– Copilul meu s-a transformat total, nu-l mai recunosc. E rău și nervos și mă sfidează…
– S-a schimbat ceva în viața lui?
– În afară de faptul că are un frățior mai mic, nu. Dar e super iubitor cu el, n-are cum să fie de la asta, mereu îl mângâie pe bebe…
Îi e greu când i se naște fratele mai mic. Poate e prea mic să priceapă ce simte, dar îndoiala, teama de abandon, gelozia, suferința sunt acolo, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de temperamentul lui, de relația anterioară cu părinții, de cum se petrec lucrurile imediat ce noul copil se cuibărește în brațele mamei.
Nu vă lăsați amăgiți de dovezile de afecțiune ale fratelui mare față de fratele mic. Sigur iubire există, copiii au suflete mari! Dar asta nu înseamnă că nu suferă, că nu o vrea înapoi pe mami doar pentru el, că nu se întreabă, cu sufletul lor mare plin de îndoială, de ce a făcut mami încă unul? Eu n-am fost de ajuns?
Majoritatea copiilor își schimbă comportamentul când apare fratele mai mic. Asta se poate întâmpla imediat după ce primul copil află că în burta lui mami crește al doilea. Sau imediat după naștere. Sau la cinci luni după naștere, când copilul își dă seama că bebelușul a venit să rămână și că, oricât ar încerca el să fie de bun sau de rău, mami n-are de gând să-l returneze pe al doilea născut.
Fratele mai mare începe să se răzvrătească. Face exact ce nu trebuie și refuză să facă ce trebuie. Regresează. Vrea înapoi în scutec. Nu mai vrea să doarmă singur. Nu mai mănâncă. E nervos. Răspunde în doi peri. Aruncă lucruri. Spune vorbe urâte.
Toate astea se întâmplă pentru că suferă. Inima lui e plină de nesiguranță și de suferință. Îl doare că mami e mereu atentă la cel mic și tot mai puțin la el. Că mami sare imediat să-l ajute pe bebe, iar pe el îl amână. Imediat, zice mami, dar mami nu vine imediat.
Tu ești mai mare, poți să aștepți. Tu ești mai mare, înțelegi.
Nu e mai mare, mami, e și el mic. E un omuleț rănit care are nevoie de iubire, de iertare, de acceptare.
Dacă vrei să-l ajuți, și sigur vrei, dacă vrei ca primul tău copil să redevină minunea care a fost înainte de fratele său (și care n-a încetat să existe, doar e mai greu de văzut acum în spatele supărării uriașe), alege-l și pe el, măcar din când în când. Lasă-l pe cel mic cu tati sau cu bunica și observă-l și pe cel mare.
Puiul meu iubit, minunea mea, ce dor îmi e să stăm doar noi doi puțin, ca înainte! Ce-ai vrea să facem împreună? Poți alege orice. Te iubesc. Mereu o să avem timp doar pentru noi, promit.
Contează atât de mult pentru el să vadă că nu a devenit invizibil (așa cum uneori se simte că e), că iubirea mamei și a tatălui pentru el nu s-a schimbat (lui i se pare că da), că și dacă se comportă urât, relația lui cu părinții e indestructibilă (pentru că așa ar trebui să fie).
Știu, bebelușii au nevoie mai mari și mai urgente, plus că sunt mult mai drăgălași decât un toddler care se tăvălește pe jos urlând, dar să știi că de multe ori cel mic poate să stea o clipă în leagăn sau în pătuț cât tu încerci să umpli paharul gol al primului tău născut, care e prins fără vina și alegerea lui într-un carusel foarte frustrant pentru el. Nu știe nici ce se întâmplă, nici de ce, știe doar că lucrurile s-au schimbat foarte mult și asta îl face să sufere. Se simte și rău, și vinovat.
Iar tu poți să-l ajuți enorm. De atât are nevoie: de iubire. Ca și tine. Ca noi toți.
El te alege întotdeauna pe tine. Tu ești casa și Dumnezeul lui. Alege-l și tu pe el, măcar din când în când, ca la început. Și va fi tot mai bine. Privește-l și iubește-l pe primul ca atunci când era singurul.
