Am crescut cu încurajări de genul ”of, săraca, dacă era bărbat, nu suferea atâta”.
Când m-am umplut prima oară de sânge în toaleta școlii și habar n-aveam că era semn de bine, am crezut că sunt rănită și că o să mor.
Când m-a părăsit iubitul din liceu pentru una mai slabă.
Când n-aveam bani de haine în facultate și purtam zi după zi aceleași bluze scămoșate, moștenite de la mama.
Când m-am angajat să car mape la ziar și după o săptămână aveam palmele pline de tăieturi și bășici. Când am leșinat în tramvai din cauza unui chist pe ovar care se umflase cât o gutuie. Săraca de mine, dac-aș fi fost băiat, nimic din toate astea nu mi-ar fi chinuit trupul și spiritul.
Dar lasă că nici așa n-a fost rău. Adică sigur, atunci, în momentele acelea, a fost destul de rău, dar uite c-am supraviețuit și fiecare dintre ele m-a ajutat să descopăr în mine un sertar nou cu putere și dorință să văd ce mă mai așteaptă și mâine. Scriu azi aici pentru voi cu chef și bucurie tocmai pentru că sunt fată. Dacă eram băiat, probabil mulțumeam providenței că nu-s fată, fără să am habar ce viață plină și densă aș fi trăit dacă se așezau altfel cromozomii.
Eu cred că nu-i nicio mare chestie să fii bărbat. Adică sigur, nu neg avantajele evidente ale sexului cu păr pe piept: cari mai ușor un bidon cu apă, nu transpiri de poftă la orice poză cu spumă de căpșune, poți să rămâi neînsurat până la 40 de ani și asta te face burlac de dorit, nu bărbat bătrân fără șanse la fericire, poți să-ți pierzi tot părul de pe cap și tot să rămâi frumos și interesant, dacă te ajută simțul umorului. Doar că astea nu-s lucruri importante.
Important e ce și cum simți, nu cât poți să cari și ce spune lumea despre starea ta civilă. Iar femeile simt mai mult și mai bine. Avantaj net ele. Sorry, guys. Pe bune acum, când o să fim morți și o să levităm deasupra propriilor noastre morminte, ce-o să ne facă să ne desprindem mai ușor de lumea asta, faptul că am avut bicepși și o mașină germană, sau faptul că am trăit cu adevărat fiecare emoție care ne-a încolțit în suflet sau în vis? Sigur, unele emoții nu-s dintre cele mai plăcute, dar hei, nici mașina aia germană n-a venit fără sacrificii, nu?
Eu zic că-i grozav că mă emoționez când primesc lalele de la bărbatul meu, deși nu mă omor după flori, dar simplul fapt că s-a gândit el să-mi facă o bucurie (deși ar fi trebuit să știe că m-aș fi bucurat mai mult la un carton cu prăjituri cu frișcă naturală) mă face să vreau să-l pup direct pe inimă. Că deși n-am pretenții de gospodină, mă emoționez toată când el termină din farfurie și zice c-a fost bun. Plus că e foarte amuzant să mă observ bocind la reclame cu pisici și cu bunici.
E minunat că pot purta viață în mine, că mi-am dorit copii și că i-am croșetat în mine, eu cu celulele mele, că apoi i-am născut cu puterea palmelor mele încleștate și a uterului meu mărit de zeci de ori ca să cuprindă o bucățică ruptă din mine, apoi încă una.
E teribil de convenabil că pot purta și fuste, și pantaloni, că am la îndemână o trusă întreagă de produse colorate sub care-mi pot ascunde oboseala de pe chip, că pot să stau la povești cu prietenele mele și să chicotim ca niște porumbei încinși la soare fără să se uite cineva urât la noi.
Mi se pare simpatic că e în regulă, ba chiar recomandat și firesc să vorbesc despre sentimentele mele oricând și în fața oricui fără ca asta să sune aiurea, că mă pot juca de-a prințesa la aproape 40 de ani și mi se iartă asta. E fată, ce să-i faci…
Pe de altă parte, nu e obligatoriu să fii mereu o fată feminină, și asta mi se pare ge-ni-al! Adică încă nu m-a certat nimeni că nu am în dulapuri cinci sute de perechi de pantofi, ci numai două, pentru că prefer tenișii și bocancii. N-am pierdut puncte la băieți (sau oricum, nu la cei care au contat pentru mine) că n-am avut decolteu bombat sau fund tonifiat. Nu mi-au plăcut niciodată fustele scurte, buzele date cu luciu, unghiile prea lungi, ciorapii plasă și poșetele de lac, iar asta nu m-a făcut niciodată mai puțin fată.
