Sunt sute de postări pe grupurile de mame despre copii care în prima zi de creșă au fost super fericiți să rămână la joacă, iar a doua zi nici n-au mai vrut să iasă pe ușă de groază că iar vor fi duși acolo. Avem copii de 1 an, 2, 3, 4, chiar și copii de 5 ani care plâng în sală și pe holuri, mame care stau cu ei pentru adaptare blândă, mame care îi lasă și fug plângând și ele, avem copii care nu plâng, dar care de când a început grădinița și-au schimbat comportamentul, plâng în somn, sunt mai nervoși, mai dependenți de mama, fac pe ei, plâng mai mult acasă, refuză să mănânce, să se joace, să vorbească. Deși la zece minute după ce mami pleacă, educatoarea trimite poze cu copilul jucându-se, copilul e trist acasă, obosit, confuz.
Toate mamele ar vrea să știe cât durează acomodarea. Și copiii ar vrea să știe, vă asigur, doar că ei, bieții, nu știu cum și pe cine să întrebe. Mai greu ca lor în perioada aceasta nu e nimănui. Sunt, desigur, și copii care se adaptează ușor, care sunt mai independenți de mici, care iubesc compania altora. Majoritatea însă au nevoie de mai mult timp. De prea mult timp, dacă întrebi mamele. 🙂
Acomodarea la creșă sau grădiniță ar putea dura până la un an.
Gândiți-vă puțin la rece. N-ar fi puțin ciudat ca puiul de un an, doi, trei, patru, să se adapteze imediat la un loc complet nou, cu oameni străini și reguli străine? Nu v-ați simți puține neiubite și abandonate dacă cel mic ar zice: Uaaau, ce spațiu fain, ce doamnă drăguță, cred că o să mă distrez super cu ea, deși nu o cunosc, pa, mami, ne vedem peste nouă oreeee!
Ei? Cum v-ați simți? Cu siguranță că ați da năvală printre celelalte mame, pe grupuri, să întrebați ce ciudățenie mai e și asta, copilul nu plânge la separarea de mine, care o fi problema lui? Nu am fost o mamă bună? Nu mă iubește? Nu mă place? Se plictisește cu mine?
Ne așteptăm să le fie greu, e normal să le fie greu, e o schimbare uriașă pentru ei. Ne e greu nouă, adulți în toată firea, când începem un job nou, când ne mutăm într-un oraș nou. Și noi am rupt cordonul ombilical cu mama de decenii bune, copiii noștri abia acum trec prin acest proces de separare. Poate n-au stat cu nimeni altcineva în afara de mama lor vreodată în viața lor.
Pe de o parte, plâng și se adaptează greu pentru că le este greu. Un copil mic are nevoie de 3 până la 6 luni să se adapteze unei asemenea schimbări (spune Oana Moraru, educator și consultant educațional). Unii plâng dimineața la despărțire un an întreg (acesta a fost cazul băiețelului nostru de la 3 la 4 ani), alții nu mai plâng după câteva săptămâni, dar nu mănâncă la grădiniță, nu merg la toaletă acolo, nu își fac prieteni. Nu au nevoie de medic, au nevoie de timp.
Pe de altă parte, plâng pentru că simt teama noastră și așteptarea noastră ca ei să sufere. Ei știu că noi ne așteptăm să le fie greu, simt asta în vocea noastră, o văd pe chipul notru, indiferent de ce le spunem. Ei vor să ne facă fericite, pentru că ne iubesc. Ne iubesc, așa că plâng ca să ne confirme faptul că nu pot trăi fără noi. Se adaptează greu pentru că așa simt că simțim noi potrivit să se întâmple.
Cât durează adaptarea? Durează mult, poate dura și un an. Asta nu înseamnă că cel mic va plânge un an întreg (deși e posibil și asta, fără să fie ceva în neregulă cu grădinița în sine). E normal să fie nervos acasă, adaptarea e grea și îi consumă foarte multe resurse. E normal să spună NU acasă mai des, la grădiniță nu se simte suficient de liber să se exprime, acolo regulile sunt mai rigide. E normal să fie agresiv, acumulează multă frustrare la grădiniță, printre străini, cu reguli noi și rigide.
