Pun masa de seară. Sofia scrie ceva în jurnal, Ivan scotocește în lada cu jucării, când îl aud vorbind cu sine:
– Am fost un post.
Opa! Mă gândesc că îți trebuie ceva prezență și istețime să-ți dai seama c-ai fost prost. Tocmai mă pregăteam să-l felicit, când îl aud zicând cu capul în ladă:
– Prrrost. Prost. PROST. Era să fiu prrrrost de două ori.
This is too much, deja își analizează discursul, copiii ăștia cresc prea repede, are doar patru ani jumate…
– De ce spui că ai fost prost, iubire? S-a întâmplat ceva la școală?
Mă gândeam să nu-l fi jignit careva în pauză, cine știe…
– Nu. Dar să vezi. Mai devreme aveam telecomanda în mână. Acum n-o mai am. Dispar ele, lucrurile? Nu. Deci asta înseamnă că eu am pus-o undeva și nu mai știu unde. Deci sunt post. Prost. Prrrrost.
Încă mai lucrează la R-ul ăla.
Am zâmbit. Ce băiețel deștept!
În fine, mergem la masă, carte, somn. A doua zi dimineață, băiețelul e moț la mine-n pat, undeva înainte de 7 și-un sfert. Îl pup și-l strâng și-i spun că e super isteț și el întreabă:
– De unde știi?
– Păi uite, eu sunt destul de isteață, iar tati, taaati e super deștept, este înfricoșător de deștept, iar tu ești copilul nostru, al meu și al lui, deci e musai să fii deștept și tu.
– Eu cred că sunt mai mult copilul tău și mai puțin al lui tati.
– De ce spui una ca asta?
– Păi tu m-ai crescut în burta ta, tu m-ai născut, tati doar m-a tras afară de un picioruș…
– Mmm, tehnic, doctorul te-a tras afară, și a tras de cap, nu de picior, dar să știi că a contribuit și tati la facerea ta.
– Da? Cu ce a contribuit el?
Măiculiță, iar ajungem aici, cum reușesc oare să mă bag singură în situații din astea?
– Prima celulă din tine s-a format când sămânța lui tati s-a întâlnit cu sămânța mea, ovulul, în burtă la mine.
– Aha! Ca ieri când am făcut verde după ce am dat cu carioca gri peste cea galbenă.
– Aia e, zic, ușurată. Doar cu gri sau doar cu galben nu se face verde! Deci mami ȘI tati împreună te-au…
– Auzi, dar ca să iasă verde, nu e suficient ca galben și gri să fie vecine în borcan. Trebuie să li se amestece culorile, așa…
– Ăăăă, da, clar, e importa…
– Cum ajunge sămânța lui tati în burta lui mami?
Ei, ăsta e punctul în s-a oprit și Sofia din întrebat, pentru că nu e pregătită și nici curioasă să afle răspunsul. Știe cele de mai sus, știe de mult că fetele și băieții sunt diferiți, când au avut curiozități, i-am arătat pe atlas. Tot ce le lipsește din puzzle este partea legată de procesul exact prin care cerneala gri ajunge în locul unde e aia galbenă. Amândoi știu cum e la animale, că au tot văzut accidental chestii pe National Geographic, dacă văd două muște una peste alta sau doi câini supraetajați, imediat zic că uite, fac pui, să nu-i deranjăm. Dar cum exact se întâmplă treaba la oameni, asta încă n-au aflat și nici nu mă grăbesc să le zic, mai ales că e clar că ei nu asta vor să afle. Curiozitatea lor e foarte științifică și curată, iar mintea lor funcționează grozav.
Când ești în încurcătură și nu știi ce să răspunzi pe teme delicate pentru tine, sau când nu vrei să oferi informații pentru care copilul nu e pregătit, cel mai sigur este să încerci să afli ce știe deja pe subiect, de unde știe și ce face cu informația pe care o are. Pe sistemul:
– Păi, Ivan, tu cum crezi că ajunge sămânța lui tati în burta lui mami?
Se gândește puțin.
– O înghite!
Am înghițit și eu. În sec.
– Știu, o înghite, și după aia, copilul crește în burtă la mami și mami îl scoate afară când e prea mare.
Mă apuc disperată de firul jocului, ca să scap de adevărul anatomic.
– Îl scoate ca pe un caca sau ca pe o vomă?
Râde.
Dacă râde, poate scap.
– Nu vomă, voma e cea mai scârboasă.
– Deci ca pe un caca, pleosc, așa?
– Hai să nu mai vorbim din astea, mami, e prea dimineață. Mergem să mâncăm?
Am sărit din pat cu viteza unei gazele, în trei minune sfârâiau ouăle-n tigaie și eu mulțumeam Zeului Jocului că am scăpat și de data asta. Vor mai trece încă niște luni până va reveni în atenție acest subiect, am timp să-mi pregătesc fața aia relaxată (de care nu-s foarte departe), mi-e clar că e foarte important să afle de la noi toată mecanica legată de anatomie și emoție, de ce ok să se întâmple la ce vârstă și cu cine. Scandalul legat de documentarul Leaving Neverland mă face să strig de furie la gândul cât de mulți părinți habar nu au cât de ușor poate fi de sedus un copil care nu știe ce să facă cu gesturile de dragoste ale unui străin.
În fine, nu vreau să devin brusc serioasă și militantă. Azi am vrut să povestesc doar despre băiețelul isteț, ca toți copiii.
Sursa foto: concepție via Shutterstock.com
Am râs un bună la pățania voastră! Ceva de genul am pățit și eu cu fetița mea de 4 ani jumate. Ce era cu mine în mașină și cu bunica ei. Și mă întreabă: Mami, ce doare mai tare, să scoți bebelușul pe p.ță sau să îți taie burtica?!
Mi-a căzut fața. Știu că mereu am fost sinceră cu ambii copii. Dar când auzi întrebări de genul acesta… Bunica mai să se înnece cu propria uimire :)))
Cresc prea repede puiuții noștri!
Greșeli de scriere involuntare- acceptate! 🙁
si la noi s-a oprit discutia cu celula lui mami si a lui tati si gata. Dar va urma…si nu sunt pregatita cu un raspuns. Sa ne spui si noua cand ai noutati si revine intrebarea, cum au reusit sa le explici.
Apropo de scandalul MJ eu nu s convinsa ca documentarul ala spune adevarul, nu l-as lua ca pe ceva absolut sigur sunt f multe lucruri dubioase la mijloc.
Dar sunt de acord ca trebuie discutat cu copiii despre sex astfel incat sa fie protejati de abuzuri (care de multe ori se intampla din partea cunoscuților sau familiei!)
Omul dormea cu copii mici în pat. Really? Sunt mult prea multe coincidențe, și nu de azi de ieri, discuția e de ani de zile. Ar trebui să facem diferența între MJ omul și MJ artistul. Greu pentru fani, dar dacă ești rațional, nu imposibil. Dacă e ceva ce am învățat, este că nici un artist genial de pe lumea asta nu este/ a fost tocmai normal la cap, avem și noi destule exemple.
Nu sunt o fana a lui, dar ma gandesc ca omu a tot fost investigat si acuzat ani de zile fara sa fie gasit vinovat, iar acei oameni din documentar chiar i-au luat apararea la un moment dat. Nu zic ca nu a abuzat de (alti) copii, ca asta nu pot stii, dar eu pe acei oameni nu ii cred si documentarul a fost facut pentru multi bani. Oricum, nu asta e subiectul 🙂
Alina, nu este subiectul articolului acesta, dar documentarul acela nu are, in opinia mea, rolul de a ne face pe noi judecatori, ci de a expune ce inseamna abuzul si ce inseamna o victima. Si face asta extrem de veridic. E fix alegerea ta sa ii crezi sau nu pe oamenii aia, eu vreau doar sa subliniez ca este ceva foarte comun ca o victima a unui abuz sexual infantil (si nu numai infantil, dar despre asta vorbim) sa isi schimbe povestea de cateva ori. E si logic sa fie asa, gandeste-te, un copil nu poate intelege cu adevarat ce i se intampla. Sunt multe de discutat, nu asta e ideea acum, eu as vrea doar sa retii ca e absolut firesc ca victimele sa isi schimbe declaratiile si chiar sa isi apere abuzatorul (E un fenomen descris si extra-studiat in psihologie, de altfel se intampla si la adulti, in alte tipuri de situatii chiar).
Legat de Leaving Neverland, acum ma uit la el, as we speak. Iiiiiindiferent cine spune adevărul, ca Michael, ca băieții… Un singur lucru îmi este absolut imposibil de inteles:cum îți lași tu, MAMA, copilul în vârstă de 5 ani, 7 ani, 10 ani, sa doarmă cu un străin în pat. Cum?? Și apoi de iei cu mâinile de par ca tu nu știai ce se întâmplă în acea camera, ca tu credeai ca un bărbat adult mănâncă popcorn și se joaca video games timp de aaaani de zile? Ca dacă Michael donează bani orbilor atunci e normal ca el sa doarmă în pat cu băieței? Și aici nu discutam de cosleeping ? Am citit și versiunea care neaga acest adevăr îngrozitor. Și fiindcă l-am adorat pe Michael parca as vrea sa cred. Dar cum îți lași copilul sa doarmă cu un străin în pat? Eu la întrebarea asta vreau sa îmi răspundă mamele acelor băieți.
Eu cred ca e suficient de clar explicat in documentar acel „cum”. Procesul de „grooming” nu afecteaza doar copilul, ci si familia sa. E parte din scenariul groaznic al abuzului, mai ales ca e vorba de „marele” MJ.
Poate pentru ca l-ai adorat pe MJ acorzi mai multa vina mamelor decat celui care practic a abuzat. In orice caz, vinovatul este unul singur, in opinia mea, si acela este abuzatorul. Nu le caut scuze acelor femei, cu siguranta ar fi putut actiona diferit, dar pana la capat si ele au fost tot victime.
Ah, si sa nu uitam cand s-au petrecut toate astea. Educatia privind acest subiect este in continuare sub nivelul marii in multe locuri, dar atunci era aproape zero.
Eu am răspuns simplu- mama și tata fac o magie. Păi nu e adevărat?
Căutăm și noi un atlas pentru pitici de vârsta 3-4 ani. Ai vreo recomandare?
noi il avem pe cel de la Petite Larouse. Si cel de la Usborne e fain, cel format mare. Sunt ambele si in romana.
Crezi ca ai putea găsi răgazul sa le faci, te rog, o poza acestor carti (coperta) sau ce atlas ar mai fi de arătat la 5 ani cu diferenta corp in functie de sex. Scuze, dar am gasit mai multe variante care s-ar potrivi la ce ai zis tu. Multumesc!
Bun pont, multumim!
Faptul ca un copil aduce in discutie procrearea, inseamna ca e pregatit sa auda informatii in plus fata de ce stia pana atunci. E important sa fim cat mai clari, pe nivelul copilului de intelegere. Lasandu-i lui gasirea unei solutii poate crea anxietati, „sa fiu atent ce mananc sa nu fac beblus” sau mai grav „sa nu mananc deloc”. Fiind si baietel, e vital sa subliniem rolul barbatului in tot acest proces. Baietelul de fapt v-a transmis „Eu (ca si viitor barbat) nu sunt important” in tot acest proces. Din experienta proprie, la aproape 6 ani fetita a intrebat direct cum ajung totusi celule in burta. Iar eu, dupa ce m-am adunat pt ca anterior discutasem total despre altceva, am povestit cum am luat decizia si despre procesul exact, de ce suntem creati diferit, de ce e nevoie ca penisul sa arate asa si de ce organele feminine sunt in interiorul corpului. E doar o explicatie clara, simpla si fara emotii. Noi adultii complicam lucrurile. Eram in masina si cu baietelul de 3 ani. Fetita a raspuns ” Eu nu o sa fac asa ceva” , eu i-am spus ca „E normal, daca mai vrei sa discutam intotdeauna ma poti intreba”. Si cu asta basta. Baietelului nu i-a pasat incat sa spuna ceva. A trecut cam un an de atunci, nu a povestit altora (din cate stiu), nu a facut apropouri, scene sau altceva ce ne inchipuim noi adultii ca ar putea face. Ganditi-va putin si din perspectiva copiilor, ei stiu ca noi stim, si avem secretul asta „groaznic” fata de ei. Zic „groaznic” pentru ca ei asa percep felul in care evitam sa vorbim despre asta. Si nu mai zic cate efecte nocive ale „secretului” sunt asupra sexualitatii de mai tarziu. Si inchei ca aceasta discutie e urmata sau precedata de cea legata de straini, atingeri, etc
La cat mai putine secrete!
Simona, exact asa si eu am procedat, tot la aproape 6 ani. Cine stie, la varsta asta or fi pregatiti pentru a afla mai multe? Pana atunci avusesem discutii despre sistemul reproducator feminin si masculin, ovule si spermatozoizi, stia ca asa este nevoie de cele doua celule pentru a forma un embrion, stia de evolutia lui in fat si apoi in bebelus la nastere, stia de cerariana si nastere vaginala. Asteptam cu interes intrebarea „cum ajunge bebelusul in uterul femeii?”, adevarul este ca o asteptam mai devreme pentru ca informatiile anterioare le aflase de ceva timp. Si a venit in timp ce coloram, tam nesam, fara nici o pregatire. I-am explicat adevarul, fara ocolisuri. A luat-o ca pe o informatie si nimic mai mult. M-a intrebat daca si eu si tatal ei am facut asta, i-am zis ca da dar nu am reusit sa facem un bebelus (ea este adoptata), apoi si-a continuat activitatea. Mereu am ales sa ii spunem adevarul, si eu si sotul. Ea stie ca nu am minti-o pentru nimic in lume.
Nu prea ma pricep la chestia asta cu educatia sexuala, dar e bine sa creada ca asa se fac copiii, inghitind sperma? Eventual sa imprastie informatia asta pe la colegii de scoala care nu beneficiaza de educatie sexuala acasa?