De 4 ani, ONU ne somează să adoptăm urgent un cadru pentru educație sexuală. Azi, Parlamentul decide dacă predarea ei se va lăsa cu închisoare

Ca să vedeți în ce țară frumoasă trăim, în caz că nu vă era deja foarte clar. La ani buni după ce Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale atrăgea atenția Guvernului României că trebuie să adopte urgent o strategie națională pentru a asigura accesul tinerilor la educație sexuală (sursa), azi se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților (la vot) legea Inocenței copilăriei, propusă de Ninel Peia, fost deputat PSD. Acest proiect de lege spune că orice tip de educație sexuală practicată în școli fără acordul scris al părinților este strict interzisă, iar cei care vor face educație sexuală în școli trebuie arestați și condamnați la pușcărie. Ce frumos ne (dez)aliniem noi la standardele mondiale, nu credeți?

Se pare că, din fericire (îmi șoptesc surse de încredere), acest proiect va fi respins la vot (Camera Deputaților e for decizional). Din nefericire, rămânem cu realitatea faptului că în România nu există cursuri de educație sexuală (cu excepția câtorva opționale la cererea părinților, unde oricum e nevoie de semnătură și care sunt extrem de controversate). Și cu realitatea că a trecut de Senat un document aberant și GREȘIT ca formă și conținut.

Mai întâi, iată (din date și documente oficiale) câteva lucruri pe care merită să le știți despre proiectul de lege pentru „Inocenţa Copilăriei” privind interzicerea cursurilor de educaţie sexuală în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui:

  • două guverne anterioare au anunțat în trecut că nu sprijină acest proiect (Guvernul Cioloș și Guvernul Grindeanu, găsiți luările de poziție AICI și AICI la punctul 9), dar domnul Ninel Peia nu se lasă!
  • proiectul de lege a fost RESPINS fără drept de apel de Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Camerei Deputaților și apoi ZDROBIT într-un raport girat și de Comisia Juridică a camerei (AICI)
  • Senatul (care nu are un cuvânt de spus în speța asta) l-a lăsat să treacă bine, mersi, deși proiectul include un articol care contrazice prevederile Constituției

Vă invit să consultați proiectul AICI, în forma în care a ieșit din Senat. N-o să va ia prea mult, proiectul are trei articole mari și late. Atât s-a putut. Le-am detaliat mai jos, o să vă placă, e ca în Kafka! Dincolo de speța educației sexuale (pentru care militez cu șapte mâini, să se facă, nu să se interzică), dacă așa o prostie e adoptată vreodată ca lege în România, suntem cu toții învinși.

Articolul 1. Se interzice predarea către elevii din învățământul preșcolar, primar sau gimnazial a unor informații sau cursuri cu privire la educația sexuală, fără acordul scris al părinților sau tutorelui.

Ce înseamnă oare informații cu privire la educația sexuală? Cine și cum interpretează, de exemplu, când devin noțiunile despre anatomia și fiziologia omului elemente „de educație sexuală”? Ce anume nu au voie cadrele didactice să le spună copiilor la ora de biologie, de exemplu? Sau la educație civică sau la dirigenție?

Observați că n-am zis nimic de orele de educație sexuală pentru că ele NU EXISTĂ! Disciplina „educație sexuală” nu există în planurile-cadru pentru învățământul preuniversitar. Se abordează tematica „educație pentru familie” la unele discipline la educație civică, religie (deși oare vrem ca educația sexuală să fie predată de un preot?), consiliere, orientare, iar la Biologie există câteva capitole despre REPRODUCERE. Mai știi, poate și ele sunt atacuri la inocența copiilor, până la urmă, animalele acelea fac , fără doar și poate, sex! Opționalele de educație sexuală sunt fie reglementate la nivel național, fie stabilite de comun acord în cadrul școlii X sau Y, în decizie fiind implicați și elevii și părinții, conform unor reglementări clare.

Pentru ca aberația să fie perfect rotundă, frumoasă, sferică, mai e interesant de punctat că o lege precum cea a domnului Peia s-ar bate cap în cap cu legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea aceasta prevede chiar obligativitatea de a se lua măsuri pentru „derularea în școli a unor programe de educație pentru viață în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorilor”. N-o zic eu. Treaba e scrisă, negru pe alb, în raportul în care Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport și Comisia Juridică din Camera Deputaților a recomandat, în  aprilie 2017, RESPINGEREA proiectului în plenul Camerei (documentul e disponibil AICI).

Articolul 2. Încălcarea articolului 1 se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Perfect. Doar că e cam ambiguu. Ce anume trebuie să NU scoată pe gură un cadru didactic ca să fie sigur că nu intră sub incidența monumentalei legi? Și cum știe el dacă a încălcat legea cam de 4 luni de închisoare sau de vreun an și 15 zile? Oare ce amendă ia dacă pronunță odiosul cuvânt „penis”? Sau ce riscă exact dacă explică pe larg care e treaba cu ciclul menstrual? S-o face oare închisoare pentru detalii scabroase, mizerabile despre prezervativ și despre cum folosirea lui corectă (nu leșinați încă) te poate ține la adăpost de boli cu transmitere sexuală? Și dacă da, cam câți ani? Mai poate respectivul cadru didactic să predea vreodată? Nu sunt singura nelămurită. Atât Guvernul, cât și comisiile de specialitate au fost de părere că atotcuprinzătorul articol 2 din lege e vai de capul lui. Când prevezi o pedeapsă pentru o anumită infracțiune, util ar fi să specifici clar unde începe infracțiunea respectivă și cum se incriminează pe criterii de gravitate, cu subiect și predicat. În limbaj de specialitate, „norma privind infracțiunea nu îndeplinește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate impuse unei dispoziții de incriminare”, scrie AICI.

Articolul 3. Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea 1.

Stai așa, neicușorule, unde te grăbești? Articolul 3 încalcă prevederile Constituției României, unde scrie că o lege publicată în Monitorul Oficial intră în vigoare la 3 zile DUPĂ publicare, sau chiar mai târziu, dacă în lege este specificată o dată ulterioară. Și nu am scos asta din burtă, ci din punctul de vedere formulat în 2016 de Guvern cu privire la inițiativa domnului Peia (AICI). Sau, dacă preferați, consultați textul Constituției AICI. Căutați articolul 78. O să ziceți, poate, că e doar o chestie de formă, nu de conținut. Vă contrazic. Mie mi se pare de mare conținut că un parlamentar care inițiază o lege nu cunoaște Legea fundamentală a țării și că aberația a trecut bine, mersi de Senat.

Eu, una, sunt lămurită. Dincolo de faptul că avem de-a face cu un proiect ridicol în formă și conținut, educația sexuală în școli chiar este importantă pentru sănătatea fizică și emoțională a copiilor noștri. Și în loc să ne asigurăm că oferim informații relevante copiilor noștri, noi dăm legi să le interzicem.

Nu poți să vii și să bați toba pe inocență când avem nevoie mai mult ca oricând de informație ca să avem grijă de noi și de copii. Nu poți să nu le transmiți copiilor informații despre ei, despre corpurile lor și despre cum să aibă grijă de ei, sub pretextul că așa îi menții „inocenți”. Inocența nu protejează nici de boli, nici de sarcini, nici de abuzuri sexuale. Nici Moș Crăciun, nici Înger-îngerașul meu, nici barza, nici iepurașul de Paști nu sunt de vreun ajutor. Doar informația, pe lângă noroc, face diferența.

Salvați Copiii reamintește, într-un comunicat publicat luni (AICI) că România se confruntă cu un număr mai mare de nașteri în adolescență decât state precum Rwanda (25,6), Trinidad Tabago (30,8), Emiratele Arabe Unite (30,1), Uzbekistan (17,6), Albania (21,8), Bahamas (28,7), Botswana (31), Burundi (27,9), Djibouti (21), India (23,3) și Mauritius (28,3).

Datele Eurostat (2015) arată că, în Uniunea Europeană, România înregistrează cel mai mare număr de nașteri cu mame între 10 și 17 ani (9 282 de nașteri, adică 4,7% din totalul nașterilor din 2015, din care 676 erau minore între 10 și 14 ani). Inocente toate, îmi imaginez. Că așa ne vor unii, mame-copii care să se joace cu muțunachi de pluș în timp ce-și țin copiii în brațe. Dar cu inocența intactă!

La final, încă ceva despre inițiatorul legii stupide a Inocenței. În documentul prin care explică de ce țara se-ndreaptă spre pieire fără legea lui, Ninel Peia o citează drept „specialist în domeniu” pe o doamnă Michelle Cretella, președinte al Colegiului American al Pediatrilor. La prima vedere, riști să crezi că cel mai important for de medicină pediatrică din SUA înfierează educația sexuală în școli. Asta până afli că acest Colegiu American al Pediatrilor (înființat în 2002, cu niște sute de membri) nu e nicidecum Academia Americană de Pediatrie (înființată în 1930) și că de sub umbrela acestei titulaturi înșelătoare promovează, printre altele, pedepsele corporale aplicate copiilor. Crettella este implicată în multe scandaluri pe teme de discriminare, distorsionarea informațiilor medicale și hate-speech.

Sursa foto: educație sexuală via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

181 comentarii

  1. Nu-mi vine sa cred ce boime penibila!!! Chiar asa, orice aberatie poate sa ajunga la vot in Parlament?! Poti sa fii pentru sau contra orelor de educatie sexuala, dar nu ai cum sa nu vezi ca proiectul asta e ridicol si scandalos. Chiar nu inteleg atata vehementa in prostie. Good job, Ioana!

  2. Si eu mi as dori sa fie obligatoriu, dar o sa vezi ca si intre cititorii tai sunt unii foarte vehementi sa nu se faca aceasta educatie sexuala in scoli. Ei zic ca fac educatia sexuala acasa, dar vorbesc prea tarziu sau prea putin copiilor despre sex.
    Mama mea care a trait in alta generatie a inceput sa imi spuna despre metode de contraceptie pe la varsta de 20!!!! ani. Asa ceva este anormal! Este evident ca deja faceam sex de cativa ani, era mult prea tarzie discutia! Norocul meu este ca imi cumparase o carte pentru adolescenti despre sex cand eram mai.mica dar cartea respectiva nu trebuia vazuta de tatal meu (rusine). Si ca venisera cei de la always in liceu sa faca o ora de educatie sexuala si sa ne puna un film legat de bolile cu transmitere sexuala.
    Multi sunt si oameni ultra religiosi si cred ca daca cineva le povesteste copilului despre prezervative, boli cu transmitere sexuala, etc ii va incuraja sa faca sex mai repede (o tampenie)
    Cred ca multi parinti cred ca sexul il fac copii lor cand se casatoresc sau cand sunt la facultate. Gresit, in general stiu ca acum, in ziua de azi, multi copii pe la 12 ani fac sex sau au comportamente sexuale (isi fac poze goi si le trimit altora, fac sex oral, au discutii foarte sexuale, etc). Nu putem ignora aceasta realitate, trebuie vorbit copiilor despre riscuri.
    Si multi parinti uita ca o alta problema serioasa poate fi abuzul sau violul. Daca nimeni nu ii explica unui copil ce inseamna, acesta de unde stie ce sa faca in astfel de situatii in care un adult ii poate face ceva rau? (sa tipe, sa nu lase pe nimeni sa il atinga, etc)

    • Un cont e sa le explici sa se apere de straini care vor sa ii atinga in vreun fel si altul e sa le explice la clasa a doua (se intampla in scoala unde lucreaza mama) cum intra organul masculin in cel feminin. Si nu trebuie sa fii foarte religios ca sa crezi ca, copilului ii va veni ideea sa faca sex sau sa caute filme porno ca sa inteleaga exact cum se intampla. Consider ca sunt chestii care trebuie spuse mai incolo! Nu la 20 de ani, dar nici la 8-10.

    • la cati ani mai precis? la 15?
      varsta medie la care se incepe viata sexuala in ziua de azi in Romania e vreo 14 ani, in conditiile in care avem aproape zero educatie sexuala.

      varsta medie e doar medie, adica sunt unii care incep si la 10 ani, ca de aia avem fete care nasc la 10-14 ani.

      ei, in conditiile astea, nu crezi ca atunci cand isi incepe viata sexuala omul ar trebui sa stie deja teoretic macar cum intra una in alta?
      daca nu stie nici macar atata lucru, cum ar putea sa stie ca trebuie sa foloseasca prezervativ, de exemplu?

      Si-apoi, tu crezi ca copiii nu au de unde afla despre sex la varste mici?

      Pentru mine e foarte interesant sa vad cum exista parerile astea sa nu le spunem copiilor despre sex concomitent cu parerile ca nu-i mare branza sa le punem copiiilor tableta (si implicit internetul) in brate de la 3 ani.

    • Uite mie nu mi a zis nimeni din familie cum intra penisul in vagin(credeam ca se freaca una de alta), ne-a spus un coleg in clasa a 2a. De unde stia el? Probabil de la fratele mai mare, chiar atunci nici net nu avea nimeni si el stia.

      In clasa a 4a mi a venit ciclul, noroc ca vorbisem cu fetele din clasa si stiam despre ce este vorba (pentru ca eram singura cu tata acasa cand s-a intamplat) si mi am pus tampon. Cand i-am spus mamei ea a spus tuturor si mi s-a parut jenant sa afle toti prietenii lor de familie asa ceva.

      Am cautat si filme porno (da, pe net cu dial up) ca nu intelegeam prea bine cum se intampla. Am gasit si folderele cu pozele erotice ale tatălui meu cu femei goale. Eram undeva in clasa a5a
      Da, ma si masturbam de prin clasa a-8a si o fac si acum (șoc)

      In alta ordine de idei, odata ce copiii au telefon mobil sau acces la net (sau au colegi/prieteni cu asa ceva) iti garantez 100% ca au vazut imagini sau filme porno.

      Mai rau, uite cunosc pe o fata care la 11 ani trimitea poze cu ea aproape goala pe internet unui „baietel” de varsta ei. Pentru ca nu stia ca e bine, ca mama ei credea in inocență ei si nu se pricepea la calculatoare. Acest „baietel” a sunat acasa sa o intrebe unde sta, cand e mama ei plecata, ce program are la scoala!

      Mai cunosc si varianta unei fete de 12 ani filmata de un adult de 20 de ani in timp ce ii facea sex oral langa scoala. Ala a amenintat ca trimite la toata scoala filmarea si ea a furat tot ce a gasit de valoare in casa (aur, bani) sa ii dea sa taca. Deja cand au aflat parintii era prea tarziu, ala plecase in alta țara.

      Nu sunt povesti astea, sunt realități si daca suntem naivi si copiii vor fi la fel.

    • Fix ceea ce nu le este explicat clar, pe intelesul lor, potrivit varstei la care li se explica, vor afla oricum, din surse mult mai dubioase decat o discutie cu parintele. De pe internet, in primul rand. Nu ai cum sa tii copiii in bula de sticla prea mult timp. Oricum, ei simt cand li se ascunde/spune insufficient/trateaza cu rusine anumite subiecte, si atunci devin si mai curiosi, ca de orice e interzis/necunoscut.
      Plus ca sunt si parinti(foarte multi cred) care refuza sa aiba aceasta discutie cu copiii. Ai mei, de exemplu. Cineva trebuie sa le spuna, profesionist si cu calm, rabdare, fara a induce sentimente de vina si rusine asupra subiectului. De ce nu la scoala? AFLA ORICUM. Depinde de parinti/profesori sa afle cand si cat trebuie, tocmai pentru a preveni. Nu pentru a INSTIGA la a face sex, ci a PREVENI neajunsurile unei educatii precare in domeniu.

    • De fapt varsta optima este intre 8-10 ani, inainte de a ajunge sa faca sex! Eu m-am rugat 2 ani de sotul meu sa ii explice baietelului si, cum el nu a facut-o, i-am explicat eu acum cateva luni. Are 10 ani. A inteles, a reactionat foarte bine, dar, cel mai important, stie ca poate avea incredere in mine si stie cum trebuie sa se protejeze cand se va intampla. E drept ca increderea poate veni si de la faptul ca mereu le-am spus adevarul, chiar daca era de mers la medic pentru analize. Intre timp ma pregatesc pentru ca peste ceva timp, nu prea mult, va trebui sa am o discutie cam la fel cu fetita.

    • Bineinteles, hai sa le zicem la 8- 10 ani ca ii aduce barza si ca e ok daca le da prin cap sa faca sex, ca au vazut undeva si vor sa incerce, nestiind ce inseamna de fapt.
      In loc sa le zicem ce inseamna treburile astea, de aparitia hormonilor, de procreere, de igiena si altele.
      Parintii mei erau mega pudici, abia am vorbit despre menstruatie cu maica- mea. Am avut noroc cu matusi- mea, ca fix la 10 ani ne-a luat pe amandoua si ne-a explicat care e faza cu sexul. Noi radeam ca vitele, dar cumva, am retinut informatia si nu ma mai hlizeam la scoala, cand aduceau ceilalti copii reviste cu femei goale.
      La 10 ani am vazut si primul film porno. Fratele meu a vazut de la 8 ani, ca avea un coleg pe telefon.
      Despre ce vorbim? Acum exista internet, astfel de imagini pornografice ajung mult mai devreme la ei, asa ca e ESENTIAL sa le explicam cum sa sta treaba, inainte sa se apuce sa imite ce vede pe net.