E normal să refuze o vreme mâncarea de la grădiniță, care miroase și are alt gust decât mâncarea făcută de mami. E normal să nu vrea să fie atins, schimbat, șters la fund de o persoană străină. Nici nouă nu ne-ar plăcea asta.
Aveți răbdare. Dacă vrea să plângă dimineața și după-amiaza, să le ascultăm plânsul. Să le acceptăm furia, fără a accepta însă agresiunea.
Aveți încredere că e decizia bună, nu dați înapoi, nu vă înmuiați la picioarele copilului. Dați-i putere, spuneți-i că aveți încredere că va fi bine.
Nu-l puneți pe el să aleagă program lung sau scurt, nu e o decizie pe care să o poată lua un copil mic.
Jucați-vă mult despre asta. Faceți jocuri cu plușuri despre animale care nu vor să meargă la grădi și altele care vor, discuții între ele, plâns, râs. Dați-i mai mult control cât e acasă: să decidă ce faceți după grădiniță, cu ce să se îmbrace, ce rucsac să poarte, eventual și ce haine să poarte mami azi (la noi a ajutat mult acest joc de putere).
Ieșiți la teatru sau la joacă cu alte familii de la grădiniță, ca cei mici să se poată împrieteni.
Nu vă îndoiți de alegerea voastră (decât dacă aveți motive să credeți că educatoarea nu se poartă frumos, că se țipă la ei sau sunt pedepsiți). Dacă grădinița e ok și trebuie să mergeți la serviciu, asta e, explicați copilului cu multă răbdare și iubire, duceți-l cu încredere (eventual să-l lase tati, copiii se despart mai ușor de tați în genera), nu aveți așteptări, priviți această etapă cu curiozitate.
Împuterniciți copilul. Am încredere în tine că poți face asta.
Povestiți-i despre voi, despre cum au fost pentru voi primele zile de grădiniță/școală.
Aveți încredere în puterea lui de adaptare, care e mai mare decât credem, chiar dacă procesul pare să dureze mult mai mult decât suntem noi pregătiți.
Curaj, trece! E parte din viață! Copiii descoperă în aceasta perioadă de acomodare la o nouă etapă din viața lor resurse foarte importante, pe care le vor folosi apoi toată viața. Fiți alături de ei la fiecare pas, ca să nu rămână marcați, să nu se simtă abandonați, neiubiți. Dacă le veți fi alături fără să plângeți în locul lor și fără să-i retrageți, vor depăși cu bine această perioadă dificilă.
Sursa foto: copil plângând la grădiniță via Shutterstock.com
Mulțumim pentru articol, foarte util și corect punctat! O întrebare: daca gradinita de stat nu corespunde așteptărilor noastre – nu are material didactic constructiv, programul nu e agreat de copil pentru că e după model învechit și nimeni nu are răbdare, educatoarea nu face fata atâtor copii, nu li se permite părinților adaptarea treptată? Iar grădiniță privata nu își permite familia…Ma doare sufletul sa-l las acolo, macar de ar merita, de ar învăța ceva mai bun decât legea junglei, obedienta, cântece și povesti stupide și inadecvate și acumulare de frustrări.
Daca nu aveti de ales si trebuie sa-l duceti acolo, puteti compensa cu timp frumos acasa, vorbiti mult despre el, valorizati-l, faceti ce vrea el, dezvoltati-l dvs.
Nu are cine sa il ia la program scurt, macar sa aiba ceva timp pentru el?
Mai exista si varianta sa cauti in gradinita o educatoare misto.
Nadia a plans un an intreg la gradi’, nici daca muream eu cred ca nu plangea in fiecare zi timp de un an. A detestat gradinita, desi o duceam numai 3 ore la activitati si o luam acasa. In vara am discutat cu doamna director si am rugat-o sa incercam sa o ducem la o alta grupa, poate se va atasa de educatoare si ii va fi mai OK.
Mi-a picat ideea asta dupa ce s-a apucat de tenis si s-a dus SINGURA pe teren cu un barbat cunoscut doar atunci, fara sa urle dupa mine, dupa cum ii era stilul. Pe ala l-a placut instant, il adora si acum si se antreneaza cu el cu drag.
Deci m-am gandit ca probabil nu a avut ‘click’ cu doamnele ei, poate reusim ceva.
