Jumătate dintre părinții din România cred că lovitul copilului e pentru binele lui

112 comentarii

1. OK, câțiva pași înapoi dacă se poate.

   1. problema violenței domestice nu poate fi scoasă din context și izolată doar la nivelul societății românești de început de secol 21. Discutăm de milenii de violență la nivelul umanității, de abuzuri inimaginabile perpetuate de-a lungul generațiilor. Unele dintre ele fac infanticidul (practicat pe scară largă până prin Evul Mediu) să pară chiar un lucru bun, cam ca avortul pe motive economice din ziua de azi.

   2. progresul economic din ultimele 3 secole, chiar cu viteze diferite între diverse zone ale planetei, a avut ca efect, sau a intrat într-un cerc virtuos cu reducerea treptată a violenței – și nu mă refer numai la cea domestică. În ultimii 30 de ani am asistat la o accelerare a dezvoltării economice, dublată de o scădere accentuată a criminalității, nu numai în România. Nu întâmplător suntem în mijlocul celei mai lungi perioade de pace la nivel mondial.

   3. texte precum acesta, dar nu numai – mă gândesc la cărțile gen Alice Miller – „For your own good” (nu cred că e doar o coincidență de nume) – apar când există o coerență de idei la nivelul unor cercuri sociale. Pe românește, nu aveau cum să apară acum 100 de ani când literatura pedagogică era dominată de cărți care îndrumau părinții să nu-și țină bebelușii în brațe plus alte grozăvii.

   4. Vest/SUA sunt, civilizațional, cam cu 30-50 de ani în fața societăților estice. Mă aștept ca în maxim 20 de ani să se ajungă și în România la tratarea violenței domestice precum acolo, la o normalitate gen ridicat agresorul din familie și dus la poliție / luat copilul și dat în plasament. Dar asta se va întâmpla numai după ce se va atinge o masă critică de cetățeni care să dorească asta.

   • Eu cred ca esti foarte optimist. Suntem destul de departe de a atinge masa critica… 🙁

   • Sau poate nu suntem atat de departe. Exemplul personal conteaza si cu cat suntem mai multi, cu atat putem influenta mai multi.
     Sunt o mama care avea de gand inainte de a avea copil ( pentru ca asa stia) sa foloseasca corectia de acest gen din cand in cand. Dupa mai bine de un an de la nasterea copilului, de cand am inceput sa invat si sa citesc, sa ma documentez ( mai sunt si sentimentele dar sa presupunem ca nu toti/ toate simt la fel) gandeam cu totul altfel. Deci se poate! Continua munca buna pe care o faci! 🙂

   • a intrat într-un cerc virtuos cu reducerea treptată a violenței – și nu mă refer numai la cea domestică

     S-a redus numărul de agresori. Dar, în acelaşi timp, au fost filtraţi. Acolo unde bătaia e acceptabilă social, ca pe vremea apartamentelor friguroase de la bloc, nu toți au aceeași forță fizică sau dispoziție. Unul poate să dea doar o palmă, altul mai multe, altul să mai dea și cu cureaua. Cam așa e marea majoritate. Pe măsură ce legea mai strânge șurubul, majoritatea încep să se controleze, să înţeleagă că nu merită riscul sancţiunilor legale pentru un pumn. Şi atunci de ”filtru” trec în cele din urmă doar cei mai răi dintre cei răi, cei atât de hotărâți să își facă de cap încât nici consecințele legale nu îi mai sperie. Şi, fiindcă numărul celor care i-ar susţine s-a redus (au devenit paria), nu mai există niciun fel de reţea socială care să îi preseze. Un paria are de-a face numai cu ticăloşi ca şi el.

   • O sa ma leg doar de punctul 4 si anume de ideea de a lua copilul de langa parinti. Cred ca binele suprem pentru o familie este sa ii fie date ustensile necesare rezolvarii conflictelor (consiliere psihologica, tratament antidependente, ateliere de controlare a furiei si sentimentelor negative, etc.). Oricat de urat suna, singurul mediu e care copilul il cunoaste si il iubeste, este cel familial. Cred cu tarie ca peste tot in lume, familiile ar trebui sprijinte sa se vindece, nu sa fie rupte temporar si repeticite din nou si din nou (asa cum se intampla in SUA, in sistemul lor de servicii sociale, unde copiii sunt dati in plasament, abuzati de sistem sau de asistenti maternali timp de cateva luni, reintorsi la familie cand familia inca nu este pregtita si luand-o de la capat cand se mai face o sesizare).
     Recapitulez, lucrurile trebuie tratate la nivel de familie, sistematic si adaptat pe situatia specifica.
     P.S. Nu ma refer aici la cazuri extreme. Recunosc ca violenta mie se pare de neacceptat in toate formele ei, dar motivul pentru care cred ca e mai bine cu familia din care provii este pentru ca poate fi mult mai rau, mai inuman si mai rece pentru un copil care ajunge in grija statului.

2. Si eu am fost lovita ani la rand de mama. Si am dezvoltat o intoleranta la violenta proportionala, probabil, cu durerea provocata de acest abuz fizic. Si sunt 100% impotriva lovirii copiilor (de fapt, nu doar a lor, dar nu e cazul discutiei). Cred insa ca e foarte greu ca romanul sa constientizeze raul pe care il face prin lovirea copiilor, mai ales pentru ca ii este uneori aproape imposibil sa se uite la el si la ceea ce il doare, sau ceea ce vrea sa devina, parca se afla intr-o stare de amortire totala. Dar, ca sa nu ma intind, ceea ce voiam sa zic Ioana, este ca poate o campanie de genul celei „metoo” ar ajunge mult mai usor la publicul roman si l-ar face sa constientizeze ce durere provoaca prin lovire. Daca multi dintre noi, adultii, am recunoaste ca am fost loviti si cat de mult a durut asta, poate am ajuta generatiile viitoare sa scape de acest abuz. Si poate i-am ajuta pe cei care il practica sa vada ca doare de-adevaratelea si lasa urme urate si nu ar vrea sa mai raneasca. Just my two cents.

3. Da dar inca odata, studiul nu dovedeste decat ca poate 90% dintre cei intervievati- daca or fi fost reali- am suficiente dubii privind calitatea si claritatea studiilor efectuate in romanica, isi bat/ lovesc copii. Mai sunt milioane de parinti intara care nu au fost subiectul studiului si care sunt sigur ca nu isi lovesc copiii. Haideti sa nu mai exageram chiar la orice studiu al cercetatorilo britanici….lsau roamani.

   • Aceste studii se fac pe esantioane reprezentative de persoane, ceea ce inseamna fix asta, ca, statistic, rezultatele pot fi extrapolate la intreaga populatie, cu o marja de eroare mica, de obicei 1-3%. Studiul Salvati copiii de acum 3 ani avea rezultate similare, de acolo iesea ca 63% dintre parinti isi lovesc copilul cel putin o data pe saptamana.

     E suficient sa te uiti putin in jur si pe si pe Internet ca sa vezi ca fix acolo suntem. Majoritatea nu considera palma bataie si o aplica fara probleme. Iar in zonele rurale, pe fondul saraciei, al consumului de alcool, al abandonului, … acolo e nenorocire. 🙁

4. Sunt de acord ca multi romani isi lovesc copiii dar nu cred in cifra aia.
   Un alt aspect pe care vad ca nu l-au inclus este cel mai raspandit de fapt, cred ca mai raspandit decat ala cu motivatia religioasa (apropo – de asta nu am auzit niciodata dar o exista, multi nebuni pe lumea asta!) este faptul ca isi ies din fire si nu reusesc sa se stapaneasca.
   Au astia de la stiri un stil de a prezenta lucrurile cat mai atroce posibil, ceva de speriat. Ceva de genul: „aproape toti parintii din romania sunt niste monstri insetati de lacrimi de copii”. Nu frate, sunt doar niste grobieni needucati. A zis un nene mai la sfarsit parca: parintii au nevioe de psiholog. Eu as adauga ca au nevoie de educatie. Educatia lipseste in Romania nu psihologii.

   • Tocmai faptul că refuzați să credeți că un procent covasior de romani își bat copiii ne-a adus aici, mai bine un „lasă că nu e chiar așa” și va continuați viața liniștiți, decat să vă macine până în adâncul sufletului adevărul și căutarea unei soluții.

   • Vezi? Si asta tot o problema de educatie este: sa pui eticheta pe un om din 5 randuri scrise intr-un comentariu, si alea rastalmacite.
     Solutia si la bataie dar si la etichetari gratuite si pripite este aceeasi: educatia. Un om educat nu isi bate copiii, nu sare cu concluzii, nu jigneste, este politicos si se autocontroleaza.
     Ai ajuns tu la concluzia ca mie nu imi pasa, imi continui viata linistita pentru ca daca eu cred ca nu sunt 90% ci 50% atunci e bine, nu? Nu e bine! Nu e bine nici daca sunt 10%. Nu sunt indiferenta dar nu -i asa ca pentru tine si eticheta ta lipita pe mine nu conteaza?

   • Asta nu e o veste bună, abia face problema şi mai rea. Dacă un grobian needucat e lăudat, apreciat, i se spune că e un tip religios, distins, disciplinat şi nobil, asta îl stimulează să se poarte grobian mai des.

     „Trăi-ţi-ar familia, nobilule, împărate, suveranule, mânca-ţi-aş mânuţa ta!”

5. Ca de obicei un procent covarsitor de romani vor adopta pozitia strutului. Ne mintim cu gandul ca studiile nu sunt corecte, ca nu e chiar asa, etc. Treziti-va!!!! Asta e cruda realitate si eu personal o vad peste tot in jurul meu: in parcuri, in supermarket, pe strada. Copiii sunt deseori agresati atat fizic cat si verbal de catre niste parinti care se mint ca fac din ei oameni. Studiul este ingrijorator: cum dumnezeu 5% ii bat fara motiv? Cum? Pur si simplu treci pe langa bietul copil si ii dai cate o palma? Este trist. Nu ca cei care au si un „motiv” nu sunt la fel de brute…
   Ar fi multe de spus dar ma opresc aici

6. Imi pare rau ca nu am comentat prima, desi am fost prima care l-a citit de cum l-ai postat. Abia acum mi-am adus aminte. Si eu am fost agresata de mama, si, recunosc, i-am aplicat fiului meu cateva palmute peste fata.

   • Bine ca nu i-ai dat palme, ma speriasem, asa palmute mai merge. Si mie mi-a dat mama palmute peste tot, si m-a lovit cu furtunasul de la masina de spalat, si cu pumnisorii. Imi spunea ca sunt uratica si ca i-am distrus viata, dar vezi efectul a fost invers, ea mi-a distrus-o mie (exagerez un pic).
     Fa-ti o favoare si lasa diminutivele, esti o femeie in toata firea care-si bate copilul.

   • Cel mai bun comentariu!

   • Cu ce o ajuta comentariul Dvs pe doamna sa depășească aceasta faza? Atacul are drept consecință apărarea, negarea, vina. A făcut ceva ce știe ca nu e bine… hai ca in loc sa dam cu piatra, sa zidim, zic. Dacă v-ați lovit copilul și știți, simțiți ca nu e bine, va rog citiți mai sus, a pus Prințesa linkuri unde găsiți metode de a evita așa ceva.

