M-am observat pe mine când stau lângă Sofia să citească în română sau în engleză sau să-și facă proiectul pentru școală. Oricât de calmă mă așezam lângă ea, în maximum cinci minute simțeam cum îmi ies ochii din orbite de nervi și sincer cred că aș fi putut să strâng de gât un pisoiaș pufos.
Am stat să mă întreb care-i faza. De ce mă enervează atât de tare când copilul meu se foiește de colo colo, nu citește literele în ordine, nu pricepe un enunț, face aceeași greșeală de cinci ori, nu reușește să rezolve ceva ce cu cinci minute înainte păruse că a priceput? De ce mă enervez? Ce mecanism se declanșează acolo?
Îmi aduc aminte momentele în care făceam teme cu mama sau cu tata. Multe dintre amintiri sunt plăcute, cald în casă, muzică la radio, eu repet și ei mă ascultă, eu fac tema la mate în bucătărie și mama spală vase. Dar am și câteva amintiri teribile, cu palme peste ochi și plâns isteric când mama mi-a rupt o foaie din caiet, nervoasă că greșisem ceva, iar eu am urlat de frustrare că mi-a rupt foaia, pe verso era o notă de la învățătoare și știam ce cap de tablă aveam să-mi iau de la ea a doua zi. Îmi amintesc și caiete trântite de perete, uși izbite, amenințări și pedepse. Brrr, nu vreau să retrăiesc așa ceva. Nu vreau să FAC așa ceva.
Teme or să tot fie în următorii ani, încă acum sunt destul de ușoare, se descurcă copiii singuri, eu doar stau acolo pentru sprijin moral, bănuiesc că ne așteaptă și vremuri mai grele. Așa că am pornit să investighez subiectul și să caut metode să îmi potolesc nervii, ca să le pot fi alături copiilor fără să ne certăm și să ne umplem de frustrări. Nu vreau să fugă de teme, nu vreau să devină nici pentru mine un calvar.
Neapărat vreau să zic: nu le fac eu temele, doar îi ajut să înțeleagă acolo unde enunțul e spinos și îi încurajez, eventual le ofer idei despre cum pot afla o cale de rezolvare sau alta, punându-le întrebări adiționale.
Bărbatul, care uneori asistă la ședințele noastre de citit sau de teme, mereu îmi zice că am răbdare de fier și că dacă ar fi el în locul meu, demult ar fi zburat cu toții spre stele, cu foc la fund.
Ehe, știu, că și mie mi-au luat foc motoarele în repetate rânduri, dar am stat și am săpat și mi-am făcut eu temele întâi, ca atunci când zic Hai să citim sau Hai să vă faceți temele, copiii să vină cu bucurie, nu ca și cum ar avea o sabie la beregată.
Înainte de orice, sunt temele importante? Trebuie făcute?
O analiză complexă a 180 de studii pe termen lung asupra efectelor temelor pentru acasă arată că beneficiile temelor depinde de vârstă (sursa):
- pentru liceeni, temele sunt benefice dacă nu ocupă mai mult de două ore pe zi
- elevii de gimnaziu primesc un oarecare bonus academic dacă lucrează câteva minute pe zi
- elevii din ciclul primar nu ar trebui să primească teme.
La noi se practică temele încă de la pregătitoare, din fericire sunt ușoare și pot fi plăcute pentru copii, dacă nu sunt prea multe și dacă nu punem noi prea multă presiune.
Dar de ce ne enervăm la teme cu copiii?
Cel mai adesea, ne enervăm pentru că avem prea multe așteptări de la copil. Care e obosit, sau poate nu a înțeles bine la clasă sau poate pur și simplu nu POATE face ce vrem noi să facă.
Ne grăbim să etichetăm copilul drept leneș, pentru că ne temem că va rămâne în urmă și atunci tot noi o să avem de tras, și ceilalți părinți or să creadă că noi suntem leneși și părinți vai de capul lor.
Ne este frică. Frica imediat naște furie. Ne este teamă că cel mic nu poate, nu vrea, o să se aleagă praful de el pentru că reușește să rețină tabla înmulțirii. Scenariile conștiente sau inconștiente cu el nereușind să intre la liceu și la facultate pentru că acum preferă să se joace în loc să socotească ne înnebunesc.