Am dus-o saptamana asta prima data la noua grupa si II PLACE. Deci fie-mea nu mai plange ca merge la gradi’, o place pe frau a ei si in sfarsit am terminat cu tragediile.
Drept ii ca a mers 3 zile, acu’ e usor racita, asa ca am tinut-o 2 acasa. Luni pornim insa din nou si NU mai zice ca nu vrea sa mearga, chiar e atenta sa nu intarziem dimineata si la pranz radiaza de fericire.
Oricum va sta numai 2-3 luni, ca din ianuarie plecam definitiv din tara, dar am dorit sa incerc si varianta asta, sa vedem daca se poate totusi sa aiba si plecere de mers la gradi’, ca oricum va trebui sa o duc la gradi/scoala in noua locatie.
Exista deci si la gradi’ de stat diverse feluri de educatori si e posibil ca micutul sa se ataseze mai usor de unii decat de altii. Pe vechile doamne le adora micutii care au ramas, la fie-mea a fost nevoie de altcineva sa ii faca placere sa mearga la gradi’
Mulțumesc de promptitudine și empatie! Copilule arhivalorizat, i se acordă atenție, libertatea de a alege acolo unde se poate, iubire, stabilitate, înțelegere, blandete, activitati creative, joacă multa, e comunicativ, independent. Poate și asta îl face mai greu adaptabil in zona de limitare și constrângere vebita din exterior. Mă gândeam și la niște ședințe de psihoterapie, cu siguranță ar ajuta. Dar sunt cu adevărat dezamăgită de abordările și lipsa de deschidere din grădinițele de stat, de parcă ei nu tot copii ar fi, cu complexitatea vieții lor interioare. Sunt copii lăsați sa plânga pana își dau seama că durerea lor nu contează. Atunci ridica obrajorii lor cu urme de lacrimi uscatevși ceilalți afirma cu mândrie :” Vezi, ți-am spus eu că în două săptămâni se adaptează. Toți fac așa, e ineviatibil!”
da, stiu ce spui, e foarte trist.
joaca alaturi de un psiholog poate ajuta, daca vezi ca incepe sa fie confuz sau introvert, sau poate un grup de joaca dupa-amiaza…
Fetita mea a inceput cresa la un an si 3 luni, pentru ca a trebuit sa ma intorc la munca. Locuind in UK, a trebuit sa se adapteze si la un loc nou si la o limba noua. Dar programul lor ‘Early Years’ este extraordinar, totul se axeaza pe bunastarea copilului. Si ei m-au invatat sa avem grija cu ce le transmitem copiilor, mai ales emotional, asa cum ai spus si tu. Mamele in general pot avea o tendinta exagerata spre martirism.
Pe mine una m-a ajutat enorm acest articol: https://www.janetlansbury.com/2015/09/say-goodbye-child-school/ si in fiecare dimineata procedam asa, explicandu-i ce se va intampla, nu ce va simti ea.
Acum, 3 luni mai tarziu, imi face ‘pa’ cand o asez la masa, parca spunandu-mi din ochi ‘e ok, mama, am incredere in ce imi spui tu si stiu ca mereu vii sa ma iei acasa’.
Rabdare, dragi mamici, copiii sunt tare intelepti, au nevoie doar de sprijin. Temerile voastre au legatura cu voi si fricile voastre, nu neaparat cu ei.
Sunt ok cu cele comunicate mai putin cu alesul programului scurt sau lung la gradi. Poate la 3-4 ani nu ii poti da aceasta alegere, dar daca vezi ca dupa 5 ani copilul tau continuu iti spune ca nu poate dormi la gradi si ca e obligat sa stea 3h intins si in liniste, si ca se plictiseste, eu cred ca e deja suficient de constient sa poata sa faca o alegere, bineinteles daca i se poate si permite de catre parinti ca invariabil trebuie sa ai pe cineva sa il ia de la gradi si sa stea cu el. Asta e una din amintirile mele din gradi – frustrarea ca sunt obligata sa dorm desi nu pot – si la fel a simtit si copilul meu. Drept urmare am lasat-o la program scurt.
