Sigur ați observat și voi. Femei în toată firea care papă noaptea lăptic din oră în oră, fac pipi la oliță de trei luni deja, nu pot renunța la suzetă, nu vor să meargă la grădiniță și se poară urât cu bebelușul nou-născut. Mai nou, am observat și tați care se molipsesc și acum toată familia a scăpat de scutec! Iuhuuu!
Pluralul acesta la persoana întâi (noi păpăm, noi facem, noi dregem) pe care îl folosesc unele mame de copii mici pentru a descrie faptele puiului lor nu se întâmplă pentru că brusc, femeile acestea își pierd mințile și uită gramatica elementară. Deși da, e dovedit științific că cel puțin în primele luni după naștere, creierul femeii se micșorează, iar unele pagube sunt irecuperabile.
Nu-i nimic, compensăm declinul de inteligență cu un set complet de noi resurse pe care le descoperim în calitate de angajați permanenți mame pentru copiii noștri, right, sisters?
Revenind la verbele noastre, proaspăta mama trăiește deodată cu puiul. Poate nu se așază ea însăși pe oală la propriu, dar credeți-mă, susurul victorios al unui pipi în oală și nu în chiloți sau pe parchet e o victorie personală uriașă. La nivel emoțional, ușurarea mamei e egală cu cea a vezicii copilului! Hell yes! O să reușim și asta! Tu și cum mine!
Da, mamele se trezesc și ele noaptea pentru lapte. Nu să-l bea, ci să-l dea. Dar când spune mama că și ea bea lapte alături de bebe, spune de fapt că încă trăiește în simbioză cu omulețul care a stat în ea până nu demult.
Nu le judecați, voi mame care ați trecut de faza asta și poate ați uitat. Sau poate nici n-ați fost vreodată în ea, nu e obligatorie (eu una, de exemplu, am sărit-o). Asta nu înseamnă că mamele care fac totul cu copilul lor, inclusiv să conjuge verbe, sunt mai varză ca voi.
Varză suntem toate mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin.
Ele aleg să trăiască din plin, fiecare caca și fiecare râgâit, sunt soldații care merg până la capăt! Nu e nimic greșit în asta, chiar dacă ție ți se ridică părul pe spinare când auzi de încă o mamă care scuipă piureul.
Abține-te de la a râde de această mamă. E ceva atât de duios în nevoia ei de a fi alături de copilul ei, chiar în felul acela în care nu se poate privi din afară să-și dea seama că sună ciudat ce spune, că e păcat să ne batem joc de așa apropiere, absorbire, ignorare a lumii înconjurătoare.
Iar dacă nu ai copii încă, nu te grăbi să spui că tu nu vei ști să separi noi de el. Maternitatea te lovește ca intercity-ul. Din plin. Habar nu ai ce te așteaptă. Chiar nu știi cum o să fii ca mamă. Nimeni nu știe.
Așadar, ai răbdare cu mama care învață să meargă alături de copilul ei, e doar o etapă. Dulcea simbioză se va topi în timp. Din păcate.
Fiți mai îngăduitoare și mutați-vă urechea, dacă vă deranjează. E doar o conjugare a unui verb despre un copil mic, făcută de o mamă nouă, din foarte multă iubire. Nu poluează, nu e ilegal, nu face rău nimănui (câtă vreme nu continuă până dincolo de momentul în care copilul învață să conjuge singur), cu siguranță poate fi trecut cu vederea de restul.
Sursa foto: mamă îndrăgostită de copilul ei via Shutterstock.com
Problema este ca pentru multe mame e o faza care ajunge sa se permanentizeze. Nu se opresc niciodata si le auzi: „avem teza”, „avem bal”, „dam bacul anul asta”…
Nici proprietarele de caini nu-s diferite…
Poate te schimba maternitatea dar pe cei care nu avem neuronii mutilati de hormoni dorinta asta de contopire cu copilul ne face sa evitam personajul pana doreste sa poarte, din nou, o discutie matura.
