Mă îmbrac la mine-n dormitor. Copiii se joacă în sufragerie. La un moment dat, aud o reclamă la televizor, nu aud și ce zice reclama. Televizorul stă închis la noi 99% din timp, nu ne uităm nici noi, nu se uită nici copiii, cu excepția unor seri când când le usuc părul și ne uităm la documentare cu animale și a rarelor dimineți de weekend când nu avem program și afară plouă, atunci ne uităm cu toții la un film animat.
Sofia zice:
– Ce-ai făcut, Ivan, ai deschis televizorul?
– Am vut să pun un CD cu muzică și s-a deschis.
DVD playerul trece prin TV, când dai drumul la muzică pe CD pornește și televizorul.
– Păi să ne uităm puțin, zice Sofia.
– Da, să ne uităm, zice și Ivan.
Trec câteva secunde.
– Dar mami nu ne-a zis că e OK să ne uităm la televizor, constată Sofia.
– Da, nu ne-a zis.
– Ne mai uităm?
Mai trec câteva secunde. Pun pe mine tricoul și ascult, curioasă.
– Oare o să se supere?
– Nu ched. Mă duc să o înteb?
– Mai bine nu. Are treabă. E în camera ei, decide Sofia.
Opaaa, asta e nouă. Foarte rar faptul că am treabă îi împiedică să vină după mine, să mă strige sau să vorbească fără pauză cu mine, amândoi în același timp, eventual trăgându-mă de haine ca să se asigure că îi aud.
– Ce muzică voiai să pui?
– Mono Jacks ambumun.
– E bine, pune-l pe ăla.
Televizorul se oprește, începe muzica.
– Rămâne secretul nostru că s-a deschis televizorul?
– Bine. Îi spunem doan iui mami, da?
– Așa mă gândeam și eu.
Îi aud cum aleargă spre mine pe hol. Vorbesc amândoi în același timp, tare.
– Mami, Ivan a deschis televizorul…
– Din gheșeaiă și apoi ne-am uitat puțin și am închis.
– Bine, puilor, și ce era acolo la televizor?
– O iechiamă caie zicea că dacă vei să faci sex, mai bine să…
– Mami, cum adică să faci sex? întreabă Sofia în timp ce scotocește prin sertarul meu cu ciorapi.
Șah mat. Ce reclame dau și ăștia la 10 dimineața, duminica…
– Măi copii, să faci sex înseamnă că două persoane care se iubesc mult și care formează un cuplu… ăăă… se duc în dormitor și se…
– Mami, deci e ok că ne-am uitat puțin și apoi am închis și am hotărât că e secretul nostru că am văzut la televizor despre ce să faci când vrei să faci sex și am venit să-ți spunem secretul?
– Sunt bucuroasă că ați făcut așa, mulțumesc că mi-ați spus.
Și mai bucuroasă sunt că n-a fost nevoie să duc explicația despre sex până la capăt. Sofia a pus deja multe întrebări în zona asta, a văzut pe National Geographic animale care se împerechează, știe care sunt și cum funcționează toate organele din corpul nostru, nu a interesat-o până acum fix momentul crucial al împerecherii și pentru că nu m-a întrebat fix asta, nu i-am spus fix asta. Adică îi lipsește fix centimetrul de informație care ar completa puzzle-ul, dar pe ea încă n-o interesează să-l afle, și asta a fost evident încă o dată și în conversația asta. Nu am răspunsul pregătit, dar am rămas în cap cu o informație pe care am primit-o de la Diana Stănculeanu (psihoterapeut) la conferința noastră despre educație sexuală de sâmbătă.
Când copiii ne întreabă despre un cuvânt sau proces care are legătură cu sexul, ce trebuie să facem pentru a-i răspunde corect, fără a oferi mai multe informații decât poate duce copilul este să îl întrebăm, pe rând?
– Unde ai auzit despre asta?
Verificăm întâi sursa informației și discutăm cu copil despre asta. Unele surse nu sunt credibile, și așa îi dezvoltăm gândirea critică. Dacă sursa nu e ok, probabil că nici informația nu e adevărată.
– Ce crezi tu că înseamnă?
Cu întrebarea asta afli ce știe deja copilul despre subiect și dacă e pregătit să afle adevărul sau/și mai mult despre subiect.
Abia apoi începi discuția, dacă te simți pregătit. Dacă nu, poți spune asta:
– Puiule, nu știu ce să îți răspund acum. Am nevoie de puțin timp să mă pregătesc, poți să mai aștepți puțin, te rog?
Eu nu mă simțeam pregătită, iar ea nu voia de fapt să afle încă, și am răsuflat ușurată. Încă mai avem amândouă nevoie să afle despre intimitate, emoții, iubire, hormoni. Și observ că nici ea nu e pregătită, așa că nu întreabă înainte de a fi sigură că vrea să știe.