Aceeasi problema si noi. Mie mi-a displacut mereu sa dorm la gradi, fi-miu e copy paste. Cand a devenit un challenge sa il culc eu la pranz, l-am lasat la gradi unde de plictiseala adoarme ??
Din acest motiv am optat si eu pt program scurt. Prima tura, m-am luat cu povesti ,,toti copii dorm la gradi, chiar daca acasa nu dorm”. Nu a fost asa, ba i-am sporit frustrarea. Acum am ales din start program scurt.
Da, asa e, trebuie sa ai posibilitatea sa alegi, e clar ca nu toata lumea are cu cine lasa copilul dupa programul scurt.
de acord! sunt multi copii care nu mai dorm de la 4-5 ani si e important sa le acordam dreptul de a nu dormi, doar sa te asiguri inainte ca e asta si nu doar o incercare de a sta mai mult cu mami (si asta poate fi ok daca mami poate sa stea cu el dupa-amiaza).
Stau cu el la acomodare, dar dupa o saptamana imi spune continuu ca el nu mai vrea :(. Il scot din casa cu explicatii si fermitate, cand am epuizat explicatiile. Cand ajunge la grupa fuge si intra bucuros.
Eu raman in hol, nu in grupa (asa am decis impreuna, e grupa mare si prima data la gradi).
O sa se acomodeze vreodata? Azi sunt epuizata si eu…
Acum referitor la ceea ce scriai: ,,ei se adapteaza lent pt ca noi credem/ne asteptam asa?” Uau! La asta nici nu m-am gandit…
Acum, eu imi doresc (constient) sa se acomodeze, o saptamana m-am gandit eu si i-am promis si lui ca stau cu el.
Interesanta perspectiva, iti multumesc!
Am mai avut 2 ,,incercari” esuate anii trecuti, dar atunci,e drept ca nu eram convinsa. Acum sunt convinsa ca e necesara si etapa asta.
Mda… eu i-am explicat, povestit, iubește copiii, compania… l-am dus, a plâns îngrozitor în fiecare dimineață, l-a dus tati că “poate e mai ușor”. “Toți copiii plâng, e normal, durează” auzeam mereu. Până a avut coșmaruri noaptea. Urlete din care nu-l puteam trezi. Zici că-l fugărea cineva….
Am schimbat grădi. Am mers la privat. Nu eram mulțumită de multe, dar nu a mai avut coșmaruri. Erau camere și puteam vedea când aveam un minut… Nu i-a fost ușor, și l-a afectat sigur prima grădiniță.
Dar sfatul meu este să fiți atenți la copil… eu m-am luat după alții, nu după el, și nu a fost ok.
Sigur, nu e la fel ptr toți. Dar copilul zic c-ar trebui să fie pe primul plan.
si fi-mea a avut pavor nocturn timp de 2 saptamani in prima luna de cresă. Si zicea ca nu vrea la copilasi, desi cand ajungeam acolo o vedeam ca trage sa intre in grupa, insa nu am renuntat si bine am facut. La scurt timp dupa perioada de pavor nocturn deja imi cerea si in weekend sa o duc la copilasi.
Acum a stat prima data 2 saptamani acasa (antibiotic, apoi o reactie alergica intarziată la antibiotic) si in ultima saptamana ne-a facut capul calendar cu cresa. Ca ea vrea la cresă, vrea la copilaşi. ieri s-a intors la creşă. Abia am reusit să o schimb de haine, şi aia din mers. Nici nu m-a pupat, aşa grabită era să intre în grupă.
Noi am primit reprosuri ca fetita este agresiva (sunt spusele educatoarei, care de fapt se referea la faptul ca este cu „nu” in brate) din prima zi de gradinita (grupa mica). Si inca mai primim chiar si dupa o saptamana. Toate plangerile, mi le fac educatoarele, de fata cu copilul, intr-un mod destul de agresiv.
Cu toate astea, fetita pare fericita la gradinita si acasa, nu plange cand ajungem acolo, si spune ca vrea sa mearga in continuare.
Cred ca mai mult, noi, parintii, trebuie sa ne acomodam cu educatoarele si gradinita.
In prima zi cel mare (4,5 ani) a spus sa stau cu el; am stat, desi doamna a transmis parintilor ca nu e de acord sa fie supravegheata ?. A trebuit sa plec si el a plans ?
