Două preocupări au părinții în ceea ce privește agresiunea între copiii mici (de până în 7-8 ani):
- Să îmi învăț copilul să nu lovească
- Să îmi învăț copilul să se apere de copii ai căror părinți nu au avut preocuparea de la punctul 1 sau de copii care indiferent de preocupările părinților, tot lovesc
De foarte multe ori, chiar dacă cel mic nu a fost niciodată lovit și nu a fost expus la violență de niciun fel, nici la ecrane, nici în familie, tot lovește. Din ce am observat, copiii mici, sub trei ani lovesc pentru că nu se pot abține. Simt emoții puternice (bucurie, entuziasm, invidie, dorință, frică, furie) și reacționează instinctiv, folosindu-și corpul pentru a se exprima. Dau cu palma, cu piciorul, împing, mușcă. Ei încă nu au învățat cum să își manifeste civilizat emoțiile puternice, dar vor învăța asta curând, de la părinții lui și de la ceilalți copii. Nu încerca să înveți copilul să nu lovească lovindu-l. Va lovi și mai mult, de data asta din convingerea că așa se face. Îl oprești și-i spui: Nu lovim. Nu lovim niciodată pe nimeni.
Dacă tot lovește, îl iei pe sus și îl îndepărtezi de sursa emoției lui puternice. Văd că nu te poți abține să lovești. O să te iau de aici ca să nu rănești pe cineva sau pe tine.
Încet încet, va fi tot mai bine.
Copiii mari care lovesc pot ascunde prin acest comportament suferințe serioase, nevoie neîmplinite, doruri și lipsă de atenție.
Pe la cinci ani, un copil echilibrat emoționat deja ar trebui să nu mai lovească.
Cum ne învățăm copiii să se ferească de cei care totuși o fac?
- Îi învățăm să observe copiii din spațiul în care intră, să îi identifice pe cei agresivi (vorbesc tare, sunt agitați, imprevizibili, se lovesc între ei) și să stea departe de ei.
- Dacă un copil îl ia prin surprindere și îl lovește, îl împinge sau îi ia jucăria din mână, trebuie să ridice mâna în față ca o barieră și să spună decis: STOP! Nu îmi place ce faci! Te rog să te oprești.
- Dacă agresiunea continuă, copilul nostru se poate ridica și îndepărta.
- Dacă celălalt copil îl urmează și agresiunea continuă, copilul cere ajutorul unui adult. Învățător, mama, alt părinte. Nu e pâră, sunt măsuri de siguranță.
- Dacă nici așa nu merge, fugi, nenică! Fugi și gata.
- Explicăm în tihnă, progresiv, în diferite momente, copilului nostru de ce alți copii se poartă așa, pentru că nu vrem să crească cu impresia că oamenii sunt răi, că trebuie să se ferească de alții, că agresiunea e ceva normal. Le explicăm despre nevoia unor copii de a fi văzuți, așa că lovesc pentru a atrage atenția sau pentru a se răzbuna pe altcineva care îi rănește și față de care nu au putere (un părinte violent, de exemplu). Un copil care înțelege de ce colegul lui se poartă urât la școală îl poate ajuta să se simtă mai bine, să verbalizeze ce îl supără acasă, dar asta doar după ce este în siguranță. Nu le putem cere copiilor noștri să se lase agresați ca să-i ajute pe alții.
Din experiența mea de părinte ai cărui copii au fost agresați, iar ei au înțeles de ce copiii care i-au lovit au făcut asta, spun că se poate să îți înveți copilul să fie în siguranță fără să lovească la rândul lui și fără să îi urască pe cei care, din suferință sau pentru că au probleme de comportament sau de adaptare, lovesc.
Copiii mei știu să se apere. Nu lovesc, ei știu că violența nu e niciodată soluția la nimic. Știu să spună STOP, știu să ceară ajutorul adulților, sunt atrenați la fugă dacă e cazul, dar știu și să întindă o mână de ajutor celui care, din disperare, alege să fie violentul clasei.