Mi se pare foarte fain cum funcționează copiii. Nu încetez să mă minunez. 🙂
Sursa foto: frați uitându-se la TV
Ce fain iau ei decizii impreuna 🙂
Nu stiu daca stii filmuletul care circula pe net cu o mama care este intrebata de copil ce inseamna „virgin”. Mamica incepe sa explice panicata, pentru ca la final abia sa intrebe unde a auzit asta, iar copilul zice „pai reclama spunea ca este ulei virgin” :)) Deci, da.. E important sa intrebi sursa.
dada, exact asa, ca in filmul ala! 🙂
:))) Simona, am ras cu lacrimi. Nu stiam reclama:)
asta e, e f tare
https://www.youtube.com/watch?v=gd3oYFS9g9I
Partea si mai urâtă din acea reclama, este ca se vorbește despre avort; asta cum o mai explici unui copilaș? Eu aici ma blochez.
Ah, asta nu au mai auzit, nici eu n-am observat.
Eu as explica medical, stiintific. Ca uneori din anumite motive, cand bebelusul nu e foarte sanatos, el nu supravietuieste si trebuie scos din burta, ca sa nu se imbolnaveasca si mami. Despre avortul la cerere nu stiu ce i-as spune.
Hello, uite mie mi-au explicat ai mei cand aveam vreo 5-6 ani, mama a facut un avort la cerere dupa ce m-a nascut pe mine si cu un an inainte sa o nasca pe sora-mea. Nu mi-au dat detalii „tehnice”, dar mi-au explicat ca la momentul avortului in burta mamei nu e un bebelus capabil sa traiasca singur, e mai mult un „proiect”, o gramajoara de celule. N-am fost deloc traumatizata, mi-a placut ca mi-au explicat, n-am mai pus intrebari pana peste vreo 10 ani 🙂
Buna,si faptul ca la inceput nu este un bebelus capabil sa traiasca singur ne da dreptul sa decidem ca nu are dreptul sa se nasca?explicatia printesei este pertinenta.din punctul meu de vedere singurul motiv pt care ar trb sa existe avorturi e faptul ca starea bebelusului din burta nu este compatibila cu viata.plus ca e putin eronata explicatia ca embrionul este o gramajoara de celule,din prima clipa in care s-a format este o fiinta.o zi frumoasa!
Nu prea e o fiinta pentru ca in primele 2 luni inima nu-i bate.
Ba da, ii bate, eu am auzit-o la 4 saptamani la eco.
Stii cum e, daca nu-ti plac avorturile, nu face avort. Din punctul meu de vedere, pana la cel putin 12 sapt de sarcina, nu avem de a face cu o fiinta, ci cu o gramajoara de celule. Si da, faptul ca respectiva gramajoara creste in corpul meu, imi da dreptul sa aleg daca sarcina va continua sau nu. In fine, ne abatem de la subiectul articolului 🙂 o zi frumoasa!
Sunt 100% pentru dreptul femeilor de a alege ce sa faca cu corpul lor. Dar cateva informatii de aici nu sunt corecte si cred ca cineva trebuie sa le corecteze.
1. Inima incepe sa bata la 21-22 de zile de la fecundare. Adica in saptamana 5-6 de sarcina, numarate de la inceputul ultimului ciclu menstrual. Ecograful o detecteza de prin saptamana 7-8.
2. La 12 saptamani „gramajoara de celule” de fapt are cap, maini, picioare, trasaturi ale fetei conturate bine. La 10 saptamani la ecografia 3D baietelul meu era un omulet minuscul care da zdravan din maini si picioare.
Sansa de supravietuire in afara uterului inainte de 22 de saptamani e insa aproape 0 (21 de saptamani si 5 zile e recordul pentru copiii nascuti cel mai devreme care au supravietuit, si asta cu interventii medicale extreme).
Asta e evolutia sarcinii pe saptamani. Imaginile sunt corecte, le-am gasit la fel in manuale de obstetrica si ginecologie si corespund cu ce am vazut la ecografia 3D: http://www.desprecopii.com/info-id-135-nm-Sarcina-pe-saptamani-Odiseea-sarcinii-NAV-1.htm
Nu putem spune altcuiva ce poate face sau nu cu corpul sau, pentru ca nu tu il cresti in burta si suferi consecintele sarcinii.
Este de dorit sa se previna avorturile prin educatie sexuala si contraceptie, dar nu putem obliga pe cineva sa pastreze un copil pe care nu il poate creste/nu il doreste din diverse motive.
Nu este din prima clipa o fiinta, sa nu exageram totusi. Exista un motiv pentru care avortul la cerere se poate face doar in primele saptamani.