Nu e prima gradinita, si e cu fratiorul de 3 ani (care n-a avut nici o problema sa stea).
Pt a doua zi am explicat copilului ca merg cu el si stau “cat o poveste”. Adica ii citesc ceva si apoi plec. A inteles ca il iau dupa ce se joaca in parculetul gradinitei.
Asa ca de a doua zi am mers cu carte la purtator, am citit. Apoi mi-a spus: “sa vii sa ma iei maine” (pt el, “maine” e momentul in care ii luam de la bunici).
In fiecare zi am citit cele mai indragite povesti si copiii n-au mai plans. Dupa 3 zile nu mai plangea nici unul. ?
Am început si noi grădinița de 2 săptămâni, fetița are 3 ani si 2 luni si nu a fost la creșă, deoarece mai am o fetița mai mică de 11 luni. La începutul grădiniței a fost foarte bine, era nerăbdătoare sa meargă, se trezea vesela si abia aștepta sa ajungă acolo. După primele 3 zile s-a îmbolnăvit si a trebuit sa o țin acasă 3 zile. Cat timp a stat acasă plângea dimineața ca ea vrea sa meargă la grădinița, i-am explicat de fiecare data ca nu poate merge si a inteles. După ce s-a făcut bine am mers înapoi la grădinița, se trezea vesela era bine si abia aștepta sa meargă. Când ajungea la gradi plângea ca vrea acasă, dar se liniștea destul de repede. A doua zi plângea mai mult, a treia zi începea sa plângă de acasă pana ajungeam la grădinița. Când vine acasă spune ca ii place, îmi spune ce a învățat, ce povesti le-a spus, ce s-au jucat. Dar in fiecare zi îmi spune educatoarea ca e mai trista, se joaca dar nu cu aceeași bucurie cu care se juca înainte de a rămâne acasă bolnava. Si cand vine acasă spune ca este trista si încerc sa aflu de ce dar nu vrea sa spună. Oare cum pot sa ii mai explic ca e bine sa meargă la grădinița? Nu a fost niciodată agresată in nici un fel, nu striga nimeni la ea. E la program prelungit, spre surprinderea mea chiar si doarme de amiaza, ceea ce acasă nu se întâmpla.
E normal sa fie un regres dupa cateva saptamani, am observat ca multor copii li se intampla asta.
Probabil dupa ce trece entuziasmul / noutatea de inceput copilul isi da seama „ba, astia chiar ma lasa aici toata ziua” si apare o reactie de respingere. Practic, de-abia acum incepe adaptarea.
Foarte adevarat!exact asta mi sa intamplat cu fetita mea de la începutul anului școlar până acum două zile.de două zile se pare ca e altfel,ba chiar imi cere ea sa o duc si a doua zi…??
Mii de mulțumiri pentru articol ????
Eu am un baietel 3 ani si 8 luni il lasam plingind mereu pina cind intr- o zi cind a inceput sa plinga foarte mult si sa imi zica .ca doamna este rea .ca la tras de mina si a tipat la el sa doarma asa ca lam schimbat de la gradinita la alta si nu mai am nici o problema aici ii place danseaza se joaca cu copii ii place de doamna ceea ce la gradinita cealalta plingea si nu ii placea nimica
As vrea sa aduc o noua perspectiva asupra subiectului, poate ii e de folos cuiva – mai ales parintilor care cred ca o saptamana de acomodare e o eternitate… La gradinita din Chile unde merg copiii nostri adaptarea dureaza cat are nevoie copilul. In cazul fetitei de 5 ani nu a fost nevoie de adaptare, in cazul baietelului de 2 ani a fost nevoie de 2 luni, in care a mers tata cu el, la inceput 2 ore, apoi cele 4 cate erau in total ( 3 zile pe sapt).
Cand am locuit in Romania, fetita a mers 6 luni la o gradinita – avea 3 ani si pana atunci statuse cu mine mereu, alaptata inca. Am mers amandoi parintii in prima zi, convinsa fiind ca se va lasa cu plans si am ramas cu gura cascata sa vad ca fetita intra in camera de joaca si a trebuit sa o chemam noi sa ne dea un pup de la revedere. Ne-a spus sa plecam mai repede, ca sa poata pleca la joaca.
