Azi e ziua lui. Chiar dacă el nu mai e, șapte aprilie rămâne, pentru mine, ziua lui.
Aseară înveleam copiii în pat și ne strângeam în brațe și ne spuneam siropurile noastre obișnuite, când dintr-odată m-a străpuns un junghi în inimă. O fi de la oboseală, mi-am spus. Dar nu, nu era de la oboseală, era de la șapte aprilie.
Al treilea an în care nu-l mai pot suna să-i spun la mulți ani, pentru că anii lui aici s-au terminat. Au fost puțini pe lume, iar dintre ei, pe mulți i-a petrecut departe de mine. N-am apucat să-i spun, să-mi spună, n-am apucat să-mi iau rămas bun, a plecat de la noi într-o zi la aeroport și câteva zile mai târziu am aflat că într-o noapte a căzut și a murit.
Azi e ziua lui. E ziua unui om care nu mai există.
Și eu în continuare nu mă împac cu asta. Vreau să-l sun, să-i spun, să-l strrrrâng în brațe cum îmi strâng copiii, să-l mai văd, să-l aud, să-i pun o farfurie plină în față, să le cânte copiilor la muzicuță și ei să danseze, să ne povestească, să fie.
Ani de zile de ziua lui, pe vremea când nu știam unde e și dacă trăiește, mă rugam pentru el, aprindeam lumânări, mă gândeam că e imposibil ca toată iubirea mea pentru el să se risipească așa aiurea, prin Univers. Ceva, cândva, va ajunge la el.
Apoi m-a sunat și ne-am regăsit și nu ne-am spus lucruri, dar măcar ne-am văzut. Ne-am strâns în brațe. De ziua mea în anul ăla mi-a dat nouă sms-uri de la mulți ani, câte unul pentru fiecare an în care de ziua mea, de la el a venit doar tăcere.
Am recitit acum toate mesajele între noi. Puține, meschin de puține pentru 15 ani în care nu ne-am văzut nici măcar o singură dată. Și ce puțin îi scriam, ce cuvinte seci, suntem bine, și eu, te pupăm, la mulți ani. să fii sănătos.
Acum gata, nu-i mai pot scrie de ziua lui. El nu mai e.
Mi-e atât de dor de el uneori încât mă ard ochii. Și nu pricep de ce nu trece, că doar mi-a fost dor de el mai bine de jumătate din viața mea. Mai mult nu l-am avut decât l-am avut. Ai zice că m-am obișnuit, dar asta nu face decât să doară și mai tare.
Mereu pică sărbătoarea de Paști fie de ziua lui, fie de ziua Sofiei. Fie tristețe și furie că el nu e, fie bucuria imensă că ea e.
Ieri, Ivan a luat din bibliotecă globul de sticlă cu Roma, cadou pentru el de la tata.
– Aici stă bunicul Stelian? m-a întrebat.
– Stătea, am zis eu. Apoi m-am corectat și am zis: da, aici stă.
Stă în globul ăla. Stă în pozele de pe perete. Stă în mesajele vechi de pe telefon. Stă aici în mine. Stă și în el și în sora lui. Stă în felul în care râd sau vorbesc uneori. În felul în care fac pastele cu pesto, așa cum m-a învățat el.
Dar adevărul e că el nu mai e și nu știu dacă o să pot accepta asta vreodată. Încă mai aștept să plâng după el de să se cutremure pereții. Cred că mi-e teamă că dacă o să fac asta, după ce-o să mă șterg la ochi o să trebuiască să accept că s-a dus. Și nu pot face asta. E ca o moarte, una adevărată.
Vă doresc să vă strângeți aproape familia, atât cât se poate. Să lăsați fripturile și ouăle și să luați în brațe oamenii. Care se duc când nu te-aștepți și-apoi rămâi să-i cauți în toate chipurile de pe stradă care seamănă puțin, care râd cam la fel.
Bucurați-vă și spuneți-vă tot. Timp nu e cât credem noi că ar trebui să fie.
Sărbători în pace!
La noi arde candela azi.
Odihneşte-te în pace, Bunicule Stelian!