Eu nu cred ca un copil atat de mic va intreba totusi despre avort, decat maxim ca sa ii inteleaga definitia, nu sa i se explice ca se poate face si la cerere nu doar din necesitate.
Sunt total de acord cu tine, Alina. Eu sunt 100% pt dreptul femeii de a alege si mi-e teama de oamenii astia care cred ca au dreptul sa decida in locul tau, in virtutea unor pareri si credinte personale. In acelasi timp, eu am avut norocul de a nu fi in situatia de a face avort, in cazul meu contraceptia a functionat de minune 🙂 in rest da, cred ca e suficienta o explicatie simpla pt un copil mic, ai mei mi au dat mai multe detalii pt ca tata era ginecolog si la noi in casa se vb des de chestii din astea:)
O seara buna tuturor 🙂
Daca nu doreste un copil din motive personale at sa se protejeze.dc sa puna capat unei vieti pt placerea personala?dc este considerata crima daca omori un copil nascut,dar nu este considerata crima daca omori un copil nenascut?!?ar trb sa va fie frica si de cele care fac avort la cerere,intra la categoria celor care cred ca au dreptul sa decida in locul tau ?.daca nu vrei o sarcina,respectiv un copil at protejeaza-te.e simplu si la indemana in ziua de azi.
Da-mi un singur argument non-religios a ceea ce sustii. Non-, da?
Nu te supara Alexandra, dar vorbesti prostii care incalca dreptul si libertatea unui om sa decida pentru viata/corpul lui. Majoritatea metodelor de contraceptive sunt eficiente in proportie de 90-99%. accidente se intampla la fiecare pas, nimeni nu este obligat sa aduca pe lume un copil NEDORIT deoarece traim in secolul 21 si avem posibilitatea unei intreruperi de sarcina.
In schimb, este o crima sa aduci pe lume un copil si apoi sa-l arunci la orfelinat sau pe strada sau sa nu te ocupi niciodata de el pt ca nu l-ai dorit si te incomodeaza si poate, mai rau, ajungi sa-l urasti.
Daca tu preferi sa aduci pe lume un copil indifferent de conditii, bravo tie, este dreptul tau, insa lasa-i pe ceilalti sa-si vada de viata lor in modul in care ei isi doresc.
Numai bine
„Intrerupere de sarcina” e un eufemism, e o expresie menita sa sune linistitor, fara sa trezeasca procese de constiinta.
In fapt, e o ucidere (e destul doar sa cautati pe Google imagini de la avorturi).
Se vorbeste despre dreptul femeii de a alege, despre dreptul si libertatea unui om de a decide pentru viata lui … Dar dreptul celui din burta de a trai, libertatea lui … unde sunt?
„Am observat că toţi cei care sunt în favoarea avortului au fost deja născuţi.” (Ronald Reagan, al 40-lea Președinte al SUA)
„Am ajuns în punctul în care n-am mai putut să privesc aceste mici trupuri. (Dr. Beverly Mc Millan, medic care a renunţat la avort)
„O femeie nu dorește să facă avort așa cum dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa.” (Frederica Mathewes-Green, scriitoare)
Alexandra, aberezi. Sigur ca embrionul este indiscutabil uman, si este o forma de viata, dar pana la nastere NU este un copil, NU este persoana si NU este un cetatean si ca atare nu are nici un drept. Nu exista copii nenascuti, exista zigoti, embrioni, feti.
Ba da, are drepturi, inclusiv in Codul civil (de mostenire, de ex, daca a fost conceput inainte de moartea cuiva, poate mosteni persoana respectiva).
:)) asta DACA se naste
Apropos de reclama cu „virginul”. Acum mai mulți ani, bunica-mea: „A, ce-i aia broker?”
Dă-i și explică-i, acțiuni, bursă, mă luase durerea de cap (că nici eu nu știam prea bine).
„Dar vecina din deal zice că-l gătește!”
Am crezut că leșin, mama lui de broccoli. 🙂
Concluzia: nu doar cu copiii trebuie să verifici. 🙂
A-ha-ha 😀
Am fost la conferinta si in seara aceleiasi zile am avut o discutie cu o prietena pe tema a ce am vazut/ ascultat, voi transmite mai departe cat de des voi putea.
Apropo de cele discutate, tocmai am aflat cu stupoare ca unui baietel de 8 ani i s-a povestit de catre un altul de 12 ani cum se fac copiii, efectiv actul in sine, cel mare a incercat sa puna si un videoclip dar nu a reusit (poate au avut noroc si nu mergea internetul sau avea ceva setari facute de catre parinti pentru a evita continutul nepotrivit sub o anumita varsta).
Pe mine personal m-a socat pentru ca, desi eu am explicat si vazut impreuna in enciclopedii tot ce tine de corpul uman, fix la partea CUM se fac, cum ajung sa se uneasca celulele de la mami cu celulele de la tati NU am ajuns pentru ca nu am fost intrebata.
