Azi vă invit la cel de al doilea material din seria de articole și interviuri despre sine. Am povestit cu Connie Larkin despre vină, despre frici, despre orgoliu și un pic despre toată povestea cu educația ontologică și Landmark Forum și de ce unora li se pare că sună ca o sectă care spală creiere. Eu am făcut Landmark Forum în 2008, pot să vă garantez că nu e nicio sectă, nici creiere nu se spală, deși da, poate face o diferență uriașă în felul în care trăiești. De ce și cum, aflați mai jos, am rugat-o pe Connie să explice exact cum și de ce funcționează acest tip de curs. Connie a fost persoana care a condus seminarele de după Landmark în 2008 și care m-a ajutat foarte mult să înțeleg cum pot să aplic în viața mea toate lucrurile care mi-au explodat în cap în timpul Forumului. Landmark Forum revine în România în septembrie și dacă sunteți interesați, informații despre prezentări și înscrieri sunt pe pagina lor de Facebook, Landmark România.
Precizez din capul locului că nu am nici un fel de interes material din această serie de articole, nu mi-a cerut nimeni să scriu și nu mă plătește nimeni să o fac, dimpotrivă, și eu și Connie avem cheltuieli (și altele decât timpul și energia noastră) pe care ni le asumăm strict pentru că ne dorim ca un număr cât mai mare de oameni să aibă acces la acest tip de conversații (care pot schimba esențial viața unui om, știu sigur, pentru că mi s-a întâmplat mie acum 11 ani și tot ce am schimbat atunci este în continuare prezent și benefic pentru mine).
În primul episod am vorbit cu Connie despre relația cu părinții noștri, despre copiii noștri, despre de ce nu avem putere-n viața noastră. Aici găsiți articolul, aici este podcastul, dacă preferați să îl ascultați.
Suntem victime pentru că dăm putere altor (lucruri și ființe) fără să ne dăm seama. Nu pot să-mi schimb viața pentru că nu am cu cine să las câinele/copilul etc
Connie, am observat câte de ușor ne este să găsim mereu vinovați în jur. Nu pot să plec în vacanța pe care mi-o doresc pentru că n-am cu cine să las câinele. Nu pot să particip la un curs, la un forum, pentru că, nu știu, am copii mici, nu am timp, nu mă lasă soțul. Stau într-un job care nu-mi place pentru că asta e, mi-am ales o meserie în care sunt puține job-uri; și oricum, cine m-ar vrea? Și cumva ne este mai ușor să fim victime, decât să zicem stai puțin, ce este aici în viața mea? Ce pot să fac pentru mine? Și vreau să te întreb de ce se întâmplă asta și cum putem ieși din scenariul ăsta?
CONNIE LARKIN: Suntem victime nu neapărat că este mai ușor, ci mai degrabă pentru că nu avem discernământ, nu avem claritate mentală. Costul pe care-l plătim pentru faptul că nu ne asumăm responsabilitatea este cumplit. Cea mai cumplită soartă care se poate abate asupra unei ființe umane este să nu ai un cuvânt de spus în viață. Când oamenii dau vina pe circumstanțe, pe sorți, pe pisică, n-o fac pentru că sunt proști, n-o fac pentru că sunt răi, o fac pentru că nu știu. Nu știu că în momentul în care arată cu degetul către ceva, ei alocă puterea și responsabilitatea acelui ceva și se lasă pe ei fără putere. Este o soartă cumplită să treci prin viață fără putere. În momentul în care arunci putere altcuiva, altceva, nu știu ce-o fi, orice este acolo căruia tu-i spui e din „cauză că”, în momentul acela tu te anulezi din existență. Uite, mie nu-mi ies pe gură cuvintele „vai, n-am venit pentru că bla, bla, bla”. Îmi cer iertare că nu am venit și apoi spun „n-am fost responsabilă să gestionez lucrul acesta cum trebuie”. Pentru că asta e realitatea. În momentul în care spui adevărul, adevărul fiind că tu ești responsabil, atunci și crești. Pentru că știi ce anume ai făcut corect, ce n-ai făcut corect, ce ai făcut cu integritate și ce n-ai făcut cu integritate. Așa că acum eu le spun altora „Ori faci, ori nu te mai plânge. Ori pleci, ori nu te mai plânge”. Nu-ți place serviciul? Pleacă! Dacă nu vrei să pleci, du-te la șef și spune-i „Nu-mi convine asta, nu-mi convine asta, dă-mi mai mulți bani”. Dacă nu vrea, pleacă. Dar nu te mai plânge dacă stai.Ți-am răspuns?
