Am fost la multe festivaluri LEGO în oraș, în București sunt câteva în fiecare an și, pentru că ne mișcăm mult, mereu dăm peste ele, iar copiilor le place să se oprească și să meșterească la construit, chiar dacă acasă preferă să se joace și cu alte lucruri. Stau pe scăunelele galbene ore în șir dacă îi las, în timp ce eu mă frăsui de colo colo, tot așteptându-i să termine.
Ei, festivalul acesta de la Mega Mall mi s-a părut nu doar cel mai mare dintre cele pe care le-am văzut în ultimii ani, dar și cel mai popular! La atelierele de construit erau permanent mulți copii, iar construcțiile uriașe din LEGO aveau mereu în jur copii și adulți care citeau informațiile despre construcții, care-și făceau poze sau pur și simplu analizau de la distanță ditamai personajul din LEGO.
Acești domni au dezbătut o grămadă despre School Bus! 🙂 Mi s-au părut super simpatici.
Așa că dacă aveți drum în zonă, musai treceți pe la Festivalul LEGO din Mega Mall, deschis până pe 30 septembrie. Toate activitățile sunt gratuite! Iată ce puteți face la fața locului, cu cei mici sau, de ce nu, doar voi.
Participare la atelierele creative de construcție LEGO din fiecare weekend, de la 12.00 la 20.00, la care se organizează și jocuri cu cadouri la final.
Pescuit crocodili LEGO din piscinele cu piese (aici Sofia a stat o grămadă).
Admirat expoziția de busturi celebre Head Art, realizate toate din LEGO (Michael Jackson, John Lennon).
Participat la căutarea navei dispărute, pe care dacă o vedeți prin mall și îi faceți poză, o puteți arăta în magazinul LEGO și veți primi un cadou!
Admirat cea mai mare figurină din LEGO, peste 250 de kg de piese la un loc, peste 2 metri înălțime.
Pozat cu omul care stă pe bancă.
Admirat LEGO Friends și construit cu ele în zona special amenajată.
Aflat istoria LEGO (care e foarte interesantă, habar nu aveam, de exemplu, că inventatorul acestei grozave jucării care este piesa de LEGO a început să lucreze la ea acum aproape un secol).
Admirat expoziția de personaje LEGO Star Wars, câteva uriașe chiar!
Joacă la grădina cu animale din LEGO.
Toate figurinele din LEGO sunt realizate de profesioniști, iar unul dintre artiștii care a dezvoltat colecția este chiar belgianul Dirk Denoyelle, expert certificat LEGO. Le puteți vedea în acest clip.
Ce mi-a plăcut mult a fost că, deși erau mereu mulți copii și adulți interesați de ateliere și exponate, nu a fost aglomerație, angajații LEGO au fost mereu super simpatici și amabili, tineri și (suspectez) pasionați și ei de LEGO. Foarte civilizat și plăcut totul!
Am pus aici și harta festivalului, pe care sunt marcate foarte clar toate atracțiile, noi am folosit-o intens, ca să nu ratăm ceva. Harta o găsiți gratuit la Info Pointuri și în zonele de ateliere.
Mai multe informații despre festival găsiți pe www.megamallbucuresti.ro sau pe pagina de Facebook Mega Mall. Mergeți cu încredere, sigur veți găsi o mulțime de lucruri de făcut cu copiii!