Ce se poate face? Fetita cea mare are 8 ani si spune TOTUL si fratelui mai mic de 5 ani…desi amandoi au vazut in atlas tot, le place sa le explic …partea de CUM e potrivita oare la 5 ani? Sa nu o mai las sa se joace cu baietelul care a aflat? Copilul a reactionat foarte bine, a venit acasa si a intrebat-o pe mamica sa care i-a explicat totul – tot asa, tot la CUM nu ajunsesera inca, in rest era ok, era informatie stiuta.
Al nostru copil a primit informația asta în cadrul orelor de educație sexuală, la clasa pregătitoare deci copii de 6-7ani. Fix partea asta mă codisem și eu s-o dezvălui, tot sub pretextul că nu m-a intrebat. Nu sunt foarte convinsă că e ok să nu le spunem ce nu întreabă. Poate aud cine știe ce minuni la prieteni, au impresia că știu și nu ne mai întreabă. Pe de altă parte, poate fi greu să alegem care este momentul potrivit in care să le oferim informațiile de acest gen.
S-a discutat mult despre asta in cadrul conferintei de sambata despre educatie sexuala pe varste, ai aici un rezumat https://www.go-big.ro/2018/05/live-blogging-educatia-sexuala-la-copii-si-preadolescenti/
Multumesc!
Probabil nu m-am exprimat eu prea bine: si ai mei stiu toate partile corpului, despre ovule, unde se formeaza, cate, ce se intampla cand nu apare un bebe in fiecare luna, trompe uterine, uter cum se umfla, stadiile unei sarcini. La fel am procedat si in cazul anatomiei barbatului unde se formeaza pestisorii (le-am zis ca se numesc spermatozoizi dar na, e cam greu de pronuntat) cati sunt etc.
DAR inca nu m-au intrebat cum ajung sa se uneasca,adica efectiv despre actul sexual.
Despre nastere le-am spus ca este prin operatie si unde sau prin vagin, ce e ala, unde e. Le-am zis doar ca atunci cand doi adulti se indragostesc si decid ca vor sa aiba copii se iubesc si ovulul/oul de la mami se uneste cu pestisorii de la tati. Mai clar de atat e necesar oare?
Adica cel mic are 5 ani, despre act sexual sa ii zic la varsta asta? Intreb pentru ca sigur cea mare ii va spune sau va veni vorba daca mai facem iar seara enciclopediilor despre corp. Nu as vrea nici sa ii zic ei sa nu ii spuna fratelui ca nu vreau nici sa para secret sau sa ii dea prea mare importanta.
Nu am pus accent doar pe partile acestea ale corpului, la fel am vorbit despre orice mai era in acele atlase cu corpul uman, sistemul digestiv, respirator, circulator, excretor, schelet, muschi etc. Le-am disecat pe toate pe rand pentru ca le face placere iar stadiile de dezvoltare ale sarcinii li se par foarte amuzante mai ales cand sta bebe cu capul in jos, cat timp si ce face cand are loc sa se invarta prin uter. 🙂 🙂
Am participat la conferinta, dna psihoterapeut a spus sa raspundem in principiu doar la ce ne intreaba dar ca daca evident afla din alta sursa – desi nu este indicat – sa confirmam realitatea, sa nu mintim pentru ca ar fi cel mai rau lucru posibil sa nu mai aiba incredere in ce ii spun.
Eu nu am probleme de comunicare cu copilul pe tema asta, dar m-am gandit sa ma plang si eu aici de faptul ca, da, CNA clar nu mai exista. Aveam de mult banuiala asta, dar m-am convins dupa ce am vazut, la ore de varf, reclame la prezervative care fac apologia placerii actului sexual. Ca sa nu mai zic de acel film semi-romanesc, „Toni Erdmann”, pe care l-am vazut programat in jurul orei 20:00, desi contine multe scene cu nuditate totala si una ce n-am crezut ca o sa vad vreodata intr-un film artistic – o laba cu finalizare concreta si indelung filmata in gros-plan. E drept, era pe Cinemax, care e program strain, deci iese de sub jurisdictia de sanctiuni a CNA, dar tot ar fi trebuit bagat doar dupa ora 22:00 si cu semn de atentionare de varsta. Tara nimanui suntem, asta e!
Buna! Vezi ceva gresit in perceptia actului sexual ca sursa de placere?
Nu ti-e clar? :))))))))))))))))))))
Din cateva cuvinte…nu poti cunoaste omul, nu poti judeca. Dar iti dai seama cum gandeste….eu cand intalnesc asa ceva, ma umfla rasul. Mie mi-e clar. 🙂
Mie cel mai amuzant mi se pare ca tu ai făcut o introducere ca sa te disculpi pt faptul ca cei mici s-au uitat la televizor.