E important să ne luăm puțin timp să ne uităm la noi în acest proces. În ce punct de enervăm? Poate suntem noi înșine obosiți și flămânzi. Poate ne amintim ceva din copilărie. Poate copilul din noi urăște temele. Vom primi claritate dacă ne dăm timp să ne analizăm puțin.
Cum se simt copiii când noi ne enervăm lângă ei la teme?
Păi, nu le place. Nervii părintelui, vorbele lui printre dinți, atmosfera tensionată îl fac pe copil să fugă de teme ca de supa cremă de varză. Și apoi ne mirăm că nu vor să-și facă temele! Păi tu ai vrea, la ce scandal și motiv de umilință ies acolo de fiecare dată?
Ei vor asocia pe termen lung momentul de făcut teme cu ceartă cu mama sau cu tata și vor face tot posibilul să-l evite, iar asta va avea repercusiuni și asupra progresului său congnitiv, și asupra activității școlare, și asupra relației dintre voi.
La momentul în care se așază la teme, copilul este posibil să fie deja obosit, demotivat și speriat (de sesiunile anterioare de teme cu mami), frustrat (că nu poate să se joace în continuare), flămând, cu glicemia la pământ, nesigur.
Ar avea nevoie de sprijin și de încurajare, nu de un părinte care pufnește ca oala sub presiune.
Neapărat trebuie să gestionăm asta rapid, chiar din primul an de teme, ca să nu avem apoi motive de regres la școală și tensiune în familie.
Evitați critica. De asta se tem cel mai mult copiii și asta le face cel mai rău. Să fie criticați, invalidați, să se simtă insuficient de isteți, de pregătiți, să nu fie de ajuns de… orice.
Le putem semnaliza când greșesc și fără să îi invalidăm.
Cum putem gestiona starea de nervi astfel încât temele să rămână experiențe plăcute, de conectare și evoluție?
O variantă este să nu stai deloc lângă copil cât își face temele. Îl trimiți în camera lui, îl lași în pace și îl verifici la final.
Pentru noi nu a fost o opțiune, Sofia nu citește dacă e singură, se ia cu joaca și procrastinează la nesfârșit, cum fac, cred, majoritatea copiilor (și adulților?). Am ținut mult să progreseze cu cititul independent, așa că seară de seară citim între 15 și 20 de minute. Ea citește și eu o corectez sau o ajut acolo unde e cazul. Îi este în continuare greu și se văicărește de fiecare dată, dar face progrese față de acum nouă luni când am început și când abia lega două sunete.
Altă strategie importantă este să stabiliți un loc și un moment fix pentru teme, care să nu fie imediat după școală (când copiii au nevoie să alerge și să se joace), dar nici foarte târziu în zi, când devin foarte obosiți.
Locul poate fi masa din bucătărie sau sufragerie, se pare că cel puțin până la gimnaziu, copiii lucrează mai bine în spații comune decât în intimitate. Atenție la poziția corectă și la lumina bună pe materialele de lucru.
Un studiu interesant (sursa) arată că pentru primii ani de școală, 10 minute este perioada optimă de teme. După cele zece minute, și copilul, și părintele încep să o ia razna. 🙂
Fără ecrane sau muzică în camera de lucru. O gustare ușoară, apă la îndemână.
Părintele poate lucra și el ceva în liniște alături de copil, poate citi sau face o listă de cumpărături, important e să fie disponibil să ajute, dar fără să survoleze deasupra caietelor ca un vultur flămând, în așteptarea greșelilor.
Dacă cel mic are nevoie de pauze dese, i le oferi, sub formă de mici exerciții de stretching sau povești de la școală sau planuri de weekend, orice e amuzant și nu are legăturp cu temele.
Nu îi subliniezi greșelile, nu îi rupi foile. Îl corectezi blând și îl incurajezi când face bine! Are mare nevoie de asta!
Când simți că te enervezi, tragi aer în piept și iei distanță. Poate fi un prilej bun să îi arăți copilului niște tehnici de liniștire. Dacă vezi că și copilul e nervos, luați o pauză. Respirați adânc de câteva ori. Vorbiți puțin despre ce v-a enervat pe fiecare, apoi jucați un UNO. Alergați cu cățelul și reveniți după câteva minute. E doar o temă, nu e viață sau moarte.
