Vacanță cu copiii în Sardinia (informații, ponturi și multe poze)

După mulți ani de mers la mare în Grecia, am decis să încercăm altceva. Am ales Sardinia pentru plajele frumoase cu nisip și apă mică, pentru muntele în mare, pentru pastele cu fructe de mare, pentru orășelele mici și tihnite. Și pentru că prietenii cu care am mers ne-au îmbiat cu această vacanță în șapte, și foarte bine au făcut, pentru că ne-a fost bine împreună. Copiii s-au jucat, noi pe lângă ei, seara, după ce copiii adormeau, mai un Dixit și beri, mai un Saboteur, o poveste…

Ne-am planificat totul din timp, am luat biletele și cazarea cu mai mult de jumătate de an înainte, ca să prindem prețuri mai bune. Totuși, n-a fost o vacanță ieftină. Sardinia e mai scumpă decât Grecia, de la avion la cazare, mese la restaurant și alimente în supermarket.

Dar e diferită, parcă mai rafinată cumva. A meritat efortul financiar. Poate vreodată, la pensie, vom reveni. Până la urmă, nici nu-i așa mult 300.000 de euro o casă de vacanță pe Costa Rei (în sudul Sardiniei), cu grădină și toate cele. 🙂

Pe scurt, ce ne-a plăcut

Marea

Plajele

Piesajele

Orășelele mici, cu istorie bogată

Mâncarea, fructele de mare, peștele proaspăt, pastele simple, fructele

Faptul că nu a fost deloc aglomerat. Turiști puțini, majoritatea italieni în vârstă.

Curățenia

Șoselele

Vilele pe care le-am închiriat prin Airbnb, curate, cochete, bine plasate

Bruno Martini

Dați play la piesa asta, ca să înțelegeți care a fost atmosfera acestei vacanțe

 

Pe scurt, ce nu ne-a plăcut

Vânzătorii ambulanți de pe plajă, foarte sâcâitori și gălăgioși

Prețurile (cam cu 20-25% mai mari ca în Grecia la tot, de la cazare, avion, mâncare, parcare)

Toaletele murdare (în jumătate dintre toaletele restaurantelor unde ne costa un prânz 75 de euro sau mai mult nu aveau hârtie igienică la toaletă)

Supermarketurile foarte prost aprovizionate

Lipsa dușurilor și a toaletelor pe plajă

Lipsa atracțiilor pentru copii (nu am văzut parcuri, locuri de joacă)

Reclama mincinoasă (sunt pline broșurile de imagini cu plaje pe care se plimbă flamingo, ori ei nici măcar nu trăiesc și nu se hrănesc din mare, ci în lacuri. Am mers special până la lacul unde se zice că e plin de flamingo, am văzut vreo 5, de la mare mare distanță)

Cum am ajuns în Sardinia

O variantă e să mergeți cu mașina, dar veți face 32 ore (doar de condus) și vă costă benzina și taxele cam 285 euro. Detalii aici.

Noi am preferat avionul, copiii nu rezistă bine în mașină la drum lung și  noi la fel. Preferăm să stăm pe plajă trei zile în plus decât în scaunele mașinii, așa că am decis săfacem efortul financiar de a lua avionul. Există o singură companie care are cursă către Sardinia, și anume Wizzair. Puteți allege să aterizați la Alghero sau Olbia. Noi am preferat Alghero pentru că așa ne-am făcut traseul: o săptămână în sud pe Costa Rei, alta în Nord, pe Costa Smeralda, la mai puțin de o oră de Alghero, să ne fie ușor la plecare.

Avionul ne-a costat destul de mult: 6.600 de lei dus-întors, patru persoane cu bagaj de cală.

Drumul a durat puțin peste 2 ore, nu am avut întârziere, călătoria a fost civilizată. Despre ce fac copiii în timpul zborului am mai scris aici.

 

Unde am stat

Am căutat pe Airbnb case care să ne fie aproape fie de plajă, fie de restaurante și un supermarket, pentru că să le bifăm pe toate la un preț imposibil (cum am reușit în Grecia) s-a dovedit imposibil.

În Sardinia sunt trei zone de interes: Costa Rei (sud), Costa Smeralda (Nord), Golful Orosei (est). Aici sunt cele mai frumoase plaje, orășele cochete, restaurant multe. Mai este și PortoCervo, zona cea mai bogată a insulei, în nord est, acolo costă 350.000 de euro metrul pătrat, ca idée. J Nu era de noi, așa că am ales pentru cele două săptămâni Costa Rei în sud și Stintino în Nord, aproape de Alghero.