Mi s-a confirmat ceea ce am stiut in teorie: copilul nu va avea probleme de adaptare majore atunci cand e pregatit sa faca pasul.
Dupa 2 saptamani de mers fara probleme, s-a nascut fratele ei si nu a mai vrut sa mearga la gradi pt ca prefera sa stea cu noi acasa (evident). Am mai dus-o inca 6 luni la gradi, spunandu-i ca NOI avem nevoie ca ea sa mearga, ca sa putem lucra si sa avem grija de bebe si sa ne fie mai usor cateva ore pe zi. Mi s-a parut extrem de important sa stie adevarul, ca noi aveam nevoie ca ea sa mearga si sa nu recurgem la manipulari si alte strategii pt a impune copilului dorinta si nevoia noastra.
Mi-a atras atentia o parte a articolului: „Pe de altă parte, plâng pentru că simt teama noastră și așteptarea noastră ca ei să sufere. Ei știu că noi ne așteptăm să le fie greu, simt asta în vocea noastră, o văd pe chipul notru, indiferent de ce le spunem. Ei vor să ne facă fericite, pentru că ne iubesc. Ne iubesc, așa că plâng ca să ne confirme faptul că nu pot trăi fără noi. Se adaptează greu pentru că așa simt că simțim noi potrivit să se întâmple.”
Nu pot digera partea asta, nu-mi „intra” pur si simplu…. din contra, imi provoaca un nod in stomac. Poate pt ca propria mea experienta m-a invatat exact contrariul… Poate pt ca mi se pare o rationalizare extrem de periculoasa a plansului si suferintei atator copii care se adapteaza nevoilor adultilor si carora nu li se da nici o optiune. Nevoia adultului primeaza si gata, nevoia copilului e minimizata cu scuza ca „nu avem de ales” – nu ma refer la voi neaparat, fiecare familie si fiecare parinte va sti sa se priveasca cu atentie pe el insusi si sa-si dea seama cat e de adevarata PENTRU EL aceasta expresie „nu am de ales”….
„Nu vă îndoiți de alegerea voastră (decât dacă aveți motive să credeți că educatoarea nu se poartă frumos, că se țipă la ei sau sunt pedepsiți). ” – si acest indemn ma sperie si mi se pare periculos… pentru ca tendinta generala e fix asta, sa nu punem sub semnul intrebarii deciziile, sa ne conformam cu ce face toata lumea si cu „alta optiune nu este”. In Romania, cu mici exceptii, gradinitele sunt institutii create pentru CONFORTUL ADULTILOR, nu pentru a respecta nevoile copiilor… Asa ca pedepsele, etichetarile, tipatul, manipulatul, mintitul, santajatul, amenintatul – sunt painea de toate zilele, asta e regula generala. Violenta normatizata este la un nivel foarte ridicat. Eu una sper ca majoritatea parintilor sa inceapa sa se indoiasca de acest sistem si sa se indoiasca asa de tare incat sa nu mai accepte compromisuri ale caror costuri le suporta proprii lor copii.
Nici o gradinita care impune un timp de adaptare, care impune reguli rigide si care ii indeamna pe parinti sa plece in timp ce copilul plange in hohote nu este un spatiu respectuos cu nevoile unui copil mic. Nici o gradinita unde sunt peste 5-6 copii la un adult ingrijitor nu este un spatiu adaptat nevoilor unui copil pt ca pur si simplu nu se poate sa raspunzi atator nevoi in acelasi timp. Nici o gradinita unde le este refuzat copiilor de orice varsta contactul fizic (adica luatul in brate, mangaiatul) nu este un loc unde copiii se vor simti in siguranta. Nevoile copiilor de 2-6 ani sunt clare – avem informatii cat sa tot citim zile intregi, avem stiinta care ne vorbeste despre asta. Iar gradinitele din Romania, cu foarte mici exceptii (pt mine singura exceptie de incredere este Lumea lui Momo si proiectul lor), sunt departe de a respecta si ingriji de aceste nevoi.