   • N-am atacat-o sau cel putin nu asta a fost intentia, scopul comentariului a fost s-o trezeasca, sa vada adevarul in fata, ca o palma este bataie. Mi s-a parut ca a folosit un diminutiv ca sa minimalizeze un lucru grav. Vinovatia, daca d-na resimte sentimentul acesta, se depaseste acceptand-o si cerand ajutor de specialitate.
     Nu dau cu piatra, ii pun o oglinda in fata,din perspectiva copilului abuzat.

   • Felicitari, C! Nota 20 pentru comentariu si trezirea doamnei la realitate. Sper ca a functionat.
     Palmute ar fi putut da copilul in mama. Invers se cheama palme si asta inseamna bataie. Hai sa nu ne mai ascundem dupa deget

   • Exact!

   • Sincer, nu cred ca palma aplicata copilului reprezinta bataie. Asta este pur si simplu parerea mea. Bataie inseamna sa lovesti copilul, sa ii aplici lovituri dese pe fata sau pe corp. Nu am folosit diminutive pentru a minimaliza un „lucru grav”. Din nou, strict opinia mea!!!

   • @alli, dar ce reprezinta palma aplicata copilului? mangaiere? alint? explicatie? nu te gandesti deloc ca palma aia il doare si il sperie? daca-l educa sau nu, parerile sunt impartite. eu cred ca nu. in fine. dar ca il doare si il sperie e limpede. si de ce-ai vrea cu buna stiinta sa-ti faci copilul sa treaca prin asa ceva? mi se pare trist ca ne gandim de la cate palme-ncolo vorbim de baiate si de la ce zone ale corpului vorbim de abuz fizic. mi se pare f trist. si inca ceva, ca m-ai facut curioasa: palma aplicata de un adult unui alt adult ce e? zic si eu, de exemplu, daca te palmuieste unul sau una pe strada sau acasa sau mai stiu eu unde vei considera ca e un gest acceptabil? ca daca te-a ars doar o data e ca si cum n-a facut-o deloc?

7. E o problema majoră, doar că si eu sunt sceptică cu privire la calitatea studiului. Și statistica asta și mai ales interpretarea unor rezultate e o treabă de specialiști.
   Nu neg insa impactul și faptul că e o reală problema. Cel mai tare mă sperie justificarea religioasă. În plus cred că trebuie să ai ceva circumvoluțiuni și empatie, nu musai educație aleasa sa poți să REALIZEZI dimensiunile problemei și să te schimbi.
   Eu am crescut într-un orășel de provincie iar părinții mei au avut studii medii. Nu am fost bătută niciodată și aveam colegi copii de ” ‘telectuali” abuzați, bătuți, umiliți..

   • PS: 35% dintre respondenți sunt adulți intre 50-70+ (!), iar 41% din „copiii aflați în custodie” sunt de fapt adulți.

   • Aceia sunt bunicii care stau cu nepotii! Si mai incurajator!

8. Ca adult stii cu siguranta ca nu poti sa lovesti pe nimeni. Nu iti lovesti partenerul, nici colegii de munca, nici prietenii pt ca pur si simplu nu o faci, oricat de mult te-ar enerva. Si atunci de ce sa fie bine sa lovesti un copil? Un omulet fara aparare care are nevoie sa ii arati calea in viata. E atat de trist subiectul….

   • Prietenii si colegii nu iti deseneaza pe pereti si nu iti fac scandal constant. Plus, cel mai important, chiar daca o fac, poti sa pleci de langa prieteni si chiar partener, de langa copii nu, si atunci cedezi. Ca sa nu mai spun ca nu faci atatea eforturi pt prieteni ca sa fii frustrat asa.

     Nu am copii, dar am fost de fata la cunostinte care si-au batut copiii. Trebuie sa spun ca pe unii din ei ii inteleg.

   • Doamne fereste, cum sa intelegi pe cineva care loveste un copil?

     Un copil care deseneaza pe perete este un copil care nu a inteles ca nu se deseneaza pe pereti, pentru ca nu i-a explciat nimeni cum trebuie, sau e un copil care sufera si face trasnai pentru a atrage atentia asupra suferintei sale, iar pentru asta vinovat este parintele, lui ar trebui sa-si dea palme, nu copilului.

     Atitudinea ta este infioratoare.

   • Pai si parintii tot oameni sunt, pentru ei niciun pic de empatie?

     Tu l-ai fi lasat sa deseneze in timp ce ii explicai iar si iar sau il luai cu forta de acolo, il imobilizai si ii luai cariocile cu forta din mana? Urmand ca apoi sa il tii cu forta de maini si corp in timp ce se zbatea?

     Si da, unii ar zice ca nu e bataie, dar copilul era tot rosu si grena la incheieturi dupa asta. Nu mai zic de plans.

     Ar fi fost ideal sa nu faca asta si sa rezolve „altfel”. Cu super putere de convingere. Da’ nu suntem toti ideali si cred ca ne iubim unii pe altii, parinti si copii, in ciuda imperfectiunilor acestea.

   • Se presupune ca suntem adulti, deci ar cam trebui sa fim in stare sa ne controlam si nici nu e chiar atat de ucigator sa te abtii de la a bate copilul.

     A mea a mazgalit deja peretii, de 2 ori. Prima data avea un an si ceva, i-am zis ca nu e bine si nu a mai facut-o. A doua oara .. acum juma’ de an. Inca aveam creionarile ei rosii si negre pe pereti, pentru ca ne-a fost lene sa le acoperim cu vopsea. Probabil la primvara zugravim.

     Problema?

     Pai nu e niciuna. Se poate curata/vopsi.

     Pana acum, cam pentru orice prostie facuta, nu am gasit de cuviinta sa o pocnesc. Nu mi se pare nimic atat de socant si nici nu cred ca as rezolva ceva. Eu mi-am luat-o in copilarie, probabil serios in primii 5 ani de viata in ‘sistem’, sunt o tipa extrem de agresiva, daca ma pornesc si tocmai de asta ma abtin de la batut copilul. Pentru ca 1. nu consider ca rezolv ceva si 2., chiar mai important, nu mi-a placut sa o iau in freza si nu i-as face copilului ceva ce sa ii provoace durere.

     Ah, ca imi sare tandara si o cert, din pacate nu sunt tot timpul cu zen-ul la mine. Incerc si aici sa fac progrese, ca nici asta nu e o solutie.

   • …daca un parinte pune atata valoare pe un biet perete, care poate fi zugravit la loc! Toata stima pentru unchiul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, care era mandru de desenele pe pereti ale verisoarei mele mici (care intre timp a ajuns arhitect, cu siguranta fara legatura cu pictatul, in copilarie, a peretilor din sufragerie) si avea, unchiul, ascunse intr-un colt, dupa biblioteca, o cutie mica de vopsea lavabila si un trafalete.

   • Ce era ataaat de grav daca scria pe perete? La dracu, ca e 50 de lei o caldare de lavabilă…nu ne mai iese comunismul din sânge: sa nu mazgalesti peretii, sa nu spargi vaza si cana aia buna…sa nu te murdaresti, sa nu ma faci de ras…

   • Pe bune?? De unde stii tu ca un copil care mazgaleste pe pereti sufera?hai ca asta-i chiar culmea..copilul meu se prapadeste de ras cand face asta,nu sufera,nu l-am oprit sa faca asta…ba din contra,cred ca,copiii care nu fac trasnai si stau lemn au o problema..

   • Nu e culmea deloc, teoria si practica psihologica arata ca in general comportamentele nedorite ale copiilor vin din lipsa de conectare cu parintele, din lipsa de atentie sau de iubire, din lipsa de timp cu parintele (toate acestea sunt motive de suferinta pentru un copil, pentru care nevoie de afectiune este una la fel de stringenta cu cea de hrana).

     Daca nu vorbim despre un comportament nedorit (despre ceva interzis, adica), atunci inseamna ca cel mic se joaca si atat. Poate nu stie ca sa deseneze pe perete e gresit, pentru ca nu i-a spus nimeni si atunci care e problema?

   • Eu nu inteleg de ce raspunsul parintelui la desenatul pe pereti ar fi o bataie si nu luatul instrumentului cu care deseneaza (dupa ce I s-a explicat de ce nu e voie si I s-a spus ca ramane fara creion daca mai face). Un copil care e la varsta desenatului pe pereti sigur nu e la varsta la care o sa-si cumpere alt creion.

   • Eu am doi copii deja cu o varsta trecute de cea a desenatului pe perete si iti spun sincer ca ai mei nu au desenat mai de loc pe pereti de ce pei simplu le-am tot explicat ca nu se deseneaza pe pereti ci pe foaie copii nu trebuiesc batuti daca tu le explici de ce nu se deseneaza pe pereti o sa inteleaga nu poti doar sa ii spui nu se poate si gata trebuie sa il faci sa inteleaga de ce nu se face asa ceva cu bataia rezolvi problema pe moment dar nu in timp pentru ca el oricum nu a inteles de ce nu il lasi sa deseneze pe pereti ma repet trebuie explicat nu sunt prosti sunt doar copii

   • Cauta un psiholog!

   • Fii-mea cand a ajuns la varsta desenului pe pereti s-a pus pe treaba… si i-am explicat de cateva ori cum e treaba cu peretele dar.. nu a vrut si pace. A inteles insa un singur lucru: sa se multumeasca cu peretii din camera ei :). Si toata lumea a fost happy, am mai pus si noi umarul ca deh, cui nu ii place sa mazgaleasca pe pereti? Dupa ce i-a trecut am zugravit si gata! Ce atata tragedie pentru cativa pereti?

9. Când a fost în Norvegia scandalul cu familia Bodnăraş majoritatea „formatorilor de opinie” au sărit în sus.
   Ţin minte că l-am auzit întâmplător pe Mihai Morar când zicea că „ei, ce-i aia o pălmuţă?” şi nu s-a indignat nimeni.
   Eu una cred că situaţia nu se poate îndrepta decât prin „forţă” şi coloană vertebrală din partea autorităților. Ceea ce nu se va întâmpla prea curând pentru că va duce la scaderea popularităţii.

   • Referitor la Norvegia.Unii au aparut in presa si au facut victime din „bietii parinti” Bodnaras.Dar nu si-au pus problema ca poate copiii au trait iadul pe pamint cu parinti violenti.Gandind logic,din punct de vedere al banilor: Ce interes avea statul norvegian sa sustina financiar,cu sume considerabile,educatia si cresterea altor copii in detrimentul propriilor cetateni? Costurile investite in acesti copii sunt foarte mari.Asta dovedeste ca acolo copiii au fost abuzati de parinti si nu mai puteau fi lasati in acea asa-zis familie.In alta ordine de idei,in blocul in care locuiesc e un caz similar.Nu pot sta nici la geam pt ca,la orice ora,aud cum o nebuna urla si isi bate si injura copiii.Asta se repeta ZILNIC si e infiorator.Unii vecini au reclamat la protectia copilului si la politie,dar degeaba.Sunt ani si ani de cand problema persista.Nu se rezolva din cauza mentalitatilor inguste,ca sa nu zic altfel.Aici e nevoie de unitate.Am incercat sa ma aliez cu tot blocul pt a depune o plingere colectiva impotriva mamei agresoare,dar n-am avut cu cine vorbi.Am primit raspunsuri gen:”Cum asa? Noi nu auzim nimic,so oricum nu ne bagam in felul in care face ea educatie” Cum as putea ajuta acesti copii? Cum sa-i scot din casa groazei?

