Mamele casnice „care nu produc nimic pentru societate”

54 comentarii

1. Bravo! Felicitări!!

   • Mulțumesc mult 🙂

   • Wow ! Ce discuți interesante intre mame ! Personal, cred ca liniștea interioară a familiei si timpul petrecut cu un copil ,pentru a il educa corect, nu au pret in lei , euro. Evident si cariera este satisfăcătoare, dar vad mult prea multe mame stoarse de energie , irascibile , mame care nu au timp de îmbrățișari si povesti cu copilul lor . Acum va propun un mic test personal , test pe care l-am auzit la facultate(facultate pe care o fac cat mă ocup de baiatul meu)….inchipuieti ca primesti cadou, mașina visurilor tale …o mașină scumpă cum nu mai are nimeni – pe cine ai lăsa să conducă mașină ta ? poate soțul sau o rudă apropiată, nu ? Ai lăsa pe oricine sa se plimbe cu masina ta ?! ….Cu siguranta ….Nu , nu am lasa persoanele straine sa se plimbe cu ea , ar putea-o strica si apoi e foarte scumpă !? Acum Dumnezeu, iti dăruiește cel mai mare dar posibil….un copil , o minune fara egal ( in cazul copiilor doriti de familie ) – pe cine lasi sa se ocupe ,de cel mai de pret dar ,al familiei tale ?…. Soțul ?…O rudă sau persoane necunoscute?….Hmmm aici este de discutat …..Traumele din copilarie afectează iremediabil viața adultă! – In cazul acesta eu sunt foarte atentă pe cine aleg ca fiind responsabil de creșterea copilului meu ….In orice caz nu o persoană străină! (Strict parerea mea personală)

2. Eu as avea o temere majora daca as face asta. Poate ma poti lamuri daca o ai si tu sau daca te ai gandit cum se poate rezolva.
   Eu ca mama casnica X ani m-as baza in totalitate pe banii adusi de sotul meu. Daca sotul meu se îmbolnăvește sau moare (sau ma paraseste) ce as face atunci? Cum mi-as intretine copiii? Dupa 5-10 ani de femeie casnica indiferent ca as avea pregatire intr-un domeniu nu m-ar angaja nimeni pe un salariu decent sau nu m-ar angaja delo . Probabil nu as avea bani sa mi deschid o afacere ca mama singura ramasa fara sprijin financiar.
   Deci ce as face daca as sta acasă si soțul meu ar disparea (din orice motiv)? Cred ca meseria de mama casnica e mai grea si importanta ca multe joburi dar cum as putea trai cu frica si nesiguranta data de situatia financiara?
   Sunt de acord cu tine, nimeni nu trebuie sa judece o femeie indiferent ca se intoarce la munca dupa 6 luni sau 6 ani sau niciodată. Este decizia potrivita pentru familia si personalitatea fiecaruia.

   • Chiar că…

   • Exista asigurare de sănătate și boala. Și apoi, numai oamenii lipsiți de inspirație și închiși la minte nu găsesc ieșire din situație. Sunt o grămadă de femei care au fost casnice și au fost părăsite de soți, lăsate pe drumuri cu copii. O mare parte nu s-au pierdut, au dat din coate și și-au crescut copiii. Poate nu le-au oferit totul, dar le-au oferit suficient cat sa crească oameni. Sunt atâtea exemple în viața, de cum se ridica din cenușă o mama încât astfel de întrebări mi se par pur și simplu lipsite de esență.
     O mama care ține la copilul ei, niciodată n-o să lase mâinile în jos, o sa găsească mereu o cale să reușească. Nimeni nu zice că va fi ușor, dar nu imposibil.

   • Eu nu cred ca aceasta intrebare este lipsita de esenta. Mi se pare o intrebare foarte realista si pertinenta avand in vedere societatea in care traim. Orice se poate intampla intr-o secunda si pentru ca suntem fiinte rationale si ne iubim familiile, astfel de intrebari trebuie adresate. Viitorul trebuie construit si gandit, nu trebuie sa bagam in nisip la o intrebare mai serioasa.

   • Alina, ce am făcut noi( eu lucrez, soțul e acasă cu copilul): in caz de boala, am asigurare de dizabilitate care îmi acoperă salariul lunar( perioada nu e limitată, pot fi 25 de ani) . E f scumpă, dar nu am alternativa. In cazul in care mor, am asigurare de viața care o sa permită soțului sa stea in continuare cu copilul și sa investească banii. Ne-am gândit mult la asta, pentru ca trebuie sa te gândești. Văd cazuri zilnice. In cazul unei despărțiri e nasol, dar sper sa nu fie cazul niciodată. Oricum, e un pic diferit in cazul unei despărțiri dacă mama trebuie sa își găsească job având copilul majoritatea timpului sau tatăl. De menționat: nu locuim in țara.

   • Nu, imi pare rau nu te pot lamuri in privinta a ce ma intrebi. Articolul meu este despre empatie si despre cum sa nu mai punm etichete. Atat!
     Restul e scris in articol si cred c-am fost destul de clara.

