Panta alunecoasă este o eroare de argumentare în care se afirmă că un pas mic într-o anumită direcție va declanșa o reacție în lanț care va avea ca rezultat un efect negativ semnificativ.
Forma acestei erori este:
P1. Dacă A, atunci B.
P2. Dacă B, atunci C.
P3 – P24 …
P25. Dacă Y atunci Z.
Concluzie 1: Dacă A atunci Z.
Premisă: Dar Z este rău.
Concluzie 2: A trebuie respins pentru că duce la Z.
Iată cum se poate argumenta că pierderea stiloului atunci când ești student duce la moarte (găsită pe internet):
”Dacă îți pierzi stiloul, nu vei mai putea lua notițe la școală, deci nu vei putea învăța pentru examene, deci nu vei putea termina școala, deci nu vei putea să te angajezi, deci nu vei avea bani să cumperi mâncare, deci vei muri de foame. În concluzie, nu pierde stiloul, că o să mori!”
Un astfel de raționament este de obicei greșit pentru că fiecare din propozițiile intermediare de la P1 la P25 de mai sus trebuie să fie adevărate și de obicei nu sunt. Dacă chiar și una singură nu este adevărată, tot raționamentul pică. Dacă însă fiecare este adevărată, atunci raționamentul e corect, nu mai vorbim de o pantă alunecoasă ci de un argument de tipul ”consecințe neprevăzute”.
Problema este că de cele mai multe ori propozițiile acelea intermediare nu sunt nici adevărate nici false, ci sunt posibile și fiecare are o anumită probabilitate să se întâmple. Având în vedere că oamenii, în general vorbind, nu sunt deloc buni la a evalua probabilități, acest argument eronat are șanse de succes pentru că face un apel la emoții, mai precis la frică. Respingi propoziția A de frică că s-ar putea întâmpla concluzia Z, fără să știi de fapt cât de probabil este să se întâmple Z.
Vă propun totuși o regulă simplă pentru a evalua probabilitățile în cazul pantei alunecoase: se știe că probabilitatea combinată a două evenimente independente este produsul probabilităților individuale ale celor 2 evenimente. Cum probabilitatea este un număr între 0 și 1, rezultă că produsul a două sau mai multe probabilități este întotdeauna mai mic decât fiecare dintre probabilități individuale. Cu alte cuvinte, cu cât lanțul de propoziții intermediare este mai lung, cu atât probabilitatea lui Z scade mai rapid până la valori atât de mici încât sunt absolut neglijabile.
De exemplu, să zicem că probabilitatea ca mâine să plouă este 50% iar probabilitatea ca eu să fiu nevoit să ies afară din casă în orice moment al zilei este tot 50%. Ei, probabilitatea să mă prindă mâine ploaia este produsul celor 2 (trebuie și să plouă, și să fiu eu pe stradă când plouă), adică 25%, deci mai mică decât probabilitățile individuale. Dacă probabilitatea să uit umbrela este şi ea tot 50%, atunci probabilitatea să fiu plouat scade mai departe la 12.5% şi aşa mai departe.
Revenind la panta alunecoasă, unul din argumentele foarte frecvent aduse cu ocazia referendumului Coaliției pentru Familie de anul trecut era ceva de genul ”dacă permitem căsătoriile homosexuale, o să ajungem să permitem poligamia sau zoofilia sau pedofilia sau incestul sau căsătoria unui om cu un copac”.
Sau ”dacă permitem căsătoriile homosexuale, atunci tot mai mulți oameni vor fi încurajați să fie homosexuali, deci lumea nu va mai face copii și omenirea va dispărea” (nu râdeți, linia asta de argumentare e reală, dacă e nevoie pot să caut pe blog).
Pentru a contracara un asemenea argument, avem mai multe căi:
– fie atacăm propozițiile intermediare, în cazul de mai sus spunem că nu există discernământ sau acord neviciat pentru pedofilie, zoofilie, căsătoria cu copacul și majoritatea cazurilor de incest; de asemenea, putem spune că nu cere nimeni să se legalizeze lucruri cum sunt poligamia;
– fie atacăm ideea că consecința este rea, de exemplu rămâne de demonstrat că poligamia este ceva rău, de nedorit;
– fie trolăm un pic zicând că ne asumăm noi sarcina dificilă de asigura perpetuarea speciei umane prin însămânțarea a cât mai multe femei în caz că majoritatea bărbaților vor deveni homo imediat ce se legalizează casătoriile între persoane de acelaşi sex 🙂
Asta-i tot, duminică plăcută!