   • Care autoritati?????? Chiar crede cineva ca „autoritatile” sunt in stare sa aiba grija de un copil mai bine decat parintii lui?? Poate doar in cazul in care acestia sunt total dependenti de alcool sau droguri.

   • Sau in cazul in care il bat (sigur, nu vorbim de autoritatile din romania, ca ele nu fac nimic bine.)

     Eu cred ca a avea grija de un copil nu inseamna doar sa-i dai de mancare si sa nu-l tii in frig. Inseamna si sa nu-l bati.

   • Parinti depravati nu inseamna doar dependenti de alcool sau droguri.Pot fi abuzivi verbal si psihic si sa nu puna gura pe substante interzise.Si in astfel de cazuri,care sunt la fel de grave,autoritatile chiar pot avea grija de copii mai bine decat parintii.In centre ori in orfelinate,copiii pot participa la activitati educative.

10. Eu cred ca problema pe care ar trebui sa ne-o punem referitor la studii e nu ca cifrele mint astfel, ci ca sunt mult mai multe cazuri de abuzuri fata de copii decat stim, ca cifrele mint oarecum favorabil, in favoarea adultilor care isi agreseaza copiii…asta e realitatea dura, saracii omuleti nu au absolut nici o vina ca nervii nostri sunt intinsi la maxim din diverse motive…absolut nimic pe lumea asta nu justifica bataia…decat daca asa ii salvam viata de la orice altceva…ceea ce e totusi greu de imaginat…In rest…totul porneste de la noi, adultii…suntem singurii care putem lupta impotriva abuzului de orice fel asupra copiilor, si putem face o schimbare in bine in viata lor, sa luptam pentru binele lor

11. Eu cred in procent. Cred fiindcă eu am mari dificultăți in a găsi, cu mintea, un cunoscut de-al meu care sa nu își agresat fizic copilul. Pur și simplu nu cred ca stiu asemenea persoana. Când ma refer la agresat ma refer la orice manifestare fizica ce poate constitui o agresiune, inclusiv tras mai puternic de mâna, dat peste mâna etc. Chiar și eu am făcut-o. M-am simțit teribil de vinovata, am plâns și mi-am făcut o groaza de reproșuri. Sincer, intr-o zi am ajuns la concluzia ca copiilor le-ar fi mai bine cu alți părinți și ideea de a ii sa spre adopție nu mi se părea prea rea( pentru ei, eu as muri). Analizând situațiile, am ajuns la concluzia ca singurele momente in care o “iau razna” sunt cele in care își pun integritatea corporală și chiar viața in pericol. Atunci, in mod nefericit, agresor și agresat este aceeași persoana, copilul meu, pe care mi-l doresc întreg. Faptul ca cineva ii pune viața in pericol ma transforma. Chiar dacă e vorba de un copil, chiar dacă e propriul copil. Imposibil sa rămân calma. Vorbesc de copil ce are capacitatea de a discerne și alege sa facă lucrul periculos, doar fiindcă e mai interesant și neplictisitor. Nu am bătut copilul dar sigur am acționat și fizic, împotriva voinței lui.
    Revenind la studiu, e posibil ca 90% dintre părinți sa fi agresat in vreun fel copilul, dar nu cred ca doar 3% se simt vinovați. Sigur mulți părinți trăiesc acest sentiment de vina. E greu, când ai trăit intr-o societate in care nu erai părinte pana nu loveau copilul, sa te schimbi. Chiar de curând am văzut o piesa de teatru, jucată de copii, după “Amintiri din copilărie”. Era inclusă și scena cu calul Balan și ma gândeam ca noi așa am crescut, cu bătaia ca normalitate-pana și Moș Nicolaie aducea o varguta la copiii obraznici. Probabil generația noastră nu reușește sa crească copiii fără măcar o pălmuță, dar eu zic ca Per ansamblu am evoluat. Revin la cunoscuții mei, totuși niciunul nu are cureaua atârnată in cui ( in Copilăria mea era ceva firesc, eram unul dintre puținii copiii ce nu aveau cuiul acela in casa), nu am mai auzit de bătăi cu furtunul de la mașina de spălat ( stiu ca nu prea mai sint dar exista înlocuitori), la școala bătaia cu rigla peste degete nu mai exista. Exista șanse mari ca copiii de astăzi, chiar dacă mai primesc o palma sau o urecheala, sa nu aplice aceleași metode la copiii lor. Noi vrem prea multe, prea repede. E dureros, nu e de dorit, dar cred ca asta e situația. Sa fim serioși, trăim intr-o țara in care mor copiii fiindcă părinții refuza vaccinarea sau îngrijirile medicale de baza, cred ca mai avem mult de tras.

    • Referitor la prima parte a comentariului tău. La mine în familie (mă refer inclusiv la familia extinsă) nu s-a practicat/ nu se practică agresiunea, așa cum o defineşti tu. Pur şi simplu. La fel, şi la multe familii cu care am de-a face. Contează mediul/”bula” şi mentalitatea din interiorul ei.
      Oarecum off-topic tocmai mi-am adus aminte că în şcola primară, în anii ’80, învăţătoarea ne bătea fără nicio jenă. Părinţii mei au fost singurii care au făcut scandal si au fost percepuţi ca fiind ciudaţi.

    • Înseamnă ca au noroc, cred eu. Sau nu stiu cum sa zic. Am prietene care m-au sunat, de-a lungul timpului, plângând și spunând ca au cedat și au dat una la fund, au tras de codite etc. Se simțeau oribil, o colega a vărsat toată ziua după ce a lovit fetița peste mâna. Pur și simplu călcau. Are dreptate cine scria mai sus, e vorba și de alegere sau se lipsa ei. De lângă coleg/prieten/iubit/soț poți pleca, copilul e ceva ce te leagă pe vecie. Uneori, deși ești cu nervii la maxim, nici măcar din camera nu poți ieși câteva secunde. Nu sunt scuze pentru comportamentul agresiv, sunt doar explicații. Pur și simplu sunt momente de Nebunie, iar autocontrolul e ceva complex. Faptul ca altul poate nu e musai sa poți și tu. Pe lângă aceasta categorie de părinți evident ca am exemple zeci de părinți ce educa cu palma la fund. Am in prezent trei colege de serviciu, toate își pălmuiască copiii educaționale. Pana de curând, aceasta pălmuiala era o metoda de educație acceptata și chiar recomandata de psihologi. Am mai scris asta, era copilul meu mic și imi cumpărasem o carte despre educația copiilor ( sa fie vreo 8 ani de atunci, deci nu chiar secolul trecut) iar acolo se preciza ca, deși trebuie lăsată ca ultima soluție, palma la fund este o metoda cu rezultate și acceptata oficial, nu intra in categoria agresiune. Condițiile erau sa fie aplicată controlat, nu cu forța, degetele sa fie răsfirate, sa nu rămână urme, sa fie aplicată pe fund și una singura. Exista in ziua de astăzi grupuri, așa cum sunt antivaccinistii, care militează pentru dreptul părinților de a-și palmui copilul. In fine, cred ca discuția e foarte complexa.

    • Antivaccinisti sunt impotriva vaccinurilor. Daca isi bat copiii sunt antivaccinisti violenti. In bula mea, antivaccinisti nu isi bat copiii, ce-i drept, in aceeasi bula, procentul este mai bun decat 1 din 10 chiar daca ii incluzi si pe cei pro si anti.

    • Nu am zis niciodată ca antivaccinistii și-ar bate copii, ci doar ca au un comportament asemanator ( refuzul vaccinarii împotriva unor boli mortale este tot o forma de abuz și neglijare a minorului). Asemanator unora ce își lovesc copiii și antivaccinistii cred ca deciziile lor sunt cele mai bune pentru copil, in mintea lor aceasta e calea de urmat pentru copil, pentru a îl face “om”.

12. Cati dintre cei care militeaza pt „abolirea” agresiunii impotriva copiilor au copii? Intreb asta pt ca numai un parinte poate cunoaste dragostea fata de copilul pe care i l-a daruit Dumnezeu , o mama in special.Il cresti cu greu din burtica pana se face om mare si incerci sa il educi cum poti mai bine, ca sa fie om nu „animal” , ca tot veni vorba de fiinte insetate de lacrimi si sange.
    Sunt mama.Am fost crescuta intr-o familie de cult crestin si sincer, nu e chiar asa cu zicala cica crestineasca „Bataia e rupta din rai!”. Recunosc ca poate nu am fost cel mai bun copil.Am facut multe prostii.Si poate as fi ajuns acum alt om fara acele mici corectii, o palmuta sau o cearta sau pedeapsa. Ca mama la randul meu am mari probleme cu copiii pe care juram ca n-o sa-i bat si o sa incerc sa ii dreg cu vorba buna si rabdare. CE CREDETI? Rabdarea se termina la un moment dat..ideea e sa stii sa te abtii.Recunosc.Si eu pot spune ca mi-am batut copilul(vb de cel mare,pt ca am de tot 3 copii).cand i-am explicat cu ce a gresit si mi-a negat vehement ca el ar fi facut ceva desi facuse.cand se razvratea pt orice lucru mic si nu vroia in ruptul capului sa asculte,cand vorba pur si simplu nu a mai functionat. Il iubesc.acest copil oricat de razvratit il iubesc si el stie. Mi-a parut rau de fiecare data si i-am recunoscut si lui.Si ne-am iertat mai apoi reciproc si ne-am imbunatatit in timp relatia mama- copil.
    Nu consider ca parintii care isi bat uneori copiii,chiar fara sa vrea, sunt cruzi sau inumani.Au si ei problemele lor la care nu gasesc rezolvare poate, uneori chiar au nevoie de consiliere psihologica si ajutor de la parteneri.nu ca asta ar fi un motiv pt bataie.dar fiecare in parte trebuie inteles.nu acuzat.
    Acuzati trebuie cei care chiar sunt abuzivi si isi bat copiii fara motiv.Si asta se intampla in special in patura mai de jos a societatii,in familii care isi neglijeaza copiii si nu ii educa in scoli si au o situatie financiara catastrofala, de cele mai multe ori.

    • Ai zis frumos Migala, adultii: „Au si ei problemele lor la care nu gasesc rezolvare poate, uneori chiar au nevoie de consiliere psihologica si ajutor de la parteneri.”

      Și ai zis bine.

      Problema este a adultului nu a copilului. Nu trebuie sa suporte el urmările acestor probleme – BĂTAIA ?!

      Pe mine, bătaia și toate agresiunile la care am fost supusa nu m.au ajutat la nimic. Dimpotriva, mi.au dăunat profund.
      Astăzi sunt un adult care duce o lupta continua( mai ales cu mine) pentru a fi funcțional și a NU transmite mai departe nimănui (mai ales copilului meu) sub nicio formă aceste lucruri. Este EPUIZANT!