   • Florina faptul ca articolul nu e despre asta nu inseamna ca intrebarea mea nu e buna, ci ca nu te gandesti la ea. Stai de 6 ani acasa si, din ce ai scris, pare ca nu ai apucat sa lucrezi vreodata. Deci daca ar trebui sa incepi sa lucrezi in domeniul in care te ai pregătit (obligata de imprejurari) vei castiga salariul minim pe economie dupa luni de cautari (o sa prefere orice angajator un proaspat absolvent fara copii in favoarea ta – e o realitate). Cu salariul ala nu ai cum creste 2 copii daca pateste sotul tau ceva. Poate ca rudele care au facut comentariile despre faptul ca si tu trebuie sa ai un loc de munca s-au gandit si la asta si, in loc sa o zica frumos sau cu tact, a iesit sub forma de critica.
     Deci ce a zis Dia e extrem de necesar cand un sot decide sa se dedice in totalitate copiilor si renunta la orice loc de munca.

   • Care rude???????

   • <>
     Nu inteleg eu? Recunosc ca m-ai pierdut initial si la faza cu chisturile, greu am inteles ca nu ai pierdut sarcina, am citit de cateva ori.

   • Era o eroare în text Și, in loc de tentativa de avort spontan, a apărut avort, Ioana are și ea dreptul la weekend in familie, nu mi permit s o bâzâi toată ziua…ce faza uite, scriu mesajul de pe telefon și mi pusese tot avort, am corectat de 2 ori.

   • A, da, ruda aia…sper sa fi inteles mai multe din ultimele idei postate de mine….

3. Mie mi se pare ca nu e problema nimanui ce faci tu cu timpul si cu viata ta, cu poate exceptia sotului.

   Dar trebuie sa te gandesti ca femeile care au si serviciu se simt mega-muncite, intinse ca guma de mestecat si fara resurse. Asteapta ca recompensa recunoasterea celor din jur (ceea ce e gresit) si cand nu o primesc ataca, sunt agresive, de aici „nu faci nimic productiv pt societate”.

   Le doare fix in cot de societate, ce vor sa zica de fapt e „nu suntem egale, eu muncesc mult mai mult ca tine si merit recunoastere!”.

   Ceea ce sincer, muncesc mai mult. Au mai multe griji, mai mult de alergat etc, pleaca la 8 si vin la 7, de multe ori iau si copiii de la gradinita/cresa etc. Plus stresul de a te invoi cand e bolnav, plus cand te suna ca e lovit si ai sedinta, plus noaptea cand te gandesti daca ai gresit ceva la raportul ala sa nu te dea afara etc. E greu, ce mai, toate pt un beneficiu financiar care tot la casa si copii ajunge de multe ori.

   Si nici nu pot alege sa fie casnice, indiferent cat de mult ar vrea, alta sursa de frustrare, pentru ca de multe ori e nevoie de bani.

   Toate astea cumulate le fac sa reactioneze asa. Ce as sugera e:

   1. sa nu mai muncim pt recunoasterea celorlalti cu „bravo, esti o fata buna!”. stiu ca de mici am fost antrenati sa facem asta, hai sa fim egoisti si sa ne gandim doar ce vrem noi si ce ne place noua.

   2. sa nu mai permitem celorlalti sa se implice in viata noastra asa tare (vezi 1) si sa ne jigneasca. sa nu ne lasam jigniti. mai ales sa nu picam in capcana „da’ tu ce faci productiv pt societate?”

   Cearta nu duce nicaieri si e mai bine sa o retezam scurt cu „asa am considerat eu ca e cel mai bine pentru momentul de fata, nu are sens sa mai discutam pentru ca decizia mea e deja luata”.

   Cat am scris :))

   • Da. Corect și bine spus.

   • Bine punctat. Bravo!

4. Uite si alta incurajare pentru mame: daca e sa vorbim strict de concediul platit de 1an/2 ani, perioada respectiva e considerata vechime in munca si in specialitate

5. Sa fii mama casnica e tare greu! E greu sa gatesti, te joci, faci curat, speli etc, si a 2a zi sa o iei de la capat. Cat am stat cu cel mic acasa (1 an si 7 luni) am simtit ca se sinucid neuronii unul cate unul, chiar daca aveam cel putin 10 carti noi, necitite (care nu erau de parenting), dupa ce adormea cel mic, ma prabuseam pe canapea si abia imi adunam energie sa fac un dus.
   Nu ar trebui sa intereseze pe absolut nimeni ce alegem pentru familia noastra. Si totusi cantareste greu „oare ce o sa zica lumea daca…”

   • Stii ce m-a enervat de fapt? Faptul ca nu era o opinie separata, ci am vazut ca mai gandeau asa si alte femei si chiar cred ca NIMENI nu are dreptul sa spuna despre altul că … „nu produce nimic pentru societate…” ca nici eu nu am de unde sa stiu cat produce acea femeie (doar la ea ma refer) pentru firma unde lucreaza, pentru familia ei etc….
     Fiecare om sa-si vada de treaba lui, asta-i singura idee.