Nu lăsa copilul să creadă despre sine că e prost, că nu e în stare de nimic. Dacă spune asta, și sigur o s-o spună, asigură-l că are o minte isteață, și că tot ce îi lipsește este practica pe subiectul temei. Ajută-l să înțeleagă cerința, apreciază efortul, nu rezultatul.
Sofia mai zice din când în când că n-o să reușească niciodată să citească singură, zice cu lacrimi în ochi, își dorește mult, dar merge greu și ea simte asta. O iau în brațe și o liniștesc, îi spun că o iubesc, că și mie mi-a fost greu, că ea acum face ceva mult mai complicat decât am făcut eu, respectiv învață ȘI engleză, matematica pe care o face ea e mult mai grea decât ce făceam eu la șapte ani, dar că are un cap foarte bun, că sunt lângă ea, că va fi bine, că e minunată, să-și dea timp și să mai aibă puțină răbdare, îi promit că în câteva luni va citi singură foarte bine, și tot așa.
Nu pedepsiți eșecul și nu recompensați reușita în nici un fel, nu cu dulciuri, nu cu tableta sau desene animate. Copiii trebuie să-și facă temele pentru că înțeleg la ce îi ajută, nu pentru că sunt dresați de părinți cu recompense. La un moment dat nu veți mai avea ce să le oferiți, și atunci nu și le vor face, pentru că motivația intrinsecă lipsește, iar cea externă a dispărut. În plus, dacă e ceva ce trebuie să recompensezi, e clar că e ceva nasol, și e păcat să le inducem copiilor asta despre teme. Temele pot fi amuzante și chiar sunt, dacă nu le încărcăm noi cu furie, critică și presiune.
Încet, cu răbdare și pauze dese, fără să vă stricați relația din cauza lor, se fac și temele. Eu încerc să le privesc nu ca pe o corvoadă, ci ca pe o oportunitate să petrec timp frumos cu copiii mei și ei cu mine. Nu-i ușor, dar încet încet le dovedim și pe astea!
Photo by bruce mars from Pexels
Multumim mult!
Acum sunt bunică! Am trăit toate angoasele unei mămici, cu 2 copii, obosită, nervoasă, cu programul încărcat, în vremea lui Ceaușescu. Dar am învățat și ca bunică am experimentat învățatul în joacă. Adică 20 min teme, 10 min cântăm, ne jucam fața ascunsa, fotbal, flori în glastră, telefonul fără fir, coafăm, intrebari interesante, etc. Am făcut un minispectacol cu ajutorul unei coarde de sărit am improvizat microfoanele si eu eram juriul. Mai târziu, gimnaziu sau liceu, a trebuit sa răspund la întrebări de genul: dar când plouă, cine plouă? Cine a lucrat puiul în banalul ou pe care l mâncăm dimineața și de ce este viu? Cine lucrează cireșul din curte, dar corpul meu? Cum și pe unde am întrat în burta mamei la 4 luni și jumătate? Cum se fac copii și de ce? Întrebări serioase, nu? Dvs ce ați răspunde? Copiii nu se lasă păcăliți! Ei vor răspunsuri logice, cu exemple! Cine dorește sa afle sunt pregătită sa ajut. Eu am aflat răspunsul obiectiv al acestor întrebări ?
Am trecut si eu prin asta cu fiul meu. Ne certam crunt…asa ca am decis sa nu mai stau cu el cand isi face temele. I-am spus ca trebuie sa se ocupe de asta, daca are nevoie de ajutor sa inteleaga un text ii sunt alaturi, iar daca nici eu nu stiu sa il ajut l-am incurajat mereu sa intrebe profesorii la scoala. La noi a functionat.
Am rabdare cand ii mai arat copilului cate ceva , nu e la scoala dar a insistat ca vrea un caiet cu activitati pentru varsta lui. Am rabdare dar el nu:)). Cand nu ii iese repede se enerveaza si urla , arunca lucruri . Atunci ma enervez si eu . Momentan am luxul sa ii propun sa le lasam la o parte . Caut solutii pentru mai incolo.