    • Eu cred ca majoritatea covarsitoare a celor care militeaza impotriva bataii au copii. De fapt, chiar nu stiu exemple de asemenea oameni care sa nu aiba copii, poate ma ajuti tu.

      Si am o intrebare pentru tine: ce diferenta face pentru copil daca a fost batut cu motiv sau fara? Nici una, iti spun eu, pentru el e la fel de rau.

      Diferenta o face copilul ajuns adult, pentru ca poate spune „macar am fost batut cu motiv” dar te asigur ca pentru nici un copil asta nu e o consolare, ca de durut doare la fel si de trait in frica traiesti la fel.

      Pentru mine e socant sa vad cum oamenii nu inteleg ca problema e chiar bataia si agresiunea, nu motivatia parintelui.

    • Si ce motiv de bataie mai au unii…a scris copilul pe pereti! Dumnezeule!

    • Ce bine ca mai exista si oameni echilibrati.Pana la urma conteaza ce fel de om ajunge copilul.Prin urmare,sa nu fim asa convinsi ca tot ce facem noi acum e bine,atata timp cat nu stim care o sa fie rezultatul.In principiu sunt impotriva violentei,dar mi se par foarte infricosatoare extremele de orice fel.Sunt convinsa ca o palma data unui copil nu il va dezechilibra emotional daca 99% din timp relatia cu parintii este una deschisa,bazata pe iubire si respect.In rest,nici un sistem nou sau vechi de „parenting” nu este infailibil,iar in familie rolul copilului este de copil (om in formare) nu de adult,mentor sau inteleptul suprem,cum observ ca se considera acum.

    • Ana, cu tot respectul si fara sa incerc sa judec sau sa dau sfaturi, acel rest de 1% din relatia cu copilul pe ce anume trebuie sa se bazeze, daca nu se mai incadreaza la iubire si respect? Totodata, cum se imbina aceasta iubire + respect cu violenta?
      Am 30 de ani, 3 copii (un baiat de 5 ani si jumatate, 2 fetite gemene de aproape 5 luni) si un sot bland si intelegator cu copiii nostri. Nu mi-am lovit/jignit copiii niciodata. Baietelul meu a trecut prin diverse etape, de la refuzul de la manca la desene pe pereti sau chiar pictarea mobilei albe de bucatarie cu palmele murdare de sfecla rosie. Nu am considerat necesara o palma in aceste situatii. Ba chiar am ajuns la concluzia ca vina a fost a mea (copilului poate chiar nu ii mai era foame, ni se intampla si noua; nu ii explicasem ca peretii nu trebuie desenati; l-am lasat singur la masa pentru ca fetele plangeau in dormitor si probabil s-a gandit sa-mi atraga cumva atentia). Poate ca alti parinti gasesc aceste situatii ideale pentru corectie cu palma, nu scriu aici sa ii judec. Dar sunt curioasa ce alinare le aduce lor suferinta fizica si psihica a copilului? Sterge mobila? Peretii? Durerea unui copil poate sterge nervii unui parinte?
      Sotul meu lucreaza de luni pana sambata pana seara foarte tarziu. De multe ori sunt obosita sau cu nervii la pamant, nu este deloc usor cu doi bebelusi si devine mult mai greu cand, pe langa ei, mai ai un alt copil de care sa te ocupi (joaca, mancare, scos la joaca in parc). Asta in conditiile in care nu locuiesc in Romania si nu am pe nimeni care ar putea sa ma ajute macar 10 minute. Nu imi este usor, dar incerc sa nu imi descarc nervii si frustrarea pe copiii mei, nu au nici o vina. Una dintre fete plange foarte mult, asa se manifesta ea. Am inteles asta, incerc sa o alin cum pot, dar ea are nevoie sa planga. In astfel de momente, baietelul vine la mine si imi zice sa nu ma supar pe ea pt ca e doar obosita. „Vorbeste-i cu fericire, mami!”, asta spune un copil de 5 ani care de cateva luni primeste mult mai putina atentie din pacate.
      Printesa, te citesc de mult, las un comentariu pt prima data. Sa ma ierti te rog, dar nici macar nu sunt capabila sa citesc un astfel de articol pana la capat, ca si alte articole pe acelasi subiect. Refuz sa imi imaginez un copil care ia macar o palma, durerea lui, umilinta la care este supus. Nu am primit nici macar o palma in copilarie, nu am fost jignita. Dar fratele meu a fost batut foarte rau, am si asistat la anumite astfel de momente. Plang daca vad ca un copil ia o palma in parc de la un parinte, plang la stirile de la tv despre violenta impotriva copiilor/batranilor. Si chiar nu sunt o persoana sensibila, viata mi-a oferit atatea rele incat putine lucruri ma mai misca pana la lacrimi. Dar pt mine violenta impotriva copiilor este chiar o extrema.
      Am deviat mult de la subiect pt un prim comentariu, dar chiar azi am asistat la o astfel de situatie extrema pt mine, cand am iesit cu fetele la plimbare si am gasit ocazia ideala sa ma descarc probabil. Te rog insa, sa nu te opresti niciodata din scris despre astfel de subiecte si din militat pentru o educatie blanda!
      O zi frumoasa tuturor!

    • Super mom, chapeau 🙂 eu am baiat si fata gemeni (2 ani in ianuarie), 31 de ani peste 1 sapt, stau tot in strainatate dar sunt single mom si ma ajuta mama mea stand cu copiii acasa pentru ca eu sa pot lucra…
      DAR, oricat de provocatori ar fi copiii, si ai mei sunt!!!, nimic nu m-ar putea convinge sa ii ating la modul asta, nici macar in gluma… Destul ca imi pierd uneori rabdarea si mai ridic vocea la ei, dar si pt asta imi cer iertare imediat si ma fortez sa nu mai repet.

    • Nu pot sa cred cum unele persoane fac diferenta intre „batai justificate” si „batai nejustificate”. Bataia este inacceptabila punct. Nu exista niciun motiv care sa o justifice. Daca vi se pare ca nu merge altfel, ar trebui sa va intrebati cum ati ajuns in acel punct in care nu puteti relationa cu copilul de o maniera nonviolenta. Si sa incercati sa va controlati…si eu am 3 copii si nu am ridicat niciodata mana la ei, desi si eu am, ca toata lumea, problemele mele

13. Nu am sa fiu ipocrita si recunosc ca am avut cateva reactii violente sub stres si nesomn, cam de 2-3 ori in 2 ani. M-am simtit oribil dupa si am regretat mult. Apoi am mai rezolvat problemele mele interne, am facut terapie si am cautat sa ma schimb. In ultima vreme nu s-a mai intamplat sa am astfel de reactii.
    Cred ca situatiile pot fi rezolvate altfel, ca parintii trebuie sa se uite la ei insisi si sa inteleaga de ce reactioneaza asa. Sa caute si solutii alternative, pentru ca exista. Sa inteleaga motivele pentru care copilul face asta si cum poate fi abordat in functie de personalitate. Toate astea necesita mult efort, si e mai usor sa recurgi la ceva cunoscut si familiar, cum ar fi o palma decat sa te auto-analizezi.

14. Sunt de acord. Un copil nu trebuie lovit. Un copil nu trebuie sa simta frica fata de parinte. O inteleg pe Printesa ca insista pe tema asta pe blogul ei, unde oricum majoritatea cititorilor nu-si bat copiii insa unii adulti au nevoie de consiliere psihologica pentru a se putea abtine de la a „scapa” o palma propriului copil. Eu am unul de 4 ani si OMG cat e de incapatanat…si ma frustreaza sincer toate mamicile zen si consilierele in parenting gen Urania care-ti explica cu zambetul pe buze cum sa faci un copil sa coopereze fara sa-ti faca si casa si sufletul varza. Ma uit in propria familie si VAD ca oricata dragoste, atentie, carti citite, jocuri, mancare sanatoasa si rasete practicam si io si tac-su, asta micu’ este de foarte multe ori pur si simplu imposibil. Si te gasesti zbierand la el…Sau il iei la subrat si-l scoti afara in pijamale, ca de dus tot trebuie sa te duci la birou(unde sefu nu te bate ca n-ajungi dar nici bine nu-ti este mereu ultimul pe usa). Si apoi citesti ca nici asta nu e OK, ca siiiiigur copilu are vreo trauma/frustrare/nevoie neimplinita de care nu te-ai prins tu fiindca ai avut tupeul sa te incui in baie 15 minute si sa stai pe Instagram in loc sa „te conectezi” cu propriul copil. Recunosc cu mana pe inima ca sunt constienta ca EU gresesc in relatia cu copilul de ajung sa tip si sa-l iau pe sus, insa JUR ca nu m-am prins ce nevoie neimplinita are cand face asa. Este epuizant sa-ti pui mereu intrebari si sa te simti vinovat ca nu iti iese treaba cu parentingul…Nu loviti copiii, insa give parents a break!!!

15. eu cred ca procentul e mult mai mare…

16. Buna,

    O sa fiu onest. Am un pusti de 3 ani, care ma scoate din pepeni ca nimeni altcineva, si da, l-am mai zgaltait(easy) de cateva ori cand chiar nu se putea, sa-l scot din starea lui(fie nervoasa, agitata sau hiper energetica pana la vatamarea lui ca nu acorda atentie nici macar pe unde mergea).

    Sub nici o forma nu pot sa zic ca sunt de acord cu bataia, dar cred ca nu facem distinctia intre a bate pe cineva(pumni in gura, dinti scosi, sange si vanatai) si corectura. Eu am primit la randul meu cateva palme peste cur de la taicameu si o ocazionala ,,tragere de falca”.
    Cea mai crunta ,,bataie”, si singura, am primit-o cand la 15(aproximativ 70kg si 1.74 m) ani mi-am lovit sora mai mare. Ne certam pe telecomanda, lucrurile au degenerat, ne-am lovit reciproc. Maicamea a fost cea care a aplicat pedeapsa, si pot sa zic sincer ca am simtit fiecare lovitura(fizic repercursiuni nu au fost). Nu eram umilit, stiam de ce primesc aceasta pedeapsa si am inteles si ca exista consecinte clare in a da intr-o femeie, mai ales in sora mea.

    Nu zic ca e ok, dar pentru mine aia a fost prima si singura data, ever, cand am lovit o fata. Si mi-a fost invatatura de minte.

    Personal consider ca am inceput sa ne comportam cu copii si in general cu noi in societate ca si cum am transporta niste panselute. Cu grija, usor, linistit si fara ca cumva sa li se intample ceva.

    Nu, bataile adevarate care apar in urma unor afectiuni, fie ele mentale sau sociale(depresie, bautura, etc.) nu au loc intr-o familie, intr-o societate. Dar cred ca o palma peste fund, aplicata cand trebuie, tinde sa ramana in memoria persoanei mai bine decat: ,,uite tati, ai gresit, hai sa-ti zic de ce…”.

    Asta sunt eu si la mine asa a functionat. Nu inseamna ca este bine, nu inseamna ca o sa imi bat fiul. Asta este doar parerea mea si punctul meu de vedere.

    Cheers.