      Educatia sexuala nu este doar despre sex si facut copii. Educatia sexuala te invata si:
      – Despre vizita obligatorie la medic, despre igiena intima (multe femei n-au habar de igiena intima nici macar la o varsta avansata si o dau in mega extreme. Aveam o vecina care spunea ca nu stie de ce face mereu infectii in vagin, ca doar se spala cu sapun mereu, inauntru. Bineinteles ca la ginecolog nu vrea sa mearga, ca doar curvele se duc, ei nu-i trebuie, ca doar are barbat. Pe cand alta vecina spunea ca e pacat sa te speli in zona intima la menstruatie si ca n-ai voie sa atingi ce a lasat dumnezeu).

      Ca sa nu mai zic ca multi barbati nu stiu sa isi curete zonele intime cum trebuie. Imi povestea al meu ce discutii aveau unii la bere, de mi se scula parul in cap. Evident era vina femeii ca nu vrea sa le-o suga, nu ca nu stiu ei sa se spele cum trebuie.
      -Despre incredere si respect de sine (multe adolescente fac sex mult prea devreme, pentru ca sunt manipulate de baietii de care sunt indragostite si doar asa stiu sa atraga atentia), despre importanta respectarii consimtamantului (multi baieti pun mana pe sani la fete, pe fund, etc, fara acordul lor, de curiozitate).

      Crede-ma ca ai ce sa ii inveti. Si de la varste din astea. Eu eram in clasa a 4a si discutam intre noi despre sex, baietii intrau peste noi in toalete, ca sa vada cum aratam, trebuia sa mergem in grupuri de cate 4-5 fete si sa ii luam la suturi, daca indrazneau sa intre in baie, ne furau tampoanele si ziceau ca cine are tampon la ea e curva, apoi luau tampoanele si alergau prin scoala si ziceau „e a lu’ x-uleascaaaa!!!”, ne dadeau palme la fund, fetele cu sani erau pipaite, etc. Totul din cauza educatiei sexuale pe care am „primit-o” toti. Asta se intampla in 2003.
      Hai, adu-ti aminte de evenimentele din scoala generala si ai sa vezi ca sunt FOARTE multe de discutat.

      Si nu doar de discutat. Ca degeaba le zici o data, le intra pe o ureche si iese pe alta. Trebuie reluat subiectul, macar o data la cateva luni, asa ca intr-un an, prin rotatie, sunt pusi la punct cu anumite informatii.

    • Comentariul asta parca e scris de mine sau sor-mea geamana(n-am asa ceva, dar ar fi mega cool). Parintii mei au fost super pudici, maica-mea nu accepta sa imi cumpar tampoane cu aripioare, dara-mi-te OB-uri…Taica-miu, care acum e bunic, cred ca n-accepta ideea ca fi-sa face sex la 34 de ani. Baietii din scoala generala erau tare nesimtiti, exact cum spui, din nestiinta si curiozitate prosteasca. Eu mi-am inceput viata sexuala la 16 ani fiindca era super curioasa de senzatie(am fost tare dezamagita vreo 2 ani, pana la primul orgasm pe care nu stiam ca il poti avea si facand sex). Credeam ca faci asaaaa…sex, ca ii place lui si tu esti cool. In fine. Singura chestie matura pe care am facut-o a fost sa iau anticonceptionale doar de la medicul de planning familial care ma trimitea odata la 6 luni la analize. Si ulterior, in facultate, relatiile ocazionale se intamplau exclusiv cu prezervativ. Si cu toata desteptaciunea si emanciparea mea, tot am ramas insarcinata cu metoda calendarului…twice! Da, am si 2 intreruperi de sarcina la activ…imi povestea medicul ginecolog ca unele femei folosesc si acum avortul ca metoda contraceptiva. People need to start talking about sex!!!!!! Din cauza comunicarii defectuoase dintre mine si parinti, mereu a trebuit sa aflu lucruri de la altii, si frate-miu mai mare era foooarte pudic si secretos, macar el sa-mi fi spus una alta. Pacat ca inca sunt femei de varsta mea cu preconceptii si lacat la gura cand vine vorba de sex. Si NU as vrea sa dezvolt subiectul igiena intima la barbati!!!! Spal-o si tunde parul pubian, for the love of GOD!!!!! Ce naiba e asa greu????

    • in 2003 aveam si eu 13 ani. fix la fel. parca as fii scris eu…
      plus, la 14 ani am fost urmarita cu masina de 2 tipi, la 15 ani puteam sa fiu violata pt prima data de un mos libidinois. si a doua oara.
      la 16 ani era sa fiu violata a doua oara de o cunostinta, a patra oara, la 17 ani, tot de o cunostinta.

      soc si groaza, cu toate ca mama, in ziua in care mi-a venit menstruaţia mi+a zic doar ca sa nu folosesc oburi ca nu am voie ca sunt prea mica si sa am grija. grija să ce, habar nu aveam. asta a fost educatia sexuala ce am primit-o. zero. totusi, la 11 ani deja ma masturbasem prima data si stiam din 2 carti ce e sexul si care e treaba, la aceeasi varsta am vazut primul film porno and so on.

  3. inca exista oameni convinsi ca educatia, informatia, stiinta sunt unelte ale diavolului si atenteaza la pudoarea si inocenta copiilor. ma mir ca in proiect se prevede pedeapsa cu inchisoarea sau amenda si nu arderea pe rug.

    educatia este buna, informatia ne-ajuta sa stim si sa intelegem pe ce lume traim. orele de educatie pentru sanatate ar trebui sa fie, daca nu obligatgorii, macar optionale in felul in care-s orele de religie sau alte cursuri unde trebuie sa dai cu subsemnatul daca NU vrei ca al tau copil sa participe.

    nu pricep de ce oamenii care insista pe mentalitati de ev mediu vor neaparat sa faca din ele norma pt toata lumea si pun presiune sa le transforme in politici de stat.

    • Pai asta o fi trendu international-si la americani se bat acuma cu caramida in piept sectantii si ultra-habotnicii, sa tina lumea in Evul mediu pe cat se poate.

    • De mii de ani, oamenii s-au descurcat cu sexul si procrearea, nu cred ca e nevoie sa murdareasca cineva mintea curata a copiilor si asa mizerii. Or sa aiba si ei timp sa afle, care-i graba??? Daca esti o mama buna, iti cunosti copilul si remarci imediat un interes la acest subiect, vei sti cand e cazul sa-i explici. Chiar trebuie sa-i zica un strain orice are chef in ceva atat de important? Sau preferi sa-i explici tu viata asa cum crezi ca e mai bine si i se otriveste personalitatii (mai timid, mai extravertit etc.)???

    • tocmai asta e problema, ca multi parinti nu pot face educatia aceasta, lucru evident din numarul mare de sarcini la minore, de abuzuri printre tineri, care se intampla pentru ca acesti copii nu stiu ce inseamna respectul, intimitatea, actul sexual. si degeaba ii explic eu alui meu daca vine al tau, caruia nu i-a explicat nimeni nimic, pentru ca tu consideri ca a-i explica copilului este egal cu pervertirea lui, si-l abuzeaza. toti copiii trebuie sa stie tot adevarul despre corpul omenesc, potrivit varstei. si pentru ca parintii nu sunt in stare sa faca asta (lucru evident inclusiv din comentariile tale), pentru binele societatii si al copiilor, trebuie s-o faca statul, scoala.

    • Pentru tine, faptul ca eu NU VREAU sa vorbesc despre sex cu copiii mei mult prea mici pentru asa ceva este egal cu faptul ca nu sunt in stare???????????? Insulta asta arata caracterul tau! Eu stiu cel mai bine cand este copilul meu capabil si pregatit si cand are SENS o asemenea discutie. Chiar nu imi doresc sa vina copilul tau, spre exemplu, sa-i umple capul alui meu cu tot felul de ineptii. Unde scrie ca ce ii spui tu e bine si ce ii spun eu nu e bine??? E ca si cum s-ar da lege sa traiesti dupa cum vreau eu. Nu-ti doresti asa ceva, vrei sa iei propriile tale decizii cand vine vorba de viata ta… Asa e si cu copiii nostri. Tu il inveti acasa la tine ce vrei, iar eu il invat acasa la miine ce vreau pe al meu. In felul acesta, fiecare traieste responsabil pentru PROPRIILE actiuni. Eu am dreptul sa prelungesc copilaria si inocenta copiilor mei atat cat consider necesar, nu iti dau dreptul tie sau altora cu astfel de idei sa vii sa pervertesti natura curata si bucuria inocentei din sufletul lui. Daca tie iti place sa-ti vezi copiii jucandu-se cu Ken si Barbie de-a facutul sexului, e treaba ta, dar nu poti sa reprosezi altor parinti care nu vor asta ca il incurca cu ceva pe al tau.

    • Simona, tu esti constienta ca ai tai copii se joaca cu „Ken si Barbie de-a facutul sexului” cand tu nu esti de fata, nu? Tu iti dai seama ca desi incerci sa le controlezi dezvoltarea tinandu-i intr-un clopot de sticla, instinctele si gandurile nu pot fi controlate, nu? Iar faza pe care ai spus-o mai jos cu motivul pentru care femeia are himen… Imi pare rau, dar e clar ca nu ai fi in stare sa vorbesti cu copiii tai despre sex, pentru ca nu intelegi lucruri de baza. Trezeste-te de buna voie, altfel te vei trezi destul de violent mai tarziu cand te vor invata proprii copii cum sta treaba si te vor acuza ca nu i-ai invatat tu pe ei.

    • doar asa, for fun: nu prea se stie de ce exista himenul, adica de ce a aparut dpdv evolutionist 🙂
      aia cu protejarea ar putea fi o treaba, insa chestia e ca cele mai multe mamifere/ animale NU au himen.

    • I know 🙂 Si cred ca teoria cu protejarea holds water (meaning, it’s not a fact), dar sa spui ca motivul pentru care femeia are himen este ca sa duca o viata morala… nu pot, nu pot…

    • saaaaau, daca dumnezeu a plamadit femeia cu himen, poate ca el trebuie lasat acolo ca atare. cum l-a creat dumnezeu, asa sa ramana. unde-n biblie scrie ca himenul trebuie perforat? 🙂

    • pai cam asa ar fi, daca omul e facut dupa chipul si asemanarea, inseamna ca nu e chiar ok sa strici lucrarea.
      asta inseamna ca putem sa facem doar sex oral si anal, e singura concluzie logica dupa mine.

    • robo, concluzia asta nu prea sta-n picioare pt ca omul trebuie sa se inmulteasca.
      acum, cazuri de virgine insarcinate exista. si nu ma refer la al mai faimos. ma refer la cazuri mentionate nu-n carti sfinte, ci in fise medicale lumesti. deci am putea, la rigoare, sa fim si cu himenul intact, si cu bebelusi in brate. iar lucrarea ar ramane cum trebuie. cu conditia sa nastem doar prin cezariana. nu stiu, e o teorie. 🙂

    • @ Irina
      da, stiu si eu ca se poate sa ramai insarcinata virgina fiind: am citit cand eram mic intr-o carte de sex ed de prin sec 19: fiica s-a spalat in acelasi ciubar in care se spalase mama, care tocmai facuse nefacuta cu tata, si uite-asa fiica a ramas insarcinata cu tata-su.
      deci inteleg ca himenul oricum nu-i etans, asa ca se poate si cu pipeta – n-ar fi asta o problema.
      problema e pe unde-l scoti, intr-adevar, si-acuma avem nevoie de un teolog, sa ne raspunda la intrebarea pe unde a fost nascut Isus (ureche sau normal); ca daca a fost scos normal, adica adio himen, dar totusi maica-sa a ramas in continuare neprihanita, inseamna ca nu se pune, deci poti sa fii in continuare virgina chiar si daca ai nascut vaginal, ca important e sa nu-l fi rupt cand ai ramas insarcinata.

      sau poate e important doar sa nu fie rupt cu penisul – de ex. o fatuca sprintara careia ii place sa sara garduri si cu ocazia unei astfel de sarituri isi rupe himenul (true story), mai este sau nu mai este considerata virgina de catre doctrina crestina?

    • @robo, ca tot ai zis-o pe asta cu ciubarul, chiar ma gandeam ca multi adolescenti isi imagineaza ca o fata poate ramane insarcinata doar daca are loc dezvirginarea. si experimenteaza-n fel si chip, ca sa descopere cu stupoare ca din joaca lor a rezultat o sarcina. desi au fost, abstinenti, nu? 🙂 adica nu s-a intamplat rusinea. :-)))) doar ca, na, nu le-a zis nimeni, nu le-a explicat nimeni ce-i cu trupurile, cu functiile si secretiile lor.

      si da, sunt si eu curioasa daca, doctrinar vorbind, pierderea virginitatii se „evalueaza” in functie de finalitate (himen perforat) sau de metoda. 🙂
      unde-s teologii de serviciu cand ai nevoie de ei…?

    • Tu ori ai probleme psihice, ori nu ai copii…Oricum, ai dovedit ca nu esti apta pentru o discutie pe subiectul de fata. Si, ca sa se faca lumina in creierul ala al tau obsedat sexual, te asigur ca ai mei copii au jocuri inocente si nu sunt crescuti de vecini ca sa nu am habar de ei… Am avut grija sa nu am nici cablu TV tocmai ca sa ii vad crescand frumos.

    • Tu ori ai probleme psihice, ori nu ai copii…Oricum, ai dovedit ca nu esti apta pentru o discutie pe subiectul de fata. Si, ca sa se faca lumina in creierul ala al tau obsedat sexual, te asigur ca ai mei copii au jocuri inocente si nu sunt crescuti de vecini ca sa nu am habar de ei… Am avut grija sa nu am nici cablu TV tocmai ca sa ii vad crescand frumos.

    • WOW! Amish much? :)))

      Revenind la subiect, oricat le-ai canta copiilor despre viata morala si jocuri inocente, nu ai de unde sa stii ce fac si ce gandesc in intimtatea lor (sper ca au parte de intmitate si nu ii obligi sa stea cu usa camerei deschisa sau mai stiu eu ce…). Faptul ca ma asiguri pe mine e un fel de auto-incalzire a ta mai mult. Nu ma face obsedata sexual faptul ca stiu ca un copil de la o varsta devine curios. Si nu e nevoie sa am copii pentru asta pentru ca am fost si eu copil. Crescut de mama atenta care a lucrat de-acasa si este bisericoasa si a fost cu un singur barbat toata viata ei si nu mi-a vorbit niciodata despre sex. Si uite ce depravata e fie-sa :))))

    • Merat: exista o fituica, numita Constitutie, in care scrie, la articolul 29:

      „(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.”

      Deci faza cu Amish este deplasata. PS: nici Ioana nu isi lasa copiii la TV

    • eu nu sunt expert in drept constitutional, dar eu zic ca articolul ala nu se refera la programa scolara, pentru ca daca ar fi asa, atunci parintele ar putea spune, de exemplu, ca este dreptul lui ca copilul sa nu studieze fizica sau matematica sau orice altceva si, la limita, ar avea dreptul sa nu dea copilul la scoala, ceea ce ar contraveni cu alt articol din constitutie (dreptul la invatatura) si cu legea care spune ca invatamantul este obligatoriu.

      dupa mine articolul spune doar ca e treaba mea ce ii spun copilului acasa (adica cum il educ), dar asta nu inseamna ca-mi dau cu parerea despre ce se invata la scoala.

    • Da, Robo, am citat articolul pt Merat, care se amuza ca unii parinti nu își lăsa copiii la TV.

    • Andreea, draga, faza cu Amish era o gluma. Dar e foarte la moda sa ne dam politically correct, asa ca te inteleg. Ca sa clarific: nu ma amuz ca exista parinti care nu-si lasa copiii la TV. Ma amuza faptul ca Simona crede ca neavand cablu, copiii ei nu vor afla despre sex si deci „vor creste frumos”.
      Si… mai povesteste-mi despre Constitutie… Proful meu de drept consitutional spunea ca normala este doar casatoria dintre barbat si femeie citand din Consitituie. Deci e clar ca oricine citeaza din Consitutie are dreptate. Si asta e o gluma 🙂

    • Draga Simona, esti cel putin obtuza. Eu aveam 6,7 ani si stiam deja despre ce e vorba, si nu mi-a pervertit nimeni mintea, pur si simplu se stia printre copii despre lucrurile astea. Chiar si prin anii ’90 exista un anume nivel de acces catre pornografie. Tocmai faptul ca s-a discutat cu mine si mi s-a explicat de ce nu e ok ce se intampla in pornografie m-a ajutat. Nu sunt nici afectata psihic de ‘pierderea inocentei’, nici nu am umblat din floare in floare, nici neimplinita sexual nu sunt si nici nu am avut vreo sarcina pana acum pt ca guess what? Am stiut mereu despre ce e vorba, imi cunosc corpul si stiu ce face si cel al sexului opus. Informatia e cea mai importanta cand vine vorba despre sex, iar daca tu crezi ca ingerasii tai sunt chiar asa inocenti, mai gandeste-te un pic. Ignorance is not bliss!

    • Ioana, nu acesta era un beneficiu major al educatiei sexuale, ca ii fereste pe copii de abuzuri? Ca un copil educat, care are informatii, va putea sa recunoasca un abuz, sa se fereasca de el, sa comunice adultilor intentia de abuz? Nu citim ca pedofilii isi aleg victimele dintre copiii naivi, neinformati? Acum tu spui ca un copil neinformat il pune in pericol pe al tau, care este educat? Copilul tau, educat acasa, se poate feri de pedofili, dar nu se poate feri de un alt copil abuzator?