Nu prea se potrivește uitatul la tv cu imaginea de mama perfecta pe care o vrei, nu?
Noroc ca mai lași sa iti scape diverse detalii si astfel mai inteleg si alte mame ca nu, nici la tine nu e chiar cum scrie in carte.
E foarte delicat ce faci tu aici, nu imi permite profesia sa iti spun câte mame am văzut in terapie al cărui subiect principal de discuție esti tu, cum se compara cu ce scrii tu ca faci, cum se blamează ca lor nu le ajunge timpul nici pt jumătate din ce faci tu zilnic si așa mai departe… si nu pot sa iti spun ce urmări au lucrurile astea pt ele, presupun ca le stii si tu! Si nu, o postare pe an in care povestești ca iti e si tie greu nu e de ajuns, e o picătura intr-un ocean de perfectiune falsa.
Salut, introducerea era mai degraba uimirea mea sa le vad complicitatea, nu era nicicum o disculpare, dar inteleg ca poate fi citita si asa, depinde mult unde esti tu in toata povestea si ce alegi sa scoti din ea, si pentru asta nu sunt responsabila doar eu (ceva ce am invatat in terapie, intotdeauna sunt doi aici, cel care scrie si cel care citeste si cam orice as scrie, toata lumea o va lua personal, si cam nimic din ce va fi personal in altii nu va fi despre mine, dar tu stii asta, inteleg ca esti terapeut si mi se pare ciudat ca avand aceasta formare si experienta, tre sa zic eu asta aici, in locul tau).
Imi pare rau ca sunt atat de multe mame frustrate, stiu ca e foarte greu, dar din nou, asta nu are legatura cu mine. Eu scriu des, chiar foarte des, despre cat mi-a fost si imi este de greu, am povestit aici o gramada de momente dificile, lucruri pe care le-am facut gresit (si ohooo, cat am fost de taxata pentru ele, dar e ok, imi asum toate astea). Din nou, ca tu alegi sa vezi unul pe an, desi ele sunt cu zecile, asta nu mai e alegerea mea, ci a ta.
Perfectiunea nu e mea, nu mi-o asum, niciodata nu am crezut si nici nu am spus si nici nu am proiectat despre mine ca sunt perfecta. Ma straduiesc sa le gresesc copiilor si mie cat mai putin, asta da. Uneori nu imi iese si am povestit in detaliu despre momentele astea. Voi mai povesti si altele, cand imi vor deveni clare.
Iar daca lucrurile ar sta cum spui tu si as fi o fariseica fara suflet, nu cred, sincer nu cred ca as avea atat de multi oameni in jur, de ani de zile, oameni care ma cunosc bine deja. M-ar uri toata lumea pentru ce nemernica mincinoasa sunt. Nu sunt nemernica, nici mincinoasa si nici nu vreau sa fac pe cineva sa se simta prost, dimpotriva, scriu ca sa ajut, pe altii si pe mine, sa se simta (si sa ma simt) normal de imperfecta. Si cata vreme vad ca lumea din jurul meu e tot mai multa si mai insufletita, un comentariu atat de rautacios si culpabilizator din partea ta sau a oricui alcuiva nu o sa ma opreasca si nu o sa ma faca sa ma indoiesc de mine. Slava Domnului si terapiei, am depasit aceasta etapa.
Numai bine!
Sa stii ca si eu am ajuns cu moralul foarte jos comparandu-ma cu tine, deprimata de-a dreptul, iar la inceput nu ma ajutau imaginea mamei perfecte ce reiesea din acest blog. Dar am stat si m-am analizat si am ajuns la concluzia ca circumstanete mele nu sunt ale tale si m-am linistit. Sunt o mama perfect imperfecta! Copiii mei se uita la TV, mananca junk cateodata, mergem si fara casti de bicicleta cateodata, facem si pipi la copac cateodata 🙁 si multe altele. Dar le facem din ce in ce mai rar 🙂 pentru ca eu nu sunt printesa, da ma tratez
Eeee, nu poate fi terapeut, cu o astfel de abordare agresiva, nascuta dintr-o frustrare evidenta. Dar daca totusi este, atunci ar trebui sa isi regandeasca pregatirea profesionala, pentru ca este periculos pentru pacienti sa ajunga pe mainile unei astfel de persoane.
Te imbratisez, Printeso, pentru raspunsul asta! <3 Pot sa imprumut din el, macar calmul si retinerea?
Mirabela, o citesc pe Ioana de foarte multi ani. Am citit toate articolele si niciodata nu am ramas cu impresia ca are o viata usoara, perfecta, sublima si roz. Este, intr-adevar, o persoana pozitiva, care alege mereu sa vada partea plina a paharului si asta transpare din articolele ei.