Multumim pentru idei, cam asa facem si noi.A recomandat si invatatoarea sa facem pauze dese,cate o gustarica ,o iesire afara si altfel lucram dupa .Si eu il las singur ,imi vad de ale mele .Al meu e de-o seama cu Sofia doar ca noi suntem in Italia si avem italiana plus engleza la scoala iar romana acasa deci e un pic mai complicat.Oricum il ajut eu acasa.Prinde incredere in el cand il incurajez.
Cred că dacă a face temele cu copiii tăi te face supărat, este mai bine să angajezi un îndrumător. Va fi mai nervos pentru ei și pentru tine, el va avea distanța necesară
Adica sa vina o persoana la mine acasa seara la ora 7 ca sa faca juma’ de ora temele cu copilul? Pare cam nerealist.
o idee buna!!!: in loc sa ajunga situatie tensionata intre mine si copil, mai bine caut un meditator/vreo vecina la liceu sa faca temele de la 15- 16 cand e acasa copilul si odihnit, si eu cand vin la 18 acasa sa petrecem 3 ore senine in familie.
Secțiunea „Dar de ce ne enervăm la teme cu copiii” atinge (cred eu) destul de superficial problema de fond, anume că părinții aplică un dublu standard copiilor proprii, comparativ cu ceilalți copii. Explicația facilă e că părinții nu au acces la informația obiectivă, la cum se poziționează odrasla la nivelul generației școlare – deși informația, chiar dacă incompletă, se află în catalogul de la școală. Genul acesta de explicație n-are cum să funcționeze de exemplu în cazul copiilor de profesori; sunt aproape sigur că una dintre problemele comune lucrate în terapie e din zona „tatăl meu avea răbdare și dedicație la clasă (la meditații), dar cu mine a măturat pe jos!” (motiv extrem de valid pentru o relație deloc apropiată la vârsta adultă).
Situația e de fapt complicată, legată mai degrabă de investiția emoțională în copil – de aici fricile, temerile și reacțiile necontrolate. Soluția, pentru cine își permite, e să apeleze la alte persoane (profesori pensionați etc) pentru teme, meditații sau evaluări gen „ce știe copilul la botanică”.
Nu e dublu standard, ca fata de alti copii nu avem nici o asteptare referitoare la scoala/ educatie 🙂
E doar investitia emotionala, care e normala.
Articolul e bine venit, acum ca a început școala. Răbdarea, perseverenta și repetiția dau rezultate și in cele mai complicate situații. Depinde mult și de copil, ca niciunul nu e la fel cu altul, dar ce am enumerat mai sus e valabil pentru toți. Încurajările oneste, mici răsplate și motivații ajuta foarte mult. Vorbesc din experiența cu băiatul meu de clasa a 3-a, cu care la un moment dat spuneam ca vreau doar sa știe sa citească și sa socotească:( E o alta generație de copii, care oricum nu mai răspunde la vechii stimuli ( bătaie, foi rupte, țipete, frica, etc). Având in vedere ca ei sunt mult centrați pe emoții, prin conexiunea cu ei vine și rezolvarea. Investiția in ei, e cea mai importantă și merita deoarece ei vor fi cei ce vor schimba lumea, cu temelia construită de noi, părinții de azi, autodidacți, dornici de evoluție și cu mintea deschisă. Curaj, ca putem!
La noi nu a fost cazul de asistenta la teme pana acum (este clasa a V-a). In ciclul primar, invatatoare a insistat sa nu intervenim deloc, daca nu stia o problema sau gresea ceva, observa si ii explica dansa (e adevarat, erau doar 15 in clasa si le putea acorda timp fiecaruia pentru a ii verifica). Asa ca noi, parintii, nu ne-am implicat deloc la capitolul teme, zero! Sigur, discutam despre ce a mai facut la scoala, mai aruncam cate o privire pe caiete din pura curiozitate, dar cam atat. Dar daca nu stie sa faca ceva din tema, daca e un enunt pe care nu il intelege sau daca pur si simplu procrastineaza – ideal e sa rezolve invatatoarea situatia cu pricina pentru a avea si ea feedback despre ce au inteles si ce nu au inteles copiii, despre ce e nevoie sa explice suplimentar si unde e nevoie sa mai lucreze.