    • Pai, da, degeaba este copilul meu informat si spune NU, daca vine altul neinformat despre importanta respectului si a atingerilor consimtite si ii pune mana pe sani sau sub fusta, pentru ca e curios, de exemplu. Ca sa nu mai zic ca se poate si mai rau…

    • OK, deci educatia sexuala previne doar abuzurile savarsite de copii. NU previne abuzurile savarsite de adulti (pedofili), pt asta ar trebui sa ii educam si pe pedofili, ceea ce e imposibil.

    • :)) Inteleg ca nu stai foarte bine la capitolul logica.
      O las asa, noi sa fim sanatosi!

    • Ioana, tu scriai anul trecut:

      „De ce e importantă educația sexuală în școală?

      Pentru că un copil informat este un copil greu de abuzat. Pentru că un copil informat va putea lua decizii corecte pentru sănătatea și siguranța lui. Pentru că lucruri despre sex află oricum, din tot felul de surse, și e important ca și informația brută, corectă, să ajungă la el.

      Educația sexuală ne va feri copiii de consecințele neplăcute ale unei vieți sexuale începute prea devreme, de sarcini nedorite, de boli transmisibile sexual, de abuzuri din partea altor copii sau a unor adulți.”

      Acum inteleg ca un copil educat tot nu este in siguranta. Hmm…

    • Da, educatia sexuala ne protejeaza copiii de foarte multe lucruri. Dar nu de toate, ca na, copiii pot fi si violati, de exemplu. Iar concluzia ta e ca mai bine sa nu le facem educatie sexuala, ca ea nu protejeaza copiii de TOT ce e rau pe lume? Asa?

    • Nu, unde am scris eu concluzia asta? Îmi atribui lucruri pe care nu le-am spus. Daca citești un alt comentariu al meu la articolul acesta, acolo scriam ca sunt de acord, daca s-ar face corect.

    • ok, orice legat de sex e mizerie. Ai copii? Sunt facuti prin imaculata conceptie? Sau pe intuneric, imbracati, sub plapuma?
      Succes sa ii tii sub globul tau de sticla!

    • Draga Oana, nu e treaba ta cand si cum vor face copiii mei lucruri adulte si intime, clar? Deci, nu este de bun simt sa presupui tu nimic despre mine si ai mei. Este de prost gust comentariul tau si nu are legatura cu „educatia sexuala” din scoala.

  4. Cunosc o profesoara care preda. Si pana acum a predat acolo unde parintii au fost de acord, acolo unde a fost chemata de parinti si invatatoarea. Dar in special la licee este chemata de directori, si asta e o mare problema ca natalitatea la minore este in principal la cele care nu au mai ajuns la liceu … sau mai rau, care nu au ajuns niciodata la scola (sunt peste 100 mii de romani fara acte si un copil fara certificat de nastere si parinte fara buletin nu poate inscrie copilul la scoala.

    Practic, e absolut nevoie de educatia asta si mai devreme!! in anii 2000++ exista copii care nu stiu inca norme minime de igiena, care au ajuns la menstruatie si nu stiau ce e asta, nu stiau sa numeasca organele genitale, copile la 15-16 ani insarcinate care nu au avut nicio discutie acasa, care nu fac diferenta intre o atingere ok si not ok, care dorm in incapere cu parintii caer fac sex si li se pare firesc gesturi si atingeri si duc mai departe etc etc etc.

    Scoala nu poate corija ce familia nu vrea. Dar poate ajuta acolo unde familia e depasita.

    Cu drag va zic ca sunt si organizatii ortodoxe care se implica pe partea asta. Dar e prea putin, e nevoie de mai mult…

  5. Eu nu inteleg ce le poate explica in cate o ora pe saptamana de la gradinita la liceu pe un subiect care poate fi epuizat in max 3 ore. N-am vazut nicio programa la aceasta disciplina, dar chiar nu-mi dau seama.

    • Ar trebui să vezi recomandările OMS pe tema asta, cred că se găsesc pe net. Există un tabel in care se detaliază pe grupe de vârstă subiectele abordate pentru că nu poți vorbi cu un copil de 5 ani aceleași lucruri pe care le discuți cu unul de 10 sau cu altul de 17. Dacă îmi amintesc bine, la cei foarte mici se discută de fapt despre igienă, nu despre sex, despre intimitate, despe denumirile organelor sexuale si diferentele dintre baietei si fetite, despre limite in contextul atingerilor – ce e ok și ce nu. Pe cum cresc se abordeaza si probleme legate de modificările hormonale, pubertate, schimbările prin care trec, urmand ca intr-un final să se ajungă si la sex propriu-zis, la boli, la sarcină, inclusiv discutii despre diversitate si toleranta cu privire la cei cu orientări diferite de ale majorității. Deci vezi ca subiecte sunt daca vrei sa faci treaba ca lumea, cu cap, pe înțelesul și pe vârsta subiecților, nu să o expediezi in 2-3 ore. Tot acolo se precizează și niște criterii pe care trebuie să le îndeplinească persoana care predă aceste lucruri.

  6. Cu cât copiii știu mai multe informații corecte despre sanatatea sexuală etc de la vârste mici cu atât vor fi mai puțin curioși. Dar hai sa le „ascundem” tot pana intra la liceu sau și mai încolo. Chestia asta cu motivele religioase pe care le invoca unii te lasă masca. Intr-o țara cu cel mai mare număr de sarcini la adolescente din Europa…

  7. Lia, in primul rand poti oricand sa gasesti online detalii despre actualul optional Educatie pentru Sanatate. In al doilea rand, comentariul tau reflecta bine o problema de intelegere a multora, aceea ca educatia sexuala inseamna doar sa le explici copiilor mecanismele anatomice si fiziologice ale actului sexual.

    • uite asta inseamna:
      http://www.sexeducationforum.org.uk/resources/curriculum-design.aspx

      pentru fiecare grupa de varsta, se discuta 5-6 mari lucruri dar bineinteles la un nivel diferit in functie de varsta:
      – Relationships
      – My body
      – Life cycles
      – Feelings
      – Keeping safe & looking after myself
      – People who help me

      daca o sa ai curiozitatea sa citesti, o sa vezi ca in afara de chestii practice (cum sa ma feresc de un abuzator) se discuta foarte mult despre emotii si inclusiv intrebari filosofice gen „ce e dragostea”

      nu poti sa strangi copiii la 15 ani si sa le explici 3 ore, ca e prea tarziu pentru ei
      nu poti sa-i strangi nici la gradinita sa le explici in 3 ore cum se face sex, ca nu inteleg si nu retin nimic

      educatia sexuala trebuie facuta in functie de varsta copilului si trebuie facuta in continuu, ca altfel ce-i spui o data ii intra pe o ureche si-i iese pe alta

    • Tocmai aici apar problemele pentru care unii parinti se opun orelor astora. Pentru ca nimeni nu se opune sa se discute aspectele biologice (pana la urma tot la fel se numesc si functioneaza organele si la credinciosi si la atei), ci aspectele morale, care, dupa cum admiti si tu, nu pot fi disociate de discutie.

    • Ok, deci e cum spunea cineva mai sus – e din cauza religiei. Acum stim.
      Dar eu sunt curios ce anume nu ar fi moral in discutiile astea care s-ar face la aceasta materie.

      Cu siguranta copiii nu sunt incurajati sa inceapa devreme, ba din contra, se pune accent pe faptul ca sexul implica responsabilitate fata de tine si de partener, deci tb sa o faci cand esti pregatit si cat de cat matur. Cu siguranta faptul ca li se spune sa trateze cu respect sexul opus si ca actul sexual trebuie sa fie consensual nu poate fi considerat imoral. Si asa mai departe.

      Deci: mai deranjeaza si altceva in afara de faptul ca nu li se spune ca o sa arzi in iad daca esti homo?

    • Pe mine ma ia un fior pe spate cand ma gandesc (vad) ca exista pariniti in lumea asta care nu sunt de acord cu ce ai scris tu aici si in comentariul tau precedent. Jesus Christ! 😐

    • Ii deranjează ca se vorbeste de sex oral sau anal sau despre masturbare. Astea sunt pacate majore.
      Ii deranjeaza si ca vorbesc despre sexul protejat in loc de abstinenta. Religia spune clar ca sexul se face dupa casatorie, deci aici e problema.
      Toata discutia ii deranjeaza daca subt credinciosi devotați

    • @Alina
      Dar dupa parerea mea, in Romania nu sunt multi credinciosi devotati. Cei mai multi sunt credinciosi asa, nu stiu cum sa le zic, mai mult se declara credinciosi. Simt asa ca explicatia e mai complicata de atat. Nu poti sa spui ca suntem o tara de credinciosi devotati la cat se fura in tara asta si la cat de rai suntem unii cu altii.

    • @Robo, cum ar fi sa afle rudele/vecinii/preotul despre copilul unui credincios (da, sunt mai mult prefacuti decat credinciosi reali) ca face sex? Rusine ! Sau ca i se poveste despre sex? Oribil! Din propria experienta cu parintii meu vad ca ei nu prea vor sa creada ca e posibila relatia sexuala pana la 18ani asa ca isi imagineaza ca nu e cazul sa le „bage” cineva idei in cap.
      E o situatie foarte trista sincer.. si din numarul de comentarii impotriva educatiei sexuale de pe fb vad ca suntem departe de a intelege necesitatea orelor de educatie sexuala.

    • Alina, atat credinciosii cat si preotul stiu ca ai lor copii vor face sex mai devreme sau mai tarziu. Dorinta oricarui parinte e de a-si feri copilul de suferinta, de aici poate si ideea ca educatia sexuala le-ar putea face rau, le-ar da idei sau altele. Poate ca totusi duceti la extrem intoleranta asta fata de preoti si credinciosi, in toate ramurile exista oameni destupati la minte si oameni foarte rigizi. Cei care refuza educatia sexuala nu o fac din credinta, cred, ci pentru ca nu stiu ce presupune, nu le-a explicat nimeni si poate ca nu au timp/resurse pentru a se documenta singuri.

    • acu, ca tot adusesi vorba de UK, hai sa vedem. Educatie sexuala facuta cam de cand? de prin anii 60, nu? Asa cum s-au priceput si ei, or fi facut mai bine, mai prost, or fi invatat din greseli. In fine, pe scurt, muuuulti ani in care li s-a vorbit copiilor despre sex, sarcina, boli, etc.

      Rezultatul? Eh. Cresterea numarului sarcinilor si niste tineri (un pic mai multi) plini de sifilis si herpes (mai nou inteleg ca gonoreea e la ordinea zilei). Cam asa zic studiile. Bine, se vede si cu ochiul liber la fata locului. Adica doar faptul ca pe langa Londra exista un oras intreg cu locuinte sociale pentru mamele minore ar trebui sa spuna multe.
      http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1574043/Sex-education-failing-to-halt-teen-pregnancy.html
      https://www.iol.co.za/lifestyle/parenting/sex-education-in-the-uk-does-not-cut-teen-pregnancy-2088721

    • Nu stiu istoria educatiei sexuale in UK, dar stiu ca doar de anul trecut a devenit obligatorie in scoala, deci nu putem spune ca a fost generalizata.
      Ce stiu insa (din studiul pus de Ioana azi pe facebook) e ca in ultimii 10 ani au redus la jumatate numarul de sarcini la adolescente iar educatia sexuala e citata drept cauza.

      Da, e o problema si in UK, dar chiar si asa UK are de aproape 3 ori mai mic procentul de nasteri cu mame adolescente decat Romania (3.45% vs 9.78%). Deci e o problema mult mai mica decat in Romania, care e pe locul 1 in europa si depaseste si niste tari africane.

      Dar ce vrei sa spui de fapt cu exemplul asta cu UK-ul? Ca educatia sexuala e ineficienta sau ca chiar duce la cresterea nr de sarcini la minore?

      Ca daca asta zici, atunci ma intreb de ce nu sunt si tarile nordice de exemplu langa UK in clasamentul asta. Sau restul europei de vest.

  8. Probabil nu va trece, insa situatia asta trebuie sa ne dea de gandit, sa vedem cat de incuiati suntem noi, romanaii cu privire la ed sexuala.

    Am intrat in grupul de Antiparenting ca sa vad ce scriu oamenii astia. Foarte multi parinti impotriva educatiei sexuale chiar si acasa, foarte multi parinti care cred ca umilita este cheia educatiei. Copilul trebuie sa invete sa fie umil, nu sa aiba incredere in el. Despre ce vorbim? analfabeti la educatie emotionala, sexuala, despre viata etc 🙁

    • Opusul este o boala psihica si se numeste narcisism. Fereasca Dumnezeu sa dai asa „incredere in sine” copilului incat va sterge cu ceilalti pe jos! Si fereasca Dumnezeu sa aiba unul din asta familie si copii la randul lui, ca-i va distruge pentru a-si satisface pornirile si dorintele proprii… Nu este exagerare, stiu foarte bine despre ce vorbesc, din pacate…

    • Simona, opusul umilintei este aroganta, nu narcisismul. Si lipsa umilintei in educatie nu inseamna sa incurajezi aroganta, ci increderea in sine si respectul. Ma uimesc comentariile tale! Sunt lipsite de orice gandire proprie si logica si pline de indoctrinare. Infricosator! Ai nevoie de ajutor si zic asta cu intentii bune, nu ca sa te jignesc. Ajutor de la un terpeut, nu de la un preot, simt nevoia sa specific.

  9. Cunosc un băiat de 15 ani care acum un an, la anatomie, a aflat cum vin copiii pe lume…a venit acasă plângând ca barza cu puii de om în cioc e doar poveste…

  10. eu am inteles ca proiectul de lege era ca educatia sexuala sa fie facuta in scoli doar cu semnatura parintelui.

    adica daca tu ca parinte semnezi ca da, e ok, va putea face aceasta materie.

    de ce vedeti voi o problema? atunci cand era vorba ca toti copiii sa faca religie, stiu ca multi s-au ridicat si au spus ca ar trebui sa aiba dreptul de a alege. si eu una am fost de acord, da, ar trebui sa poata alege si sa nu faca daca nu vor.

    de ce ar fi gresit ca aici sa poata alege de asemenea? de ce luati decizii in numele altor parinti?

    • Pentru ca religia este optionala, e alegerea fiecaruia daca crede in ceva sau nu insa sex face/va face toata lumea, mai putin calugarii si cei care decid sa fie abstinenti (care sunt extrem de putini).

    • Da, e adevarat ca toata lumea face/va face sex, dar conteaza foarte mult ce anume li se spune copiilor despre acest subiect si, mai ales, cum pentru ca-i poate impinge spre promiscuitate cand au prea multe informatii pe care nu le pot gestiona ca un adult.

      Nu e acelasi lucru cu a li se preda copiilor gramatica sau matematica, nu are acelasi impact asupra vietii lui, asupra formarii lui ca adult, iar informatiile pe care le primeste la „educatie sexuala” nu pot fi separate total de moralitate. De exemplu, pentru unii parinti masturbarea este ceva normal si firesc, dar pentru altii este un pacat si cele doua categorii nu se inteleg pentru ca au puncte de vedere total diferite asupra scopului vietii omului pe Pamant.

      Detalii destul de clare despre cum vin oamenii pe lume copiii afla oricum la ora de biologie, in clasa a 7-a sau a 8-a (nu mai tin minte). Acolo se vorbeste si despre menstruatie, si despre fecundare. Nu cu detalii explicite, dar destul.

      De asemenea, ganditi-va ca, la fel ca orice alta materie, si aceasta va fi predata in mod subiectiv – pentru ca programa scolara este obiectiva, dar omul de la catedra, nu. Omul de la catedra isi va impartasi propriile convingeri (pliate pe programa).
      Aveti curajul sa lasati in mainile unui strain ceva atat de important?

      Din acest motiv as dori tare mult ca aceasta materie sa fie optionala.

      Din punctul meu de vedere educatia sexuala se face in familie, treptat, potrivit cu evolutia fiecarui copil si fiecare parinte poate da sfaturile potrivite asa incat sa-si protejeze copiii de abuzuri. Spre exemplu, mie mama mi-a spus inca de cand eram foarte mica: sa nu urc in masina nimanui, sa nu mananc nimic de la oameni necunoscuti, sa nu stau de vorba cu necunoscuti, iar bunicul mi-a spus sa am grija sa nu ma atinga nimeni acolo, nici macar cu mana.

    • Educatia sexuala la scoala eu consider ca este facuta pentru cei carora nu le spune nimeni nimic acasa. Cei carora ne pasa de sanatatea copiilor nostri o facem deja, unii dintre noi incepand de la varste foarte mici, incepand cu informatii adecvate varstei. Problema este la cei care nu primesc nici un fel de informatie despre sanatate, protectie, acord, abuz etc.

      Sa primeasca informatii despre reproducere in clasa a 7-a sau a 8-a este extrem de tarziu. Multe fete au deja menstruatie de la 10 ani (clasa a 3-a 4-a) sau mai devreme. Sa nu mai zic despre inceperea vietii sexuale la 12-13 ani.

      E adevarat ca predarea materiei trebuie facuta dupa o programa si omul de la catedra are un rol foarte important dar intre a primi informatiile de la cineva avizat (chiar si trecute prin filtrul gandirii proprii) si a nu le primi deloc, aleg prima varianta.