Acesta e secretul despre fratele cel mare pe care cred că toți părinții trebuie să-l știe: copilul suferă, iar tratamentul este timpul frumos împreună, cu iubire și acceptare.
Poate vă ajută să ascultați și acest mesaj audio pe care l-am înregistrat pe aceeași temă: Dragă mamă de copil mic cu frate și mai mic
Sursa foto: frate și soră
via Shutterstock.com
Am plans!Aveam nevoie sa plang!Baietel de 4, 5 luni si bebe de 11 luni, fericire deplina dar si provocari pe masura!Multumesc pentru emotie, pentru ca citind textele tale imi doresc sa fac mai bine si sa fiu mai bună!
Foarte frumos ai explicat aici, e ceea ce nu am avut niciodata, in continuare sora mea mai mica crede ca eu sunt a doua ei mama datoare sa am grija ei, pentru ca asa ne-a crescut mama noastra.
Am suferit toata viata de acesta lipsa de afectiune din partea mamei si scriu asta aici sa ma mai vindec putin. E motivul pentru care nu am facut al doilea copil desi mi l-am dorit foarte mult, mi-a fost teama ca-l voi rani pe primul asa cum am fost si eu.
Fix acum traiesc ceea ce ai descris tu… Sunt mama a unui copil de 3,7ani si a unui de 2 luni. Ma simt ca intr-un carusel ce nu se mai opreste si simt ca, parca, nici nu am control asupra lui. Ma pun in locul celui mare si plang…plang ca imi inchipui ce e in capusorul lui si ca eu sunt prinsa cu cel mic. Plang cand vad ca ma respinge si il prefera pe tati il locul me ca el il poate tine in brate oricat isi doreste piticul… E greu..
Asta l-ai scris pentru mine, nu? Tin in brate o micuta de 3 saptamani si in suflet o micuta de 3,5 ani. Venirea celui de-al doilea copil a fost cel mai frumos si cel mai dureros lucru pe care l-am facut vreodata si pe cat ma simt de fericita, pe atat ma simt de vinovata. Stiu ca i-am daruit celei mari o prietena pe viata dar acum ii vad doar suferinta si ii aud plansul…
va fi tot mai bine si mai usor in timp, si pentru tine, si pentru ea!
Gand la gand. Am scris si eu ieri despre gelozia dintre frati. Mi se pare foarte important sa fie implicati fratii mai mari in ingrijirea celui mic, mai ales la inceput. Am observat uneori tendinta parintilor de supra protectie catre bebelus, ceea ce se traduce pt copilul mai mare prin respingere.
Mie mi se pare gresit sa pui fratii mai mari sa fie bone la cei mici. Copiii mai mari tot copiii sunt, nu bone! Ei trebuie sa se joace nu sa aiba responsabilitati.
Eu la 5 ani am vrut sa-l spal in cada pe fratele meu mai mic, am crezut ca este responsabilitatea mea sa-l tin curat. Acest lucru a fost motiv de amuzament in familie, nimeni nu s-a gandit la motivul pentru care l-am tarat spre cada, nimeni nu s-a simtit vinovat ca eu mi-am asumat responsabilitati care nu erau ale mele.
da, doamne fereste sa aiba copiii vreo responsabilitate
cata ironie…este normal sa aiba responsabilitati, insa nu bone pentru fratii mai mici. Sunt de acord cu Mia.
Suntem atât de legati de băiețel și el de noi ca stiu ca ar suferi mult sa trebuiască sa ne împartă… noi nu ne dorim in momentul asta al doilea copil din anumite motive, unul e clar și asta, dar nu cel principal. Oricum, de acord, iubirea e tot ce au nevoie cei mici.