Cred că așa putem contribui cu toții la o mai bună igienă a relațiilor interumane, ceea ce cred că ne lipsește ca nație. Dar noi putem schimba asta.
Vă las cu câteva resurse utile:
Un fragment din cartea pentru copii scrisă de mine, Împreună, capitolul despre colegii agresivi (editura DPH, ilustrații de Lavinia Trifan):
Articole anterioare despre cum explicăm copiilor de ce alți copii lovesc: Conversație cu Sofia despre copiii violenți
O explicație despre bullying pe înțelesul copiilor: Despre bullying la 3 și 5 ani
Intrebare: ce putem face, din punct de vedere legal si omeneste, atunci cand avem 2 astfel de copii agresivi in clasa, amandoi frati, dintr-o familie care pare a nu se interesa prea mult de copiii respectivi, careia nu-i pasa prea mult de comportamentul lor, care nu raspunde la solicitarile invatatoarei de a veni si a sta de vorba. Acesti 2 copiivagreseaza fizic, verbal pe toti ceilalti copii din clasa. Mi-e mila de ei, dar mai mila mi-e de copilul mei si de ceilalti colegi. Multumesc.
As insista la scoala, la invatatoare si la director sa gaseasca solutii RAPID, este datoria lor legala si morala sa asigure copiilor un spatiu sigur. As pune presiune impreuna cu alti parinti. Mesaje zilnice, intalniri, solutii concrete. Daca nu se rezolva, plangere la Politie, iar cand le va bate politia la usa, parintii nu vor avea de ales si vor face ceva, pentru ca altfel va ncepe o ancheta de nelijenta parentala cu care probabil nu vor sa se confrunte. Scoala poate oferi consiliere psihologica copiilor si parintilor, poate oferi asistenta copiilor cu probleme, parintii sunt cei care ar trebui sa angajeze un insotitor permanent.
cand invatatoarea nu a reactionat, am discutat ferm cu parintii mentionand ca un copil agresat devine copil agresor si e de domeniul protectiei copilului. A functionat. E drept, aveam si discutia pe email cu mama unde imi zicea ca ea cand e nervoasa ii arde 2 copilului ca si alti parinti fac la fel.
tocmai, problema sunt parintii, nu copiii. ei sunt 5, parintii 2….desi exista acel consilier in scoala, parintii se fac ca nu aud, ca nu vad. Nu vin la sedinte, nu ii intereseaza.
plangere la director cu posibilitate de adresare la dgaspc in teritoriu ( asistenta sociala) care sigur le va face o vizita la domiciliu sa vada despre ce e vorba. La dgas-uri musai scris ca sa se ia in seama, ei au toate parghiile necesare
Si invers? Cum sa procedez? Băiatul meu de 5 ani nu era deloc violent, ba chiar o „încasa” el.deodata comportamentul lui s-a schimbat.cand se joaca cu vreun copil si nu-i convine ceva ,il lovește. Sa fie oare din cauza ca s-a nascut fratiorul lui?
Cu siguranta are legatura! I-as oferi mai mult timp, iubire, rabdare, jocuri fizice!
Articolul mi se pare echilibrat, vine să dea o mână de ajutor părinților în discuțiile cu copiii lor. Se vede că este un text muncit, care nu obligă autoarea la replici interminabile cu părinții care refuză vehement să se pună și în locul altor părinți, cu probleme mai grave decât ale lor. Cred că toată lumea e conștientă că joaca băieților de vârstă preșcolara este altfel față de joaca fetițelor de aceeași vârstă. De aceea o interpretare cu bună credință a textului nu poate conduce la ideea ca s-a făcut o generalizare urâtă despre băieți, mi se pare clar mesajul. Pur și simplu nivelul lor de energie e mai sus, și e normal să simtă nevoia să se descarce. Ideal ar fi să o facă prin sport sau în orice alt fel care nu îi afectează pe ceilalți copii. Aici este rolul părintelui/pedagogului. Dar cum nu trăim într-o lume ideală uite că există și exemple negative, care trebuie explicate propriilor copii. Așa cum se sugerează într-un comentariu mai sus scandalul la grădiniță/școală nu e răspunsul atunci când copilul tău întreabă „De ce?”. Nu cred că e recomandat să le răspundem „Stai liniștită, mami/tati, că mă duc eu și generez o discuție… ! Să se ia măsuri, dom’le, nu mă interesează ce fel de măsuri (că doar de-aia plătim o căruță de bani la școli private)!”… Cred ca articolul îndeamnă la un exercițiu de imaginație în căutarea de posibile soluții sau explicații.
