Care este singurul lucru care ne împiedică să repetăm greșelile părinților noștri? (Jesper Juul)

Fragment din cartea pentru tați Partener și tată, scrisă de terapeutul Jesper Juul, în curs de apariție la Editura Univers, colecția Educație cu blândețe:

Într-o carte daneză din 1928 despre educația copiilor, scrisă de un bărbat pentru femei, se afirmă fără echivoc care este poziția tatălui în familie și ce fel de comportament se așteaptă din partea soției și a copiilor săi. De exemplu, dacă soțul se întoarce de la serviciu și îi este servită cina, toți copiii cu vârsta sub 15 ani ar trebui să se afle deja în dormitoarele lor, deoarece nu este potrivit ca un bărbat să mănânce în compania copiilor mici. Acestea erau mesajele pe care le primeau mamele de la – nota bene – experți: că trebuie să facă tot posibilul pentru a ține copiii departe de tații lor. Din punct de vedere istoric, prin urmare, nu este surprinzător faptul că bărbații de astăzi sunt puțin tulburați, reticenți și îngrijorați atunci când devin tați.

Premisele și experiența istorică le sunt defavorabile.

În plus, au de-a face cu femei care devin din ce în ce mai puternice, mai independente și mai exigente. Generația mea a fost prima în care tații au simțit dintr-odată nevoia de a se apropia de copiii lor și au început să prețuiască în mod deosebit relația cu copiii lor. De asemenea, am fost primii tați care au descoperit că nu pot doar să copieze comportamentul, că nu pot învăța să fie tați de la femei, ci numai de la alți bărbați. Dar cei mai mulți dintre noi nu au avut tați pe care să dorească să-i imite, așa că a trebuit să căutăm alte modele – adică bărbați de aceeași vârstă sau mai în vârstă, care să fi avut calitățile pe care voiam să le dezvoltăm în noi înșine. Iar acest lucru este valabil și pentru tații de astăzi care nu vor să-și ia propriul tată ca model de rol. Forța motrice în practicarea paternității sunt chiar copiii: dragostea lor necondiționată și încrederea lor nelimitată le dau taților posibilitatea ca, în interacțiune directă cu copiii lor, să-și dezvolte abilitățile părintești. Provocarea pentru bărbații de azi nu este numai să-și reinventeze și să-și determine paternitatea, ci și să-și găsească poziția într-un parteneriat în care responsabilitatea și puterea sunt împărțite în mod egal între femei și bărbați, iar relația este determinată în special de valori feminine.

Faptul că mulți tineri tați se tem ca nu cumva să devină ca propriii lor tați și, la fel, multe femei tinere ar vrea să nu calce pe urmele mamelor lor reflectă o angoasă autentică și ar trebui să îi dăm atenție. Cu toții avem tendința de a repeta comportamentul părinților noștri, chiar dacă la vremea lui a fost foarte dureros pentru noi sau chiar dacă, la nivel intelectual, îl criticăm aprig – oricum ar fi, tot îl repetăm. Explicația acestui mecanism de repetare este că în familia noastră de origine au fost puse bazele modului în care iubim o altă persoană. Modul în care ne-au iubit părinții noștri devine parte din noi înșine – comportamentul lor este integrat de noi, deoarece până la vârsta de unsprezece sau doisprezece ani fiecare copil crede că are cei mai buni părinți din lume. Nici un copil nu pune la îndoială capacitatea mamei sau tatălui său de a-l iubi și nici nu pune la îndoială comportamentul care exprimă acea iubire. Copiii se pun la îndoială mereu numai pe ei înșiși: dacă tatăl tău are un comportament distructiv, tu, copilul lui, nu îl vei critica, ci te vei acuza pe tine și te vei întreba ce anume faci tu greșit de se comportă el așa cum se comportă. În fiecare copil se acumulează sentimente de culpabilitate: „Tatăl meu face asta și asta pentru că eu sunt un copil rău”.

Felul în care tatăl își iubește fiul – de exemplu, pedepsindu-l verbal sau chiar fizic, sau lăsându-l în seama soției ori de câte ori se află într-o nevoie – se va reflecta ulterior în comportamentul fiului. Singurul remediu care poate vindeca această amprentă timpurie este să dezvolți cu propriul copil o relație apropiată, responsabilă și conștientă de datoria pe care o ai.

Și de unde înveți așa ceva ca tată?

Destul de simplu: înveți raportându-te la copilul tău și luând în serios feedbackul acestuia. Numai prin propria voință, nu vei putea să eviți să te comporți exact ca tatăl tău; nu poți face acest lucru decât dacă te lași inspirat de copilul tău – doar în acest fel vei scăpa treptat de influența fatală a tatălui tău și vei putea dezvolta alte comportamente, adecvate ție și copilului tău. Nici în acest caz nu te poate ajuta partenera ta, mama copilului tău: chiar dacă ar constata că te comporți distructiv și că îi faci rău copilului, ea nu are, din păcate, o influență profundă asupra ta: pentru un bărbat este întotdeauna foarte greu să integreze în mod real o perspectivă feminină corectivă; este mai ușor dacă un comportament alternativ este propus de un alt bărbat.

De aceea cred că grupurile de bărbați sunt foarte importante – și nu mă refer la întâlnirea dintre prieteni în care fiecare face paradă de cât de cool și lipsit de griji este, de cât de ușor stăpânește tot ce se referă la familia sa, ci mă refer la un grup anonim într-un spațiu protejat, unde bărbații se întâlnesc în mod regulat pentru a comunica deschis și sincer.

Fragment din cartea pentru tați Partener și tată, scrisă de terapeutul Jesper Juul, în curs de apariție la Editura Univers, colecția Educație cu blândețe.

Copertă pictată de Roxana Soare.

Sursa foto: tată și copil via Shutterstock.com