Ne lipsește total cultura emoțională, fugim de emoții ca de omul negru, nu vrem să le vedem nici pe ale noastre, nici pe ale altora. E rușine să spui ce simți, e rușine să plângi, e rușine să fii nervos.
Nu, nu e rușine, e firesc. Unele emoții pot fi controlate, toate pot fi recunoscute, acceptate, înțelese, dacă ne învață cineva să facem asta. La noi, toate reflectoarele în școală sunt pe informații și materii, și apoi ne mirăm că adolescenții se abuzează prin parcuri, copiii se umilesc unii pe alții în pauze, ne mirăm că internetul este atât de atrăgător, păi cum să nu fie, când acolo poți simula că ești doar fericit și că celelalte emoții, toate rușinoase, nu există?
Degeaba la școală copiii noștri primesc tone de informații. Dacă ei nu dezvoltă o relație bună cu profesorul, acele informații vor fi uitate rapid. Învățarea e un proces social. Dacă profesorul știe CUM să ofere informația, dacă încurajează copilul să-și caute propriile repere, întrebări și aptitudini, abia atunci învățarea e ușoară, firească și pe termen lung. Vreau să scriu azi despre importanța învățării socio-emoționale, despre ce înseamnă ea, ce efecte are și apoi o să vă invit la o conferință despre asta, are loc marțea viitoare, iar costul de acces e foarte bun. Vă rog să citiți cu atenție, când aveți puțină liniște.
La șoala unde merge Sofia se practică Social and Emotional Learning, adică toți copiii și adulții din școală învață să înțeleagă și să gestioneze emoțiile, pentru a-și putea stabili și atinge scopurile, pentru a putea simți empatie și compasiune față de alții, pentru a putea dezvolta relații pozitive și a lua decizii responsabile. Ce fac mai precis este că discută zilnic despre emoții, când apar situații mai intense (lovituri, conflicte, dezamăgiri), ele sunt moderate de profesori care sunt antrenați să susțină copilul în a-și identifica emoția și a o gestiona corect. În plus, periodic se întâmplă campanii caritabile, evenimente mari în care copiii și părinții și profesorii lucrează împreună pentru binele altora (copii săraci, copii bolnavi, familii de imigranți etc).
Toate acestea pot fi făcute în orice școală privată sau de stat, la oraș sau la țară. Nu implică nici un cost și nici materiale didactice. Trebuie doar ca cei implicați în predare, învățătorii, profesorii, să se informeze despre asta, să citească și să înțeleagă, apoi să predea materia, informația, într-o manieră care să includă acest tip de învățare socio-emoțională. Programa școlară nu impune modul de predare, ci doar CE trebuie predat. CUM ține de fiecare dascăl, iar studiile arată că această abordare socio-emoțională are rezultate uimitoare asupra învățării, notelor la examenele, reduce episoadele de bullying, întărește cooperarea între elevi și crește dragul de școală (am detaliat mai jos toate efectele documentate ale acestui tip de învățare).
Cred că e genul de educație esențială care nu ar trebui să lipsească din nici o grădiniță și din nici o școală, cred că directorii de companii ar trebui să ofere cursuri de Social and Emotional Learning nu doar managerilor, ci tuturor angajaților, iar în familie ar trebui să aplicăm principiile simple ale acestui proces care ne ajută să fim ființe umane fericite, de ajutor altora, adaptate în societate. Cred că învățătorii și profesorii din România trebuie să afle despre acest sistem, pot lua informații gratuit de pe internet (acest site are multe informații), pot aplica lucruri la clasă, cu copiii, cu părinții și între ei.
Un copil care este competent din punct de vedere social și emoțional este:
- Conștient de sine. Își poate recunoaște emoțiile, știe care îi sunt valorile și punctele forte. Este optimist și sigur pe el.
- Capabil să își gestioneze emoțiile. Poate gestiona corect stresul, își poate controla impulsurile, nu renunță la primele obstacole. Își poate stabili și îndeplini scopurile academice cu ușurință.
- Foarte atent la mediul social. Poate empatiza cu altții, poate observa ușor similiritățile și diferențele dintr-un grup. Știe să folosească responsabil resursele proprii, ale familiei și ale comunității.
- Capabil să construiască relații bune. Se împotrivește inegalităților și nedreptăților sociale, poate să prevină și să rezolve conflicte interpersonale. Știe să caute și să ofere ajutor când e nevoie.
