Puneam toți trei vasele curate la loc prin dulapuri și debara, când Sofia se oprește brusc și mă privește în felul ăla care sigur are legătură cu ceva de mâncare:
– Mami, când ne mai iei poc-porneți din ăia galbeni?
Mă uit la ea perplexă. Că zice poCporn în loc de poPcorn m-am obișnuit de niște ani, dar poc-porneții să-mi sară ochii de știu ce-s. Și galbeni pe deasupra. Mi-e și frică să întreb, așa că fac ce ar face orice mamă responsabilă: mă fac că n-am auzit și schimb vorba.
– Du, te rog, răzătoarea pe raft acolo, mulțumesc!
Doar că nu merge, pentru că a auzit și ăsta mic, care preia ideea din zbor:
– Da, mami, pocpoineți, din ăia din care bagi în guiă unul maie și când se topește iămâne mic de tot.
WTF, despre ce vorbesc ăștia doi? Stai puțin, trebuie să existe o explicație logică, deci sunt galbeni, se topesc în gură și seamană cu popcornul, și e ceva ce cumpăr, nu ceva ce fac. Hai, Ioană, scanează rapid, înainte să te ia cu leșin, că ești singură cu copiii acasă și n-ai voie să-i traumatizezi pe motive de derută culinară. De aproape șase ani fac pe detectivul de zeci de ori pe zi ca să pricep de ce plânge un copil sau celălalt, ce l-ar ajuta să se simtă mai bine, ce vrea să spună un copil sau celălalt când cere cu disperare un lucru, doar ca să-l refuze imediat ce-l primește, sigur știți ce zic. Doar că de data asta investigația mea nu dădea nici un rod.
Sofia mă ia de mână, mă privește în ochi și silabisește ca la proști:
– Mami, fii atentă, POC-POR-NEȚI!
Tot n-am idee despre ce vorbește, dar măcar mă bucur să observ că toții anii ăștia de comunicare calmă, de explicații nesfârșite și răbdare cu ghiotura dau ceva roade.
Ridic din umeri și aproape izbucnesc în plâns. Am 38 de ani și habar n-am ce-s pocporneții. Iar fie-mea de 5 ani și 10 luni știe. Vai de steaua mea. 🙁
Noroc că Ivan intervine și mă salvează:
– Ăia, mami, care-s ca niște mămăligă, doan că cu mai mult aen. Și dispan așa cumva când îi bagi în guiă.
Brusc, m-a lovit răspunsul ca o explozie cu mămăligă.
PU-FU-LEȚI. Aia voiau. Pufuleți. Slava Domnului, copiii mei SUNT normali. Vor pufuleți.
PS: Îmi cer scuze pentru poza cu popcorn, n-am găsit nici una cu pufuleți pe Shutterstock.
La 6 ani sa nu stii sa spui „pufulet”,probabil nu primeste des…
Asa e, nu prea mancam pufuleti. Si nici nu si-a manifestat pana acum vreo dorinta in acest sens. 😉
Nu ma mai mira comentariile rautacioase…cand parcurile sunt pline de mamici/bunici care indoapa copiii cu pufuleti numa’ numa’ sa taca din gura…:(
Foarte tare intamplarea! Abia astept sa mai creasca si piticul meu(4luni) 🙂
Întrebarea mea e de ce pufuleți la copii de câțiva ani când există atâtea alte bunătăți pe post de înlocuitor.
Va mirați de parcă i-ar priva de apa sau aer….
E doar un snack inofensiv, mai mult aer decât ingrediente, efectiv mălai apa și eventual sare, de asta ne „miram” de ce e pana și asta ceva de care vezi doamne trebuie feriți, that’s all.
Tareeee! Eva, cam la aceeași varsta, spunea popmort in loc de popcorn:)
Am murit de ras :)))))))))))
Doamne!! Am ras cu lacrimi…abia astept etapa asta la micutul meu (5 luni)…sunteti bestiali, va pupam!
Ha ha! Eu ma lupt cu asta zilnic. Are doar 2 ani, iti dai seama cat de mult inteleg din ce vorbeste ?
Eu m-am prins ce vrea, tocmai pt ca știam ca ei nu prea primesc, dar de asemenea știu ca am citit de curând ca le-ai dat. Și galbeni, eram convinsă.
Dar îmi place denumirea: pocporneți.
Doamne, felul ăsta al tău de-a scrie!!! ?
Ce-am râs!
– Mami, avem stafide colorate? Eu iau si ii pun pe masa punga cu stafide, ca deh, si maro-ul e o culoare.
– Nu, mami, nu de astea, de alea colouate.
„ca sa aflu mai tarziu ca stafide colorate = pufarine.
M-am gândit la orice, numai la pufuleți nu. Oricum, amuzantă întâmplarea. 🙂
Esti mortala!!! Și Ivan explica foarte bine!!! Sa fiți sanatosi!
Ps. La noi erau PULULEȚI!
Eram precisa! De când a zis Ivan aia cu sunt mari cand ii bagi in gura și rămân după aia mic de tot…:))))
M-ai binedispus de la prima ora, multumesc! 🙂 Acum ceva timp, am ramas singura cu verisoara mea de 5-6 ani, cat timp mamele noastre au plecat la cumparaturi. O ora pe ceas mi-a povestit intr-una cum ii da matusa sa manance FUFUTICA, iar eu ma uitam cu mirare si ceream detalii ca sa imi dau seama ce mananca copilul :)). Ghici ce era de fapt: PORUMB FIERT! :))))))))))))))))))))
Ioi, fufutica… :)))
Cineva te admonesta ca nu stiu copii sa spuna pufuleti. ?Copii au conexiunile lor in cap. Al meu la 6 ani a fost entuziast ca a vazut „bălegaț” de liliac. Evident cuvantul era compus din „bălegar” si „găinaț” si copilul nu stia daca liliacul e pasare sau mamifer. Noi si acum (cand copilul are 27 de ani) cand ne este rau luam „mecamente”. Asa ca stai linistita si bucura-te: inca o zi in Paradis.
Al meu zice memamente la medicamente!
Futuleti in cazul nostru.?
Demential!
Aparusera la un moment cand eram eu si frate-miu prin scoli primare (el) si generale (eu) niste biscuiti in genul Biskrem (cam scumpi pentru bugetul nostru) dar care costau mai putin si se chemau Tutku 🙂 Si ne mai lua mama din cand in cand. Si se trezeste frate-miu intr-o zi sa intrebe: „Mami, ne mai iei biscuiti FUTUTUT?” :)))))))))
Stiu, ce voi scrie acum este lauda dar eu m-am prins imediat ce am citit „– Da, mami, pocpoineți, din ăia din care bagi în guiă unul maie și când se topește iămâne mic de tot.”
Dar am antrenament serios cu un pusti de 4 ani si jumatate care face logopedie de peste un an. 🙂
Pai si ii faci in casa? Cum?
ce sa le fac in casa? pocporneti? nuuu! exista homemade?
pocporn le fac la ceaun.
Stiu ca exista masini de facut pufuleti, credeam ca v-ati luat una.
n-am auzit de asa ceva, jur! 🙂
Da poti face tu pufuleti. Dar nu prea au treaba cu aia din comerț.
Buna,
La noi este mac – mac 🙂 . Am gasit o marca care le fac in forma de ratusca mai sanatoasa si ii mai dau pe masina.
Cauta corn puffs si gasesti o gramada de poze. Asa le zic pe aici.
Da se fac si in casa. Bunica insa avea o smecherie mai mare cand se ducea la moara sa macine malaiul acolo avea optiunea sa iti faca si pufuleti din porumbul tau. Nu stiu daca se mai practica sau nu. Din cand in cand ala era rasfatul nostru.
Se accepta si cufuleti?
Bine ca nu le zice PocPornache :))))
Varianta Ivan: PoiPoiache :)))))))))))))))
Eu nu cred ca un parinte / bunic ii da copilului pufuleti sa „TACA” . Dar cred ca un copil trebuie sa stie ce sunt aia pufuleti ,trebuie sa le explicam de ce nu ne fac bine nu sa fugim prin supermarket cand vad pufuleti sau orice altceva asemanator. Asta e doar o parere… mai tarziu o sa aiba singuri posibilitatea sa aleaga ce le fac bine si ce nu ..
cat sunt mici, cel mai bine e sa nu le oferim ce stim ca nu le face bine.
cand sunt mai marisori si pot intelege argumente legate de mancarea sanatoasa, trebuie sa stie de ce alegem sa le oferim anumite lucruri si nu pe altele, sigur ca da! dar nu cred ca e cazul sa le aratam toate variantele nesanatoase si sa le explicam de ce nu-s bune. nu-mi fac griji, sigur vom avea timp sa le descoperim pe toate incet incet.
Asa este,te admir foarte mult pentru felul in care iti cresti copii!
Si acum la mine acasa mancam icre verzi. Ce sunt? Vinete. 🙂 asa am facut eu legaturile la varsta aia
Baietelul meu, cat a fost mic si acum, are 5 si 3 luni nu prea a pocit cuvintele, chiar daca poate mi-ar fi placut, pt ca st deliciosi. Zicea sufrarie-sufragerie, micandente-medicamente si bucatilă-bucatarie. Nici nu-l corectam, era asa simpatic ?
Exista niste pufuleti fara sare sau altceva (doar malai scrie pe ei) de la Solaris. Eu m-am bucurat tare mult cand i-am descoperit :). Si culmea e ca sunt buni. Nu o indop toata ziua cu pufuleti, dar cand ii dau ma gandesc ca ar putea manca mamaliga la fel de bine.
Am ras citind pățania cu poc-pornetii?; băiețelul meu de 4 ani spune „porn-corn” atunci când vrea popcorn ?; sunt tare haioși ?
Tu esti bine … ma gandeam la popcorn sau pufuleti …
Da’ sa ai copil in carut, care abia incepe sa vorbeasca si sa iti ceara ODEL …. „Mami …… dai ODEL? Mami…. ODEL mami! ” …. cu lacrimile de crocodil aferente … timp de 3 zile a plans continuuu ca el vrea …. cand ieseam afara ….
Evident ca am incercat toate variantele …. ma uitam ca nebuna la toti care erau pe langa noi…. nimic…. in a 3a sau a 4a zi… in timp ce ne plimbam a vazut un copil cu un…. COVRIG in mana.. si a inceput urletul …. Dai ODEL mami.. dai ODEL!” … asa am realizat ca voia COVRIGEL …. ce avea una cu alta .. n-am idee nici acum.. si inca mai radem cu „odel”-ul lui…cand vedem covrigarii…. ?
„Odelul” băiatului tău îmi amintește de „cotovetele” puiului unei prietene… Copil mic, evident, care abia începea să pronunțe tot ce a auzit până la 1 an si ceva. Și nu, nu era vorba de „castravete” ???. Plângea copilul că vrea cotovete, plângeau ai casei că nu dibuiau răspunsul.
Mama îi alina mereu supărarea recitându-i binecunoscutele „ori ți-e foame, ori ți-e sete, ori ți-e dor de codrul verde”… Și azi așa, și mâine așa până s-a trezit că vrea copilul „codru verde” – cotovete ?. Nu mai știu ce s-a-ntâmplat, dar m-a amuzat tare să-mi amintesc faza…