Când ai o viață mică și n-ai o miză, când nu-ți propui să faci ceva măreț, să faci o diferență, nu-ți propui să aduci o contribuție, atunci ai timp de toate chestiile astea, să te vaieți, să cauți vinovați
PRINȚESA URBANĂ: Da. Mulțumesc! Îți aduce foarte multă putere să privești lucrurile onest. Deși recunosc că e ceva foarte plăcut, dulce-amărui așa, să te plângi, să te văicărești, să te despletești și să primești de la cel care te ascultă „Da, ți-e foarte greu”. E adevărat că nu te ajută la nimic, dar cumva înțeleg de ce foarte mulți dintre noi fac asta și se bat pe umăr „da, ai o viață nasoală. Ești singura persoană din lume căreia… Deci nu există soluții pentru tine. Asta e, ești o victimă”.
CONNIE LARKIN: Spune-mi, te rog, Ioana. De ce crezi că oamenii fac asta, ceea ce-ai spus tu acum?
PRINȚESA URBANĂ: De frică și pentru că este greu să faci ceva. E mult mai simplu să nu faci.
CONNIE LARKIN: Da, ce spui este valabil, în plus, ce văd eu este că oamenii au vieți mici. Când ai o viață mică și n-ai o miză, când nu-ți propui să faci ceva măreț, nu-ți propui să faci o diferență, nu-ți propui să aduci o contribuție, atunci ai timp de toate chestiile alea. Dar dacă tu ai o miză mare, nu-ți permiți să te alinți, nu-ți permiți să-ți furi puterea. Pentru că ori de câte ori îți demolezi puterea, ca s-o generezi la loc îți ia mai multă energie. Oamenii care nu au o misiune mai mare decât confortul lor au intenții mici pentru viața lor, iar ele coboară din ce în ce, se fac tot mai mici. Ești tot mai lipsit de putere și nu vei putea să faci o diferență nici pentru tine, nici pentru alții.
PRINȚESA URBANĂ: Se leagă foarte bine ce-ai spus mai devreme cu următorul subiect pe care l-am ales și anume orgoliu versus puterea de a renunța să mai ai dreptate. Mi se pare că toți suntem într-o luptă de a ne confirma că ce am făcut și ce credem și ce simțim e corect și asta nu doar că duce la conflicte care nu se termină – și cu partenerii, și cu părinții și cu copiii, dar nici nu ne lasă să schimbăm ceva cu adevărat, pentru că asta înseamnă să admitem că tot ce am făcut până atunci este greșit și e foarte greu. Cred că e ceva în ființa umană, e aproape imposibil de gestionat să zici „OK, am trăit ca un prost. De azi vreau să fac lucrurile diferit. Și pentru că e greu să recunoști asta, n-o faci și trăiești cumva degeaba în continuare. Care-i capcana aici? Zi-ne tu.
Dacă ești așa de deșteaptă și le știi pe toate și ești superioară, cum se face că suferi atât de mult în viața ta? Cum se face că te plângi de aia, de aia, de ăla, de aia?
CONNIE LARKIN: De când am făcut educația asta – de când am participat în cursul care preceda Landmark Forum – când am făcut-o, în primul rând ce am descoperit este că orgoliul este cel mai mare cancer care poate să-ți mănânce viața. Am regăsit tematica orgoliului în toate culturile, în tot ce am învățat, în tot ce-am citit. Mie-mi place Don Juan-ul lui Carlos Castaneda, el zice că orgoliul este ascuns de indignare morală. Când ești indignat moral fără discuție ai o poziție de superioritate și absolută dreptate. E foarte important să vezi când faci asta și să renunți la a avea dreptate. Dar e greu, pentru că indignarea asta morală se autoapără, te pierzi complet. Să-ți povestesc ceva.
Acum 30 de ani eram în Israel și am făcut EST training, cursul dinaintea Landmark. Am realizat în curs că aveam indignare morală, superioritate, aveam o părere despre tot, știam mai bine decât oricine. Ascultam totdeauna prin filtrul ăsta. Dacă sunt sau nu sunt de acord, dacă-mi place sau nu-mi place. Și în general diminuam pe oricine și pe orice, eram mai deșteaptă ca oricine. În seara aceea mi-am dat seama că, deși mă consideram așa grozavă, viața mi-era extrem de suferindă. Am zis stai puțin, gândește-te un pic. Dacă ești așa de deșteaptă și le știi pe toate și ești superioară, cum se face că suferi atât de mult în viața ta? Cum se face că te plângi de aia, de aia, de ăla, de aia? Că este un nonsens. Dacă începi să gândești, vezi că este un nonsens. Pe de o parte, crezi că ești cea mai deșteaptă, pe de altă parte, lucrurile în viața ta nu funcționează.