- Pregătit să ia decizii bune acasă, la școală și în comunitate. Atunci când ia decizii, un astfel de copil ia în calcul aspecte etice, de siguranță, respect față de alții, consecințele propriilor fapte. Este preocupat de binele comunității.
Ce rezultate are introducerea în școli a acestui proces de învățare și gestionare a emoțiilor?
Emoțiile și relații noastre afectează felul în care învățăm lucruri noi și felul în care aplicăm ce am învățat în familie, la muncă, în comunitate. Unele emoții ne pot motiva și ajuta, altele ne încurcă.
Mai mult, învățatul în sine este un proces interactiv și social. Elevii colaborează mereu cu profesorii, cu colegii, cu părinții, relațiile sunt motorul învățării.
Iată ce rezultate au avut studiile asupra rezultatelor impementării sistemului de învățare socio-emoțională (sursa):
- Copiii au note mai mari la examene
- Copiii au mai puține absențe de la școală
- Sunt mai atenți la ore și fac mai puțină gălăgie
- Elevii spun că le place mai mult la școală
- Scad șansele ca elevii să fie pedepsiți sau exmatriculați
- Reducerea semnificativă a bullyingului între copii, dar și al celui profesor-elev
- Creșterea cooperării
- Îmbunătățirea atmosferei generale
- Copiii au nevoie de mai puțin sprijin emoțional de la dascăli
Iată ce declară dr. Dunkelblau într-un interviu despre școală și predarea emoțiilor:
Scopul școlii este să producă nu doar angajați productivi, specializându-i în matematică, geografie sau robotică, ci și cetățeni productivi, membri de familie productivi și echilibrați. Iar asta e foarte greu. Școala e locul unde se adună copiii, acolo e locul unde ei pot învăța enorm, vrem sa fie etici, creativi, empatici. Lumea e tot mai asaltată de informații. Degeaba ne concentrăm doar pe ce le predăm, fără să îi învățăm cum să discearnă între informații, cum să ia decizii, cum să ajute pe alții. Degeaba școala scoate pe bandă rulantă experți și oameni de știință care nu știu să își facă prieteni, care nu înțeleg nimic despre popoare îndepărtate și nevoile lor, care nu știu cum să contribuie la binele umanității.
Conferința Emotional Intelligence Conference – Empowering Our Children are loc marțea viitoare, pe 25 septembrie, de la ora 17.30, la Hotel Sheraton. Vă puteți înscrie aici, costă 80 de lei accesul de persoană. Recomand acest eveniment nu doar părinților, dar și educatorilor, profesorilor, învățătorilor, directori de școli și de grădinițe.
Îți mulțumesc că ai scris despre asta. Mi-as dori ca părinții și personalul educațional sa fie cu adevărat conștienți de importantă învățării socio-emoțională. Eu tocmai am demarat un proiect la Fundatia Principesa Margatera a Romaniei, la care lucrez, prin care ne axam fix pe partea aceasta de dezvoltare socio-emoțională. Mai mult de atât grupurile țintă implicate in program sunt in mediul rural. E abia începutul, eu am planuri mari cu acest proiect :).
Bravo, felicitari si mult spor, e maaare nevoie!
Multumim! Avem multe de facut, dar sigur nu ne lipseste entuziasmul si motivatia 🙂
Buna, Cristina! Sunt de accord cu Ioana….e mare nevoie mai ales in mediul rural! Eu sunt mama unui baietel in clasa pregatitoare! Am citit despre proiectul de care ziceai si ma gandeam ca poate ajungeti si la noi: suntem la tara, intr-un sat aflat la vreo 15 km de Bucuresti, in partea de Sud! Crezi ca putem avea o discutie despre o posibila colaborare? Ma numar si printre cititoarele tale si te urmaresc si pe FB! Multumesc! Zi frumoasa!
Salut,parerea mea ca mama de scolar ( nu locuim in Romania), este ca rolul scolii este sa ofere elevilor informatie.Exista profesori cu care copiii au o relatie mai relaxata,altii sunt mai diatanti,tine de firea fiecaruia.Ma intereseaza insa cum adultii din scoala Verita invata sa isi gestioneze emotiile? Si cum de un cadru didactic al unei scoli scumpe trebuie sa invete asta acum.In plus,de ce se este acum atat de importanat empatia,pana acum am fost toti niste monstrii care nu puteau intelege sentimentele altora? !De fapt,cred ca multi ar fii chiar surprinsi de sensul de baza al acestui cuvant,dar in fine…Si in ultimul rand,de ce sa lupte cineva impotriva inegalitatilor sociale.Suntem inegali,asa este normal sa fie.Am trecut din fericire de faza societatii in care se promova ca toti suntem la fel.Si ce ironie sa fii invatat despre asta tocmai intr-o scoala britanica.
