Vacanța pofticioșilor, carte despre cum Ema și Eric cresc și călătoresc :)

Chiar în timp ce eu scriu și voi citiți, tipografia pune pe hârtie cele mai noi aventuri ale Emei alături de Eric și de părinții lor. Cartea e mai groasă decât toate celelalte, avem peste 70 de pagini ilustrate, ceva mai mult text, ca să nu se plictisească nici copilașii mai mari. Cartea e plină de tot felul de năzbâtii și dialoguri simpatice, explicații și reguli, dar mai ales multă distracție. Copiii or s-o iubească, nu am nici măcar o urmă de îndoială. Iat-o! Are și formă de valiză, nu doar conținut de vacanță! 🙂

 

Știți cum mereu zic că volumul cel nou e cel mai frumos dintre toate? Ei bine, acesta e cel mai frumos dintre toate! 😛

Sunt opt capitole, fiecare tratează o temă principală și una secundară, toate legate de vacanță, aventură, descoperire și depășirea unor frici mai mari sau mai mici.

Mai întâi, familia își face bagajele. Ce pune fiecare în ele? Apoi, gânduri despre vacanță. Dacă n-o să-mi placă? Dacă o să-mi fie dor de casă? Copiii se simt bine în mediul pe care-l cunosc și mulți se tem de necunoscut.

Apoi, aeroportul. Ce se întâmplă acolo pas cu pas, care sunt regulile și de ce sunt ele importante, dar și ce e de făcut când copiii se pierd, totul scris și ilustrat ca o aventură interesantă și amuzantă.

Urmează hotelul, cu camere și paturi noi. Frica de întuneric.

Marea, cu frica de apă.

Parcul de distracții, cu teama de mascotele uriașe.

Comunitatea de turiști, cu teama de persoane noi și dificultatea de a-ți face noi prieteni.

Muntele, cu frica de animale și de păianjeni.

Revenirea acasă, mai bronzați, mai înalți, mai vorbăreți, mai puternici.

Bucuria de a fi împreună în toate, cu iubire și multe discuții despre orice.

Așadar, vă invităm în vacanță cu pofiticioșii!

Cartea poate fi precomandată deja de aici, costă 36 de lei. Dacă veți folosi codul IOANA, aveți reducere de 30% (la tot ce comandați de pe site), deci o veți lua cu 25 de lei. Veți primi cadou nu doar autograf, ci și o insigna colorată cu Ema și cu Eric! 🙂 S-o puneți pe rucsacul de vacanță!

Cartea nu e va găsi deocamdată în librării, o puteți lua fie de pe site, fie de la mine sau de la lansare.

Și, desigur, vă aștept la lansare! Luni, pe 14 mai, de la ora 17.00, la Muzeul Național de Geologie! Vă așteptăm cu un scurt tur ghidat prin muzeu, urmat de o sesiune de lectură pe iarbă. Vom citi cartea, copiii pot colora, vom sta pe păturici să ronțăim fructe și să ne jucăm împreună, cum am făcut și la lansările anterioare.

Vă las cu câteva pasaje din carte, să vedeți cât e de minunată.

Lavinia Trifan a făcut magie și de data asta. Ca să iasă coperta asta grozavă, și-a scanat mobila de prin casă. 🙂 O iubesc!

Dacă vreți să mai comandați și alte cărți de la Editura DPH, am pus mai jos câteva recomandări, noi le avem și copiii le apreciază mult. La comenzi de peste 100 de lei, transportul este gratuit. Să nu vă faceți griji cu livrarea comenzilor, se ocupă editura direct, nu vor fi întârzieri, nici probleme de data aceasta. Livrările se vor face după 16 mai, cartea iese din tipar pe 14 și e nevoie de timp să le și semnez pe toate.

Vă aștept cu mare nerăbdare la lansare luni, pe 14! Va fi un prilej grozav să vedeți și muzeul, și curtea lui cu dinozaur cu tot, să descoperim cartea, să ne bucurăm împreună!