Așa arată casele în Costa Rei.

Acesta e drumul spre mare. Cam 10 minute pe jos.

Au fost alegeri foarte bune, a fost liniște, extreme de curat, tot gunoiul se colectează selectiv, proprietarii au fost super amabili cu noi, casele curate, cu totul la dispoziție, de la grădină mare, dormitoare umbrite, aer condiționat, bucătării complet utilate.

Aceasta e vila în care am stat în Stintino (în nord).

 

Grădina mare, de pe terasă se vede portul.

Am fost două familii, șapte persoane, am stat împreună în case cu trei dormitoare și living. Am plătit pentru cazare cam 7.000 de lei, 14 zile (partea noastră, adică jumătate din costul total).

Ce plaje din Sardinia ne-au plăcut

Mai toate plajele pe care am fost (zece cu totul) sunt cu nisip și cu intrare foarte lină în mare. Apa a fost foarte limpede, valuri mici sau deloc, pietre mari în apă, peșișori mici și crabi la tot pasul.

Din sud mi-au plăcut mult Santa Giusta

Monte Turno

Costa Rei

Punta Molentis

Bună pentru snorkeling, multe pietre, caracatițe, crabi

Din nord preferata mea e Ezzi Manu

Urmată de Balai

Aici e ideal pentru sărituri de pe stânci direct în mare. E o plajă preferată de tineri și adolescenți.

Saline ne-a plăcut

Și de lângă Alghero, foarte frumos a fost la Spiaggia Lazzaretto

La Pelosa, care e cea mai cunoscută, e foarte foarte aglomerată, pe genul ștrand așa. E foarte frumoasă de privit de sus, cu turnul ei și apa azurie, dar nu am mers acolo decât o oră, la finalul vacanței. În general preferăm plajele mici, puțin aglomerate, chiar dacă mai puțin spectaculoase. Asta am apreciat cel mai mult în Sardinia: plaje multe, foarte frumoase, diferite, cu nisip și line, foarte puțin aglomerate (cu excepția plajelor la Pelosa și Punta Molentis, care sunt FOARTE aglomerate).

Aici gardienii plajei dădeau amendă celor care nu aveau rogojină sub cearceaf, plaja e protejată și se pare că e ilegal să-ți lași pe nisipul ei transpirațiile. O diferență destul de mare față de ce-am văzut la noi pe litoral.

Aici un set de șezlonguri ajunge și la 50 de euro pe zi. Noi am stat și aici și pe toate celelalte plaje, pe cearceaful de plajă, ne e mai comod așa.

Nu ne-a plăcut plaja Punta Nera, e cu pietre și roci, arată ca o plajă de la munte.

 

Ce-am mâncat bun

Cele mai bune oriunde am mâncat au fost platourile Fritto Misto, adică  un platou cu mai multe feluri de pește și fructe de mare pe plită sau la grătar, uneori cu sos separat, alteori simple.

Pastele cu fructe de mare au fost foarte bune.

La fel și cele cu ciuperci sau diferite feluri de brânză.

Specific acestei zone este tocănița de cal sau de măgar. Eu n-am fost curioasă, dar soțul zice ca a fost bună.

Pizza nu ne-a plăcut în mod deosebit.

Înghețata artizanală e la tot pasul și e delicioasă!

Copiii au iubit pâinea lor tradițională de coperto, un fel de coajă de mămăligă, dar făcută din grâu dur. O primeam la fiecare restaurant, pe post de antreu.

Rissoto cu fructe de mare

File de pește spadă cu dovlecei și parmezan

Caracatiță marinată cu sos de fenicul

Millefeuilles de porc (genial a fost)

Pui nu există în meniurilor lor, nu am văzut nicăieri. Porc și vită da, dar mai ales pește și fructe de mare.

 

Ce-am vizitat

Neapărat dacă mergeți în Sardinia să vizitați Grotta di Netuno, grota lui Neptun, lângă Alghero. Este o peșteră uriașă, cu multe încăperi și construcții natural spectaculoase, la care ai acces fie cu vaporul, pe mare, fie, pe versantul muntelui, pe 500 de trepte bine făcute, cu un peisaj memorabil: stâncă în dreapta, marea adâncă în stânga.