Din păcate am auzit povestea părinților unui băiețel de 4 ani etichetat complet aiurea ca fiind violent. Și nu de către oricine de pe stradă, ci chiar de către pedagogii care ar fi trebuit sa îl formeze. Există în urbea noastră o grădinița privată unde sunt preferate fetițele tocmai pentru că din punct de vedere pedagogic sunt mai ușor de gestionat. Cum s-au întâmplat lucrurile în concret? Copilul a fost acceptat la programul din timpul verii, iar înainte de a începe anul școlar i s-a făcut o evaluare „din pix” de către manager cum că ar fi violent și nu se potrivește stilului lor. Culmea e că pe timpul verii părinții nu au fost niciodată înștiințați despre vreun eveniment violent. Câteva astfel de întâmplări au apărut, însă, brusc, în fișa lui de „evaluare” pentru a justifica eticheta pusă și decizia de a nu continua colaborarea. Am cunoscut băiețelul, l-am văzut jucându-se ore în șir cu copii de vârsta lui și cu copii mai mici (1,5 ani), nu au existat niciun fel de neînțelegeri. Singura explicație posibilă găsită de părinții complet șocați a fost aceea legată de bani, în sensul că pe timpul verii cererea este mai mică, astfel încât grădinița accepta cu ușurință orice nou venit. Însă lucrurile se schimbă odată cu începerea anului școlar, doamna director dorind să își selecteze „clientela” după bunul plac.
Deci subiectul este sensibil, nu e exclus să ne regăsim vreodată în rolul părintelui pus la zid, fără a fi cazul. Sau chiar să avem noroc de un copil super energic și greu de gestionat, fie el băiat sau fata. (Și) De aceea puțină empatie nu strică!
În teorie sună totul atât de bine…
Toată copilăria și adolescența am fost agresat și îți pot spune că în practică lucrurile sunt mult mai nasoale decât realizează mulți adulți (ori au uitat ori au avut un noroc atât de mare încât n-au avut contact cu astfel de specimene).
Nu mă înțelege greșit, sunt cât se poate de antiviolență, îmi învăț copilul că violența nu e niciodată o soluție dar mi-e teamă – nu, mi-e GROAZĂ – de momentul în care va da de adevărata lume. De lumea în care treaba asta:
> trebuie să ridice mâna în față ca o barieră și să spună decis: STOP! Nu îmi place ce faci! Te rog să te oprești.
Va fi primită cu un hohot de râs și o palmă/pumn/îmbrâncitură venită din partea agresorului.
Apoi
> Dacă celălalt copil îl urmează și agresiunea continuă, copilul cere ajutorul unui adult.
Treaba asta merge până la o vârstă, dar după? Cel mai probabil va genera și mai multe probleme („ce faci mă, mă dai în gât? ia de aici două palme și un șut în c*r”). Iar un adult necunoscut RAR va interveni într-o bătaie între copii.
SINGURA soluție non-violentă la problema asta este fuga. Dar asta nu merge tot timpul.
Sunt de acord cu ce spui, solutiile noastre merg pentr copii mai mici, care se opresc cand li se spune STOP. Pentru copii mai mari, cautam solutii, sunt sigura ca sunt si altele in afara de frica, acolo clar nu mai merge ca la 5-7 ani. Revin cu update, ne confruntam chiar acum cu un tip de agresiune noua, la care nu merge nimic din ce mergea mai demult.