Cat despre citit, a fost o schimbare imensa de pe la 10 ani. Pana atunci, incercase sa citeasca niste carti, dar mergea greu. Ei bine, mai apoi a reluat in clasa a IV-a o carte pe care o incepuse in clasa a III-a si nu o terminase (primul volum din Winston), si a fost cu totul alta experienta. A terminat tot volumul in 2 zile, a spus ca initial nu prea intelesese mare lucru din carte. Si, fara nici o insistenta din partea noastra, acum la 11 ani citeste si cate un volum de 300 de pagini pe zi, mi se pare wow!
300 pagini pe zi?… Cate ore ii ia? Mai are si alte activitati?
Nu in fiecare zi citește cate 300 de pagini, dar au fost cqteva astfel de zile in vacanta, când noi eram la serviciu si ea acasă. Citise asa cele 6 volume din seria George, a lui Stephen Hawking. E un exemplu extrem, dar am vrut sa subliniez că ii face plăcere sa citeasca, in conditiile in care acum un an nu citea mai deloc din proprie initiativa. Deci este foarte posibil sa vina de la sine un timp pentru toate.
Sigur, in general are tot felul de alte activități, dar cand ii place mult o carte, ii e greu sa o lase jos.
Ma indoiesc profund ca vreodata cineva va fi incantat de teme sau sa nu le considere ceva neplacut, orice ar face parintele. E exclus de natura lor obligatorie si de timpul (de joaca/distractie) pe care il ocupa.
Acum la copii asa mici probabil ca dureaza putin, cand o sa dureze ore intregi e cu totul altceva.. Cel putin la stat se dau foarte multe teme, nu stiu cum este la voi.
Nu mi dau seama daca e bine sa tot faci pauze in timp ce faci teme, in stilul asta se termina foarte greu o tema de 1-2ore. Recunosc ca eu in generala si in liceu ma uitam la tv in paralel cu temele ca sa simt ca fac si ceva ce imi place, dar probabil ca durau mai mult asa. Oricum, a funcționat ca imi faceam temele corect si aveam parte si de ceva placut dupa scoala.
Parintii m au ajutat la teme in clasele primare mici, dar era o sursa de stres si nervi de ambele parti, a fost mai ok cand m-au lasat in pace sa le fac singura si ma ajutau doar daca le ceream eu explicit
da pai si noi suntem decisi ca asistenta la teme sa fie doar pt clasele mici, ideal maxim 1-2 ani
Mai terminati cu generalizarea ca asta ne omoara! Crede ma, sunt nenumarate clase la stat, nu spun scoli, care sunt ff ok, cu intavatori si profesori extrem de implicati, temele adaptate varstei, totul este in regula. Gesus…
E usor si frumos in teorie. Practica, in schimb, ne pune capac. Eu am 2 baieti. Unu clasa 3 si unu clada 8. Unul din ei priveste tema ca pe ceva necesar, o cimentare a notiunilor din clasa, nici nu trebuie sa-i spun eu sa-si faca temele. Celalat, e la vcapatul diametral opus. Am incercat tot ce e omeneste posibil: laude, critici, pedepse, recompense, constientizari, discutii, indiferenta, responzabilizare, meditatori. Nu merge nimic. Pur si simplu nu ii place sa invete! Asa ca, din punctul meu de vedere, depinde de copil! Nu exista o tehnica valabila la toti. Eu am ajuns la concluzia ca nu pot fi toti copii doctori docenti. Cineva tot trebuie sa sape si santuri, din pacate . Daca va ganditi ca am renuntat, va inselati! Cat inca mai respir voi fi acolo langa el pentru a-l supraveghea.
Ești foarte tare! Chapeau bas!
Poate sa faca sport nu neaparat sa sape santuri, desi nu e nimic rusinos in asta, orice munca e respectabila.
Jamie Oliver este dislexic, nu a citit o carte cap- coada in viata lui. Dar ce face, face cu pasiune, si asta inspira.
