2018 – o călătorie-terapie

2018 a trecut într-o clipă.

Am făcut multă terapie, undeva la 100 de ședințe de psihanaliză, dintre care cel puțin zece au fost foarte intense, cu mult plâns și mers bezmetic pe străzi după. Am înțeles însă lucruri după care alerg de când mă știu. Am putut rosti lucruri care mă bântuie de când am devenit conștientă de mine.

În ianuarie a murit Nicoleta, înjunghiată în inimă de soțul și tatăl copiilor ei. Între timp, omul a primit condamnare pe viață, dar asta nu mai contează nici pentru ea, nici pentru copiii ei, care au rămas peste noapte fără ambii părinți. Mă gândesc la Nicoleta în fiecare zi. La ce-a simțit când a înțeles că de data asta e gata, că va muri și-i vor rămâne copiii fără ea. Mi-am jurat să fac ceva pentru femeile agresate de partenerii lor. Am făcut lucruri, am pus în legătură femei cu avocați și case de sprijin, am stat în telefon cu femei amenințate, până au ieșit cu copiii din casa-iad în care trăiau, am chemat poliția de câteva ori, am ajutat la găsirea de adăpost, bani și soluții pentru femei pentru care încă n-a fost prea târziu.

Apoi a murit și Teodora, născându-și băiețelul. M-am revoltat și atunci, am strigat și atunci. Cum să mori cu zile la naștere? Nici n-a început procesul, deși se face anul curând. Nici ancheta nu e finală, în timp ce soțul și copiii ei îi aprind lumânări și caută dreptate…

Am muncit până la epuizare. Pe final de an m-a doborât o viroză care m-a ros și m-a slăbit.

Am lansat cinci cărți de copii care-au avut un impact atât de puternic că m-au lăsat mască. Una despre propriul corp, limite și intimitate. Alta despre din ce sunt făcute mamele. Și trei cu Ema și Eric. 🙂

Nu am scris nici măcar un rând din romanul pe care-l clocesc în cap de luni bune. Nu am avut putere, timp, liniște. Și mi-e frică. Nu știu dacă mai știu să scriu.

Am avut rubrică pentru părinți la Pro TV. Am reușit să vorbesc despre educația cu blândețe, despre timp la ecrane, despre Sărbători fără presiune, despre importanța jocului în relația cu copiii.

Copiii au început amândoi școala. Le-am fost aproape, adaptarea merge bine, să vedem ce urmează la anul.

Am petrecut mult timp cu copiii, cel puțin jumătate de zi în fiecare zi. Am alergat mult, du-i la școală, ia-l pe primul, du-l acasă, dă-i să mănânce, lucrează pe apucate în parcarea de lângă școală, du-te după fetiță, hai la înot, hai în parc, hai să mai facem cumpărături.

Am mers cu copiii la mama și la bunica, unde am stat jumătate din luna august.

Am vizitat Italia împreună cu copiii, nordul în primăvară, Sardinia în vară.

Am mers la două târguri mari de carte, Bologna și Frankfurt, de unde am adus în limba română 50 de cărți bune pentru copii și am ales altele 100 pentru anul viitor.

Am moderat zece conferințe pentru părinți, cu un total în public de peste 6.000 de persoane sală și online.

Am organizat lansări în țară la Focșani, Roman, Alba, Târgu Mureș.

Am lucrat la prima piesă de teatru după cartea de Crăciun cu Ema și Eric, pe care am jucat-o în fața a aproape două mii de oameni și peste o mie de copii.

În mai am urcat pe Ceahlău cu copiii. A fost minunat!

Am editat șase cărți grozave pentru părinți în colecția Educație cu blândețe.

Am strâns semnături pentru #fărăpenali.

Am avut pe blog multe campanii bune, frumoase, care m-au făcut să mă bucur încă o dată că nu am renunțat la meseria mea, cea de jurnalist, și am reușit să o adaptez la ceea ce sunt și ce mi se potrivește.

Am citit 30 de cărți, dintre care 15 mi-au plăcut foarte mult.

Am făcut mulți pași spre mine. Am înțeles multe. Sunt într-un loc infinit mai bun decât în anii trecuți.

Pentru 2019 vreau să stau cu familia mea, să dorm, să citesc și să scriu.