Toral de acord cu tine George. Si eu am fost bullied cand eram mica si lucrurile astea nu ar fi mers in o mie de ani. Si nici cu fuga ca imediat ma ajungeau din urma
Inteleg perfect ceea ce spui George. Cred ca practicarea unui sport de performanta poate sa ofere unui copil increderea in sine si un echilibru emotional.
Astfel, ii va putea spune “STOP” agresorului pt ca stie ca asa e corect. Daca agresorul va continua ii poate spune calm: “daca nu te opresti, va trebui sa iti raspund si eu cu aceeasi moneda”. Din nefericire nu se poate sa acceptam sa fim agresati doar pt ca asa e bine pe lume. Eu, daca vine in adult la mine si insista sa ma agreseze, il las in prima faza in pace spunandu-i sa se calmeze, sa isi vada de drum sau pur si simplu sa ma ignore. Daca insista iar ii spun ca o sa chem Politia. Daca insista din nou si vine si imi da o palma peste ochi, nu o sa incep sa plang ci raspund. Pana sa vina politia ar disparea si eu pot sa ma apar. Pur si simplu e autoaparare. Cine da primul e agresor. Cel ce raspunde unei agresiuni se apara.
Atata vreme cat ai martori, pana si legea e de partea ta in acest caz.
Din pacate, nu vad solutia in a fugi. Ca incercam sa ii crestem increzatori in sine, nu?
Un antrenor bun ii invata intai autocontrolul. Orice sportiv stie ca intai trebuie sa gasesti o solutie verbala, sa nu dai primul etc.
Buna, ce mai nimerit cu acest articol,băiețelul meu tot timpul este lovit de un băiețel din grupul de joaca mai mic are 3 ani i am atras atenția mamei vede și ea doar ii zice nu e voie și gata,pana a doua zi când ne vedem.El nu lovește niciodată înapoi am Av situații și la gradi dar doamnele au rezolvat .Chiar nu vreau ca sa îmi iau eu copilul din grup și sa plec ,chiar as vrea sa ii dau link ul tău sa pună in aplicare o metoda,ce pot sa fac?!?
Trimite-i-l anonim! 🙂
Ar fi super niște soluții pentru copii mai mari de 8 ani. La noi au funcționat soluțiile de mai sus fix pana la 8 ani, apoi, deși in același colectiv, au început băieții BĂTAIA. Pentru ca se apucaseră de sport iar băiatului meu nu-i place fotbalul. Și uite așa s-a transformat in FRICOSUL clasei (cu toate ca este Atletic și printre cei înalți). A venit acasă și mi-a spus ca e cel mai chinuit copil din clasa…sa pic jos :(. Au urmat discuții cu Învățătorul, sedinte cu părinții la care nu s-au prezentat părinții copilului mai violent, apoi scrisori la Salvați copiii. In fine, m-am dat cu capul de pereți. N-am vrut sa schimbam colectivul pentru ca mai avem puțin și plecam la gimnaziu și am mai avut și exprerienta schimbului a 3 Grădinițe care nu au fost o soluție. Apoi i-am zis NU FUGI, APARA-TE și DĂ! Îmi vine sa vomit chiar și acum când scriu asta, dar așa a funcționat! pana la urma ti se poate întâmpla pe strada sa fii agresat și trebuie sa știi sa dai, ca poate la fuga nu ești prea bun. Nasol….poate găsim alte soluții împreuna
Daaa, clar! Ioana e draguta si pozitiva, dar realitatea se schimba un pic, cam pe la 8 ani, intr-adevar.
Putin imi pasa mie de ce unii copii lovesc. Am tot incercat sa le gasesc scuze. Lor sau parintilor lor. Si dupa ce am fost politically correct si am pus floricele peste explicatii date copilului meu, care nu reusea sa inteleaga de ce x sau y sunt agresivi, pana la urma i-am spus ca asta e, in viata dam si peste oameni de nimic, la orice varsta, si ca e in puterea noastra sa gasim mecanismele care ne ajuta sa ne facem viata mai usoara noua, cand nu putem schimba mediul.