Poate e mai norocoasa decat alte mamici, asta da. Are un sot implicat, are un job care ii permite sa petreaca mult timp cu copiii, are o situatie financiara net superioara nivelului general de trai din Romania, etc…
Poate aceste aspecte creeaza frustrari altor mamici, insa nu e vina Ioanei.
In ultima instanta, fiecare om traieste viata pe care o alege si se bucura de mai mult sau mai putin noroc.
Dumneavoastra inculpati ceea ce face Ioana fara sens. Ea face in primul rand educatie prin acest blog. Daca alegeti sa o invinovatiti pentru frustrarile de altfel normale, pana la un punct, ale fiecarei mame depasite de situatie, este un lucru foarte urat care nu va face cinste, mai ales avand in vedere faptul ca lasati sa se inteleaga ca sunteti terapeut. Pornind de la aceasta idee, eronata de altfel, Ioana ar trebui sa se simta rau pentru ca are ce oferi copiilor, are posibilitatea unei vacante, sau poate chiar are sansa sa aduca un alt tip de educatie copiilor. Presupun ca puteti vedea absurditatea gandului si incetati culpabilizarea inutila.
Mi se pare nedrept si lipsit de profesionalism sa faci un astfel de comentariu. Nu vad de ce l-ai face. Sincer, nici nu cred ca esti terapeut, caci daca ai fi, sper ca ai proceda altfel.
Nu cred ca e nimeni constrans sa intre pe blog si sa citeasca ce nu i se potriveste sau ce ii face rau. Chiar este alegerea fiecaruia. Iar faptul ca oamenii aceia ajung la terapie – de ce ar trebui sa fie asta ceva negativ?
Alaturi de copiii mei am invatat o lectie buna – te frustrezi daca esti frustrat, te superi daca ai deja samburele supararii s.a.m.d. Deci de ce ar fi frustrarea lor responsabilitatea unei persoane care scrie despre diverse experiente pe un blog personal?!
Ce-a scris ea si ce ai ales tu sa intelegi … A mai povestit ca se uita rar la cate un film animat. Si copiii sunt mai mari. Tot cresc, stii? Legat de mamele in terapie… sincer si cu pararere de rau pentru ele, ca le e greu, problema nu e la Ioana, e la ele. E foarte rautacios comentariul tau. Sa incerci sa pui pe umerii cuiva astfel de lucruri. Unele persoane fac din blog si din persoana ei o obsesie. Poti sa citesti, sa te informezi, sa indragesti foarte mult pe cineva – toate acestea fara sa te compari cu persoana respectiva si sa suferi extrem. Daca ajungi la asa drame, problema e mai adanca si are legatura cu altele. Cred ca acolo trebuie lucrat. Uite ca eu nu am copii si poate tot nu fac intr-o zi ce face Ioana. Dar nici nu ma stresez sau incerc sa contabilizez. Am ritmul meu, munca mea, hobby-urile mele, viata mea proprie si personala cum ar veni 🙂 Pace.
Acesta este un subiect de discutie foarte complex si delicat in acelasi timp, exista la ora actuala destule argumente solide pro si contra ca sa nu ne avantam noi acuma in a judeca daca ceilalti au o parere diferita.
Este esential insa ca decizii de acest fel sa fie luate cat mai CONSTIENT posibil, avand in vedere ireversibilitatea faptelor.., prin urmare, in opinia mea, un consult psihologic bine pus la punct, eventual in colaborare cu mai multe institutii ale statului (dar sa nu fie ceva doar formal), ar trebui sa fie obligatoriu in asemenea cazuri, in care se pune problema pastrarii sau nu a sarcinii. Cred ca ar fi detectate si rezolvate astfel anumite probleme care influenteaza decizia mamei, iar numarul de avoturi sau nasteri de copii nedoriti si abuzati ulterior sigur ar scadea.
Uite, eu mai urmaresc o tipa care ma inspira foarte mult si si pe ea o mai acuza din cand in cand cate unul ca face pe perfecta. Adica tu ca cititor urmaresti pe cineva pentru ca te inspira, te ajuta, iti creeaza buna dispozitie si apoi arunci cu pietre pentru ca esti frustrat ca tu nu esti la fel. Problema e clar la tine, pentru ca ai impresia ca ce vezi/citesti reprezinta 99% viata persoanei respective, cand in realitate, poate reprezinta 50-60%. Si daca toti influencer-ii ar scrie numai despre momentele lor naspa, nu i-ai mai urmari.