 

Sfatul meu e să ajungeți devreme, până în 10, apoi se aglomereaza. Luați cu voi pălării și folosiți cremă de soare din abundență. Nu uitați apă rece și ceva de ronțăit, nu sunt magazine în grotă.

Peștera se vizitează doar cu ghid, care pornește turul doar la ore fixe. Am plătit pentru toți patru 40 de euro. A meritat!

La ore fixe vin bărci cu turiști care vizitează grota, e bine să ajungeți acolo înaintea lor, ca să nu vă înghesuie.

Coborârea durează cam 20 de minute cu tot cu pauze de poze, deci dacă vreți să ajungeți acolo la fără un sfert, e bine  să începeți coborârea pe la 9.20 sau în jur de.

Și drumul pe coastă până acolo e minunat!

Castelsardo e minunat, tot în nord. Pe dinafară seamănă cu Cinque Terre, construit pe munte, cu acoperișuri colotrate care se varsă în mare.

Înăuntru, sus de tot, e cetatea. Spectaculoasă pe dinafară, se poate vizita și în interior, însă noi am prins o expoziție destul de plictisitoare, cu ibiecte realizate din frunze de palmier. Castelul nu conține reconstituiri și nici explicațiii despre istoria locului, ceea ce ne—a întristat.

 

 

Merită să plătiți taxa de câțiva euro pentru intrarea în castel ca să admirați priveliștea de sus. Castelsardo e încojurat pe trei părți de mare.

Foarte bună și înghețata aici.

Noi l-am vizitat pe la ora 3 și toată lumea era la siestă, așa că pe străzi am fost doar noi. Foarte mult ne-a plăcut.

Orașul Alghero e foarte frumos, să vă plimbați pe strădute.

 

 

Portul Stintino din Nord (unde am și stat) e foarte pitoresc, mic, liniștit și frumos.

 

 

 

Orașele Sassari (Nord) și capital Cagliari (sud) nu ne-au impresionat. Prăfuite, foarte aglomerate și destul de murdare.

 

Prețuri

Cazarea este de la 100 de euro pe noapte în sus la apartamente, la hotelul e mai scump.

O masă pentru patru persoane cu coperto (taxa pentru servicii), 3-4 feluri comandate, apă și două beri sau un pahar de vin costă între 60 și 80 de euro.

Cina și micul dejun le-am luat la vilă, lapte cu cereale, ouă, salată, tartine cu brânză etc.

Fructele de sezon, caise, piersici, pepene erau cam 2-2.5 euro kilogramul.

Berea la restaurant 5 euro, la magazine 80 de cenți.

Pâinea cam 1 euro.

Brânza de la 3 euro în sus, chiar și 20 de euro o bucată mai specială.

Parcarea e de la gratis (la multe plaje) până la 3 euro/oră la Pelosa, cea mai scumpă și mai aglomerată plajă din Nord.

 

ÎNCHIRIERE MAȘINĂ, TAXE DE DRUM, PARCĂRI ȘI AMENZI

Noi am închiriat de la Avis o mașină mai ieftină, a fost un Jeep mai micuț, aproape nou, am luat și scaun pentru Ivan, ne-a costat în jur de 350 de euro.

Benzina a mai fost 180 de euro pentru cele 14 zile pe care le-am petrecut în Sardinia. Am mers multicel, vreo 1500 de km.

Nu există taxe de drum în Sardinia, nici de pod sau alte asemenea.

Atenție la parcări: cele marcate cu alb sunt gratis, cele marcate cu albastru sunt cu plată (pe stâlpi găsiți info despre preț și cum se achită parcarea), cu galben sunt cele cu status special (persoane cu dizabilități, aprovizionare, riverani etc), nu parcați pe galben!

Nu parcați nici în boscheți, eu am făcut asta în prima zi, după ce am văzut mulți italieni făcând la fel, n-am știut că nu e voie. După plajă am găsit amenda în geam: 28 de euro de plătit în 5 zile, 41 după aceea.

 

Wild-life

Nu am văzut viespi sau albine deloc.

Țânțari da, mulți, mai ales seara.

Nu am văzut gândaci de bucătărie sau șoareci, nici animale fără stăpân (cu excepția a două pisici).

Șopârle geko multe, ies doar seara pe tavan.