I-am spus si ca trebuie sa fie puternic, sa inteleaga ca el le e superior lor, ca e important in viata sa pastrezi distanta fata de oamenii toxici si primitivi si sa cauti mereu oamenii pozitivi si calzi.
Pe langa asta, l-am inscris si la kick-boxing, pentru ca stiu ca acei bullies cresc si e important pentru un baiat sa stie sa loveasca pentru a se apara (pe el sau pe cei apropiati lui). Asta e, cu toata eleganta din lume, vreau sa stie sa dea si cu pumnul. Traim in Londra, unde-s nebuni la tot pasul. Nu vreau sa devina victima.
Da, ai dreptate, Milena. De regula copiii agresivi sunt si lasi. Daca vad ca victima lor riposteaza, se vor gandi de doua ori inainte. Intr-adevar, shit happens si probabil ca pe termen scurt e mai safe sa fugi, dar pe termen lung nu.
M -a amuzat teribil articolul. Din perspevtiva cuiva care a foat agresata in scola , planul tau de actiune este naiv spre inutil si absolut daunator.
1. Nu iti invata copilul sa nu loveasca. La un moment dat v-a trebui sa o faca. Fie in joaca (daca il dai la sport de contact), fie in legitima aparare. Si cand o va face, se va simti vinovat/a.
Acu’ serios. Tu ce faci daca stai linistita la birou si colega sare din senin sa iti dea una peste ochi in timp ce te face ” vaca imputita”? ( nu va mimozati de limbaj, copii vostri aud la scoala si gradi mult mai rau!) Ridici mana si ii spui ca nu e bine? Va continua. Pleci d-acolo? (Daca ai unde) Vine dupa tine. Spui sefului? Obtii reactie gen :” hai las-o in pace ca nu-i frumos! Impacati-va si inapoi la treaba!” Pai tu tocmai ai fost lovita si insultata si sefu’ se comporta ca si cand n -ar fi nimic. N-ai accepta asta, nu? De ce ai pretentia sa o accepte copilul?
Solutia e sa rezolvi problema , nu sa fugi de ea, si spoiler alert, oamenii e o specie violenta. ( dezacord gramatical intentionat)
2. Scurt si la obiect:
Bate-l mama, bate-l!
Sorry, that’s the answer to bullying. Si e singurul eficient. Ti-o zic de pe propria piele, ca si eu am incasat batai in mirobolanta scoala romaneasca, pana cand am zis hop! Adica i-am zis pustiului care ne altoia sa se opreasca ca nu-i frumos ce face, chestie care l- a amuzat teribil, dupa care a inceput sa imi zica niste lucruri urate care m-au enervat teribil. Ultimul lucru care il tin minte e ca am sarit pe el si cand l-a scos dna invatatoare din pumnii mei arata ca o bucata de snitel crud. Nu am inceput niciodata un act de bullying, dar de atunci le-am finalizat pe toate cu un dos de palma si picioare in spate , in functie de cat de receptiv era mocofanul deranjant. Nici de asta n-a prea mai fost nevoie pentru ca ceilalti copii au bagat la cap repejor ca nu-i bine sa ma calce pe bec. Cat despre mocofanul fragezit, de cand i-am borsit nasucul mi-a pastrat culoar de 5 m.
Nu, nu-s violenta, nu bat lumea pe strada , dar daca ma agresezi o sa sar la gatul tau, chiar daca ai 2 m inaltime si esti pachet de muschi.
Simplu fapt ca ai dispozitia mentala sa te aperi de o agresiune iti da un boost incredibil de incredere in sine.
Asa ca data viitoare cand vine copilul lovit si intreba cum sa procedeze data viitoare, raspunsul e „Rupe!” Nas, mana , dinti ( dupa 7 ani le cresc altii), nu conteaza. La cum merg lucrurile in scoala rom. nu e bai nici daca ii da branci pe scari si se alege cu un ghips. Mergi la director , bati cu pumnul in birou ca al tau copil a fost agresat in scoala lor, ameninti cu televiziunea si totul se baga repede sub pres.