Sa va mai zic ca in bucuresti costa 100 lei sa vina, cand ne arde, un lacatush sa deschida usa blocata/cheia rupta? Si e munca de nici o ora. De instalatori nu mai zic.
Fiecare copil are locul lui in viata, doar sa il incurajam.
Copiii trebuie sa-si faca singuri temele, sa invete ca daca nu si le fac sau le gresesc exista consecinte si anume notele proaste. Eu mi-am facut mereu singur temele si aveam cele mai mari note din clasa pentru ca stiam ca sunt singurul responsabil de ele. Copiii trebuie sa invete sa se duca si cu tema nefacuta, sa improvizeze, sa inventeze scuze daca sunt prinsi, etc. Nu le luati toate experientele astea verificandu-le mereu temele 🙂
Mda, sistemul britanic isi da cu stangul in dreptul si grabeste copiii asa cum nici nu mi-am imaginat vreodata. Dar noi traim la ei in tara, asa ca n-avem de ales.
Insa, desi in mod oficial nu primeste teme, are niste “recomandari” saptamanale, pe care eu le ignor si o sa continui asa pentru cel putin vreo 2 ani de acum inainte.
Singura treaba pe care o incurajez e cititul, insa cand vine vorba de scris sau matematica, daca vrea, face, daca nu, nu.
Mi se pare inuman sa ceri unui copil de 7 ani, ca dupa ce a stat la scoala de la 8.30 la 5.30, sa faca teme.
Ah, daca avea 4 ore de scoala, poate ar fi mers asa, in joaca, 10 minute de matematica aruncate acolo, pe dupa amiaza.
La noi la scoala (sistem britanic), tema (3 fise de lucru, mate si engleza) se da de vineri pana joi, astfel incat le poate face copilul in weekend (dureaza cam 15 minute max), nu seara in school nights. In plus, programul la noi se termina la 15,45 si dupa pranz nu mai fac chestii grele, ci miscare multa, arta, calculatoare, proiecte, construiesc etc, mate sin engleza fac in prima parte a zilei. Nu e usor, dar nici nu mi se pare ca ii omoara. Cel putin deocamdata. Anii 1 si 3 la noi.
De citit citim zilnic, dar asta e ceva ce eu am decis, nu au norma la scoala.
Anul 3 aici e destul de incarcat, cu 2 sesiuni de matematica si 2 de engleza pe zi. Eu am incercat cu tema in weekend dar devenea foarte nervos asa ca am renuntat.
Fac diverse jocuri cu el si am adoptat o metoda care functioneaza, in sensul ca ii dau chestii de facut care nu au legatura cu scoala, dar au.
Spre exemplu: sa scrie lista de cumparaturi pe care urmeaza sa le facem, sa calculeze cate articole avem de cumparat in total, la magazin ii spun ca din 14 am cumparat 5 si el calculeaza cate mai avem de luat, etc. Daca imi pune o intrebare pentru care raspunsul e pe google, ii dau telefonul sa isi caute singur raspunsul si sa citeasca.
Dar ideea de a sta pe scaun si a face teme e ceva ce respinge din principiu. Si nu vreau sa asocieze scoala cu o povara, asa ca deocamdata nu vreau sa pun presiune inutila pe el.
Minunat program la scoala, fetita mea in clasa a 2 a primeste teme destul se stufoase, teme care daca sunt din manual sau culegere trebuie rezolvate pe caiet cu tot cu transcrisul anunțurilor. Plus tema la engleza, care este ceva de genul ex 3 de la pag 26…fără să explice la clasa nimic referitor la acel exercitiu. Totul la o școală de stat.
Ca sa nu mai spun de auxiliare si culegeri cumpărate pe lângă manuale pe care le poartă zilnic cu ei la scoala in ghiozdan, sincer, imi este mie greu sa il car, dar ei…atârnă enorm.