Nu am văzut nici arici de mare sau meduze.

Pentru snorkeling nu e cine știe Sardinia, câteva cambule, o caracatiță, crabi mulți (zice soțul, doar el a prestat).

 

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

24 comentarii

  1. Cel mai mult îmi place că ați dovedit că se poate merge în vacanță și altfel decât în sistemul „Turcia all-inclusive”. Mor când aud: „noi așa mergem că avem copii și știi cum e…” Uite că se poate și altfel, o vacanță semi-activă, cu plimbări în lung și-n lat, nu plantat într-un resort, vacanță în care copiii (și adulții) mai văd și altceva în afară de cele 4 piscine și tobogane și de bufetul kilometric de la hotel.
    Am fost și eu în Sardinia (dar complet in extrasezon, deci nu m-am bucurat de plaje decât vizual) și mi-a plăcut mult și vreau să mai merg.
    Dacă ai fi scris înainte unde plănuiți să mergeți ți-aș fi sugerat un „obiectiv” pe care văd că nu l-ai menționat – Colonia de pisici din Su Pallosu cu atât mai mult cu cât ați închiait mașină, altfel nu știu cum se poate ajunge. O doamnă româncă și un domn italian stau într-o casă pe plajă cu o grădină mare și au undeva la vreo 50 și ceva de pisici adunate de pe străzi, abandonate de unii pe lângă casa lor. Rai pentru iubitorii de feline 😀 Se poate vizita, dar cu programare că oamenii chiar locuiesc acolo, deci nu poți apărea pur și simplu ca la zoo, dar sunt bucuroși de oaspeți, de promovare, de o donație.

    O precizare pe care am aflat-o și eu de pe blogurile unora mai informați: nu e neapărat o „afacere” să iei biletele de avion cu 6 luni înainte, încă sunt mult prea scumpe. Perioada optimă ar fi cam cu 2 luni înainte (vorbesc de luat direct de pe site-ul companiei, nu de la agenții). Și ultima chestie, mai mult pentru alții care ar vrea să meargă și se sperie de prețurile vehiculate aici: Sardinia e, într-adevăr o destinație scumpă, dar și voi ați fost în vârf de sezon (iulie, dacă am înțeles bine). În iunie / septembrie prețurile la avion & cazare sunt, dacă nu la jumătate, oricum cam pe acolo, deci mult mai accesibile decât iulie/august.

  2. Superbe peisaje!
    Am fost cam peste tot in Italia și ne tot uitam la Sardinia dar nu am ajuns pana acum. Cred ca o sa o facem curând!
    Părinții mei au fost oameni cu venituri medii dar au făcut eforturi mari ca sa putem merge o data sau de 2 ori pe an in vacanța. Si acele amintiri sunt printre cele mai dragi. Acum, in momentele rare când ma frustreaza job-ul, îmi trece repede când îmi spun ca pentru asta lucrez, sa îl pot duce pe băiețelul meu peste tot:))

  3. Mulțumesc mult pentru articol! Il așteptam cu interes si imi sunt f utile informațiile deoarece peste câteva zile zbor spre Sardinia. Voi poposi pe insula in jur de 10 zile, prima oprire fiind la Alghero. Anul trecut am fost in Sicilia, am stat in jur de doua sapt si a fost superb!

  4. Superbe pozele, superbi si voi! In Sardinia am avut luna de miere acum 3 ani, ce amintiri frumoase ?. Multumim pt articolul detaliat, lung si presarat cu poze!

  5. Sunt superbe pozele si sunt sigura ca ati avut o vacanta asa cum v-ati dorit-o…Dar , exista un dar…sa dai aproape 3000 de euro doar pe avion si pe cazare , plus banuiesc alti 2000 de cheltuiala e mult..5000-6000 de euro pt o vacanta in Italia nu cred ca se merita , pt ca eu mi am petrecut 10 ani acolo si nu putem sa vorbim despre o destinatie exotica sau ceva de genul asta. Mi-am spus parerea din perspectiva unei familii cu venituri medii , care nu si-ar permite un astfel de efort financiar. Ma bucur insa pt voi si la cat mai multe vacante !!