In concluzie, nu va invatati copii sa nu loveasca niciodata, ci sa nu loveasca niciodata primii! Dupa, da-i la ficati!
Nu, chiar nu conteaza prin ce trece un copil agresiv, daca e sau nu iubit, ce sechele are sau ba. Chiar nu-mi pasa ca se simte neputincios acasa si agresatul celorlati copii e un mod de a se simti puternic. Daca isi imagineaza ca sa va simti mai bine agresand colegii de clasa si o incaseaza peste bot, in scurt timp se va opri. Sau cel putin cu cei care riposteaza. Evolutie auto limitanta.
La urma urmei, decat sa plangi tu, mai bine plange ma-sa!
da, si eventual, daca copilul totusi nu reuseste sa-i sparga fata agresorului, ci si-o ia si mai tare, mai dati-i si voi o mama de bataie acasa pentru ca e pampalau.
Dar tu stii ca in cazul in care copilul tau vatama corporal grav un alt copil tie iti face dosar penal nu? Mai ales daca se dovedeste ca tu l-ai invatat. Si in cazuri de-astea vine si Politia si DGASPC-ul si psihologi si pana la urma se afla ce si cum, cine l-a invatat, etc etc.
Daca il inveti sa impinga alt copil pe scari si cel impins nu isi rupe piciorul ci gatul si moare, asta e deja infractiune. Iar daca al tau invatand asta de mic, o repeta pe la 16 ani face si puscarie.
Sa impinga alt copil pe scari?! Serios?! N-am cuvinte.
Dragi parinti, sunt in situatia inversa…copilul meu loveste alti copii. Nu aruncati cu pietre!!! Are 3a10l si nu reusesc sa-l fac sa inteleaga ca ceea ce face nu e bine. Are o saptamana de gradinita si zilnic primesc reprosuri de la dna educatoare, mi se pare normal, cum ca loveste alti copii. A fost 2 ani la cresa unde daca a fost muscat a inceput sa muste, daca a fost scuipat a inceput sa scuipe, daca a fost lovit se pare ca a inceput sa loveasca. Primele obiceiuri nu le mai are, a fost greu sa-l dezvat intrucat se confrunta zilnic cu situatia de acel gen, acum am ramas la partea cu lovitul. Zilnic purtam discutii…sper sa puna si in practica in viitorul apropiat
🙁
Sunt curioasa cum s-a intervenit la cresa, atunci cand era lovit. Este evident ca repeta niste comportamente de acolo.
Altfel, sigur sunt si alte reactii in privinta gradinitei unde este nou, acum, cum le tratati pe astea?. E deranjat de schimbare? vedeti si partea asta -si imi aduc aminte ca la fiica mea de ii ziceam: NU aruncam pe jos sau NU lovim sau NU spunem cuvintele astea – ei bine ea facea fix aruncat pe jos/lovit/cuvinte urate, asa ca am abordat diferit (cu fraze constructive). Cred ca aici e important sa va uitati voi ca parinti, lovitul fiind doar o consecinta a schimbarii care i se intampla. Varsta de 3-4 ani este o varsta complicata: sunt plini de energie si isi descopera puterile dar nu isi pot exprima usor cele ce li se intampla.
Pe seama schimbarii de mediu m-am gandit si eu ca ar fi o varianta…Incercam in continuare, nu ne lasam, ma pun in pielea parintilor si nu mi-ar placea sa pateasca la fel.
Buna Ioana,
Te citesc ocazional, te citeam ocazional si inainte sa am un copil. Tot timpul am ‘visat’ la metodele tale de parenting, eu fiind crescuta ‘cu cureaua’ ca multi din generatia mea.
Am citit articolul de 2 ori. Ceva nu imi suna bine. Ceva ma nelinistea si nu intelegeam ce. Mi se intampla prima data de cand te citesc.
Apoi mi-am dat seama ce e. Sugestia ta de fuga. Aia ma nelinistea.