17. Mai intai am citit articolul…..si aproape am plans cand am ajuns la partea cu parintii care isi bat copiii doar pentru ca pot…. Stiu sigur ca exista altfel de parinti – parinti care vin de la serviciu/de la bar/de la intalniri cu „prietenii” de pahar etc. si pur si simplu isi descarca toate frustrarile pe un biet copil care are ca singura „vina” faptul ca s-a nascut 😐 Cunosc copiii, din grupa de gradinita a fiului meu, care se „laudau” cu cearta si bataia din familie….se „laudau” a carui mama era mai „batuta”….pentru ei, era ceva firesc, ceva la fel de normal cum e pentru noi, ceilalti parinti, sa le spunem copiilor nostri ca ii iubim sau ca ii apreciem…..Pentru acesti copii de gradinita, la doar 4 ani, firesc si natural era „palma” tatalui simta grea pe corpul lor sau a mamei…..
    Mi-am lovit copilul – da, acea „palmuta” la fund, o consider tot lovitura si tot bataie se numeste – pentru ca „nu asculta” sau „nu voia sa inteleaga ceva” sau „se incapatana sa imi faca mie in ciuda”….. Dar, m-am simtit atat de rau dupa ce l-am lovit incat mi-am dat seama ca nu e bine ce fac….nu e bine nici pentru el, nici pentru mine, si mai ales nu era bine pentru relatia dintre noi….
    Am unul dintre acei copii care prefera sa fie „gigi-contra” la tot ce ii spun eu…..inclusiv cand vine sa intrebe despre un lucru sau despre cum functioneaza ceva,,,,,se enerveaza daca nu e explicatia la care se astepta el….asa ca trebuie sa am mult mai multa rabdare atunci cand explic ceva….oricat de marunt ar fi….pentru ca prima reactie a copilului meu este sa spuna ca nu e asa cum ii spun eu…..Deci, stiu cum se simt acei parinti care cred ca au copii dificili, care au joburi stresante (sunt mama cu job full time, la fel e si sotul)….Dar, cu toate acestea, am ales sa schimb felul in care interactionez cu copilul meu….Am ales sa ma „tratez” (da, am fost la terapie pentru asta) si am ales sa nu imi agresez copilul…..
    Si, chiar daca 90% din timp mi se pare ca totul e fara niciun rezultat, sunt momente care imi dau speranta ca, totusi, ceea ce fac fac bine – ca de ex, la gradi, dupa ce educatoarea le-a explicat jumatate de ora cum sta treaba cu faptele bune si Mos Nicolae, copilul meu s-a ridicat in picioare la sfarsit si a spus „Doamna, eu si daca fac fapte bune, si daca fac ceva rau, mami tot ma iubeste!”….Deci, da, exista speranta ca generatiile viitoare pot invata sa isi educe copiii doar cu explicatii si iubire, nu cu palme si urlete!
    E mai usor sa gasim „motive” pentru care ceea ce facem NOI nu e atat de „grav”: e doar o palma la fund; doar l-am tras putin de par; doar i-am dat peste mana; nici macar nu i-am inrosit fundul, asa cum merita!; vai, dar i-am spus de 1000 de ori sa nu mai faca lucrurl ala si el tot nu m-a ascultat, asa ca l-am lovit, ca sa tina minte data viitoare…..
    Eu nu am crescut nici cu o curea in cui, nici sub amenintarea furtunului de la masina de spalat….in toata copilaria mea, am fost lovita cred ca de 5 ori, de tata….doar cate o palma….si are tata o palma grea….de „barbat” adevarat 😐 Nu, nici nu imi mai amintesc pentru ce m-a lovit…..deci, cu siguranta nu am „invatat” nicio lectie…..Tot ce imi amintesc e ca mereu am crezut ca nu eram vinovata (genul acela de sentiment ca motivul de cearta e mai mult inventat decat real, doar ca sa te certi pentru a te descarca) si am ramas doar cu rusinea de a fi lovita….cu frustrarea ca nu avea dreptate el dar nici nu m-a ascultat……cu toata furia ca nu puteam reactiona nicicum…..
    Si toate astea dupa doar 5 palme! Palmele mi le amintesc pe toate si acum…..si, cand ma gadesc la acele momente, toate sentimentele de mai sus ma cuprind din nou…..
    Cu asta vreti sa ramana copiii vostri?!? Asta inseamna educatie?!? Asa aratam ca ne iubim copiii?!?
    Daca asta e educatie si iubire, atunci prefer ca al meu copil sa ramana needucat si neiubit 😐
    Dar, eu sper si imi doresc ca atunci cand va fi mare sa isi aminteasca ca iubirea dintre parinte si copil e neconditionata si e mereu prezenta in relatia dintre ei! Ca iubirea chiar rezolva chiar si cele mai grele neintelegeri; ca iubirea vindeca; ca iubirea e buna si dulce!

18. Pe mine in copilarie doar cand auzeam de la altii ca erau batuti ma afecta emotional cred ca daca as fi primit una la fund as fi fost total traumatizat. Lovirea unui copil nu are scuza .

19. Sunt fiica adulta a unor parinti toxici dpdv emotional.In copilarie,abuzul a fost preponderent verbal si ma distrugea psihic.Culmea,abuzul fizic prin lovituri a inceput dupa varsta de 33 de ani.Derulind repede inainte,am ajuns profesoara.Pana a fi eu insami la catedra,nu eram de acord nici cu bataia si nici cu tonul ridicat.Dar am fost eu insami abuzata verbal,fizic si psihic de elevi.Am venit acasa umilita in ultimul hal si chiar BATUTA.Parintii elevilor considerau ca interdictiile si o palma uneori inseamna abuz,asa incat nu si-au mai educat propriii copii,fiindu-le teama de decaderea din drepturile parintesti si ca legea le va lua copiii.Ca urmare,acum nu ma mai pozitionez ferm si radical doar de o anumita parte a baricadei.Calea de mijloc e solutia.Copiii nu pot fi lasati fara educatie.E si asta o forma de abuz numita abandon.Stabilirea de limite si impunerea de reguli NU e abuz.Injuraturile,etichetarile =abuz.O palma NU e abuz.Bataia pina bagi copilul in spital e abuz.

    • de ce spuneti ca o palma nu e abuz? daca ati primi o palma de la un adult, ati simti ca e in regula?

    • A scris cineva mai sus, am susținut și eu ideea: de ce se fac comparații de acest gen? De ce se compara relația cu copilul cu relația cu un coleg/vecin/soț? Probabil de aceea părinții ce își ies din fire se simt atât de singuri, neînțeleși și automat caută mai curând justificări pentru comportament decât vindecare. Pentru ca cei din jur nu pot înțelege tot mecanismul care duce acolo. Nu ma refer la bătaia programată, aplicată ca și educație. Ma refer strict la manifestările agresive nedorite și neprogramate, la momentele când raționalul intra parca in moarte clinica. Relația cu copilul este una puternic, înălțătoare și distrugătoare in același timp. Copilul aduce cu el sentimente ce te copleșesc, te înaltă și te dărâma, te umplu și te golesc. Mai ales in cazul mamelor, copilul creste in ele, din ele, apoi vine pe lume împreuna cu dureri groaznice, după care te vrea toată, fizic și psihic, se hrănește din corpul tău, din sufletul tău. Copilul îți construiește o închisoare, cea mai frumoasa dar și cea mai chinuitoare. Nu poți pleca, deși uneori îți vine sa o iei așa, pe câmpii, unde vezi cu ochii. Dar de el nu poți divorța, nici nu poți demisiona de la locul de munca. Și uneori toate acestea devin copleșitoare și amețitoare și pur și simplu clachezi. Cu cine mai ai o astfel de relația, pentru a putea face comparație? Cine te mai abuzează atât de sublim ca propriul copil? Cine se hrănește din tine și te face a sa se când e doar o celula? Nu caut justificări, doar ca acea parte dintre parinti( ma refer la mame mai mult fiindcă pe ele le înțeleg mai bine) care își ies din fire ar putea sa își schimbe atitudinea dacă ar fi înțeleși. Da, înțeleși. Chiar și pornirile agresive trebuie interese pentru a putea fi schimbate. Empatia pentru agresor este esențială in procesul vindecării, oricât de dificila ar fi.

    • Ce îmi place cum ai scris, Deea!

    • Minunat raspuns! Am raspuns un pic mai sus. Nu sunt pentru bataie, in nici un caz, dar mi se pare ca reactiile oamenilor care sunt impotriva bataii sunt f mecanice si trase la indigo. Raspunsul tau e f real si autentic 🙂

    • Pt tine,copilul e un parazit,o simbioza toxica.Nu-i bine!!!! In oras vad si familii normale care se cladesc pe iubire si comunicare.Pt ele copilul nu-i ceva distrugator.E oribil ce scrii!

    • Uite ca sa intelegi comparatia. Copilul rămâne copil. De ce nu îl pocnesti si când are 30 de ani si numai când e mic si amarat? Ca sigur si la 30 de ani te poate enerva. Eu o enervez pe mama mea si nu ma mai bate…ca stie ca as riposta…asta e singurul motiv. Fii sincera Deea, lasa de-o parte osanalele către mama si durerea facerii si analizează raportul forțelor…si gândește-te la ce fel de relatie vrei cu copilul acum si la maturitate si mai lasa intelesul agresorului.

    • Ceea ce am scris sunt idei preluate de la o celebra psihoterapeută formată exact pe studierea relației mama-copil. Înțeleg ca unii nu înțeleg comparația dar asta e adevarul. De ce la 30 de ani nu îți mai trezește aceleași porniri? Fiindcă e desprins, fiindcă e deja crescut, fiindcă e “plecat de acasa”. Un “copil” de 30 de ani dar cu handicap mintal sever, care are nevoie in continuare de grija permanenta, care depinde de mama, poate trezi aceleași reacții. Lucrez cu astfel de Adulți-copii și le stiu părinții și drama lor. Și da, unii au forța sa riposteze la 30 de ani si IQ 30 și totuși părinții mai au ieșiri. Nu faptul ca ți-o poți lua înapoi te împiedica.

20. am citit tot. ma distreaza astia cu „palmutele”. aveti asa o palma mai mica in dulap pe care o insurubati in locul palmei normale cand vreti sa va impuneti vointa in fata copilului sau cum functioneaza?
    lasand mistoul, imaginati`va ca vine sotul acasa si voi nu ati avut timp sa ii faceti o supa sau sa ii calcati camasa pe maine si va da si el niste palmute, ca a avut un motiv bun nu? a muncit sub stress 8 ore si voi ati fost enervante. e ok, nu? se justifica…

21. Incredibil!!!
    Noroc ca avem biserica si anti-vaxxers…

    In Canada acesti parinti ar fi arestati!

    • Sa verificam un pic aceasta informatie. Oh, ia te uita, cel putin pana anul trecut inca era legal sa-ti carpesti copiii in Canada. Ma indoiesc ca s-a modificat legea in ultimele luni, chiar daca ar trebui!

