Știu cum te simți. Cunosc viermuiala din stomacul tău, iureșul de gânduri, griji, frici, tristeți, speranțe, nodul din gât, tremuratul din mâini și genunchi. Le-am simțit și eu pe toate, de două ori, o dată când fetița a intrat singură pe culoarul școlii, a doua oară când a urmat-o și băiețelul.
De fiecare dată am avut trupul ghem.
Aveam în cap plânsul lor din primele zile de grădiniță, disperarea cu care se agățau de mine în timp ce eu încercam să îi și să mă conving că acolo le e mai bine decât în brațele mele, că își vor găsi liniște și bucurie alături de alți adulți în afară de noi, printre alți copii, speriați și ei, că e o etapă necesară, binefăcătoare pentru toți.
Intrarea la grădiniță a fost grea pentru toți, dar a trecut cu bine.
Printre alte lucruri bune pe care le-a adus în viața noastră, acomodarea la grădiniță a venit și cu multe resurse pe care le-am găsit atunci în noi, și noi, și copiii, să se adapteze, să se desprindă, să respire și alt aer decât cel al casei, al mamei, al familiei noastre.
Resursele acelea te ajută azi.
Mereu zic că fiecare hop cu copiii e un pas spre noi, o creștere imensă, un acces la o putere pe care odată ce am dobândit-o, n-o mai pierdem niciodată.
Așa că îți spun fără să-mi tremure degetele pe tastatură că va fi mai ușor decât crezi.
Copilul tău e mare acum, mă rog, nu e mare, e încă mic, are șase ani, dar e mai mare decât atunci când s-a desprins prima oară de tine.
Ai încredere în el! Știu că e greu. Că vezi prima zi de școală ca pe un pas prea mare pentru picioarele lui mici. Că-l vrei încă mititel, în brațele tale, în burta ta, unde doar de tine depinde să-i fie bine.
Dar el nu mai încape acum acolo. E mare, puternic, are nevoie să-și întindă brațele și mintea mai mult decât cercul tău de iubire.
Ai încredere în tot ce i-ai dat și i-ai arătat în primii ani, când ați fost doar voi. Știe că e bun, puternic, inteligent, știe să se descurce, să ceară, să ofere, are tot ce îi trebuie acum, în primele zile de școală.
Curiozitatea lui e mai mare acum decât frica. Dorința de a-și face prieteni e mai mare decât dorința de a sta în brațele mamei.
O, o să te caute încă, o să se gândească la tine, dar mai mult ca să-ți spună ce a făcut grozav azi decât să plângă de dorul tău.
Are nevoie de tine exact așa cum ești, nesigură, plânsă, emoționată, încărcată de fricile tale de acum zeci de ani, când ai călcat prima oară în sala de clasă, odată cu alți treizeci de copii cu flori în mână.
El nu e tu, are drumul lui, nevoile lui, puterea lui.
E OK să simți că-ți fuge asfaltul de sub picioare. Să stai la gardul școlii până iese, tremurând de frică până-i vezi chipul printre zecile de copii zăpăciți după prima zi de școală. Dă, Doamne, să fie bucuros!
E OK să vrei să fugi, să te ascunzi, să dai înapoi, să te gândești că e prea mult pentru un suflet de om atâta nesiguranță și emoție.
Va trece și asta, cum au trecut toate bolile, febrele, căzăturile, nesomnurile, și la capătul primului an de școală vă veți regăsi crescuți, împreună, eliberați încă un pic unul de altul, așa cum e sănătos, dar la fel de împreună.
E o etapă de care avem nevoie, și noi, și ei.
Începe acum altfel de greu. Începe competiția, încep răutățile, influențele care nu ne plac, presiunea, temele, lucrurile care trebuie făcute, programul strict, comparațiile, stresul. Dar chiar acum, la gardul școlii, te pregătești pentru toate astea și o să te descurci de minune, tu și copilul tău, că doar faceți echipă de atâta vreme!
Ai încredere în tine și în el, în oamenii care sunt acolo să îl ajute, să îi deschidă mintea, să îl îndrume așa cum tu nu poți.
Știu sigur că va fi bine, știu și că e greu de crezut acum, când copilul e undeva unde tu nu ești, făcând ceva important fără tine, în timp ce tu-ți ștergi palmele transpirate de fusta care te strânge.
Copiii sunt extraordinari, iar noi le suntem martori și ghizi, majorete și prieteni, păzitori și oglindă, indiferent cât cresc.
Va fi bine! Ai încredere! Vei supraviețui și tu ca mine, ba chiar vei ajunge să te bucuri de asta: gata, copilul tău merge la școală, ai făcut o treabă grozavă!
Iar la anul pe vremea asta vei încuraja tu părinți de boboci, așa cum o fac eu acum.
Dacă te ajută cu ceva, copilului tău îi e mai ușor decât tine, exact așa cum speri!
Să fie un an grozav ăsta, și pentru el, și pentru tine!
Multumesc!
Multumesc!
Ce frumos scris! Mi-au dat lacrimile 🙂
Ecxact, si mie!
Ești minunată prințesă!!!
Mi-a trebuit mult curaj si acceptare sa imi dau seama ca o parte din frica de scoala e fix datorita experientei proprii in scoala militareasca romaneasca.
E important, pt sanatatea mintala a copilului, sa ne separam frustrarile proprii si neimplinirile proprii de ce i se intampla copilului, si sa gandesc la rece de ce ar avea cu adevarat nevoie copilul: odihna suficienta, experiente placute, liniste si timp pt joaca si prieteni. Asa ca acum nu mai fug, nu mai ma dau inapoi cum facui la clasa 1 – copilul e in scoala unde ii place, fara presiunea mea, fara obtionale, fara meditatii, fara 10 pe linie, fara repetat pt teste/teze, fara alergaturi diminetile, fara nicio boala.
Corect! Si vine si ziua cand nu poate adormi de nerabdare si emotie ca incepe scoala si isi vede colegii si invatatoarea, cand zboara de langa tine sa o imbratiseze, iti spune sa vii cat mai tarziu sa o iei de la after…mama cat a fost de incantata 🙂 desi adaptarea initiala la cresa, la 1an si 3 luni ce-i drept, a durat aproape 2 saptamani.
“Dacă te ajută cu ceva, copilului tău îi e mai ușor decât tine, exact așa cum speri!” Exact așa e, poate cu unele excepții. Mult succes tuturor copiilor in noul an școlar!
Doamne Printesa,
Multumesc!!!!!!
Am plans…. aveam atata nevoie, dar nu reusisem.
Multumesc de o mie de ori.
(nu trebuie publicat) îi e mai ușor decât TIE; in rest, bine scris