De ce facem asta? Din orgoliu, evident! dar ai nevoie de cineva să îți arate asta! Eu n-aș fi făcut asta fără Landmark. Pentru că nu aveam acces la creierul meu. Că deșteaptă eram și înainte. Dar n-aveam asta, n-aveam acces la asta. Trebuie totdeauna să fie cineva din afară care-ți arată. Ce se întâmplă în Landmark, care este absolut miraculos, este că ai o sală de 200 de oameni. Când cineva iese în față și vorbește despre ce i s-a întâmplat, te vezi tu. Atunci orgoliul tău, egoul tău, identitatea ta nu este atacată și te poți uita. Pentru că dacă cineva îți vorbește frontal., te aperi, s-au închis ușile și gata, nu vezi, n-auzi.
De fapt, nimănui nu-i pasă de tine. Tuturor le pasă de ei înșiși.
PRINȚESA URBANĂ: Sunt foarte puternice sunt mărturiile de pe scenă și cumva, în același timp îți dorești foarte mult să faci și tu asta, să te urci acolo, pentru că vezi ce efect are prezența altora în fața ta și vrei să fii de folos. Dar atunci apare frica de oameni. Cred că toți avem asta. Ce-or să zică, și chiar dacă n-or să zică, dar ce-or să gândească, că până la urmă, toți vrem să ne iubească toată lumea și e foarte greu să te urci undeva, cu reflectoare pe tine, să vii la microfon și să spui lucruri adevărate. La jucat roluri suntem toți foarte buni. Cum scăpăm de frica de judecata celorlalți? Pentru că mulți dintre noi, care poate reușesc să-și învingă nevoia de a avea dreptate, se opresc din a face lucruri pentru viața lor pentru că le e teamă de ce vor crede și spune ceilalți.
CONNIE LARKIN: De fapt, nimănui nu-i pasă de tine. Tuturor le pasă de ei înșiși. În timp ce tu crezi că vrei să dai bine pentru el, el vrea să dea bine pentru tine, tu ești orb și nu-l vezi pe el, el nu te vede pe tine… Uite, mie nu-mi pasă ce gândești despre mine. Sunt adevărată vieții mele, onoarei mele, iar când am să mor, vreau ca viața mea să fie 100% trăită. Nu netrăită din cauză că.
PRINȚESA URBANĂ: Am simțit și eu frica asta, ani de zile – și când am făcut un exercițiu în Landmark, atâtâ de limpede am văzut ce spui tu, Connie! Stăteam toți cu ochii închiși și ne gândeam „OK, ți-e frică de ceilalți. Vizualizează asta”. Și eu mă gândeam că sunt singură în mijlocul unui grup de oameni care mă arată cu degetul și râd de mine. Că sunt strâmbă, că sunt goală, că sunt urâtă, că… Și la un moment dat, exercițiul era să deschidem ochii în orice moment și să ne uităm în jur. Și când am deschis ochii, am văzut că de fapt, nimeni nu se uita la mine. Toți erau cu ochii închiși și se uitau la ei. Din momentul acela, s-au schimbat atât de multe lucruri în viața mea! Aș putea să mă urc în fața a un milion de oameni dezbrăcată! Nu aș avea nicio problemă să vorbesc cu orele la microfon indiferent de ce vor crede ceilalți. A fost una dintre cele mai mari revelații din viața mea.
CONNIE LARKIN: Este unic exercițiul. Nu contează cine vine și-ți explică despre cum să vorbești în public și-ți dă șpiluri. Când tu vorbești în public după șpilurile cuiva și-ți pui așa, un fel de perete invizibil care te face să vezi picioarele celor din primul rând, dar nu vezi toată sala și vorbești în dodii, ăla nu-i vorbit în public. Este doar că te aperi printr-un zid invizibil cumva de oameni, ești un carton care vorbește.
PRINȚESA URBANĂ: Îmi spunea cineva acum două zile la prezentarea pentru Landmark Forum că da, știe teorie, a citit toate cărțile, a fost la coaching, a fost în terapie și știe tot. Și era frântă și obosită de faptul că nimic din ce știe nu o ajută. Și că încearcă, se străduiește, toate rețetele, pe toate le face și cu toate astea, nimic nu se schimbă în bine în viața ei. Sunt persoane care nu pot avea fericire, curaj, pace și toate lucrurile pe care ți le oferă faptul că ești prezent la viața ta? Sunt persoane care nu au acces la asta, orice ar face?
CONNIE LARKIN: Suntem, cred, opt miliarde de oameni pe pământul ăsta. Și suntem la nivele diferite de a vedea. Niciunul nu este inferior sau superior altuia. Unii avem abilitatea să ascultăm, să auzim, să vedem, alții nu. Suntem toți pe cărări diferite de evoluție. Nu pentru că ar fi ceva care lipsește la cineva. Dar unii dintre noi avem prea multă densitate în cap, prea multă dreptate despre ce știm. Prea mult dăm sprijin sistemului nostru de gândire rațional, împământenit. Când descoperi că modul în care tu gândești te privează de alte puncte de vedere și de alte spații și de viața însăși, poate ești dispusă să renunți la eu știu tot. Poate ești dispusă să renunți, sau să incluzi faptul că mai este ceva pentru tine de văzut, pe care nu-l cunoști. Când ți se deschid ochii, adevărul este același: ori ești treaz, ori nu.
PRINȚESA URBANĂ: Vreau să vorbim un pic și despre asta. E o senzație pe care am avut-o și eu când am intrat în sală la prezentarea Landmark Forum și în prima zi din Landmark, când n-am înțeles de fapt ce se întâmplă acolo, în 2008. S-au și ridicat oameni din sală la primele propoziții rostite, spunând „Exact cum mă așteptam, o spălare de creier! Sunteți o sectă”. Pentru că, într-adevăr, e limbajul acesta care-ți promite lucruri. Ți se va schimba viața. O să fii altă persoană. Lucru care e adevărat și știu că sună ciudat când spunem asta. Și apoi se urcă pe scenă oameni care zic „Uite, am făcut Forum acum un an și uite ce mi-a adus în viață: m-am schimbat complet, m-am reparat cu părinții am completat relația cu familia mea, cu soțul”. Și stai în sală și te gândești Hai, frate, mă lași?! Dar ce e asta? Mai rămâne să ne bem urina, really? Și cu toate astea, sunt în poziția în care pot să zic că din momentul în care am terminat cursul și și am înțeles și am început să practic (pentru că dacă doar te duci la curs și după aia te duci acasă și te întorci la porcăriile tale, n-o să se schimbe nimic în viața ta, trebuie să lucrezi cu tine, să faci lucruri) viața mea chiar s-a transformat. Și multe din ce am acum vin din transformarea asta.
CONNIE LARKIN: Ce se întâmplă de au loc transformările astea uriașe în oameni e simplitatea însăși. De-aia este greu de înțeles. Dintr-odată îți recapeți ceea ce ai avut dintotdeauna: accesul la discernământ, începi să vezi lucrurile dincolo de iluzia pe care ai adoptat-o pe parcursul vieții tale. Începi să vezi lucruri diferite pentru că le treci, că transcenzi, treci dincolo de ego, treci dincolo de a avea dreptate, de a fi atotștiutoare. Treci dincolo de a ști mai bine ca oricine. Nu trebuie să crezi nimic. Nu trebuie să faci nimic. Pur și simplu să participi, să te uiți singur, dacă veți ceva care-ți folosește, să-l iei. Chestia asta cu secta este absolut ilară pentru mine. Dumnezeule, mă distrează extraordinar. Îți jur că dacă eu ați fi auzit despre chestia asta, că poți să-ți transformi viața, când am făcut eu cursul, evident că nu m-aș fi dus la cursul ăsta, pentru că mi se părea aberant. Mai și costă 500 de euro… Dar funcționează!
PRINȚESA URBANĂ: Un singur lucru mai am pentru astăzi – continuăm data viitoare. Despre listele foarte lungi cu lucruri de făcut, care ne sufocă și pe care le cărăm în spinare zi după zi și care nu ne lasă să dormim și care ne trezesc în toiul nopții, că aoleu, am uitat, trebuie să mai fac și asta. Cum ne eliberăm de povara asta?
CONNIE LARKIN: A face este lucrul cel mai palpabil pe care-l avem în viață. A face. Este ceva real, palpabil, nu? Și sunt niște puncte de vedere care ne fac pe noi să avem o relație disfuncțională cu ceea ce facem. Dar sunt doar puncte de vedere. În momentul în care tu realizezi că sunt doar puncte de vedere și nu reprezintă realitatea, poți să te muți în oricare dintre ele. În primul rând, nu poți să le faci niciodată pe toate. Când o să mori, o să lași o agendă cu lucruri pe care nu le-ai făcut – asta să-ți iasă din cap, că le vei face vreodată pe toate. Nu este nevoie să te hăituiești, este nevoie să ai discernământ și să vezi ce este mai important pentru tine. Pentru mine, cel mai important este să-mi păstrez dulceața vieții mele. Pentru mine este important să pot să respir, să mă uit la un pom. Pentru mine e important să fiu conștientă că trăiesc. Iar orice lucru pe care-l fac, să-l fac cu conștiință, cu prezență. Și nu fac niciun sacrificiu. Pentru că întotdeauna fac o alegere.
Pe Connie o găsiți pe Connie Larkin.com. Acolo găsiți cursurile pe care le face în București, dar și în țară. Pe 5 iunie va fi la Timișoara, pe 28 iunie va fi la Cluj. pe 20 mai are loc o nouă prezentare Landmark Forum în București, la Hotel Caro, de la 7 seara. Detalii aveți aici.
Sursa foto: om nefericit via Shutterstock.com
Transcriere interviu: Ioana Grecu
Si totusi sunt oameni care nu se uita la ei si se uita doar la altii transmitand energie negativa. Nu se uita la ei probabil pentru ca nu le place ceea ce vad sau nu au capacitatea de a pune problema propriei persoane.
In experienta mea, si Connie vorbeste si ea in alte interviuri despre asta, atunci cand X se uita la Y si tot ce vede sunt neajunsuri, se uita de fapt in oglinda.
Nu am acces la cursuri. Ce cărți sunt disponibile?
https://connielarkin.ro/carte/
https://www.amazon.com/s?k=werner+erhard&crid=1FMK1IVBIV48C&sprefix=werner+er%2Caps%2C251&ref=nb_sb_ss_i_1_9
poti urmari si asta https://www.youtube.com/watch?v=T6hZ9eXCvxQ
Știu că e simplu să spui ”Accepți sau pleci”, dar câteodată lucrurile nu pot fi tranșate atât de clar. De exemplu (și nu e exemplul meu, ci al cuiva de lângă mine), trebuie să ai grijă de un părinte cu care ai probleme de relaționare dintotdeauna și nu poți să pleci, să-i întorci spatele și să-l lași să moară. Dar în același timp nici nu poți accepta senin să-l ajuți, când ca să-l ajuți trebuie în multe situații să te pui pe tine pe locul doi.
Este persoana aceasta pregatita sa stea langa parintele acela tot restul vietii parintelui? Este persoana aceea dispusa sa vindece relatia? ATENTIE: ca sa vindeci o relatie cu cineva, nu ai nevoie ca acel cineva sa vrea sa vindece, tu vindeci partea ta si vei fi impacat cu relatia aceea. Recomand persoanei de langa tine sa caute The Work de Byron Katie. Daca isi face cont pe audible prima carte este gratis, deci practic o solutie la problema este GRATUITA. Link – https://www.audible.co.uk/
Ajuta genial in a intelege ca ceea ce ne deranjeaza nu este realitatea vietilor noastre ci gandurile pe care le avem despre realitate.
Pentru tot exista solutie daca esti pregatit si o vrei. Imbratisari!
Realitatea este că sunt persoane care trec prin relații similare cu părinții (situații citite chiar aici) care nu pot accepta atât de ușor că suferința lor este doar relativă, că ajunge să-ți schimbi perspectiva și totul se rezolvă.
Îmi pare rău că iau exemplul Ioanei, nu îmi doresc să se supere pe mine. Dar ea a trecut prin cursul de Landmark Forum și nu s-a putut încă împăca cu anumite lucruri. Nu ajunge să îți spui că suferi pentru că tu te raportezi greșit la o relație și imediat să fii împăcat cu asta.
Împăcarea (dacă vine) înseamnă un întreg proces în care ai nevoie de timp pentru a asimila tot ce procesezi. Timp în care realitatea te lovește în cap. Cu diverse.
Scuze, ca să răspund la întrebările tale: nu, nu este pregătită, pentru nici una dintre ipostaze.
Însă mulțumesc pentru sugestii și îmbrățișări! Am încercat să o văd pe Byron Katie pe youtube dar nu m-a prins deloc. Poate am nimerit eu o filmare mai puțin reușită (era într-o conferință).
Nimic nu e usor Ella. Solutiile sunt rareori usor de implinit chiar daca sunt relativ simple si este nevoie de munca sustinuta in orice intreprinzi. Ai perfecta dreptate cand zici nu e de ajuns doar sa realizezi lucruri ca sa le schimbi. O stiu si eu din experienta, pentru ca de ani de zile incerc sa implementez niste lucruri si unele imi reusesc, altele mai au nevoie de timp. Ma bucur totusi ca ne gasim om cu om in spatii ca acestea si mai schimbam o vorba, mai aflam ca nu suntem singuri!
Ba poti. Tu, ca adult, alegi sa stai sa-l ingrijesti. Daca faci asta, fa-o asumandu-ti ca aia e relatia, ca el nu se va schimba, ca lucrurile sunt cum sunt. (Am inteles ca nu e vorba despre tine, folosesc adresarea directa cu valoare impersonala, generala.)
Asumare=fara sa te plangi ca lucrurile merg exact asa cum au mers mereu, fara sa ai asteptarea ca ceva sa se schimbe in ciuda istoricului.
Sa stai langa cineva care ti-a dovedit de nenumarate ori ca e toxic pt tine este o alegere indiferent care sunt circumstantele, caci nu te tine nimeni legat cu lanturi sau cu pistoul la tampla.
Daca alegi sa ingrijesti un parinte toxic inseamna ca alegi „chinul” relationarii cu el in detrimentul vinei ca ar muri in circumstante nasoale fara tine si, eventual, din lipsa prezentei tale langa el. Which is fine, doar ca e si asta o alegere.
Cand ajungi sa intelegi asta, deodataviesi din rolul de victima. Si zau ca te simti mai bine stiind ca tu ai controlul asupra deciziilor din viata ta.
Ella,
pe tema relatii defectuoase cu parintii, are Ioana interviu cu Connie aici:
https://www.youtube.com/watch?v=QToTho1TcC4
E nemaipomenit, iti recomand sa il asculti cu atentie, explica multe lucruri ce eu doar le-am simtit.
Mulțumesc, am urmărit primul episod cu Connie de când l-a postat Ioana. E aceeași soluție: ceea ce te face să suferi e doar o interpretare a ta. Ai de ales între a fi dispus să renunți la acea interpretare a ta sau a accepta să fii victimă în continuare.
Totuși, dacă într-o relație între doi adulți e mai ușor să spui ”Accepți sau pleci”, când e vorba de o relație copil – părinte e mult mai greu. Copilul din relație a suferit, și chiar dacă copilul e adult acum, cel care suferă e copilul din el. Chiar dacă cu mintea și sufletul de adult poți accepta și înțelege mult mai multe, sufletul de copil nu poate fi vindecat așa ușor.
si evident ai gasit scuzele: parintele e de vina, si sufletul de copil nu poate fi vindecat asa usor. Fix ce ai scris in comentariu este in segmentul descris de Connie.
Eu sunt convinsa ca vindecare vine din noi, suferintele se schimba in lectii, si depinde doar de noi. Aceasta intelege a venit tarziu in viata, ani de zile m-am complacut in suferinta. Fiecare solutie e unica, pt unii acceptarea, pt altii ruptura totala, pt altii revolta, pt unii scris o scrisoare si trimis sau ars, etc – sunt milioane de solutii, am gasit una doar cand am vrut cu adevarat.
Mulțumesc pentru răspuns, dar cum am specificat mai sus nu e vorba de mine. Deci nu ajunge să vreau eu să se rezolve problema. Iar eu nu caut scuze, pentru că nu e vorba de mine, doar exprim ce simt în lungile mele discuții pe temă cu persoana de lângă mine.
Iar eu refuz să-i spun: ”e doar vina ta, nu-ți dorești îndeajuns să te vindeci”, ”suferi pentru că tu alegi să te duci să îngrijești omul care te-a rănit, ai putea să alegi să nu te duci”. Mi se pare crud. Aș arunca și vină peste suferința prea mare care e acolo și zău că nu e cazul.
Nu știu dacă o să facă vreodată pace cu toată situația (așa cum zici, la tine a durat ani de zile până ai reușit), dar nu-l pot forța dacă nu e pregătit.
asa e, o citez iar pe Connie ce zice ca ajutatul unui om cu fortza este o agresiune. I did it 🙂 – acum am maturitatea sa zic ca atunci aveam impresia ca ma ajut pe mine.
E nevoie de rabdare. Nu stiu daca de ani, cunosc „copii ” ce s-au vindecat imediat la sfarsitul adolescentei, si cunosc care la 40 ani isi ineaca suferinta in dependente (alcool, mancare, droguri). Ca prieten tot ce pot face e sa fiu acolo, alaturi, cand au nevoie.
multumesc.
Imi pare rau, Connie nu m-a convins 🙁 vorbeste repezit si urat si spune niste lucruri despre bunul simt pe care eu le-am invatat gratis de la parinti, bunici si scoala…Inteleg ca unii sunt „prost crescuti” si au nevoie de ajutor, poate pe ei ii ajuta, cine stie.
Interesant, am ascultat de doua ori fiecare interviu cu Connie. Pacat ca este atat de scump cursul si nu-mi pot permite asa ceva :(. Am cativa ani de cand incerc sa schimb ceva la mine, am cheltuit foarte mult cu terapie, carti, cursuri, etc, si sunt poate mai broken than before. Ce nu stiam nu ma ranea. Acum stiu dar nu stiu ce sa fac cu tot ce stiu so it’s even worse.
eu zic ca merita sa faci un efort sa faci rost de banii astia. iti va oferi piesele lipsa.
Din pacate este o suma foarte mare pentru mine si mereu m-am simtit vinovata ca as fi putut sa fac mai multe pentru copii cu timpul si banii cheltuiti pe psihologi, terapii, s.a.m.d., in urma carora am ramas mai rau decat inainte. Strang bani de 3 luni sa pot comanda ochelarii copilului so no way sa mai sacrific copiii ca pooooooate de data asta ma ajuta. What if it doesn’t? Cred ca pe undeva sunt si convinsa ca nu mai pot indura inca un esec in incercarea de a ma „repara”.
uite, te rog, te invit sa citesti ce ai scris. este fix FIX ce spune Connie, nu esti tu de vina ca nu iti poti schimba viata, viata e de vina. am o sansa extraordinara sa fac ceva care imi poate lumina viata pentru totdeauna, dar nu gasesc 500 de euro s-o fac. dai putere banilor, cand ei sunt doar instrumentul. daca ar fi 50.000 de euro, da, ok, e imposibils a faci rost de atatia bani. 500 de euro nu sunt multi bani, chiar daca pot parea multi pentru tine. e mintea ta, care nu vrea sa se deschida, se apara, pentru ca prefera calea batatorita. care cale n-o sa-ti aduca niciodata nimic mai bun decat ai acum.
exact acesta e motivul pentru care acest curs nu e 200 de lei. e 500 de euro ca sa te scoata din zona lucrurilor usoare, pe care le faci fara sa iesi din cutie si care nu schimba nimic in viata ta.
esti cu adevarat sincera cand spui ca vrei o schimbare in viata ta? ca vrei sa te conduci tu? atunci o sa faci rost de nenorocitii aia de 500 de euro si o sa te duci acolo si o sa fii prezenta maxim, ca sa merite banii aia pe care i-ai adunat cu atata efort. si fix din momentul in care dai banii, inainte sa inceapa cursul, va incepe si schimbarea in tine, pentru ca ii vei spune mintii tale ca nu ea conduce, ci tu.
Chiar daca pare imposibil de crezut, sunt oameni pentru care 500 de euro sunt foarte multi bani. Eu doar atat mai am de spus despre aceasta presupusa scuza si ca de fapt nu imi doresc sa ma schimb: „Nu ești adormit, orb și nici inconștient. Ești cine și cum e firesc să fie orice om după ce l-a călcat trenul, într-o lume care nu știe încă cum să repare mai repede răni din nevăzuturi atat de multe și diferite. Dacă nici unul ca tine nu e al dracului de treaz și conștient, numai Dumnezeu din ceruri mai poate spune cine naiba e.”
https://georgiamihalcea.com/2019/06/05/trauma-nu-te-decupleaza-de-la-sine-ci-te-ingroapa-in-sine-in-acelasi-timp-excluzand-halci-din-tine-astfel-amputat-esti-lasat-fara-resorturi-nascandu-se-astfel-ceea-ce-resimtim-ca-depresie-disper/?fbclid=IwAR16aMDlWE7fwC7T0mGq1fpuzQAOORtikli2HQCyugLquG_THgpIxphHiig
pt cei, ca tine si ca mine, vorbeste Connie.
Chiar daca nu am cei 500euro sa ii scot din buzunar, am ascultat toate videourile, am facut notite, am cautat cartile la care face referire, meditat cum ajut in viata de zi cu zi.
Realmente la asta se refera Connie: cum ne craponam in „nu am 500euro” sau ” nu am timp” sau ” mama e de vina” si in final nu facem nimic
Oh dar da, am cam 5-6 ani de cand fac asta. Am citit mult, am ascultat Ted Talks, m-am inscris si am facut facultatea de psihologie, ascult audiobooks, urmaresc oameni precum Connie, ascult si de 2-3-4 ori o discutie. Am fost la cativa psihologi, la psihiatru. N-as zice ca am stat cu mainile in san si m-am plans mereu. Am incercat ce si cat am putut si stiut eu dar cand am tras linie toate astea mi-au adus doar multe suferinte in plus si multi bani in minus. Imi doresc sa dau timpul inapoi si sa evit ziua in care mi-am dat seama how broken I am. De atunci totul a fost o incercare continua de a ma schimba care a esuat lamentabil. So I kind of lost hope.
Eat, pray, love sau SMILE, PRAY, LOVE- e GRATIS! Mie mi se pare culmea materialismulul cand spui trebuie sa faci rost de 500 euro ca sa te inversunezi sa rezbesti in viata, in loc sa zica: „hai, iti ofer un loc gratis ca vreau sa te ajut”, ma rog poate asa am perceput eu discursul….nu vreau sa jignesc pe nimeni, e o parere pur subiectiva
Lucrurile oferite gratis nu functioneaza, pentru ca sunt percepute a fi de slaba calitate. Tocmai efortul pe care il faci sa fii acolo (program, lasat copilul cu altcineva, efort financiar) te motiveaza in prima faza sa fii acolo, sa fii atent, sa iti iei tot ce se poate (daca tot m-am spetit atata, apai nu plec de aici cu capul gol).
Eu m-am bucurat și
ma bucur in continuare in viața asta de multe lucruri gratis: de la vizualizarea unui spectacol de teatru in fiecare săptămâna cat eram studenta, pana la concerte in aer liber, filme, activități pentru copii etc- totuși de buna calitate. Dar da, probabil ca nu e pentru mine acest eveniment, eu nu am totul și nu dețin cheia fericirii, dar sunt împăcată și împlinita cu ceea ce am, iar dacă încape mai mult, sunt dispusă sa lărgesc sacul 🙂
Daca simti c-ai epuizat toate resursele si posibilitatile si nu-ti mai vine sa incerci iar o noua cale (pentru care ai nevoie si de niste bani)… mai este una.
Aceea de a-ti cauta un parinte bun (nu faimos) la o parohie din oras sau poate la o manastire si sa mergi sa vorbesti sincer cu el. Apoi poate urma si o spovedanie. Nu stiu nimic despre tine, de aceea nu stiu cum sa-ti scriu. E un simplu sfat, neutru.
Nu stiu cum e la psiholog, n-am fost niciodata.
Dar stiu ca dupa o spovedanie sincera (in care nu m-am ascuns dupa deget, nu m-am indreptatit si nici n-am dat vina pe altii) ma simt usoara ca un fulg, iar toate problemele pe care le am se vad intr-o noua perspectiva, se rezolva altfel dupa aceea. Spovedania facuta sincer, autentic si repetata periodic, ne vindeca si ne ajuta, treptat, la o cunoastere de sine care vine firesc si … altfel.
Daca ai 8 minute, poti urmari cuvintelele IPS Hierotheos Vlachos:
https://doxologia.ro/interviuri/video-una-este-lucrarea-duhovnicului-alta-este-lucrarea-psihologului-ips-hierotheos
ai rabdare cu tine si cauta ceva ce functioneaza pt tine, maturizarea emotionala si dragostea de sine vine in moduri diferite, doar suntem unici. Astea se invata.
am ascultat video-ul de 3 ori.
Atat de des si usor dau vina pe altii: vreme, sef, copii, ipoteca etc si uit ca viata ce mi-am creat-o e o viata creata de mine.
Pe bune? În ce bulă trăiește?
Când ai rate la casă pentru tot restul vieții, îți arde de pus piciorul în pragul biroului șefului și de bătut cu pumnul în masă?
Când chiar NU ai cu cine să lași copilul (mă iertați, la un an nu-l pot lăsa cu cheia de gât, iar bonă nu-mi permit!), tot găsesc scuze?
Chiar nu ajută atitudinea asta de „E vina ta dacă nu poți!” Nu face decât să ne aducă un sentiment de vinovăție. Și atât!
Ai dreptate. Uneori pur si simplu alternativele-s la fel de rele, insa dupa ce treci de anumite greutati, si de obicei, timpul te ajuta sa depasesti orice, tinzi sa uiti si devii atotstiutor. Daca raspundurile ar fi numai in noi, nu ar mai exista atata suferinta, razboaie, foamete. Pt unii, predicatorii din gama dezvoltare personala sunt f utili, cam cum functioneaza si religia/practicarea credintei..pt altii, solutiile nu sunt atat de simple. Rezista, nimic pe lumea asta nu ramane la fel, si situatia ta se va schimba.
Pai tocmai, nu e despre invinovatire, este despre imputernicire, despre a primi impulsul de a face tot ce se poate ca sa ai o viata (mai) buna, si nu poti face nimic din toate astea daca tot ce iti spui e lista de lucruri care te subjuga (rate, copil etc). Uite, ca idee, stiu foarte multe femei care au renuntat la job cat copilul era foarte mic, care aveau rate la casa si la masina, si care s-au apucat de altceva si care acum, niste ani mai tarziu, sunt mult mult mai bine ca inainte, cand erau prea ocupate sa numere lucrurile care le sufoca. Incearca sa iesi un pas din cutia asta si sa vezi problema mai detasat, ca una de matematica. Toate problemele au solutii, iar victimizarea nu ajuta sa le vezi, din pacate.
Solutia vindecarii sufletului este intotdeauna in tine omule , nu ai nevoie de asa zisi guru pe bani multi ce iti promit raiul cand raiul e in tine, nici de discursurile lor atent studiate in arta de a manipula cum este si aceasta aroganta Connie Larkin care vorbea despre ea in trecut ca le stia pe toate si toti erau prosti, nici acum nu gandeste altfel, doar ca o face pe bani multi, are aceeasi parere despre oameni.
Oameni buni, nu va mai cedati puterea altora, mai ales cand e vorba de oameni lipsiti de lumina interioara care se hranesc cu lumina si cu ignoranta altora.
Iubirea, iertarea si acceptarea sunt cele mai puternice sentimente de vindecare pe care daca noi oamenii le-am cultiva mai atent si le-am acorda prioritate, am vindeca nu numai propriul suflet ci intreaga planeta. Daca despre iertare si acceptare crede ca stie ceva, aceasta Connie inca nu stie nimic despre ADEVARATA iubire, nu pomeneste nimic despre acest sentiment unic din care izvoresc celelalte doua si asta se simte cand tot ce cuvanta e lipsit de IUBIRE !
[…] de al doilea episod (aici) a fost despre vină, despre frici, despre orgoliu și un pic despre toată povestea cu educația […]