Ce m-a făcut însă cel mai fată a fost voluptatea cu care am întâmpinat, îmbrățișat și de multe ori chiar amplificat emoțiile de tot felul. Mereu mi-a plăcut să exagerez ce simt. Păi, dacă e bal, bal să fie. O viață am, și-o inimă, să dăm cu ele de cer și de pământ cât mai des cu putință! Asta-mi place mie cel mai mult în calitate de femeie: să mă sfâșii de durere și să plutesc de bucurie, chiar dacă motivele nu-s mereu demne de așa extreme.
Mă bucur că sunt femeie pentru că am impresia că femeia trăiește mai intens totul. Suferă mai mult, da, dar asta înseamnă că pentru ea, mizele sunt mai mari, deci și bucuriile-s mai intense. Mă bucur că sunt mamă. Și mă bucur că am născut o fetiță. O învăț zi de zi să se bucure de ea însăși, să-și poarte rozul cu mândrie, să iubească, să sufere, să nască, că asta e viață și nu altceva.
Așa e să fii fată. Amuzant (uneori doar pentru alții, ocazional și pentru tine, eventual la niște ani distanță). Cu miez și cu piper. Simpatic. Adorabil (în sensul ăla de ochi mari și apoși care cerșesc o îmbrățișare).
Femeia rămâne fată și după ce devine mamă de fată (sau de băiat). Plăcerea de a devora un dulce care îngrașă, bucuria de a-ți colora unghiile cu roșu, roșeața din obraji când un băiat îți face un compliment, toate acestea rămân, oricâte fire ți s-au smuls din sprânceană, de câte ori ai suferit după vreun flăcău călător, de oricâte ori ai fi născut strigând și alăptat plângând.
Pentru că fată rămâi și când ești mamă.
Ziua le ștergi lacrimile când se lovesc, noaptea ți le ștergi pe ale tale, că prea repede nu mai ești mamă de copii mici, ci de fete sau băieți mari, care acuș’ pleacă în viețile lor și ție singurătatea nu-ți place.
Ne întoarcem mereu la mamele noastre după un sfat și-o îmbrățișare, ne cuprindem copiii ca să-i pregătim să se desprindă, îi lăsăm să zboare cu speranța că vor reveni curând cu un zâmbet, un dulce și un compliment la femeia care i-a făcut și i-a alinat.
Să fii femeie e extraordinar. De complicat. Dar mai ales de bine. Recomand tuturor. 🙂
La mulți ani, gagici! Respect!
Fragment din colecția de texte Cum e să fii fată, apărută la Editura Univers
Sursa foto: femeie via Shutterstock.com
Da, confirm, ce tare e sa fii fata și să joci peretelul singură cu o minge desumflata in fața băieților adică taților din curtea școlii în timp ce ți așteptai copilul să iasă de la antrenament ?,la fel de tare e să vezi cât de ciudat te privesc femeile că ai mereu unghii scurte fara pic de oja, dar în schimb porți elastice de par cu paiete personalizate de tine ?. La mulți ani noua ?
La mulți ani suflet frumos!
La multi ani Ioana noastra draga!
La mulți ani Ioana! Îți mulțumesc! Hugs!
La mulți ani, pentru Ioana, și cititoarele Ioanei! Un articol de pus pe inimă!
(hearts)(hearts)(hearts)
La mulți ani, femeie!!! Rezonez și cu articolul acesta… Love it!!!
La mulți ani, Ioana! Tie, mue, tuturor celir care ne regasim in textele tale, in trairile tale pe care atat de frumos le asterni! Cand „te” citesc ma simt ca la o cafea cu cea mai buna prietenă! Te iubesc! Primavara sa îți fie minunata si anul asa cum îți dorești!
doamna, cat va lua sa recititi ce ati scris inainte sa dati send?
Hei, o primăvară frumoasă, mulțumim mult pentru curajul cu care ne vorbești despre experiențele tale!
La mulți ani (din partea unei alte femei care se bucură că este femeie).
Înțeleg că în prima parte a textului ai dorit, cum ar și trebui să facem mai des, să menționezi greutățile și problemele cu care se confruntă femeile, și ar merita menționat și misoginismul și discriminarea împotriva cărora au luptat generații întregi.
Însă de multe ori, în exaltarea de a vorbi despre ce eroine sunt femeile, arătăm la rândul nostru dispreț și sexism către bărbați.
Cu generalizări de genul că doar femeile se topesc când vad o spuma de căpșuni (guess what, cunosc mulți bărbați care se chinuie să își controleze poftele și să slăbească, și se simt inacceptabil și neatrăgători pentru că au burtă), sau că bărbații pot să cheleasca și tot să rămână „frumoși și interesanți”. Poate ai avut tu în jur doar bărbați care tot rămân super confident și când nu mai au păr, dar adevărul este că multe femei (inclusiv prietene) simt ca o chelie este un turn off total și (cel puțin când sunt foarte tinere) evită să iasă cu cineva care dă semne că va cheli. Iar bărbații știu asta și suferă profund pentru pierderea părului. La fel și pentru pierderea potenței, care uite e un exemplu este o suferință specifică doar lor.
Cea mai tristă mi se pare partea asta:
„Pe bune acum, când o să fim morți și o să levităm deasupra propriilor noastre morminte, ce-o să ne facă să ne desprindem mai ușor de lumea asta, faptul că am avut bicepși și o mașină germană, sau faptul că am trăit cu adevărat fiecare emoție care ne-a încolțit în suflet sau în vis?”
Adică bărbații nu au aspirații sau visuri, nu trăiesc emoții intense, tot ce își doresc ei de la viață sunt bicepși și mașini?
Te-ai uitat vreodată în jur să vezi câte femei sunt preocupate doar de cum arată și umblă după bani (și după acești bărbați pe care ii descrii, pentru că desigur ei devin cupluri)?
Ai văzut vreodată câte filme, cărți, poezie, artă, plina de sensibilitate și profunzime au produs bărbații de-a lungul timpului? La fel ca și femeile?
Shocker! Emoțiile, sensibilitatea, profunzimea nu sunt trăsături rezervate doar femeilor, iar superficialitatea nu e doar a bărbaților.
Înțeleg intenția de a apără femeile, pe bună dreptate, pentru că avem parte de foarte multe așteptări nerealiste și critici din partea societății. Dar dacă ne-am uita un pic cu empatie și către bărbați, am vedea că au și ei multe suferințe, dar pe deasupra, ei nu au voie să se plângă, pentru că societatea spune că bărbații care plâng sunt penibili sau nu mai sunt bărbați.
Generalizările și clișeele rănesc pe oricine, indiferent de sex.
Rezonez mult cu ce ai scris, insa mi se pare ca pierzi din vedere ca ideile despre „barbat adevarat”, masculinitate toxica, asteptari nerealiste privind „barbatia” sunt practic tot fructul unei mentalitati misogine, creata practic de barbati. Societatile conduse de femei au demonstrat iar si iar o calitate a vietii mai ridicata, inclusiv in ceea ce priveste emotiile, comunicarea, managementul unei pandemii 🙂 etc.
Din nou, sunt de acord cu ce ai zis, poate ca articolul e o reducere la absurd pe alocuri radicala, insa ma gandesc si ca ni se cere prea mult tot noua, femeilor, cand de fapt radacina problemei nu tine neaparat de noi. Si rezonez si cu aceasta oarecare furie de supracompensare, pana la urma, desi nu pot sa fiu de acord cu dihotomiile care si-au aratat de prea multe ori deja limitele si cred si eu ca articolul este plin de clisee, unele, in mod ironic, misogine – dar, iar zic, nu putem sa scapam de misoginia asta internalizata sau nu prea usor, e prea mult imbibata in noi, e greu sa nu avem scapari.
P.s. problemele din sfera de „potenta” nu cred ca sunt specifice stricto senso doar barbatilor. Normal, disfunctiile erectile etc. sunt specifice si sunt inconjurate de multa suferinta emotionala, dar, iar si iar ne intoarcem de unde am plecat, asta e tot un simbol al masculinitatii asteia toxice pana la urma, pierderea virilitatii egala cu moartea barbatului adevarat etc. Ori pe de alta parte femeile, intr-o proportie covarsitoare mimeaza orgasme pe banda rulanta, au fost agresate sexual intr-o forma sau alta, inclusiv in cuplu, sunt privite ca marfa de barbati care considera ca e dreptul lor sa faca sex, sufera enorm la menopauza cand sunt privite ca „expirate”, trec de multe ori prin acte sexuale dureroase din n motive etc.
In concluzie, ai dreptate, insa cred si ca e nedrept ca majoritatea barbatilor din Romania, ca sa ma refer doar la ea, gasesc motive pentru viol, fac glume rasuflate despre feministe, dau ochii peste cap la tot felul de initiative, fac legi impotriva femeilor si totusi tot femeile sunt cumva responsabile de cultura asta toxica pe care ei au creat-o. Si asta nu e o generalizare, e un adevar pur si simplu statistic. De asta eu cred ca educatia este importanta, esentiala, desi va dura mult si bine.
Mie mi se pare ca e vorba despre un text menit sa incalzeasca inimile femeilor, nu despre un manifest feminist, iar voi va apucati sa-l deconstruiti 🙂
@Cristiana, mulțumesc pentru răspuns.
Mă bucur că cineva rezonează.
Nu era intenția mea să sugerez că bărbații suferă la fel de mult ca femeile din cauza seismului. Nici nu are sens această discuție, femeile suferă de pe urma misoginiei de secole.
Însă asta este o altă discuție decât de la ce a pornit articolul.
Voiam doar să spun că soluția nu e să răspundem la misoginie cu dispreț la adresa bărbaților, pentru că asta doar alimentează sexismul și ne îndepărtează pe unii de ceilalți.
@Robo, Rămân la ideea mea că un articol despre 8 martie nu ar trebui să alimenteze astfel de clișee și idei sexiste.