    • Eu vad ca sunt unii care plutesc pe niste nori atat de inalti de li se pare ca ceilalti sunt atat de prosti de nici nu pot sa se lege singuri la pantofi… De unde chestia asta cu „nu le spune nimeni acasa” etc? Chiar credeti ca toti parintii sunt crescuti in copac??? Evident ca toata lumea explica copilului un miliard de chestii. Fiecare dupa cum vrea sa-si educe copilul. Educatia are un caracter mai ales moral, nu informational. Daca eu vreau sa spun copilului sa nu-si starneasca poftele trupesti, in timp ce tu esti dispusa inclusiv sa-i cumperi jucarii sexuale, nu inseamna ca sunt eu incuiata, ci doar ca este dreptul meu de-a-mi vedea copiii crescand dupa propriile mele principii. Eu, ca parinte, raspund pentru felul de om care va deveni, deci tot eu am dreptul sa hotarasc in ce directie sa o ia gandirea lui… Cred ca scoala este facuta ca sa-mi invete copilul matematica, istorie si altele de acest fel, nu sa-l invete cum „sa-si descopere corpul” si sa mi-l trimita acasa cu obsesii sexuale care poate chiar i-ar macina mintea si imaginatia incat i s-ar inversa toate prioritatile in viata… Sper sa nu ajunga copiii tai sa se uite la reviste porno in timp ce ar trebui sa-si faca temele la geografie, spre exemplu!

    • Un exemplu ai mai sus, baiatul de 15 ani asa ca vorbim povesti. Sunt marea majoritate la fel. Sa nu mai discutam despre generatia pudicilor educati de parintii din generatia mea.

  11. doamne, voi chiar traiti in bula voastra, nu? am mai citit si restul comentariilor…

    multe fete de la scoli bune si cu parinti cu situatie buna materiala stiti ca au ramas insarcinate la 15 ani? nu zic ca n-or fi exceptii, stiu pe cineva care a ramas insarcinata din greseala la 30 de ani, dar in procente, nesemnificativ.

    raman insarcinate fetele sarace, din mediul rural, nu din cauza ca vezi-doamne nu stiu cum sa nu ramana insarcinate si au nevoie de inca o ora in plus la o scoala pe care oricum nu o frecventeaza, ca multe nu ajung nici la liceu.

    raman insarcinate din cauza mentalitatii barbatilor din mediul lor, care nu vor sa foloseasca prezervativ (numai fraierii fac asta) sau orice alta metoda contraceptiva. credeti voi ca ora aceea cu un profesor obscur lupta impotriva „daca ea a stat, eu ce sa-i fac, sa se descurce”?

    nu, sunt bani aruncati pe geam cu niste ore inutile, din care oricum 10% sunt despre sex maxim. vreti sa vedeti ca scade numarul de sarcini la minore, hai sa subventionam sa poata primi gratuit metode contraceptive.

    mai ales anticonceptionale, pe care o femeie le poate lua fara sa spuna nimanui si care sunt scumpe pentru o anumita categorie de oameni. da, aia 20 de lei pe luna nu ai mereu de unde sa-i iei cand traiesti din 700 lei 4 oameni.

    • Mihaela, nu este vorba numai despre sarcini nedorite. Este vorba despre constientizarea tinerilor in ceea ce priveste bolile venerice. Eu cred ca pe asta ar trebui sa se puna accent. Ro este pe primul loc la boli venerice din Europa.

    • raman insarcinate din cauza mentalitatii barbatilor din mediul lor, care nu vor sa foloseasca prezervativ (numai fraierii fac asta) sau orice alta metoda contraceptiva.

      pai Mihaela, asta e un argument foarte bun pentru introducerea educatiei sexuale in scoli.
      barbatii nu vor sa foloseasca prezervativ pentru ca nu le pasa de consecinte, pentru ca nu respecta dorinta femeilor sa poarte si pentru ca ei considera ca contraceptia e treaba femeii – asta intra-devar e o mentalitate larg raspandita la noi in tara.

      or, dupa cum stim, mentalitatile se schimba cu educatie, iar la orele de educatie sexuala se invata tocmai ca sexul presupune o responsabilitate fata de tine si de partener, ca toate aspectele ce tin de sex trebuie sa fie consimtite de cei 2, ca femeia in general trebuie tratata cu respect si ca poti sa spui NU.

      daca copiii invata la scoala/gradinita lucrurile astea de la 5 ani, cand ajung sa faca sex la 15 ani deja vor avea alta mentalitate decat au acum.

      corect?

    • Exista metode contraceptionale gratuite.
      Eu luam de la 18 de la cabinetele de planificare familiala din oras. Aflam despre existenta acestor cabinete de la reprezentantele firmelor de tampoane, care explicau cum functioneaza menstruatia si atingeau si partea asta cu sexul neprotejat.
      Inainte de asta, ma lasam in baza partenerului si speram ca va fi bine, pentru ca ne era rusine sa cumparam prezervative. La prezentarile astea de produse, ni se explica frumos ca toti oamenii fac sex (soc) si ca e ok, cata vreme exista acord reciproc, esti pregatit si te protejezi (mai ales cu prezervativ).

  12. Eu una mi-as dori sa se faca ed.sexuala in scoli,as fi de acord. Poate asa am mai scapa si noi,romanii de ideea ca sexul e ceva rusinos,ca nu ai voie sa vorbesti despre asta in public.Copiii oricum vor cauta informatii despre sex,despre corpul lor si al sexului opus,despre cum vin pe lume copiii,etc,asa ca mai bine sa afle informatiile corecte de la oameni instruiti decat sa culeaga de pe internet din fel si fel de surse.Si ce e asa de rusinos? Daca le-ar vorbi cineva despre plaman, de exemplu, ati spune ca e ok,dar daca se discuta despre penis,testicule,scrot,vagin,si asa mai desparte inseamna ca trebuie sa rosim cu pudoare altfel suntem niste depravati sau ce?Chiar crede cineva ca daca nu le vorbim despre ceva ce tine de corpul lor si natura umana, pana la urma,nu vor afla?Si de ce ar trebui sa nu afle?Eu as vrea sa avem niste tineri cat mai educati,care sa stie cum functioneaza corpul lor,ce e normal si sanatos,ce e acela un abuz si cum pot reactiona.Asta nu inseamna ca vor face sex la 10 ani,inseamna ca vor stii si despre functia asta a corpului,cum stiu si ce inseamna sa mananci,ce inseamna sa respiri.Eu am invatat despre menstruatie de la colege.Cand mi-a venit ciclul prima data,mama nici nu a aflat.A aflat a doua luna,parca ,mi-a dat niste absorbante,mi-a spus ca de-acum o sa se intample lunar si gata,cumva considera ca stiu tot ce trebuie…Stiti ca exista tinere care nu merg la ginecolog din cauza rusinii,chiar daca au nevoie?Nu asta e tot,sa le dam niste prezervative sau anticonceptionale si sa invatam sa nu faca copii prea devreme…Pe bune,despre asta e vorba?Pana la urma sexul are si o componenta afectiva ca altfel am fi ca animalele…Uni copii intreaba si de ce fac oamenii sex,de ce au nevoie de asta si ce se intampla cu corpul nostru atunci.Nu cred ca sunt suficiente 3 ore pt a le explica…Sau probabil ca da,daca vrei sa le spui ca intra una intr-alta si gata sexul…Si cred ca trebuie sa invete de mici ca atunci cand va fi nevoie sa stie sa faca alegerile cele mai potrivite pentru ei.Cu totii dorim binele copiilor,in special alor nostrii.Problema e ca percepem acest bine in moduri diferite,iar ei sunt prinsi la mijloc.

    • Eu cred ca e foarte normal sa nu iti placa sa vorbesti despre sex in public, a nu vorbi despre sex nu implica a-ti fi rusine sa il practici sau sa vorbesti cu partenerul despre. Nu vorbesti pentru ca e intimitatea ta si nu simti nevoia sa o impartasesti altora, asta e tot. E ok si sa vorbesti, cu cine vrea sa te asculte.

    • Asa e Alexandra, ar fi bine sa discutam toti in public despre sex, chiar si in sedinte, cu colegii de servici, ce atata inhibitie! N-ar fi rau si-un sex fierbinte pe birou cu colegu, dupa cafeaua de dimineata,sau nu, mai bine o orgie cu toti colegii din departament, asta ne-ar creste randamentul si ne-ar face mai creativi!

  13. Parintilor ar trebui sa li se prezinte o programa scolara, sa stie clar in ce consta cursul de educatie sexual si atunci s-ar linisti pt ca ar vedea ca nu e vorba de kama sutra, pozitii sexuale, perversiuni sexuale etc (cum multi din cei care se opun, cred). Accentul trebuie sa se puna pe minimizarea riscurilor asociate cu inceperea vietii sexuale (legate de sanatate in primul rand). Stiati ca Ro este pe primul loc in Europa la boli venerice?

    • filmul e foarte lung si cred ca l-ai mai pus cel putin 1 data.
      de aia cred ca ar fi bine sa zici 2 vorbe despre motivul pt care l-ai pus.

      n-are nimeni nimic cu abstinenta, fiecare adolescent poate sa decida daca vrea sau nu sa o practice – sunt sigur ca la orele de educatie sexuala se vorbeste si despre abstinenta.
      dar intr-adevar, nu se zice ca abstinenta ar fi singura cale acceptabila.

      si nu se zice asa pentru ca e complet nerealist, nu de alta.

    • am trait in minciuna. am crezut atatia ani ca sexul are legatura cu dragostea. ma rog, si cu dragostea. acum…asta e, astept sa aflu ce pret am de platit. pt ca dumnezeu e cu tough love. si cu predicatorii care se asteapta sa inghiti tot ce-ti livreaza pt ca ei detin adevarul. sau in fine, sunt instrumentele prin care adevarul ajunge de-acolo de sus la poporenii de rand. multa bafta!

  14. sincer, eu ii inteleg pe parintii care au o oarecare reticenta in a lasa un lucru atat de delicat in mana unor necunoscuti care urmeaza o programa pe care poate ai consultat-o, ca parinte, si pare ok, dar ce te faci cand in timpul orei apar abateri de genul asta:
    https://www.youtube.com/watch?v=SKkNaZvzkso

    sau poate ca in Norvegia asta face parte din programa, habar n-am, dar ma gandesc ca altfel profesorul n-ar privi cu atata seninatate.

    Deci cam pica faza cu „ii invatam despre corp, despre amor si respect, blablabla, nu pozitii, nu nu, in niciun caz”. Nu ca la varsta liceului copiii n-ar cunoaste pozitiile astea. Ci pentru ca situatii de genul asta sunt pur si simplu de prost gust si nu vad de ce copilul meu ar fi obligat sa participe la asa ceva fara voia lui (daca doreste, n-are decat, dar cand e obligatoriu sa ramai in clasa si sa urmaresti astfel de scene, avem o problema).

    • In primul rand ar fi interesant de stiut cum ai aflat tu de filmuletul asta, ca nu e foarte popular pe iutub. 🙂
      Apoi, nu stim ce e in film, daca era ora sau altceva, nici macar daca e in norvegia etc
      Filmuletul e doar o aiureala irelevanta si de aia n-are nici o importanta pentru discutia cu sex ed, atat timp cat asa ceva nu se intampla la toate orele de sex ed.
      Ca asa sa iau un episod izolat si sa sustin ca e relevant as putea face si eu: de ex. nu mai duceti copiii la biserica pentru ca Pomohaci.

      Nu in ultimul rand, mi-amintesc scandalul de acum cateva luni cu adolescentii aia care au mimat sex oral la nu stiu ce petrecere sau bal al bobocilor – aia de unde stiau figurile alea? ca la orele de educatie sexuala sigur nu le-au facut.
      Acte sexuale mimam si noi la scoala pe vremea comunistilor, deci na.

    • hahaha, nici n-ai idee cat de previzibil esti. N-am pus clipul pentru tine, ca stiam exact ce-o sa raspunzi, ci pentru alti cititori, care poate sunt interesati si de alte „beneficii” ale educatiei sexuale.

      Iti spun sincer ca nu prea merita efortul sa-ti raspund pe puncte, dar o s-o fac tocmai pentru ca altii care citesc sa nu ramana cu impresia ca o chestie ca asta e nimica toata, cum incerci tu sa-i convingi.

      Cum am aflat de filmuletul asta? Nu stie exact, l-am vazut mai demult, probabil pe 9gag, unde de altfel comentariile au confirmat ca nu e un caz izolat (daca nu stii despre ce e vorba, 9gag e o comunitate de copii-adolescenti-tineri, unde se vorbeste liber, ca de la copil la copil, si nu vad ce interes ascuns ar avea un pusti din Norvegia sa minta cand confirma ca a vazut si el scene de genul).

      Vad ca incerci sa impui ideea ca n-are relevanta statistica (nu-s multe vizualizari pe youtube – ar avea mai multa relevanta daca ar fi 2 milioane? faptul ca nu sunt multe vizualizari poate arata si ca e un fapt comun, care nu mai socheaza pe nimeni, te-ai gandit la asta?). In primul rand, e foarte posibil sa nu fie sursa orginala, poate a fost sters de acolo si preluat de zeci de ori, stii cum funtioneaza youtube, nu te invat eu acum. Am luat primul link pe care l-am gasit, n-am stat sa fac cercetare la 12 noaptea, ca mai am si alte treburi. Probabil se vorbeste si in presa internationala de asta, dar repet, n-am nimic de demonstrat, nu vad de ce ar trebui sa ma duc la sursa. Probabil ca vrei sa-ti gasesc si numele scolii si localitatea, ca sa vezi cati elevi sunt acolo, ca sa demonstrezi tu statistic ca un astfel de episod nu are relevanta.

      Ei bine, hai sa vedem. Poate ca are relevanta daca se intampla in fata copilului tau, chiar daca e un episod care statistic vorbind nu are sanse sa se intample prea des. Ca si un abuz sexual, nu? Poate ca i se intampla copilului tau, poate ca nu. Statistica zice ca sunt sanse mici, dar daca…? De fapt, stii ce? Eu consider asta un abuz pentru un copil silit sa vada astfel de comportamente, atatat timp cat acel copil este crescut cu decenta, cu bun-simt si cu rusine (nu, nu rusinea aia pe care o infierati voi aici, ci rusinea care te impiedica sa faci pipi pe strada si nici nu te lasa sa faci un sex oral in metrou cand esti drogata – mai trebuie sa-ti trimit filme pentru asta? e plin pe youtube- , chiar daca suna bine si trebuie facut cel putin o data in viata, ca asa zice media)

      Deci intrebarea mea ar fi pentru parintii care citesc aici: cat de bine v-ar pica sa stiti ca e posibil ca al vostru copil sa vada astfel de scene (cu pozitii si tot tacamul) la ora de educatie sexuala, profesorul fiind prezent in clasa? Pentru ca problema nu e neaparat de pozitii (probabil ca la varsta aia copii consuma porn de cativa ani buni, tot asa, pentru ca e sanatos, nu?) ci de cadrul in care se intampla si obligativitatea participarii.

    • pai nici eu n-am reactionat pentru tine, ci pentru altii 🙂
      in general cand raspund cuiva care interpreteaza ceva gresit (intentionat sau nu), o fac pentru altii.
      filmul nu are relevanta statistica nu pentru ca are putine vizualizari (aia era legat de cum l-ai gasit tu) ci pentru ca nu exista dovezi ca lucrurile de genul asta se intampla frecvent.

      repet, pot sa gasesc un filmulet pentru orice, iti gasesc clipuri si cu copii care beau alcool sau trag pe nas in timpul orelor daca doresti.
      ar trebui sa tragem din astfel de clipuri concluzia ca nu ar mai trebui sa-i lasam la scoala?

      iti gasesc clipuri cu preoti care fac sex cu copii sau incearca sa-i constranga sa faca sex (chiar in Romania) – asta inseamna ca nu ar trebui sa-i mai lasam la biserica?
      https://www.youtube.com/watch?v=D53WJWfnQPs

    • Pai stiu si eu? Oricum la biserica nu-i duci. Asta pentru ca ai decis tu, nu ei.

      Cat despre asta cu Pomohaci, hahaha, ceva mai interesant n-ai gasit? E fumata rau. A nu se intelege ca-i iau apararea. Mi se pare scarbos rau tipul, face de rusine straiele preotesti si Biserica (si continua cu tupeu sa o faca). Dar care-i treaba cu copii constransi, cand ala poate ca avea sub 18 ani, dar numai minor inocent nu era, si in plus, e extrem de clar din inregistrare ca: 1) inregistrarea nu s-a facut intamplator (cum pana mea sa apesi pe inregistrare intamplator?) a fost facuta special, ba chiar asigurandu-se ca e in cele mai bune conditii tehnice si 2) omul a fost tras de limba ca sa zica exact ce se dorea (asta nu inseamna ca nu e real tot ce zice, face sau zice ca ar face). Ba chiar faptul ca inregistrarea a fost pusa bine si folosita la ceva timp dupa spune multe. E clar ca totul s-a facut cu un scop. Si nu, nu acela ca sa poti arunca tu cu ea de cate ori vrei sa lovesti in preoti sau Biserica. Interesele sunt mai mari. Dar mai stii? sunt multi ca tine si iata ca ati primit un instrument pe care il puteti arunca in discutie de fiecare data cand vreti sa va sustineti convingerile. Sa nu mai zic ca ii sminteste si pe bietii oameni de rand, care imediat generalizeaza si zic ca asa sunt toti preotii. Dar in fine, fiecare dupa cum il duce capul.

      Scuze de off topic. De educatia sexuala in scoli nu mai am ce zice. Sper doar ca oamenii ca voi, care doresc sa se implice in stabilirea si implementarea programei, sa aiba destul discernamant pentru a alege intre ce e bine si ce e rau pentru copii.