Imi cer scuze daca te deranjaza mesajul meu,insa nu ma pot abtine cand observ atat entuziasm in fata unor clisee care sunt uneori chiar periculoase.
Stii ce e periculos de fapt? Atunci cand copiii invata ca nu sunt egali, ca aia din familii mai bune primesc atentia invatatoarei, pe cand cei din familii modeste stau in ultima banca si nu0i baga nimeni in seama. Si mai stii cum se manifesta inegalitatea asta acum putin peste 50 de ani? Cu un tip Adolf care a considerat ca evreii si tiganii sunt sub-oameni, si ca el are dreptul sa decida daca traiesc sau mor (nu te mai tin in suspans, a ales varianta din urma).
Asadar, cred ca e vital sa invete ca sunt egali. Si sa fie empatici. Doar ca asta presupune introspectie si gandire critica, pe care parinti ca tine refuza sa le-o ingaduiasca propriilor copii.
Daca scopul scolii e doar de a oferi informatie, scuteste-i copilului drumul zilnic dus-intors de la scoala punandu-l in fata unui calulator conectat la net. Mai multa informatie ca acolo nu gasesti niciunde.
Scopul scolii e sa ofere informatie elevilor intr-un fel care sa le starneasca curiozitatea, setea de a sti mai mult si initiativa de a merge mai departe. Iar astea nu se pot obtine decat daca e armonie si simpatie reciproca in relatia profesor-elev, pentru obtinerea carora trebuie trecut, cum bine a spus ioana, prin recunoasterea si gestionarea corecta a emotiilor.
PS: nici noi nu locuim in romania, dar la noi astea exista si în scolile si gradinitele de stat. Deci toti copiii, indiferent de inegalitatile lor sociale, au acces EGAL la ele.
Ai dreptate,informatia trebuie oferita in modul descris de tine,in sensul de a starni curiozitatea.Eu am spus care cred eu ca este rolul scolii,pt ca in articol se spunea ca degeba ofera informatii,daca practic nu simpatizezi profesorul.Mi se nu mi se pare degeaba,eu am invatat si de la profesori pe care personal nu ii placeam.Mi se pare chiar bine sa inveti sa interactionezi cu diverse tipuri de indivizi si sa iei de la ei ceea ce iti foloseste.Si nu a vorbit nimeni de sanse egale,care evident ca trebuie sa existe pt a accesa invatamantul de stat,ci despre lupta impotriva inegalitatilor sociale .Adica,asa cam cum alti copii din scoli de stat s-ar impotrivi Sofiei ca ea are sansa de a merge la o scoala privata.
@ Ana, u cred că înțeleg ce vrei să zici și sunt de acord. Ce mi se pare deplasat nu e să înveți copiii despre inegalitatea socială, ci să-i înveți asta într-un loc în care din start sunt doar copii cu șanse foarte mari în viață. Oricât ne-am ascunde pe după deget, la școlile private merg copii din familii cu o situație materială de la foarte bună în sus și nu se compară șansele lor în viață cu ale unora din familii care nu știu cu ce vor plăti facturile luna următoare sau care au văzut marea doar în poze. Intelectual e clar că toți sunt capabili, nu despre asta e vorba, dar deseori nu e destul.
La școlile de stat clasele sunt formate din copii care provin din medii mult mai diferite. Cred că toți de aici am fost în astfel de clase, cu copii din familii cu bani, din familii sărace rău de tot, din familii medii. Acolo ar avea mult mai multă aplicabilitate teoriile astea cu egalitatea de șanse, iar copiii ar avea cu cine empatiza la modul concret.
Altfel, stau la școală într-o bulă care e continuarea celei de acasă.
PS. Vezi la „fii”-ul ăla 🙂
Corect, asta vroiam sa punctez si eu. Daca de exemplu copilul meu s-ar intalni in parc cu Sofia, ar afla de scoala ei si mi-ar cere si mie, om normal, fara atatia bani, sa o trimit acolo, ce i-as putea spune? Sa fim seriosi, viata nu e dreapta si nu, nu suntem deloc toti egali. Si sa se mai si puna accent pe asta la o asemenea scoala si in Romania, unde clar este un numar redus de copii din familii cu asemenea posibilitati, clar suna aiurea. Parerea mea.