Sunt o mama denaturata, am incurajat copila sa isi faca temele singura, daca nu a stiut ne-am uitat pe google sau mers cu tema incomplet si intrebat la scoala. Da, a fost cu teme nefacute (clasa a2, cred) ca nu avea chef, nu am insistat ci am considerat ca responsabilitatea se invata si asa. Si i-am si taiat banii de vuzunar,
Port si eu frustrarile scolii mele, si mi-am dat seama de asta cand am incercat sa conving educatoarea sa mai tzina copila un an la gradinita. Mi-a zis ca e copil peste medie si de un an citeste, sigur se va descurca. Apoi o prietena (mironaMitache) mi-a adus aminte ca si ea inca mai poarta aminitirile dureroase ale scolii – un punct de trezire pt mine, si am vrut sa nu transmit si copilului ca scoala e suferintza si militarizare. Asa ca mi-am impus si reusit (pana aici, mai vorbim mai colea 😀 ) sa nu fac parte din vreun grup pe whatspp de mame eroine ce schimba fise/ culegeri/extra teme/ meditatii – pana aici nu am avut nevoie.
La 9 ani a inceput sa citeasca cu interes carti lungi (inainte doar benzi desenate sau carti cu desene si 3-4 randuri), la 11 ani a citit o carte de 400 pagini in 2 zile de vacanta. ( Asta vede, asta face 😀 )
Heh, temele… Le uraste. Cred ca le-a urat dintotdeauna. Atat de mult, incat nici nu deschide caietul sa vada ce are de facut. Considera ca pentru un copil este suficient cat invata in clasa si asteapta sa deschid eu caietul, cartea si sa pun degetul pe primul exercitiu, uite, asta ai de facut.
Sunt un chin. M-am enervat de un milion de ori, ma disperaaa indiferenta, bagatul picioarelor, cu atat mai mult cu cat sunt mereu acolo sa ii ofer ajutor. Simt ca isi bate joc de mine si de disponibilitatea mea. Cand n-am mai putut, a mers cu ele nefacute. I-am zis ca nu imi asum responsabilitatea pentru notele mici, si m-a intrebat, de ce?
In viata mea nu m-au ajutat parintii la teme, o singura data l-am pus pe tata sa ma ajute cu o problema la matematica in clasa a patra, si-n liceu am mers la o vecina mai mare ca mine sa ma ajute tot la matematica sa inteleg niste chestii. Am facut 10 ore de meditatii in clasa a opta. Asta a fost tot, de aia le si tin minte :-))
M-ar scoate din minti sa stea langa mine cineva cand am teme de facut. La fel cum, recunosc, nu prea-mi place nici munca in echipa. Eu vreau sa centrez, eu dau cu capul.
Ce-i drept, am invatat foarte bine, am avut si note de 10 la bac, poate ca mi-a fost usor si de aia nu m-a interesat ajutorul.
Nu as face teme cu copiii. Uita sa faca, asta e, vor lua 4 si data viitoare nu mai uita. Nu inteleg ceva, sa intrebe la scoala de 10 ori. Toti colegii mei instariti faceau constant meditatii si pentru aia n-au avut note mai mari ca mine. Nici n-aveau cum, ca luam aproape mereu 10 :-))))
Nu sa ma laud vreau, ci altceva. Nu conteaza notele si nici ce premiu iei in clasa a noua. De aia nu m-ar interesa deloc aspectele astea daca as avea copii. Stiu din proprie experienta ca dupa aia, in viata, altele sunt criteriile. Sa stii sa negociezi, sa ai incredere in tine, sa stii sa-ti descifrezi singur punctele tari, sa stii cum sa treci peste neimpliniri, cum sa fii consistent in ce faci, cum sa te autoeduci financiar si altele. Mai ales sa fii multumit cu ce ai si cat poti.
La nimic nu m-a ajutat in mod concret sa fiu foarte buna la scoala, din contra. In lumea reala nu e sistem din asta cu corectat cu rosu si daca n-ai greseli, esti bine. Iar impactul cu toata nedreptatea e destul de nasol pentru cineva care vrea sa fie totul corect si clar.
Nu-mi dau seama daca m-am facut inteleasa, dar e cum zice cineva mai sus. Nu-i place cuiva scoala, aia e. Nu inseamna insa ca va sapa santuri neaparat. Poate sa aiba intuitie, sa fie sociabil si sa aiba un anturaj bun care sa ofere alte oportunitati si tot asa.
Zero stres as pune pe copii referitor la scoala.