    • IQ, tu ori nu stii ce e aia anecdotal evidence, ori stii foarte bine dar ai ceva anume de spus/ de demonstrat si nu te incurci intr-un pic de manipulare acolo.
      In ambele cazuri, succes pe mai departe.

      „The use of anecdotal evidence to draw a conclusion is like using the NBA all-star teams to estimate the average height of Americans.”

    • IQ, dar de preotul profesor masturbator ce zici? Si pentru el ai o lunga lista de scuze halucinante pregatita?

      Altfel, sa negi istoricul de abuzuri ale preotilor asupra minorilor este pur si simplu ignoranta, daca nu rea-vointa. Asa se incurajeaza abuzurile si din nepasare incepe totul….pentru ca unii dintre voi traiesc in alt secol si neaga cu indarjire faptele. Trist tare.

    • @Cristiana, te rog sa intelegi ca n-am „scuzat” pe nimeni. Faptul ca ai citit printre randuri ca sa ajungi la concluzia dorita de tine este strict problema ta.

      De asemenea, partea cu „negarea istoricului de abuzuri ale preotilor asupra minorilor” nu cred ca mi se adreseaza mie, deoarece nu tin minte sa fi abordat acest subiect aici pe blog (sau vreodata, pe undeva). Asa ca n-am ce raspunde.

    • Nu am citit printre randuri. Am citit ce ai scris tu, in randuri. Cred ca mai degraba pentru tine e greu sa iti asumi ca ai aparat cu subiect si predicat si ai scuzat un abuzator. Ceea ce mi se pare atat de trist si gresit…. Practic ai sustinut ca exista interese mai mari, negand un istoric si niste fapte. Evident ca fiecare intelege ce poate…cu toate astea mai citeste inca o data ce ai scris si vezi ce ti-a iesit. Ai scuzat un abuzator, ceea ce mi se pare halucinant. Si nici macar nu recunosti, ceea ce arata o dimensiune si mai grava a problemei. Tale.

      Si da, este problema mea faptul ca inca exista oameni ca tine, care gasesc scuze pentru abuzatori. Sper sa nu apuc ziua in care o sa citesc linistita o asemenea aberatie. Mi se pare, sincer iti zic, un mesaj subuman si gretos. Cred ca din pacate esti mult prea. cum esti ca sa poti intelege cat de oribil e ce sustii. Iti doresc putin mai mult iq, eq si bun-simt. Iti trebuie.

    • Preotul „masturbator” nu se masturba. Este bolnav de cancer, face chimioterapie si unul dintre efectele secundare ale chimioterapiei sunt mancarimile. Cred ca nu este ok ca s-a scarpinat in clasa, putea merge la toaleta, putea sta acasa, in medical, etc. Oricum, si-a dat demisia, este un caz inchis.

    • Andreea, tu chiar vorbesti serios? Refuz sa cred asa ceva, pe cuvantul meu ca refuz. Mi se pare halucinant. Sunt medic cu doua specialitati, psihiatrie si oncologie pediatrica, 7 ani de experienta (nu e mult, dar oricum) si pe cuvant ca mi se pare caraghios sa scoatem la inaintare treaba cu mancarimile in chimio. Nu am mai vazut nici macar 1 pacient care sa para ca se masturbeaza de la chimio. Nu exista scuza pentru ce a facut. Punct.

      Si, serios? Nu este ok ca s-a „scarpinat” in clasa? Este un caz inchis pentru cine? Stii tu ce traume vor avea fetele si baietii aia? Stii cati oameni ajung la mine relatand un „scarpinat” nevinovat cum ti se pare tie?

      Oameni buni, deschideti ochii! Nu mai cautati scuze unor abuzatori. Mi se pare revoltator si e infricosator cum puteti sa aparati asa ceva….Am empatie pentru orice fel de om de pe lumea asta, chiar si pentru astfel de abuzatori, exista si studii care arata originea problemelor lor, plus ca majoritatea au fost abuzati la randul lor. Dar sa ne purtam ca strutii si sa zicem ca sunt alte interese, ca e o inscenare, ca s-au scarpinat e mult prea mult, zau. Sunt atatia oameni care nu sunt de acord cu educatia sexuala coerenta in scoli si totusi sunt de acord cu un om care se „Scarpina” in clasa. Vai de capul nostru.

    • IQ, eu zic ca filmuletul nu are relevanta, dar din alt pdv decat cel statistic. E sigur filmare din timpul orei de educatie sexuala? Ca pare mai degraba o distractie intre fete intr-o pauza. Sigur ca dc s-ar intampla asa ceva in timpul orei de educatie sexuala, tampit sa fii sa-ti lasi copilul sa participe.

    • @Raluca, cum spuneam mai sus, nu pot sa-ti dau informatii care sa inceapa cu „sigur”. Pentru asta ar trebui sa aflu care este liceul in cauza, sa ma duc la fata locului, sa discut cu profesorii, cu elevii, sa vad ce s-a intamplat de fapt acolo. Pe scurt, asta se numeste ancheta jurnalistica (ca nu fac parte din autoritatile locale sa fac alt fel de ancheta). Si nu am timpul si dispozitia necesara sa fac asa ceva. Tot ce iti pot spune, pe langa ce se vede (ca e in timpul unei ore, de vreme ce elevii sunt asezati cuminti in banci iar profesorul e la catedra – ii poti chiar urmari reactiile in a doua jumatate a clipului, nu mi-e foarte clar daca incearca sa-si ascunda incantarea sau rusinea) e ca acolo unde am vazut prima data filmuletul am citit si comentariile care erau din partea unor copii/adolescenti din acelasi sistem educational si care confirmau ca se mai intampla chestii din astea la orele de educatie sexuala in Norvegia. Ok, poate nu cu pozitii si ce vezi pe-acolo, dar ideea generala e ca atitudinea e destul de laxa in ceea ce priveste includerea acestor aspecte in educatia sexuala. Acum nu stiu, voi decideti daca e ok sau nu ca la liceu sa existe astfel de ore, cu profesorul de fata, in care astfel de „glume” sunt lasate sa se desfasoare.

      Atentie, problema pe care o pun e daca e benefic in vreun sens ca educatia sexuala sa includa si pozitii sau alte chestiuni „tehnice” legate de sex pe care sincer, adolescentii le pot afla foarte usor din pornografie dar si mai frumos ar fi sa le descopere impreuna cu partenerul/a, nu vanzand doua fete cum le mimeaza. Nu discut despre aspecte precum contraceptia si functionarea organelor sexuale. Dar intrebarea e cat de departe se poate merge in a-i invata cum se face sex. Pentru ca, sa-mi fie cu iertare, consider ca un adolescent, odata ce are informatiile de baza (functionarea organelor sexuale, contraceptie, boli etc) poate sa reuseasca si singur sa initieze si sa duca la capat un act sexual. Totusi, ne sta in fire sa facem sex, e o chestiune biologica, instinctuala, chiar trebuie sa repete si la scoala, cu aplicatii si eventual cu tema pentru acasa?

    • IQ, daca orele de sex ar capata asa valente, adica daca s-ar preda chestiuni „tehnice” legate de sex, despre CUM trebuie facut sexul (anal, oral etc), atunci ar insemna ca traim intr-o societate dementa rau. Iar noi ca parinti niste idioti ca permitem asa ceva.

    • Uite ce se preda in Canada:

      http://www.cbc.ca/news/canada/toronto/sex-education-ontario-curriculum-1.3220454

      Teaching of the new curriculum begins this year. It’s the first time the sex-education curriculum has been updated since 1998, and includes:

      Students in Grade 1 will be taught the correct names of body parts.
      By Grade 2, they will learn about the broad concept of consent.
      By Grades 4 and 5, students will learn about puberty, while education about intercourse will take place the following year.
      Masturbation and „gender expression” will be taught in Grade 6.
      Students in Grades 7 and 8 will discuss contraception, anal and oral sex, preventing pregnancy and sexually transmitted infections.

      Multi parinti s-au revoltat acolo.

    • da, de exemplul unul din parinti s-a revoltat asa:
      „They don’t need to learn this at this young age,” she said. „They don’t need to know the layers of all the body parts.”

      adica, e prea devreme pentru un copil sa stie denumirile corecte anatomic la 5-6 ani cand e grade 1 in canada.
      ei ar trebui sa spuna „pasarica” si „cocosel” si bineinteles sa creada ca copiii sunt adusi de barza macar pana intra la facultate.

    • Robo: corect este „unul dintre parinti”.

      Cele doua variante corecte sunt:
      a) un parinte din grup
      un copil din grup, etc
      b) unul dintre copii, una dintre persoane, etc.

      Cred ca ar fi corect „unul din parinti” doar in contextul: Avem aici mai multi bebelusi, unul s-a nascut din parinti alcoolici.

    • Despre aflatul denumirilor cred ca se revolta foarte putini parinti, oricum vor folosi rar denumirile stiintifice (nici adultii nu se sterg la anus, ci tot la fund). Insa cand aud de masturbare si de alte dubiosenii la scoala, cam au dreptate parintii sa se revolte. Si e pacat, ca din cauza asta nu mai afla copiii nici lucrurile importante si necertate cu morala.

    • ai putea te rog sa ne enumeri(va fi cred o lista scurta) care sunt lucrurile legate de sex ne-certate cu morala?
      Si apoi, care sunt cele „certate cu morala”?
      Sexul per total e moral? Daca da, cand anume?
      Daca nu, atunci tot ce e legat de sex e imoral, iar pudibonderia si zanele pline de moralitate si degraba saritoare la gatul perverselor (de pe Targu Ocna, evident), sariti-mi in cap! :))))))))0

    • Cristiana: cand ai lucrat ca oncolog pediatru, ai avut multi pacienti cu cancer testicular? Ca eu stiu ca apare de regula dupa varsta de 20 de ani, deci nu la copii. Cum sa vezi pacienti care se scarpina, daca lucrai pe o sectie de copii?

    • Andreea, nu cumva esti si membru fondator la fanclubul Pomohaci? Ca din „Salvati-l pe Popa Laba” e clar ca faci parte cu entuziasm, ca prea nu te lasi, si nu te lasi.
      Esti naivuta rau. Nu stiu daca esti tinerica, dar nu conteaza, ca oricand is si plutoane de babe care ies la razboi pentru orice, mai ales legat de popi/biserica. Dar e dreptul fiecaruia sa sa faca de ras public. Daca nu ati fi tu si alti exaltati ca tine sa le ia apararea in ciuda tuturor evidentelor, de cine am mai rade?
      Zici ca ai fost acolo cu el in clasa, zici ca i-ai vazut fisele medicale cu cancerul ala testicular, asa de convinsa esti ca vii sa-i fluturi steagul p-aci lui Popa Laba!
      Eu cred ce crede toata lumea cu nitica ratiune, anume ca e adevarat ce s-a intamplat, si orice incercari de a o da la intors cad in penibil mai repede decat marul lui Newton din copac.

    • Andreea, mi se pare absolut ridicol felul in care alegi sa negi faptele, pe cuvant, si mi se pare si ca ai o problema de logica. Acum e de la insusi cancer, nu de la la chimio. Eu am zis ca nu am vazut cazuri de acest fel de la chimio, cum ai sustinut tu (aberant) in primul mesaj. Chiar daca e vorba despre un cancer testicular, tot nu are pic de noima. Chiar dezbatem scarpinatul versus masturbat? Aici am ajuns? Sa ignoram profesia mea pe care probabil nici nu trebuia sa o mentionez. Suntem femei adulte (banuiesc). Tu chiar crezi o secunda o gogoneata ca asta? Vazand imaginile? Refuz sa cred.

      Mi se pare incredibil cum continui sa sustii ca e vorba de un scarpinat nevinovat de parca ne-am nascut ieri si suntem la grupul naivilor anonimi. Cred ca din pacate pentru tine si pentru noi toti nu exista posibilitatea unui dialog constructiv. Ori esti ignoranta, ori esti nepasatoare si cu acestea greu se poate lupta. Faptele sunt: un preot (preot, da?) s-a atins nepotrivit in locurile sale intime in fata unei clase de elevi. Nu inteleg ce vrei sa sustii, de fapt. Exista abuzuri multe printre preoti. Cum exista si printre medici. Si printre profesori. Sa le negati cu scuze din astea infantile e….groaznic. Si cu asta inchei, mi se pare ca ma dau cu capul de un perete. Si chiar daca m-as da in realitate cu capul de un perete ar fi mai frumos decat sa va citesc pe voi care aparati niste abuzatori. Cum ziceam, vai de capul nostru. Sau mai bine zis al vostru, ca uneori chiar ma bucur ca am plecat (si nu imi pasa daca pare arogant ce am scris).

      Succes si sper din suflet sa te luminezi cumva.

      P.s. Articolul l-ai postat ca sa demonstrezi ce? Ca citesti un titlu bomba si nu mai faci efortul sa citesti continutul? Iti demonstrezi doar acuta lipsa de logica, din pacate.

      P.s.1. Singurul lucru bun din dezbaterile astea aiuristice e ca se sustine ideea articolului Printesei. Cat de nevoie e de educatie. De toate felurile, dar aici ne referim la sexuala.

    • Cristiana: citesc acum ca este in desfasurare ancheta in cazul preotului, dar uite ce spune Seful Politiei Sibiu:
      http://adevarul.ro/locale/sibiu/Seful-politiei-sibiu-despre-cazul-preotului-copsa-mica-acuzat-s-a-masturbat-fata-clasei-se-pare-nu-confirma-1_5a745432df52022f751d142d/index.html

      Nu am scris nicaieri ca se scarpina din cauza cancerului. Am intrebat cati pacienti ai vazut sub tratament cu chimio pt cancer testicular. Ca nu faci chimio daca nu ai cancer. Tu spui ca nu ai vazut niciun pacient cu mancarimi, deci nu exista. Este irelevant daca ai vazut sau nu, ca nu poti vedea toate cazurile care exista pe lume. Este important daca in literatura de specialitate este descrisa o astfel de reactie la tratamentul cu chimio.

    • Andreea, nu pot decat sa te compatimesc si sa ne compatimesc pe noi toti. Imi pare sincer rau ca mai exista oameni care gandesc asa ca tine. Uite cat timp iti pierzi sa imi demonstrezi mie ca un om nu se masturbeaza, ci se scarpina :)))) Mi se pare ridicol, insist, ri di col. Dar in afara de ridicol (zau, tu chiar nu iti dai seama cat de aberant e ce sustii?), mi se pare si trist ca iti lipseste orice urma de logica. Eu am zis ca nu am vazut oameni care sa para ca se masturbeaza din cauza chimioterapiei (Citat din mine: „Nu am mai vazut nici macar 1 pacient care sa para ca se masturbeaza de la chimio.”). Tu ai inteles ca am zis ca nu exista oameni la care chimio produce pruritus. Fara comentarii… Ignora orice am zis despre asta, nici macar nu e important si oricum nu ai inteles, era doar o valoare adaugata discutiei. E nevoie doar sa ai ochi ca sa intelegi ce facea omul ala acolo. Sa cautam acum daca scarpinatul seamana cu masturbarea intr-un studiu dublu orb in literatura de specialitate 🙂

      E inutil. Daca tu ai vazut imaginile alea si sustii in continuare, 3 mesaje mai tarziu, ca se scarpina de la chimio si aperi un astfel de om….nu mai exista speranta. Tu faci teoria chibritului asupra unui om care s-a scarpinat-masturbat-frecat in fata unor copii, practic. Ce vrei sa sustii? Stii si tu macar?

      Imi este rusine. Teribila rusine ca inca mai sunt oameni care gandesc asa limitat. Sa presupunem ca esti intr-o camera cu un om care se „scarpina” asa. Ii mai iei apararea asa fervent? Cand am vazut cardul ala de femei care il aparau pe odiosul celalalt de pomohaci am simtit exact asta, ca si acum. Nu exista scapare….

      Si din articolul asta ce Doamne iarta-ma ai mai inteles, ca imi e si frica sa intreb? Poate nu e ilegal ce a facut (Desi ar trebui sa fie…dar asta e alta discutie), dar nu e moral. Nu dezbat altceva decat ca a facut ceva nepotrivit, iar tu apari din clubul scarpinitorilor sa ne explici cum sta treaba.

      Halucinant schimb de replici…o sa imi o vreme sa imi revin. Noi chiar nu mai avem scapare, tara aia e sortita unui intuneric teribil….

      Mi-am pierdut prea mult timp, insa. E clar ca nu poti, emotional si logic, sa intelegi. Din partea mea nu vei mai vedea nici macar o litera in plus, deci te rog sa eviti urmatoarea teorie despre cum a venit o broasca testoasa si a falsificat filmuletul cu masturbatorul, ca nu are rost. Lumina iti doresc! Cred ca nu poti fi atat de ignoranta, deci e vorba de rea-vointa si mi se pare lipsa de respect sa ne pierdem timpul una alteia. Hai sa progresam, te rog!

    • Cristiana, tu scriai zilele trecute asa:

      „Nu mai cautati scuze unor abuzatori.”
      „dar de preotul profesor masturbator ce zici?”
      Abuzul este ilegal, a te masturba in public este ilegal. Deci tu erai convinsa ca acel om a facut ceva ilegal.