    • Preturile sunt intr-adevar absurde. Am dat 2200 euro pe bilete de avion 4 persoane pt US si 600 pe inchirierea unei case splendide pe o insula pe Coasta de Vest. Bine, am stat mai mult in America si a meritat cheltuiala cu biletele de avion, dar cand aud de preturile din Europa si am vazut ce conditii sunt in US la preturi mult, mult mai rezonabile, ar fi ca si cum muncesti tot anul de nu mai poti ca sa iti permiti un concediu, maximum doua, daca esti norocos. In orice caz, pe plaja din Romania nu merita sa mai calci in veci. Iar la ce drumuri si servicii sunt in general, nu-ti vine sa te mai duci de fapt nicaieri in Ro.

    • A, locuiesc peste ocean de mai bine de 10 ani și călătorim destul de mult: 3-4 călătorii mari plus câteva mai mici anual. Dintre călătoriile mari, 2 sunt in Europa. Nu prea îmi dau seama ce vrei sa zici cu condiții mult, mult mai rezonabile in US-cu 70 de dolari pe noapte putem închiria o splendoare de casa in Toscana, când cu banii ăștia abia pot lua un Days Inn aici. Ca mai sunt și good deals, ok, dar nu asta e regula. Am călătorit și călătorim intensiv in state deci cam știu ce zic. Despre peisaje etc nu are rost sa vorbim-America e o țara f mare și cu multe locuri frumoase de văzut-parcurile naționale, Hawaii, Keys, Coasta de Vest, câteva orașe mari etc. Dar multe, multe state sărace la capitolul peisaje care te lasă cu gura căscată. Europa in schimb, dacă raportezi suprafața are mindblowing places la tot colțul. Oricum, iubesc țara in care locuim dar ce scrii tu nu se prea aplica. Ma bucur însă ca ai avut impresia asta ca și turist(a):))

    • Evident ca eu mi-am dat cu parerea ca turist, ca nu aveam cum altfel 🙂
      Am inchiriat o casa mare impreuna cu niste rude, pe airbnb, 4 dormitoare, terasa cu hot tub de 6 persoane, la 5 minute de mers pe jos pe plaja. Am avut absolut tot ce ne-a trebuit si chiar a fost superb. Intr-adevar nu am mancat decat rareori in afara locurilor unde am stat, pentru ca am preferat sa dam banii pe intrari diverse (astea chiar mi s-au parut scumpe rau) si….Costco + gatit. Am stat mai multe saptamani si sunt absolut incantata, e mult mai fain decat ma asteptam. Intotdeauna am zis ca nu as trai decat in Europa. Pana am vazut ceva din America :)) (toata partea de Shenandoah Valley si National Park, o buna bucata din Virginia adica, plus NC, D.C., Baltimore). Iar pe airbnb ce am luat in Europa e mai scump si mai slab calitativ (de suprafata nu mai zic) decat ce am gasit in US. Oferta, adevarat, dar totusi. Elvetia de exemplu e foarte scumpa si cea mai curata tara europeana din punctul meu de vedere dar, sa ma exprim corect, „ce am vazut din US” e mult deasupra si ca peisaje, si curatenie si amabilitatea oamenilor. Iar intr-una din saptamani, pe copii i-am plasat intr-un Summer Camp, ii luam la 4. Au fost in extaz :). Cred ca m-am indragostit. Dar degeaba, relatiile la distanta nu functioneaza :)))

    • Mai, eu chiar ma bucur sa aud:)) de trăit aici e și mai fain, pe cuvânt, ar trebui sa te gândești:)

    • Pai eu m-as muta si maine dar na, sa te muti legal nu e chiar usor, iti trebuie totusi un job 🙂 ori vreo mostenire, o loterie, o afacere ceva 😀
      Iar ilegal nici prin cap nu mi-ar trece, desi am vazut atatia care sunt de ani si ani ilegal. Mi se pare un stres enorm.
      Dar macar am posibilitatea ca la liceu sa trimit copiii acolo. Acum om trai si-om vedea 🙂