Mie mi se pare ca tocmai in scolile private e important sa existe discutii despre asta, campanii umanitare si multe actiuni de implicare in comunitate, pentru ca astfel acesti copii care au norocul sa se nasca in familii private vad ca lumea este foarte diversa si inteleg de mici ca au datoria de a oferi mereu celor care au mai putin decat ei, pentru ei normalitatea este sa ofere, sa ajute, nu sa se dea mari cu ceea ce au, nu sa faca parada cu haine si telefoane mobile, si observ asta la copiii din aceasta scoala, sunt modesti, sunt atenti unii la altii, se poarta civilizat, sunt foarte implicati cand e vorba sa lucreze lucruri pe care sa le vanda pentru donatii si asa mai departe.
Bine zis „discuții” pentru că e în mare pare doar teorie, nu-i ca și când văd în jurul lor prea mulți copii care nu au chestii importante din viața de zi cu zi ca să vadă practic teoria aia.
Și citind articolul și comentariile mi-a venit în minte un episod din copilăria mea când a venit la mine o colegă să ne jucăm și era în picioarele goale în cizme, fără șosete. I-a dat bunica o pereche de sosete de-ale mele să le păstreze. La fel cum tot în aceeași clasă aveam o colegă al cărei tată era șofer de tir prin străinătate (la începutul anilor 90) și era singura care văzuse în realitate un kiwi, noi ceilalți văzusem doar pe etichetele sticlelor de suc. Despre genul ăsta de diferențe vorbesc care nu au cum să existe între copiii din școlile private. Nu știu dacă mai sunt chiar atât de puternice diferențele că s-a schimbat mult totuși societatea în ultimii 20-25 de ani și multe lucruri au devenit mai accesibile decât atunci pentru mai mulți oameni chiar cu posiblități mai reduse. Un kiwi nu mai e mare lucru, dar avocado, creveți, caju, carnea de vită bună sunt pentru multe familii trufandale sau chiar tăiate de pe listă.
Cât despre modestie… au totuși 6 ani. Așteaptă până în adolescență când o să devină important de unde provin hainele, ce mărci au telefoanele, mașinile, în ce localuri se iese în timpul liber și atunci să vezi dacă vor mai fi la fel de modești. Poate ai voștri da, că pare că îi educați să aibă alte valori decât cele materiale, dar nu toți sunt ca voi și ca ai voștri.
Roxana, comentariul tau e plin de prejudecati si foarte departe de adevar. M-as bucura mult daca ai citi ca sa asculti, sa intelegi si nu sa combati. Nu ii cunosti pe oamenii astia, nu stii scoala, dar stii ca bogatii traiesc in bula lor si nu le pasa de cei saraci.
In primul rand, acesti oameni nu sunt niste „bogati”. Sunt oameni ca mine, care au crescut cu foame, care au muncit si muncesc enorm, stiu foarte bine valoarea banului si asta se vede in atitudinea lor fata de lucruri, de ceilalti. Nu au haine opulente, nici ei, nici copiii lor, au masini normale, se poarta firesc si modest. Sunt scoli de doua, de trei ori mai scumpe in tara asta, nu stiu cum sunt parintii copiilor care merg acolo, pe ai acestora ii vad, pe multi ii cunosc personal, imi sunt fosti colegi de facultate, colegi din agentii, jurnalisti care de cand ii stiu muncesc pe rupte, care fac campanii caritabile, ca mine, care mereu doneaza si ajuta.
In plus, dupa cum am scris deja in articol si comentarii, in scoala se fac multe actiuni caritabile in care uneori chiar copiii sunt cei care propun cauzele. Crede-ma, ei stiu bine multe lucruri, mai bine decat multi adulti din tara asta care nu au facut vreodata ceva pt un seaman in nevoie, iar prejudecati ca ale tale sunt nedrepte. Open your eyes and your mind, nu toti cei care au copiii la scoala privata sunt bogatani care intorc banii cu lopata si calca pe copii saraci. Multi au fost copii saraci si nu uita asta, se straduiesc mult sa achite factura la scoala si sa ajute pe altii si se simt jigniti de etichetele pe care le pui fara sa cunosti realitatea.
Ioana, sincer, sper ca iti dai seama ca tu te raportezi si vorbesti despre un numar mic de oameni din Romania. Ca exista si scoli mai scumpe ca cea unde merg copiii tai, OK, dar majoritatea familiilor nu au acces la ele, come on, despre ce vorbim aici? Si parintii din multe alte familii au pornit tot de jos, au muncit si muncesc mult, isi doresc si ei tot ce e mai bine pentru copiii lor, dar asta nu inseamna ca isi vor perminte vreodata ceea ce va permiteti voi, de exemplu. Don’t get me wrong, nu e nimic in neregula cu asta, asta-i viata, dar hai sa nu ne prefacem ca sunt asa de multi in jurul nostru care isi permit asa ceva, pentru ca realmente nu e cazul.
Poate că ai dreptate, poate că am prejudecăți. Când mă gândesc la oameni cu bani, nu știu de ce (poate din cauza a ceea ce văd prin presă) mă gândesc în primul rând la oameni de afaceri, politicieni & co., oameni din televiziune mai mult sau mai puțini celebri, artiști, oameni pe care îi văd în revista Viva etc. Oameni pentru care taxele la școli private sunt „mărunțiș”, nu că fac eforturi să le plătească. Asta înțeleg eu prin „oameni cu bani”.
Plus că văd în jur tot mai mulți oameni care nu știu să gestioneze treaba asta cu „lopata de bani” care-a căzut peste ei (indiferent cum, chiar și cu muncă cinstită) și se comportă urât, superior, neobrăzat, cred că li se cuvine orice sau că pot rezolva orice cu bani. De cunoscut personal, cunosc destui oameni cu bani și foarte la locul lor, mai rar am cunoscut nesimți bogați, dar adevărul e că trăiesc într-un oraș mediu, e mai mică concentrația de bogătan pe cap de locuitor 🙂
Nu vreau să nedreptățesc pe nimeni, e doar o constatare în urma a ceea ce văd în jur, la TV, la știri. Dacă voi ați nimerit o clasă în care toți (părinți și copii) sunt educați și cu bun simț, fără să fie ostentativi, aroganți sau mai știu eu cum, nu pot decât să mă bucur, poate că totuși suntem pe un drum cât de cât bun. Succes!
Like pentru Ana! Elevii si profii se vor iubi unii pe altii, va fi pace pe Pamant, leii si mieii vor paste impreuna……
Haha, se vede ca nu traiesti in Romania. Dupa o zi de condus in Bucuresti imi iau injuraturi si scuipati cat sa imi ajunga un an (doar pt ca sunt femeie, si nu conduc prost), majoritatea celor cu care ma intalnesc sunt fie isterici, fie deprimati, toti abia asteapta sa iti sara la beregata, pe internet e plin de ura si topoare, si tu zici ca stam bine cu empatia? Iti spun eu aici din transee ca stam foarte prost si cu empatia si cu gestionarea emotiilor. Prost stau si parintii care isi lovesc si umilesc copiii, si multi dascali care nu vin la scoala de placere, ci strict pentru salariu sau faima.
Despre compasiune si altruism nici nu poate fi vorba, fiecare e pentru sine, calca pe cap pe altii. barbatii imping gravidele la o parte de la coada de gravide, batranii sunt loviti si ironizati.
or fi clisee pentru unii, pentru mine sunt singurele solutii pe care le vad ca sa putem trai vreodata bine, decent, aici. educare si reeducare, indiferent de varsta, cu focus mare pe emotii. nu e niciodata prea tarziu sa inveti despre asta, la fel cum nu e inutil s-o faci indiferent ca e esti profesor sau director sau whatever.
Pai poate daca ar fii soselele mai bune si mai multe parcari ar fii si soferii mai relaxati.
Nu am spus ca stam bine cu empatia,am spus doar ca a devenit un cliseu si ca multi se poarta de parca asta e ceva ce s-a descoperit recent.Erau si inainte oameni intelegatori,ingaduitori,politicosi,iar astea sunt valori pe care le inveti in familie.De fapt,mi se pare chiar nerealist sa empatizezi cu toti, chiar periculos ,asa ca faptul ca aceasta idee este propagata ca o valoare absoluta si ca raspuns la orice il gasesc deplasat.Si da,e ok sa inveti sa iti manifesti emotiile decent in public,insa m-as fii gandit ca adultii dintr-o scoala care costa foarte mult stiu deja sa fac acest lucru.
Si sa stii ca nici unde locuiesc eu oamenii nu sunt mai empatici decat in Romania ( per total,nu vb de anumiti indivizi in particular),sunt doar mai civilizati pentru ca au constiinta faptului ca exista consecinte cu care se vor confrunta daca se comporta neadecvat.Ah,si au soesele,autostrazi etc,asa ca nu sunt barbari in trafic.
O zi buna !
Ana, indraznesc si eu să îți scriu pt ca sunt convinsă ca daca te uiți atent la oameni, observi ca nu contează ca soseaua pe care merg ei este foarte bună, ca mașina pe care o conduc merge impecabil, ca au copii frumoși si sănătoși si un trai decent, daca ei in interiorul lor sunt nemulțumiți. Sunt multi oameni pe lumea asta (nu doar români) care nu știu sa fie mulțumiți de viață, nu știu sa fie buni cu ei înșiși ca sa poate mai apoi sa fie blanzi cu alții. La aceia cred eu ca se referă Ioana. Îți înțeleg punctul de vedere, dar este un pic cinic, si tepune pe tine intr-o poziție confortabilă de unde nu e nevoie sa faci nimic pt ca „nu e datoria ta”. Sper cu timpul sa vezi ca daca suntem locuitori ai planetei este datoria noastră să contribuim la îmbunătățirea societății si a relatiilor interumane. Pana atunci îți doresc numai bine. Hugs!
@Eliza si Rox, aveti dreptate.Si cu PS de corectare,si cu ce ati spus.Sigur,trebuie sa contribim la imbunatatirea relatiilor interumane.Ma deranjaza mult insa ipocrizia.Daca parintii unui copil nu ar mai putea sa plateasca taxele,sunt convinsa ca scoala empatica si care lupta impotriva inegalitatilor sociale nu si-ar mai respecta propriile valori si l-ar da afara.Despre asta vorbeam,despre clisee care nu se aplica in realitate,sau se aplica pana cand vine vorba despre ceva concret-in principiu banii.Evident ca exista oameni nefericiti si nemultumiti peste tot,dar exista si multi foarte stresati pentru ca se lovesc de lucruri concrete care nu se rezolva prin conferinte zen si zambete.Hughs back!
Vreau sa stiu si eu dascalul ala care vine la scoala pt salariu.
Ana, da-mi voie sa raspund la asta: „Si in ultimul rand,de ce sa lupte cineva impotriva inegalitatilor sociale. Suntem inegali, asa este normal sa fie.”
Pai, printre altele, atunci cand creste saracia, creste si gradul de infractionalitate, si toti cei din jur au de suferit. In afara situatiei in care traiesti intr-o zona rezidentiala super-pazita – si atunci insa, e posibil sa vrei sa mai iesi totusi si in locuri publice – esti supus riscului, pentru ca oameni morti de foame din jurul tau sunt dispusi sa faca multe pentru supravietuire, de la a-ti smulge geanta de pe umar la a-ti convinge copilul sa cumpere un praf de la ei, sa incerce „numai o data”. Si, in general, cand membrii unei comunitati o duc prost, intreaga comunitate are de suferit – puterea de cumparare redusa sau inexistenta, igiena precara sau infractionalitatea devin probleme ale intregii comunitati.
Cu alte cuvinte, daca nu compasiunea, macar grija fata de propria piele ar trebui sa ii motiveze pe oamenii aflati mai sus pe scara sociala sa ii ajute si pe cei mai putin rasfatati de soarta.
@Dana, nu ai inteles absolut nimic din cele cateva randuri pe care le-am scris.Oricum,e de apreciat ca in ciuda acestui fapt, esti vehementa si imi dai o smetie virtuala.Cu empatie,evident
Iar tu nu ai inteles nimic de la orele de limba romana.
Se poate. A fi totusi bine sa gasesti o formula mai fericita de a incepe o propozitie.Folosirea lui „iar” nu este gramatical gresita, stilistic nu este insa reusita ,iar daca tot dai lectii pe un ton superior macar sa fie enuntul tau impecabil.
Ar mai trebui sa se predea la scoala si despre gestionarea relatiilor amoroase. Atat de mult timp din viata ne ocupa asta, si nimeni nu ne invata nimic despre ele.
Sa stii ca exista astfel de cursuri si la stat, sau existau pe vremea mea. Doar ca nu se fac ok deloc.
Pai am avut ore de educatie civica, am avut ore de dirigentie, am avut ore de psihologie, ore de filozofie…si asta la un profil real. Trec peste orele de religie care ar trebui sa invete empatie, ca sa nu starnesc valva. Sigur toti le-am avut, dar nu ne-am gandit la ele tocmai pentru ca au fost predate asa de nepotrivit.
Nu voi fi niciodata de acord cu educatia pt sanatate, marele vostru obiectiv. Ne vom apara copiii cu orice pret. Rusine pt ceea ce faceti!