Indemnul pe care l-as face eu parintilor care nu pot sau nu vor sa iasa din zona de confort a optiunilor traditionale este sa le ofere copiilor lor adevarul: „mai copile, stiu ca nu-ti place locul asta unde te duc… stiu ca e al naibii de greu cand te las acolo dimineata si te iau seara… dar din pacate nu pot face altceva acum. Nu stiu sau nu am cautat alta solutie.” Cred ca adevarul este un minim semn de respect fata de copiii care sunt obligati zilnic sa se adapteze unei lumi si societati adultocentrice.
Cum trebuie procedat in cazul unui copil care isi loveste educatoarea, refuză sa fie atins si este contra aproape la orice i se spune la gradinita? Atunci cand este atenționat ( doamna educatoare sustine ca nu ridica tonul la el) ca greseste incepe sa tipe si cere sa fie lasat in pace. Cand educatoarea le canta el tipa sau face zgomot. Când au iesit afara in parculetul grădiniței a fost atenționat ca sare prea mult si nu asculta de educatoare. El îmi spune ca vrea la gradinita, ca ii place. Acasa se vad schimbari la el, este mai linistit. El fiind un copil energic, se catara, sare, aleargă.
Buna seara! Am nevoie de un sfat..de o parere..de nu stiu..o explicatie. Baietelul meu cel mic de 4 ani a intrat anul acesta la gradinita, in care este si fratiorul lui (grupa mare). A asteptat acest eveniment toata vara, iar acum..daca in prima si a doua zi a intrat cu drag in grupa lui…de atunci refuza categoric sa mai intre. Sa precizam ca domnisorul are 2 ani de colectivitate in care a fost exemplu. Problema este ca acum, ca niciodata se manifesta foarte violent in momentul in care plec si-l las la gradinita…(arunca cu ce prinde,..fuge pe hol…plinge..ca sa nu zic urlaaaa cat il tine vocea..). Toate acestea incep in momentul in care ajungem in fata grupei..cat e acasa..zice ca vrea…si abia asteapta..cunoaste cativa copilasi..ii face placere ideea de a se juca cu ei…dar partea cu despartitul de mine..este DEZASTRU. Personal nu ma asteptam la asa ceva..nu stiu ce sa cred. Una din doamne a zis ca are probleme…de fata cu el..desi la experienta dumneaei..m-as fi asteptat..sa.l citeasca mai bine..Singura problema pe care zic eu ca o are ..este ca a fost foarte alintat de mine. Acum nici nu stiu cum ar trebui sa reactionez..sa procedez.In cat timp credeti ca o sa reusesc sa-l fac sa se acomodeze cu noua gradinita, doamnele..copiii..Ce sa fac ca despartirea de mine sa nu fie atat de traumatizanta, pentru el, pt noi..pentru restul lumii. (copiii se sperie..si nu inteleg ..asa cum nici eu..nu ..de ce este despartirea de mami..atat de grea..pt voinicul meu…daca ei care sunt mai micuti putin ..inteleg si accepta ca mami si tati trebuie sa mearga la serviciu). Sa fie doamna problema?..ce putea sa-l marcheze atat de tare?! (inafara de acele 2-3 discutii in fata lui..care recunosc m-au deranjat) Cum as putea sa-l conving..sa-i arate doamnei respective si sa-i demonstreze cat de mult s-a inselat.
Inainte de a incepe gradinita, am citit si recitit acest articol + restul care fac referire la acomodarea blanda. Sunt lucruri cu care rezonez si m-a bucurat enorm sa vad ca „nu sunt eu defecta” si ca nu trebuie sa cedez presiunilor bunicilor/matusilor/sau a altor parinti care au adoptat strategia „lasa-l sa planga si in 2 luni o sa se acomodeze”.
Am inceput in toamna gradinita la stat. Constienta de gandirea cu ochelari de cal a doamnelor de aici, l-am trainuit din timp pe baietelul meu ca o sa se joace cu doamnele si alti copilasi la gradinita iar mami o sa fie pe hol sau in curtea gradinitei. Daca ii este dor de mine trebuie doar sa o roage pe doamna sa ma arate pe geamul de la clasa sau sa ma cheme la o imbratisare.
Copilul meu era constient si era cat de cat ok cu ideea ca sunt in proximitatea lui. Doar ca doamnele nu au vrut sa ii demonstreze ca sunt in zona.