Ce as fi vrut sa am, un pic de apreciere. Cand un puturos facea ceva, toata lumea era wow. La mine toti stiau deja ca o sa fac bine, nu era nici o surpriza. N-am primit felicitari pentru mai nimic, doar ala era normalul.
Am prietene care ma roaga pe mine sa le ajut copiii cu diverse. Ele au fost in clasa cu mine si stiu ca pot. Initial am mai scris compuneri :-)) dar acum refuz. Nu stie sa faca, nu face, sa-si asume.
As chema si eu pe cineva la job sa ma mai ajute, dar nu vine nici naiba. As mai face de zece ori scoala decat sa merg la serviciu…
f. fain ai scris, m-am regasit. Nici la mine notele de 10 luate nu au contat, temele impecabile nici atat. Dar a contat responsabilitatea dusa si invatata pas cu pas, increderea in mine ca pot termina ceva si fara presiunea suflatului in ceafa, cum sa duc esecul temei incorecte/lectiei neintelese (si moama, cate esecuri am avut in viata ….), cum sa organizez timpul, am invatat sa imi dau tot interesul pe o directie ce ma pasioneaza/ ce simt si decid EU ca mi-ar aduce un plus valoare, ca cele 10 minute din clasa cand intarzia un profesor pot sa le folosesc la alte teme si sa salvez 10min acasa. Ce nu am invatat la scoala e sa negociez, sa imi sustin arugmentele si sa am o minte analitica. Sa vad cum insuflu astea copilului.
Eu abia astept sa fac teme cu baietelul meu. In felul asta invat si eu, imi reamintesc ce am invatat la scoala, voi avea ocazia sa ma laud 🙂 cu niste lucruri din gimnaziu pe care le retin si acum si ii voi insufla ideea ca va veni o zi cand la randul lui isi va ajuta copilul la teme.
La ce mi-a folosit? La tot. Zi de zi mi-a folosit cate putin din fiecare materie studiata. Nu stii niciodata cand si cum te trezesti intr-o discutie. Iar „dude” sunt la tot pasul.
Nu sunt de acord cu ideea de a-l lasa singur in camera 2 ore si a-l verifica la final. Am avut veri invatati de parinti astfel, care ulterior se plangeau de ce nu evolueaza copilul si de ce ia note mici. Evident, trebuie sa isi aduca propria contributie. Dar mai trecem din cand in cand pe la el, lasam usa deschisa, dandu-i ocazia sa ne intrebe oricand daca are neclaritati, ii aducem o gustarica, ii mai liniem un caiet, mai lipim o eticheta, un coltar etc. Este tot un fel de joaca intre parinti si copii.
Si mai ales este important pentru a-l studia si a aprecia ce-i poate capul si daca ai „cu cine”. Cu totii vrem sa avem copii care lanseaza rachete, insa daca-l vezi ca nu poate mai mult, il lasi sa termine liceul si ii deschizi o vulcanizare. Nu il faci chirurg.
[…] glumim și noi. Serios despre teme am scris aici. Nu facem temele copiilor, dar stăm alături de ei cât le fac, pentru că sunt încă mici și au […]
Vai,cat de mult m-a ajutat!!Multumesc tare mult,cred ca voi reciti de cate ori v-om avea teme,acum realizez ca ii cer prea mult!Nu m-am gandit niciodata asa.Este doar grupa mare,dar vrea sa citeasca si nu reuseste,ii explic si nu intelege,si apoi ma enervez!!
Multumim frumos pentru impartasirea ideilor. Poate ajuta, nu se stie niciodata.
Deci am murit de ras.
„Oricât de calmă mă așezam lângă ea, în maximum cinci minute simțeam cum îmi ies ochii din orbite de nervi” :))
A fost asa de amuzanta scrierea.
Deci am murit de ras.
„Oricât de calmă mă așezam lângă ea, în maximum cinci minute simțeam cum îmi ies ochii din orbite de nervi” :))
„dacă ar fi el în locul meu, demult ar fi zburat cu toții spre stele, cu foc la fund.” :))
„copiii să vină cu bucurie, nu ca și cum ar avea o sabie la beregată.” :))
” dar fără să survoleze deasupra caietelor ca un vultur flămând, în așteptarea greșelilor.” – asta a fost cea mai tare. :))