Da’ care-i problema că “avem teză”?… Adică ce anume deranjează!? Eu chiar nu pricep…
Eu țin minte că-ntr-a opta dădeam examenul ptr liceu “împreună” cu mama. Ba chiar cu mai multe persoane. Și era fain să-mi fie alături… Erau foarte absorbiți oamenii de tot ce presupune asta. Ptr că la mama la birou se crease un soi de “task force”, un centru de comandă ca în filmele americane de război…
Și era foarte mișto că aveau grupul ăsta de suport. Sfaturi de toate felurile, de la comportament la mâncare, până la materiale de studiu. Cred că era bine ptr mame că erau mai multe cu copii de aceeași vârsta care înțelegeau prin ce trec, plus că lua foarte mult presiunea de pe noi, puștii! Eu am făcut comparația cu prieteni ale căror mame nu avea un astfel de grup de suport…
Plus că am primit cea mai faină carte de la colegii mamei, cadou ptr că am intrat la liceu. Așa am aflat de Steinhardt…
Ce fain !
Complet de acord.
La mine doar sotul e cel care vorbeste la plural.
Nu e cazul sa te loveasca ca un tren maternitatea. La mine nu a fost cazul…dar eu sunt iubitoare de copii de cand ma stiu, ma ofeream bona la prima ocazie. La mine maternitatea a fost atat de usoara ca simteam ca plutesc. nu era nimic ce sa aiba nevoie puiul si eu sa nu stiu. La prima vizita a pediatrei acasa…..ii mai spuneam eu ceva nou cu care ea nu era la curent. Eu nu sunt genul care sa dea sfaturi, nici sa isi dea ochii peste cap si sa zica ca „vai ce ma enerveaza mamele care dau sfaturi in parc”. Daca aveam chef ascultam daca nu visam la o vacanta minunata cu ochii pe copil, sau langa el pe jos. Va spun sincer ca 3 din cele mai bune sfaturi le am din parc de la cateva”atotstiutoare”. Iar mamicile care le comenteaza au in general copii obraznicuti. eu zic sa nu mai judecam mult, sa fim mai bune si sa fim alaturi de copii….ca eu una sunt cam satula sa imi apar copilul in parc de alti copii, ai caror mame stau si mananca seminte. eu mereu sunt amuzata in felul induiosata de mamici care vorbesc asa. Parerea mea….
Dar de ce e grav sa te exprimi așa la plural din moment ce copilul tău învață , depășește anumite etape din viața lui cu ajutorul tău ???? Eu nu cunosc todllers care sa învețe singuri elementele de baza cum ar; mâncatul , spălatul dinților , spalatul la baie, trecere de la pampers la olița si apoi la toaleta, plus altele….toate acestea se fac împreuna deci e perfect normal sa te exprimi la plural pt ca tu ca mama ești prezenta in toate acestea ai un rol major pt fiecare reușită !?
Nu știam ca exista persoane care judeca aceasta exprimare a mamelor!!!!
P ca am ajuns sa anulez din initiativa copilului, ba mai pusesem fricile si indoielile si traumele mele in spatele copilului. Cand am separat: EU/COPIL a avut alta evolutie, incredere, libertate. In paralel am constientizat ca sunt mai mult decat „facutul la olitza” si reconstruit ca om, femeie, sotie.
E important de a lua copilul in serios, respectat ca decizie si individualitate si nu ca o extensie/o bucata din noi, asa se dezvolta el mai responsabil si constient de valoare si puterea lui.