Alte recomandări de cărți frumoase de la DPH pentru vârsta 3-6 ani:

Seria cu Ursoc și iepurilă, au apărut două titluri noi de curând, sunt foarte simpatice.

Seria cu Tifi Păpădie, foarte frumos ilustrate, cu poveste drăguță.

Tilda șoricela, o carte cu inserturi și o poveste minunată.

Seria cu șoricei Chiț și Ronț, sunt absolut delicioase!

Oricare dintre cărțile ilustrate de Eve Tharlet, au mesaje foarte frumoase despre iubirea necondișționată, nașterea unui frățior.

Cartea despre Nadia, fetița care nu putea sta nici o clipă.

Celelalte cărți scrise de mine și ilustrate de Lavinia Trifan, le găsiți aici.

Pe lunea viitoare! 🙂

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

41 comentarii

    • Hei, da, e o problema pentru comenzile care vin de la cei care nu au cont pe site, o vor remedia, pana atunci, aplica manual ei din sistem reducerea la toate comenzile care vin. Poti comanda cu incredere, vei plati cu discount!

  1. Felicitari pentru carte! Abia asteptam sa o citim. Fetita mea creste si invata alaturi de Ema si de Eric 🙂

  2. Felicitari! Am si comandat-o de la editura + inca 2 de activitati, daca tot ne oferi reducere :).
    Primim autograf?
    Abia asteptam sa o citim, Ema si Eric sunt personajele lui preferate si avem o gramada de carti. Cu ei se idenfica, il amuza, ba mai si gatim dupa retetele voastre.
    Multumim! 🙂

    • Super, multumesc tare mult, ma bucur nespus sa avem atat de multi prieteni! 🙂

  3. Draga Ioana,
    Ma bucur nespus pentru noua ta carte si sigur se va bucura si mai mult copilul meu.
    Cartile tale ( cele doua pe care le avem: „Te iubesc orice ai face” si „Impreuna”) sunt preferatele lui. In fiecare seara imi cere sa ii citesc cartea cu Ema si Eic ( Impreuna) si desi nu are rabdare sa citesc tot textul, cere sa o citesc iar si iar. A memorat textul stie si cum te cheama…. spalam dintisorii ca sa nu ii atace bacterius 🙂
    MULTE FELICITARI!

  4. Asteptam cu nerabdare lansarea, distractia si bineinteles, intampinarea unei noi carti delicioase in colectia noastra. 🙂 Vom fi prezenti la muzeu, negresit!

    PS: putem gasi si insigne la lansare? As vrea sa luam cartea de acolo (ca sa nu asteptam livrarea), cu autograful tau, asa cum le-am luat pe toate celelalte, dar n-as vrea sa ratam insigna, micul cititor-sef s-ar bucura mult de ea. Multumesc.

    • Daaa, sigur, vom oferi insigne tuturor copiilor prezenti! 🙂

  5. Vaaaaai, ce fericire pe capul nostru !!!!
    Venim la lansare direct sau ne înscriem pe undeva?

    Mulțumim pentru acest cadou neașteptat si perfect !!!

    • Am ajuns si a fost tare fain ? nu îmi amintesc sa mai fi văzut într-un singur loc atatia părinti relaxati, copiii veseli si atrasi de tot ce îi înconjura si bebei curiosi în marsupii ??
      Felicitări pentru eveniment, pentru carte, pentru familia frumoasa!!!

      P.S. Cartea e amuzanta, educativa, frumoasa, cu povesti lungi numai bune de citit 1-2 înainte de culcare…

      Rugăminte: As vrea sa verifici la pag 9, când îl întreabă mami pe Eric de macara si plastilina, el răspunde: „mai m-am gândit..” nu stiu dacă e greșeală de la editura sau asa ai trimis textul (desi pe blog nu ai scris niciodată cu adverbul în fata)

    • Nu cred ca e greseala, asa vorbesc copiii mici uneori. Eu aud si la ai mei, preluata cu siguranta de la gradi, ca noi nu vorbim niciodata asa. Intr-o vreme vorbeau si cu „decat”, ceea ce facea sa mi se ridice parul pe spinare.