      In ultimul mesaj, scrii: „Poate nu e ilegal ce a facut, dar nu e moral”.
      „Nu dezbat altceva decat ca a facut ceva nepotrivit”. Afirmatiile acestea se contrazic, nu pot fi adevarate in acelasi timp. Nu se poate sa fie un abuzator, cum scriai mai sus, dar asta sa fie legal. Acum spui ca a facut ceva nepotrivit. Cine defineste ce e nepotrivit? Eu consider imoral si nepotrivit ca doua persoane de acelasi sex sa se sarute pe strada, de fata cu copii. Dar nu impun altora parerile mele, nu le numesc pe acele persoane abuzatori, nu ii numesc pe cei care sunt de acord cu ele ignorante.
      PS: nu scriu pt a te convinge pe tine, scriu pt ceilalti oameni care citesc pe acest blog. Poate unii dintre ei doresc sa afle mai multe informatii inainte de a-si forma o parere. Nu cred ca sunt eu singura ciudata care vrea sa afle si argumentele pro si argumentele contra despre o situatie/persoana.

    • Poate nu dorim sa aflam mai multe informatii despre parintele masturbator, ca ne-am format o parere si nu ne mai intereseaza Don Quijot-ii de tastatura asa, ca tine.
      Nu ne-ai lamurit de ce il aperi asa vehement?
      Nu ne-ai lamurit decat ca esti pe langa subiectul articolului de fata, praf cu logica si dornica sa te desfasori cu mitingul tau „Pro-Parintele Masturbator”.
      Cum Cristiana ti-a spus ca daca continui, cazi rau in ridicol, si totusi tu ai continuat, sunt perfect de acord cu ea. E deja destul.

    • Imi cer scuze. Eu am deschis subiectul asta. Desi pare ca nu are legatura cu articolul, eu zic ca are. Oricum imi pare rau, ideea mea era pur si simplu a sustine ca nu exista categorie profesionala unde sa nu existe abuzuri din astea, prin urmare e nevoie de educatie, cat mai multa educatie, ca sa nu mai confundam scarpinatul cu masturbatul. In mintea mea, as fi crezut ca astfel de episoade pot ajuta oamenii sa priceapa nevoia concreta de a ne educa mai mult. Din pacate vad ca de fapt hranesc imaginatia si inventarea de scuze si scot din noi niste colturi tare ciudate. Mi se pare extrem de trist. Nici macar nu mai e o dezbatere deja, deci imi cer scuze, nu ne foloseste de fapt nici uneia pana la urma…

    • Cri: de ce vorbesti in numele mai multor persoane? Ai multipla personalitate? Te rog sa citesti mai sus discutia dintre Robo si Iq, in care Robo ii scria:

      „pai nici eu n-am reactionat pentru tine, ci pentru altii ?
      in general cand raspund cuiva care interpreteaza ceva gresit (intentionat sau nu), o fac pentru altii.”

    • Andreea, cu fiecare mesaj pe care il scrii sunt si mai socata de cum poti gandi si cum poti rasuci lucrurile, asa ca desi am zis ca nu iti mai scriu continuu sa o fac. Tu continui sa ii iei apararea….e incredibil. Comparatia pe care o faci cu 2 oameni care se saruta pe strada e gretoasa (imi cer scuze pentru cuvantul dur, Ioana, daca vrei sa il stergi la moderare e ok pentru mine). Strada vs. clasa, sarut vs. „scarpinare”, profesor vs. niste straini, responsabilitate, acord etc. Chiar asa greu e sa gandesti un pic?

      Imi este rusine pur si simplu de lipsa ta de ratiune. Ramane cum am stabilit, sunt fara cuvinte si iti doresc putina logica. Macar putina. Ar trebui sa iti pui niste intrebari existentiale mai profunde, dar sunt asa sigura ca nu o sa o faci, din pacate.

      Si da, acel preot este un ABUZATOR. Persistenta cu care iei apararea unui om care a facut ce a facut el este absolut de neinteles, pentru mine. Urmand logica ta absolut inexistenta, daca domnul preot se saruta cu alt profesor in fata clasei (Ceea ce nu e ilegal, desigur, Slava Cerului), ti s-ar fi parut nepotrivit? Dar pentru ca s-a „scarpinat”, e totul bine si incerci sa lamuresti cititorii siteului cu informatii? 🙂 Vai de noi.

      Si aici chiar inchei. Nu pot sa stiu ce motive te indeamna, care e ratiunea ta de a reactiona asa, daca esti o persoana foarte credincioasa (imi inchipui ca esti tinand cont de ce scrii)….dar daca ai ajuns in punctul in care esti acum chiar cred ca undeva drumul tau s-a intunecat. Andreea, aperi un abuzator.

      P.s. Vezi ca am zis la sfarsit ca nu cred ca esti chiar atat de ignoranta, desi acum pozezi intr-o pacifista aparatoare de masturbatori scarpinatori. Tocmai, ca am zis ca esti rau-intentionata deja, daca vazand imaginile alea inca ii iei aparerea. Tu stii singura care e motivul pentru care te porti asa. Mie personal mi-ai omorat ceva sinapse si mi se pare absolut revoltatoare atitudinea ta. Sper sa nu fii vreodata in locul mamei fetei care a filmat si vazut aia si sa iti explice careva bine-intentionat de pe un blog cum s-a scarpinat.

      Ah, si nici eu nu scriu ca sa te conving pe tine de ceva. E evident ca nu se va intampla. Pur si simplu sunt socata ca cineva chiar ia in considerare ipoteza scarpinatului. Creierul meu nu poate concepe cum o femeie in anul 2018 poate sa apere un abuzator ca acel nenorocit…..Discutia in care tu insati te-ai bagat era strict despre ideea cretina ca preotii nu pot abuza, viola si nenoroci oameni. Pot si au facut-o. Si cata vreme mai exista oameni ca tine vor continua sa o faca.

    • Da, o cam inteleg pe Andreea. E ok ca popa sa se scarpine/masturbeze/aranjeze/mangaie/giugiule obiectul in timpul orei, la scoala. Nu e ok sa se sarute doi gay pe strada sub privirile copiiilor.
      Gata, Andreea, te-am inteles perfect ce soi esti! Soi Simona, alta aparatoare cu batic a moralei!
      Deja ne faci sa radem.

    • Te lupti cu morile de vant. Intotdeauna, intotdeauna au existat si o sa existe creduli. Creduli in pofida tuturor dovezilor, si creduli in lipsa tuturor dovezilor, cum sunt milioanele de adulti care nu pot trai fara prietenul lor imaginar.
      Nu ma mir ca au aparut si aici, pe blogul Ioanei. Fiindca sunt foarte multi si statistic imprastiati, indiferent de studii, provenienta sociala, varsta, etc.
      S-ar putea ca Andreea sa il cunoasca pe popa Laba. Si de asta il apara ca pe tatal ei. :))))))))) Ca daca nu il stie, si tot il apara numai de dragul de a se arata corecta si impartiala, de a-i acorda omului sansa dezvinovatirii si „cazului inchis”, atunci ne arata doar cat e de ingusta si de disperata de atentie.

  15. Ioana, din pacate, mi se pare ca tu esti o fire foarte moale, care merge oriunde bate vantul… Daca nu-stiu-ce institutie internationala vrea sa facem intr-un anumit fel, tu ai impresia ca indivizii din acea institutie sunt un fel de dumnezei de care trebuie sa ascultam cu cea mai mare supusenie si fara sa ne folosim creierul si sufletul. Ei bine, niste oameni straini nu vor sti niciodata ce imi doresc eu pentru viata copilului meu si este dreptul meu sa mi-l educ cum doresc. In primul rand, cu moralitate, ceva ce aceste organizatii mondiale nu au si nu-si doresc pentru restul omenirii, este o concluzie pe care am tras-o dupa atatia ani de mizerii primite de la ei… Eu imi trimit copilul la scoala sa invete pentru a avea o meserie, nu sa vina cu ceva ce poate sa-i dea intreaga viata peste cap si sa-i bage tot felul de idei scarboase in minte. Contrar ce va spune aceasta oculta mondiala, sexul nu e ceva ce e normal sa se intample in adolescenta, iar tinerii care fac asta au ajuns aici tocmai din cauza „educatiei sexuale” primite pe toate canalele si in toate modurile sub influenta a tot felul de indivizi care-si traiesc ei insisi viata ca niste animale in calduri. Noi sunte oameni, nu animale. Asa imi place sa cred. Avem valori morale, constiinta, principii… Imi pare extrem de rau ca tu alegi sa folosesti influenta ta pe net iacest fel, infierand moralitatea! Daca tu chiar vrei sa-ti vezi copiii tai purtandu-se ca in filmele porno cu altcineva de cand sunt inca fragezi, esti libera sa faci ce vrei cu ei (desi eu nu mi-as dori sa avem asa tineri in anturaj), dar poti sa le spui exact aceleasi chestii si acasa, nu -i nevoie sa manjesti toata clasa de copii ca vrei tu sa-ti stie cei mici cum se face sex. Chiar nu e nevoie de ani intregi de ore ca sa explici cuiva ceva ce poate fi povestit, in toate detaliile, in jumatate de ora. Eu nu vreau sa ajunga fetele mele niste curve, ca asta esti cand te culci cu unul si cu altul, indiferent cat de revoltata e o persoana care se recunoaste aici… Nu trebuie legiferata si bagata pe gatul nostru, al tuturor, o chestie idioata doar ca sa se simta acoperiti si indreptatiti cei care traiesc in aceasta mizerie morala. Sunt dezamagita de cat de rapid faci jocul oricui si ca nu te intereseaza moralitatea…

    • Pentru ca am alta parere decat a ta nu inseamna ca sunt moale si nici ca ma las influentata de conspiratia mondiala a pervertirii. :))

      Of, credeam ca bloggerii sunt ceva mai deschisi la minte.

    • draga simona,
      din articolul ioanei tu ai inteles ca infiereaza moralitatea. cred ca n-ai citit sau nu ai capacitatea sa intelegi, altfel nu imi explic concluziile halucinante la care ai ajuns.
      ce a facut ioana a fost sa scrie despre cat de tamp este un proiect de lege. o lege care, odata adoptata, ar reglementa, chipurile, felul in care s-ar derula cursurile in romania. tu ai citit, de fapt, articolul? te-ai uitat pe documentele alea? ai zis ca ioana e formator de opinie. da, si a dovedit-o, a dovedit ca e un formator de opinie care se bazeaza pe argumente si acte oficiale, nu pe floricele pe campii, nu pe linkuri de la pro sau contra vita, nu pe predici de la pastorul x sau de la calugarul y. a aratat cu subiect si predicat cum un bou si cei care-l sustin (ca stim doar cine-i domnul ninel) are pretentii ca flutura sabia dreptatii fara sa stie macar care-i manerul si care-i lama. iar tu vii si-i dai cu oculta mondiala, cu informatii care se pot livra acasa in jumatate de ora, cu pericolul educatiei si pericolul increderii in sine.
      ai insa dreptate intr-un punct. acolo unde zici ca „Nu trebuie legiferata si bagata pe gatul nostru, al tuturor, o chestie idioata”.
      perfect de acord. si de aici a si plecat articolul ioanei.

    • In primul rand, stilul agresiv in care imi raspunzi nu iti face cinste. In al doilea rand, am inteles foarte bine, insa mi-e teama ca tu esti cea care inca trebuie sa faca eforturi sa inteleaga. Orele de educatie sexuala nu exista inca in scoli, de aceea este evident ca cineva incearca sa opreasca acest proces de-a ni se baga ceva pe gat… Nu poate nimeni sa-ti bage pe gat sa nu fie ore despre sexualitate din moment ce astea nu au fost niciodata, intelegi??? Ma bucur ca ma verifici, te mai astept pe blogul meu, iar acolo public exact ce vreau eu fara sa-mi cer scuze de la tine. Faptul ca ai tu ceva contra PRO VITA este strict problema ta, nu vad de ce trebuie sa ma ataci pentru asta, mai ales ca nu este nimic imoral in ceea ce sustin ei. Durerea mea este sa vad ca aproape suntem numiti prosti noi, cei care ne dorim o separare a educatiei academice de o asa-numita educatie sexuala in scoala. Este ceva aberant si cred ca orice parinte este capabil sa fac asta cu copilul sau in privat, nu mi se pare normal sa stergi creierele tuturor cu tot felul de notiuni controversate (cum ar fi metodele contraceptive, pe care eu nu le sustin si nu-mi doresc sa fie invatat copilul meu cum sa se „distreze” fara a-si asuma si raspunderea actului). E clar acum?

    • draga simona,

      orele de educatie sexuala nu exista inca in scoli, e adevarat, iar in acel proiect tamp gandit si facut se pledeaza pt eliminarea din cadrul cursurilor a oricaror informatii ce-ar aduce cu sfera educatiei sexuale. sunt in continuare de parere ca am inteles f bine ce s-a propus in proiect si stiu la fel de bine care este situatia actuala (materii, discipline, programe etc.).

      disciplinele ce includ informatii ce au legatura cu aparatul reproducator exista in prezent in scoli, la diverse materii. unele sunt optionale, asa cum este Educatie pt sanatate, altele nu-s optionale (biologia, de ex.). ninel peia cerea eliminarea tuturor referirilor la sexualitate. eu asta am inteles. si cam asta au inteles comisii de specialitate si experti guvernamentali care-au desfiintat propunerea legislativa.

      referirea la pro vita a fost aruncata in contextul link-ului postat de altcineva la comentarii. nu stiu daca si ce legatura ai cu acea asociatie, sunt informatii care nu ma intereseaza. prin urmare, te-ai simtit atacata fara sa fie cazul. nu ca as fi atacat, de fapt, pe cineva aruncand intr-o enumerare si pro vita.

      daca avem pareri diferite si ni le argumentam la sectiunea de comentarii a unui blog asta nu inseamna ca trebuie sa ne cerem una alteia scuze pt ceea ce gandim. nu-ti pretind asta, asa cum nici tu nu-mi pretinzi asta. deci nu vad de unde-ai scos-o ca la tine pe blog poti scrie fara sa trebuiasca sa iti ceri scuze de la mine. e ca si cum ai spune ca la tine pe blog poti alege singura subiectele, fara a ma consulta pe mine.

      faza cu verificatul e amuzanta de-a dreptul. cam ce iti imaginezi ca ar fi de verificat?! iar o verificare oricum nu s-ar face din doua click-uri. :-)))))

      P.S. scrii ca nu esti de acord cu folosirea metodelor contraceptive. mi se pare o chestiune de alegere. bun primit. nu ti se par in regula, nu le folosesti, deci nu cumperi pilule sau prezervative, nu-ti pui sterilet etc. e ok, e optiunea ta si gata. insa nu ar mai fi deloc in regula daca intr-o buna zi contestatarii metodelor contraceptive ar cere (eventual printr-un proiect de lege) interzicerea/scoaterea lor de pe piata (cum s-a mai intamplat in romania si cum inca se intampla in unele tari) doar pt ca le considera imorale. asa cum tu poti sa alegi, la fel trebuie ca si altii sa poata alege. fie ca vorbim de contraceptie sau educatie sexuala. sau de orice altceva.

    • Tot nu ai inteles. Peia nu a spus sa se elimine lectiile de anatomie din programa scolara, ci sa nu se introduca cele de asa-numita ”educatie sexuala”. Chiar nu am nevoie sa vina cineva sa imbibe creierii copiilor mei cu ”metode de a se feri de sarcina” si ”masturbarea e necesara ca sa intelegi ce-ti place” etc. Asta se va discuta la orele de sexualitate, chiar daca nu vreti sa recunoasteti aici. Am vazut carti in care aparea explicat grafic actul sexual. Este o greseala sa faci asta cu un copil. Ei au imaginatie bogata si orice e interzis devine mai atragator. Eu raspund pentru viata de mai tarziu a copiilor mei si nu vreau sa aiba o viata dezorganizata, indiferent in ce cuvinte frumoase este pictata ea acum de altii. E clar ca munca mea va fi mult mai grea atat timp cat sunt multi care or sa le zica ”nu e nimic imoral in sex atata timp cat e consensual”. Ba da, este imoral. Singurul cadru moral este intre sot si sotie. Nu incepeti sa tratati sexul la fel cu a merge la un suc impreuna…

    • draga simona,

      mai fac o incercare sa te ajut.

      „Se interzice predarea către elevii din învățământul preșcolar, primar sau gimnazial a unor informații sau cursuri cu privire la educația sexuală.”

      scrie aici „se interzice predarea cursurilor de educatie sexuala”? nu. intr-o formulare tembela, se pomeneste inclusiv despre interzicerea predarii unor informatii cu privire la educatia sexuala. asadar, daca un profesor ar face la ora sa o cat de mica legatura si trimitere la functia de reproducere + igiena aparatului reproducator, ar cam intra sub incidenta legii. asta reiese din document si asta au scos in evidenta si rapoartele si avizele forurilor care-au luat in discutie proiectul.

      nu ai de unde sa stii ce ar include programa la o disciplina optionala legata doar de educatia scolara. iar a-ti dau cu presupusul nu inseamna sa argumentezi. programa pt disciplina educatie pt sanatate ai citit-o? ar putea fi un punct de reper. iar daca tu ai vazut carti in care copiilor li se explica nepotrivit actul sexual asta nu inseamna ca toate cartile pe aceasta tema sunt asa. si ca nu se pot gasi abordari echilibrate cu informatie livrata conform varstelor copiilor. nu-i productiv sa tot invocam extremele (educatia sexuala naste monstri / lipsa de educatie sexuala naste monstri).

      indemnul de la final imi imaginez ca le e adresat copiilor tai. nu cred ca e cazul sa te lansezi in pledoarii de genul asta cand ai drept parteneri de dialog adulti care au facut si fac in continuare propriile alegeri. si carora poate ca nici nu le (mai) plac sucurile…

    • Irina, multumesc! Mi-ai luat vorbele din gura!
      Deja casc aici de numa din cauza afirmatiilor Simonei, ca are 6 copii, ca singurul cadru moral pentru sex e intre sot si sotie, ca sunt imorale contraceptivele.
      Ce e ok pentru ea nu e ok pentru toata lumea.
      Nu sunt o libertine, in nici un caz nu sunt la polul ei opus, dar sincer, ma plictiseste cu morala pe care o face unor adulti.
      Fiecare traieste cum vrea!
      @Simona, la mai multi copii! 😉

    • esti o ignoranta si o imorala! da, facutul sexului in afara casatoriei este curvie, pacat. Sodoma si Gomora (daca sti ce este) scrie pe voi, astia „deschisi la minte”. L-ati aruncat pe Dumnezeu din inimile, vietile si constiinta voasta, e demodat, esti incuiat si obtuz, daca vrei sa fi moral. Ai sa-ti amintesti comentariul meu la judecata! Stiu, ai sa injuri si ai sa imi raspunzi „frumos”, numai ca nu vei schimba adevarul. Adevarul este unul singur, Isus Hristos, care spune ca viata trebuie sa o traiesti frumos, nu in pacate, pe care mai apoi sa le zugravesti in „educatie”, doar ca sa iti mangai constiinta sau ca sa fie si altul la fel ca tine. Din cauza libertinajului de orice fel a ajuns lumea asta atat de rea. Homosexualism, lesbianism, zoofilie, pedofilie, etc, sunt promovate azi, schimbam intelesul cuvintelor, doar ca sa para „legal”. Ce incercati voi astazi, cu aceasta deschidere, au incercat-o altii demult, si au ajuns sa legalizeze pedofilia si necrofilia.

    • Iarta-ma ca nu ti-am cerut voie sa fiu atee.
      Vezi ca pentru predici exista bisericile si actiunile door-to-door.

    • Simona in mod cert esti credincioasa si ai impresia ca sexul trebuie facut doar dupa casatorie, bla bla bla. Nimic rau pana aici, insa REALITATEA e alta. Copii au ACCES de foarte mici la informatie, inclusiv sexuala, pe care o cauta cu ardoare si curiozitate in special cei care au acasa parinti care nu vorbesc deschis cu ei. Cunosc muuuuulte cazuri de parinti care iti impartasesc parerile si care cred cu tarie in moralitatea copiilor si ce sa vezi, surpriza, fetele lor se saruta pe furis in scari de bloc sau in toalete la liceu. Asa ca deschideti odata ochii si urechile si intelegeti ca traim in era informatiei si nu se poate ascunde nimic. Ce trebuie orice parinte sa faca este sa vorbeasca deschis cu copiii pe masura varstei lor si sa se asigure ca ce stiu e corect si nu se vor baza pe ce aud la scoala sau vor vedea pe internet. Educatia sexuala ii face constienti de responsabilitati, riscuri…si poate preveni multe incidente neplacute. De asemenea, te-as sfatui sa nu mai categorisesti femeile care fac sex in curve, nu stii NICIODATA ce vor alege copii tai in viitor.

  16. Simona, comentariul tau este stupefiant si arata cat de ingusta viziune ai asupra lumii in care traim. Sexul este ceva absolut normal in adolescenta. Si de dorit sa se intample. Uite-te in oglinda si vezi la ce a dus lipsa de sex in adolescenta sau tineretea timpurie: frustrare, neimplinire, aberatii referitoare la „oculta mondiala”.
    Imi pare rau de fetele tale, imi imaginez cu cata greata te vor privi in adolescenta si cu cata pasiune te vor uri mai tarziu.
    Fie ca vrei sau nu, ele vor face sex mai devreme sau mai tarziu, doar ca nu iti vor spune, se vor indeparta de tine, te vor minti, te vor uri cu toata fiinta lor.
    Daca totusi indoctrinarea iti reuseste, ca banuiesc ca esti si credincioasa habotnica, vor ajunge niste adulti nefunctionali, incapabile de o viata normala, de o viata sexuala activa si implinita. Fix asa ca tine!
    Ce crezi tu ca este moralitate este ce ai fost indoctrinata sa crezi de biserica sau de familie.
    Nu este imoral sa iti placa sa faci sex, sa ai orgasm, sa iti cunosti corpul, sa te masturbezi, sa stii ce inseamna contraceptie etc.

    • Ah, ce ador atacurile astea! In care ni se spune totul despre persoana respectiva, cum este ea asa si pe dincolo, desigur, din presupunerile noastre, ca noi stim mai bine. Sa dam cu ea de pereti, sa o ardem pe rug! Dar inainte, sa-i atacam familia, convingerile si credintele (alea pe care STIM noi ca le are, nu mai conteaza care e realitatea), principiile, sa-i spunem si despre viata sexuala ca e ZERO (ca am stat noi la p…da ei si stim sigur ca nu are orgasm, e frigida 100%), si ca are copii care daca nu sunt acum distrusi, sigur vor deveni niste distrusi. Si o vor uri din tot sufletul! Doar pentru ca au o mama in halul asta! E inadmisibil asa ceva, domne! Cum or putea sa traiasca printre noi astfel de specimene?! Si sa-si mai spuna si parerea in public! Dar sa taca din gura odata, sa nu ne mai deranjeze cu prostii din astea. Are alta parere decat noi? La gunoi cu ea! Nu merita sa traiasca, nici sa aiba copii, nici macar acces la internet nu merita sa aiba!

      Eu zic sa va faceti pomana si sa-i recomandati un psiholog bun din lista aia, poate mai are sanse sa-si revina. Ce ziceti?

    • Nu cunosc persoana, dar cred ca se poate apara singura. Problema mea era atacul la persoana, despre care stiam (sau credeam) ca nu se practica pe blogul asta. Bine, in afara de sotzul consort, care are dreptul sa atace cu agresivitate oricand nu-i convine ce a spus cineva (si cum a spus, pentru ca da, trebuie sa taxam si ortografia). Dar altfel, traiam cu impresia ca pe-aici umbla oameni civilizati, educati si chiar inteligenti, care pot sa discute idei si sa aiba destule argumente incat sa nu trebuiasca sa atace viata sexuala a cuiva, credinta si chiar copiii. Ca altfel, ma duc pe blogurile cele mai importante din RO, ale celor 2 masculi alfa, unde daca ai calcat pe bec, ma-ta-i curva, scurt. Ok, glumesc, nu pot sa ma duc, ca m-au banat :)))

    • Si Simona, si Dan, bat campii cu gratie,numa ca in sensuri opuse.
      Oana, e f buna interventia lui IQ, mai echilibreaza balanta. Ca prea i-au sarit toti in cap, Simonei.

    • Femeie, te semnezi cu IQ dar fix I-ul din IQ iti lipseste.
      Tu ai citit ce scrie aia? ca femeile care fax sex cu mai multi parteneri sunt curve? ca „oculta mondiala” nu-si doreste „moralitate” pentru copiii ei? ca sexul nu este normal in adolescenta, ca tinerii ajung sa faca sex din cauza educatiei sexuale?
      Aceste idei trebuie combatute. Promoveaza niste ineptii, comentand absurd la un articol despre educatia sexuala.

      Din moment ce la 13-14 ani majoritatea fetelor sunt capabile din punct de vedere biologic sa ramana insarcinate, sexul se va intampla oricum. Mii de ani de evoultie au curs in aceasta directie, ai sexului si conceperii de copii imediat ce fata a devenit femeie, adica dupa primele menstruatii.

      In Europa medievala, media de varsta la care se casatorea o fata era de 15-16 ani. Facea 10 copii din care supravietuiau 5 si ajungea la 40 de ani o epava. La 50 de ani murea.

      Ce vreau sa spun e ca in adolescenta, organismul te impinge la sex si nu e nimic in neregula cu asta.
      Dar cum nu mai suntem in evul mediu, este bine sa stim ca sexul este o responsabilitate si cum trebuie facut.
      Acum, casatoriile la 16 ani nu mai sunt considerate normale. Tinerii trebuie sa urmeze scoala, unii merg la facultate. Dar asta nu inseamna sa negi ce se intampla cu corpul tau si faci sex prima data la 25 sau la 30 de ani, obligatoriu dupa casatorie.
      Educatia sexuala vine si iti spune cum sa faci sex sigur, astfel incat sa nu aduci pe lume copii nedoriti, cum sa te protejezi de boli cu transmitere sexuala, cum sa recunosti si sa reactionezi la un abuz sexual. Te invata ca ai vulva, vagin, clitoris, uter si ovare si nu „pasarica”, „gaura” sau „cireasa”. Stiindu-le denumirile corecte, nu te vei mai simti rusinata sa mergi la un medic cand ai o mancarime sau o durere intre picioare.

      Daca o mama indoctrinata religios alege sa se ghideze dupa o carte dubioasa si fantasmagorica de acum 2000 de ani este foate trist pentru ea si pentru copiii ei. Acei copii viitori adolescenti au dreptul la informatie reala si adecvata despre corpul lor si despre sexualitate. Altfel, tot vor afla de pe Internet, de pe Pornhub si alte site-uri de genul. Dar de acolo vor invata ca barbatul are penisul de 30 de cm si ca ejaculeaza in valuri, si ca femeia este permanent pregatita de sex in orice gaura.
      Nu vor afla de contraceptie, de BTS, de abuzuri, de viol.
      Vor afla o informatie trunchiata, departe de adevar, care ii va transforma pe unii in victime, pe altii in abuzatori.

      O fata care la 14 nu are informatiile necesare despre sex, poate fi usor convinsa de un baiat frumusel si sigur pe el.
      Fata accepta, baiatul o f**e, afla toata scoala, fata devine in ochii celorlalti o „curva”, baiatul un „macho”. Ea victima, el abuzator.
      Educatia sexuala te invata sa spui nu, sa te protejezi, sa recunosti un abuz.

    • Total de acord cu tine. Multumim, IQ, poti merge pe alte bloguri mai inteligente daca aici dai de ne-educati ca noi. A, stai, nu poti, ca esti banata. Poate tot fiindca te bagi in oale care nu fierb pentru tine.

    • Da, Oana, asta era cu siguranta. Adevarul e ca n-am niciun fel de interes, pro sau contra. Oricum discutiile voastre sunt sterile. Pentru ca nu vad pe niciunul dintre voi sa se implice in partea legislativa si apoi, in implementarea legii. Aveti cu totii copii, joburi la corporatie pe care trebuie sa le tineti ca sa dati de mancare la copii si sa le platiti gradinita, after-ul si activitatile (inca o chestie tradusa orbeste din engleza), e evident ca nu mai aveti timp sa va implicati in partea comunitara. Desigur, este timp sa cititi comentariile si sa comentati la randul vostru pe blog si, din experienta mea, asta ia cam multisor, dar asta nu e problema mea, ci a celor care va platesc si, evident, a familiei si a voastra, cand va plangeti ca sunteti epuizate.

      Asa ca ramane ca fiecare sa faca educatie sexuala acasa copiilor din dotare, cum se pricepe fiecare, si ramane de vazut cand si cum va fi introdusa in scoli.

      Intre timp, atentie mare, vedeti ca umbla prin scoli niste habotnici din astia – tinerii voluntari de la Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, impreuna cu ceva medici (spalati pe creier, evident) si le vorbesc copiilor despre igiena corporala, despre diferentele si relatiile dintre fete si baieti, despre dragoste si respect (asta pe langa notiunile de igiene orala, elemente de nutritie, bullying etc). Nu stiu, mi-e teama ca le baga in cap numai prostii copiilor. Fiti vigilenti, sa n-apara si prin scoala copiilor vostri.
      https://www.agerpres.ro/comunicate/2017/10/01/comunicat-de-presa-grupul-de-voluntari-al-paraclisului-catedralei-mantuirii-neamului-15-28-45

      Sa nu mai zic ca astia umbla si prin sate, cu doctorii dupa ei, sa consulte si sa sfatuiasca oamenii in varsta si pe cei defavorizati, care n-au acces la servicii medicale. Iar chestia asta, cu detectia cancerului de col, pune capac la toate. Cu ce drept se baga Biserica in intimitatea femeii si se-apuca sa o verifice de cancer?
      https://www1.agerpres.ro/comunicate/2018/01/14/comunicat-de-presa-paraclisul-catedralei-mantuirii-neamului-10-20-09

    • acuma faci exact ce ne certai pe noi mai sus ca facem, mai exact pe Dan, ca o ataca pe Simona fara sa o cunoasca si sa stie mai multe despre ea. Presupui ce job am, ca sunt corporatista, ca am copii, ca pierd vremea la lucru comentand pe bloguri.
      Poate is acasa intretinuta, poate am afacerea mea, habar n-ai. Asa ca tine-ti parerile pentru tine si du-te pe bloguri de educati, civilizati si inteligenti.
      De ce iti pierzi timpul cu noi?

    • Dar tre sa recunosti Oana, ca IQ nu da dovada nici de a zecea parte din agresivitatea lui Dan (care e de fapt Robo). Nu consider atac la persoana ce a scris ea. Vad ca te simti mereu cu musca pe caciula.

    • eu si Dan suntem persoane diferite iar faptul ca insisti cu acuzatia asta e foarte urat.
      daca tii neaparat, pot sa pun aici print screen-uri din wordpress cu (fragmente de) IP-uri, ca sa sa vada ca sunt diferite, dar fac asta numai daca imi promiti ca nu mai comentezi aici 1 luna.
      deal?

      PS sunt de 10 ani pe blogul asta si nici macar o data nu am comentat cu alt nume.

    • Robo, tu asta ai inteles, ca tin eu neaparat sa-mi demonstrezi ca tu si Dan sunteti pers diferite? I don’t give a shit. Atata doar ca, nu am putut sa nu remarc la Dan acelasi stil agresiv de kkt pe care-l ai si tu.

    • a, stai ca mi-am amintit cum e discutia cu tine: tu zici ceva, eu raspund la acel ceva, apoi tu raspunzi la altceva si tot asa.

      ai scris de doua ori (insinuari cum) ca Dan sunt tot eu.
      asta nu e totuna cu a remarca ca eu si Dan avem acelasi stil (lucru cu care sunt de acord, by the way).

      deci: iti mentii acuzatia ca tot eu am scris comentariile semnate „Dan” sau nu mai esti asa sigura?

    • Robo si Dan – a fi sau a nu fi una si aceeasi persoana. That is the question.
      Asta ma va framanta toata noaptea.
      Robo, stai calm, nu te acuz de nimic.

      Ps: Singurele lucruri sigure in viata asta sunt moartea si taxele.Haha!

    • Imi pare rau, n-am crezut vreodata ca a spune despre cineva ca lucreaza intr-o corporatie constituie un atac la persoana. Gen, ca atunci cand spui despre cineva ca e habotnica (nestiind ce credinta sau DACA are vreo credinta) sau „frustrata si neimplinita”, iar despre copiii ei spui ca isi vor uri mama, ca le va fi greata de ea, si ca vor ajunge adulti nefunctionali, „ncapabili de o viata normala, de o viata sexuala activa si implinita”. Asta dupa ce ai citit 3 randuri scrise de persoana respectiva care, evident, ti-au spus totul despre ea.

      Asa ca imi pare rau si imi cer scuze. Corporatisto! Sau antreprenoareo! Sau casnico! (asta sunt incercarile mele de a te jigni, au mers? te-a durut la fel de tare ca pe femeia a caror copii o vor privi cu greata?)

    • Stii ce am priceput? ca esti o attention-whore, vii aici, jignesti, esti sarcastica si ironica cat cuprinde, te certi inclusive cu sotul Ioanei, cand cineva iti atrage atentia ca sari calul te superi si faci si mai urat. Eu asta vad, ca la o gramada de postari te arati pe aici sa arunci cu laturi. N-ar fi rau daca te-ar bana Ioana si Robo. Sau sa te lase sa te faci de ras pentru traffic? Ok si-asa.

    • Oana: dupa cate vad mi s-au cam adeverit banuielile legate de tine.
      „te certi inclusiv cu sotul Ioanei” pfff asta-i tare, de parca sotul Ioanei ar fi vreun sfant si eu profanez blogul ca ma mai contrez cu el. Stai calma, face fata cu brio „atacurilor” mele.
      „N-ar fi rau daca te-ar bana Ioana si Robo” nu-i asa ca tu m-ai fi banat? Nasol ca nu ai satisfactia asta.

    • exact cum am zis: „ataci” fiindca esti aroganta, plictisita si tupeista, si ai mare nevoie sa faci pe desteapta.

    • – „la ce a dus lipsa de sex in adolescenta sau tineretea timpurie: frustrare, neimplinire”.
      „Daca totusi indoctrinarea iti reuseste, ca banuiesc ca esti si credincioasa habotnica, vor ajunge niste adulti nefunctionali, incapabile de o viata normala, de o viata sexuala activa si implinita” – surpriza, exista un studiu al americanilor, se numeste The revenge of the Church Ladies, conform caruia persoanele cele mai satisfacute sexual sunt femeile crestine, casatorite, monogame.
      Daca la orele de educatie sexuala se va comunica aceasta idee a ta, Dan, ca sexul este obligatoriu in adolescenta, ca altfel vei ajunge adult nefunctional, nu prea este in regula. Eu cunosc mai multe persoane care mi-au spus ca au facut sex abia la 24 sau 27 de ani, dupa casatorie. Si eu am asteptat pana la casatorie si nu mi-a crescut par pe fata, nici cocoasa, nici nu am suferit alte sechele 🙂 Eu stiu in Bucuresti doua biserici ortodoxe care sunt pline de tineri in fiecare duminica. Poate oricine merge si intreba cum au rezistat acesti tineri fara sex pana la nunta. Stiu si tineri care si-au inceput viata sexuala in adolescenta si care, in ciuda protectiei, au ajuns la sarcini nedorite. Unul dintre baieti era student la medicina cand iubita lui a ramas insarcinata, a facut avort, a facut psihoterapie. Alt exemplu, oameni casatoriti, cu copii, stabiliti de cativa ani intr-o tara civilizata, au avut o sarcina nedorita. Cand i-am intrebat cum a fost posibil, raspunsul a fost „Nu stiu, s-a rupt prezervativul”.