6. Draga Florina, eu sunt mama de cariera. Am fost, sunt si probabil voi fi mereu pasionata de jobul meu si nu as sta acasa nici daca sotul ar fi miliardar. Pt ca rolul de mama casnica nu-mi place. Dar, ce fac nu fac pt societate. Nu produc absolut nimic pt aceasta societate ci pt mine si familia mea. Nu ma intereseaza absolut deloc ce vrea si cere societatea. Deci nu are nimeni niciun drept sa pretinda ca mamele casnice nu produc nimic pt societate, pt ca in realitate, fiecare se gandeste la el si cei apropiati.
   Mamele casnice sunt tot oameni, femei care au decis altfel si noi, celelalte, nu avem niciun drept sa le injosim.
   Sa fii mandra de tine si de cum iti ajuti copilasii sa ajunga oameni adevarati. Restul, fuck them all

7. Din punctul meu de tata,Eu,cred ca mamele casnice nu trebuie sa se uite mereu in.stanga si in dreapta pt a prelua tot ce este negativ de la alte femei,etc
   Intradevar a fii mama casnica nu este usor,din punctul meu de vedere,dar trebuie sa ne gandim ca sunt doar cativa ani,o etapa din viata care trece foarte repede si nu cred ca este cazul sa ne consumam prea mult pt aceste probleme;
   A fii mama care merge si la job eu cred ca este la fel sau mai greu.
   In ori care varianta va aflati,nu renuntati la visele voastre,deoarece viata este foarte grea dar in acelasi timp si foarte frumoasa! Profitati de fiecare moment alaturi de cei dragi.
   Ganditi-va ca sunt multe mame care nu au nici jumate din cat aveti voi,etc dar nu renunta pt a duce lupta mai departe.
   Nu este bine sa va comparati niciodata cu o persoana superioara voua,ci mai de graba cu o persoana inferioara voua! Ce aveti voi? Si ce au Ei?
   Iar asa puteti sa va apreciati pe voi cu adevarat !
   Mame casnice,mame cu job,tati casnici,tati cu job,noi toti trebuie sa oferim cele mai bune exemple pt educatia copiilor nostri,pt a creste copii puternici fizic si mintal!

8. Eu te admir! Ai curaj si mai presus de toate esti inteligenta si talentata. Eu nu am curaj sa renunt la job, desi am afacerea mea, desi sanatatea fizica si psihica imi este in piuneze.
   Mergi pe drumul tau!
   Esti minunata!

   • Iti multumesc mult de tot, Claudia 🙂 Sa stii c anu sunt nici sfanta si nici nu prevad viitorul ca sa pot sti daca ai mei copii ma vor aprecia ca i-am crescut dedicandu-ma lor mai mult timp sau ai tai vor parecia ca ai fost femeie de cariera. Stii ce stiu eu CU CERTITUDINE? Ca toi copiii ne vor aprecia VII, SANATOASE, si sa facem parte cat mai mult din viata lor, asa ca hotararea iti apartine si.. ai grija de tine 🙂

9. Sunt o mamă care am decis de comun acord cu soțul să rămân acasă cu micuțul până la vârsta de 3 ani. Ca și tine departe de prieteni de familie într-o altă țară…foarte greu. În primul an și jumătate a plâns micuțul tot din două în două ore noapte, zi fără să știu de ce macar că am fost la medici și am întrebat ce se întâmplă cu el. Pediatru pt că nu vorbeam limba corect și aflând că sunt româncă mi-a oferit și mai puține informații.
   Am descoperit singură că are torticulis și am găsit remediul pe youtube, iar la toate problemele
   a trebuit să caut pe net informații.
   După tot stresul nu am avut si nu am parte de sprijinul soțului. Da el lucrează și atât, ( tot ce ține de casă m-am ocupat eu, la două săptămâni de la naștere am mers la cumpărături cu copilul în cărucior până în prezent)dar pentru că a început să mă critice, să jigneasca în multe feluri pentru că nu am reușit să învăț limba m-a învăluit depresia sau o formă de oboseală sufletească că abia mă adun să am grijă de micuț.
   Ne apropiem de vârsta de 3 ani, iar de aproape doi ani lucrez și minijob. Și e așa de trist că după tot efortul depus neobservat și neînțeles și neaprciat tot eu sunt vinovată de tot.
   Să îmi revin nu știu cum, să plec nu am putere… e crunt!!!?
   M-am pierdut pe mine însămi, nu mai semăn cu mine …și doare!!

   • Îmi pare rau de ce a citit, nu stiu cum sa te ajut, cauta o persoana ce-ti poate fi prietena in tara respectiva, o ruda… ceva si roaga-te la Dumnezeu chiar nu stiu ce sa-ti spun mai mult 🙁

   • Florina, in ce tara esti?

   • Flori, in ce tara esti?

   • Bună, am citit că lucrezi la un Minijob. Ești cumva in Germania?

10. Ce ne facem cu exemplul pe care il dam copiilor? Sa stai 1-2 ani acasa, ok, dar mai mult, ce vor invata copii? Sa se bazeze pe barbati pentru bani si ele la cratita…masterste peste materate, fara suparare, sunt pentru propria persoana, ca hobby, nici pentru societate, nici pentru copii.

11. Hello! Trebuie sa recunosc ca pana acum o luna si eu aveam aceeași problema! Articolul de mai sus parca ar fi scris pentru mine.Mereu aveam aceeași problemă:eu nu produc nimic! Nu fac nimic util si multe altele..dar am zis STOP ..Am încercat cu ajutorul soțului meu sa inteleg ca voi avea timp destul sa muncesc din nou ..pt ca nu poti sa si muncești si sa ai grija de un bebe sa ii oferi educația de care are nevoie ..nu le poti avea pe toate fără un mic ajutor..iar pt mine acel ajutor nu prea exista! ???Parca ma simt mai bine cand vad ca mai sunt mamici care ne ajută psihic sa trecem peste greutățile acestea
    .

    • Te îmbrățișez?

12. Draga Mona, felicitari in primul rand, eu am un plan sa ma dezvolt profesional si SIGUR nu voi fi mama casnica toata viata chiar daca sotul ar deveni miliardar.
    Ma bucur nespus c-ai inteles esenta: EXACT, vezi: tu si eu, desi parem diferite, nu avea vreun motiv sa subestimam importanta muncii fiecareia dintre noi, nu-i asa?
    Eu te privesc cu respect si admiratie si tu faci la fel, ca altfel nu mi-ai fi scris un comentariu asa de frumos 🙂 adica e exact ce scrie Ioana in cartea ei „Miercuri, respiram”.
    Astept tare mult ca cineva sa vrea sa fac aun film dupa capodopera Ioanei si pun pariu ca, vazandu-l, vor plange si mamele casnice si cele de cariera, iar empatia va pluti in aer.
    Ce sa fac … sunt o idealista! 🙂

13. Oh well, exista si reversul. In comunitatea in care traiesc eu femeile stau acasa si cresc copii si doar barbatii muncesc. Eu am ales sa ma intorc la munca si sa-mi las copilul la cresa si mi se reproseaza mai mult sau mai putin voalat din toate partile.

    • Tot ce contează este că tu te simți bine Cu ce ai ales. Atât!

14. Frumos articol si tot respectul pt autoarea ca e ok cu alegerea pe care a facut-o.
    Eu una am o mare problema cu conceptul asta. In toate familiile pe care le cunosc (adica majoritatea) ea sta acasa si el lucreaza. Rezultatul e un sot care trage din greu la job, plecat mereu de acasa, care nu-si vede copii decat dormind. Copii care nu au nici un fel de relatie cu tatal, mame stresate cu nervii praf. Mi se pare ca o astfel de familie e foarte dezechilibrata si tatal nu se implica deloc in cresterea copiilor (cumva e normal cand toata presiunea banilor e pe el). Cazurile fericite (f putine) pe care le stiu sunt cele in care amandoi lucreaza part time sau cele in care amandoi au renuntat pe rand la job ca sa stea acasa.

15. Este alegerea fiecarei femei ce face. Este minunat sa stai acasa si sa cresti copilul, dar sa ai venitul tau( ca il ai din home office, dobanzi, mosteniri, e irelevant). Eu sunt de parere ca din dependenta asta financiara prelungita de sot se nasc de foarte multe ori abuzuri atat psihice cat si fizice. Eu nu vorbesc acum din prisma mamei care sunt eu, ci din prisma copilului mamei mele: mereu am admirat-o pe mama ca a fost independenta financiar, pe picioarele ei, de multe ori era chiar tata el care facea probleme financiare. Si faptul ca a lucrat de cand eu am avut 9 luni nu a facut-o mai putin mama pentru mine, nici nu m-a educat mai prost si nici nu ne-a pus relatia pe butuci. Se exagereaza extrem de mult pe tema asta. Independenta financiara e vitala oricat ne ascundem noi dupa deget ca asa si pe dincolo. Nu e nimeni de judecat si fiecare isi asuma in viata propriile alegeri, dar nici nu mi se pare ok sa se incurajeze patriarhatul asta financiar.

16. Ar fi interesant de știut dacă înainte de copii ai lucrat vreodată. Ma gândesc că aveai totuși 31 ani când ai născut primul copil. Întreb deoarece pt o mama care nu a mai lucrat nimic inainte de copii, da, e o decizie ușoară să rămână casnica. O mama care e de 10 ani într-o multinațională și care a muncit mult să ajungă acolo, se va gândi de 2 ori înainte să renunțe. Sau daca fiecare dintrea soți câștigă salariul mediu pe economie, clar nu e o opțiune pt mama să rămână casnica. Nu toți soții sunt ITisti, avocați și bancheri. Te felicit pt curaj, oricum! Fiecare face cum consideră și nu trebuie sa judecăm.

17. Am devenit mamica scum 5 ani si de atunci urmaresc diverse pagini si bloguri despre parenting. Din pacate am observat ca articolele care incurajeaza mamele casnice sunt mult mai numeroase decat cele in care sunt incurajate mamicile care din diferite motive au trebuit sa se intoarca la munca.
    E frumos si acest articol dar mi se pare putine nerealist. Eu nu prea am auzit sa se spuna mamelor casnice ca nu produc nimic pentru societate. In schimb am auzit spunandu-se mamelor care muncesc ca nu isi iubesc indeajuns copiii, ca nu sunt acolo pentru ei, ca sunt egoiste si pun cariera pe primul loc, ca lasa strainii sa le creasca pruncii, samd. Eu personal le-am auzit de zeci de ori, fiind la randul meu inconjurata de multe mamici care stau acasa si mai putine care, ca si mine, muncesc. Foarte putina incurajare am gasit in jur, si sunt bucuroasa ca am avut si am o familie care ma sustinemult si fara de care nu as fi putut continua asa: sotul care munceste cot la cot cu mine la treburile casnice si pune acelasi suflet si energie in cresterea micutei noastre si parintii care mereu ma incurajeaza sa merg mai departe.
    Mi-as dori sa citesc articole si despre reversul medaliei. Ca destul am auzit, direct sau mai indirect, ca doar mamele care stau acasa sunt mame bune. Mi-ar placea ca si noua sa ni se spuna ca suntem de admirat pentru ca facem tot ce ne sta in putere sa fie totul bine in familie si pentru copilasi. Iar cele care au norocul sa poate sta mai mult sau toata viata cu copiii sa incerce macar sa inteleaga ca sunt motive serioase pentru care unele mamici aleg sa mearga la serviciu, dar ca acest lucru nu le face mai putin mame.

    • Laura, nici nu ii trebuie un motiv serios unei mame sa se intoarca la munca sau sa nu fie casnica.
      Mama e si ea om si are dorinte, aspiratii si impliniri din meseria pe care o practica, nu doar in copii. La fel ca si tatal. Singurul scop al unei femei nu este doar sa faca copii.
      Nu toate mamele trebuie sa se apuce de handmade, croitorie, bloguri, prajituri, pictat, scris povesti de copii sau alte mici afaceri similare cand au copii.
      E ok sa vrei sa fii in continuare manager, doctor, hr-ista, vânzătoare, chimista, asistenta, inginer, it-ist sau ce erai si inainte sa ai copii daca asta te face pe tine linistita.
      E ok sa ti placa meseria ta si sa te faca fericita sau implinita. E ok sa vrei sa avansezi in cariera. E ok sa castigi mai mult ca sotul.
      Nu esti o mama mai putin buna. Nu inseamna ca iti iubesti mai putin copilul. Si nimeni nu are dreptul sa te judece nici pe tine, nici pe autoarea articolului.

    • Scuze, Oana, am gresit numele

    • Nu exista comparație, e vorba doar despre alegeri care nu lezează pe nimeni. Mai cieste o dată articolulu și vei vedea că te regăsești ?

18. Eu una locuiesc momentan in Belgia, unde copiii sunt dati la cresa de la 3 luni, pt ca atat este concediul de maternitate. Si ce sa vezi, nu-i nimeni traumatizat pe viata, majoritatea mamelor lucreaza, nu doar pentru bani, ci pentru ca isi doresc sa faca si cariera si sa mai aiba si o viata profesionala, nu doar sa fie numai mame. Cat am stat in Romania, la fel cum spunea si altcineva mai sus, eu una nu am auzit ca mamele casnice sa fie atacate in nici un fel. In fond, este decizia fiecarei familii cum gestioneaza problema asta, clar nu trebuie sa ne aratam cu degetul sau sa judecam. Personal insa, eu una nu as putea sta acasa nici daca sotul meu ar fi seic :))). Imi place mult ceea ce fac la job, imi place si sa ma dezvolt profesional, ca sa nu mai spun de independenta financiara. Nu m-as putea baza numai pe partener – poate se imbolnaveste, ma lasa, who knows? Viata este plina de surprize, nu toate placute. Si ce faci atunci? In functie de profil si specialitate, nu e deloc simplu sa o iei de la capat, dupa ce ai stat cu anii pe tusa, nu merge chiar asa in toate profesiile, stim cu totii asta. Nu te angajeaza nimeni instant, pe un salariu decent si max 8 ore pe zi, in conditiile in care tu nu ai profesat de nu stiu cati ani. In plus, imi doresc pentru copiii mei sa vada un exemplu pozitiv in mine, respectiv nu sa creasca in ideea ca gata, daca esti mama, altceva nu mai faci. Pana la urma, ei cresc (vad asta cu fetita mea), devin tot mai independenti (si din pacate am vazut multe soacre in jurul meu atasate nesanatos de copii, pe care i-au considerat totul in viata – copil, partener etc.etc.) si la un moment dat isi iau zborul. Si tu ce faci atunci? Pentru mine (din nou, my view) copiii da, sunt o implinire, poate cea mai mare in viata, dar nu ar trebui sa ne defineasca numai asta. Suntem si femei, partenere, putem avea o viata profesionala plina de satisfactii, hobby-uri si asa mai departe.

19. Florina , scumpa mea, frumos articol ai scris! avem nevoie de empatie si rabdare si toleranta mai ales intre noi, intre femei.
    Stiu ca scoala/familia /societatea ne-a format competitional, dar uitam ca alegerea proprie si linistea interioara proprie schimba perspectiva vietii, sanatatii emotionale, sanatatii fizice ale familiei.

    Eu am ales complet diferit fata de tine (intors la serviciu mai devreme, copil la cresha). Sa nu crezi ca nu am fost judecata. Am ales in comun acord cu sotul si in armonie cu mine, asa incat orice vorba venita din jur m-a atins numai acolo unde aveam rana, unde am simtit ca nu avui de ales si durea…. Mdea. Gura lumii nici pamantul nu o astupa.

    • Își multumesc mult de tot, respectul e reciproc, da, din pacate, multi nu au inteles ca articolul meu e despre etichete in general si despr elipsa empatiei 🙁

20. Îmi place tare mult blogul Ioanei tocmai pentru că este un blog interdisciplinar, pe el gasim opinii ale femeilor din multe domenii de activitate, cu profesii diferite: femei casnice, femei de carieră, femei fără copii etc. ,iar, faptul ca opiniile sunt atat de diverse este bine că doar „fara contrarii nu poate exista progres”, nu-i așa?

    Deși mi-a displăcut mereu matematica, cifrele le-am iubit dintotdeauna, așa că o să încerc să rescriu articolul în cifre….

    Încep cu o analogie: în contabilitate, când se înființeaza o S.C. cu 2 asociați, să zicem, fiecare vine cu aportul lui, în natură și/ sau în numerar și apoi e destul de ușor de stabilit care cât a contribuit, cum se împarte profitul, cum se suportă pierderile…

    În căsnicie, de asemenea, fiecare dintre soți vine tot cu un aport, aduce omul ce poate: soția vine cu niște borcane de gem de la mamă-sa 🙂 , soțul cu o mașină de la taică-său (de spălat vase), mai moare o mătușă și soția aduce și niște bani, un alt părinte mobilează o cameră a cuplului etc… Ați inteles ideea…

    Și apoi soții fac un copil și amândoi decid ca soția să rămână acasă pentru a-l crește pe micuț că au făcut ei un calcul și au realizat că practic costurile suportate dacă mămica se reîntoarce la serviciu sunt mult mai mari decât venitul, pentru că știm cu toții că în spatele oricărui venit realizat se află niște costuri, nu intru în detalii… Să revin, și după 4 ani să spunem în care mama este casnică și soțul a lucrat și a încasat salariu (alte venituri nemaiavând cei 2) se pune totul în balanță și, ce credeți? Aportul în bani al soțului este substanțial, pe când soția… „doar a crescut copilul”, neputând să devină vreo antreprenoare ceva, ea pur și simplu nu a realizat venituri.

    Și acum să revenim la matematică și la contabilitate… E clar, calculele nu mint, femeia nu a produs bani, ci doar bărbatul, cifrele o spun.

    E normal însă și moral ca o asemenea femeie să fie etichetată, să i se lipească afișe întregi care să o acopere cu totul, să o depersonalizeze? Cu ce ne afectează pe noi, cei din exterior calculele pe care cei doi și le-au făcut?

    Oare aici se încheie problema de matematică? La 1+1=2 ? Oare așa facem? Oare sigur nu ne-a scăpat vreun detaliu, nimic, nimic?

    NU, NU aici se încheie demostrația așa că vin și reiterez ideea centrală a articolului: e vorba de mai mult, e vorba de legătura de cauzalitate dintre lucruri, de modul interdiciplinar de a privi problema, de empatie și de echitate.

    Ne-a scăpat cel mai important detaliu: soții nu vin în casnicie doar cu aporturi în lei și/sau în natură (ambele fiind foarte ușor de evaluat, de măsurat, de cuantificat), ci soții vin în căsnicie cu sufletul curat în primul rând și cu dorința de a conviețui și a construi, de a lucra în ECHIPĂ și, cu ceea ce eu voi numi (habar n-am dacă există această sintagmă) APORT EMOȚIONAL, aport SUFLETESC, că doar nu suntem numai trup, suntem și suflet, deci soții aduc cu ei un bagaj genetic, niște trăsături de personalitate, aduc cu ei valori, credința în Dumnezeu, idei, loialitate și încredere, pozitivism și încăpățânare, iubire și prietenie, la fel cum aduc și vulnerabilitate, depresie, anxietate, tristeți, neîmpliniri, perioade neproductive …

    Și la final să urcăm cei 2 soți din exmplul meu pe talerele unei balanțe și să punem la fiecare aporturile alea în bani, în natură, case, mașini, monedă scripturală, gemurile de la bunica și apoi să punem și sentimentele, stările sufletești și insomniile, să punem echilibrul emoțional și susținerea pe care și le-au oferit soții.

    Să stabilim acum și, strict aplicat cazului descris cu femeia cu un copil casnică de 4 ani (o femeie simplă care nu a impus modul ei de viață nimănui, ci ea doar a ales așa cu soțul ei pentru binele familiei lor), oare suntem noi judecătorii supremi care să putem afirma că ea, femeia, mama, a produs mai puțin decât soțul?

    Și dacă da, vă rog să dați și formula matematică, dacă tot suntem buni la făcut bugetul altora, nu-i așa?

    Cum cuantificăm noi acel APORT EMOȚIONAL, veniți voi cu cifrele, eu mă retrag că am stat tare prost cu matematica în toți cei 12 ani, deși cum spuneam… mie mi-au plăcut dintotdeauna cifrele… cifrele din viața mea, nu din viața altora.

    Alegerea mea îmi apaține, e o alegere responsabilă și conștientă și nu am cum să impun vreo dată altcuiva să facă la fel, de aceea nu-mi place eticheta de care am vorbit și care nu a fos auzită, ci eu am vaăzut-o scrisă negru pe alb pe un grup de mame care are niște valori clare.

21. Sunt mama a 3 fetite de 14 ani, 8 ani si 6 luni. Acum ma aflu in concediu de maternitate. Ma aflu in UK si aici maternitatea este platita doar 9 luni. Am decis sa nu ma intorc la munca si sa raman acasa pentru a-mi creste bebelina mai ales ca o si alaptez. Consider ca cel mai important lucru este sa fiu alaturi de copilul meu atunci cand are cea mai mare nevoie de mine chiar daca banii vor fi mai putini doar din salariul sotului. Voi avea destul timp sa produc si pentru societate…momentan ma dedic bebelusului. Profit la maxim de fiecare clipa petrecuta alaturi de toate cele 3 fete si nu regret o clipa ca mi-am intrerupt serviciul. Societatea in care traim ne-a obisnuit sa vedem in femeie o super eroina. Toti vor sa vada femeia ca este sotie, mama, merge la serviciu, face treburile gospodariei, se ocupa de copii, etc. Dar daca o femeie iese din aceste tipare…este aspru criticata. Este decizia fiecareia si a familiei sale ce face cu viata sau cariera. Si daca produce ceva pentru societate …ce se intampla? Nimic. Are doar un statut de om muncitor, o eticheta comuna. Pe mine nu ma intereseaza gura lumii si ideile preconcepute ci imi pasa de ceea ce vreau si ceea ce imi dicteaza constiinta sa fac.

22. In general mie nu mie se pare asa ok statul de mama casnica pentru ca in general acea mama nu se implineste decat prin copii ei (nu ma refer la varstele bebelusiei)….situatie in care ea pune presiune pe acestia sa fie conform cu idealurile si dorintele ei. Datrorita imposibilitatii copiilor de a se ridica permanent la anuminte standarde atat mama cat si copii defapt sufera si se produc traume de ambele parti. Aceasta este o situatie delicata in care mama trebuie sa aiba grija sa nu caute ca proprii copii sa ii aduca implinire asa cum ar trebuie sa ii aduca o meserie / pasiune si sa nu uite ca in general copii ajunsi la maturite ajung sa respinga „mama eroina” care le spune/reproseaza ca a avut doar grija de ei, fara a-si trai proriile pasiuni. Este o granita foarte fina si va doresc succes!

23. Acest subiect e foarte sensibil. Depinde de prea multi factori ca sa poti da un raspuns general valabil. Depinde de situatia materiala a familiei, numarul de copiii, conceptia de viata a parintilor si nu in ultimul rand de eventuale ajutoare care ar putea intereveni in situatii neprevazute. E usor sa te intorci la job cand ai un copil poate doi, un sot care te ajuta cum poate el si eventual o familie largita care poate sari la nevoie.
    Cred ca varianta ideala ar fi un job parttime in care mama isi mentine si relatiile sociale cu adultii si isi castiga independenta financiara, dar nu isi pierde contactul cu copiii.
    Personal dupa primul copil am fost nevoita sa revin la servici la 10 saptamani. Nu locuiesc in Ro. A fost teribil de greu din toate punctele de vedere, eu facand si nevata cu trenul. Dupa a doua nastere am stat acasa 1 an si 10 luni si m-am bucurat de fiecare secunda. Am revenit la servici pentru inca 5 ani si apoi a venit bb3. Cu ea am stat acasa 1 an si apoi am mai lucrat 1 an dar am ramas in somaj. Nu avem nici un ajutor.
    Pentru ca de-a lungul timpului, dupa ani de munca, am facut niste investitii (imobiliare) care sa imi asigura un venit lunar (nu mare) imi permit ….si sotul ma sustine sa raman acasa. Daca va fi pentru totdeauna… nu stiu. Acum sunt fericita, sunt implinita. Zilele mele sunt pline. Avem activitati saptmanale inot balet sah, vizitam muzee, avem prieteni, ne bucuram de vacante. Rezultatele scolare au crescut simtitor dupa ce am ramas acasa. Starea de sanatate a familiei de asemenea s-a ameliorat. Gatesc proaspat, ne odihnim corespunzator, stam mult pe afara…e bine asa.

24. Femeia scrie un articol in care spune ca nu trebuie sa fie judecata pentru alegerea ei si ca intelege celelate alegeri si ce sa vezi…e judecata de alte femei. Felicitari, doamnelor!

    • Doamne Alin, a vorbi despre ceva nu e a judeca.

    • Iti multumesc mult de tot, Alin, ma bucur ca ai scris si ai reamintit si tu despre ce era articolul. Nu e un articol al unei mame casnice impotriva femeilor de cariera ca asta ar fi insemnat sa nu mai aiba cine sa ne vindece copiii daca erau toate ca mine (la femeile medic pediatru ma refer acum, femei de cariera pentru care am tot respectul), sau cine sa ne predea la mastere (la femeile din invatamant ma refer acum) sau cine sa ne stramteze hainele cand am slabit (la croitorese ma refer acum care merg la job) si exemplele continua, e vorba despre faptul ca exista perioade in viata oamenilor (a mamelor) cand trebuie sa aleaga: stau cu copiii si ce costuri presupune asta sau pleaca la serviciu, si, la fel, ce costuri presupune asta. Si eu am ales ce-am simtit. ATAT!
      p.s.: la masterul ala cand am ajuns dupa timpul in care statusem doar cu copiii , m-am gandit cum eram asa in banca mea la cum ar fi munca de birou, munca in care, cum spun si in articol, ai de-a face cu adultii, nu sar copiii pe tine non-stop, nu auzi mami din 5 in 5 secunde si de aia am spus ca brusc am realizat ca nu sunt cu nimic mai jos decat o femeie care merge la job (adica la birou) ca poate, cine stie, la cate au inteles oamenii, poate or fi inteles, Doamne fereste, ca m-am comparat cu profesoarele mele universitare (care, sincer, au citit sute/ mii de carti si pentru care am tot respectul) ca eu nu cu ele m-am comparat (nu mi-as permite). Ma bucur oricum ca am scris acest articol si, cine a avut avut urechi s-auda, a auzit, ceilalati au citit selectiv si au retinut doar ce si-au dorit.

25. Fiind copilul unei mame care a hotarat, la un moment dat, sa ramana acasa, pot spune ca a fost cea mai proasta decizie pe care putea sa o ia. Ea a iesit din campul muncii, singurele surse de venit fiind cativa banuti obtinuti ca broker de asigurari si ca reprezentant Avon, iar eu am fost mai mult sau mai putin sufocata de prezenta ei. Sunt 120% sigura ca mama avea intentii bune, insa avand in vedere faptul ca nu avea si alte probleme pe care sa se concentreze, faptul ca aproape toata copilaria si adolescenta a fost “calare pe mine” m-a facut sa vreau sa fug cat mai departe de ea, si sa fiu independenta cat s-a putut de repede. Si daca se angaja ca vanzatoare la Kaufland (oricat de “sub nivelul ei” ar fi considerat ca e), cred ca as fi respectat-o mai mult; stiu, e urat spus, insa e adevarul. A nu se intelege ca nu o respect pe mama, pur si simplu mi se pare ca a gresit capital alegand varianta aceasta. Putina distanta intre noi ar fi mers de minune, si ar fi ajutat-o si pe ea sa se simta mai utila. Acum, multi ani mai tarziu, regreta ca nu a incercat mai mult sa isi gaseasca un job. E insa prea tarziu, la 60 de ani sansele de angajare intr-un orasel de provincie sunt tare mici. Nu as putea niciodata sa depind financiar 100% de partenerul meu, decat, evident, in caz de boala sau mai stiu eu ce alte grozavii. Daca pt unele din voi, fetelor, functioneaza varianta aceasta, tineti-va de ea. Sa aveti, totusi, si planul B macar, daca nu si C si D si E. Pe mine personal m-ar ucide sufleteste o astfel de viata 🙂

26. Buna ziua. Ma multumesc mult pentru acest articol. Eu ma consideram o femeie bolnava ce isi disctuge casnicia din cauza ca nu poate accepta ca trebuie sa stea acasa cu copilul, ca sa uit de lucru de la 8 dimineata pina seara. Eu care am facut doua studii csi care am lucrua, aveam si un vis in viitor ca sa am o afacere si am ajuns cu toate astea sa spal vesela si sa ma uit la desene animate cu fetita mea.

    Mii foarte greu sa accept rolul de femeie casnica, cind vad atitea femei frumoase si cu serviciu, eu la 29 de ani stau acasa , in tara straina unde nici o ruda si nici un prieten, nici un eveniment , unde sotul ii foarte dificil plus ca si soacra nu vorbeste cu noi de 5 ani.

    Multumnesc cu drag ca mi ai ararat ca nu stun unica si ca nu sunt bolnava dar trec un moment de primire in viata prin care il trece mai mult de jumate din femei. Multumesc.