La primele randuri, m-am cam speriat, credeam ca le faci harcea-parcea pe mamicile astea… Pe parcurs, tonul a devenit mai bland, m-am linistit. 🙂 Eu am 6 copii, dar niciodata nu am folosit pluralul cand am vorbit de fiecare din ei. Mi se pare ca iti iei copilul in serios si il respecti ca si fiinta cand ramai detasata in felul asta. Adica, mama are rolul de a ajuta o alta fiinta sa devina un om de calitate, capabil de a fi pe picioarele lui in viitorul nu prea indepartat. Senzatia ca esti una cu copilul nu e compatibila cu rolul de mama. Mai degraba, esti ca o capusa care ii va suge toata viata din libertate si din puterea sufletului lui de a zbura cat mai sus. Este un gest egoist. Dar, desigur, mamicile astea posesive nu vor fi niciodata de acord cu ce spun eu sau sa le corecteze cineva… In schimb, va avea de pierdut copilul si cei care-i vor fi aproape cand el va fi mare…fiindca o astfel de mama nu va inceta sa se poarte asa nici cand el va vrea sa aiba propria familie. Pacat! Sper ca ele sa isi dea seama la timp cw fac si ca nu e deloc „cute” sa vorbeasca si sa se poarte asa…
Cred sincer ca ai inteles ceva gresit.Nu e vorba de posesivitate.E vorba de simbioza.Cel putin pina la 3 ani mama si copilul sunt intr-o simbioza totala.Copilul nici nu se concepe pe sine separat de mama sa.El crede ca sunt una si aceeasi persoana.Iar mamele care vorbesc asa (si eu ma numar printre ele) isi iubesc puii si se bucura alaturi de ei de orice mic pas inainte in dezvoltare.Nu e vorba de egoism,de posesivitate,de parinti elicopter.
Eu nu am folosit pluralul (sau nu prea des, incat sa-mi amintesc), dar nici nu ma deranjeaza cele care fac asta. Nu m-am gandit ca ar fi un motiv sa le exclud din selectul meu grup de mame ideale, doar pentru ca mi se pare poate caraghios. Asa cum spui, treaba asta vine din iubire si implicare, apreciez oricand o mama care uita de ea chiar si in conjugare, decat una care judeca oamenii si-i exclude din listele de prieteni pe motive din astea puerile
am facut o gafa cu o vecina care mi-a zis: „trebuie sa ne operam de amigdalita”. Am intrebat-o ce e asa de grav in familie de si ea si copilul e nevoie de operatie. Apoi am inteles ca doar copila de 5 ani va fi operata 😀 😀
P.S. Dojo, toate bune? sa mai scrii pe blog! Stau cu F5 in mana :)))))))))
He he, scuze ca v-am lasat in suspans. Am pregatit un articol, dar e lung si inca mai am de scris 😀
Înțeleg că articolul este un îndemn spre toleranță. Grea misiune ai ales pentru astăzi 🙂
Întotdeauna când se vorbește despre rezultate școlare slabe, rata mica de promovare la examene naționale etc, lumea vine cu întrebarea „dar părinții? Părinții nu se implica? Nu ajuta la teme? Nu îndeamnă, nu explica etc? ” Eu zic ca femeile astea implicate sunt unele din cazurile (fericite) în care se intampla ceea ce trebuie. Poate ca exprimarea suna stupid, poate ca noua, în mediul urban, pe grupuri de mămici, pe bloguri și pe forumuri ni se pare ca sunt multe. Dar dacă privim statisticile tarii noastre sigur nu sunt suficiente persoane care sa conștientizeze importanta educației. Și da, părinții ăștia merita credit pentru rezultatele la teze/bac, pentru outfitul de la bal, pentru comportament șamd.
As recomanda o carte (nu de parenting, dar deschizătoare de ochi pentru părinți și neparinti) pentru cine vrea sa vadă cum arata în realitate extrema cealaltă: Acasă pe drum, 4 ani teleleu -Elena Stancu și Cosmin Bumbut.
Este bine ca parintii sa foloseasca pluralul atunci cand copiii lor sunt la o varsta foarte frageda si sunt foarte sensibili. Pe parcurs, trebuie data progresiv „intreaga responsabilitate” in mainile copiilor.