      Semnat, o crestina care este impotriva bataii de orice fel 😉

      http://www.huffingtonpost.ca/ruth-miller/legal-spanking-canada_b_12612168.html
      http://www.cbc.ca/news/canada/newfoundland-labrador/spanking-st-john-studies-criminal-code-lawyer-advocate-1.3752735

    • Si uite asa te f*ti in ea de societate. Parintii ajung la puscarie, copilul in orfelinat…Si vai, inteligentele, printesele au dus la o societate superba, ca na, in orfelinat primeste cea mai buna educatie, nu?!
      Spun asta pentru ca stau langa o casa de copii luati de langa familii „dezaxate”, si nu ii vad prea bine.

      Eu sunt unul din cazurile de copii batuti. Si la naiba, am crescut bine. Ba, chiar ii multumesc mamei ca mi-a facut curul zebra cu nuiaua cand furasem banii lu bunicamiu – Hai sa vad opinia Printeselor Urbane : trebuia sau nu sa mi se aplice bataia (aveam, 7 ani – sa te vad cum imi explici frumos ca nu am voie, si eu sa inteleg)… De atunci am o retinere foarte mare in a lua ce nu este al meu.
      In generala ne usturau palmele de la nuiaua dirigintei, si acum 3 saptamani mi-am revazut fostii colegi(90% au ajuns bine).

      Acum, sa nu intelegeti ca sunt deacord cu spitalizarea din bataie a copilului, cu bataia excesiva, dar o palma la vremea ei te poate ajuta sa eviti puscaria pe termen lung.

    • Pana raspunde printesa iti raspund eu: decat sa te bata ca ai furat banii mai bine te invatau de la inceput ca nu e bine sa furi.
      Cu alte cuvinte, parintii tai nu si-au facut datoria sa te educe, asa ca tu acum crezi ca singura cale prin care cineva poate evita puscaria e sa fie batut in copilarie.

      Te inseli, pe mine de exemplu nu a fost nevoie sa ma bata nimeni ca sa nu fur.

    • Si pe mine m-a batut mama cand eram mica, ea si acum considera ca a facut bine si de asta am ajuns eu bine acum. Eu nu sunt de acord cu acest lucru. Sunt sigura ca ajungeam la fel de bine sau poate mai bine daca nu m-ar fi batut. Si nu, nu m-a bagat in spital niciodata dar iti spun sincer ca de multe ori dupa ce ma batea simteam ca o urasc si ii si spuneam lucrul acesta. De asemenea ma gandeam de multe ori sa fug de acasa sau sa ma omor ca nu sunt destul de cuminte si ca ea nu ma iubeste si poate s-ar simti mai bine daca eu nu as mai fi. Asta simteam eu de fiecare data cand ma batea ea.
      Sa stii ca si eu am furat cand eram mica si culmea de acea data nu m-a batut ci mi-a explicat frumos de ce nu e bine sa furi si cred ca m-a si pus sa inapoiez lucrul furat. Uite ca de atunci nu am mai furat niciodata si nici nu am facut puscarie pentru alte lucruri.
      In schimb cand ma batea pentru ceva, tindeam sa repet lucrul acela numai ca sa o enervez si sa o fac sa inteleaga ca asta nu e o metoda buna si ca ma ate fara efect.
      Eu cred ca la 7 ani ai fi inteles ca nu e ok sa furi daca ti`ar fi explicat si daca ar fi petrecut timp cu tine, timp in care sa te educe.

22. Nu exista „o palma”, nu a fost niciodată o palma, după o palma mereu a existat o alta si o alta. Exista doar mai multe palme sau deloc!

23. Felicitari pentru articol.E foarte adevarat ca in cultura poporului nostru „bataia e rupta din rai”.vor mai trece multe generatii pana cand vom dilua aceasta credinta.suntem foarte rupti de realitate…considersm ca doar cei needucati sau cu venituri mici isi bat copii..ei bine nu…stiu profesori universitari,medici,economisti si lista poate continua…asa cum stiu si oameni needucati si saraci care isi cresc copii exemplar.cred ca trebuie lucrat la nivel de cultura si demontate rand pe rand toate zicalele de acest gen pentru toata patura sociala.

24. Totul porneste de la diferentele de opinie in cuplu referitoare la parenting; sa fim seriosi, cati dintre noi avem fix aceleasi pareri cum trebuie crescuti copiii? presupun ca 10 % au o armonie in cuplu si isi educa copiii cu blandete si respect. Eu una fac parte din cealalta parte a baricadei in care ma lupt cu sotul meu sa nu isi bata copiii (asta aproape am reusit) dar violenta verbala nu am reusit sa o opresc. Prin urmare eu sunt plina de frustrari si binenteles urlu si fac ca un tractor cand imi vad copiii ca nu coopereaza. Presupun ca asta se intampla cand parintii isi bat copiii: isi vad pe fata copilului partenerul plin de nervi si se razbuna chiar pe copil pentru ca nu poate sau ii e frica sa-i aplice o palma partenerului. Va admir si va invidiez sincer pe voi cei care aveti o relatie de cuplu armonioasa. Din pacate atata timp cat de ziua nationala noi defilam cu tancuri, cred ca conceptia de nonviolenta mai are cale lunga pana sa devina o realitate. Sper doar ca procentul de parinti carora le pare rau ca mai aplica o palma va creste si incetul cu incetul o sa ne aliniem la standardele dorite.

25. Din ce observ, e o mare nevoie de articole, care sa explice faptul ca, cei batuti in copilarie nu au ajuns OAMENI „datorita” corectiilor, ci impotriva lor.
    La fel de important mi se pare sa se insiste pe tehnici de calmare a nervilor, cand sunt intinsi la maxim; exemple practice.
    Si ar fi binevenit ca sa ne facem fiecare o introspectie, sa vedem sincer, de ce aducem copilul pe lume…cu siguranta el nu alege asta.
    Numai bine tuturor!

26. […] Găsiți articolul integral aici.  […]

27. În primele săptămâni după ce m-am stabilit în afara României am început să observ ceva ciudat în comportamentul părinților vis-a-vis de copii și invers. Nu îmi dădeam seama ce anume observ, era ceva generic. Mi se părea ciudat și chiar deplasat ca un copil să țopăie în supermarket și mama lui să nu fie deloc irascibilă sau rușinată și să îi spună ceva calm, cu voce joasă până copilul se potolește. Prin parcuri fugeau copiii și zbierau ca apucații, se tăvăleau pe jos iar părinții priveau pasivi de pe margine, le mai aruncau și câte un zâmbet din când în când. În restaurante copiii erau întrebați ce vor să mănânce, își alegeau ei și li se respecta decizia. Dacă cumva nu le convenea ce și-au ales, nu era tragedie, mâncau din farfuria mamei sau a tatălui.
    Acum că am și eu copil și îl cresc aici, în afara României, am realizat ce mi se părea mie ciudat la început. Copiii de aici nu sunt bătuți și zmuciți/certați atât de ușor cum am văzut de atâtea ori în România. Sunt lăsați să își consume energia și li se explică frumos dacă greșesc și unde greșesc; sunt lăsați să experimenteze fără să fie certați că își murdăresc hainele (prin parc, de exemplu); sunt lăsați să aleagă și le sunt respectate decizile. Cu siguranță rezultatul statisticilor se apropie mult de realitate. Mi se părea normal când locuiam în RO să văd copii zmuciți și certați din nimicuri, pentru că era ceva la ordinea zilei, toți părinții o făceau. Abia de când m-am mutat de acolo am înțeles ce înseamnă normalul. Mie doar gândul că poate odată o să fiu foarte furioasă încât să îmi lovesc copilul îmi provoacă o stare de neliniște. M-aș simți vinovată toată viața.

    • Asta cu nelăsatul copiilor să-şi murdărească hainele ţine şi de sărăcie. Reală sau trăită de părinţi în copilărie.

    • Corect, asta e reminiscență din Copilăria noastră. Hainele “ de bune” erau sfinte, trebuia sa plutești in ele. Din păcate eu încă stiu familii foarte multe ce încă mai au hainele “de bune”, pur și simplu sa își rupă copilul geaca buna e o tragedie. Nu trebuie judecat prea repede.

    • Mie nu mi se pare nimic rau sa-l inveti pe copil sa evite risipa. Bineinteles ca nu i-as bate sau certa pentru stricat/murdarit lucruri (de altfel pentru nimic nu i-as bate), dar parca acum prea usor zicem ca se spala sau se inlocuiesc lucrurile pentru care noi, parintii, muncim din greu.

28. mostra de moment special in familie, de mos nicolaie:

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22166169-video-bistrita-directia-pentru-protectia-copilului-demareaza-ancheta-dupa-aparut-imagini-copil-plange-hohote-timp-este-umilit-barbat-imbracat-mos-nicolae.htm

29. Un exemplu de ” Doar l-a atins putin cu nuielusa, a ridicat putin tonuletul, in timp ce copilului ii curgeau niste lacrimute si, probabil, se prefacea ca este terorizat.” Ma bucur ca sustineti ca sunteti oameni intregi, desi ati primit ” palmute” in copilarie. Sper sa si fiti. Eu nu sunt. Poate sunt mai sensibila si trebuia sa fi fost batuta mai tare, ca sa ma intaresc. Poate eram intreaga acum.

    http://adevarul.ro/locale/bistrita/video-copil-5-ani-umilit-barbat-imbracat-mos-nicolae-mama-rade-pofta-timp-baiatul-plange-hohote-1_5a2a5e3d5ab6550cb8fb3a53/index.html

30. Nu am copii. Nu-mi doresc, nu mă interesează, mă obosesc și plictisesc după 5 minute (10 pentru cei din familie). Am, în schimb, deficit grav de înțelegere pentru ”părinții” care-și bruschează copiii, care trag de ei, urlă, îi jignesc, îi înjosesc, îi trag de urechi, îi smucesc etc.
    Ai vrut copil? Asumă-ți imensa responsabilitate pentru educarea unei ființe care se naște perfectă. Puțin îmi pasă că ești nedormit/ă, obosit/ă, cu nervii praștie. Nu e vina copilului. Niciodată. Nici când sparge ”vaza aia bună”. E numai vina ta, ca părinte, că n-ai pus-o bine.
    Nici ai mei n-au fost perfecți, și de la ei am cam încasat-o, dar mai mult de la învățătoare. Nu am nicio înțelegere pentru bruscarea și agresarea fizică, psihică și emoțională a copilului.

    • X-uleasca,ce bine ca nu vrei copii!!!

31. […] alt studiu realizat de această dată în România de World Vision Romania arată că 9 din 10 părinţi […]

32. Ohohoo cata bataie am mai mancat in copilarie…. mama fiind profesoara de matematica avea pretentii de la fiica ei sa fie o eleva de 10, si pot spune ca severitatea ei si a vazut roadele abia astazi cand dupa multi ani de invatat zi si noapte am ajuns un medic primar renumit. Am terminat scoala, si liceul sefa de promotie, iar bacalaureat l-am luat cu 10 pe linie. Olimpiade: chimie – olimpica nationala in liceu.
    Pentru toate astea n am decat sa ii multumesc mamei mele! desi luam batai cu cureaua de piele pana faceam pe mine, si nu exagerez cand spun asta, efectiv ma batea pana udam patul daca veneam acasa cu o nota sub 9!! si acum imi aduc aminte cum in clasa a11a m-a batut cu cureaua de piele pana nu am mai putut respira de durere, facusem pe mine, aveam rani cu sange…2 saptamanj n am putut sa ma asez…eram dungi toata.
    Dar, asa cum pana la 19 ani am avut cureaua agatata in cui la mine in camera, de frica sau nu, am invatat multa carte…nici nu imi imaginam vreodata sa nu imi fac tema sau sa nu merg cu lectia invatata! Severitatea da roade mai tarziu chiar daca atunci tremuram in fata ei cand ma asculta seara la lectii sau imi cerea carnetul de note acum nu pot decat sa ii multumesc, pentru ca datorita la acele curelele multe trosnite pe mine am ajuns azi unde am ajuns!
    Sotul meu este inginer si ne tinem si noi fata de 15 ani tot din scurt, acum este la cel mai bun liceu din capitala, unde am stabilit de comun acord cu sotul meu ca pana la 18 ani sa ii fac eu educatia cu cureaua! Sa nu regrete mai tarziu ca nu a invatat carte atunci cand trebuia!