Din pacate din partea doamnelor nu am vazut atat de multa deschidere pt o acomodare blanda. Pe scurt de cate ori veneam sa il aduc, una dintre ele repeta ostentativ „mami pleaca si te lasa. o sa vina mai tarziu” sau „va rog sa plecati si sa il lasati. o sa planga, toti plang si se va obisnui” sau „eu, sunt doamna educatoare, de azi sunt ca mamica ta”. Expresii care nu rezonau deloc ok in mintea copilului de 4 ani. Pe cealalta doamna educatoare nu am vazut-o deloc implicata in procesul asta…
Copil care de altfel este foarte receptiv, intelege tot si caruia trebuie sa ii explici cu argumente (nu sa incerci sa il pacalesti). Probabil asa sunt toti, nu stiu.
Asadar cum sa ii explic eu copilului meu, pe care l-am invatat de mic ca nu are voie sa plece cu persoane straine, acum deodata sa stea 4 ore cu 2 femei pe care nu le-a vazut niciodata si care repeta ca morile stricate „mami pleaca si te lasa”.
In jurul meu, erau prieteni care spuneau „Dar da-i un cadou doamnei, poate este mai draguta”… WTF? sa ii dau ceva ca sa fie umana, sa schimbe strategia de apropiere? no way!
Am vorbit si cu directoarea, constienta fiind de legea aceea care permite o acomodare blanda. La ultima discutie educatoarea a lasat impresia ca imi face mie un favor, ca doar in cazul copilului meu s-ar putea face o acomodare in care eu stau pe hol maxim 5 zile.
Am renuntat cu gradinita de stat. Pur si simplu nu l-am mai dus, pentru ca il apuca plansul cand venea vorba de a merge acolo. Am cautat alta gradinita – privata de data asta. Nici nu i-am spus ca se numeste gradinita, ci e un loc de joaca.
La gradinita privata alta abordare. Mi-au dat voie sa avem o acomodare blanda, cat consideram noi. Astfel, la inceput am stat cu el in clasa alaturi de doamna si de colegi (nu am perturbat activitatea). I-am aratat ca eu am incredere in doamna. Statul in clasa a fost cam o saptamana.
Apoi i-am spus ca am de lucru, vin cu laptopul la mine, lucrez intr-un birou acolo in gradinita cat el se joaca cu colegii. Ocazional venea sa vada daca sunt acolo, sa ma imbratiseze. Dar atat, fara plans fara nimic. Asta a fost alta saptamana.
Apoi, impreuna cu el si cu doamna am primit „liber” sa plec o ora. Apoi inca o ora, samd.
Imi place doamna educatoare, este blanda, face activitati frumoase si ii invata mereu prin jos.In plus, sta mereu pe scaunel la nivelul lor, iar cei mici se simt „safe”.
Ma bucur enorm ca baietelul nu a avut sentimentul ala de abandon, care este groaznic si pe care l-am trait si eu pe pielea mea acum multi ani.
Un sincer MULTUMESC pentru articole 🙂
Doamne fereste… replicile alea cu „mami pleaca si te lasa” dar mai ales „de azi sunt ca mamica ta” – jur ca nu am auzit ceva mai sinistru de spus unui copil.
In momentul de fata nu sunt presata sa-mi duc fata la cresa, dar peste 3 luni voi fi..Am inceput acomodarea de o saptamana, doua zile cu mine, iar apoi in grupa cate 30-45 de minute, singura. Plecam d-acasa bucuroase, cand ajungem ea apasa butonul sa intram, zambeste cand o vede pe educatoare, intinde bratele s-o ia in brate. Se uita la mine, eu ii fac razand cu mana si plec. Ea pleaca razand cu educatoarea…Dupa 30-40 de minute educatoarea imi trimite mesaj sa ma duc dupa ea ca fata plange daca nu e luata in brate.
Dupa parerea dvs. unde e problema? La fata mea sau in abordarea educatoarei? Multumesc mult!
Ce sa fac cu baietelul meu ? Are un an si 8 luni, de luni il duc la cresa si nu sta mai mult de ora 10, sau nu il tine eduxatoarea deoarece vrea numai in brate. Mi a zis sa o luam treptat dar imi este frica , ca nu se va acomoda…