PS Toate articolele din seria despre erori de argumentare se găsesc AICI. Episodul anterior a fost despre falsa dilemă.
Domnu șăf, e frumos ce postezi matale. Sincer, îmi place cum explici, indiferent dacă le-ai luat cu copy paste de undeva sau nu. Am o obiecție însă, apropo de ceea ce spui. Te citez:
,,Revenind la panta alunecoasă, unul din argumentele foarte frecvent aduse cu ocazia referendumului Coaliției pentru Familie de anul trecut era ceva de genul ”dacă permitem căsătoriile homosexuale, o să ajungem să permitem poligamia sau zoofilia sau pedofilia sau incestul sau căsătoria unui om cu un copac”.
Sau ”dacă permitem căsătoriile homosexuale, atunci tot mai mulți oameni vor fi încurajați să fie homosexuali, deci lumea nu va mai face copii și omenirea va dispărea” (nu râdeți, linia asta de argumentare e reală, dacă e nevoie pot să caut pe blog).”
Haide să-ți dau un argument asemănător, sofism cum zici matale: Dacă permitem educația sexuală la liceu, aceasta va fi introdusă și la gimaziu. După care la ciclul primar, după care la grădiniță, etc. SOFISM, AȘA ESTE? PANTA ALUNECOASĂ. Ei bine, realitatea bate sofismul, documentele OMS preconizează educație sexuală de la 0 la 4 ani. Mai precis din p… mă-si. Vrei documente care dovedesc ce spun eu? Nu trebuie decât să dai pe google.
Îmi cer scuze pentru că v-am încurcat genul, stimată doamnă. Bine, la cât de fluide au ajuns să fie azi genurile, probabil că îmi veți acorda circumstanțe atenuante. Lăsând gluma la o parte, am postat până să verific cine este proprietarul/a blogului. Dezamăgirea mea este însă profundă atunci când văd că persoane inteligente și destul de informate, de la care ne-am putea aștepta să limpezească lucrurile, de fapt profită de prilej ca să manipuleze. V-aș ruga să comentați ,,sofismul” cu educația sexuală ,,comis” de mine în comentariul anterior.
Nu e nici un sofism. Adica evident ca de la 0 ani e imposibil, dar de la 4-5 da, ar fi bine sa se inceapa educatia asa zis sexuala, care evident la 5 ani nu poate fi sexuala. Dar poate fi de exemplu despre a le spune copiilor ca nu pot fi atinsi fara acordul lor.
Ce să spun, m-ați liniștit. Și de ce producția mea nu este sofism iar cea a referendumiștilor este? Nu se bazează ambele pe aceeași schemă? Poate din cauza concluziilor? Respectiv concluzia sofismului meu fiind că, dacă permitem, vom ajunge să educăm sexual copilașii de câțiva anișori iar a lor, că dacă permitem căsătoriile homosexuale, vom sfârși prin a admite zoofilia, pedofilia sau căsătoria cu un copac. Să înțeleg că momentan dv considerați normală, firească și dezirabilă educația sexuală la câțiva anișori dar în ceea ce privește zoofilia, pedofilia ori căsătoria cu un copac le considerați absurde și irealizabile? Poate nu sunteți destul de progresistă, mă gândesc. Pentru că, deja în anumite societăți aceste aspecte au început să fie supuse ,,judecății critice”. Ba aud că s-au mai și legiferat pe ici, pe colo. Anume că, dacă animalul nu suferă, actul poate fi admis, că – în ceea ce privește copilul – depinde mult vârsta. Care de ce nu, poate fi coborâtă de la 21 sau 18 ani la 14, sau chiar la 12, și tot așa. Ca să nu mai vorbim de consimțământ. Ce garanții oferiți dv că ceea ce momentan considerați inadmisibil, peste 10 ani nu veți considera la fel de firesc ca și educația sexuală la copiii de câțiva anișori? În rest, ce să spun, mi-ați plăcut cu ,,le putem spune că nu pot fi atinși fără acordul lor”. Cui anume, celor care abia au început să vorbească? Pentru că, dacă nu de la 0 ani, dar de la 2 ani putem să-i educăm sexual, nu? Ori respectivii nu prea cred că se spală singuri, nu cred nici că se îmbracă singuri, sunt ei în măsură să refuze atingerile interpretabile ale părinților?!