Inainte sa fiu mama, vrajita de ce citeam pe ici pe colo, credeam ca „nu e bine ” sa vb la plural despre copil, ca nu e bine sa te adresezi sotului/sotiei cu mami si tati.Acum insa, le vad doar ca pe niste nuante, atata timp cat vin din iubire, alte lucruri sunt mai presus. Cand am nascut, anestezista m-a intrebat: Cum te cheama? Si am raspuns. Mi-a zis: Gresit! De cum est mama Ioanei, toata viata:))
Ce frumos! Si pe mine m-a „atins” cand un baietel din vecini m-a strigat ” mama lui C!” prima oara…Ma mira insa Printesa, pe la inceputuri (ale mamiceniei de pe blog) nu avea asa o atitudine conciliamta in problema asta.
Concillianta
Mi se pare absolut odios fenomenul. Inteleg, pe de-o parte, excitementul insa pe de alta parte… come on, it’s grouse
Cred ca ai vrut sa spui „gross” (dezgustator). Grouse inseamna galinacee. Oricum, nu sunt de acord cu opinia ta – poate unele mame duc la extrem aceasta exprimare dar nu este un „fenomen odios”
Thank you!
Nu prea eram cu pluralul cand erau mici, dar de cand cu temele facem teme la greu. Pentru ca nu scriu o litera fara prezenta mea alaturi, ba uneori e nevoie sa scriu si eu (facem concurs, care termina mai repede).
inteleg explicatia dar tot mi se pare pueril si la limita prostiei sa aud o femeie matura cum spune „am facut căchiță si am umplut scutecelul”.
No vagina, no opinion :)))
Cred sincer ca ai inteles ceva gresit.Nu e vorba de posesivitate.E vorba de simbioza.Cel putin pina la 3 ani mama si copilul sunt intr-o simbioza totala.Copilul nici nu se concepe pe sine separat de mama sa.El crede ca sunt una si aceeasi persoana.Iar mamele care vorbesc asa (si eu ma numar printre ele) isi iubesc puii si se bucura alaturi de ei de orice mic pas inainte in dezvoltare.Nu e vorba de egoism,de posesivitate,de parinti elicopter.
Esti bestiala. Te ador ! Asa frumos si simplu ai scris. Cred sincer ca daca am judeca mai putin si ne-am sprijinii umpic mai mult una pe alta ( noi femeile) stresul mamelor din ziua de azi ar scadea la cel putin jumatate. Nu sunt mai buna nici eu… scap perle de multe ori fara sa imi dau seama. Dar cred ca daca am intinde o mana in loc sa aratam cu degetu am fi mai ok… toate.
Ioi nu am cuvinte…sincer…asa imi place cum ai spus-o . Da toate suntem mame si toate ne iubim puii… si daca bem laptic…si daca nu vrem olița si cred ca si daca copilul vorbeste inca la persoana a 3-a la doi ani jumate .
Mi-ai mai ridicat putin moralul. Iti multumesc !
Esti bestiala. Te ador ! Asa frumos si simplu ai scris. Cred sincer ca daca am judeca mai putin si ne-am sprijinii umpic mai mult una pe alta ( noi femeile) stresul mamelor din ziua de azi ar scadea la cel putin jumatate. Nu sunt mai buna nici eu… scap perle de multe ori fara sa imi dau seama. Dar cred ca daca am intinde o mana in loc sa aratam cu degetu am fi mai ok… toate.
Ioi nu am cuvinte…sincer…asa imi place cum ai spus-o . Da toate suntem mame si toate ne iubim puii… si daca bem laptic…si daca nu vrem olița si cred ca si daca copilul vorbeste inca la persoana a 3-a la doi ani jumate .
Mi-ai mai ridicat putin moralul. Iti multumesc !
Citesc des pe grupul de gradi (grupa mijlocie, mare maine-poimaine) fraze de genul „noi suntem bolnavi” „noi nu venim maine la gradi” „si noi avem muci” si de multe ori imi sta pe varful degetelor sa intreb daca e toata familia racita sau doar copilul. Pluralul ar trebui sa inceteze la un moment dat, parca si aud o mamica closca cu „noi avem intalnire cu Irina diseara”