    • Doamne fereste!

    • La ce va foloseste educatia primita doamna, fie ea si de nota 10, daca nu sunteti in stare sa va cresteti copilul fara bataie? Chiar credeti ca este singura solutie prin care va puteti determina fiica sa invete? Nu faceti decat sa repetati un tipar care va ciunteste sufletul. Vai si amar…

    • La ce imi foloseste educatia primita? Era mai bine sa o lasa pe fiica mea sa piarda timpul pe la coltul blocului si acum probabil sa regret asta si ea mai tarziu?
      Chiar daca am fost severa cu ea si i-am spus ca daca nu invata are promisa cureaua, rezultatele se vad azi, cand de bine de rau e prima in clasa, merge la olimpiade, si nu e problema de matematica pe care sa o primeasca la vreo lucrare si sa nu stie sa o rezolve! Eu mereu in ziua de azi aud la ceilalti parinti ca vai copilul nu intelege matematica sau fizica. Trebuie sa ii punem meditator. Si cu meditatii abia scot un 5 acesti copii care sunt lasati de capul lor in loc sa fie supravegheati! Degeaba merg la meditatii daca ei nu deschid un caiet acasa! Eu cand eram eleva invatam si 8-10 ore pe zi, si fii-mea la fel , de cand ajungeam acasa de la liceu pana pe la 12 noaptea, si stiam ca daca ma prinde mama in camera fara pixul in mana si foaia pe masa o incasam cu cureaua de piele de nu mai stiam de mine. Iar fiica mea la fel, ii oferim toate conditiile, scoli bune, profesori la meditatii platiti cei mai buni, dar sa o prind ca sta prin fata blocului in loc sa invete carte e vai si amar de ce trosneala cu cureaua primeste. Iar cu toate astea e prima din clasa si este apreciata de toti colegii si toti profesorii!
      Nu stiu cum dar mai toti copiii care sunt olimpici, sefi de promotie, si ajung cineva in viata au parte de o educatie mai stricta, iar de cei din generatia noastra nici nu mai vorbesc!

    • Era vorba de faptul ca o puteti determina sa invete si altfel. Ii puteti starni curiozitatea in fata lumii, ii puteti explica de ce este important sa invete si sa ii dati exemplul personal. Eu una nu vad lucrurile in alb si negru cum le vedeti dumneavoastra- un copil nebatut = un pierde-vara in fata blocului si unul pedepsit fizic = unul realizat prin invatatura. De aceea, nu toti copiii olimpici si care ajung sa faca o cariera intr-un anume domeniu sunt cei care au crescut cu violenta fizica, mai interesati-va.

    • Fiecare isi creste copilul asa cum considera dar haideti sa nu vorbim aiurea! Eu nu am vazut copil eminent care sa nu aiba niste parinti exigenti!! Dvs spuneti de olimpici…fii mea n-a mers la atatea olimpiade cate am mers eu, dar nici bataie cat am luat eu nu i am dat!! Eu eram batuta cu cureaua pana faceam pe mine!!
      Iar ca o paranteza, cine sunt primii in lume la olimpiade? Va spun eu: chinezii, americanii(unde toata echipa este formata din asiatici), rusii, si koreeni! Aici ma refer la olimpiada internationala de matematica. Stiti cum este sistemul de invatamant din China? Copiii merg la 7 dimineata la scoala si se intorc la 22:00 seara. Acasa parintii le dau teme suplimentare, ii duc la scoli extra, sa invete cat mai mult, si nu in ultimul rand au o severitate iesita din comun! Chiar acum cateva zile am vazut un articol mai vechi cum o mama din China si a bicuit efectiv copilul pt ca nu si a terminat tema la timp!! Japonezii iar sunt foarte striciti cu copiii lor, ii pedepsesc, in scoli ei spala pe jos dimineata cand vin si cand pleaca de la ore, profesorul are un bat/aratator si daca il atinge pe elev nu se creeaza panica ca la noi!! In Singapore si Koreea de Sud la fel!
      Iar noi in schimb ne credem moderni dar vai si amar de noi, ne plangem ca avem semi-analfebtizm ridicat, procent de promovabilitate cat mai scazut la examenele nationale dar noi criticam parintii exigenti. Chiar si in SUA primii din scoli sunt copiii de nationalitate asiatica, si se fac glume pe seama asta, ca daca are parinti asiatici sigur este pedepsit sever copilul! Dar nu e bine asa, e mai bine sa fie ca restul americanilor sa consume marijuana si sa devina niste pierde-vara..

    • Chiar nu e adevarat! Ganditi-va ca in fiecare an termina facultatea cateva mii de medici! Sper, spre binele lor, ca nu au fost toti abuzati in halul asta! De ce e asa important locul 1 pe clasa, scoala, etc? Uite eu am fost pe locul 2-3, in unii ani chiar 5! Si n-am ajuns deloc o ratata, am ajuns judecator! La vremea cand m-am decis pentru asta eram deja majora, oricum n-ar mai fi avut ai mei ce face! Dar nu au facut asa ceva nici cand eram mica! Da, s-au ocupat indeaproape de educatia mea (si mama tot profesor e), m-au ascultat, verificat, ajutat la teme. Mi-au rupt foile din caiet cand am gresit, mi-au dat exercitii si lecturi suplimentare, dar niciodata nu a fost cu bataie si tremurat. Cand am luat 6 in teza la mate intr-a 5a si am venit plangand acasa, fiind de obicei o eleva f buna, mama a discutat cu mine si apoi a propus sa fac meditatii. La urmatoarea am luat 9, apoi numai 10 pana la sfarsitul gimnaziului. Copiii nu gresesc ca sunt rai! Trebuie ajutati, nu abuzati! Ce adult o sa ajunga? Oare unul fara pic de respect pentru reguli, care o sa recunoasca deschis ca savarseste infractiuni? Da, sa va abuzati copilul e infractiune si daca ati avea ghinionul sa ajungeti in fata mea in sala de judecata, v-as trimite direct la inchisoare! Dar, traim in Romania, unde cazurile acestea si copiii acestia distrusi nu intereseaza pe nimeni…Exista inca o varianta intre neglijare si abuz! Se numeste educatie si e mult mai grea decat lovitul unui copil nevinovat!

33. Aveti dreptate, doar ca partial, pentru ca scopul scuza mijloacele daca intelegeti ce vreau sa spun! Daca noi romanii suntem inapoiati, si nu putem da exemple de cum am fost unii dintre noi educati, de catre parinti severi, atunci haideti sa ne uitam la tarile civilizate din Asia , acolo unde copiii sunt crescuti strict , si dimineata spala pe jos in clase apoi seara cand termina la fel , acolo nu exista femei de serviciu in scoli si licee (de exemplu Japonia) , asta este tot abuz, nu?
    Sau in China unde 99,99% dintre parinti isi bat copiii in halul in care am fost si eu la randul meu de catre mama mea, poate chiar mai rau?! In Asia profesorul are voie sa loveasca elevul cu un bat/aratator asa cum era si la noi acum multi ani, dar noi acum numim asta abuz, ca de suntem mult prea evoluati incat acei parinti sau profesori din tari precum China, Singapore, Japonia, Koreea de Sud, care cresc copilul intr-o maniera mai stricta sunt doar niste abuzatori, nu-i asa? La noi in ziua de azi, unii parinti isi roaga copiii si le promit tot felul de recompense sa deschida un caiet macar 1 ora pe zi… iar in tarile enumerate mai sus ei stau la scoala de dimineata de la 7 pana pe la 22:00. Adica in jur de 12-13 ore pe zi!

    • Una e sa faci curat dupa tine (asta fac si copiii mei acasa, nu de frica, ci pentru ca asa e frumos si responsabil, sa stam in curatenie nu in cotet) si cu totul alta e sa iei bataie! Nici eu nu sunt pentru abolirea tuturor regulilor, si eu am fost pusa sa invat, dar nu batuta! Si copiii mei vor invata, dar nu de frica! Despre Japonia, din cate cunosc (si cunosc ceva, ca am fost pe acolo) nu prea se bat copiii, eu nu am auzit nici sa se tipe la ei! Iar la maretul exemplu cu China si cu foametea de acolo…acolo se practica si infanticidul chiar recent, asadar despre ce vorbim?

    • Mai mult, pe langa aceste modele, care au dus, in repetate randuri la suicid in randul elevilor si care sunt oricum, specifice unor tari cu o populatie in descrestere dramatica, mai este si modelul finlandez (pe locul 5 ca performanta mondial, locul 1 in europa) mult mai adaptat culturii occidentale, in care nu se sinucid elevii. Culmea e ca acest model se bazeaza pe mai putine ore de studiu! Calitate vs cantitate! Si sanatate, mai ales sanatate! Nu se poate ca un copil sa doarma doar 4 ore pe noapte ca restul invata (am citit asta mai demult intr-un articol despre Singapore, in care oricum nu se zicea nimic de bataie). Cred ca suntem cu totii de acord ca nu invatatul e rau, bataia e rea! Doar un parinte incompetent si dezinteresat nu isi poate convinge copilul sa invete fara sa il bata!

