Nevoile neîmplinite ne scad toleranța la interacțiunile dificile cu copiii

Uneori nu știm de ce nu ne simțim bine. Toată lumea ne spune că „avem totul pentru a fi fericiți”. Atunci, pentru că nu avem dreptul de a ne plânge, nu se mai ascultăm pe noi înșine… Înăbușim mica voce care-și exprimă insatisfacția. Așa apar nevoile neîmplinite și, într-o bună zi, inconștient, ne vom proiecta frustrările asupra copilului.

Marina a părăsit o slujbă foarte valorizantă și care o pasiona. A făcut alegerea de a se ocupa de copiii ei, oarecum împinsă de familie și de soțul ei, ce-i drept, dar alegerea i-a aparținut. Totuși, chiar dacă nu îndrăznește să recunoască, meseria îi lipsește, iar copiii sunt departe de a-i furniza toată stimularea intelectuală, satisfacția personală și recunoașterea socială de care avea parte înainte.

Până și tensiunea îi lipsește. Să predea un dosar la timp, să fie cea mai bună, să câștige o piață… Acest stres, pe care anturajul ei îl denunța ca fiind prea epuizant pentru o tânără mamă, ei îi plăcea.

E greu să admiți că propriii tăi copii nu-ți umplu viața așa cum te așteptai… Marina își adoră copiii. Dar le poartă pică pentru această decizie, pe care nu îndrăznește să o revizuiască. Știe bine că ei n-au nici o vină. Nu ei au luat vreo hotărâre, desigur, dar ei sunt cauza tuturor lucrurilor… Enervându-se din nimic, ea își pierde ușor răbdarea și se surprinde dând dovadă de răutate. Bineînțeles, nu se place pe sine în această imagine de mamă rea, ceea ce nu contribuie deloc la îmbunătățirea situației.

Orice tensiune și orice nevoie nesatisfăcută dau naștere unor emoții care se pot descărca pe copiii noștri. Probleme la serviciu, o nemulțumire în cuplu, o lipsă de satisfacție personală, de scop? Toate acestea se pot combina pentru a ne afecta relațiile cu micuții.

Există soluții. Dar, pentru a le găsi, trebuie să îndrăznim mai întâi să ne privim în față propriile trăiri. Și apoi, nu suntem doar spirit. Avem un corp, nevoi de hrană, de somn, de soare… Când nu sunt satisfăcute, acestea ne drenează o parte din energie. Pragul de toleranță la zgomot, la dezordine, la contrazicere scade considerabil.

Pe de altă parte, atitudinile mamei – ca ale fiecărui membru al familiei – răspund unei dinamici familiale complexe. Auzim frecvent câte un soţ care îi reproşează soţiei că le dă prea mult copiilor… Însă o femeie care le oferă prea mult copiilor adesea nu primeşte destul… din partea lui!
Când îi oferă soţiei tandreţe, contact fizic, respect pentru emoţiile ei şi admiraţie, când îşi asumă atât rolul de soţ, cât şi pe cel de tată, bărbatul creează condiţii favorabile pentru ca mama să poată stabili o relaţie mai potrivită cu copilul.

Fragment din cartea Nu există părinte perfect, de Isabelle Filliozat, psihoterapeută și autoare franceză, tradusă în limba română în cadrul colecției Educație cu blândețe, la editura Univers.

sursa foto: mamă supărată via Shutterstock.com