Pe langa gelozie, intre 3 și 4 ani se manifesta sindromul lui Oedip la băieți și Electra la fete. Motiv in plus de frustrare, comportament sfidător și momente in care insistă să facă totul numai și numai cu mama (cu tata mai rar). Prin asta trecem noi acum, asta ne-a zis psiholoaga de la grădiniță. Băiețelul are 3,3 și bebe 8 luni. Ne-a spus că în perioada aceasta sunt pusee in jur de 3,3 și 3,9 ani in care sunt dați peste cap din cauza acestui sindrom. Crizele durează cam 2 săpt (după 2 săpt se sting de tot pentru moment). In primele câteva zile, noi nu l-am mai recunoscut…devenise violent cu toți, in special cu bebe pe care până acum nu îl atacase dar nici nu era leșinat de iubire. Povestesc asta că poate ajuta și alți părinți să înțeleagă ce se întâmplă cu copiii lor. Și da, trece cu iubire multa, calm dusa extrem din partea părinților, sa ii refuzați cat mai rar posibil micile dorințe in aceasta perioada și timp special 🙂
Eu am 4 copii. Au fost gelosi doar daca eu am acordat timp/arentie etc doar unui copil strain, desi sm niste copii mamosi si veneam cu teama acasa de la spital ei m.au invatat atatea lectii de viata in 9 ani de cand sunt mama ca imi ajung ptr 2 vieți. Cum ii daruiau noulyi venit jucaria preferata pe care nu o împărțea cu ceilalti frati,cum strigau dupa mine prin curte sa vin ca lui bebe ii este sigur foame desi acesta dormea dus. Cum i.a lasat doar lui pe titi pentru ca nu are dinti si ni poate manca. Recunosc ca desi am momente cand imi este mie greu sa ma impart,pt ca inafara de sot nu avem nici un alt ajutor am incercat sa petrec timp cu toti, sa raspund la toate solicitările lor, sa stau cu 3 din ei in brate in acelasi timp , etc. Insa ptr asta casa mea nu e niciodata,dar niciodată curata, mancare fac uneori pe toata saptamana ,si multe altele, dar e asa de frumos ❤
Uf, ce m-au impresionat cuvintele tale! Frumoasă poveste ai! Tu știi mai bine că nu poate fi casa curata cu 4 copii. Eu am unul, sunt obsedata de curățenie, fac tot timpul curat seara, a doua zi frimiturile tot acolo sunt, iar praful la fel pentru că stăm cu geamurile deschise toată ziua 10 luni din an. Asa ca nu-ti face griji, o să fie timp de curățenie mai tarziu. Doar sănătatea și psihicul sa dea Domnul sa va tina! Te salut și te îmbrățișez cu mult drag.
[…] ”Din când în când, preferă-l pe el, pe fratele mai mare” – ”Dacă vrei să-l ajuți, și sigur vrei, dacă vrei ca primul tău copil să redevină minunea care a fost înainte de fratele său (și care n-a încetat să existe, doar e mai greu de văzut acum în spatele supărării uriașe), alege-l și pe el, măcar din când în când. Lasă-l pe cel mic cu tati sau cu bunica și observă-l și pe cel mare.” […]
Motiv pt care nu imi doresc un al doilea copil…
Pff… eu nici acum nu reușesc să mă împart bine (3,6 Si 1,2 ani). Si am stat mult cu cea mare, prea mult… si simt ca legatura cu cea mică nu e la fel de puternică. Adică cea mică nu a fost la fel de iubita si răsfățată si îngrijită de mami. Si simt asta in legatura dintre noi. Zi mi ca se reglează totul la un moment dat …. Sau zi mi dacă pot faca ceva sa reglez
Off, si mie mi-e teama sa nu fac aceeasi greseala…din teama ca cel mare sa nu se simta respins, ii acord lui cat de multa atentie pot. Mai fac cate o mancare, mai dau cu aspiratorul, si realizez ca bebelusul de 7 saptamani nu e la fel de mult tinut in brate si alintat cum a fost fratele lui…..?