Multumesc/ multumim pentru comentariu, imi vine sa-l inramez 🙂
bine, V! :-)))
Sa nu ajungi vreodata in situatia de a pierde un copil inainte de a-l naste si sa-ti spuna cineva ‘oricum nu era copil, era un zigot/embrion/fat,faci altul.’eu nu mi-am permis sa spun ca aberati,fiecare are dreptul la opinie.si argumentele mele nu sunt pe fond religios,nu sunt genul care merge la biserica frecvent.argumentele mele sunt in concordanta cu ce simt,cu ce traiesc.da,din punctul meu de vedere in burta este un copil din momentul in care pe test apar 2 linii si nu am dreptul sa decid eu daca este viabil sau nu.vb din experienta propriei sarcini,cand la prima eco (6 sapt) i-am auzit inima fetitei mele care s-a nascut la 26 sapt si care in iunie face 4 ani si e perfect sanatoasa.si da,in momentul in care am decis ca vreau sa intretin un act sexual am decis ca imi asum orice risc.pana la urma nu decizi doar asupra propriului corp si asupra propriei vieti,decizi si pt acel copil pe care il ai in burta.in fine,nu are rost.
Eu sunt perfect de acord cu ce ai scris aici, Alexandra.
Imi permit insa sa te indemn sa accepti ca alte persoane pot sa creada altfel, pentru ca nu exista, dupa mine, un raspuns definitiv la intrebarea „ce este embrionul – om sau colectie de celule?”.
E si una, si alta si de aia fiecare om trebuie sa aiba adevarul lui, dar sa inteleaga ca nu e obligatoriu ca toata lumea sa aiba acelasi adevar.
Nu cred ca exista nimeni care sa fie „pentru avort”, cred ca toata lumea e de acord ca avortul e o chestie oribila.
Dar libertatea de a alege fiecare pentru el (si de a trai apoi cu consecintele acestei alegeri) e mai importanta decat parerea ta sau a mea despre subiect.
Si eu simt la fel..
Cred ca educatie sexuala inseamna si a invata viitorul adult despre consecintele actului sexual si asumarea lor. Zicea cineva mai sus de placere, dar placerea vine cu un pret..
Eu am raspuns la com. Alexandrei, dar sunt de acord si cu Robo, desi eu simt ca embrionul uman este un om in crestere.
Exact, este un om in crestere, in devenire, un viitor om. Dar nu e „om” pur si simplu.
Cred ca greseala pe care o fac multi este ca se uita la copilul lor, care este deja un om, si se gandesc cum ar fi fost sa-l fi omorat cat inca era in burta. Evident ca daca privesti asa lucrurile, incarcatura emotionala este foarte mare si nu poti ajunge decat la concluzia ca avortul e crima.
Dar daca te gandesti la un embrion oarecare, fata de care nu ai nici un fel de atasament emotional (asa cum nu ai nici un atasament emotional fata de miile de copii care mor zilnic de foame in lume), iti dai seama ca lucrurile sunt mult mai nuantate.
Dar uite ca sunt feti/bebelusi care supravietuiesc si la 20 de sapt de sarcina, prin urmare varsta sarcinii la care pot supravietui e din ce in ce mai relativa odata cu progresul stiintei..acel om in crestere are de la inceput in el, in genetica lui totul pentru a deveni om. Si daca copii s-ar fi nascut la 3 luni sau la 12 luni? , cred ca varsta nu e atat de importanta, e vb de principiu.
Un lucru nu exclude pe celalalt, bebelusi avortati si copii care mor de foame, mi se par la fel de tragic ca se intampla in vremurile noastre.. in timp ce ne considetam a fi atat de evoluati…
Nu este la fel de tragic, totusi. Uite, te pun in fata unei situatii imaginare (citite la altcineva)
Esti intr o clinica de fertilitate si porneste un incendiu.
Intr-un colt al camerei se afla un recipient cu 100 de embrioni umani ce trebuiau implantati si in celalalt un copil de 5 ani separat de parinti. Nu poti merge sa salvezi decat intr-o directie (altfel moare toata lumea din camera) alegi copilul de 5 ani sau cei 100 de embrioni?
(Tinand cont ca viata incepe de la conceptie logic ar fi sa alegi embrionii, nu, ca s mai multi? In realitate, ar lasa cineva un copil de x ani sa moara ca sa salveze un recipient cu celule, indiferent de numarul lor?)
Ca o completare, unul dintre motivele pentru care ideea de avort imi repugna vine din povestea mamei mele, care a avut unul sau mai multe avorturi inainte sa ma nasc eu, apoi ani de zile s-au chinuit sa aiba un copil si apoi a mai facut unul sau mai multe avorturi (nu cred ca conteaza numarul, nu am fost curioasa sa o intreb exact cate au fost in total). Ideea e ca m-as putea considera chiar „norocoasa” ca am scapat cu viata..
Imi iubesc mama, stiu ca trecut prin multe suferinte, nu a avut o viata usoara, nici cu parintii (care se certau si pe care i-a ingrijit singura pana au inchis ochii), nici cu sotul, etc., ea pune aceste necazuri si pe seama acelor intreruperi de sarcina…desi nu crede in D-zeu.