      Eu as fi de acord cu aceste ore de educatie sexuala, daca ar fi facute corect. Adica sa li se prezinte adolescentilor cele 2 variante, dintre care sa isi aleaga: exista sexul protejat, cu riscurile lui (ca nu ai garantie 100%, scrie asta si pe pachetele de prezervative) si exista abstinenta, care este posibila, sunt oameni care nu fac sex si care nu mor 🙂

    • In cercul meu de prietene sunt cateva femei foarte credincioase si eram si eu curioasa cum au supravietuit fara sex pana la casatorie.
      Evident ca nu mori daca nu faci sex. Cunosc si eu femei care au practicat abstinenta pana la casatorie. Sa zicem sa unele (ca nu le-am intrebat pe toate) se descurcau in felul lor, isi produceau singure placere si etccccccc
      Dar na ne place sa ne consideram credinciosi. Se pare ca fiecare interpreteaza dupa cum considera.
      Si da le-am spus ca sunt ipocrite. S-au suparat. Le-a trecut. Treaba lor.

  17. Exact ce ziceam. Cata vreme nimeni nu stie concret cu ce se mananca ed sex, vor fi si reactii d-astea ca ale Simonei. Care crede ca se invata pozitii sexuale si perversiuni si bineinteles, se face si practica (sau se indeamnala practica). Cam asta e perceptia, in lipsa unuiprogram clar.

  18. Bai Dane, tu nu cumva esti Robo de fapt? Acelasi stil clar, concis, coerent. Dar agresiv nevoie mare.
    Hai, ca te-am prins, haha!

  19. Eu nu inteleg de ce infiereaza toata lumea abstinenta pana la casatorie ca si cum ar fi cel mai mare rau. Gata, daca n-ai trecut prin cat mai multe ti-ai ratat viata. Surprinzator, cunosc destui oameni casatoriti si fericiti care au asteptat. Si destui care n-au asteptat si sunt inca singuri (dar, cu siguranta, cu amintirea distractiei). Nu cred ca nu se poate si altfel, adica si fericit si cu distractii de povestit, dar eu n-am prea cunoscut de astia.

    • cine anume infiereaza abstinenta aici?
      ce s-a spus e altceva: ca e nerealist sa crezi ca toti adolescentii ar putea fi abstinenti pana la casatorie – adica pur si simplu in realitate cei mai multi tineri nu sunt abstinenti.
      si nici nu ai cum sa le impui sa fie abstinenti, chiar daca ar fi ok sa faci asta.

    • Lia, mie mi se pare o prostie sa astepti pana te casatoresti. Si daca, ulterior casatoriei, constati ca nu te potrivesti sexual cu respectivul? Dar daca te casatoresti la 30 ani, ce faci, te pastrezi virgin(a) pana atunci?

    • Ce tragedie ar fi, nu? 30 de ani traiti degeaba :)). Nu zic ca toti adolescentii o sa fie abstinenti, posibil ca nici ai mei sa nu fie, vor face alegerile lor cand va fi cazul.

  20. Voi astea oripilate de educatia sexuala in scoala, va recomand ca faceti urmatorul experiment: scrieti „porno” in casuta de cautare google si intrati pe unul din primele linkuri.
    Cat v-a luat? 10 secunde? 20? atat le ia si copiilor vostri.
    Daca copilul vostru de 10-11 ani are calculator sau smartphone, fiti siguri ca a vazut cel putin odata porno.

    Si poate sa vada sex in toate gaurile posibile, sex in 1-2-3-n persoane si cam orice altceva tine de sex.

    Nu credeti ca ar fi mai ok sa le spuna despre sex la scoala, intr-un cadru organizat, dupa o programa adecvata varstei? Sa le spuna ca sex inseamna responsabiliate? ca sexul intamplator, neprotejat, poate duce la adevarate traume fizice si psihice, la abuzuri de tot felul?

    • Oricum vor consuma pornografie. Chiar daca fac educatie sexuala la scoala sau nu. Oricum se va gasi cineva care sa-i arate unui copil cate ceva pornografic. Se intampla si pe vremea lui Ceausescu, cand accesul era destul de restrans, nu? Si tot umblau carti de joc si reviste deochiate printre baieti.

      Curiozitatea mea ar fi daca la orele alea de educatie sexuala se atinge si problema asta, a pornografiei si a faptului ca da dependenta (mai ales daca e consumata la o varsta frageda). Li se spune ca e ok sa se masturbeze. Zicea si-o mamica la alt articol de pe-aici ca ea chiar isi va incuraja baiatul ca se masturbeze, ca e ceva firesc, etc. Bun. Dar stim cu totii ca mai ales la baieti e nevoie de stimuli vizuali. Si cum pornografia e atat de accesibila, n-o sa mai stea nimeni sa se masturbeze gandindu-se la tzatzele lui Georgeta si imaginandu-si cum da din fund. Nu. Deschide telefonul/calculatorul si baga acolo „the real thing”. Deci educatie sexuala -> masturbeaza-te -> consuma pornografie. Nu ca n-ar fi consumata pornografia si fara educatie sexuala, repet. Dar ma gandesc ca poate ar ajuta sa fie clarificate putin riscurile consumului de pornografie. Din pacate, pana acum n-am vazut decat incurajare in sensul consumului, n-am vazut sa fie atins si subiectul cu riscuri si consecinte.

    • Le pot spune si parintii ce trebuie si cred ca trebuie spus. Ca la scoala poate dau de profesori care cred ca „o viata ai si o gaura-n cur”, asa ca tre s-o umpli cat mai mult si mai repede. Eu nu-mi fac griji, ma astept ca la scoala, pe langa lucruri utile, sa invete si o groaza de tampenii, si de la colegi, si de la profesori. Dar daca am reusit s-o dezvat pe fii-mea de 3 ani de faimosul „decat”, astfel ca acum ii corecteaza pe adultii care il folosesc gresit (si zice apoi mandra ca asa m-a invatat mamica mea), cred ca pot demonta orice aiureli o sa afle.

    • La internet are acces doar daca ii dau voie parintii. Sunt scoli in care mobilul e strict interzis (asta va fi un criteriu pentru cand voi alege scoala), asa ca de la colegi n-are ce sa vada, iar acasa e cu parental control, asa ca din nou nu.

  21. Cine practica abstinenta sub nicio forma nu se va casatori la 30 sau dupa.. Eu nu cunosc cazuri.
    Toti care se pastreaza pana dupa casatorie, fac marele pas pana la 25 de ani. 25 fiind chiar tarziu.
    Si punand intrebari de ce se casatoresc imediat ce termina liceul sau din timpul facultatii, mi s-a raspuns ,,ca doar nu o sa raman virgina pana dupa 30”. Adica se casatoresc ca sa poata sa faca sex.

    • Ai dreptate, un prieten de familie facea parte dintr-o familie foarte credincioasa, credea in abstinenta pana la casatorie. Bun, la 19 ani s-a insurat deoarece nu mai rezista sa nu faca sex, ea tot 19 ani, tot virgina. La 22 aveau deja 2 copii, ducesu o viata nefericita, certuri oribile, nu se potriveau deloc, facultatea au terminat-o abia la 30 ani, iar acum la 38 sunt despartiti de ani buni si se urasc.
      Intrebare: daca ei faceau sex cand simteau, aveau o relatie normala de tineri, fara casatorie, se mai ajungea la acest final? Eu sunt sigura ca nu. Nu ar fi ajuns la casatorie deloc, ar fi terminat facultatea la timp si ar fi avut sansa la o casnicie fericita bazata pe dragoste si respect si nu pe nerabdarea de a face sex.

  22. Simona, IQ, Raluca. Cunosc femei ne….bagate in seama. Exact ca voi gandesc. Se vede de la o posta printre randurile voastre. In vehementa voastra si in veninul si sagetile sarcastice cu care dati in stanga si-n dreapta. Aveti mult timp liber si mintea odihnita. Mai toate femeile neimplinite sexual spun ca strugurii sunt acri. Va compatimesc….nitel….la urma urmei, cum va traiti viata tine doar de alegerile voastre.

    • Lili, mintea mea e foarte sprintena! Si am 6 copii… asa ca nu am fost deloc nebagata in seama. 😉 Doar ca eu inteleg ca viata nu inseamna sa faci sex profitand de metodele moderne de a fugi de responsabilitate (pastile, prezervative etc.), pe cand tu si altii pareti sa ganditi ca nu va puteti construi relatii cu cei de sex opus decat dupa ce va „testati” mult si bine unul pe altul…ca dupa aceea, de la o cearta, sa va despartiti si sa treceti la urmatorul. Nu asta vreau sa creada copiii mei ca e sensul vietii. Nu! De ce crezi ca femeia se naste cu un himen? Putea sa existe si fara el, mai ales daca sensul acelui orificiu era sa fie penetrat oricum… Exista o inteligenta suprema care a gandit acest lucru, iar Acela se numeste Dumnezeu, cel care isi doreste sa ducem o viata morala. Casnicia este o cruce, mergi inainte si cand e bine si cand e greu. Altfel, de ce te mai casatoresti? Daca nu esti deranjata sa-ti zica lumea curva fiindca te vede in fiecare an cu altul, inseamna ca nu te casatoresti cu niciunul ca sa nu fi si ipocrita. O casnicie care se construieste pe sex va sfarsi tot pe aceleasi baze: sexul facut in afara casniciei de unul din parteneri. Doar fiindca stie cinevva sa dea din fund nu-l face mai destupat la minte decat ceilalti care au un sens mai inalt in viata…

    • Fai femeie, ne nastem cu himen ca sa fie aparatul reproducator protejat de boli si alte alea…nu l-a pus Dumnezeu acolo, gizas f crist ? intreaba un ginecolog de ce au femeile himen, nu un popa. Or fking google it. Daca ai 6 copii nu inseamna ca ti-ai tras-o mai mult ca altele, sper ca stii asta ??

    • Adica, daca tu nu mai am himenul intact, nu mai ai aparatul reproducator protejat… „Destepti” se cred unii… vai de capul lor!!!

    • Cred cu tarie ca e momentul, spre binele tau, se te retragi din aceste discutii. ne-ai lamurit, ne-ai cam facut depravate, am inteles cum gandesti, lumea incepe sa te ia peste picior, datorita prostiilor cu care revii, again and again.
      Traieste-ti viata cum doresti, dar pe noi lasa-ne in pace te rugam. Suntem oameni in toata firea si ne irita lupii moralisti la maxim, care vor sa ne faca educatia pe care considera ei ca nu am primit-o acasa.
      Nu mai zic ca sunt atee si ca ma amuza caraghioslacurile pe care le spui, de fapt, nu stiu daca sa rad sau sa te compatimesc. Oricum, parerea mea e ca ai demonstrat ce ai avut de demonstrat, iar cand lumea incepe sa te mistocareasca, e timpul sa iti iei talpasita spre meleaguri mai prietenoase, sa discuti cu cei de acelasi calibru moral ca tine, sa va bateti pe burta si sa va frecati pe sfarcuri de cat de morali si cat de frumos, inocent si pur traiti.

  23. Lia/Lili,deci teoria voastra e ca daca o femeie nu s-a culcat cu un regiment intreg,gata,e o neimplinita sexual si moare proasta ca nu stie ce a pierdut..mai concret tre’ sa te saturi de p#@# inainte sa te mariti si dupa aia gasesti tu un fraier care sa te ia de nevasta.
    Pe mine ma uimeste capacitatea unora de a eticheta alti oameni:daca au o parere diferita de a altora(vis-a-vis de acest subiect)gata,sunt cu biserica.. Moralitatea si conservatorismul nu au legatura cu biserica. Pur si simplu mai exista si oameni cu principii fara a fi habotnici si sa rupa usile bisericii. Si nu,nu sunt nici incuiati la minte.

    • m-ai facut curioasa, geo. cum i-ai fi explicat tu copilului ce-nseamna „muist”? multumesc!

    • Haha,mi-e ca daca iti spun voi fi catalogata..asa ca te intreb eu:daca unu pe strada i-ar striga sotului/fiului etc pe strada „muistule” ai lua-o ca pe o jignire? Ciudat cum in alte contexte am luat acest cuvant cu sens peiorativ dar cand e vb de altii ne dam parinti cool(ma refer la domnul care a scris articolul pt ca sunt sigura ca daca ii striga unu pe strada asa nu ii pica prea bine)

    • geo, nu e vb aici de parinti cool sau uncool. in fine, nu in intrebarea mea.

      copiii aud pe strada, in parc, la scoala fel si fel de termeni si vin sa ne intrebe ce inseamna. zilele trecute al meu m-a intrebat ce inseamna poponar.

      deci intrebarea mea e cat se poate de aplicata: ce ii raspunzi copilului, in locul tatalui care scrie pe acel blog? ce si cum ii spui? ii zici:
      – „e ceva urat, sa nu te-aud ca repeti cuvantul asta”
      – „o sa iti zic cand o sa fii mai mare”
      – „lasa asta, mai bine zi-mi ce vrei sa-ti fac bun de mancare”
      – „ia uite, ti s-a desfacut siretul!”
      – „in DEX termenul e definit drept un termen peiorativ ce desemneaza o persoana care practica sexul oral”
      – „inseamna informator al politiei”

      serios, tu cum ai proceda?

  24. Pai depinde si la ce varsta ma intreaba…eu nu fac scenarii despre ce o sa-i raspund la cutare intrebare..prima oara cand m-ai intrebat am avut tendinta sa-ti raspund ca i-as spune ca e un cuvant urat..acum daca ma gandesc mai bine probabil ca as inventa ceva pe moment..nu e ca si cum ma intreaba despre ceva vital..nu e un capat de tara si nu cred ca ii voi distruge viata daca la 6 ani nu o sa stie ce inseamna „muist”..

  25. Ce-mi plac mie astia pe care-i fute grija cum isi traiesc altii viata! Da, Lili, am timp liber si mintea odihnita. Pt ca-mi permit. Stii ce misto e? Ce-ai vrea, sa ma chinui ca tine?

    Ps: ti-am scris ceva de dulce dar din pacate proprietarii blogului sunt mai sensibili si nu permit chestii asa mai „hard”

  26. am inteles, multumesc.
    sigur ca nu e ceva vital si nu e un capat de tara sa nu stie sensul unor termeni argotici. din ce-am observat eu insa, explicatiile inventate sau evitate, din care copilul e tinut f departe de natura unui termen, il pot face sa-l repete in conjuncturi de mai mare dragul. :-)))
    de exemplu, faza cu „poponar” a plecat de la un pusti din parc care le spunea altor copii (si unora dintre parinti) ca sunt poponari sau „poponare”. asta pt ca si el auzise, la randul lui, cuvantul, iar bunica ii spusese ca inseamna „care are popoul mai mare”.

  27. ”Educația sexuală” în România se face cam de prin 1991-1992 în forma cunoscută azi. Adică: prezervativ / pilula / numărul de telefon al lui ARAS. În școli și licee se face cam de prin 1995-1998.

    ”Educația sexuală” e de fapt o glumă. Nu există. Vorbim de ea între ghilimele, fiindcă e un termen convențional. Nu acoperă nimic.

    Când apare unul de la ARAS într-o școală, vorbeşte de prezervativ, de a te feri de boli, printre care şi infecţia cu HIV, de droguri şi seringi, de sarcini nedorite şi oameni dubioşi. Aproape aceleași lucruri care apăreau în revista BRAVO în vremurile ei de glorie. (Când internetul era prost și scump, așa încât oamenii se limitau la presa pe hârtie.) Împreună cu schiţele aparatului reproducător.

    Adică oamenii care au conceput aceste reguli în anii 1990 (imitându-le pe cele ale ţărilor industriale, cu <3% populaţie rurală) presupuneau că se adresează clasei muncitoare urbane. Micilor golani cu şapcă de rapper, tricou de rocker şi trening de manelist; fetelor care umblă seara cu ei. La cluburile, barurile, biliardul şi sălile de păcănele „dintre blocurile gri”.

    …blocurile gri care existau, surpriză-surpriză, în municipii și orașe.

    Dacă încerci să imiți ca maimuța politicile ţărilor industriale, cu 50% populaţie rurală.

    În județele în care posibilele joburi sunt rare şi greu de găsit precum aurul, școala nu e importantă. Pentru o fată, e o pierdere de vreme de 8 ani, după care poate ajunge tot vânzătoare la buticul sătesc.

    Acționează din disperare, se agaţă de primul caraghios care i-a ieşit în drum, să-l împingă încet-încet într-o căsătorie. “Ca să aibă şi ea un bărbat”. În traducere: să scape de sărăcia şi alcoolismul de acasă.

    Acum explică-i unei minore inocente între 10 și 17 ani de ce trebuie să se ferească de sarcini nedorite și oameni dubioși! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *