Noi, fetele, nu vorbim despre asta. Nici măcar între noi.

91 comentarii

1. Mulțumesc că ai spus!

   • Pe mine m-a marcat mulți ani doar atingerea unuia in curtea școlii cand aveam 7-8 Ani. Ani de-a rândul nu am suportat sa stau in preajma adulților bărbați, pana si de tatăl meu ma feream, care nu a facut niciodata un gest nepotrivit. Aveam in minte doar ideea ca toti sunt niste obsedați sexual. Poate de asta si am fost toată viața rece cu bărbații. Nu stiu ce as fi facut daca s-ar fi intamplat altceva. Din pacate bărbații se considera îndreptățiți să faca ce vor cu o femeie si sa o faca pe ea vinovată daca se afla. Sper din suflet sa imi cresc băiatul sa respecte alegerea unei fete.

   • Ai ridicat o problemă extrem de importantă: agresiunile sexuale duc la probleme în cascadă. Evitarea bărbaților sau un mental gen „toți bărbații sunt porci” au sigur consecințe în viața de zi cu zi, dar nu se duc de la sine către generația următoare. O femeie agresată sexual în copilărie poate avea dificultăți de relaționare cu copiii băieți, adică așa numitul „maternal bond” s-ar putea fie să lipsească, fie să nu treacă niciodată de zona nesigură. Aici consecințele sunt mult mai grave și nici soluții universale nu sunt de găsit.

   • Din pacate in viata cotidiana sunt n’spe mii de cazuri de genul acesta…traiesc traume pe care nu au cui sa le spuna, pentru ca relatiile parinti-copii sunt deficitare iar societatea e cea mai mare jungla in care traim. La fiecare colt o primejdie, o catalogare si multa nesiguranta.

   • Cât de marcant, cât de dureros, ce soc poate fi pentru o fetița sa treacă prin asta, dar mai ales, sa nu găsească înțelegerea mamei… sa ii simtă iubirea, sa simtă ca in ea are un sprijin, in confident! Sunt mama de doua fete( gemene) si ma rog la bunul Dumnezeu sa le păzească si sa le ferească de aceste orori! Voi fi mereu alături de ele si întotdeauna voi avea încredere in instinctul si in spusele lor. Esti o femeie curajoasa, luptătoare, care a răzbit singura intr-o lume plină de “hiene”!

   • Ma regasesc in multe din ce povestesti…si da , furia si greața fața de barbati am avut-o mereu..pana sa si construiesc o relatie normala cu sotul meu mi-a fost greu ,prea multa furie acumulata ,prea multa ura fața de oamenii indiferenti si fața de tatal meu care niciodata nu a fost acolo cand trebuia…a trebuit sa ma apar singura ,am devenit agresiva si imposibila.

   • Nu am înțeles niciodată de ce ai mei m-au ținut în curu’ gol la mare până aveam cred că în jur de 9 ani… eram atât de rușinată de privirea burtoșilor.Nu mai știu exact la câți ani au inceput sa îmi crească sânii, dar ce m-a marcat a fost că tatăl vitreg venea uneori în camera și îmi zica” Hai ii arăți lui tati țâțișoarele? Da sa pupe tati !” După o perioadă am reușit să îi spun mamei, a fost un scandal monstru. Bunica vitregă îi luă partea, spunând că oricum o sa ajung o curva și o să vin cu burta la gură și o să zic că e copilul tatălui meu vitreg.atunci s-a rupt relația dintre tată-fiica, nu aveam voie sa ies din casa, trebuia să vin la ora fixa de la școala eram persecutată și jignita constant. Plus că îi bagă numai tâmpenii in cap maicamii, la 14 ani mama m-a dus la ginecolog să vadă dacă mai sunt virgină, sau e adevărat ce ii spune soțul și soacra, ca ma frec cu tot cartierul.M-am simțit atât de ușurată când au divorțat, eram in clasa a 12a. In sfârșit nu mai stăteam în casă cu frică. Dar sechelele încă au rămas.. nici acum după atâția ani nu suport sa fiu atinsa sau sărutată pe sâni.
     Clasa a 6a.. iarnă, când „tată” lucra de noapte trebuia să îi duc cina la muncă, o distanta de 15 min de mers pe jos. Ies din curte, pe stradă se baga unul în seama… Câți ani am? Unde învăț?etc, cred că avea în jur de 20 și ceva de ani. M-am așteptat să ies de la jobul tatălui și m-a urmărit înapoi spre casa și tot încerca să se bage iar în seamă cu mine. Când sa inchid poarta îl găsesc în spatele meu blocând poarta. Mă roagă să stau puțin de vorbă , și intră după mine in curte , ca eu nu stau aici și că am intrat în curtea asta că sa scap de el.. îl ameninț că dacă nu plecă încep să țip. Îmi pune piedică, mă trântește la pământ, se urcă pe mine. Cu o mână mă ținea de gură și cu cealaltă incerca sa îmi intre în pantaloni. Norocul a fost că sunt a naibii de friguroasă și că mă îmbrac cu multe pe mine iarna,aveam body , ștrampi , și colanți pe dedesubt și o geacă până la genunchi…și că maică-mea mi-a băgat în cap , după episodul sus menționat,că dacă sunt vreodată atacată sa țip cât pot de tare. După vreo câteva minute de zbierat in propria curte, iese bunica vitregă la geam, țipând că ce se întâmplă acolo, cu cine mă tot hârjonesc?. La cat am urât femeia aia, arunci îmi venea să îi sărut picioarele. Namila s-a ridicat și a fugit… am intrat în casă, maică-mea era prea ocupată cu treburi,și nu auzise țipetele.. nu a arătat semne de prea mare îngrijorare, și a luat oarecum totul în glumă, probabil încercând să mă protejeze și să nu rămân traumatizanta. De a 2a zi timp de vreo săptămână „tata” mă strigă „Vio-Lata” prin casă.. și totul a fost dat „uitării” foarte rapid…

   • Alexa, imi pare nespus de rau. Abuzul constant lasa urme adanci. Sper ca stii nu ai avut nici o vina. Iar glumele spun multe despre cine le zice, iar nimic despre tine.

2. Din pacate nu este un caz izolat.. Eu inca incerc sa gasesc metode sa ma vindec de ce mi s-a intamplat…

   • Buna! Incearca sa citesti cartea ” Secretele intregii vieti”.. Cred ca o sa gasesti raspuns si vindecare in cele din urma acolo!

3. Cu greu am reusit sa termin de citit, dupa multe intreruperi si din cauza relatarilor, dar si din cauza ca mi-a rascolit mult trecutul si mi-a amintit de episoade similare din copilarie/adolescenta. „Salbatica” eram si eu caracterizata pe la 3-4-5 ani pentru ca fugeam de un vecin de scara (aprox. 30 de ani), prietenul tuturor copiilor din cartier. Facea rost de Pepsi (vorbim de anii 80, cand Pepsi era o raritate) si toti copiii il asteptau veseli, in afara de mine. Eu fugeam mancand pamantul de el. Recunosc cu teama, dar si cu putina usurare ca nu imi aduc aminte mai mult decat atingeri in zona intima, „din greseala”, evident. Nu am „sapat” niciodata mai mult in perioada aia in mintea mea, pentru ca daca a fost mai mult, nu cred ca vreau sa stiu. Dar imi aduc aminte ca nu puteam vorbi cu nimeni despre asta. Nu stiam nici macar sa verbalizez sau sa explic faptul ca eram terorizata de intalnirile cu el si ma simteam rusinata de faptul ca „nu stiam sa fiu respectuoasa cu Cornel, o persoana care este atat de draguta cu toti copiii din bloc” (prin a fi respectuoasa se intelegea ca trebuia sa stau la el in brate, sa accept tot timpul sa ma pupe, oricand avea el chef). Teama si teroarea la fiecare intalnire cu el au inceput odata cu primele mele amintiri, pe la 3 ani. Nu stiu cata legatura este intre episoadele astea si dezvoltarea mea ulterioara, dar cert este ca la 7 ani aveam un jurnal in care scriam ca vreau sa ma sinucid. Ulterior, am devenit un adult depresiv si anxios, nevindecat complet inca.
   Dupa multi ani, intr-o vara, eram la coada la inghetata, iar tipul din spatele meu a inceput sa se frece de mine fara nicio jena. Cand am facut doi pasi in fata, m-a scuipat, m-a luat de gat si mi-a zis ca daca vrea, ma omoara acolo daca mai misc. Erau cel putin 4-5 persoane in spatele lui la coada, adulte, absolut toate s-au uitat in alta parte. Am ramas cu sentimentul de neputinta, „multumita” ca am scapat doar cu atat. Aveam cam 13-14 ani.
   In liceu, am fost atacata la distanta de 3 zile de acelasi barbat care o agresase pe prietena mea cea mai buna in lift, la ea in scara. Pe ea o amenintase si cu un cutit, reusise sa scape „doar” cu cateva atingeri pe sani, dupa ce a tipat si a speriat individul. Eu am scapat si mai usor; desi ma prinsese de gat si par, am urlat cat m-au tinut plamanii, a iesit un vecin si respectivul a fugit. Politistul local care trecea pe acolo chiar in ziua in care fusesem eu agresata ne-a explicat ca nu au ce face, nu pot cauta pe strada un tip brunet si inalt, dar a avut grija sa ne intrebe cum eram imbracate, ca poate l-am provocat. Nu ca ar fi contat, dar eram imbracate in blugi si tricou. Aveam 16 ani amandoua.
   O alta prietena de-a mea a fost terorizata saptamani intregi de un golan de cartier, care o hartuia zilnic prin remarci si a ajuns pana la a-i rupe bluza si sutienul pe casa scarii, pana a reusit sa se desprinda si sa ajunga in casa. Cu politia nu s-a rezolvat nimic, desi prietena mea stia bine cine e agresorul, cum il cheama, unde sta, il stiau si politistii, dar probabil ca „doar” niste pipaieli si ruperea hainelor nu erau incadrate la agresiune. S-a rezolvat abia cand s-a plictisit el si a gasit, probabil, alta fata pe care sa o terorizeze.
   Am reusit sa trec, in timp, peste frustrarea de a nu putea face nimic si de a nu fi facut mai mult la momentul respectiv. Desi sunt un adult neimpunator (am 1,54 si 47 de kg), acum am curajul sa raspund, sa imi fac dreptate, sa reactionez la micile hartuiri de pe strada (remarci nepotrivite, amenintari samd). Nu-mi mai e frica, nu mai inghet. Probabil pentru ca sunt mama si pentru ca vreau ca baietelul si fetita mea sa poata reactiona in situatii similare. Ii invat de pe acum ca nu trebuie atinsi de nimeni altcineva in afara de mine, ca nu trebuie sa interactioneze cu cine nu vor si, desi nu ii pot proteja 100% in orice moment, imi doresc sa poata spune orice si mai ales sa nu le fie niciodata teama sau rusine sa imi relateze orice semn de comportament neadecvat, pentru a putea evita situatii precum cele din copilaria noastra.

4. Am citit tot ce ai scris si e un lucru bun ca acum ai cui povesti si unii dintre noi suntem pregatiti sa nu mai ignoram si sa fim sensibili la gesturile si vorbele nepotrivite din partea oricui.

5. Imi pare asa de rau ca ai trecut prin asta. Tu si multe alte fete. Si ca nu vorbim despre asta, ne e rusine, de parca ar fi vina noastra. Ma uitam si pe Facebook si aici ca niciun barbat nu a comentat. Nu cred ca isi imagineaza ca exista astfel de agresiuni, ca sunt reale, ca ni se pot intampla oricand si sunt groaznic de traumatizante. Probabil si d-asta nu intervin cand vad situatii de genul asta pe strada, li se pare ca nu e mare lucru, probabil am facut noi ceva sau exageram cand povestim. Ar trebui sa le spunem toate detaliile astea, macar barbatii de langa noi sa inteleaga si sa fie de partea noastra. Poate impreuna reusim sa schimbam mentalitati si legi.

6. Cred ca este cam al 5-lea comentariu pe care l-am scris pe blog. Nu stiu exact ce vreau sa zic, singurul lucru sigur e: felicitari pentru curaj. Am ezitat sa las comentariu, pt ca nu spune nimic, dar sunt intr-o stare de soc amestecata cu multe alte lucruri si vreau sa iti confirm ca ai un curaj supraomenesc, doar prin faptul ca ai scris aici. Sper ca ai parte de ajutorul necesar.

7. Sunteti o femeie puternica! Mi se pare fantastic sa treceti prin atâtea și sa luptați așa!
   Va imbratisez! ???

   • Vreau să îți mulțumesc pentru curajul de a împărtăși experiențele acestea atât de dureroase…ceea ce am citit m-am făcut să realizez cat este de important sa discutam cu copiii noștri și să îi pregatim pentru astfel de situații pentru a putea reacționa dacă Doamne ferește s-ar întâmpla…cel mai dureros din ce am citit mi s-a părut reacția mamei…nu știu, dacă eu aș reacționa mai bine, vreau sa cred că da…este atât de important ca cei mici sa știe că părinții lor le sunt alaturi in orice situație…

   • Nici eu nu am spus nimanui nimic timp de 35 de ani…si da, relationez prost in continuare…si da, as vrea ca lumea sa fie altfel

8. Îngrozitor, absolut ingrozitor..
   însă ce pare absolut strigător la cer este situatia nepoatelor cumnatului… ele au reușit sa scape?

   • Exact la asta mă gândesc și eu.
     Oare ce s-a întâmplat cu fetițele?

9. Parca nu am aer de atata emotie de fiecare data cand aud sau citesc intamplari de genul acesta. Mi se taie respiratia pentru ca ma duce in episodul cel mai intens pe care l-am trait dpdv hartuire. Aveam 14 ani si mergeam la pregatire la un profesor care statea la 5-10 minute de blocul meu. Blocul avea lift vechi cu 2 usi care se inchideau manual si trebuia sa urc pana la etajul 9. Ma grabeam pentru ca intarziasem si am urcat in liftul gol. Un barbat de aproximativ 30 ani s-a urcat imediat dupa mine, a inchis usile iar cand liftul a ajuns intre etaje a deschis una din usi si l-a blocat. Cand s-a intors cu fata spre mine se masturba, a inceput sa ma atinga, sa ma pipaie, sa ma sarute si sa imi spuna sa imi tin gura ca altfel ma omoara. L-am rugat disperata sa imi dea drumul ca nu spun nimanui; dupa ce a terminat pe pantalonii mei a inchis usa, a pornit liftul si am coborat in fuga. Am urcat intr-un suflet pana la apartamentul profesorului care mi-a reprosat ca am intarziat si mi-a dat un servetel pentru ca „nu stiu pe unde ai umblat dar mai vii si murdara”.Am stat 3 ore la pregatire fara sa ii spun un cuvant despre ce am patit. Au trecut 16 ani de atunci dar nu mai merg cu liftul decat in prezenta femeilor si chiar si atunci sunt panicata si imi fac 1000 de scenarii pana ies din spatiul acela. Nimeni din familia mea nu a aflat vreodata ce am patit. Imi era frica de reactia tatalui meu si a fratelui. Stiam ca il vor cauta, stiam ca e din zona si imi era teama ca vor ajunge la puscarie pentru ceea ce vor face cand vor pune mana pe el. Asa am considerat atunci ca imi protejez familia. In cazul meu nu a stiut nimeni ce s-a intamplat cu exceptia prietenului care devenise umbra mea oriunde ma duceam. Ma lua de acasa, astepta sa imi termin treaba prin oras sau oriunde mergeam si ma lasa in scara asteptand sa urc scarile si sa auda ca am intrat in casa. Nu era nici el vreun zmeu de barbat, avea 16 ani si niciodata nu a cerut decat sa ma tina de mana daca ma simt ok cu asta dar m-a ajutat sa prind curaj sa ies iar in lume.

   • Cumplit! Și ceea ce s-a întâmplat dar mai ales atitudinea celor din jur.
     Nu am trecut prin așa ceva dar acum câteva săptămâni a fost ceva… fetița mea se juca cu finuțul nostru. În joaca lor a intervenit un bărbat tare prietenos. Multe întrebări, i-a dat în leagăn, îi lua în brațe. Noi, părinții în apropiere, dar fâstâciți nu știam cum să luăm copiii de lângă el. Erau tare încântați de noul lor prieten. Au urmat conversații și explicații, să nu mai fie așa prietenoși cu străinii dar nu sunt convinsă că au înțeles.
     Nu știu dacă sunt eu prea paranoică dar mi s-a părut aiurea, chiar dacă el spunea că are o fetiță acasă, că îi sunt dragi copiii.

   • Nu mi se pare ca esti paranoica si deloc normal comportamentul sincer. Eu sau sotul meu parintii sau prieteni persoane perfect normale cu copii ai lor nu mergem in parcuri de copii singuri fara copii sa ne jucam cu altii. Nu inteleg care e mentalitatea sanatoasa din spatele gestului astuia si nu las pe nimeni la parc sa imi atinga copilul. Da mai mergeam in parc cu prietenii la o poveste pe banci si erau si locuri de joaca pe langa dar nu ne bagam evident in seama cu nici un copil. Asta e mentalitate de Romania. Toate tantile si nenea iti flocaie copilul fara permisiunea. Noi locuim la Londra si nu doar ca nu isi permite nimeni sa puna mana pe copilul tau la parc si copilul meu s-a invatat asa. In Ro cand mergem si straini vb sau se apropie de el striga mama si unele cunostinte din tara zic ca e salbatic eu zic ca e precaut

10. Multumesc ca ai spus, draga si puternica autoare a acestui articol! Multumesc ca ai vorbit. Conteaza, contezi si contam.

    • Îmbrățișări! Sunteți o femeie foarte puternica! Eu nu am trecut prin așa ceva, doar ca in parcul de lângă școala era un barbat care avea un palton lung, ne striga și își dădea paltonul la o parte si ne arată penisul. Toată școala îl știa, i-am spus mamei mele (mai ales ca eram 3 surori care mergeam la aceeași școala) dar nimeni nu a avut nici o reacție, așa ca am ajuns sa cred ca e ceva normal sa fie câte unul din asta pe lângă școala (eram in clasele primare). Îmi aduc aminte exact expresia fetei a mamei când i-am spus și ma întreb acum de ce nu a făcut nimic… sau conducerea școlii de ce nu a făcut nimic pentru ca era imposibil sa nu fi auzit nimic…

11. După fiecare întâmplare povestita ma gândeam „cât ghinion” și apoi vedeam ca mai urmează…
    Îmi pare rău că ai trecut prin toate astea.
    Eu nu am astfel de experiente și nici prietenele mele. Bănuiala mea e ca multe nu vorbesc despre asta. Mărturisirile pe care le citesc aici ma îngrozesc.
    Sper sa poți trece, cât se poate, peste ce ți s-a întâmplat. Ai făcut lumea un pic mai buna povestind.

12. Groaznic, imi pare rau ca ti s-au intamplat atatea! Cred ca erau multi dubiosi in vremea comunista si post-comunista din cauza retinerii sexuale si in acelasi timp oamenii nu erau pregatiti cu informatii despre pedofili si nu stiau sa-si protejeze copiii de ei.
    Si da, majoritatea nu vorbim despre astea, dar si mie si altor prietene/rude ni s-au intamplat, cu diverse niveluri de gravitate. Cand aveam cam 5 ani, era un baiat mult mai mare (20 de ani) care isi cam petrecea cam mult timp cu fetitele mici – ne lua in brate, ne atingea etc. Apoi a fost colegul de clasa care m-a urmarit luni intregi pana in scare blocului cand incepeam sa alerg pe scari urland de frica. Nici un adult nu facea nimic.
    Pe verisoara mea a gasit-o matusa mea in spatele unui camion unde soferul o luase din fata casei „sa-i dea fructe”. Avea 3 ani, nu-si mai aminteste detalii, dar a avut mare noroc ca mama ei s-a prins relativ repede de absenta ei.
    Cand eram in anul 1 de facultate asteptam metroul la Piata Romana in zona aia acoperita de coloane si m-am trezit de niciunde cu un barbat cu pantalonii in vine care se masturba la 1 m in spatele meu.
    Acum cativa ani, o colega (femeie adulta, 35 de ani) a venit plangand la birou intr-o dimineata plina de sperma pe fusta. Un tip se masturbase si ejaculase pe ea in tramvai, in vazul tuturor. Nimeni nu a facut nimic.

    Multe, multe povesti nespuse si multi dubiosi liberi :-(.

    • Imi pare rău de experienta autoarei, e groaznic, însă din pacate similară cu a altor povești nespuse. Am avut norocul să nu am parte de abuzuri sexuale nici in copilărie, nici la maturitate (in afară de cateva fluierături și comentarii pe stradă), însă, oameni buni, îmi este extrem de greu să înțeleg reticența in a face copiilor educatie sexuală, conform vârstei, a vorbi despre abuz, consimțământ și da, chiar și despre viol. Am vârsta autoarei, iar mama mi-a făcut educație sexuală, în ciuda puritanismului vremii, pe șleau, fără ocolișuri, iar asta nu m-a făcut vreo curvă (chiar, ce e aia curvă? E un cuvant care n-ar trebui să existe nici măcar în glumă), mi-am început viața sexuală la 22 de ani, în deplină cunoștință de cauză, cu cine trebuie și asta pentru că mama a lăsat la o parte orice rețineri ar fi avut și mi-a vorbit direct și despre problema asta. Chiar eram uimită zilele trecută când spunea cineva că fetița ei de 10 ani nu știe nimic despre ciclul menstrual, iar eu in anii 80, știam deja de la 7 ani ce e aia. Cum putem preveni asemenea oribile abuzuri și agresiuni, când ne ținem copiii într-un balon de sticlă, mai ales că de multe ori află din surse îndoielnice despre sex? Nu e o acuză, toți avem traume, însă a ascunde problema sub preș e cea mai proastă soluție.

    • In primul rand imi pare nespus de rau pt ce ai patit, este foarte mult si grav pt un singur om. Iti doresc curaj sa ti infrunti demonii pt a putea construi o relatie frumoasa cu baietii tai. Tipul din bar, care parea ultima scursura, mi s a parut cel normal, maica ta e de neiertat. Si mama mea la fel, acum ca ma gandesc a avut cea mai proasta reactie cand i-am atras atentia ca unul din cercul
      Lor de prieteni e cam pedofil, a preferat sa dea ignore, ca sa nu creeza valuri. Nu e vina ta, asta sper sa intelegi acum

13. Citeam in comentarii că nici un bărbat nu a răspuns. Am să răspund prin a-mi cere scuze că mă aflu în același regn cu astfel de animale. Cinstit, până acum, consideram astfel de povestiri ca fiind scenarii de film. Sunt trecut de 30 de ani, și am o fetiță care are 3. Mi s-a zburlit părul pe mână citind. Nu am atins vreodată o femeie care nu mi-a cerut-o expres. Cu riscul de a părea uneori prostuț pt că nu răspund la avansuri, însă eu, dacă nu sunt 100% sigur, nu pun mâna. Nu cred că e o chestie de educație a societății. Am crescut printre aceiași golani ai anilor 90, însă mi s-au părut grobiene părerile lor de când eram un puștan de 14 ani. Consider că un bărbat poate cuceri o femeie prin personalitate, umor, romantism și niciodată prin forță. Animalele de care se povestește aici nu par decât niște oameni atât de nemulțumiți de ei înșiși, încât recurg la gesturi mizere și doresc să sper că cel puțin astăzi sunt pe cale de dispariție. Sper ca datorită lecturii de astăzi, să pot purta o discuție cu fiica mea peste niște ani, pt că momentan o consider prematură. Fără destăinuirile unei persoane foarte curajoase, nu mi-ar fi trecut prin cap necesitatea acestei discuții. Mulțumesc pt sinceritate și pt tăria de a așterne acest text. Poate suferința ta destăinuită va salva alți copii de la a concepe până și ideea unor astfel de întâmplări.

    • Fetița mea face 4 ani la Sf lunii și am început de ceva timp sa ii spun că în zonă intima nu are voie sa o atingă nimeni,doar mami și tati când o șterg sau când îi fac baie.asta pt că mi-a povestit că verișorul ei care este putin mai mare a pupat-o cu limba,el având acces liber la net și eu aflând că el vizionează filme porno și are sub 10 ani,insa povestea cu filmele este de mai de mult.si că a tinut-o în brațe pt că o iubește.de atunci incerc sa ii tot explic și evit sa o las nesupravegheată in preajma lui sau a altor copii mai marisori. Consider că nu e prea devreme sa incepem educația secuala,atât cât se poate la vârsta asta

14. Îmi pare tare rău că viața a fost asa de nedreapta cu tine și ca cei din jurul tău nu au știut cum sa reacționeze și cum sa te ajute. Am citit acest articol în lacrimi, trezindu-mi multe amintiri. Îmi pare tare, tare rău că nu știm sa fim OAMENI, ca nu știm sa ne ajutam reciproc… Îmi pare tare rău că ne e atât de rău pt ca acuma oricine ar încerca să facă ceva, timpul nu mai poate fi dat înapoi, iar aceste persoane care răpesc inocențe nu pot fi opriți și nu poate schimba nimeni trecutul. Îmi pare tare, tare rău! Ești curajoasa!

15. Imi pare foarte rau sa citesc aceste lucruri. Da, lumea nu vorbeste. Eu am patit chestii mult mai putin grave, desi pentru care in alta tara civilizata s-ar fi facut puscarie. Cu toate astea, sunt consternata de cat de impasibili pot fi cei din jur, inclusiv unele familii. Cum poti sa iti si acuzi copilul pentru aceste mizerii care i s-au intamplat. Cum poti sa contribui si tu la starea si asa deplorabila si plina de sentimente de vinovatie (nejustificate, dar prezente)… Societatea este absolut primitiva si indoctrinata cu conceptia ca femeia este un obiect care poate fi folosit dupa bunul plac barbatesc si sigur „a facut ea ceva” sa provoace. Trebuie vorbit despre asta, e primul pas sa se schimbe unele lucruri care dureaza de mii de ani si care trebuie sa inceteze.

    • Se pare ca am mințit un pic mai sus. Ingropasem amintirea.
      Am avut in familie un unchi care mi s-a părut ca emana ceva sexual către mine, nu știu cum sa ma exprim. Era un sentiment. Am stat departe de el, a fost ușor ca ne vedeam rar.
      Am citit într-un loc ca atunci când apare un tata vitreg/o mama vitrega în familie, cea mai importanta e reacția copiilor. Mi se pare atât de adevărat, copiii mereu simt.
      Revenind la unchi, am avut dreptate. Acum câțiva ani am aflat ca avea o iubita mult mai tânără iar pastilele pt potenta i-au provocat avc.

16. Multumesc pentru deschiderea ta. Suntem (cam) prima generatie care isi permite macar sa conteste dominatia barbatului asupra femeii (sale sau oricare). Pentru curajul de a contesta, avem nevoie sa fim mai blande cu noi.

17. Cel mai trist mi se pare ca ma regasesc in multe din scenariile de mai sus, poate nu la fel de grav, dar toate mi se par cunoscute si plauzibile. Cele nascute in anii 80 am trait multe din aceste scenarii pentru ca nu stiam absolut nimic despre propriul corp si despre ce e normal sa se faca si ce nu, deci ne a fost rusine sa spunem, iar parintii au preferat sa se prefaca ca nu vad, pentru ca erau subiecte incomode. Eu am avut parinti cu studii superioare, si totusi am avut zero acces la orice forma de educatie sau informare. Ma gandesc ca fetele crescute in medii muncitoresti sau rurale au fost mult mai expuse decat mine.Imi amintesc nasul de botez care mi a bagat mana in chiloti, as spune chiar degetul in vagin, in timp ce ma tinea in brate sa ne uitam la televizor, acum amintirile mi sunt foarte vagi pt ca la varsta aceea nu aveam nicio idee despre anatomia „partilor rusionase”, culmea e ca toata lumea stia ca mai avuzese o acuzatie de viol in tinerete, si totusi parintii ma lasau singura cu el in casa. Asta in paralel cu faptul ca tot ce tine de sex si corp era subiect tabu la noi in casa, in asa hal incat cand mi a venit prima menstruatie nu a avut nici cea mai vaga idee ce s a intamplat. Imi mai amintesc si de perioada clasei a 5-a si a 6-a cand diversi colegi profitau de orice moment mai restras pt a mi indesa limba in gura, lucru ce il percepeam extrem de gretos si respingator si totusi nu mi era clar daca e sau nu normal sa se intample. Apoi liceul cu indivizi care se masturbau in tufisuri, toate colegele care aveam acelasi traseu eram bine familiarizate cu ei. Ma intreb cum adultii si politia reuseau sa nu ii vada. Mi amintesc de primul contact sexual consimtit, la 20+ de ani, aceea a fost si prima data in viata cand am vazut intentionat si de aproape un barbat dezbracat, iar tendinta era sa mi fac greata si sa ma uit in alt parte. Cred ca nu are rost sa spun ca a fost un esec total, pe fond de sress frate cu panica, habar nu aveam ce faceam.

18. Nici eu n-am rămas neatinsă. Si la fel cu rusinea de a-i spune mamei, pentru multa vreme. Aveam 13 ani si cu mari eforturi am ajuns la o clinică privată dermatologica din Bucuresti pentru a face un tratament. Recepționer era un domn în vârstă, vreo 70 de ani, chiar socrul medicului. Imi plăcea să ajung prima la tratament, pentru ca se aglomera rapid si nu imi plăcea să astept. Domnul acela ma îmbrățișa mereu când ajungeam, dar credeam ca asa o fi normal sa îmbrățișeze un bunic. Omul acela m-a pupat pe gura. Si nu asa cum o face un bunic. Mi-am tinut gura închisă. Eram terifiantă, nu imi venea sa cred ca un om de varsta lui poate face un asemenea gest. Bineînțeles, ca nu mai veneam prima la tratament. Dar era groaznic sa dau cu ochii zilnic de acest om care era respectat de ceilalți. Cui sa-i fi spus atunci…Amintirea primului sărut, e groaznică pentru mine.

19. Îți trimit o îmbrățișare din inima spre inima.
    … Aveam și eu în jur de9-10 ani, cred… Când fratele vitreg al tatălui meu, m-a agresat prima data. Eram la bunica mea,părinții au decis sa ma lase sa dorm la ea(nu prea ne plăcea sa dormim acolo, nu aveau spațiu și în plus, soțul ei, tatăl unchiului, era bețiv). Dar ea a insistat, nu îmi aduc aminte sa fi dorit eu sa rămân… Si pentru ca nu puteam dormi în camera cu ea și soțul ei, s-au gândit sa ma culce în pat cu unchiul meu.
    Era vara. Noaptea.Geamul deschis. Țin minte ca stătea în spatele meu și ma întreba ce simt. Simt ceva tare? Simt ceva umed?
    Nu am plins. Am știut exact ce mi s-a întâmplat. Și am știut ca trebuie sa ma prefac. Tatăl meu, în perioada aceea, avea zile în care bea cu colegii. Era violent adeseori cu mama și cu noi. Pentru nimic în lume nu trebuia sa afle. Îmi era frica pentru mine dar și pentru mama. L-ar fi omorât, asa gândeam, și ar fi ajuns la închisoare.
    Ai urmat câteva luni în care am mai fost agresata.venea la noi acasă, sub pretextul ca se joaca cu noi (avea atunci, cred vreo 24 ani?!) cât sunt părinții la servici. Inventase jocul de-a balaurul sau ceva de genul. El ne lua pe rand(era balaurul) .,si se ascundea. Iar fratele și eu, sau fratele și sora mea, sau noi fetele trebuia sa îl prindem. Când eram eu prizionera, ma ducea în baie și ma agresa. Nu putea sa ma tina mai mult de 3 min. Asa ca jocul se repeta constant pana termina el. Ajunsesem sa le spun fraților sa nu mai deschidem când vine. Dar lor li se părea amuzanta joaca… Când ultima data am refuzat sa ma mai joc, nu a mai venit și s-a terminat totul.
    Ma întreb adesea dacă sunt eu cea vinovata. Ma întreb adesea, când ne vedem la diverse ocazii ci familia lui, dacă știe ca eu îmi aduc aminte perfect, totul!
    Am 34 ani și sunt plina de frici, frustrări și ma lupt sa am o relație buna cu copiii mei și soțul meu.
    Iti mulțumesc ca ai avut curajul sa scrii. Îți mulțumesc că M-ai făcut și pe mine sa scriu. Cred ca aveamnevoie. Am ținut prea mult în mine…

    • Bună draga mea. Eu cred că ar trebui să-l înfrunti pe acesta nemernic.Trebuie să faci asta ca să îți poți continua linistită viața. Nu te mai gândi la nimic, fă ce simți tu că e bine!NU mai ești fetița mică și fără apărare de atunci, acum ești tu mai puternică decât el,crede-mă!El este doar un laș!!Și nu,tu NU ai greșit cu nimic!Să nu te m-ai indoiesti niciodată de ăsta!

    • Nu credeam ca suntem atatea………am citit cu lacrimi in ochi la munca si imi vine sa va imbratisez pe toate in parte.
      Povestea mea nespusa nimanui, un membru apropiat al familiei a abuzat de mine de la 5 ani cred pana catre 11- 12 ani, este secretul meu odios pe care l-am ascuns in cap undeva cu speranta ca nu va iesi la suprafata niciodata.
      Si sunt speriata ca imi doresc enorm de mult un copil dar mi-e frica ca toate traumele mele ma vor face sa nu fiu o mama buna pentru un el; poate asta ma blocheaza undeva in a ramane insarcinata.
      Cat priveste experientele cu libidinosi pe strada am atatea ca nici nu le mai stiu numarul….in Romania sa fi o femeie care arata relativ bine pe strada esti expusa la atat de multe priviri si expresii ca deja face parte din normal. Si NU nu e normal sa te simti ca o gazela in savana cand umbli singura pe strada, ca toti grobienii isi permit sa faca remarci perverse si nelalocul lor. Sotul meu este socat cand ii mai povestesc ce mai aud de la barbati pe strada cand sunt singura si ma roaga sa nu le comentez ca sa nu patesc ceva…….ma abtin cu greu.
      Va imbratisez pe toate, si intr-o lume a barbatilor haideti sa fim noi ca femei mai solidare una cu alta, mai bune, mai intelegatoare!

20. Imi pare tare rau ca ai trecut prin atatea, e de neconceput cum de exista astfel de oameni 🙁

    Mi se pare tare dureroasa si reactia mamei tale, probabil impovarata de obligatii si de presiunea de a nu atrage atentia in niciun fel asupra voastra. Mai ales daca era mama singura in vremurile alea.

    La un nivel mai mic decat ce ai trait tu cred ca am trait toate femeile. Aceste amintiri nu imi dau deloc pace avand in vedere ca am o fata si va veni o zi cand o sa mearga singura la scoala/pe strada (desi si baietii pot trece prin astfel de experiente).

    Iti multumesc ca ai impartasit cu noi, e nevoie sa spunem aceste realitati.

21. m-am batut o data cu niste indivizi. la 100m in fata blocului. aveam 18 ani si eu cu prietena mea ne intorceam acasa de la o plimbare prin parc, si eram inarmate cu o sticla de cola de 2l, pufuleti, chipsuri, popcorn, seminte, urma sa ne uitam la nu stiu ce serial pana nu mai puteam. langa bloc era un parculet mic, dar in fata lui pe o portiunie erau construite garaje. deci ce se intampla in spatele garajelor nu vedea nimeni.

    au venit 3 indivizi si au inceput sa traga de noi. pe vremea aia eu ma bateam sportiv de vro 3 ani si aveam ceva centura intr-un stil de arte martiale care nu conteaza. dar m-am blocat. nu am putut sa reactionez sau sa aplic ceva ce stiam sa fac. pana in momentul in care am vazut-o pe prietena mea la pamant. momentul ala mi-a provocat o ura atat de puterninca, de dura, de energetica incat am avut prezenta de spirit sa ma bat. indiferent de consecinte, indiferent daca ei erau multi si eu doar una. am prins un pumn bine plasat unuia dintre agresori si a cazut la pamant, si apoi ceilalti au fugit.

    am fugit si noi.

    n-am raportat incidentul. si multe alte microagresiuni. maini pe fund in autobuz, maini pe fund in metrou, maini peste tot si multe fantezii despre cum le tai pe fiecare in parte inainte sa ma atinga.

    • Cata oroare, ma dezgusta atitudinea asta obsedanta a unor barbati. Presupun ca samanta agresiunilor provine din frustrarea si respingerea pe care o primesc de la sexul feminin.
      Si in ciuda tututor lucrurilor, problema aceasta trebuie ridicata la nivel social, femeile trebuie sa aiba curajul sa vorbeasca si sa spuna lucrurilor pe nume. Chiar daca, traim intr-o lume compromisa trebuie sa avem curajul sa fim diferiti. Schimbarea incepe cu mine!
      Iti port mare respect!

    • Problema vine din faptul că nu i-a învățat nimeni să facă față respingerii. Nu e ceva natural să fie așa, e învățat. Altfel ar face toți așa, dar nu fac toți. Mulți cresc cu ideea că li se cuvine. Că dacă sunt de treabă MERITĂ sex. Că dacă sunt puternici au voie să ia orice.

      De câte ori ai auzit de-a lungul vieții ”bărbatul e dator să încerce”? Eu de multe ori. Și câte femei încurajează acest comportament în băieții lor acceptând să fie tratate ca niște cârpe de partenerii lor?

      Da, schimbarea clar începe cu noi, cu fiecare dintre noi.

22. O imbratisare pana la cer pentru autoarea articolului si pentru voi, toate cele care ati scris, toate cele care ati citit doar. As vrea sa am o bagheta magica si din doua miscari sa va alin durerile, sa pot face in asa fel incat lumea copilariei sa ramana pura, asa cum ar fi normal.
    Va multumesc tuturor pentru curaj!
    Printesa, iti multumesc pentru implicare si delicatete!
    Las aici un link, poate foloseste cuiva,
    https://sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand
    te rog frumos sa procedezi cum crezi tu de cuviinta, sa-l stergi daca ti se pare nepotrivit. Blogul e casuta ta si n-as vrea sa fiu intruziva. Cu ganduri bune,
    Leia

    • Mulrumesc, Leia. Mie îmi va folosi.

23. Dureros, foarte dureros! Dar sper ca odata cu aceste destainuri si cu mediatizarea cazului Alexandrei sa inceapa revolutia schimabarii mentalitatii bolnave vizavi de abuzul femeilor.

    Nici nu am putut/vrut sa citesc tot. Decat printre randuri si pe sarite. Ma cuprinde furia, cel mai mult cand aud ca se da vina tot pe victima. Si mi-au revenit in cap toate temerile din copilarie si adolescenta. Eu auzeam povesti asemanatoare si mi-era foarte frica sa nu mi se intample si mie. Am scapat cumva din fiecare posibila situatie de abuz fizic, caci au existat si la mine mai multe tentative similare. Si acum cand am 36 de ani si o fetita de doua luni mai am temeri si pentru mine si pentru ea.

    Nu gasesc cuvinte potrivite care sa exprime regretul si compasiunea fata de cele intamplate autoarei si tuturor celor care s-au destainuit. Respect curajul de a impartasi toate aceste experiente dureroase. Si sper ca stiti ca sunteti minunate si nevinovate.

24. Suntem multe, suntem foarte multe.
    Am patit-o si eu cand aveam 8 ani, a patit-o si sora mea cand avea 11 ani.

    El si sotia lui erau prieteni buni de familie. Veneau des pe la noi. De fiecare data cand venea, intra in dormitorul nostru si petrecea cateva minute. Nimic deplasat, asa ca parintilor mei nu li se parea nimic ciudat. Era 15 august ’97, Sf.Marie, ziua mamei, erau mai multi invitati in sufragerie. Sora mea era plecata in tabara, eu eram singura in dormitor. A venit sa ma salute, cum o facea de obicei. S-a pus langa mine in pat, si-a pus mana pe sub tricoul meu, apoi in chilotei. Mi-a zis ca ne jucam si m-a intrebat daca imi place. Nu stiu cat timp a trecut, stiu doar ca ma durea si ca eram incremenita de frica. Ai crede ca in astfel de situatii ai putea sa fugi sau sa tipi, dar nu, doar am incremenit. Apoi si-a scos degetele si s-a descheiat la fermoar si m-a fortat sa il ating. A auzit apoi voci pe hol si a plecat din camera. M-am inchis in baia de serviciu si am ramas acolo pana cand am auzit ca a plecat toata lumea.
    Saptamana urmatoare i-am povestit surorii mele ce s-a intamplat. Ea mi-a povestit cum verisorul nostru de 16 ani a bagat-o in baie si a fortat-o sa il mangaie pe penis.
    Apoi s-a dus la parintii mei si le-a povestit ce am patit eu. Tin minte ca tata era in stare in momentul ala sa se duca peste el in casa sa il joace in picioare. L-a oprit mama, de teama a ce s-ar putea intampla. A doua zi, mama a chemat-o pe sotia lui la noi, i-a povestit ce s-a intamplat si de ce trebuie sa termine orice relatie de prietenie.

    Am avut noroc, spre deosebire de alte povesti pe care le-am citit aici, ca parintii mei m-au crezut si m-au sustinut. Insa locuiam intr-un oras mic si am continuat sa il vad pe omul asta in fiecare saptamana, pe strada, la magazin, etc.

    Mi-a fost frica de baieti pana pe la 16 ani. Eram invitata la suc, la cofetarie, la plimbari. Refuzam orice. Iar cand se intampla sa accept, intotdeauna luam o prietena cu mine. Nu concepeam sa raman singura cu un baiat.

    Si da, nenumarate frecari de mine in metrou si autobuze. O singura data am avut curajul sa spun ceva, intr-un metrou aglomerat cand am simtit un penis intarit ca se freca de fundul meu.

    E ingrozitor ca sunt atatea si atatea cazuri si ca ne temem sa spunem ceva…

25. Mulțumim, Prințesa urbana și autoarea articolului, pentru că ați creat spațiul de a putea fi auzite. Astăzi avem o voce, chiar daca atunci, când eram mici, nu a auzit-o nimeni.
    De la 10 la 14 ani am fost și eu abuzata sexual de bunicul meu, care locuia în casă cu noi și care folosea fiecare zi când părinții mei erau plecați la serviciu pentru a mă chema în camera lui să ne jucăm „de-a calul”. Am trăit cu frică, greață, repulsie, vinovăție, ură și condamnare pentru multă vreme, însă nu le-am spus niciodată părinților, cred că pentru a-i proteja. La 14 ani l-am primit pe Isus Cristos în inima mea și m-am simțit în sfârșit iubită și acceptată necondiționat și am avut puterea de a spune STOP abuzului. Da, am locuit în continuare în casă cu bunicul, însă nu a mai reușit să se atingă de mine, deși a mai încercat.
    Încet, încet inima mea s-a vindecat.
    Acum sunt mama de 3 fete și un băiat și am un soț extraordinar. El a fost primul care a auzit povestea mea.
    Simt că e responsabilitatea mea și a noastră ca victime să facem ceva pentru generația de azi și pentru fetele noastre. Vocea noastră contează.
    Va îmbrățișez pe toate! Sunteți femei curajoase!

26. Wow! Ma bucur ca ai impartasit cu noi provocarile din viata ta.
    Din fericire nu am avut parte de abuzuri sau alte experiente neplacute. Insa am o fetita mica, si acum datorita articolului tau am devenit f constienta despre modul in care trebuie sa o invat sa aiba grija de ea.

27. fuuuuuuuuuuck !!!!!!!!!!!

    am avut si eu parte de o pipaiala din partea unui unchi batran, dar care chiar nu cred ca a ajuns mai departe de „mana in pantaloni”; chiar nu-mi mai amintesc mare lucru…… era clar „wrong”, n-am spus nimanui, si nici nu pot zice ca ma simt afectata de asta. si…..ma gandeam cumva ca…..haaaai, e nasol sa se intample asa ceva, dar daca asta e nivelul agresiunilor din viata cuiva, nu-i chiar o tragedie… ca nu stam chiar asa de rau ca societate :))))

    dar unele dintre povestile de aici chiar mi se par tragedii !!! nu-mi vine sa cred cati dezaxati par sa treaca drept oameni normali in ochii prietenilor/vecinilor/rudelor…

    eu chiar nu-mi explic chestia asta. chiar nu dadeau nici un semn ca sunt dubiosi? sau chiar asa de nepasatori erau parintii nostri incat ignorau cu buna stiinta semnalele? de frica sa ce? sa nu intre in conflict cu respectivii? sa nu zica vecinii/prietenii ca exagereaza? ce kkt de adult esti daca ti atat de mult la „ce zice lumea” incat sa nu-ti protejezi propriul copil?

    • Din pacate am vazut cu ochii mei multe vieti distruse de frica ca oare ce va zice lumea. Noi am avut aceasta cultura trebuie sa treaca generatii ca sa dispara complet.

28. Mi s.a facut rau citind.. greata, multa greata.. si flashback-uri din propria experienta. In cazul meu a fost tatal vitreg, cel mai bun prieten pana sa ma transform din copil in domnisoara.. Nici eu nu am putut reactiona, cand a venit sa ma pipaie in vagin si sa se masturbeze… spunandu-mi ca asa ajut relatia lui cu mama, pentru ca el isi testeaza vigoarea. Apoi au mai urmat si alte abuzuri, pentru ca ti se creaza mentalitatea de obiect si te detasezi de propriul corp, ca sa eviti suferinta. Te simti fara valoare, un nimic, care nu merita sa fie iubit.
    Am avut noroc de un sot care nu m.a lasat in pace pana nu i-am povestit si asta m.a ajutat sa ma confrunt cu propria realitate. Asa am inceput sa spal mizeria din sufletul si din amintirile mele. Apoi, terapie.. multa terapie.. pentru ca sotul a zis ca o sa facem un copil, cand o sa ne ”reparam” cat de cat la cap, astfel incat sa nu repetam traumele prin care am trecut noi. Ceea ce m.a vindecat ( si inca mai lucrez la mine..) este iubirea, terapia(vorbitul despre situatie) si increderea in Dumnezeu.
    De cand l-am nascut pe baietelul nostru imi iubesc corpul din nou. Am facut pace cu el si il valorizez ca a fost in stare sa plamadeasca acest miracol. ( gandeam atat de defectuos, incat credeam ca nu-s in stare sa aduc un copil sanatos pe lume).
    Pe de alta parte, ma indigneaza faptul ca fratele meu, caruia i.am povestit episodul cu tatal vitreg, continua sa fie prieten cu fiul acestuia. In sfarsit.. sunt recunoacatoare ca Dumnezeu mi-a harazit alt drum in viata si am reusit sa ma detasez.
    Felicitari autoarei articolului pentru taria de a impartasi cu noi, de a deschide subiectul. Ma ajuta sufleteste sa impartasesc si sa citesc experientele voastre, pentru ca nu ma mai simt singura, cu povestea mea.
    Va imbratisez, fetelor!

29. Nu am fost violată, din fericire, însă mă pot relaționa cu multe alte întâmplări descrise în articol și comentarii….de la atâția bărbați care masturbau prin tufișuri la copii (inclusiv la mine când aveam cam 9 ani), un bărbat ce masturba nestingherit la mine pe ultimul scaun în microbuzul plin de oameni, care nu au reacționat, de la numeroase atingeri libidinoase și obscene a unor bărbați începând de când eram copil, nemaivorbind de strigăte și obscenități de fiecare dată când merg pe stradă….. Cel mai dureros fapt e că nu m-a crezut nimeni, că o ființă umană mă poate agresa, mă poate traumatiza, că mi-a fost prea rușine (deși știam că nu am nici o vină, însă îmi părea cu neputință să demonstrez asta). Când am povestit unui cunoscut că sunt confuză și dezgustată deoarece un coleg libidinos de muncă, care tocmai își ceruse prietena in căsătorie m-a sărutat brutal fără voia mea și eu nu am știut cum să reacționez, el a fost absolut calm și mi-a spus „păi pare un om normal, probabil ai înțeles tu greșit” (cum să înțelegi greșit așa ceva!!) … Aceste lucruri, senzația de neputință mă face să țip, sunt mereu ironică, cred că e un mod de autoapărare, de distanțare de la lucrurile, de la persoanele care mă pot răni….nu puteam accepta că am fost agresată, și nu știam că sunt atât de multe femei care au tăcut și tac… Mulțumesc

30. Am citit cap-coadă tot ce ați scris și pentru că nu vorbiți nici voi între voi, ca femei, cu atât mai puțin adolescenții și chiar bărbații mai maturi nu prea au șansa să conștientizeze cam ce efect pot avea acțiunile lor. Ne place sau nu, poporul român e un popor de monștri.
    Pentru că tot ne aflăm aici, în această discuție, profit de ocazie și fac un mic autodenunț referitor la două (și singurele episoade) în care am abuzat de persoane de sex feminin. Nu a fost nici pe departe ceea ce ați descris aici, au fost momente din copilărie și adolescență, venite la pachet cu multe învățăminte.
    La 14 ani mi-am bătut o colegă de clasă pentru că nu îmi dădea atenția pe care o doream. Din acel moment s-a cam schimbat totul în jurul meu, toți au avut o atitudine mai rece față de mine, cu oarece nuanțe de îngăduință, dar ferm respingătoare față de gestul meu. Am realizat că nu-i ok și a fost ultima dată când am bătut o fată.
    A doua oară am înjurat-o nasol pe o colegă de liceu. Atunci pe moment episodul a trecut lejer, nu-mi aduc aminte ca cineva să îmi fi atras atenția asupra felului în care am reacționat și a trecut ceva timp până când singur mi-am dat seama că ceva nu a fost ok în atitudinea mea. Eram în clasa a XI și a fost pentru ultima oară când am înjurat o femeie.
    Am mai povestit de câteva ori întâmplările de mai sus în tot felul de cercuri și de personaje. Am avut parte mai mereu de un fel de iertare necerută dar ce m-a surprins cu adevărat a fost reacția unei bune prietene (tocmai îmi povestise cum și-a surprins iubitul înșelând-o cu o tipă care vindea la un magazin de colțul străzii) : ,,Vai, tu pentru atâta ai remușcări? Păi la noi la școală așa ceva era la ordinea zilei… mereu se băteau fete cu băieți”.
    Pe atunci era în vogă revista ,,Salut” în care, printre horoscoape și știri despre vedete, avea și o pagină în care fetele făceau tot felul de confesiuni. Le citeam mereu și poate și asta m-a ajutat să conștientizez unele lucruri și să fiu totuși cel care am fost, cel care și-a setat unele limite. Ca să vedeți cât contează să vorbiți…

    A trecut mult de atunci. Am 38 de ani, trăiesc cu cineva și mă consider un privilegiat. Îmi este iubită și prietenă și curând vom fi soț și soție. Sunt înalt, ras în cap, la vreo 110 kile și cu acest aspect ,,defilez” zi de zi și la muncă, unde majoritatea colegelor sunt tinere. Cu unele comunic ușor, evident în limitele impuse de calitatea de colegi dar sunt și fete care evită interacțiunea cu mine, cum probabil este și normal ca unele persoane să nu te placă. Atât doar că,văzându-le abordând această distanță, mereu mă întreb dacă e doar antipatia aia normală sau poate e ceva mai grav în trecutul lor, ceva urât legat de un personaj care avea pe atunci, în acel moment al vieții lor, fix trăsăturile mele de acum.

    Așadar, voi fetele, să faceți bine și să mai vorbiți despre asta, și nu doar voi între voi.

    P.S: Că tot a fost amintit aici un om care făcea fotografii, pot spune că fac fotografii din pasiune și primul lucru pe care l-am învățat la studio a fost următorul: NICIODATĂ să nu atingi modelul. Poveștile fetelor cu care am lucrat, despre tot felul de fotografi care s-au dat la ele, mi-au confirmat utilitatea acestei reguli.

31. Va multumesc in primul rând ca îmi deschideți ochii, am avut o copilărie foarte păzită si fără întâmplări nefericite dar am doua fete si este foarte important sa am o viziune corecta asupra lumii
    Însă
    Cred ca trebuie sa învățam noi fetele și sa ne învățam copii sa vorbească
    Toate care am/ați tăcut suntem complice la răul următoarei victime
    Cineva povestea ca a abuzat o verișorul, sunt convinsă ca nu e singura și ca nu se va opri nici la batranete.. este singurul mod, oricât de dureros ar fi, prin care putem face o diferenta

32. În primul rând vreau să vă mulțumesc fiecareia dintre voi pentru sufletul și suferința împărtășite. Vă îmbrățișez cu mult drag. Și vreau să profit de ocazia asta, pentru că tot am evitat, ani și ani și ani să o fac, să scriu. Poate mă va ajuta, să las în urmă umilința, frica, scârba și rușinea față de mine…
    Prima oară, sau mai bine spus primele dăți s-au întâmplat în casa vecinului de scară, alături de care am copilărit. Vecin de aceeași vârstă cu mine și ambii cu câte un frate mai mare, cu 6 ani, tot de aceeași vârstă, Părinții noștrii erau vecini și prieteni, (tații noștrii colegi de muncă). Astfel că au convenit cumva, ca în perioada vacanțelor comuniste, când grădinițele erau închise, noi prea mici să stăm pe afară sau toată ziua în casă închiși și nu erau plecați la bunicii din alte localități, să stăm împreună. Supravegheați de bunicul patern al lor, milițian proaspăt pensionar. Când mai mergem în parcul din apropierea casei, era mai ok, însă când coboram la ei în casa, pentru masa de prânz începea „joaca”. Și pe mine, dar și pe nepotu-său, ne punea cu spatele la el, cu pumnii strânși în palmele lui și ne ridica așa, ca să ne distreze, cumva. Prietenului mei ii se părea genial și amuzant, mie îmi venea să vomit. Simțeam cum aștepta să mă atingă și să mă ridice pentru ca să se frece astfel de mine. Îi simțeam tot, mai ales strânsoarea, respirația, gâfâitul. Nimeni nu a aflat nimic niciodată. A doua oară…. eu cu fratele meu și cu fratele prietenului mai sus amintit. În casă al noi. Eu în școala primară, venisem acasă, fratele meu urma să plece în schimbul 3. Așa era atunci, mulți copii, 3 schimburi la școlile de cartier. El s-a imbrăcat să plece, fratele vecin, a spus ca el intra cu o ora mai tarziu, și ca mai sta cu mine in casa, pana ajung ai mei de la serviciu. Fratele meu a avut o ezitare, stau parca asa imi doresc eu sa imi amintesc. Dar a plecat. Eu am ramas singura cu vecinul mare. Cu 6 ani mai mare. Adolescent deja. M-a invaluit cumva, vorbit ceva cu mine, ideea e ca parca ma vad intr-o ipostaza de papusa de cărpa. Imi aduc aminte, ceva vag…ca a invatat el la scoala ca noi, fetitele suntem diferiti complet de baieti si ca vrea sa imi arate. Nu am schitat nimic. S-a dezbracat, si am ramas complet socata. M-a intins pe pat, dezbracat si practic, cumva a ajuns cu mainile pe vulva mea si curios tot incerca sa inspecteze. Am inceput sa tremur, imi era f frig si eram panicata. Sunt singurele senzatii. Si o rusine infioratoare. S-a oprit, cred ca l-am facut cumva sa se opreasca. M-a ridicat, imbracat și m-a zis sa merg la baie cu el să imi arate cum fac pipi baietii. I-am spus ca imi vine sa vomit, am inceput sa plang și cred ca atat. Mi-a spus ca sunt o cacacioasa mica, proasta, s-a ridicat si a plecat. Sezantiile sunt infioratoare si acum. A venit mama mea la scurt dupa aceea, dar eram complet paralizata. Si timpul a trecut, totul era normal.. Nu mi-a mai facut nimic de atunci dar de cate ori dadeam ochii cu el, inghetam de frica si m-a ameninta din priviri. A treia oara…. Pe la 11 ani, tot cu un politist. Printr-o conjunctura foarte urata și fatalista, unul dintre copii de la bloc a murit in urma unui accident de bicicleta/ autobuz. Pentru o perioada de timp, toti copii de pe scara am sustinut cumva durerea mamai si a fratilor lui, fiind mai uniti si stand impreuna mai mult timp, ca pana atunci. Intr-o zi, mama acelui baiat, m-a strigat si m-a rugat sa merg cu acel domn, politist, de altfel vecin de pe strada cu noi, ca sa imi dea ceva, nu mai stiu ce, si sa ii aduc ei. O incurcatura, o situatie care privita acum,clar era un pic ciuadata, dar eu, la varsta aceeea, si proasta, timida, rusinoasa si cu mare incredere in aceasta femeie, m=am dus. Si imi aduc aminte clar, mergi cu el….. ca nu iti face nenea nimic, sta aici langa noi, e politist. Eu nu pot sa merg, ajuta-ma tu. Si am urcat cu domnul. In casa la el. Am asteptat 1 min pe hol, pe urma m-a dus pe balconul de la bucatarie sa imi arate o planta. O mimoza. O stiti? Este o planta pe care daca o atingi, isi inchide brusc frunzele, se strange și se apleaca in jos. Este o planta rusinoasa, la fel ca mine. Eram fascinata de ea. Si pe urma, mi-a zis sa il urmez in camera, ca sa imi dea ce aveam de luat. Numai ca s-a intors la mine, s-a lasat pe vine, m-a prins in brate și a inceput sa ma atinga pe sani. Din pacate, pentru mine, incepusem sa ma dezvolt. Era acea vacanta de vara… in care incepusera transformarile corpului. Imi aduc aminte cum ma saruta pe sani si cum ma pipaia. Iar eu ca prin magie am inghetat, si am stat si m-am uiatat. Pana am inceput sa tremur. S-a ridicat, mi-a aratat uniforma de politits, mi-a facut semn sa tac, mi-a pus in brate ceva, nu mai stiu ce si m-a dat afara din casa…. ANI DE ZILE, am trecut pe langa el, mi0au luat peste 20 de ani sa am curajul sa ridic ochii di n pamant si sa il privesc in ochi. Sa il infrunt. Atunci cand era un bosorog care se sprijinea de bratul neveste-sii…. Imi vine si acum sa vomit. Urmatoarele 2 dati, in marele nostru ratb, mijlocul de transport atat de ofertant. Clasicele episoade, cu oameni muti si indiferent, chiar acuzatori si scarbiti cand am fost nevoita sa ma ridic si sa imi sterg sperma de pe ghiozdan si blugi. Ultima oara, cu primul meu prieten serios. Cu care aveam o relatie ok, sa zicem. Era mai mar decat mine, clar ma domina, dar pana la un punct, acum privind in urma, mi-a respectat reticenta si virginitatea pe care mi-am pastrat-o pana la majorat. Doar ca intr-o seara, mergand la parintii lui in vizita, ne-am retras pentru o bere și o tigara intr-un dormitor. Si cum s-a lasat dus de val, a incercat sa ma convinga sa facem sex. Logic ca nu am vrut. Si a insistat. Cat am putut eu sa evit, si sa comentez a tinut. Dar pana la urma, m-a dezbracat cu forta, rupt o parte din haine, cu mana in gat. S-a reintors fetita rusinata si am inghetat. Parca eram paralizata. Am reusit doar sa spun ca nu suntem singuri, ca imi este rau, ca sunt inca minora…. Mi-a facut el mie un sex oral si a incercat sa ma penetreze. Am tipat. M-am ridicat, mi-am pus pe mine blugii, si i-am luat tricoul, am fugit din casa, sperand ca parintii lor nu vor apuca sa vada. Ne-am mai vazut, si dupa aceea. Si dupa un timp chiar m-a convins sa avem o relatie. Un fel de. Ma domina complet. intru-un final, dupa ce m-a mai abuzat o data, am resit sa rup firul. Mi-e rusine de mine, imi este frica si nu stiu cum sa o vindec pe fetita umilita. Acum sunt mai bine, mai normala. Am tras de mine mult. La un moment dat adoptasem o atitudine diametral opusa. Vulgara și extrem de nociva. M-am considerat nedemna de respect si de iubire gentila, sincera si blanda. Relatii toxice, sexualitate exagerbata. Dar de fiecare data, in sufletul meu imi era rusine. Si scarba, si anumite gesturi imi provocau greata si repulsie. Dar erau normalitatea mea. Acum… incerc sa vindec. Pasii sunt grei, durerosi si inceti. Dar am inceput.
    Curaj tuturor celor care simt nevoia sa vorbeasca sa o faca.
    Inca o data multumesc. Pentru context, oportunitate, comunitate, si voua femei curajoase si asumate.
    Imbratisari calde celor care au nevoie.
    Iertati-ma, daca este cazul….

33. În primul rând, dragă scriitoare, felicitări pentru curajul de a-ți spune dureroasele povești, cu siguranță vor fi de ajutor multor fete și femei ce au pățit lucruri asemănătoare.
    Eu am 14 ani, iar părinții sunt divorțați de 6 şi mama recăsătorită.Când aveam 10 ani, nu aveam nici cea mai mică idee ce înseamnă „abuz sexual” și credeam că este un lucru normal ca tatăl meu vitreg să mă atingă în zona intimă și ulterior să ducă totul până la final.Abuzurile au fost repetate, dar îmi era și îmi e în continuare mult prea teamă să îi spun mamei, pentru că nu știu cum pot descrie în cuvinte și îmi e frică să nu mă considere vinovată pentru tot.De menționat faptul că nu mă îmbrac provocator nici în casă, nici când ies pe afară.

    • of, imi pare tare rau.

      incearca sa ii scrii mamei tale o scrisoare in care povestesti tot ce ti-a facut acest om. povesteste-i cum te simti. cere-i ajutorul. trebuie sa te apere de acest om si sa te sprijine sa primesti acceptare si vindecare.

      te rog, fa ceva.

    • Vă mulțumesc pentru sfaturi voi ține cont de ele.Sper să reuşesc să rezolv problema şi să aibă totul un final fericit.

    • Dragă Andi, cred că ar trebui să îți faci curaj și să vorbești cu mama ta. Nu știu cum e relația dintre voi două, dar îți ești datoare ție să încerci. Și, indiferent de reacția ei, să știi că nu ești tu de vină. Doar el. Iar tăcerea ta îi dă puterea să continue. Nu consider că trebuie să ne îmbrăcăm într-un anume fel ca să evităm aceste lucruri. Violuri se întâmplă și în țările arabe și acolo femeile sunt mult mai acoperite decât noi. Curaj!!! Și o îmbrățișare. Eu am 2 fete, 3 ani acum, dar mi-aș dori să îmi spună orice de genul acesta. Și deja le-am tot învățat că acolo nu trebuie să le atingă nimeni în afară de mine, tati și încă 1/2 persoane pe care le numesc expres (îngrijitoare de la creșă /grădiniță și nasa/mătușa lor). Aștept să ne spui ce s-a întâmplat. Îți țin pumnii și ai încredere în mama ta!

    • Draga Andi,

      Imi pare foarte rau ca ai trecut prin asa ceva. Te-as putea ajuta cu ceva?

      Nu stiu ce relatie ai cu mama ta, dar cred ca daca iti e greu sa vorbesti cu ea ai putea sa incerci sa ii scrii, pentru inceput, un e mail sau o scrisoare. Daca nu, ai o persoana de incredere in afara de mama ta – adult? Tatal tau? Un psiholog la scoala? O vecina, parintii unei prietene, diriginta?

      E firesc sa iti fie teama, si eu am simtit teama asta si nu am spus nimanui ce am patit timp de peste 20 ani. E firesc sa iti fie greu, dar e important sa stii ca nu ai fost vinovata, nu e vina ta, nu e deloc vina ta! Chiar daca te-ai imbraca provocator, asta nu ar insemna ca tu esti vinovata.

      Poti incerca sa suni si aici: http://www.telefonulcopilului.ro/acasa?martie=1 Telefon: 116111

      Nu stiu de unde esti, dar uite o lista cu centre care iti pot fi de folos:

      CENTRELELE DE CONSILIERE PENTRU COPII ŞI PARINŢI înfiinţate de SALVAŢI COPIII – consiliere gratuită pentru copii şi părinţi, în vederea depăşirii cazurilor de abuz asupra copiilor:

      » CEECC BUCUREŞTI Bucureşti, Bd. Unirii 43-45, Bl. E2-E3, Sector 3 (lângă Tribunalul Bucureşti şi sucursala BCR Unirea). Tel.: 021 321 00 50 Fax: 021 321 00 70

      » CENTRUL DE CONSILIERE PENTRU PĂRINŢI BUCUREŞTI Str. Abrud nr.126A, sector 1 Tel: 021 2242452, Fax: 021 2242454

      » CENTRUL DE CONSILIERE PENTRU PĂRINŢI TÂRGU MUREŞ Str. Postei, Nr. 3 Tel: 0265 250121, Fax: 0265 250128

      » CENTRUL DE CONSILIERE PENTRU PĂRINŢI IAŞI B-dul Chimiei, Nr. 35, Bl F1-2, Sc. A3, parter Tel: 0232 211726, Fax: 0232 222726

      » CENTRUL DE CONSILIERE PENTRU PĂRINŢI TIMIŞOARA B-dul Republicii, Nr. 1, Corp B, Ap. 7 Tel: 0256 212996, Fax: 0256 212196 4

      » CENTRUL DE CONSILIERE PENTRU PĂRINŢI SUCEAVA Str. Armeneasca, Nr. 41 Tel: 0230 521000, Fax: 0230 525559

      Te imbratisez! Stiu ca iti este foarte greu, dar nu esti singura si exista vindecare.

    • Scumpa mea, nu esti de vina cu nimic!!! Am crezut cu toate la fel: daca spun nu ma va crede nimeni, eu sunt de vina, o sa provoc scandal etc. Esti doar un copil de care un adult cu probleme foarte grave a profitat.
      Nu am inteles exact: situatia inca continua, locuiesti cu acest individ in casa?
      Relatia cu mama ta cum este?

      Te imbratisez!

    • Da, locuiesc cu el în casă.Relația mea cu mama este foarte bună, sunt foarte apropiată de ea.
      Îmi e teamă că nu mă va crede, deoarece acum 2 ani cineva a încercat să bage ceartă în familie acuzându-l de faptul că ar fi abuzat de mine, dar eu am spus sus şi tare că este o minciună din frica de el și din rușine.

    • Andi draga, am fost absolut cutremurata si devastata citind tot blogul, dar cand am ajuns la tine si am citit ca ai 14 ani si ca totul e inca in desfasurare!……. Ai avut curaj sa scrii aici, deci poti sa faci ceva, te rog, fa ceva, cum a scris si Ioana.

      Cristiana a trimis foarte practic o multime de nr de telefoane, acolo gasesti sprijin concret, suna!

      Da-i mamei tale sa citeasca ce ai scris aici si ce ti s-a raspuns daca nu doresti sa o abordezi direct. Chiar daca a fost situatia cand cineva ar fi banuit iar tu ai negat, te va intelege.

      Suna la politie.

      Spune cuiva, ideile Cristianei mi s-au parut foarte bune (psiholog, diriginta, vecina, parintii unei prietene, o profesoara sau profesor de incredere, chiar de varsta ta prietene care sa le spuna parintilor ei si sa te ajute).

      Filmeaza-l cu telefonul sau calculatorul plasat discret, sigur niste prietene/i iti pot imprumuta daca nu ai si te pot ajuta sa-l aranjezi (si incearca sa te impotrivesti, sa-i spui ca nu mai vrei, sa se opreasca, si sa capturezi pe video).

      Mi se face groaza si greata numai la gandul ca esti acolo undeva, ca noi stim acum ca ti se intampla, si ca cineva tb sa faca ceva. E aproape ca si cand se desfasoara sub ochii nostri.

      Te rog fa ceva! Este viata si corpul tau, care sunt importante si pretioase, daca noi le-am da valoarea cuvenita si am fi convinse de cat de valoroase suntem, nu s-ar mai intampla asa ceva.

    • Doamne, infiorator articol si infioratoare comentariile, si atat de multe!

      Si eu si prietenele mele cu care am povestit (la maturitate) am avut tot felul de experiente (light fata de ce s-a relatat aici). Pare ca e realitatea majoritatii.

      Si asta e problema, ajungi sa spui dupa f multi ani. Nu stiu cum sa ii explic copilului fara sa il sochez. Il incurajez sa-mi spuna tot, nu il cert sau invinovatesc pt nimic, dar…teama asta ca se poate sa nu imi spuna, orice il supara, nu doar chestiuni cu tenta sexuala, e cu mine permanent. Si desi incercam sa o incurajam sa ne povesteasca, tot simt si vad ca anumite lucruri le ascunde, nu asa grave (sper, nu cred ca e cazul de lucruri grave, teoretic e intr-un mediu bun si bine supravegheata) dar vad ca au tendinta asta).

      Totusi, asta cu spusul e post factum. Trebuie INVATATI SA RECUNOASCA DIN TIMP si sa se apere, apoi sa si spuna, sa se poata lua masuri, preventive, hopefully.

      M-a marcat in articol faptul ca a avut atatea experiente de-acestea intr-o viata. Cum de n-a invatat din prima, sau a doua? Inteleg timpurile, mediul, varsta, oras mic, neintelegerea celorlalti.. dar…prin cate „near miss” am trecut…oi fi avut si mult noroc…Si oarecum am fost ghidata bine, am stiut sa recunosc pericolele si le-am evitat la timp.

      Bine, o metoda folosita de tata a fost sa ne puna un film f violent, cu violuri, imagini explicite (care m-au marcat la varsta aia) cu textul „vezi, asta se intampla daca esti prost si nu casti ochii”. Si sfaturile din adolescenta „te las sa mergi (disco, baruri, mare, munte), iti dau bani, dar mergi doar cu colegii tai (copii f buni, acum oameni super), dar eu trebuie sa stiu mereu unde esti si cu cine. Atat a stiut, dar a functionat. Mi-a cascat ochii.

    • Roxana, ce ai scris tu aici, si dintre toate posibilitatile in raspuns la comentariul lui Andi, care se afla intr-o situatie delicata, este, iarta-ma ca iti spun direct, oribil. Cum adica nu a invatat nimic autoarea articolului? Cum adica, inca, in anul 2019, mai condamnam victima? Pana cand o sa consideram ca daca avem grija, cascam ochii cum zici tu, suntem ferite de orice pericol? Cum poate un copil sa se apere de bunicul ei care o violeaza inca de cand are 2 (Doi) ani (asta ca sa zic din experienta mea, dar uita-te cate sunt aici). Problema nu este vreodata, nici macar o data, la victima. Este mereu, dar mereu mereu mereu la agresor. Mereu! Imi pare rau sa vad asa lipsa de empatie si atat de multe idei atat de distrugatoare, chiar in fata unor asemenea povesti. Este trist, tare trist. Sunt de acord, evident, cu educatia si grija si informarea, sunt esentiale. Dar nu e suficient, trebuie cu totii sa fim mai constienti de realitate.

      Andi, daca tot am scris aici, sper ca esti bine acum. Oricand ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti imi poti scrie aici.

34. Pe cand avea fata cea mare 5 anisori si se juca in fata casei la nisip, un vecin trecut de 60 ani si-a scos penisul in fata ei. A venit speriata in casa sa imi povesteasca. Am iesit dupa el vazand negru de furie, l-am prins la vreo 3 case distanta si am dezlantuit iadul. Nu a atins-o, nu i-a spus nimic, doar si-a expus *podoaba*. Pentru mine a fost mai mult decat suficient. Sunt 6 ani de atunci, dar nu ne salutam nici acum. Prin fata casei trece doar daca nu imi vede masina parcata. La 9 ani, un adult din scoala a atins-o in zona intima. Mi-a spus imediat si iar s-a dezlantuit iadul. Plangeri la scoala, la inspectorat…nu s-a rezolvat nimic. Am facut transfer la alta scoala. Pana cand o voi putea proteja? Referitor la articol, ii doresc autoarei multa putere si incredere in ea. E o fiinta minunata! Iar tuturor victimelor abuzurilor sexuale, o imbratisare…..

35. Da, locuiesc cu el în casă.Relația mea cu mama este foarte bună, sunt foarte apropiată de ea.
    Îmi e teamă că nu mă va crede, deoarece acum 2 ani cineva a încercat să bage ceartă în familie acuzându-l de faptul că ar fi abuzat de mine, dar eu am spus sus şi tare că este o minciună din frica de el și din rușine.

    • Indiferent cum ca reacționa mama ta inițial, in final va lua decizia corecta
      Este normal ca tu sa nu ai puterea sa recunoști/povestești nu doar din cauza vârstei ci mai ales pentru implicațiile morale, îți este teama ca o rănești pe ea, ca el se supăra, ca ce zic rudele etc
      Poate fix asta trebuie sa ii spui și mamei tale
      Însă sunt convinsă ca mama ta nu ar lasă pe nimeni sa te rănească la fel cum sunt convinsă ca nu ar tolera ca bărbatul de lângă ea sa aibă asemenea comportament
      Poate pe termen scurt a nu spune pare o alegere ok .. mai ales ca nu faci valuri însă pe termen lung este mai grav
      Încă ceva .. este posibil ca la el sa nu fie nici prima nici ultima persoana cu care face așa ..

    • Hei Andi.
      Nu esti tu vinovata pentru minciunile si rusinea asta – chiar daca la 14 ani probabil ca nu poti sa crezi asta. De abuzul sexual nu mai zic nimic. Si nu esti vinovata pentru nimic din ce simti sau nu simti, in contextul asta.
      Nu stiu de cate ori e nevoie sa auzi asta pana sa incepi sa crezi, dar nu e vina ta.
      Eu, ca mama, as vrea sa stiu – de la tine sau de la altcineva in care ai avea incredere sa-i spui. Si nu ar conta ce ai spus acum 2 ani. Eu sunt adult, chiar daca e cumplit de greu ce urmeaza, am mai multa experienta de viata ca sa fac fata.
      E foarte greu ce ai de facut, ingrozitor de greu, dar se poate, si daca esti sustinuta de oameni care te inteleg, o sa fie mai usor. Un pshiholog/terapeut/preot bun va poate ajuta si pe tine si pe mama ta.

    • Încerc să vorbesc cu anumite persoane apropiate despre asta, dar este foarte greu.În ultima vreme chiar m-a răscolit acest subiect.

    • Andi draga, e normal sa iti fie greu si e normal sa fii rascolita de subiect. Daca vrei sa vorbesti despre asta, eu sunt doar o straina de pe Internet, dar iti promit ca te pot asculta si intelege destul de bine. Scrie-mi aici oricand sau daca vrei iti dau si e-mailul personal. Sunt alaturi de tine si sper sa te vindeci si sa fii bine si sa reusesti sa treci peste aceste momente grele.

      Te imbratisez!

    • Andi, pana cand vei indrazni sa vorbesti cu mama ta sau cu un alt adult si sa ceri ajutor, scrie un email si aici, in care sa povestesti ce ti se intampla… https://sfintiiarhangheli.ro/

      Vei gasi pe cineva cu care sa poti mentine legatura in permanenta, indiferent cum vor decurge lucrurile in continuare in viata ta, care sa te insoteasca, sa te incurajeze si sa nu te certe.

    • Dragă Andi, eu doar acum am citit articolul și comentariul tău. Mi-au dat lacrimile și sper că acum, cu 3 luni mai târziu, situația ta s-a schimbat. Sper că nu mai locuiești cu soțul mamei tale (nu pot să îi spun tată vitreg, pt că nu merită denumirea asta). Te rog, dacă situație încă mai continuă, scrie-mi și promit să fac orice îmi stă în putință să te ajut. Eu am 35 de ani și locuiesc în Cluj, dar poate reușesc să te ajut cu ceva. Ideea cea mai bună mi se pare, dacă nu i-ai spus încă mamei, să vorbești cu un psiholog sau cu diriginta și să fie și ei de față când îi spui mamei, să amortizeze cumva. Vai dar sper că până acum s-a rezolvat măcar să nu mai fii în casă cu agresorul. De vindecat, te vei vindeca în timp… Multă multă putere îți doresc și sper să găsești un psiholog bun care să te ajute!

36. ….aveam 4 ani, eram la tara cu verisorii mei de 3 si 5 ani, tatal lor, care era un alcoolic notoriu, a venit de la serviciu cu niste dropsuri. Ne-a dat fiecaruia cate o bomboana si pe mine m-a chemat in casa sa-mi mai dea inca una. M-am dus….m-a aruncat pe pat, mi-a tras chilotii si a inceput sa se descheie la pantaloni, era peste mine… am inceput sa tip, verisorii mei care erau afara au auzit, au intrat in casa si s-au urcat peste el si au inceput sa-l loveasca si sa-l traga de par. Am scapat….Tatal meu l-a batut rau, l-au dus la politie- politia nu i-a facut nimic…erau anii ’80.
    Am fost o adolescenta rebela si agresiva, intotdeauna am respins abuzurile barbatilor aspura mea, am respins barbatii in general….
    Acum am un sot si doi copiii minunati, inca mai regasesc in mine o forma de agresivitate adresata barbatilor.

37. Imi pare rau pentru ce vi s-a intamplat. In aceladi timp ma bucur tare ca va emancipati, aveti niste parinti super inapoiati si ati trait in nu stiu ce fel de comunitati. Eu am 31 de ani si parintii meu mi-au spus intotdeauna sa nu stau in prezenta barbatilor si sa nu accept absolut nimic de la ei, cua atat mai mult sa nu ma duc nicaieri. La banchetul din clasa a8a profesorul de aport a invitat gasca de fete intr i camera de a hotelului la al caryi restaurant se afla petrecerea, sa faca poze si sa scrie intr un caiet de amintiri. Doar fetele. Eu m am dus si am spus tuturor profilor la masa lor si cativa dintre ei s au dus imediat sa verifice si tot grupul s a intors. Tinnminte ca profele a doua zi au i terogat toate fetele despre cokportamentul profesorylui in general si a iesit la iveala ca nu era tocmai ok. Doamne ce fel de parinti si ce educatie precara au avut si cum naiba sa nubte creada mama ta. Parintii vostri erau adultii de care iki ziceau mie parintii sa ma feresc. Alcoolici, needucati, abuzatori. Bine ca v-ati emancipat voi. Mamele alea care nu v au crezut merita abandon si singuratate. Nu pot sa cr3d ce oameni exista

    • Ce comentariu imbecil. Tu si ministresa cu pe mine m-a invatat mama sa nu ma urc intr o masina straina…

    • Iar tu, A N N A, meriti sa fii inchisa intr o camera cu gramatica lb romane -> pe perioada nedeterminata.

38. Imi pare rau pentru treburile astea,
    dar incercand sa le lasi afara, vor aduce schimbari in bine.

    In rest tine de educatia generala a populatiei. Ca esti femeie sau barbat, cei din jur vorbesc fara ei, prefera sa nu se bage sa ajute si cam toti ar incerca sa te foloseasca. Educatia romaneasca si ce parinti avem, cand ii vezi ca nu-i intereseaza sa-si educe copilul. Sunt intr-o tara straina si aici esti respectat orice ai munci si nici judecat, unde la noi in RO esti tratat ca o carpa de obice.

    Dar pedofilii, damn, aici trebuie actionat numai de cat. Romanul are aceasta frica (fie femeie sau barbat) sa ii reclame.

39. O lume si o societate nebune, abia acum inteleg de ce mama mea isi dorea ca eu sa am baiat si pe mine ma enerva teribil treaba asta, ma gandeam ca i se par ei baietii mai altfel dar sigur se gandea la cat de geu le este fetelor si pe buna dreptate. E clar ca natura sau Dumnezeu sau cine a creat omul nu a tinut cu noi si drept urmare, fiind atat de vulnerabile, e cam greu sa scapam fara niciun incident de asta… doar super norocoase sa fim pana la finalul vietii. Tin minte ca in absolut fiecare noapte inainte sa adorm pana sa ma ia somnul gandurile mele erau despre cum am eu o putere mai mare ca ei si ii caftesc pe toti astia care se iau de fete si apoi stiu de frica, era oare asa greu ca noi fetele sa fi avut totusi un mod de a ne apara, natura asta e diversa si speciala, insa noi suntem violabile…. asa s-a dorit, sa fim violabile… ORIBIL!

40. Andi, pana cand vei indrazni sa vorbesti cu mama ta sau cu un alt adult si sa ceri ajutor, scrie un email si aici, in care sa povestesti ce ti se intampla… https://sfintiiarhangheli.ro/

    Vei gasi pe cineva cu care sa poti mentine legatura in permanenta, indiferent cum vor decurge lucrurile in continuare in viata ta, care sa te insoteasca, sa te indrume, sa te incurajeze si sa nu te certe.

    • Mulțumesc mult pentru ajutor, dar nu prea simt o mare încredere în preoți, biserici sau orice alte căi de acest gen.Dar mulțumesc din inimă

41. Nu mai țin minte câți ani aveam, poate 8, poate mai mulți… când vreau să uit, singurul lucru pe care reușesc să-l uit e perioade de timp în care s-a petrecut lucrul respectiv, altfel țin minte totul, de la expresiile celor implicați, la locul în care s-a întâmplat și, cel mai important, emoțiile care mă încercau atunci. Cineva mi-a spus odată că memoria mea e în același timp și binecuvântare și blestem… avea dreptate!
    Nea Alecu, așa îi spunea toată lumea, era paznicul de la una din livezile de cireșe de lângă noi. Era prieten cu toți copiii și cu toate familiile de pe stradă. Ne lăsa să ne jucăm printre pomii încărcați de fructe și să culegem câteva pentru noi… Avea un adăpost încropit din smocuri de tulpini de porumb uscate, acoperit cu crengi și plastic și ne lăsa să ne jucăm de-a v-ați ascunselea în jurul lui (și să ne ascundem în adăpost din când în când). Ne lăsa să facem focul într-un loc special amenajat și uneori ne spunea povești. Ce mai, era plăcut de noi toți.
    Ne atingea din când în când, e adevărat, când ne ajuta să ne dăm jos din cireși, însă părea ceva nevinovat, ne ajuta să coborâm în siguranță…
    Într-o zi am rămas ultima dintre copii. Îmi spunea o poveste, ca de atâtea ori, până când am ajuns la cum apar pe lume copiii. Nu doar vorbe, a spus că îmi arată.
    Atunci a fost prima oară când am văzut un penis erect. Mi-a cerut să-l ating și n-am să uit niciodată senzația de repulsie, uimire și frică. A început să se frece de mine și să respire precipitat și mi s-a făcut și mai frică. N-am putut să țip, să mă zbat sau să-i cer să înceteze, pentru că știam (și acum mă întreb cum anume știam) că nu se va opri și că voi fi într-un pericol și mai mare. N-a durat mult și a ejaculat, a fost prima dată când vedeam așa ceva și mi s-a părut foarte, foarte scârbos.
    A mai vorbit puțin, să mă liniștească și mi-a spus să nu le spun nimic părinților, că e secretul nostru. Nu le-aș fi spus, oricum. Știam că nu e în regulă ce se întâmplase, știam că ce făcuse el era rău, însă nu le-am spus pentru că știam, fără nicio umbră de îndoială că ar fi dat vina pe mine, probabil m-ar fi și bătut.
    Șocul a fost dublu: abuzul sexual în sine (chiar și fără penetrare, tot o traumă a fost) urmat de realizarea faptului că sunt singură, că nu am cui cere ajutorul. Mult timp m-am învinovățit pentru ce s-a întâmplat. Și mult timp, aproape douăzeci de ani, n-am spus nimănui despre asta.
    Mai târziu am aflat că nu am fost singura victimă. Poate dacă aș fi vorbit, alți copii ar fi vorbit și ei și părinții lor ar fi luat măsuri, nu știu. Ce știu este că mi-a luat decenii să trec peste și nici acum nu am trecut cu totul. Nu suport să fiu atinsă de necunoscuți, nici măcar atingerile nevinovate, pe umăr, pe braț, cu scopul de liniștire sau încurajare, nici pe ele nu le suport. Și după atâția ani încă mai am o senzație vagă de teamă dacă sunt singură cu un bărbat într-un spațiu închis.
    Cel mai rău mi-a afectat relația cu partenerii mei. Lucruri mărunte le-am privit cu suspiciune și am reacționat la ele ca și cum ar fi fost făcute cu intenția de a mă răni. Am exagerat de atâtea ori în relațiile cu ei, încât am ajuns, inevitabil, la despărțire. Și mă gândesc cu tristețe că n-au avut nicio șansă să-mi dovedească că ei nu sunt ca nea Alecu, eram prea ocupată să mă apăr… Am suferit și eu, au suferit și ei.
    Când copilul meu a făcut vârsta pentru a fi înscris la creșă, i-am ținut o lecție despre cum numai eu și tatăl lui putem să-la atingem în părțile intime atunci când îi facem baie și că dacă vreun străin vrea să-l atingă să țipe, să spună NU și să-l avertizeze că va spune părinților.
    Nu îmi doream să cresc un copil suspicios și sălbatic, însă îmi spuneam că mai bine mai sălbatic decât cu traume. 🙁
    Acum sunt singură de 8 ani de zile și îmi iubesc solitudinea. Uneori mă gândesc că mi-aș dori să am o relație, însă nevoia mea de siguranță e mai mare decât nevoia de a fi cu cineva.
    Și mă gândesc că prețul pentru tăcerea noastră e că agresorii rămân printre noi și fac și mai multe victime. Sunt și băieți care cad victime, e adevărat. Cele mai multe victime sunt, totuși, fetele. Și ele cresc ascunzându-și rănile și, dacă nu-și găsesc vindecarea, rănindu-și partenerii la rândul lor. Într-un fel sau altul și ”sexul tare” plătește prețul pentru abuzurile pe care unii dintre bărbați le comit.
    Abuzurile sexuale nu sunt, din păcate, doar o problemă a femeilor. Și cred că e imperios necesar ca și bărbații să lupte impotriva lor.
    Felicitări pentru articol!

42. Din păcate, încă locuiesc cu el.Mamei îi e mult prea teamă să facă ceva momentan și nu,încă nu știe nimic.Acum sunt bolnavă și trebuie să stau acasă și mi-e teamă pentru când o să rămân singură cu el.În ultima lună a fost mama permanent acasă și a fost totul bine, dar de acum nu prea cred că o să mai fie.

    • Draga Andi,

      Imi pare rau ca esti bolnava, sper sa te faci bine cat mai repede si sa se rezolve, orice ar fi.

      Imi pare si tare rau pentru ce traiesti. As vrea sa te pot ajuta cumva, dar nu stiu cum. Daca vrei, poti sa imi scrii oricand, aici. Sau daca vrei, pot sa iti dau adresa mea si sa imi scrii un e-mail. Orice ai nevoie, te rog sa imi spui.

      Imi doresc mult sa te putem ajuta cumva si sa fii bine.

      Ai incercat sa suni la Telefonul Copilului? Ai mai vorbit cu cineva despre ce ti se intampla? Ai pe cineva de incredere in cercul tau, fie si o vecina, oricine? Stiu ca e greu, e foarte foarte greu, dar acum ai nevoie de ajutor si cumva trebuie sa il obtii.

      Sunt aici pentru tine.

      Cu mult drag si grija,

      Cristiana

43. Nu am reușit să citesc tot, am sărit peste multe relatări. Am un nod în gât și mi-aș dori sa pot călători în timp și femeia care sunt astăzi să ia în brațe copilul care ai fost și să îl ducă departe. Sa iau în brațe fetița speriata care avea atâta nevoie de mama. Din păcate nu pot. Pot doar să îți spun ca îți mulțumesc pentru curajul de a scrie despre ce ți s-a intamplat.

44. Mentalitatea și societatea sunt înapoiate
    Biserica, care este o instituție foarte puternica in Ro, nu se implica deloc sa ajute victimele și sa educe populația, ei au treaba cu homosexualii, dar nu cucei din cadrul borului, doamne fereste

45. Aproape un an mai târziu am venit aici să spun că sunt bine, deși trebuia să vin mai devreme. Am scăpat de calvar de pe 8 ianuarie și datorită acestui blog, datorită acestor comentarii există o probă pentru dosar. Mulțumesc tuturor pentru cuvintele și sfaturile date, vă sunt recunoscătoare până la cer și înapoi! ?

    • Cat de mult ma bucur! Ai grija de tne!

    • Andi, ma bucur nespus sa te citesc! <3

46. Cumplită poveste! Probabil doamna a avut nevoie și de terapie ca să depășească din ororile trecutului și să poată avea o familie a ei, acceptând un bărbat care să îi fie soț și apoi devenind mamă de băieți. Măcar cei doi băieți să nu devină golani la rândul lor, mama lor aici trebuie să-i învețe cum să se poarte la vremea potrivită. Și desigur că și tatăl trebuie să fie primul model de bărbat pentru băiatul său, în familiile normale. Dar câte familii or fi așa normale în zilele noastre?…
    Iar lipsa corespunzătoare de atitudine a tot existat în trecut, și ne-a oferit exemplu prost în viață. Aveam și eu patru ani în 1994 și băiatul vecinilor, care avea 16 ani, era în podul casei lui cu mine și la un moment dat s-a îngrămădit tare pe mine, credeam atunci că e un act de violență cum se mai făcea pe la grădiniță (eu având și o formă netratată de autism din acela high-functional, nu eram bătăios și eram ușor de bătut și de bullizat), nu am simțit ceva sexual pe atunci, dar sigur am spus ceva despre purtarea asta și am aflat mai târziu că băiatul „a încercat să mă pervertească”, deci înseamnă că fusese și aici ceva sexual din partea lui, nu doar o manifestare de violență între un băiat mai mare și unul mai mic. Dar nici la mine nu s-a luat vreo atitudine de genul Poliției pentru fapta asta, oricum poliția comunală (eram la Piscani în Argeș, unde se ținea anual bâlciul cu „E multe rebuturi”) nu prea își făcea treaba nici când am avut spargeri acasă. Nici familia mea nu a fost una unită, eram sub tutela bunicilor paterni și ne mutaserăm de la București la țară, bunicul era și el abuzator, dar nu sexual, ci fizic și scandalagiu – a vrut să-l lovească pe tata cu o toporișcă în spate la Crăciun, tot în 1994, și iarăși nu s-a luat nicio măsură instituțională, doar am plecat cu bunica și tata câteva luni înapoi în București și din păcate tot în sărăcia din Argeș ne-am întors. Așa că știu și eu bine ce înseamnă să nu se ia măsuri la abuzuri și să primești din copilărie exemplu prost, cu lipsa de atitudine luptătoare și bătăioasă. Dar în prezent mi-am făcut și eu curaj să fac psihoterapie!
    Iar revenind la fata din articol, este bine că a învățat să ia atitudine și să fie bătăioasă! La cât de hormonală este partea bărbătească a omenirii, la ce tocmai aflăm și acum cu dascălii abuzatori și vedem pe cine prinde Justițiarul de Berceni, avem de gestionat niște doze aproape nemăsurabile de bestialitate sexuală.
    Așa că este important să învățăm să ne deschidem corect sufletele ca să comunicăm cu bine unii cu ceilalți, în locul oceanului de porcării descrise și de cititoarea din articol, și de ceea ce tot vedem că se întâmplă. Să îi urăm și doamnei multă sănătate și fruntea sus pentru familia dânsei!