Din când în când, când se sfădesc dincolo de puterile mele de zen-mom, aduc aaabsolut întâmplător discuția despre al treilea copil. Pe sistemul:
– Am auzit că în familiile cu trei copii, primii doi se ceartă mult mai puțin. Oare așa ar fi și la noi?
Ei, în momentul ăla, oricare-ar fi motivul pentru care se împung ei doi, devin parteneri în liniște, panică și ochi ieșiți din orbite.
– Vai, mami, dar ar fi imposibil! Tu ai doar două mâini, una la mine, una la Ivan, al treilea copil chiar nu ar avea cum să meargă pe stradă cu tine!!
– Îl pun în sistem, marsupiu din acela, mai știi? Cum v-am purtat și pe voi cât erați mici…
– Dar, mami, nu avem loc în mașină pentru încă un scaun de copil… încearcă și Ivan.
– Cred că ne putem lua o mașină ceva mai mare, o vindem pe asta și…
– Plus că, mami, iar nu o să dormi nopțile, o să fii mereu obosită și cu cercuri sub ochi…
Observ cu uimire că Sofia n-a uitat cum au fost primele luni cu frate nou acasă. Mama praf. Copil derutat și nefericit. Gălăgie noaptea. Confuzie mare ziua.
– Așa e, e greu, dar na, și cu voi a fost greu și uite ce bine e acum, nu?
– Daaaa, e foarte bine! spun amândoi entuziasmați.
Buuun, i-am adus unde mi-am dorit.
– Păi și dacă e așa de bine, de ce vă certați de cinci milioane de ori pe zi, hă?
Liniște.
– Mami, tu chiar mai vrei încă un copil? Nu suntem noi de ajuns? Mai e vreun pic de iubire nefolosită?
Bătăi de gene, priviri umede de vițeluș.
– Adevărul e că sunteți de ajuns voi doi, uneori sunteți chiar un pic prea mult (asta zic doar pentru mine), dar în unele momente mi-e dor de un copilaș mic la pieptul meu, și în altele chiar mă gândesc că dacă ar mai fi încă un copil aici, poate nu v-ați mai certa atâta.
– Dar pe noi nu ne deranjează, mami.
– Să vă certați? Vă place?
Tac amândoi.
– Nu-mi place, dar ce să fac, dacă așa se întâmplă… explică Ivan fără să priceapă nici el prea bine.
Sofia însă e mai limpede pe subiect:
– Așa sunt frații, mami. Tu nu știi, că nu ai.
Ei, da, m-a adus unde voia. Eu nu știu, că nu am. Știu că încă mă obosesc teribil uneori veșnicele lor hârâieli despre al cui ou ochi e mai mare, cine alege primul cartea de seară, cine a primit un pup mai apăsat de dimineață, cine stă mai aproape de mine pe canapea și etc și etc.
Și nu, nu mai fac încă unul. Sunt la limita resurselor de răbdare și putere. Am lucrurile sub control (de cele mai multe ori, le mai scap în porumb din când în când, dar tot mai rar), dorm nopțile, de când copiii merg amândoi la școală am timp să lucrez în tihnă.
E bine și tot mai ușor. Le-am spus și lor asta. Că nu ne gândim serios la încă un frate, eu și tatăl lor.
Dar apoi ieri, în mașină, Sofia s-a dat jos din scaunul ei (eram parcate) și și-a pus centura pe scaunul din mijloc.
– Așa, mami. Uite, eu sunt sora mai mare, am șapte ani, stau la mijloc, în centură. Ivan are cinci ani, stă la locul lui, în scaun cu spatele. Și sora mijlocie stă în fostul meu scaun, cu fața. Ea are șase ani. O cheamă Maria.
– Ăăăă, da?
N-am putut să scot nimic mai inteligent.
– Da, vreau să văd cum ar fi.
– Dar știi, nu pot face un copil de șase ani. Pot face cel mult un nou-născut, și ar mai dura o vreme, trebuie să crească în burtă, astea…
– Știu, mă joc de-a trei frați doar pentru că știu că e imposibil.
A fost rândul meu să tac. Păcat că nu mai facem unul, sunt așa de simpatici…
Ar fi fain un nr. 3, e un curent acum prin blogosfera ca se inmulteste toata lumea: cetin, zana scutecel, miruna, etc. Doar tu mai lipsesti din lista 🙂
e ok, nu tin sa ma incadrez in curent.
si miruna e la al doilea, nu la al treilea. 🙂
Da, mulțumesc pentru precizare. Deși, cică de la un punct încolo, nici nu mai ții socoteala :)))
Eu am o prietena cu 3. Băieți! (8, 6 și 3 ani) Cezariene! Parca ar încerca sa vadă totuși dacă nu iese și fetița.
Noi suntem la faza de „sigur mai vrei o soră”? Că ea vrea, noi am pornit procesul de adopție. Durează, dar pregătim terenul.
Cel mic inca nu înțelege faza cu frați mai mici. Aștept să vedem.
Daaa…acest sentiment ma incearca si pe mine.Stiu cat ar fi de frumos sa ii vad pe toti iubindu-se,cum fac acum el de 4 si ea de 9 ani.Este umbra ei,nu pleaca la somn fara sa o pupe de noapte buna…ma topesc toti bebelusii, insa tare imi e frica iar de nopti nedormite,de faptul ca imbatranesc (39) si nu mai am toate resursele tineretii…recunosc,simt putina gelozie pe cele ce s-au incumetat la al 3 lea…
Eu cred ca te pregătea pentru adopție. O Maria de 6 ani nu e imposibila… 😉
Si eu tot la asta m-am gândit!
La mine e fix ca la voi cu ciondanelile asa ca te foaaarte inteleg ???
Draga Prințesa,
Am terminat liceul in 1998, a urmat facultatea lunga, grea, medicina, terminată ai ea in 2004, in timpul rezidențiatului in 2009 a apărut prima zâna, crescută între cărți, tratate, examene, nervi stres și multe drumuri Iași – Bacau, deh copil de doctori?. La câțiva ani după ce ne-am stabilit și liniștit acasă a apărut (cam neprogramată) zâna numărul 2 in 2015, pentru care ii mulțumesc lui Dumnezeu in fiecare zi. Cu ea a fost mai liniște concediu un an… perioada in care am descoperit Prințesa Urbană! M-a ajutat muuuuult! Va citesc aproape zilnic și va mulțumesc! Copilul meu a crescut ALTFEL! Sper ca generația noastră și cei ce vor veni după noi sa schimbe ceva in educația și creșterea copiilor! E drum lung și greu pana acolo! Da câteodată ma gândesc ca e frumos și cu trei DAR….. mult prea greu pentru noi! Sunteți minunata și va multumesc pentru ajutor! Da toți avem nevoie de ajutor chiar și virtual! Mulțumesc!
o imbratisare!
Mă mai trezesc și eu băloșind la bebeluși pe stradă. Dar cu doi cred că ne-am atins limita din mai multe puncte de vedere. Mai ales că acum a trecut și cea mică de 4 ani. I-am mai încercat eu în perioada în care mă întrebam cum ar fi cu 3. Mi-au zis că ei ar sta fiecare pe câte un picior, iar bebelușul în brațe. Până când au început să se ridice cu pretenții în ceea ce privește sexul bebelușului. Ea vrea fetiță, el băiețel :)))…Suntem bine așa cum suntem, abia ne găsim echilibrul. Ei și-au stabilit cât de cât termenii relației dintre ei, sunt și foarte apropiați de vârstă (1,6 ani). Probabil cu greu ar putea să îl introducă în ecuație pe al treilea cu 5-6 ani mai mic. 🙂
Am 3, cel mare 9 ani si gemenii fata si baiat aproape 6, sunt 3 ani diferenta intre ei. Cel mare, la o vizionare de videoclipuri si poze cu ei insisi din multi ani, luni: „Mai bine faceai bebelusii cand eram si eu mai mare sa ii tin si eu minte cum aratau cand erau bebelusi asa grasuti si dragalasi’. Evident vreo 2 zile dupa au zis ca ei mai vor sa facem (noi toti 5) macar o fata ca sa fim in casa 3 la 3 egalitate reala intre sexe. 🙂
E frumos cu 3 dar si incredibil de greu.
Se certau cand erau mici dar nu cine stie ce, iar acum si mai putin. Le-am acordat pe cat posibil atentie in mod egal (ca si calitate, nu neaparat cantitate) si ne-a cam iesit, nu sunt gelos intre ei, isi asteapta randul la orice e legat de noi doi, parintii pentru ca mereu stiu ca vine si randul lor.