34. Sistemul finlandez? Am auzit si eu ca tot este laudat dar as vrea sa aflu de la dvs cu ce este el atat de bun? Pentru ca depinde ce tinta avem! Acolo temele sunt aproape inexistente, materia este foarte usora, si da se creeaza un loc friendly pentru copil unde merge ca la un film sta 2-3-4 ore acolo, ii explica profesoara cum sa aplice ce a invatat vm=d/t la ora de fizica sa afle ca merge cu viteza medie de n km/h pe drumul spre casa…sa fim seriosi acum… la noi slava domnului in unele scoli bune se mai face carte si azi..
    Iar cum astea sunt obiectivele de atins clar sistemul lor este cel mai performant, pentru ca are randament de 100% in a isi atinge astfel de obiective, si reuseste!
    Dar asa performant no1 cum este el ca n am auzit niciodata de echipa Finlandei la olimpiadele internationale de mate,fiz,info.
    Sititi cine ies an de an pe locul 1 sau 2 la olimpiada internationala de matematica? Va spun eu: Chinezii!! Anul trecut sau acum 2 ani, nu mai tin minte exact, SUA a iesit pe locul 1 iar pe 2 China, dar coincidenta face ca toata echipa SUA sa fi fost formata din elevi americani de nationalitate chineza!! Chiar si profesorul lor indrumator pe care ii antreneaza an de an este chinez! Si noi am iesit ani la randul primii cand parintii nostri stiau sa ne puna sa invatam, in 1959 Romania a iesit pe locul 1 la olimpiada internationala de matematica! iar daca nu stiati Romania a inventat olimpiada internationala de matematica, in 1959!
    Ani la randul echipa Ro a printre primele , pana prin 90-2000.
    Apoi dupa 90-2000 asiaticii au ramas in locurile fruntase pana in ziua de azi! Dar pe vremea aceea stiti cum se facea performanta , ca te batea si profesorul si mai ti o luai si acasa.
    De gimnastele noastre nu mai vorbsesc ca s au scris articole intregi ca erau supuse unor antrenamente dure si erau lovite..dar rezultate au fost mereu!!
    Iar in ceea ce priveste foametea in China.. da este , dar pe cata foamete este si pe atata bogatie exista, acolo sunt oameni extrem de saraci si oameni extrem de bogati. Cum si la noi in Romania la capitala o ducem bine dar exista si multe localitati unde oamenii nu au canalizare, curent, apa etc. si traiesc vai de ei!
    Dar comparand spuma, se compara Bucurestiul sau Clujul cu Shanghai, Nanjing sau Hong Kong? Sa nu comparam satele de la noi cu saracia si de la ei..ca ei sunt de n ori mai multi ca noi!!
    Iar acei parinti chinezi cu posibilitati care isi pedepsesc copiii la modul cum eram si noi pedepsiti pe vremea comunismului pt ca vor sa scoata ceva din ei! Si uite ca reusesc mereu! In China o meditatie cu profesor particular de top costa in jur de 150USD, credeti ca toti chinezii de rand isi permit meditatii pt copiii lor? Sau acei parinti chinezi instariti care ii aduc la scoli extra, platesc meditatii dar in acelasi timp ii tin cu nuiaua pe masa ca sa invete sunt niste dezinteresati?
    Performanta e aproape imposibila de atins fara severitate!
    Faceti o incercare, convingeti-va copilul dvs prin metode care nu includ pedepse sa invete 6-7 ore pe zi timp de o luna! Fara calculator si telefon decat in weekend! Sa vedem daca reusiti..
    Daca reusiti, va spun eu ca va avea un progres fantastic la scoala in acea luna de invatat intens.
    In Finlanda ei acolo nu primesc teme decat foarte putine si petrec putin timp studiind! As aduce un copil de 10 din Finlanda si l as pune sa mearga la liceul lu fiica mea unde se face carte serios sa vedem daca se va descurca! Fii mea nu doarme 4 ore pe noapte, ci 7 ore pe noapte, dar invata vreo 7-8 ore pe zi!! De la 2 de cand vine de la liceu pana pe la 10-11 noaptea , dar era mai ok sa o las sa stea pe telefon pana la ora asta , nu? Nu cred ca ii afecteaza mai mult sanatatea invatatul decat statul la calculator sau pe telefon in acest timp!!

    • Eu nu inteleg: cu ce ne ajuta ca noi avem olimpici la mate si finlandezii nu?

      Nici nu stiu daca e adevarat ca nu au, probabil au si ei, dar chiar daca ar fi adevarat, preferati sa avem olimpici pe de o parte si 50% din elevi sa pice bacul pentru ca nu sunt in stare sa inteleaga un text dupa 12 ani de scoala (analfabetism functional) sau preferati sa avem un sistem ca in Finlanda, care e recunoscut drept cel mai bun din lume?
      ?

      Performanta unui sistem de invatamant public se masoara prin nivelul mediu al elevilor care trec prin el, nu prin nivelul varfurilor.

    • Am omis sa spun si despre statul pe telefon. Nu as considera ca e abuz nici daca n-ar avea telefon deloc. Eu n-am avut nici telefon, nici televizor. Dar nici bataie n-am luat! Nici despre alte pedepse nu sunt atat de categorica, de exemplu ai mei mi-au zis ca daca am media generala sub 8 nu mai merg in tabara. Am mers in tabara in fiecare an, dar nu doar pentru asta invatam! Metode de a determina copilul sa invete (sau se comporte bine in general) sunt, dar sunt grele si necesita un parinte implicat, care nu e dispus sa aleaga calea cea mai usoara si sa spuna ca scopul scuza mijloacele. Vorba asta si cea cu merge si asa sunt sumarul ideologiei care a distrus Romania.

    • Testele la care Finalnda este pe locul 5 in lume sunt uniformizate, aceleasi pe care le dau si chinezii, care sunt mai jos in clasamanet. Nu mai zic de romani, ca nici nu i-am gasit pe acolo. Si pana acum ce-ati rezolvat? Ati ajuns la olimpiada internationala sau trebuia sa va bage in coma? No thanks, prefer un copil fericit! Ca idee, elevii de 10 din generala si liceu pe care i-am cunoscut n-au ajuns tocmai bine. Nu e de mirare, cand singurul model de relatie pe care il au e cu frica si abuz.

35. Cat despre cum facem copilul sa invete fara sa-l batem, uite cum au facut ai mei cand am invatat toate capitalele lumii printr-a 6a sau a7a: am stat toti 3 (mama, tata si eu) cateva ore pe covor si am decupat si colorat steaguri, am facut o harta de carton pe care le-am lipit, am scris capitalele si le-am localizat pe harta, pe care apoi am lipit-o pe perete foarte vizibil si le-am repetat toti 3, ne tot puneam intrebari la cina. Asadar le stiu si acum, la putin peste 30 de ani! Oare nu le era mai simplu sa ma trimita sa le tocesc singura si apoi sa ma asculte cu nuiaua? Cu siguranta, dar asta nu e educatie, e dresura de circ si sigur le uitam pana acum! Cum o invat eu pe cea mare a mea franceza? Traducem versurile lui joe dassin si le schimbam pe alocuri sa corespunda intamplarilor din viata ei. La scoala (privata, clasele primare) invata calcule simple cu boabe de fasole si cu un fel de aplicatie pe laptop, la care castiga puncte cand raspunde corect.

36. Dvs nu faceti diferenta intre performanta si cultura generala!
    La cerintele unui sistem ca in Finlanda copilul se poate creste si in modul in care o faceti dvs, dar pt cerintele unui sistem ca in Asia, sau pentru a performa intr-un anumit domeniu strictetea si severitatea sunt esentiale!(exemplul cu gimnastele noastre din epoca de aur)
    Eu va garantez ca daca nu o pedepseam cu cureaua de piele pe fii mea si incercam sa o conving prin metode “moderne” acum nu mai era calificata la olimpiada nationala de matematica! Poate ca avea note bune in clasa, dar performanta clar nu ar fi putut face! Performanta se face cu ore multe de munca, asa cum fac asiaticii, dorm 4 ore pe noaptea si restul zilei muncesc non-stop. Dar convingeti dvs un copil sa lucreze la matematica 6-7 ore pe zi fara sa stie ca daca nu se ridica de pe scaun si nu isi termina toata tema o incaseaza! Ori nu va vrea, ori va trage de timp! Pt ca este important ca acel timp sa fie eficientizat la maxim, astfel incat acele multe ore de studiu sa fie cu randament de 100%. Daca primeste 50 de probleme sa le rezolve intr-o zi , pai le rezolva, ca stie ca va fi pedepsita daca nu le termina pe toate, nu sa rezolve 5 pb in 7 ore…tragand de timp…

    • doamne, bietul copil…

      la ce vrea EA v-ati gandit? la nevoile ei? la anii pe care ii pierde facand ce vrea mama, de frica? probabil ca uraste matematica din tot sufletul.

      sunteti un om egoist si abuziv. va chinuiti copilul ca sa aveti cu ce va lauda. imi pare rau ca spun asta, mi se pare strigator la cer ce faceti si felul in care va faliti cu asta.

      ce credeti ca ii va aduce in viitorolimpiada la matematica, pentru care o umiliti atat acum? va spun eu, in calitate de olimpic premiat la nationala de mate (si nebatuta vreodata, am facut totul din placere, da, 7-8 ore de mate pe zi, fara vreo curea primita): absolut nimic.

      va bateti joc de ea degeaba, doar pentru orgoliul.personal. sa puteti zice ca aveti fata olimpica si sa va asumati tot meritul.

      🙁

37. Iar ca o paranteza , va spun ca profesoara de la clasa cand a inceput anul, (cls9) si i am spus ca vreau sa ii dea teme suplimentate, a zis ca ea poate sa ii dea dar nu stie daca le va face si oricum la olimpiada e foare greu si nu are sanse decat daca munceste foarte foarte mult. Si uite cum eu m-am asiguat ca va munci si va rezolve toate temele si de la clasa si de la meditatii, si de frica sau nu, a luat un punctaj destul de bun la olimpiada (la etapa pe tara/nationala)

38. Revin cu intrebarea: la cate olimpiade internationale ati fost premiata? Ce realizari de top ati avut? Vreun Nobel ceva? Ca medici, dupa cum am mai spus, termina cateva mii pe an! Stiu si eu minim 5 cu care bateam mingea la bloc si niciunul n-a luat bataie acasa! Unul e chirurg la Universitar, restul au plecat din tara. Vad pe aici o gramada de oameni realizati fara bataie! Sa fie de fapt durerea ca ati fi ajuns in aceeasi mediocritate si daca va traiati viata? De asta va tratati copilul ca pe un dusman? Daca dvs nu ati avut copilarie atunci sa nu aiba nici ea? Tragic! Cat despre admiratori, daca v-ar sti metodele ar chema Protectia Copilului, va admira ca va cred un parinte implicat, nu un psihopat sadic, pe astia nu-i admira nimeni!

39. La olimpiade internationale nu am fost premiata pentru ca e nevoie si de ceva talent nativ pentru a ajunge la asemenea nivel, dar am fost sefa de promotie si olimpica nationala la chimie! Iar chestia cu “parinti psihipati”, spuneti ca vreo 90% din parintii din generatia veche se putea numi asa pe bune dreptate, nu? Cand eram eu mica toti copiii luau bataie! Si acum inca se mai practica chiar daca nu mai e cum era pe vremuri sa te bata si profesorul la clasa si parintele acasa cu furtunul sau cureaua, dar cunosc multi parinti care isi cresc copiii frumos si le ofera toate conditiile dar ii si pedepsesc!
    Iar in ceea ce priveste rezultatele copilului clar meritul este al copilului daca obtine un premiu dar parintele are rolul de a-l disciplina si de a-l pune la munca! Chiar daca uneori se mai scoate si cureaua din dulap, asta nu inseamna dezinteres ba din contra! Eu ma bucur ca am primit o astfel de educatie , chiar daca bataile pe care le luam eu de la maica-mea erau de-a dreptul crancene se terminau implorand-o pe mama sa nu mai dea sughitand de durere si usturime! 2 saptamani nu mai puteam sta jos dupa ce o incasam cu cureaua la pielea goala!

    • Rar am citit comentarii mai scelerate ca ale tale. Serios, tine de sfera patologicului. Iti garantez ca vei fi detestata de copil in viitor.