      Exprimarea asta gen „mai m-am gandit” mi se pare draguta la copii, spre deosebire de aia cu „decat”.

    • copiii vorbesc uneori asa. e o greseala intentionata, Eric stalceste multe cuvinte si formulari, e parte din farmecul lui.

    • Am înțeles ? noi citim însă corect acea formulare (cuvintele stalcite au farmecul lor) . „Mai m-am gândit” duce la „nu mai îmi vine”, „mai îti dau” si nu as putea suporta ca mi-am încurajat copiii să vorbească asa citind exprimări gresite

  6. În sfârșit, se aliniază astrele și pot să vin și eu la un eveniment al tău 🙂
    Cărțile cu Ema și Eric sunt cele mai bune cărți pentru copii, din punctul meu de vedere. Felul în care sunt scrise și cum arată le fac să fie clar foarte reușite.

    • Multumim mult, wow, ce compliment frumos!

      Te asteptam cu bucurie!

  7. Îți dai seama că ne-ai dat pe spate cu insigna, nu? Cartea e perfectă, dar insigna e cireașa de pe tort, copilul mi-a spus că e ciocolata lui. ” Adică , mami, dacă am voie tort de ciocolată doar la aniversări, insigna e ciocolata mea și o s-o port tot timpul.”

    Așa încât, dragă editură, ne dorim mult cartea fără probleme și fără intârzieri majore ( știm noi despre ce e vorba ) și INSIGNA, te rugăm! Știi doar că va călători mult până va ajunge la adevăratul destinatar.

    Îmbrățișări și mulțumiri pentru munca depusă și pentru rezultatul minunat!

  8. Am comandat! abia astept! Am gasit si alte carti si jocuri interesante! Astept sa ne vedem la lansare! Merge si codul!

  9. Vom găsi cartea și la Chisinau la seminarul din 15 mai ? Eu sunt plecată momentan din țara și profit de ocazie sa va văd aici la Chisinau !

    • Nu ajung la Chisinau din pacate. Am amanat atelierul pt ca nu am gasit sala… 🙁

    • Uff…ce trista sunt ! Abia așteptăm seminarul ?. Găsisem și bona pt fete. Tocmai acum căutam invitația sa văd care e locația.

  10. FELICITĂRI , Ioana !!! Abia aştept ziua de 14, voi renunţa la o meditaţie pt a veni la lansare…, lectură pe iarbă, muzeu, stat pe păturici şi ronţăit fructe, joacă, bucurie… sună bine!!! MULT SUCCES !!!

  11. La Cluj o sa ajungi?sau nu ai planificat!felicitari si mult succes in continuare!cu siguranta e misto tare cartea!

  12. De când cu subiectul cărții mi-a rămas în minte ceva care nu-mi dădea pace. Azi zac, așa că am avut timp sa îmi dau seama ce mă sâcâia , apoi am dat și o căutare pe blog să fiu sigură. La votul despre subiectul cărții primau respectarea regulilor in societate cu situații , învingerea fricilor și apoi călătoriile la munte, mare, etc. Ai inclus și ce a ieșit la vot cumva?

    • Salut, am facut o combinatie intre distractie in vacanta, frici si reguli de interactiune in aeroport, intre copii, cu straini. Ca sa fie bine si pentru cei mici, ca na, ei sunt publicul, de fapt. 🙂

  13. Ce surpriza frumoasa! Multumim! Incercam sa fim si la lansare! Am comandat si alte gramezi de carti/ jetoane cu activitati!

  14. Gata! Am comandat deja pentru noi si finutele noastre. Iar insignele si autograful bonus…super!. Abia astept eu sa o vad si sa o citesc. Fetele nici nu stiu inca pt ca m-ar intreba zilnic: Mami a ajuns? :)) cu putin noroc avem cadoul ideal pt 1 iunie.

    • daaa, sigur sigur ajung saptamana viitoare toate! 🙂

      Va imbratisam!

  15. Acasaa….acasa la Piatra-Neamt….cu o lansare,nu ajungi???!Eu,noi…te vrem…avem nevoie de imbratisari??
    Va pupam❤

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *