Se mai poartă politețea deceniul ăsta?

46 comentarii

1. Sunt întru totul de acord cu ce ai scris. Am și eu problema asta, cu oamenii care nu mai știu ce e politețea și bunul simț. Mie mi se pare că (unii) se simt oarecum superiori. Ar fi un efort prea mare pentru ei și nu merita să-și mai irosească timpul cu „politețuri de-astea”. Consider și că tehnologia asta avansata le-a spălat puțin creierul. Emoticoanele, abrevierile, etc. De vânzătoarele din magazine (respect absolut orice profesie) nu mai zic. Zici că le doare gura. Acuma, dacă mai vorbești cu unele dintre ele în alt context, in afara magazinului, și ele zic că sunt sătule de clienți care nu le răspund la salut…complicata problema. Toate astea vin de acasă, clar, de la felul în care ai fost crescut și cât îi respecți pe ceilalți. Sau cat apreciezi sau nu că ei și-au luat puțin timp pentru a-ți scrie un mesaj puțin mai complex.

2. vrei să știi ce cred eu? în primele paragrafe te lauzi că poți vorbi despre orice, că poți fi t***ă în pat și doamnă în societate, apoi te plângi că lumea nu îți răspunde. uite care e treaba. asta e lumea – unii răspund, alții nu. stai pe lângă ăia drăguți și evită-i pe ceilalți. asta e o non-problemă ce ai tu aici

3. Tu sigur ai 20 si ceva de ani ? :))) E bine, e bine rau, inca mai avem sperante de la tineri ca tine ca eu ma indrept deja spre deceniul 4 :). Da, spui bine tot ce spui, uite cum sta treaba:
   1. mai bine te inconjori si tu de oameni care nu cred ca totul li se cuvine si de aia nu stiu sa reactioneze la un compliment, sa spuna un Multumesc sincer, sa salute, etc, adica ignora-i pe ceilalti, nu te-a salutat prima data, ia-o ca pe o greseala, asteapta a doua oara, vezi poate se schimba, asteapta cat vrei tu si cat crezi si apoi gata, nu mai saluta, un om destept nu generalizeaza, insa cand aduni indicii si vezi care-i de fapt caracterul acelui om, te prinzi si il eviti. E simplu! Eu am 30 de oameni in FB, 30 atat si pe aia ii cunosc cat de cat sau i-am vazut sau m-au ajutat cand le-am cerut ajutorul sau imi dau un LIKE sincer, mai bine calitate decat cantitate.
   2. Comunicarea la locul de munca: wow, aici „e grele rau”, am vazut oameni care fac parte din diverse grupuri de FB (grupuri restranse, gen 40 maxim) si doar primesc, nu si dau informatii care sa-i ajute si pe altii, ca asa li se pare lor normal.
   3. Normalitatea e ceva relativ, sa stii, nu toti inteleg ce intelegem noi astia care gandim ca tine (ca si eu exact asa gandesc) ca trebuie sa raspunda, insa eu m-am calmat, am intalnit la viata mea si am interactionat cu genii, profesori, doctori etc. absolut geniali si care stiau sa comunice cu mine, o studenta/ masteranda cu modestie, cu mult bun-simt, stiau sa asculte si sa inteleaga, nu erau mari doar cu titlul, asa ca vezi partea plina, lasa-i pe restul, asta e, trebuie sa ne obisnuim cu unele lucruri si sa ne selectam oamenii acolo unde se poate 🙂 Sa nu te schimbi, tu esti ok, esti super ok, fii tu exemplu si poate se va lua si la altii. Bafta!

4. Suntem din ce în ce mai rău, și asta vine și din aglomerație… Eu m am mutat din București în Bistrita și am constatat surprinsa ca aici sunt altfel oamenii, saluta ( cu” bună”, ceea ce nu înțeleg ?), stai de vorba, în parc, la magazin, adolescenții sunt foarte zglobii dar respectuoși, îmi place.. Lipsa de educație? Poate de frumusețe interioară! Va salut cu drag!

5. Acuma am un moment de ezitare, ca nu știu dacă în comentariile unui articol de blog se saluta. Ca de obicei nu o fac. 🙂
   Sunt foarte de acord cu cele scrise de tine, ma regăsesc în majoritatea cazurilor. Exemplu:am o brutărie lângă noi, 2 vânzătoare. De 5 ani stau aci, și cu una din ele deja am ajuns la stadiul de small talk, cealaltă îmi provoacă dureri de ochi numai când o vad doar pt ca în 5 ani lungi nu mi-a răspuns niciodată la mulțumesc bună ziua sau ceva din zona. Dar eu tot ii zic. Deja am trecut de 30 de ani și îmi place vârstă asta, ca nu mai umblu cu rușinea după mine și am început sa reacționez la lipsa de politețe și sa o taxez. Deși de multe ori degeaba, dar măcar ma răcoresc. 🙂

6. Va multumim!
   A saluta este o politete, a raspunde este o obligatie! Eu asa stiu …
   Va inteleg , sint si eu trista de acest fel de comunicare, comunicare unde respectul este pierdut. Nu este bine!
   O zi placuta va doresc!
   Cu respect, Dana

7. Bună. Din păcate ai foarte mare dreptate. Și eu pățesc adesea așa. Încerc să fiu eu un exemplu pentru ceilalți, poate-poate s-o lipi ceva de ei. Până atunci însă nu îmi rămâne decât să salut de 2 ori ( a două oară mai ferm, mai apăsat), să zic eu mulțumesc în locul celui care ar trebui să o facă, etc. Toate cele bune și răbdare multă!

8. La partea cu salutul e destul de aiurea când nu ți se răspunde dar nu e o dramă. La părțile scrise nu sunt de acord. În exemplele tale de la muncă mi se pare că răspunsurile sunt eficiente. Și eu răspund așa și urăsc prostiile de umplutură mai ales pentru chestii atât de punctuale ca o adresă sau un fișier. M-ar seca să scriu zeci de bla bla-uri pentru fiecare prostioară.
   La întrebarea despre vacanță de ce scrii dacă chiar te interesează? Ce vrei să ți se răspundă? Romane pe whatsapp despre ce-a făcut omul? Exact așa aș fi răspuns și eu. Cu prietenii încearcă abordarea sunat: Bună! Te-ai întors din vacanță? Hai la o cafea să povestim, să ne vedem. Bănuesc că e vorba de prietenie căci altfel chiar că nu văd de ce te-ai aștepta la răspunsuri elaborate despre vacanța omului.
   Nu te mai lua așa tare în serios și înconjoară-te de oameni care prețuiesc eticheta. La muncă preferă-i pe cei eficienți.
   Un weekend minunat îți doresc!

   • Absolut perfect de acord cu acest comentariu.

   • Mda, si eu zic la fel, emailurile legate de job trebuie in primul rand sa fie eficiente. Poate persoana care le-a trimis chiar era super-ocupata in momentul respectiv, n-a avut timp de formule de politete. Bine ca ti-a atasat ce aveai nevoie. In rest, da, autoarea are dreptate cu multe chestii, e nepoliticos sa nu ti se raspunda la salut, sau sa incepi/termini o convorbire telefonica fara nicio forma de salut.

9. Eu sunt de moda atât de veche încât ma astept ca bărbații sa salute primii. Dacă mai si salută frumos cu „saru-mana” au crescut mult in ochii mei 🙂
   Dincolo de toate cele enumerate de tine, pe mine ma dispera obiceiul de a te tutui instant cu cineva doar pentru că PARETI de varsta apropiata. De unde până unde m-as tutui cu vînzătoarea de la supermarket sau cu casiera de nu stiu unde sau cu ospatarii atâta timp cât nu ne-am cunoscut anterior? Nici cu colaboratorii n-am ajuns la per tu decat dupa ceva vreme. Cât despre mailuri, da, iti dau dreptate 90%. Cand am un sir de mailuri care se intinde pe cateva zile si ne-am salutat o data, nu mai scriu salutul la fiecare mail, ca de fapt e ca un fel de chat dupa cateva replici.
   Nici mie nu-mi place „bună”. La noi in Ardeal se salută ori cu „ceau” ori „bună ziua”. Pe „buna” il folosesc când parca nu suntem chiar la nivel de „ceau”, dar nici asa de formal ca „bună ziua”.

   • Pe mine ma amuza faza cu sarut-mana. Eu am crescut la tara, obisnuita sa zic sarut-mana persoanelor in varsta. Pe urma, la un moment dat, la primul meu job, direct din facultate, am inceput sa lucrez cu un domn ceva mai in varsta, extrem de politicos si de bine-crescut, care ma saluta cu mereu cu sarut-mana. Dupa ce ne-am imprietenit, ii raspundeam la sarut-mana cu „sa cresti mare”, ca la noi la tara. Au trecut 15 ani de atunci, si tot asa ne salutam, el „sarut-mana” si eu „sa cresti mare” ?

   • …..si servus?

10. Si eu am vreo 2-3 vecini si colegi care nu raspund la salut si sunt atat de tolomac incat continuu sa-i salut, adica m-as simti prost sa nu ii mai salut 🙂

    Referitor la comunicarea electronica insa, cred ca trebuie sa fim ceva mai indulgenti – pur si simplu e o forma de comunicare minimala, asa a aparut si s-a incetatenit.

    Eu scriu intotdeauna „merci” sau alta formula de incheiere, dar uneori sar peste formula de deschidere, pentru ca mi se pare ca e o conversatie continua, adica daca m-am vazut cu colegul de dimineata si ii trimit un fisier la pranz, nu mai zic „buna”. Zic insa „mersi” pentru ca am nevoie sa faca ceva :-))

    Un subiect separat de discutie mi se pare politetea barbatilor fata de femei. Aici cred ca trebuie sa fie exact acelasi nivel de politete, nu mai ridicat. Ma comport fata de femei exact in acelasi fel in care ma comport fata de barbati.

    Am avut chiar o discutie foarte neplacuta cu sefa mea acum cativa ani, pentru ca se credea un pic regina si pretindea sa ii deschid usa (nu doar mie, tututor subalternilor barbati si uneori chiar si subalternilor femei), si nici macar nu facea asta subtil, ci in gura mare. I-am spus ca nu sunt usierul nimanui si de-atunci s-a linistit.

    Adica pot sa deschid usa unei femei sau sa o las sa treaca inainte in lift sau altele asemenea – si de obicei o fac – dar fix pana in momentul in care se considera ca e datoria mea de barbat sau ceva. Nu e nici o datorie, pot sa o fac daca imi vine sau pot sa nu o fac daca nu imi vine.

    • Hm, eu ma astept ca seful meu sa mi deschida usa. Si chiar o face.

    • Oameni buni! In lift NU se mai aplică regula cu femeile ies primelele!!!
      In lift:
      – intra primii cei care urca cel mai sus, sau macar anunță și stau mai în spate
      – intra ultimii cei care merg la etajele inferioare
      – ies primii cei mai aproape de ușă, ca să facă loc în caz că au fost tolomaci

    • da, sigur, dar uneori sunt 2 oameni in lift 🙂

11. Merg cu a mea (3a8l) si nepoata-mea (4a8l) in oras, noi stam in „zona metropolitana”, inafara de vecini, nu prea au cu cine interactiona.
    Dupa ce fac cumparaturi masive intr-un supermarket, mergem dupa maruntisuri la magazine de cartier. La cel cu autoservire, foarte familiar noua, le trimit singure sa aduca la casa cumparaturile. Toate persoanele pe care le-au intalnit au fost foarte amabile, le-au ajutat sa gaseasca drumul, au vorbit cu ele pana au uitat astea mici ce aveau de luat.
    Iesim din magazin si vor covrigi. Dupa proapata experienta, cer sa-si ia singure. Ne asezam la rand, asteapta cuminti, cand le vine randul se intind amandoua cu banii si cu va rog pe buze, iar vanzatoarea nici nu se uita la ele, ci grabeste urmatoarea persoana din rand. Aceasta, chiar ofensata, ma cearta pe mine, smulgand banii din mana copilelor si cere covrigii in locul lor. Fara buna ziua, va rog, multumesc, la revedere.
    Ce voiam sa zic: omul sfinteste locul. Iar oamenii se educa in generatii.
    Sa rezistam deci!

12. Respectul nu sta în salut, aia e politețe. Respectul e ceva mai complex. Sa răspunzi la salut, da, de acord. Sa pierd timpul cu formule de politețe într-un mail către colegul de birou sau într-un mesaj către un prieten cu care vorbesc aproape zilnic, mie una mi se pare inutil. Nu din lipsa de respect, ca am zis ca asta e alta mâncare din punctul meu de vedere, dar politețea asta excesiva duce foarte repede la pupincurism și persoana-care-vrea-sa-fie-mereu-plăcută. Cum a zis cineva mai sus, asta ce zici tu e o non-problema. Dacă tot zici ca ești open minded si accepți oamenii indiferent de rasa, religie, orientare sexuală etc, accepta-i și indiferent de felul în care sunt sau nu pe aceeași lungime de unda cu tine în ceea ce privește extra-politetea.
    – va mulțumesc!
    – ba nu, eu va mulțumesc!
    – nu, dimpotrivă, eu va mulțumesc!
    – insist, va foarte mulțumesc!
    Mai continui?

13. Si pe mine ma deranjează chestia cu salutul. Locuiesc in Madrid, lumea se saluta foarte mult, cred ca majoritatea persoanelor din lume stiu de “Hola” si “adios” dar mai sunt si persoane care nu saluta. Lucrez intr-un magazin de bijuterii fix in centrul Madridului (Calle Mayor) si pe fiecare persoana care intra in magazin o salut respectuos. Daca nu-mi Răspunde intreb: english ??? Si daca clientul zice ca nu, sunt spaniol, ii zic înapoi: pai cum v-am salutat nu mi-ati raspuns, credeam ca nu vorbiți spaniola. Si apoi isi cere scuze. Turiștii sunt alta treaba, par asa ușurați cand aud ca vorbesc engleza ?

14. Ce povestesti mi se pare chestii protocolare. Cred ca fiecare are propriul lui protocol. Nu mi salut toti vecinii,doar pe cei pe care i stiu de mica si cu care ai mei mereu s au oprit sa discute cate ceva. Daca mananc pe la cineva, pun tacamurile in pozitia corecta care sa transmita ca mi a placut mancare, chiar daca nu mi a placut, pt ca asa m au invatat acasa ca e politicos. Ca daca sunt tacamurile desperecheate nu ti a placut. Sprijinite ca mai vrei a doua portie. Mi se pare redundant si ma indoiesc ca mai stie cineva azi ca eu mai vreau a doua portie dupa cum am pus tacamurile. Daca mai mi e foame pot oricand sa intreb daca a mai ramas dupa ce am mancat toti si sa ma cer putin. Dar pun tacamurile frumos ca asa imi face mie placere sa respect protocolul asta. Sunt reguli pe care ni le facem toti astea de le spui tu: cum sa saluti, cum sa trimiti un mail urgent la munca. Dar daca bun simt si consideratie pt altii exista, cred ca protocolul e doar o placere vinovata a unor vremuri apuse, cand oamenii foloseau reguli cunoscute de toti pt a transmite vorbe contextual.

15. În general rezonez cu cele scrise, dar oamenii sunt aşa şi pe dincolo, ideea e să nu iei totul atât de personal. Sună cam: iaca eu ce politicos sunt şi restul majoritatea sunt pe dos. Deunăzi mă „certa” o colegă că nu salut tot poporul de la job. În condițiile în care sunt nişte zeci de oameni acolo, cum ar fi să dea fiecare binețe pe lângă toate rândurile de birouri? Chiar şi la bucătărie, de ce să oblig toți prezenții să-mi răspundă la salut când îşi mestecă mai abitir bucatele? Eventual le zâmbesc dacă se uită la mine şi noroc bun! Apoi eu sunt mereu pe altă lume, dacă nu răspund cuiva e pentru că-s prin ceva roman citit decuseară sau mă întreb ce mai face fiul meu la grădi. Nici nu mă strofoc dacă îmi spune careva că-s arogantă şi nici eu nu mă oftic dacă vre-un cutărescu nu-mi răspunde la salut („măriei mele”), că poate îşi plimbă şi el bărcuța printr-o mare de gânduri…Şi mai e o chestie cu condoleanțele, pe care unii consideră că e musai să le prezinte, dar poate fix în momentul acela persoana nu se gândeşte la pierderea sa, or să mă apuc eu să-i amintesc…e o chestie delicată.

16. Off topic, îmi cer scuze dar chiar nu am unde sa scriu. Astăzi fetița mea de 2 ani s a împiedicat de un furtun și a cazut cu capul de treapta de la scara cu gresie, foarte ascuțită și și a tăiat aproape jumătate de frunte, va dați seama, sânge balamuc de sus până jos, ea urla, eu pe moment am avut un soc dar pt ea m am întărit, l am chemat pe soț sa vina acasă repede sa mergem la spital cu ea sa o coasă, am fost, fata e bine, o să rămână cel mai probabil cu o cicatrice dar până se face ea mare, cine știe ce tratamente se vor inventa și va dispărea. In schimb eu nu sunt deloc bine, soțul a venit acasă și bineinteles, s a comportat că și cum ar fi fost vina mea că s a lovit, ba nervi, ba a plâns, ba a dat cu pumnul in volan, in timp ce eu eram cu cea mică în brațe, îi cântăm, îi povesteam unde mergem, cum o sa fie la spital, ii dădeam apa, repet, deși eram și eu în stare de șoc, dar pt ea m am ținut tare. Durerea mea cea mai mare e că nu are cine sa mă ia și pe mine în brațe sa mă descarc, am incercat sa plâng dar nu pot, sa mi spună că nu sunt eu de vina deși știu asta, sa mi spună bravo că ai fost puternică sau ceva. Ceva sa pot sa mă eliberez de toată tensiunea asta. I am spus soțului in seara asta că îi dau un sfat, pe viitor să pună ce simte copilul, nu ce simte el și că nu accept sa spună că e vina mea și nici nu și a ridicat ochii din telefon. Îmi cer scuze inca o data că nu are legătură cu articolul, oricum nu știu dacă o să citească cineva, dar macar ma descarc un pic.

    • Nu stiu ce pot spune…te imbratisez cu drag! continua sa fii tare pentru fetita ta si pentru tine!

    • Ai fost tare! Fetita ta e norocoasa sa fii mamica ei! Sanatate multa!

    • Buna. Aceeași lipsă de empatie o regăsesc și eu, din păcate, la soțul meu. Am crezut că dacă aparitia copilului m-a schimbat pe mine, il va schimba și pe el. Adică mie mi-a schimbat tot universul, tot ceea ce fac gravitează în jurul copilului și binelui lui, daca nu-i e bine mă învinovățesc și îmi zic că puteam face mai bine sau mai mult pentru a preveni asta, însă el, tatăl, nici nu se sinchisește daca copilul plânge în miez de noapte că e bolnavior și când il întreb dacă l-ar auzit, îmi răspunde că știa că mă descurc. Nu vorbim de ceva grav, simple raceli, însă era vorba de prima febră, prima tuse, prima durere in gat. Mie mi se rupea sufletul de copilul meu care sufera, nu vroiam sa fim neaparat amândoi cu sufletul la gura, dar as fi vrut sa fie prezent.

      Ma așteptam la mai multa implicare, mai mult interes, cineva cu care sa mă sfătuiesc cu privire la ce e bine pentru copil, in schimb eu iau toate deciziile singura, nu am un partener de discuție în acest sens. Plus că în momentele în care sunt zdruncinată emoțional, nu mă consolează nimeni, trebuie să îmi găsesc singura resursele interioare sa merg mai departe.

      Nu sunt abuzata fizic sau emoțional, unele ar spune că sunt norocoasa, dar dezinteresul partenerului unde ar trebui sa intre? Oare așa sunt majoritatea bărbaților? Nu vreau sa generalizez, sunt sigură că sunt și tătici foarte implicați, doar că eu nu am avut norocul sa-l întâlnesc și pentru mine e un motiv de frustrare.

    • E ok, absolut toti copiii si toti adultii se lovesc. Eu am cazut acum cateva zile.

      E posibil sa ramana cu o cicatrice micuta, dar nu e asa o tragedie. Important este ca ai dus-o la medic imediat, ai grija sa o dai din belsug cu crema din aceea cicatrizanta si sa o duci regulat la medic sa ii scoata firele daca e nevoie etc. Poti merge apoi la un dermatolog care sa iti dea sfaturi mai bune.

      Crema cicatrizanta, desi scumpa, chiar ajuta mult daca e data cu regularitate. Si in timp se va estompa mult, plus ca pe frunte pe langa fond de ten etc, o poti ascunde cu breton.

      Ai procedat corect cu tot ceea ce tine de tine. Nu poti prevede fiecare treapta si fiecare pas. Sotul tau a reactionat gresit, insa e greu sa fii puternic in situatii de genul acesta. Probabil, la fel ca un copil, incearca sa dea vina pe tine ca sa nu se mai simta el vinovat. Eu zic sa il mai lasi un pic, niste saptamani chiar, sa treaca emotiile, si sa deschizi iar subiectul cu el si o sa vezi ca o sa fie mai receptiv.

      Iti zic eu, bravo! Chiar nu ai de ce sa te invinovatesti, bine ca nu a fost mai rau.

    • N-am fost martori la accident sa ne dam cu parerea, insa reactia sotului poate fi inteleasa….e in natura umana sa atribui o vina pt ceva atat de grav. Un copil de 2 ani singur langa o scara , unde erau si obstacole…..banuiesc ca stati la curte…. suna cam nesigur

    • Draga mea, îmi pare rău pentru ce vi s-a întâmplat azi și pentru că ești atât de afectată. Mă bucur că este copilul bine. Ințeleg ce greu îți poate fi să nu ai un umăr pe care sa te descarci. Nu știu dacă este o problema ce persista intre voi,adulții, dar reacția pe care a avut-o soțul tău nu are legătură cu tine. Stresul, durerea și frustrarea l-au făcut sa reacționeze așa . Nu e corect fata de tine, normal, dar uneori, fiind oameni , greșim în condiții de stres și nu numai.

      Soțul meu m-a învinovățit și pe mine o dată când a căzut copilul de pe scaun că se tot fâțâia. Era un scaun de copil iar eu eram langa el. Și-a rupt buza in interior, am fost la dr, copilul a fost ok. Soțul făcea spume. Eu eram speriata pt ce se întâmplase, prima pățanie a copilului și afectată deopotrivă pentru reacția sotului. I-am zis la fel ca tine sa nu mă mai învinovățească, desi eu o făceam. De, mama sa nu fi. Apoi a căzut destul de rau fiu-su langa el de pe bicicleta. La fel, se fâțâia. :-)) I-am zis atunci soțului de cum a reacționat el, după ce i-am calmat pe amândoi că se întâmplă astfel de accidente și o să se mai întâmple . Accidente s-au mai întâmplat de acum 4 ani. Minore , ciudate sau rezolvate cu bine înainte să devină grave. Toate rezolvate cu stăpânirea de sine a mamei. :-)) apoi am observat că tatăl se învinovățea pentru orice și când nu era el implicat , învinovățea pe alții până la sânge. Așa am descoperit ca e o problema de-a lui, și ce se întâmplase la un moment dat nu avea legătură cu mine .

      Daca ai nevoie vreodata sa vorbim da-mi un semn. Ai grija și de tine!

    • Faci foarte bine ce faci. Esti tare cand e absoluta nevoie de asta, nu te pierzi cu firea. Esti mama!

      A fost un accident si pt ca cea mai de pret fiinta din viata ta (si cred ca si a sotului) a fost implicata si reactiile emotionale sunt extrem de puternice (si la tine si la el). Copiii sunt neastamparati, au foarte multa energie si e greu sa le faci fata uneori si sa fii 120% cu ochii pe ei. Si sotul stie asta, dar e mai usor sa gasesti un vinovat.

      Eu incerc de un an de cand sunt mama sa ma autoeduc si sa mi intre bine in cap ca nu trebuie sa ma inteleaga nimeni. Nu pot sa ma astept de la nimeni sa inteleaga ce simt. Sotul e un barbat care, se stie, (in general) nu va vorbi despre sentimente, cu atat mai putin despre ale mele. De cand am inceput sa fac pace cu asta, ma simt mai bine. Ma mai ajuta si rugaciunea.

      Fii tare, pune crema cicatrizanta din belsug si bucura te de darul de a fi mama! (Gasisem undeva ca ajuta si gelul cu aloe vera pe care -l gasesti in magazinele naturiste.)

17. Ce ma uimeste pe mine cum se raliaza femeile cand se expune o povestire fara sa aiba vreun detaliu, nimic….doar o expunere subiectiva a unei intamplari. Nu se stie ce facea mamica cand copilul se juca langa o scara cu obstacole pe langa, sau unde era mamica, langa, la 1m, la 20 m, nu se cunoaste sotul, nivelul de implicare, de interes, nu stim practic nimic ,dar toate stiu sigur ca mamica nu a gresit nimic, e doar greseala sotului pt lipsa de empatie. Posibil chiar asa sa fie, sau poate nu….

    • Nu cred că e nevoie sa facem ancheta, un punct de vedere obiectiv asupra evenimentelor nu ar rezolva problema de fond, și anume că această femeie avea nevoie de puțin suport moral din partea celui care ar fi trebuit să o cunoască suficient de bine încât să intuiască caruselul emoțional care avea loc în sufletul ei și să îi ofere o vorba buna sau o mângâiere. Suntem asa de consternati in a afla adevarul si a arata cu degetul vinovatii ca uitam de cele mai multe ori sa alinam pe cineva in suferinta.

    • Omg, unde putea fi? In alt oras? Evident era in casa de moment ce a intervenit imediat. Daca te referi la faptul ca nu era la 20 de cm de ea, poate avea nevoie si ea la baie, poate a plecat sa bea un pahar cu apa. Stii, e greu sa stai cu un copil toata ziua singura si sa nu lipsesti nici 2 minute. Sincer, si daca era in campul vizual, nu prea avea cum sa intervina sa o prinda la timp.

      Nu mi se pare sanatos nici sa stai lipit de copil in halul asta. Si curtea aia cu obstacole era un furtun, nu era chiar o groapa cu lei. Se putea impiedica in treapta, in iarba, in piciorul ei.

      E distructiva atitudinea asta de „ai gresit, acum taci si inghite!” ca si cum chiar daca a gresit merita sa tipe la ea. Ce se aplica la copii se aplica si la adulti. Banuiesc ca e clar aici ca nu a facut nimic cu intentie rea (ce mama ar face), deci in cel mai rau caz e vorba de o greseala. Si sa acuzi, sa tipi si sa faci scandal cuiva care a gresit nu ajuta la nimic. E ca si cum ai face scandal si ai bate cu pumnul in masa unui copil ca a varsat laptele, desi e clar ca nu a vrut, si incearca sa stearga imediat.

    • Mă scuzi, dar când femeia e vizibil afectată de și-a scris public oful off topic , apropo de caracterul discutat în articol, ori îi oferi ceea ce ” îți cere” ( putina înțelegere/compasiune ) ori taci dracului din gura. Așa că ce mă uimește pe mine e că atunci când omul e jos, se găsesc unii care să îl lovească să fie siguri că nu se mai ridică.

      Fie că își făcea manichiura , fie că lucra, avea grija de casa ori era lângă copil, asta se poate întâmpla. Nu e de dorit, dar da, copilul poate cădea grav în fața ta.

    • Bai oameni buni…cum puteti fi atat de rai??? Mona, oi fi si tu vreo instanta de judecata sau cum? Taci naibii daca n-ai ceva bun de zis. Ca de acrituri ca tine e lumea plina. Cum dormiti fratilor cu mizeria asta in suflete? Mergeti si tratati-va gaurile din suflet, abia apoi intrati in societate si interactionati cu oameni.

    • Buna, fetelor! Vă mulțumesc tuturor pt reacții, acum la rece inclin sa cred că nu ar fi trebuit să expun problema aici, oricum nu mi sta in fire sa povestesc nimic din ceea ce se întâmplă la noi in casa, mai ales sa ne supun dezbaterii, dar atunci aici am sperat să găsesc o alinare, o vorbă bună, am găsit și vă mulțumesc enorm. Eram langa ea, am văzut totul cu ochii
      ei,maximum 50 cm, nu aveam cum sa fac ceva, furtunul intr adevăr era întins asta ar fi greșeală noastră, mai mult a soțului că el a udat seara și nu l a strâns, deși eu lui nu i am reproșat asta și cam atât am de zis. Este un tata implicat, dar de fiecare dată când se lovește cea mică, explodează, ba eu sunt de vina, ba ea, ba el, ba noi toți. Vă mulțumesc încă o dată, atât aveam nevoie sa aud dar pe viitor sunt convinsă că o să fiu eu puternică și nu o sa mai am nevoie de nimeni sa mă facă să mă.simt in vreun fel. Va pup, va doresc o zi buna!

18. Am verificat articolul asta pe mine în ultimele zile. Da, vecinii de bloc nu ma saluta toti, dar asta e, nu e o tragedie, nu suntem prieteni. Majoritatea ma asteapta pe mine sa zic ceva desi sunt femeie si ei barbati si daca vad ca eu nu zic, nici ei nu zic. Am si o vecina care nu mi raspunde niciodata. Eu ii zic mereu, ea nu raspunde deci am concluzionat ca e nesimțită si asta e.
    La munca ne am salutat in mare parte, dar fiind peste 50 de oameni e imposibil sa ne salutam toti, in fiecare dimineata si asta e ok. Fiecare zice „neata” tuturor prezenti cand intra pe usa si e suficient.
    In orice comunicare de tip chat/mail intre prieteni/colegi apropiati iar nu se saluta. Am salutat in primul mail, daca ne mai trimitem inca 6 replyuri pe aceeasi tema doar nu o sa salut de fiecare data! Iar pe whatsapp se saluta uneori, cand nu am discutat de ceva timp cu un om. Dar nu o vad ca ceva obligatoriu, iar. Nu cred ca se aplica aceleasi reguli in scris intre oameni apropiati.
    In magazine salut daca vad ca vânzătorii sunt liberi, dar daca vorbesc cu cineva ii las in pace, eu nu sunt asa suparacioasa pe treburi de genul asta.
    Multi oameni nu saluta vanzatorii pentru ca e foarte enervant sa te intrebe cineva ce vrei in prima secunda cand tu ai intrat doar sa te uiti si apoi te urmaresc prin magazin sa iti arate diverse. Personal, eu nu mai intru in magazinele unde patesc asta, eu vreau sa ma uit in liniste pana ma decid daca si ce vreau.
    In concluzie cred ca lucrurile se mai schimba si nu trebuie sa fim asa de suparati cand cineva nu ne raspunde asa cum credem noi ca ar trebui. Traim intr o perioada a vitezei si a comunicarii eficiente, prescurtate, asta e o realitate

19. Sunt foarte de acord cu aceasta postare ca poate multi ar trebui sa-si revizuiasca notitele din codul bunelor maniere…si ar trebui sa inceapa cu cele despre salut.

    Am la munca o colega – mai in varsta – care se asteapta salutata. Are in echipa doar barbati (nu am chiar pretentia sa ma salute pe mine ca de! nu lucram impreuna – o salut eu de cele mai multe ori) mai tineri decat ea si desi ajunge la munca mai tarziu decat ei, se asteapta salutata, altfel nu spune buna dimineata decat sefului ei!

    Gresesc eu crezand ca e o dovada de buna crestere sa saluti (macar pe cei alaturi de care imparti cativa metri patrati in fiecare zi) – desi esti femeie, esti mai in varsta si esti sefa?

    • nu, bineinteles ca nu gresesti.
      dar asa sunt multi romani cand ajung in functii de conducere – se cred regi si regine, ca stii cum se spune: omul isi arata adevaratul caracter de-abia cand ajunge sa aiba putere asupra altora.

      pe de alta parte CEO-ul intreprinderii la care prestez este strain si acum vreo 6-7 ani m-am nimerit in lift cu el impreuna cu o doamna de la curatenie.
      ghici cine a salutat primul – da, el a salutat – cel mai important om din companie a salutat-o primul pe doamna de la curatenie.

      de-aia el e unul dintre putinii oameni din companie pe care ii respect – sefii romani tind sa fie infecti.

    • „sefa” asta minunata nu e romanca 🙂

      si eu eram tentata sa cred ca lucruri din astea se intampla doar in Romania.
      Slava Domnului ca nu e sefa mea! Cred ca ii daruiam un cod al bunelor maniere pana acum cu un semn de carte pus „intamplator” la regulile de salut

      Caractere „speciale” sunt peste tot, asa cum si oameni minunati gasesti multi si in Romania si in afara. Trebuie doar sa ai putin noroc sa te intalnesti cu ei.

    • presupun ca lucrezi in strainatate, nu?
      eu ziceam doar de romanii vs strainii care lucreaza in Romania, ca aici am eu experienta si din ce am vazut, sefii straini sunt mult mai ok decat sefii romani.
      dar bineinteles asta nu inseamna ca se aplica pentru toti strainii, eu zic doar de expatii care lucreaza la noi.

    • Nu am lucrat niciodata in Romania dar am auzit multe povesti ce seamana cu ce ai scris mai sus. Bafta multa si rabdare multa!

20. legat de mailuri laconice, am intampinat si eu asa situatii si nu ma intereseaza, eu continui sa scriu un mesaj cu toate formulele (de salut, de incheiere, etc) chiar daca primesc un raspuns monosilabic sau chiar un „K”. am si intrebat de ce raspund asa si raspunsul e ca scriu de pe mobil si e mai rapid asa. drept urmare, nu o lua personal, nu esti inadaptata, doar ca unii considera ca un mail sau un mesaj pe FB nu e o scrisoare clasica si nu respecta nici o regula a corespondentei in acest caz.

21. In tara in care stau treaba asta cu politetea e considerata foarte importanta si face parte din programa scolara. Nu e lasata la latitudinea familiei. Copii sunt invatati din prima zi de gradinita cum se saluta, cum trebuie sa iti privesti interlocutorul in ochi cand vorbesti, sa spui „te rog” si „multumesc”, etc. Face parte din evaluarea copilului la fel ca si cititul si numaratul. Si se vede si in viata de zi cu zi. Indiferent cate studii au oamenii cu care ma vad zilnic sunt toti foarte politicosi.

22. Mie imi face placere sa salut, sa zic „Multumesc”, „Cu placere” sau „O zi faina!”, nu ma gandesc ca o fac ca sa fiu politicoasa ci pentru ca imi face placere, poate fi un inceput de conversatie sau terminatea uneia intr-o nota pozitiva. De fapt „politicos” are o incarcatura negativa pentru mine, am fost si sunt timida (intovertita) de fel iar parintii mei ma obligau mereu sa zic formule de politete. Daca nu le ziceam sau ziceam prea incet mi se facea observatie asa ca a ajuns sa nu imi placa aceasta politete. Mult timp nu am salutat de rusine (suna ciudat dar cam asta a fost efectul) pana am ajuns sa fiu mai ok cu mine si acum o fac de placere. De cele mai multe ori mi se raspunde dar atunci cand nu primesc raspuns asta este, pot fi multe motive pentru care oamenii nu raspund. Probabil vei primi raspunsuri diferite la intrebarile tale pentru ca sunt multe moduri in care poti privi politetea, din punctul meu de vedere pui prea mare pret pe ea, daca cineva nu raspunde la salut (nu ai idee motivul) nu inseamna ca este lipsit de umanitate. Eu uneori nu aud chiar daca mi se spune in fata, mi s-a spus de diverse persoane, nu o fac cu rea intentie, sunt cu gandul in alta parte si efectiv nu aud/ vad. Nu exista o reteta universala, in unele tari este considerat politicos altceva decat in Romania. Daca te deranjeaza acest aspect sunt sigura ca exista metode sa ajungi intr-un punct confortabil (lucrezi cu tine sau cu ceilalti) sau accepti situatia daca chiar nu se poate schimba nimic (am aflat de curand ca este si asta o optine). Bafta!

23. Eu nu vad legatura intre eficienta si raspuns in 2 peri.
    Te dor degetele daca mai scrii 4 litere? Cam ce ai fi putut face ataaattt de important in timpul pe care ti l-ai fi consumat scriind un „multumesc”?
    „Buna ! Te rog sa imi mai trimiti o data fisierul X, ca nu l-am primit”
    PAC, fisierul. Gen „ia-l in plm de aici si nu mai mai freca”
    E foarte urat, sincer.
    Sa nu confundam eficienta cu sictirul si nesimtirea.
    Nu e vorba de scris un roman, doar 2 cuvintele care fac totul.
    Si stii de ce facem asa? Pentru ca ne doare undeva de colegul /prietenul respectiv. Cand e vorba de cerut favoruri, stim prea bine sa fim amabili si sa cerem frumos.Cat timp nu avem nevoie de o persoana, ne permitem sa fim asa.
    Din fericire, nu lucrez intr-un mediu corporatist, dar m-ar deranja, motiv pentru care as limita la sange interactiunea cu acea persoana.
    Cat despre salutat, exista 2 variante.
    1. Nu mai salut acea persoana in veci si pururi. Indiferent ca e ruda, vecina, cunostinta etc. Mai ales cand toti ceilalti din jur au intors capul, mai putin destinatarul salutului. Deci, clar am spus suficient de tare, dar special nu a raspuns.
    2. Daca chiar nu raspunde, ma intorc „Am spus buna ziua! E frumos sa raspundeti la salut. Sau nu stiti?”
    In general o fac cu vanzatoarele care stau ca tutele.
    Pana la urma si la tara, cand saluti pe ulita, ti se raspunde „Ziua buna, maica!”