    • @ Ilinca, exact de aceea am scris postarea de mai sus, referitoare la perioadele de călătorie și când să cumperi bilete de avion, pe testate de mine în ultimii ani de plănuit vacanțe DIY cu buget mult mai mic decât al Ioanei. Să nu se sperie cine mai citeste pe aici că nu e o destinație așa scump cum s-a scris mai sus. La prețurile alea mergi în destinații exotice (adică în afara Europei) sau hai, în țările scandinave că-s groaznic de scumpe, dar pentru Italia e inutil de mult în condițiile în care nu mergi in culmea luxului la hoteluri de 5*. Un bilet de avion low cost prin Europa mai scump de 150-200 euro/ pers cu tot cu un bagaj de cală e jaf pe față 😀
      De asemenea, aici (sper să fie ok să postez linkul) găsești ponturi despre cum să călătorești cu copil și bagaje puține: https://www.dianamihaila.ro/cum-am-plecat-in-hawaii-cu-bebelusul-si-doua-bagaje-de-mana/ (mai sunt și altele pe aceeași sumă)

    • pai atat ne-a costat si pe noi avionul, fix 177 euro/pers/segment, pare mult pentru ca suntem 4 oameni;
      alta varianta mai ieftina nu exista atunci cand am luat noi biletele, ca daca exista atunci am fi luat-o pe aia, nu e ca si cum ne dorim sa zburam mai scump cand putem zbura mai ieftin.
      sau tu ziceai 150-200 dus-intors?

      altfel, sunt de acord ca preturile sunt mari pt sardinia si drept este ca nu m-am asteptat sa fie asa de mari pt o destinatie non-exotica si care nu este semnificativ diferita de Grecia (dpdv al peisajului, marii etc)

    • Da, sigur, m-am referit dus-întors că doar așa mergi în vacanță 🙂 Eu nici nu prea mă uit cât e pe segment pentru că de multe ori e diferență foarte mare între dus și intors (gen 500 de lei dus, 100 lei intors), mă interesează totalul, dacă se încadrează în bugetul meu. Și ne restrâgem la bagaje cât de mult, am fost o săptămână cu câte un bagaj de mână și a fost ok, atâta că n-am mai avut loc de prea multe suveniruri, dar n-a murit nimeni din asta 🙂

      Și insist că le-ați luat mult prea devreme. Încearcă să faci niște simulări când mai aveți o destinație în minte pe viitor să vezi cum se ieftinesc de la 6 luni înainte până spre 3 luni înainte de plecare. Nu funcționează cu early booking ca la agenții decât dacă prinzi vreo promoție a companiei. Găsești și pe google articole pe tema asta, nu mai pun eu linkuri.
      Prețul la cazare e de full season, asta e, mie mi se pare foarte mare (chiar și luat pe zi, fiind fără mâncare) pentru că noi mergem doar in sezon mediu, să zic așa, dar oricum poate a fost frumoasă cazarea și a meritat, voi știți.

      Sardinia e de vis, dar nu vreau să o compar cu Grecia pentru că fiecare are farmecul ei. Are și Grecia niște insule mai puțin populare la noi superbe, nu alta.

  6. Arata super si peisajul si mancarea. Cat despre preturi, nu stiu cum sunt in Italia, dar 5 euro berea si 70 euro masa pt 4 persoane mi se pare decent, pt zone turistice. Am fost prin multe alte locuri, si se poate mult mai scump de atat (nu vorbes de restaurante de lux aici, ci gen taverna).
    Stiu ca e alta poveste, dar ca idee in Norvegia un pahar cu bere este 9-10 euro indiferent ca e la restaurant, la supermarket sau in vf muntelui.

  7. Foarte frumoase fotografiile.
    Referitor la salopeta pe care o admira toata lumea (inclusiv eu), mă întreb dacă nu ti-ai ars spatele sau care e secretul? Crema cu SPF mare, purtat numai in anumite ore ale zilei?

  8. Multumim pentru ponturi. Ar mai fi ceva ce ar fi de ajutor si anume detalii legate de vreme. Din ce mi-am dat seama ai fost in luna iulie. Cum a fost din punct de vedere caldura? Noi am vrea sa mergem cu 2 copii de 1 an, respectiv 3 ani, nu prea ne iese plecatul din casa mai devreme de ora 11 si de obicei daca nu e foarte cald petrecem toata ziua pe plaja, adapostiti la o umbrela intre orele 13-17. Merge asa ceva aici in iulie? Sau ar trebui sa ne retragem la cazare in perioada asta? Din ce am inteles intre 14-18 e cam inchis tot pentru siesta. Multumesc!

    • buna, noi nu am stat pe plaja mai mult de ora 11.30 si mai devreme de ora 16.30, nu stiu sa iti spun cum e pe plaja la orele pranzului. nu ni s-a parut exagerat de cald.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *