Iubita mea mică mare

Acum șase ani pe vremea asta porneam spre spital speriată și bucuroasă, dar mai mult bucuroasă. Burta mea se contracta dureros, pentru că tu voiai să ieși din cocon la lumină. Mi se strângea inima de spaimă. Dacă ceva n-o să iasă bine? Dacă n-o să știu ce să fac? Dacă n-o să mă iubești? Dacă o să te stric?

Apoi te-am văzut și mi-ai zâmbit, fără să ai habar că faci asta. Fără să știi ce fericire îmi aduci, buimacă, pufoasă și flămândă. Te-am pus la piept și așa a început viața noastră împreună.

Grea la început. Plină de hârtoape și plâns mult, din toate părțile. Nesomn și griji. Panică multă. Doctori și mai mulți. Fetița mea plângea întruna. Mă învârteam de colo colo cu tine în brațe și nu știam ce să mai fac.

Îmi amintesc și acum după-amiaza în care m-am lăsat în genunchi cu tine urlând la piept și m-am rugat. Eram atât de obosită și de stoarsă de orice putere încât mă gândeam că am ajuns la capătul drumul și am să mor. De ce nu ești bine, iubita mea, ce te supără, de ce nu pot să te ajut? 

Am închis ochii și-am plâns mult. Lacrimile mele îți udau fața și tu strigai în continuare, roșie la față, cu pumnii strânși și degetele albe.

După o vreme, când mă dureau deja genunchii și ochii, am încetat să mai plâng și mi-am imaginat o câmpie largă, plină de flori, prin care tu alergi spre mine cu brațele deschise, râzând, blondă, albă, cu flori între degete. Am tras aer în piept și mi-am zis: O să ajungem și acolo, iubita mea, mai ai puțină răbdare. Trece. Toate trec.

Între timp, adormiseşi. Ți-am mirosit părul moale ca mătasea de porumb. Mirosea a migdale dulci și caise coapte. Ca în prima noapte. Și mi-ai zâmbit ca atunci, în prima noastră oră.

Au trecut șase ani. N-am uitat greul, dar înțeleg acum că poate am avut nevoie de el ca să înțeleg, să mă scutur, să aflu că mereu o să mai pot puțin, pentru tine și pentru mine.

ȘASE ANI.

E o plăcere să stau cu tine.

Ești înaltă. Încă semeni cu mine. Ești îndărătnică. Nu suporți nedreptatea, totul trebuie să fie la fel pentru toată lumea. Ești rezistentă și nesăbuită. Iubești vacanțele, aventura, locurile și oamenii noi. Te cațeri. Alergi. Te julești. Alergi la mine, apoi înapoi în copaci. Ești frumoasă. Ai putere, ai povești în tine, ai lumea deschisă în toate direcțiile. Faci glume bune. Înțelegi ironia. Întrebi fără frică orice. Nu te lași până nu afli. Nu accepți minciuna.

Respect bucuria cu care iei în palme gândaci și râme, abilitatea cu care te cațeri oriunde, jocurile tale cu păpușile care durează cu orele, desenele tale cu porci care arată ca ratonii, dar în care mereu suntem tu și cu mine, uneori și tati și fratele tău, dar invariabil eu și cu tine.

Să fim părinții tăi e mult, mult mai frumos decât speram. Să avem șansa asta incredibilă de a-ți fi călăuză în primii ani este poate cel mai prețios dar care ni s-a dat.

Mulțumesc pentru că-mi spui ce vreau să aud, fără să cer. Că mă accepți, că-mi dai drumul când am nevoie, că îmi arăți ce încă am de reparat,  că mă strângi în brațe, că ai nevoie de mine, că ai încredere în mine, că încă sunt persoana ta preferată din toată lumea.

Te iubesc. Îți doresc să te bucuri de tot ce trăieși, să ai noroc, să fii sănătoasă, să ai în continuare curaj și să stai dreaptă și mai departe.

Zâmbetul și mirosul tău sunt neschimbate și după șase ani. La fel și bucuria că ne-am găsit și că drumul nostru împreună e abia la început.

La mulți ani, delfină!