Viata este complicata intr-adevar
Fiecare e liber sa creada ce vrea,eu nu imi impun punctul de vedere.dar de aici pana la a mi se spune ca aberez mi se pare mult.pana la urma si cei care sustin ca la inceput nu e copil incearca sa ma faca sa fiu de acord cu ele.eu nu vreau sa ma aprobe nimeni,imi expun parerea si vreau sa fie acceptata ca atare.nu am spus nimanui ‘tu nu stii,iti spun eu cum sta treaba’ ci am spus ‘din punctul meu de vedere’.si poate vei fi surprins dar sunt persoane care nu considera avortul o chestie oribila,ci un act medical ca oricare altul.eu imi doresc sa nu fiu nevoita sa trec vreodata prin asa ceva (nu se pune problema de avort la cerere,ci doar din motive medicale)
Studiul din care s-au inspirat cei care au editat brosura despre educatia sexuala (sprijiniti de Biserica Ortodoxa) cred ca este acesta: Joe S. McIlhaney, M.D. și Freda McKissic Bush, M.D., Hooked – New Science on How Casual Sex Is Affecting our Children, aparuta in 2008. Cei 2 autori sunt cercetatori in cadrul Medical Institute for Sexual Health din Austin, Texas.
Nu am citit brosura, dar ideile sunt aceleasi cu cele expuse de cei 2 autori americani.
E bine sa cercetezi si tu putin inainte sa te alarmezi, vice saracii au o obsesie din a gasi motive de harta cu toata lumea.
Datoria lor ca autori de carte care se vrea educativa e sa precizeze studiile pe care le citeaza, nu e datoria mea sa sap dupa informatii ca sa le validez lor balivernele. Paragrafele pe care le-am citit sunt aberante, mi-e suficient ca documentare, multumesc. Paranoia, deformarea adevarului, concluzii trase par. 🙂 M-am lamurit.
In astfel de aspecte, prefer sa am incredere in recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Care recomanda inceperea educatiei despre sanatate si intimitate DIN GRADINITA. Poti descarca de aici recomandarile OMS cu privire la acest aspect. https://www.bzga-whocc.de/…/Dok…/BZgA_Standards_Romanian.pdf
pai hai sa cercetam si mai departe, respectiv cine este si ce vrea acest institut.
https://www.thenation.com/article/virginity-movement-rebranded/
Institutul asta a facut la un moment dat un „studiu” care zicea ca prezervativele nu sunt eficiente contra STD.
acum, ce e incredibil de fucked up e ca autorii brosurii aleia se folosesc de asa zisele „studii” ale unui institut conservator american branduit ca „evidence based” pentru a milita impotriva educatiei sexuale, in timp ce institutul insusi le foloseste pentru a milita pentru abstinenta, care este, totusi, o forma de educatie sexuala (chit ca nu functioneaza). Si ei nici macar nu mai sustin „abstinence only”, de ceva timp s-au branduit ca „abstinence focused”.
de unde se vede ca conservatorii lor sunt mai evoluati decat ai nostri, ca macar ei au inteles cum sa vorbeasca cu oamenii.
eu nu as avea nimic impotriva unora care sustin abstinenta, sa stii.
insa cand vad scris „educatia sexuala – un pericol pentru copiii nostri” …
Indiferent ca ar fi citat surse bibliografice sau nu, ca se spun lucruri dovedite sau nu, daca e ceva asociat cu biserica e de rau. In orice carte patristica ai citi gasesti ca viciile si pacatele de obicei coexista la o persoana si ca majoritatea celor afectati de pacate o sfarsesc rau. Educatia sexuala bazata pe principiul prezervativul te scapa de sarcini, boli si viata ta e o fericire e un pericol din punct de vedere duhovnicesc pentru ca intra-adevar scapi de stresul sarcinilor nedorite dar sufleteste te vatama, ca viata asta nu e numai despre sex fara griji. Ar fi multe de spus dar nu ar avea rost. Aceea brosura nu contine nimic din ceea ce ortodoxia nu sustine, e doar o reafirmare a principiilor credintei ortodoxe, respectiv pacatele te nenorocesc si sustine asta de 2000 de ani. Solutia bisericii e abstinenta sau casatoria. Dar fiecare face ce vrea cu viata lui.
Weekend placut!
Cristina, educatia (de orice fel ar fi ea) nu poate fi niciodata un pericol decat pentru cei care profita de pe urma faptului ca oamenii sunt ne-educati.
🙂 Bine spus.
[…] fost la o conferinţă pe tema educaţiei sexuale. Cei patru vorbitori, îndrumaţi de Ioana alias Prinţesa Urbană au expus fiecare cum au putut mai bine şi în limita timpului ideile principale din necesitatea […]