Fix asa si la mine …..asta la inceput…ma simteam extrem de vinovata fata de fetita mare ca nu stau cu ea atat de mult ca la inceput….dar si de aia mica pt ca nu îi acordam intreaga atentie asa cum faceam cu aia mare…..vinovatia ma apăsa tot mai tare pana cand am realizat ca nu fac bine si mi.am zis ca fac tot ce e omeneste posibil ca mama…am schimbat atitudinea :radeam ,cantam, dansam chiar cu amandoua in brate ,ne jucam toate trei si atunci am observat ca alta era atmosfera intre noi ….acum se iubesc f tare si le simt fericite pe amandoua …multa putere iubire si rabdare
Fix asa si la mine …..asta la inceput…ma simteam extrem de vinovata fata de fetita mare ca nu stau cu ea atat de mult ca la inceput….dar si de aia mica pt ca nu îi acordam intreaga atentie asa cum faceam cu aia mare…..vinovatia ma apăsa tot mai tare pana cand am realizat ca nu fac bine si mi.am zis ca fac tot ce e omeneste posibil ca mama…am schimbat atitudinea :radeam ,cantam, dansam chiar cu amandoua in brate ,ne jucam toate trei si atunci am observat ca alta era atmosfera intre noi ….acum se iubesc f tare si le simt fericite pe amandoua …multa putere iubire si rabdare
Articolul acesta mi-a picat la fix. Am o fata de 9 ani si jumatate si urmeaza sa nasc in vreo 6 saptamani. Cand era mica imi spunea tot timpul ca isi doreste o surioara. Acum, cand momentul acesta este aproape, nu ca nu isi mai doreste nimic, ba chiar respinge ideea, ea vrea sa ramana in centrul atentiei, vrea sa fie doar ea. Imi este, efectiv, groaza de cum va fi… S-a schimbat exact cum scrie in articol….
[…] scris mult despre asta (aveți un articol important aici), pentru că am experimentat și noi din plin mare parte dintre aceste situații. Fetița avea 2 […]
Mamelor acum inteleg ca nu este doar problema mea , intr una ma invinovatesc ca am gresit eu cu ceva sau i am obisnuit prost (in semsul ca am stat prea mult dupa ei, mai mult dupa primul ) baiatul avand 8 ani si surioara 6 ani jumatate. De mici nu au fost probleme extaordinare de gelozie eu fiind tot timpul cu ei, dar de vre un an incoace mai toate zilele ajung la lupta cu baiatul ca o ajut doar pe ea la imbracat dimineata, ca la lectii o ajut doar pe ea mai mult, ca ei ii vb altfel si etc. O lupta care am impresia ca nu se mai termina niciodata. de dimineata imi spusese ca nu ma mai suporta si gata 1 parinte cu un copil si se rezolva situatia chili alege pe tata,dar stiu canu este adevarat. Am inceput sa iau si medicamente sa mi pot controla nervii 🤦♀️. De tanara vroiam o fata si un baiat si asa mi a dat Dumnezeu dar nu ma gandeam ca va fii in felul asta. Acum intele de ce multe mame fac cate 1 copil doar… Se sufera umpic mai putin. O zi buna la toate
Mamelor acum inteleg ca nu este doar problema mea , intr una ma invinovatesc ca am gresit eu cu ceva sau i am obisnuit prost (in semsul ca am stat prea mult dupa ei, mai mult dupa primul ) baiatul avand 8 ani si surioara 6 ani jumatate. De mici nu au fost probleme extaordinare de gelozie eu fiind tot timpul cu ei, dar de vre un an incoace mai toate zilele ajung la lupta cu baiatul ca o ajut doar pe ea la imbracat dimineata, ca la lectii o ajut doar pe ea mai mult, ca ei ii vb altfel si etc. O lupta care am impresia ca nu se mai termina niciodata. de dimineata imi spusese ca nu ma mai suporta si gata 1 parinte cu un copil si se rezolva situatia chili alege pe tata,dar stiu canu este adevarat. Am inceput sa iau si medicamente sa mi pot controla nervii 🤦♀️. De tanara vroiam o fata si un baiat si asa mi a dat Dumnezeu dar nu ma gandeam ca va fii in felul asta. Acum intele de ce multe mame fac cate 1 copil doar… Se sufera umpic mai putin. O zi buna la toate