Eu am un baietel. Si in mintea mea s-a creat un scenariu amplu cand am citit. Mi-am imaginat cum peste ani poate n-o sa mai fie asa liniste ca acum. Daca e razboi? Si in momentul asta sunt tari in razboi. Vezi copii plini de sange pe CNN. Este o realitate. Nu a noastra, dar a altora. Altii care au avut ghinionul sa se nasca acolo. Tu peste ani o sa fii neajutorata. Ca asa devenim toti, ne lasa articulatiile, ne lasa corpul, avem o data de expirare.
Daca e razboi si tu iti inveti copilul sa fuga. Pai copilul tau fuge si te lasa in urma. Sau poate te gandesti ca oricum tu esti batrana si nu mai contezi. Dar daca are o familie, isi lasa sotia si copiii in urma ca asa stie de mic. Daca e conflict sa plece.
Nu iti este teama ca folosind stilul asta de parenting, putem sa cadem intr-o extrema in care sa crestem niste baietei in loc de barbati?
Deja multi, dar foarte multi baieti ca nu pot fi numiti barbati divorteaza cand apare un copil.
De ce in femei, chiar si cu depresia postnatala, se naste sentimentul de responsabilitate pentru fiinta de langa tine, dar in ei nu. In ei se naste frica! E greu si Vor sa plece!
Iti doresc sa ai o zi calduroasa de toamna!
intai ca articolul zice de solutii la agresiune pentru varste mici, iar fuga e ultima solutie prezentata, cand altceva nu functioneaza.
si e „fuga” in sensul de sa te extragi din situatia aia.
dar in general vorbind, apropo de razboi, voiam sa zic ca eu fug si acum daca e razboi, cred ca e cea mai inteleapta solutie.
si nu e nimic neobisnuit sa fugi in caz de razboi, oamenii nu lupta niciodata de buna voie ci pentru ca nu au incotro.
Buna.
Am o fetita de 2 ani si jumatate si la fel cum spuneai in articol, nu a fost expusa la violenta, TV, etc si cu toate astea loveste…
Ii explic frumos de fiecare data, o iau din fata „cauzei” sa o calmez, sa ii explic ca nu e bine… Am ajuns la stadiul in care, cred eu, a inceput sa perceapa fiind ca isi cere iertare dupa cateva minute singura… Dar tot continua cu impinsul, lovitul, la prima scanteie.
Are o prietena de aceeasi varsta care sunt si colege de gradinita (deci tot 2 ani si jumatate) si de cand sunt impreuna la gradinita e si mai grav. Mi-a spus mamica fetitei ca fetita plange si spune ca nu mai vrea la gradinita ca a mea o impinge si loveste. Sunt disperata deoarece nu mai stiu cum sa fac sa fie bine. Fetele se joaca impreuna spun educatoarele , se mai „cearta ” dar nimic grav. Daca sunt despartite, plang ca vor sasejoace una cu alta… Deci cred ca totusi se iubesc fetele noastre dar ca a mea adopta acst comportment la furie si nu stie sa o gestioneze…
Ce pot face mai mult sa imi ajut copilul sa inteleaga ca nu e bine…?
Mi-e perfect egal (ca sa nu spun ca mi se rupe) de ce copiii agresivi sunt agresivi, iar sa ma gandesc la ei ca la niste victime si sa-mi ofer ajutorul depaseste puterea mea de intelegere. Asta trebuie sa faca parintii lor, nu eu. Simpatia si ajutorul meu se indreapta catre victimele lor. Mi-am invatat copilul sa riposteze, chiar si atunci cand nu el este victima, ci alt copil. Mi-am invatat copilul sa imi povesteasca despre asta, astfel incat sa pot lua masurile care se cuvin (discutie cu parintii agresorilor, cu profesorii lor, etc). Pentru mine subiectul este de mare actualitate, deoarece recent, copilul meu s-a vazut nevoit sa faca fata unui grup de trei copii provocatori, agresivi verbal si la urma si agresivi fizic.