare nu se simte abandonat in fiecare noapte? suntem la faza asta de 2 saptamani si inca nu se vede o ameliorare sau un semn ca ar accepta situatia. cireasa de pe tort e ca vrem sa facem totul fara ca el sa il simta pe bebe ca pe o amenintare, lucru pe care am crezut ca voi avea mai multe sanse sa il indeplinesc daca ii alaptez in acelasi timp ziua si il accepta f usor pe Marc la celalalt san, dar bebe are de multe ori nevoie de mai mult de un san la o masa sau cere la scurt timp dupa ce da impresia ca s-a saturat, asa ca de multe ori sunt nevoita sa il resping pe Luca si desi uneori reusesc sa il distrag prin jocuri, coversatii, diverse provocari, in cele mai rele cazuri desene, are multe momente in care se prinde ca o fac numai ca sa nu ii dau si lui si nu mai merge nimic, isi ia pernuta si se lupta micutul sa isi apuce si el sanul..:( m-am lungit cat o zi de post negru.. chiar de nu va avea nimeni rabdare pt confesiunea mea, iti multumesc, Ioana, pt ca macar m-am eliberat putin tastand randurile acestea, iar de ai reusi, Andra, sa-mi citesti of-ul, te rog ofera-mi parerea ta, daca poti, probabil a iesit o relatare dezorganizata, haotica, a iesit pur din suflet si mahnire, dar m-ar ajuta psihic orice cuvant, din partea oricui, chiar si de ocara, pt ca macar m-ar trimite intr-o directie. momentan imi storc creierul zi si noapte incercand sa ofer copilului un somn linistit fara sa il privez pe bebe de atentia de care si el are nevoie.
strig dupa ajutor cu un sfat, o idee, pt ca de una singura simt ca imi chinui copilul si mor cate putin in fiecare noapte.
diana, ai un fel de-a scrie care m-a topit de tot. nu te cunosc si n-as fi luat deciziile pe care le-ai luat tu, dar n-as putea niciodata sa te judec sau sa te critic pentru ca din randurile tale transpare atata bunatate si blandete incat tot ce-as vrea ar fi sa te pot imbratisa si consola cumva. nu stiu ce sfat ti-as putea da si nu vreau sa indrug banalitati. mi se pare minunat ce incerci sa faci si sunt sigura ca sunt comentatori care iti pot oferi o mana de ajutor. de la mine, cum spuneam, ai o imbratisare. fii puternica si rabdatoare. :-*
iti multumesc mult pentru gandurile bune, Irina!
Las si eu un comentariu pt ca mi se pare un subiect f imp. Eu am avut noroc cu bebelusul meu, pt ca noaptea dormea in jur de 6 ore legat, si asta de cand l-am scos din maternitate. Stiu ca e f rar.Dar nu cred ca faceam fata sa ma trezesc din ora in ora noaptea, sunt f rea de somn. In timpul puseelor, e adevarat, se trezea cam de 2-3 ori pe noapte, dar se culca repede la loc. L-am alaptat 10 luni, dupa care nu a mai vrut el sa suga la san. Primele 4 luni, alaptarea a fost un cosmar, nu intru in detalii cert e ca am dat degeaba bani pe consilierii de alaptare. Copilul a dormit singur in patul lui pan la 6 luni, apoi in pat cu mine caci se trezea si nu mai adornea. Acum la 1 an si un pic, dirm cu el in pat. Chiar dc nu il mai alaptez, cand se trez noaptea, pune o mana pe mine si repede adoarme la loc. Ma simte ca-s lg el si se linisteste. Problema e in timpul zilei. Are doua somnuri, dar fara mine nu adoarne si nici nu sta prea mult adormit. Cand ii e somn, efectiv ma intind in pat cu el lg mine. Pune o manuta pe mine, se simte in siguranta si asa adoarme.
Depinde mult de disperarea fiecarui parinte, daca apeleaza sau nu la metodele de sleep training. Am vazut pe forumurile de alapt o groaza de mame epuizate pt ca ai lor copii se trez din ora in ora si vor san.unele cu rani grave din cauza suptului non stop. Asta este tortura deja. Si am observat ca empatie exista doar pt nevoile copilului nu si ale mamei, care e sfatuita sa aiba rabdare , sa reziste etc. In cazul asta e normal si binevenit ca mama sa apeleze la sleep training, este inuman sa supravietuiesti cu cateva 2-3ore de somn pe noapte. Inuman si periculos pt sanatate.
PS: Andra, te vad pro alaptare cu orice pret, dar sa stii ca poti face rani si daca atasarea la san e ok, daca copilul suge f frecvent sau non-stop, mai ales in primele luni. Si nu, nu e normala suzetarea sanului toata noaptea.
Buna!
As dori sa intreb daca stiti vre-un medic specializat in somnologia copilului in Cluj-Napoca?
Ar fi foarte important.
Multumesc anticipat!
Citesc articolul la ora 03:30, cand ar trebui sa sforaie si patul cu mine, dar eu..nu…baietelul meu cel mic vrea sa imi pun scobitori la ochi si sa il tin numai in brate…ori eu sunt extenuata…nu mai stiu ce sa i fac…mai am un baietel de 3 ani, iar la varsta celui mic de 1,5 ani…dormea foarte bine, toata noaptea, era vis…va zic…
Bună. Sunt mămică unui băiețel de 2 ani și 1 luna și ma confrunt cu problema somnului de noapte. Ziua este foarte activ, doarme 2-3 ore la amiaza dar noaptea devine un chin. Adică se culca pe la 1-2 noaptea sau se trezește la 1-2 noaptea și sta treaz pana la 5-6 dimineața. Ce as putea sa fac?va mulțumesc
Buna Andreea , aceias problema o avem si noi si sincera sa fiu habar nu am cum sa o rezolvam . Tinand cont ca a trecut un an de cand ai postat ! voi cum ati rezolvat problema ?
Bună. In curând fetita mea va face 2 ani și 6 luni.
De curând au început iar pauzele de somn. Adoarme între 19-20 și la 2 noaptea deja se trezește și nu mai adoarme. În învățământul din Brlgia la vârsta ei merg la „scoala” iar acolo nu mai dorm deloc la amiaza. Este stresant pentru mine, pentru ca stau noaptea cu ea iar la ora 4 ma trezesc pentru a merge la lucru.
Am mai trecut prin astfel de faze, acum un an, dar atunci dormea consistent la cresa. Și noaptea se trezea la 1 și adormea la 4-5.
Sunt disperata, te rog ajuta-ma!