Te îmbrățişez, Ioana. Te-a iubit şi a fost mândru de tine, sunt convinsă. Doar că a aşteptat un moment potrivit ca să ți-o spună…
Ohhh Ioana, cum te înțeleg. Primul meu copil este născut cu o zi inainte de ziua tatalui meu. Tata pe care nu-l mai am de când eram tare mică…
Emotionant!iti doresc putere,stiu ce inseamna pt ca o traiesc pe pielea mea!
Foarte emotionant…. imi pare rau Ioana, meriti zambete pe chip, nu lacrimi amare. Cu cat inaintam in varsta, cu atat apreciem mai mult oamenii si familia si parca ne desteptam cu fiecare an mai mult… iti trimit imbratisari calde si desi stiu ca vorbele mele scrise aici nu au puterea sa aline cum trebuie, insist sa iti spun ca esti un om cald, un om frumos cum as vrea sa fie toti din jurul meu… Sarbatori fericite, draga mea!
Tot de 3 ani nu mai e nici tata, cel mai bun prieten al meu. Încă îl aștept. Mi-ar fi prins tare bine să-l știu lângă mine mai ales anul ăsta, cu siguranță ar fi stat lângă mine și ar fi avut încredere în mine. Nu știu dacă mă voi împăca vreodată cu furia asta că el lipsește.
Odihna veșnică!
Iti împărtășesc durerea,Ioana,azi trebuia sa fie și ziua bunicului meu! Sunt convinsa ca ne veghează de undeva și vor fi mereu alături de noi,prin tot ce ne-a rămas de la ei.
Sărbători luminate!
Îmi pare rău, Ioana! Te îmbrățișez cu drag și cu durere și n-am nici cea mai mică idee ce poți să spui să ștergi dorul, neputința, lipsa, durerea și golul. Îmi pare rău!
Mulțumesc ca împărtășești din experiența ta! Îmbrățișări!
Lacrimile tale nu-l pot aduce inapoi. Renunta la durerea aceasta, la apasarile trecutului si stai in prezent, este mai bine si pentru tine si pentru cei dragi tie. Lasa apa pacii interioare sa te ingrijeasca.
Pace tie.
Și tatăl meu s-a dus și mereu simt nevoia să-l sun, nu realizez că nu mai e de 2 ani, deja…
O îmbrățișare uriașă pana la cer si înapoi! ?❤️
Azi e ziua mea si de 2 luni tata nu mai e. Azi dorul m-a topit, cum nu am simtit pana acum! Te imbratisez! Stiu cum e !
Of, Ioana! ? Te imbratisez tare, tare ca prima oară când ne-am văzut.
Paste Fericit si multe bucurii care sa umple golul!
3 ani si de cand a murit mama….simt la fel….viata merge inainte si fara ei dar niciodata nu va mai fi la fel….si durerea din suflet ramane vesnic.
31 de ani de cand tatal sotului meu nu mai si durerea si dorul sunt tot acolo in suflet.
Sarbatori fericite si sa te bucuri deplin de cei care inca sunt langa tine!
Imi pare rau, Ioana, ca iti este atat de greu. Mi-e si frica sa ma gandesc cum e…
Imi pare rau!!!!!!!
Sper sa „exersam” asta mai des, noi toti. Daca iti iese friptura buna, nu esti mai fericit. Sau mai OM. Daca nu iti iese mielul la cuptor sau nu stiu ce prajitura, nu inseamna ca se sfarseste lumea… In Joia Mare am vizitat copiii de la Oncologie Pediatrica Fundeni. Am strans in brate un pui de 2 ani cu tumora inoperabila pe creier… Mi s-a luat de toate pregatirile si fripturile si prajiturile din lume.
Ce nume frumos avea tatal tau, stii ca Sf. Stelian este ocrotitorul copiilor. Ne vom simti copiii parintilor nostri si la 60 de ani, asta-i clar asa ca plangi cand ti-e dor de el, poate te mai descarci si aprinde-i lumanari la Biserica, eventual vorbeste cu un preot, te ajuta mult si spune-i starile tale. Esti foarte frumoasa in poza asta cu el si cred ca-i semeni la formatul buzelor. Iti doresc sa-ti fie din ce in ce mai usor odata cu trecerea anilor 🙂